Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

ANALOGIA DINTRE UNIVERS ŞI CREIER

Imaginea (fig.2) seamănă şocant de mult cu reţeaua de neuroni din creier (fig.3). Parcă Universul ar fi un Creier gigantic! Sau invers, poate că creierul a fost inventat după modelul Universului... Oricum, este evident tiparul comun celor două sisteme super-complexe.

În fotografia din fig.3 sunt prezentaţi câţiva neuroni şi conexiunile dintre ei. Secţiunea măsoară câţiva micrometri.

Notă: Există circa 100 miliarde de neuroni în creierul uman – câte galaxii sunt în Univers!

Similar cu structura universului, reţeaua de neuroni nu se dezvoltă la întâmplare, din nişte neuroni apăruţi separat, care simt nevoia să se unească! Dimpotrivă, procesul se desfăşoară după o schemă bine definită, urmând nişte trasee eterico-energetice preexistente.

În următoarea imagine (fig.4), mic detaliu din Univers, este prezentat în centru un roi de galaxii (culoarea galbenă), precum şi reţeaua de „materie întunecată” (aici colorată în violet). Secţiunea măsoară milioane de ani-lumină.


Fig. 4: Fragment din UNIVERS (milioane ani-lumină)

 

CONCLUZII

Universul material, la scară foarte mare, nu este omogen şi izotrop, ci este alcătuit din noduri şi filamente cu grosimi de zeci de mii de ani-lumină. Ca să ajungi la o planetă aflată, să zicem, la 1 miliard de ani-lumină distanţă nu poţi să o iei de-a dreptul, ci pe ocolite, pe traseele de materie ale macroreţelei galactice.

Această reţea universică nu a putut apare din întâmplare, căci hazardul ar fi creat o structură relativ uniformă în toate direcţiile. Prin urmare, este evident că există un anumit tipar şi schemă de organizare a Universului! Această structură o întâlnim şi în alte sisteme complexe studiate de ştiinţă (cum ar fi creierul), care dovedesc un înalt grad de organizare.

Big-Bang-ul iniţial nu s-a produs într-un singur punct, de unde s-ar fi născut tot Universul! Structura de reţea a Universului ne sugerează că avem de a face, probabil, cu milioane de explozii, produse în nodurile reţelei galactice, care a împrăştiat materia de-a lungul filamentelor. Prin urmare, e vorba de o coordonare macrocosmică a tuturor milioanelor de Big-Bang-uri simultane. Nu putem vorbi de o singură scânteie iniţială care a aprins celelalte noduri de materie, căci distanţele sunt pur şi simplu prea mari între ele.

Notă: Dacă ar fi existat un singur Big-Bang, atunci materia din punctul princeps ar fi fost cea mai veche, iar pe măsură ce ne-am depărta de el, materia ar fi tot mai tânără, în toate direcţiile. Dar acest lucru nu s-a constatat.

Rămâne deci să ne minunăm cum de a fost posibilă coordonarea tuturor exploziilor iniţiale simultan în tot Universul! Şi să ne mai punem şi alte întrebări, încă fără răspuns, de genul:

- Oare pentru extinderea reţelei galactice se produc alte Big-Bang-uri locale, în nodurile de la periferia Universului?

- Când vorbim de expansiunea universului, trebuie să o înţelegem şi ca pe o „îngroşare” a filamentelor galactice, care ocupă treptat tot spaţiul liber dintre filamente?

21 noiembrie 2010

Experimentul de la CERN-Geneva şi „Stăpânul Infiniturilor”

 

MARELE ACCELERATOR DE PARTICULE SUBTERAN ŞI SUPRADIMENSIUNILE

 - Evenimentul care va unifica ştiinţa cu esoterismul -

Foto 1: În interiorul marelui accelerator de particule
Marele experiment de la Geneva a fost repornit. Presa scandaloidă a reînceput isteria: „Dacă ceva nu merge bine, Europa riscă să fie înghiţită de o gaură neagră! Oare pentru asta s-au cheltuit 1 miliard de euro şi au colaborat 7000 de fizicieni din toată lumea?!”

Este cel mai costisitor experiment al fizicii, dar cu o miză pe care necunoscătorii nu o înţeleg. S-a spus că experimentul va reface condiţiile imediat ulterioare Big Bang-ului care a creat lumea. Ei, şi ce? S-a mai spus că astfel se va valida binecunoscuta teorie a corzilor (string theory). Mare scofală! Ei bine, dragi semeni, trebui să ştiţi că teoria corzilor este dragă multor fizicieni, inclusiv lui Stephen Hawking (genialul savant paralizat şi mut), fiindcă ea ar putea explica formarea universului din nimic şi ar cuprinde într-o singură ecuaţie toate fenomenele posibile. Ar fi un eveniment ştiinţific epocal dacă „teoria totului” ar fi confirmată. Se ştie că fizica modernă este alcătuită, în principal, din multă matematică şi imaginaţie. Dar pentru a-şi menţine statutul respectabil de ştiinţă, toate speculaţiile sale trebuie validate prin experimente. Progresul teoretic actual este atât de mare, încât numai un experiment de talia celui care se desfăşoară la Geneva, sub pământ, poate aduce un progres real, atât de mult aşteptat în Fizică.

Dar mai este ceva de adăugat, chiar şi mai important. Teoria corzilor susţine că spaţiul nu are doar 3 dimensiuni (cele cu care suntem obişnuiţi), ci mai multe, cel puţin 9! Este drept că savanţii nu prea ne lămuresc cum arată celelalte 6 dimensiuni, dar acest lucru se poate corecta cu timpul. Însă ecuaţiile teoriei sunt precise şi clare: spaţiul are nevoie de cel puţin 9 dimensiuni pentru a exista. Nu e niciun dubiu. Prin urmare, dacă experimentul de la Geneva va reuşi, iar teoria corzilor va fi validată, vor trebui rescrise toate manualele de fizică, menţionând negru pe alb că SPAŢIUL ESTE MULTI-DIMENSIONAL. Iată că viziunile scriitorilor de science-fiction prind viaţă şi lumea întreagă va trebui să se obişnuiască cu ideea că există dimensiuni invizibile, în care pot exista forme de viaţă inimaginabile deocamdată.

REVOLUŢIA GÂNDIRII ŞTIINŢIFICE

Mutându-ne atenţia acum în domeniul esoterismului, aici se ştie de mult timp, de mii de ani chiar, că spaţiul este multi-dimensional. Face parte din abc-ul ocultismului că, pe lângă planul fizic, comun, mai există planul sau lumea „eterică”, invizibilă ochiului liber. Dincolo de eteric (adică având o vibraţie superioară) există lumea „astrală”, care este şi mai rafinată; iar dincolo de ea există lumea „mentală”, de o extrem de mare subtilitate. Aceste lumi coexistă în acelaşi spaţiu, fără a se deranja reciproc, ba chiar fără a se observa, fiecare dintre ele ţinând de altă dimensiune, de altă vibraţie fundamentală. În fiecare dintre ele trăiesc fiinţe specifice lumii respective. Aceasta este viziunea esoterică, veche de când lumea. Nu mai este mult, poate câţiva ani, până când Fizica se va pune de acord cu Esoterismul în această privinţă. Aceasta este marea miză ştiinţifică, epistemologică şi spirituală care se joacă acum la marele accelerator de particule de la CERN-Geneva.

Ştiinţa ultimelor decenii a răsturnat paradigma fizicii clasice. Astăzi, chiar şi la nivel de liceu, se învaţă despre mecanica cuantică şi rezultatele sale paradoxale. Se ştie astăzi că lumea atomică, ce stă la baza realităţii noastre aparent „solide”, nu este deloc solidă şi stabilă, cum ne-am fi imaginat. Nu! Distanţele dintre atomi sunt comparabile cu distanţele dintre planete şi sisteme solare. Prin urmare, obiectele „solide” ale lumii materiale sunt alcătuite în proporţie de 99% din... vid.

Alt exemplu: electronii nu urmează nişte traiectorii în jurul nucleului atomic asemenea Pământului în jurul Soarelui. Nu! Electronii apar şi dispar tot timpul în orbitele lor circumatomice. Mai mult, teoria corzilor explică faptul că electronii nu sunt nişte particule, ci rezultatul rotirii în jurul propriilor axe a unor mini-corzi subcuantice...

Alt exemplu, principiul de incertitudine al lui Heisenberg: nu putem cunoaşte decât fie poziţia unei particule subatomice, fie viteza sa, niciodată amândouă în acelaşi timp. Prin urmare, la nivel atomic nu putem avea certitudini, ci doar probabilităţi.

Alt exemplu, dualitatea corpuscul-undă: oricare particulă are asociată o oscilaţie (ba, recent, s-a stabilit că şi obiectele macroscopice respectă acest principiu dual). Prin urmare, lumina poate fi analizată fie ca flux de fotoni, fie ca vibraţii în spectrul electromagnetic. Nu putem spune că lumina este ori particulă, ori vibraţie, ci trebuie să ne mulţumim cu compromisul de a spune că este amândouă, în funcţie de ce ne interesează...

Un experiment recent a confirmat că două particule cuantice, separate la un moment dat şi trimise în colţuri opuse ale universului, păstrează o legătură simpatetică între ele, indiferent de distanţa care le separă... Şi mai incredibil, experimentele au arătat că particulele cuantice nu acţionează mecanic şi orb, ci dimpotrivă au un rudiment de conştiinţă, putând influenţa experimentele într-un mod semnificativ statistic, interacţionând cu intenţiile experimentatorilor. Sunt doar câteva fapte şi axiome ştiinţifice moderne, care ar trebui să ne dea de gândit...

Aceste principii ale fizicii bulversează modul de gândire newtonian, liniar, pe care îl folosim în viaţa de zi cu zi. Noua paradigmă obligă la reformulări filozofice şi o abordare plină de respect a cunoaşterii esoterice, spre care, neîndoielnic, se îndreaptă gândirea ştiinţifică a secolului 21. Esoterismul oferă şi metode practice de cercetare a dimensiunilor ascunse ale Spaţiului, aşa că fizicienii pot beneficia imens din această conlucrare. La rândul său, cunoaşterea esoterică ar fi validată de ştiinţa oficială, ieşind astfel din conul său de umbră (ocult) şi nemaiputând fi respinsă pe motive religioase, ideologic-materialiste sau semidocte.