Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

Cunoaşterea viitorului

Există multe metode de divinaţie (aflarea viitorului), printre care foarte populare sunt datul în cărţi sau ghicitul în cafea. Se întâmplă că, uneori, ghicitorul are un talent evident. Nu întotdeauna are însă şi diplomaţia sau tactul psihologic necesar de a comunica informaţiile de mare importanţă pentru clientul său. Greşeala comună întâlnită la astfel de ghicitori amatori este faptul că văd viitorul ca fiind fix şi de neevitat. Ei induc acelaşi sentiment de neputinţă şi fatalism în client, foarte periculos când informaţia îi poate afecta puternic şi direct viaţa. Poate tocmai din acest motiv, ca o măsură de protecţie psihologică, divinaţia este bine să fie socotită doar o formă de divertisment... Să reţinem deci că viitorul poate fi modificat prin voinţa, intens angrenată, a omului. În citirea viitorului, primim o variantă mai probabilă a sa, dar care nu este singura şi nici obligatorie.

* * *

Apelarea la ajutorul unui clarvăzător se face în situaţii serioase. Spusele sale au o greutate mult mai mare decât a unui ghicitor sau astrolog, fiindcă un clarvăzător autentic citeşte informaţiile din aura clientului ori din akasha (memoria universală).

De multe ori, subiectul discuţiei este amorul şi găsirea jumătăţii! Uneori, clientului i se poate prevedea faptul că are şanse să cunoască, peste o perioadă de timp, pe cineva potrivit să-i devină partener de viaţă. El este deseori tentat să insiste cu întrebări indiscrete de genul „Cine este? Cum arată? Cum îl/o cheamă?” etc. O greşeală a clarvăzătorului ar fi să îi dezvăluie toate detaliile. Nu este oare mai omenesc să-i fie lăsată libertatea de a-şi alege singur partenerul, pe baza intuiţiei şi afinităţilor?!

Ideile fixe despre cum trebuie să arate partenerul predestinat te-ar putea împiedica să îţi recunoşti alesul, mergând pe o pistă falsă. Sau, dimpotrivă, te-ai putea simţi forţat să accepţi o persoană pe care, iniţial, nu o placi aşa cum te-ai fi aşteptat... Dar există şi în acest caz o ultimă supapă de siguranţă, deschisă de subconştient: uitarea. În preajma întâlnirii destinice, ai putea uita ceea ce ţi s-a prezis cu ceva timp în urmă, rămânând să-ţi joci rolul în deplină libertate şi spontaneitate.

* * *

Mediumul dialoghează zilnic cu spiritele care îl ajută în munca sa, având şi el curiozităţi omeneşti despre viitorul său personal. Primeşte informaţii detaliate despre unii şi alţii, dar datele despre propriul său viitor nu sunt foarte clare, de cele mai multe ori. Motivul este acelaşi şi anume păstrarea libertăţii, pentru a nu se simţi constrâns de voinţa sau ştiinţa spiritelor. Aceşti îngeri îi oferă exact atâtea informaţii câte poate duce la un moment dat. Ulterior, când este pregătit sufleteşte, poate afla mai multe.

Să ne amintim aici de exemplul Marelui Maestru Isus Cristos, care a ştiut cu luni şi chiar ani înainte că avea să fie ucis. Mintea sa era atât de pură şi lucidă, încât nimic nu i se putea ascunde. Iar conştiinţa Sa umană era în deplină armonie cu Spiritul Său, ceea ce făcea ca voinţa Spiritului să devină şi voinţa minţii Sale. Astfel putem explica de ce Maestrul a putut trăi liniştit cu conştiinţa faptului că va fi ucis nu peste mult timp. Nu doar că a trăit, ci a acţionat intens, în sensul împlinirii destinului Său măreţ, dar crud. Liberul său arbitru nu a putut fi afectat deloc de faptul că ştia – deşi încă mai spera în şansa unei redresări – spre ce final cumplit se îndreaptă.

 

Despre libertatea voinţei

Filosofic vorbind, VOINŢA LIBERĂ (independentă de cea a Creatorului Unic) a fost primul pas al lui Dumnezeu atunci când a pornit la facerea creaturilor şi a lumii. (Atenţie la semnificaţia cuvintelor: chiar dacă este independentă, aceasta nu înseamnă că voinţa creaturii trebuie să fie neapărat diferită de cea a Creatorului!)

Apoi Dumnezeu a creat LOGOSUL (cuvântul divin), adică vibraţia primordială, care conţine în sine Iubirea şi Ştiinţa Sfântă. În pasul trei, a creat LUMINA divină, care, practic, generează Creaţia. Această „Sfântă Treime” naşte restul Creaţiei universale.

În limbajul shivaismul ar fi vorba despre: Iccha Shakti (voinţa divină), Jnana Shakti (cunoaşterea divină) şi Kriya Shakti (acţiunea creatoare divină).

Existenţa liberului arbitru are însă şi neajunsul de a putea alege răul. Acest aspect îi face pe mulţi dintre cei care suferă să îl acuze pe Dumnezeu. Dar îndreptarea liber consimţită a omului către valorile binelui este un fel de asceză care îi creşte foarte mult meritele, astfel încât entitatea spirituală poate progresa foarte mult când se află încarnată. Dacă binele ar fi obligatoriu, nu s-ar înregistra mari progrese, fiindcă nu s-ar strânge nici merite.

În lumea astrală superioară, este dificil pentru spirit să acţioneze contrar vibraţiei naturale pozitive, de aceea s-ar putea spune că acolo liberul arbitru este diminuat, în comparaţie cu cel pe care îl au oamenii pe Pământ. Din acest motiv, evoluţia se face mai lent. De aceea, majoritatea entităţilor în curs de evoluţie preferă să se încarneze, pentru a evolua mai rapid, cu toate riscurile, mai ales riscul de a alege drumul răului.

În legătură cu libertatea voinţei, Maestrul Yogandanda spunea că «nu trebuie să ne impunem practicarea altruismului, pentru că aşa nu vom realiza nimic. O calitate impusă cu forţa devine o povară. Cel mai bine este să împărtăşim şi să dăruim pentru propria noastră bucurie – o bucurie care să ne înalţe atunci când vedem că am putut înlătura din inima celorlalţi nefericirea fizică, mentală sau spirituală.»

 8 octombrie 2012

NU EXISTĂ ILUMINARE?!

Uppaluri Gopala Krishamurti. Nu e doar un iluminat, ci şi un simbol al „furiei metafizice” (!?!). Acest interlocutor se adresează exclusiv celor care deja şi-au umplut mintea cu multe cunoştinţe din spiritualitate, studiind cam tot ce era de vază în acest domeniu.

Iată o carte a sa: „Mintea e un mit”³¹. Furia lui U.G. Krishnamurti nu este contrafăcută, nu e o înscenare de tip Zen, nu-i o tehnică de oprire a minţii. Este reală şi te loveşte cu putere. Nu-i nevoie să citeşti toată cartea. Dacă eşti pregătit, ţi-ajung câteva pagini. Îţi schimonoseşte toate iluziile create de lecturile despre mistica iluminării. Te aduce la zero. Orice argument spiritual ai aduce, el ţi-l neagă, făcându-te să renunţi la „ştiinţa” ta care nu duce niciunde.

Au mai existat maeştri spirituali care spuneau că „nu au ce să ne înveţe, fiindcă deja suntem iluminaţi”. Unul dintre ei a fost H.W.L. Poonja, numit de discipoli Papaji. El nu le promitea nicio învăţătură, dar ei îi stăteau frumos alături, ani la rând. Iar Papaji avea un suflet fin şi lacrimi de compasiune pentru toţi. Iar unora le oferea revelaţii spirituale³² (să le fi împrumutat temporar conştiinţa sa divină, asemenea unui fachir care hipnotizează publicul să vadă ceea ce mentalizează el?). 

Dar lacrimile lui U.G. Krishnamurti sunt de mânie. Prin contrapunere, mesajul său ar fi că „nu are ce să ne înveţe, fiindcă nu există iluminare spirituală”. Când ceva astfel numit ia naştere, atunci dispare acea minte care l-a numit, cu toate definiţiile învăţate pe de rost. Înjurăturile sale sunt sincere, furia sa e justificată. Tot ce mintea noastră a aflat despre iluminarea spirituală este o minciună! Nu poţi trece dincolo de abisul conceptelor uşurel, treptat, căţărându-te pe funii. Fie te trezeşti dincolo, fie rămâi aici, doar visând la ipotetice „iluminări”.

Un alt iluminat din secolul XX, Gurdjieff, spunea, în esenţă, tot cam aşa şi anume că «omul (neiluminat) este adormit şi funcţionează ca un mecanism automat». Dar înţelegi acest adevăr doar când tu însuţi te trezeşti spiritual...

O descriere a acestei înţelegeri spontane o face şi exploratorul dimensiunilor psihice Patrick Drouot, în cartea sa „Vindecare spirituală şi nemurire”: «Eram pierdut în visare când au intrat în sala de mese nişte bărbaţi şi nişte femei care discutau. N-am realizat ce mi se întâmpla, însă deodată totul a fost clar, exact, existam pur şi simplu. Timpul s-a oprit şi toate au devenit mai ample, gesturile, poziţiile, detaliile vestimentare, însăşi existenţa acelor persoane devenise un lucru minunat. Pe când îi priveam fascinat, am perceput o luminozitate diafană înăuntrul şi în jurul fiecărei persoane din grup; cu toate acestea, simultan am realizat că erau doar nişte fiinţe adormite, inconştiente de natura lor luminoasă. Forţa vitală a fiecărei fiinţe părea prinsă în capcana unei cochilii care stătea în calea oricărui contact cu realul şi tot ceea ce ar fi putut fi iluminat de conştiinţa pură era cenuşiu şi parcă lipsit de viaţă. Mi-am dat seama că era acolo o aparenţă exterioară de viaţă, dar interiorul era numai o găoace goală. Cu câteva secunde înainte eram la fel ca ei; am înţeles atunci că numai o graniţă fină despărţea cele două stări ale fiinţei, apoi m-a străbătut fugitiv teama că voi uita această stare diferită şi totuşi atât de reală.»

Furia lui U.G. Krishnamurti oglindeşte furia ta. Tu ai căutat din răsputeri şi nu ai găsit, iar acest iluminat neconformist îţi spune că nici nu poţi găsi. Mintea nu ştie cum şi nici nu poate să caute. Şi mânia lui este credibilă, fiindcă a trecut prin toate etapele teoriei şi practicii spirituale de înalt nivel. A atins şi starea de extaz yoghin (samadhi), dar a considerat-o a fi o păcăleală! E ca şi cum ai intra în sala obscură de cinematograf şi ai urmări un film extraordinar, dar după 2 ore trebuie să ieşi la lumină. Faptul că există lumi paralele nu te încălzeşte. Tu eşti aici, închis în mintea ta limitată şi rece. Chiar dacă treci câteodată dincolo, nu poţi trăi acolo. Tu aici fiinţezi, în această realitate fizică. Şi ar trebui să fii recunoscător pentru această ocazie!

Nu există „iluminare”, fiindcă niciun proces condus conştient nu o poate produce, e de părere autorul. Dacă ceva merită numele acesta, atunci „trezirea spirituală” nu poate fi decât o mutaţie dramatică în structura şi funcţionarea creierului. Atunci, nu se ştie cum, apare acea stare nouă, numită de unii „iluminare”. Atunci, mintea nu mai acţionează, ci doar reacţionează. Ca o oglindă. Comparând gândurile cu apa, mintea veche este precum un râu învolburat, iar mintea nouă este precum un lac liniştit...

Iluminatul român Ilie Cioară exprimă, poate mai clar, starea de iluminare în excelentul capitol IV, „Cărarea ascunsă” din cartea sa „Moartea morţii şi desăvârşirea”.

U.G. Krishnamurti este un rebel spiritual, chiar materialist. E tipul de iluminat ce lipsea din galeria monştrilor sacri. De fapt, îi completează, deşi, prin vorbe, îi neagă. (A nu se confunda cu mult mai celebrul său tiz, Jiddu Krishnamurti³³, celebrul conferenţiar!) Ar fi o mare greşeală să fie citit de un ignorant într-ale spiritualităţii! E nevoie ca să fi studiat serios, să te fi umplut de speranţe că vei deveni, cândva, un supraom. U.G. Krishnamurti e cât se poate de realist şi te readuce la luciditatea omului obişnuit. Te face să cunoşti smerenia sinceră.

Răspunsurile sunt adresarea lui directă către acele persoane care s-au săturat de texte şi făgăduieli. Ba chiar şi de acele experienţe paranormale interesante care nu le-au adus nicio schimbare reală în interior. Omul a rămas acelaşi şi cu un ego amplificat de puterile sale noi. Schimbarea reală vine odată cu transformarea de esenţă a minţii, descrisă de U.G. Krishnamurti. Fiecare o trăieşte în felul său personal. N-ai ce învăţa din experienţa altora. Ăsta-i şi paradoxul spiritualităţii pure: o studiezi, dar n-o poţi învăţa.

Autorul vorbeşte celor cu mintea ascuţită şi care ard de dorinţa cunoaşterii. Nu celor leneşi şi înceţi. Se adresează celor care îşi pun întrebări, dar nu înghit soluţiile oferite de-a gata, frumos ambalate. El ţine foarte mult la unicitate şi originalitate, respingând automat toate prejudecăţile de orice fel. U.G. Krishnamurti este un dur, dar nu contează. Era nevoie de această duritate, ca să te trezeşti. Viaţa reală e dură. Iluminarea e un şoc, renunţarea la farmecele ego-ului. Nu se ştie cum apare, nimeni nu poate s-o spună. Există doar Graţia. Nicio garanţie, niciun merit. Aşa... Acum poţi fi cu adevărat liniştit! Bucură-te de drum şi nu te mai încorda că n-ai ajuns la capătul căii...!

Este interesant de făcut o mică comparaţie între 3 iluminaţi ale căror cărţi le putem studia. Astfel, Ilie Cioară a urmat ani la rândul o practică spirituală, pe mai multe niveluri, iar într-o zi s-a trezit că s-a iluminat. Alt autor celebru, Eckhart Tolle, după ani de chinuri psihice, a scăpat de ele atunci când, spontan, fără nicio pregătire, a fost iluminat. U.G. Krishnamurti a trăit iluminarea ca pe o operaţie pe creier dureroasă, în acord cu personalitatea sa revoltată, chiar eretică, dar sinceră.

Oare se impune o practică spirituală pentru dobândirea iluminării?

Nefăcând nimic (fizic sau psihic), nu vei primi nimic. Dimpotrivă, orice efort va produce un efect, fără îndoială, proporţional cu calitatea muncii depuse. În plus, practica spirituală ar fi un semn (adresat îngerilor ghizi) că ne dorim cu adevărat să scăpăm de vălul prejudecăţilor şi schemelor care domină omul neiluminat. Se impune însă cu tărie să existe în noi o aspiraţie lăuntrică către un ideal, o dorinţă de a vedea dincolo de aparenţe, multă sinceritate şi luciditate în autocunoaştere. Niciun om nu deţine însă reţeta secretă a iluminării (considerată a fi realizarea supremă), căci există multe condiţii ascunse, pe care doar Spiritul le cunoaşte... Graţia vine numai în măsura în care o suporţi şi te-ai pregătit s-o primeşti.

Logica normală ar fi asta: se iluminează cine urmează o cale spirituală. Uneori mă gândesc însă că, paradoxal, cauzalitatea ar putea fi exact inversă! Ceva din tine presimte că, la un moment dat, vei primi graţia iluminării spirituale şi încerci să-i vii în întâmpinare cum crezi de cuviinţă: studiind, reculegându-te, meditând, comportându-te spiritual.

E ca şi cum Regele îşi anunţă vizita iminentă în locuinţa ta. Doar n-o să rămâi nepăsător! Ai să faci curăţenie, te vei îmbrăca frumos, vei pregăti bucate alese şi o muzică nobilă. Iar Regele va avea răbdare să termini pregătirile, nu te va inoportuna înainte de a fi totul gata şi frumos aranjat... Şi atunci va intra în casa ta cu alaiul său maiestuos.

Sau e ca şi cum ai primi o carte de colorat. Ţie nu-ţi rămâne decât să ascuţi creioanele şi să colorezi planşele. Dar desenele erau deja schiţate, cu tuşe groase. Asta ar însemna să urmezi o cale spirituală, oricare ar fi ea, tradiţională sau personală: să-ţi colorezi realitatea... Mai sunt unii „copii teribili”, precum U.G.Krishnamurti, care refuză să coloreze. Dar e dreptul lui, sunt desenele lui şi nimeni nu-i va lua cartea, care e un cadou de premiant din viaţa anterioară.

 

Iată cum este descris în carte procesul trezirii spirituale a lui U.G.Krishnamurti (care pare a fi o „urgenţă spirituală” generată de ridicarea lui Kundalini):

«Apoi stând pe bancă s-a întâmplat ceva: „Dintr-o dată a avut loc o „explozie” în interior, dinamitând fiecare celulă, fiecare nerv şi fiecare glandă din corpul meu”. Atunci continuitatea gândului a fost distrusă, au avut loc schimbări chimice şi mai ales schimbări neurologice, simţurile sale au început să funcţioneze la capacitate maximă, iar glandele care controlează organismul au început să aibă un rol mult mai important. La câteva zile după declanşarea acestor schimbări, U. G. a murit şi s-a întors la viaţă – cel puţin aşa povesteşte, că a murit printr-un fel de accident, însă corpul a găsit puterea de a reveni la viaţă. Gândul a căzut într-un făgaş natural şi odată cu acesta U. G. spune că a „căzut” în starea naturală a Omului. Din ziua când a stat pe acea bancă, un lung şir de schimbări au început să se petreacă cu organismul său, cea mai ciudată fiind un fel de schimbare în metabolism, care se exprima printr-o aparentă moarte clinică în care U. G. intra fără voia sa aproape zilnic (n.n. – este, cel mai probabil, vorba despre starea de samadhi, extazul yoghinilor şi al misticilor de pretutindeni). Toate aceste fenomene noi s-au stabilizat după o perioadă de aproximativ un an. De atunci, U. G. a dus o viaţă de nomad, mergând împreună cu Valentine prin toată lumea şi întâlnind tot felul de oameni care veneau la el ca să discute. Se pare că, după moartea iniţială prin care a trecut, a fost nevoit să reînveţe să vorbească, în orice caz o perioadă nu a vorbit aproape deloc, mai târziu zicând: „Ce poţi spune după un asemenea lucru?” Când s-a întâmplat anti-iluminarea, aşa cum o numesc prietenii săi, U. G. avea 49 de ani, iar când a murit, în anul 2007, avea 89 de ani. Înseamnă că timp de patruzeci de ani a trăit anti-predicând în Europa, America şi India.

„Asta-i tot. Biografia mea s-a terminat... Nu mai există nimic de scris şi nu va mai fi nimic de scris. Dacă oamenii vin şi-mi pun întrebări, eu răspund. Dacă nu vin, nu-i nici o diferenţă pentru mine... Eu nu am nici un mesaj anume pentru omenire, decât să spun că toate sistemele sfinte de a obţine iluminarea sunt nonsensuri şi că toată vorbăria despre a ajunge la o mutaţie psihologică prin conştienţă este un gunoi. Muta­ţia psihologică este imposibilă. Starea naturală poate avea loc doar prin mutaţie biologică.”

„Nu ştiu ce mi s-a întâmplat. Nu am cum să-mi dau seama. Cumva am murit şi m-am întors la viaţă, liber de trecutul meu. Acest lucru s-a întâmplat fără voia mea şi în ciuda fundalului meu religios. Iar acesta este un miracol. Nu poate fi folosit ca model şi repetat de către alţii.” »

11 august 2012