Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

VIZIUNEA CORECTĂ SEPARĂ SUFLETUL ŞI SPIRITUL

Noi credem că, atunci când vorbim despre „om”, ne referim în principal la SUFLETUL său! Desigur, este foarte influenţat de trup, de mediul fizic, de ambianţa psiho-mentală, ca şi de voinţa Spiritului său. Dar sufletul este, el însuşi, un decident autonom. Nucleul sufletului – pe care îl numim Conştiinţă – provine din Spirit, dar este independent de acesta din urmă. Conştiinţa este un mic fragment divin din Spirit, împrumutând o parte din caracteristicile acestuia, din personalitatea sa. Această Conştiinţă divină supravieţuieşte morţii (realipindu-se de Spiritul sursă). Numai aşa putem explica de ce, pe timpul vieţii, omul diferă mult de Spirit, iar la moarte cei doi redevin o singură entitate. (Aceste subtilităţi le-am detaliat în cartea „CONŞTIINŢA UMANĂ, ÎNTRE MINTE ŞI SPIRIT”)

Atunci când primim inspiraţii şi intuiţii, ne cuplăm automat cu Conştiinţa Spiritului. O foarte bună unificare se poate realiza prin meditaţie contemplativă (alte ocazii: decorporalizarea, moartea clinică). Mecanismul fuziunii cu Spiritul este unul foarte simplu, armonios, eficace şi natural. Deşi în mod obişnuit omul diferă în multe privinţe, prin interiorizare profundă el poate deveni una cu Spiritul şi cu Dumnezeu. Este un miracol şi o taină accesibilă doar fiinţei umane evoluate.

Ţinând cont de toate acestea, este absurd să pretindem oricărui om limitat şi muritor să fie, să se comporte sau să se creadă a fi un Spirit nemuritor. Omul şi Spiritul său aparţin de lumi total diferite, care coexistă şi se hrănesc reciproc. Ele trebuie să conlucreze pentru binele ambilor.

Până la spiritualizarea sa deplină – eveniment foarte rar – trebuie să ştim şi să admitem că omul poate fi inferior potenţialului său spiritual.

În acelaşi timp, omul nu este doar un animal inteligent, ci are dreptul la o viaţă spirituală. Desigur, asta nu înseamnă să trăiască o viaţă ca de înger. Îngerii nu sunt oameni şi nici nu pot fi. Iar Terra nu este Paradisul. Omul trebuie să-şi trăiască viaţa sa firească primită de la Dumnezeu şi de la Spiritul său. Ce poate el să facă este să încerce o apropiere interioară de Spirit, o sincronizare între voinţa sa şi cea a Spiritului, între gândurile şi sentimentele sale şi cele ale Spiritului. Când această simbioză este dusă aproape de perfecţiune, putem spune că omul trăieşte echilibrat şi spiritual, manifestând în lume Voinţa lui Dumnezeu. Într-o viaţă spirituală autentică, abilităţile paranormale pot apare într-o măsură mai mare, mai mică sau deloc vizibil.

Prin această largă viziune spirituală, pe de-o parte le dăm dreptate umaniştilor care proclamă dreptul omului de a trăi cu plăcere, dar şi cu deplină responsabilitate. Făcând faţă atâtor factori perturbatori (boli, poluare, sărăcie, stres, natură ostilă, ticăloşia semenilor şi multe altele) pământenii totuşi supravieţuiesc – iar ăsta-i meritul lor spiritual cel mai mare! Merită compasiunea Cerului şi a noastră.

Pe de altă parte, le dăm dreptate şi spiritualiştilor care solicită omului să se eleveze, să lepede învelişul greu al materiei şi să se ridice către planurile subtile superioare. Oricât de greu ne-ar fi să trăim, să nu uităm să trăim frumos şi generos!

După cum sufletul (ego-ul) se află la mijloc, echilibrând trupul şi Spiritul (Sinele superior, alter-ego), tot astfel o concepţie justă de viaţă trebuie să balanseze viaţa fizică şi legile ei cu viaţa spirituală şi legile ei diferite. Cum va dansa acest balet complicat, este meritul şi truda fiecărui om în parte, precum şi a Spiritului său coordonator. Nimeni nu poate dansa pentru tine...

Mult mai important este să ne recunoaştem natura divină, căci de cea animală şi egotică suntem suprasaturaţi de milenii. Trezirea spirituală este un deziderat major. Este Viitorul.

Dumnezeu ne-a dat viaţă şi atât. El nu are nicio pretenţie de la noi.

Cel care are nenumărate pretenţii este Spiritul încarnat în noi. Nu ne dă pace niciodată când nu-i facem pe plac, ne orientează, ne sfătuieşte, chiar ne manipulează. Nu putem schimba această ierarhie şi subordonare. Cel mult putem să ne răsculăm şi să creăm haos în minte. Să ne pretindem mici conducători despotici, complet liberi de bun-simţ. Desigur, ar fi o falsă gândire, fără fundament, căci nenumărate condiţionări ne presează de pretutindeni. Singura condiţionare de la care putem aştepta doar lucruri superioare, nobile, plăcute, este influenţa Spiritului. De ce am renunţa la sprijinul Său, la influenţa sa pozitivă?! Mai bine s-o acceptăm şi s-o conştientizăm în mod distinct, ca să-i înţelegem raţiunile şi efectele tainice minunate! Doar aşa putem fi fericiţi.

Familiarizându-te cu această concepţie, nu trebuie să te îndepărtezi de Dumnezeu. Dimpotrivă. Când ai o mare nevoie sau urgenţă e normal să ceri ajutor extern de la Divinitate, care, dacă vrea, va aranja evenimentele în mod favorabil. Dar dacă nu vrea, poate că ţi-a aranjat să suferi cu un scop: cel de a te apropia de Dumnezeul interior, Spiritul tău. Spiritul te poate întări şi îţi poate manifesta calităţi excepţionale, temporar inhibate. Am tot subliniat ruperea omului de Spiritul său ca o avertizare asupra crudei realităţi. Idealul trebuie să fie însă, dimpotrivă, identificarea cu Spiritul în toate clipele vieţii.

SPIRITUL ÎNCARNAT NU E OM.
SPIRITUL DEZÎNCARNAT ESTE OM

Iată un dublu paradox interesant. Prima afirmaţie am explicat-o mai sus. Ea este oarecum contraintuitivă şi neagă un mit spiritual, fiind însă adevărată.

A doua este o afirmaţie falsă, dar susţine mitul spiritual că omul, după ce moare, rămâne cu vechea personalitate. Ea pare a fi demonstrată de diversele apariţii fantomatice ale unor persoane decedate sau care apar în vise ori în extracorporalizări. Persoanele cu experienţă în contactul cu lumea spiritelor ştiu însă că forma este înşelătoare şi se poate schimba instantaneu la voinţa spiritului. De asemenea, că personalitatea spiritului dezîncarnat este alta decât personalitatea limitată pe care a avut-o omul din ultima încarnare. Doar în prima perioadă după deces spiritul trăieşte intens în atmosfera sufletească a fostului om. După un an, un spirit evoluat şi-a revenit deja la personalitatea sa cosmică. Dacă i se cere în comunicările spiritiste, El se poate prezenta drept sufletul vechiului om, dar o face detaşat, jucând rolul cerut de audienţa emoţionată.