Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

VIBRAŢII ŞI INFINITURI

Motto: ...infinituri cuprinse în alte infinituri, precum păpuşile ruseşti...

Studiul micro-universului i-a apropiat pe fizicienii contemporani de celelalte dimensiuni spaţiale, ascunse oricăror instrumente inventate până acum. Fiind infinit de mici, particulele subcuantice au fost găsite întâi cu ajutorul aparatului matematic. Viitorul ne va arăta dacă pot fi şi vizualizate.

Savanţii au observat uimiţi că particulele subatomice fac parte dintr-o lume diferită de cea fizică, au un comportament diferit şi, mai mult, par a avea chiar conştiinţă, una redusă, desigur, dar reală! Particulele cuantice par vii, cu personalitate, comparativ cu cele fizice – care sunt identice şi interschimbabile. Aceasta concordă cu ştiinţa esoterică, ce afirmă că energia subtilă (numită prana, qi, eter) este inteligentă, într-un mod rudimentar. Cei care practică vindecările cu bioenergie ştiu că energia pe care ei o introduc în corpul pacientului merge, ghidată de propria ei inteligenţă, către locurile bolnave, într-un mod ce depăşeşte puterea noastră de înţelegere. Prin urmare, Fizica descoperă astăzi tocmai enigmaticele particule eterice, despre care savanţii vorbeau încă de acum un secol, fără a avea atunci confirmări experimentale.

Iată un dublu raţionament sintetic: Cum frecvenţa unei oscilaţii este, prin definiţie, invers proporţională cu lungimea sa de undă, rezultă că, cu cât câmpul de forţă vibrează mai rapid, cu atât mărimea particulelor sale fundamentale trebuie să fie mai mică (comparabilă cu lungimea de undă). Şi invers, cu cât descoperim particule mai mici (numite de fizicieni „cuantice”) şi având proprietăţi evident diferite, înseamnă că ele fac parte dintr-o ALTĂ LUME, numită generic „subtilă”, clădită pe un câmp de o vibraţie mai înaltă.

Coroborând Esoterismul cu Fizica, putem trage o primă concluzie importantă. Lumea eterică, mai subtilă ca vibraţie decât cea fizică, este compusă din „particule”, numite azi cuantice (etheroni), mult mai reduse dimensional decât atomii.

Cât de mici sunt etheronii? Să considerăm că electronul este o astfel de particulă eterică.

Notă: Fizica ne spune că curentul electric este un nor electronic în mişcare. Clarvăzătorii spun că el apare ca un flux eteric. Sunt două perspective diferite care se confirmă reciproc, rezultând că electronii sunt particule eterice. Poate că electronul nu este cea mai mică particulă eterică, dar pentru a scurta speculaţiile, îl vom lua drept referinţă.

De obicei, se consideră că un electron este un punct fără mărime, deşi unele experimente au dat o valoare maximă a electronului de 10^-22 metri. Ţinând cont că ordinul de mărime al atomilor fizici este de 10^-10 metri, atunci putem presupune, pentru scopul limitat al acestei lucrări,  că un „atom” eteric sau „etheron” ar fi de un bilion de ori mai mic decât un atom fizic (10^-12).

Notă: Într-un documentar ştiinţific, un indian nativ american conducea echipa de filmare printr-o pădure. S-au oprit lângă o piatră ciudată, despre care tatăl povestitorului îi povestise în copilărie că, fiind rănit la o vânătoare şi aflându-se în pragul morţii, îi salvase viaţa. Indianul văzuse cum din piatră ieşiseră nişte oameni miniaturali, pitici, care îi oblojiseră rănile. După o zi şi o noapte, indianul îşi reveni complet, răspândind vestea despre „piatra sacră”.

Putem explica această întâmplare (şi multe altele similare din toate tradiţiile pământului) prin faptul că acei pitici (gnomi, in tradiţia ezoterică) sunt locuitori eterici, a căror comunitate poate încăpea lejer într-un loc de dimensiunile unei pietre. Deci piatra nu ar fi doar o poartă interdimensională, ci în ea ar putea încăpea o întreagă lume eterică.

În Esoterism se vorbeşte despre suprapunerea, prin interpenetrarea în acelaşi spaţiu, a celor 4 sau mai multe planuri existenţiale, datorită vibraţiilor fundamentale diferite. Gânditorii contemporani au considerat că, dacă cosmosului fizic îi spunem uni-vers, atunci întregii Creaţii multi-dimensionale i se potriveşte numele de multi-vers. Fizica cuantică a înglobat deja paradigma info-energetică. Cărţi precum „Tao of Physics” şi multe altele care i-au urmat au revelat legătura cu Esoterismul şi potenţialul spiritual al ştiinţei moderne.

Citat din „Autobiografia unui yoghin”, de Paramahamsa Yogananda, cap.43 – descrierea pe care Sri Yukteswar o face multiversului:

«Întregul univers fizic, deşi pare infinit pentru oameni este, analogic vorbind, precum o mică cabină (nacelă) solidă suspendată la aeronava gigantică a universului astral. Nenumărate sunt, într-adevăr, galaxiile materiale care se găsesc împrăştiate în puzderia stelelor şi constelaţiilor, dar cu mult mai numeroase sunt galaxiile şi constelaţiile universului astral, ale căror sisteme solare au planete astrale incomparabil mai frumoase şi mai uluitoare decât acelea ale voastre;

Pentru a înţelege lumea mentală-cauzală, ce există la linia de demarcaţie dintre materie şi spirit, ar trebui să se deţină o imensă putere de concentrare mentală, care ar permite să se vizualizeze, închizându-se ochii, atât cosmosul fizic, cât şi cosmosul astral, în întreaga lor imensitate – aeronava astrală luminoasă şi micuţa sa cabină solidă sau fizică – ca existând doar în gândire (care ar fi deci comparabilă, în această alegorie, cu întreaga atmosferă terestră – n.n.).»

Cele discutate mai sus în legătură cu raportul dimensional dintre fizic şi eteric poate fi extrapolat la raportul dintre eteric şi astral, apoi la raportul dintre astral şi mental. Prin urmare, dacă atomul ne apare ca fiind infinitezimal în lumea fizică, atunci „etheronul” ar fi sub-infinitezimal, iar „astralonul” (particula elementară a planului astral) ar fi sub-sub-infinitezimal, iar „mentalonul” (particula elementară a planului mentalo-cauzal) ar fi sub-sub-sub-infinitezimal. (În lipsa altor denumiri consacrate, am folosit aceşti termeni inediţi.) Vorbim deci de infinituri cuprinse în alte infinituri, precum păpuşile ruseşti!

Fig. 1: Infinituri în infinituri
Aici ne cam pierdem... Mintea omenească nu a fost proiectată să jongleze cu infiniturile. Este o sarcină pentru Mintea lui Dumnezeu. DUMNEZEU ESTE „STĂPÂNUL INFINITURILOR”. El poate baleia multiversul cu mintea Sa, într-o fracţiune de clipă, de la infinitul mental cel mai mic până la infinitul fizic cel mai mare...
CÂT DE MARE ESTE DUMNEZEU? Dumnezeu nu este creat şi nici material, dar dacă am dori să Îl plasăm undeva în acest model al infiniturilor suprapuse, El ar fi cea mai mică fiinţă, infinit mai mică decât cel mai mic atom mental, nedetectabilă şi de neatins. Dumnezeu este cea mai simplă fiinţă, iar omul, printre cele mai complexe. Complexitatea sa armonioasă îl face pe om o fiinţă frumoasă, dar simplitatea frumuseţii lui Dumnezeu este inegalabilă, este frumuseţe în stare pură, după cum mărturisesc toţi misticii.

Acum, că ne-am trezit a fi atât de „mari” comparativ cu Dumnezeu, un soi de orgoliu pare să ne cuprindă... Dar să nu ne lăsăm copleşiţi de el! Nu se poate spune că infinitul mare este superior infinitului mic. Acest lucru este uşor de înţeles fie şi numai dacă ne gândim că, în universul fizic, mişcarea şi transformarea corpurilor cereşti gigantice nu e decât rezultatul unor fenomene la nivel atomic. De exemplu, măreţia şi forţa Soarelui e datorată reacţiilor de fuziune nucleară. 

Mai mult, legile Esoterismului ne spun clar: planurile mai înalte vibraţional condiţionează şi controlează pe cele mai grosiere. Cum s-ar spune, planul eteric are controlul planului fizic. Este deci invers decât mintea obişnuieşte să raţioneze: cu cât eşti infinit mai mic, cu atât ai o putere sporită asupra infinitului mai mare! Ciudat, nu? Pe măsura inteligenţei divine...

Alt paradox: venind dintr-un plan vibratoriu mai înalt (cu dimensiuni minuscule) te poţi dilata la dorinţă până la dimensiunile planului inferior ca vibraţie, dar posedând dimensiuni mai mari. De exemplu, o fiinţă eterică, relativ minusculă în forma ei originală, se poate extinde până la dimensiunile unui om, dacă vrea neapărat să se facă vizibilă (vezi exemplul de mai sus, cu „piatra sacră” a indienilor americani). Cum reuşeşte asta? Îşi păstrează neschimbat tiparul, matricea legăturilor dintre atomii eterici, dar măreşte distanţa dintre ei în mod proporţional (ceea ce, în matematică, se numeşte „izomorfism”).

În ştiinţa străveche Yoga se vorbeşte despre marile puteri supranaturale (siddhi) care sunt accesibile conştiinţei yoghinului avansat. Se spune că acesta se poate face mare cât universul sau mic cât atomul. De fapt, este vorba despre Conştiinţa căutătorului spiritual, care poate merge chiar şi mai în profunzimile creaţiei, până la mini-dimensiunile astrale sau chiar cele micro-mentale (prin dedublări astrale şi mentale). Prin urmare, Conştiinţa în starea ei originală, dumnezeiască, are dimensiuni chiar mai mici decât atomii mentali, ea aparţinând lumii spiritului pur. Conştiinţa umană este de natura Spiritului, iar Spiritul este de natura lui Dumnezeu, infinit de mic, dar cu cea mai înaltă vibraţie posibilă.
Am spus că Dumnezeu ar fi cel mai mic punct imaginabil (mai degrabă in-imaginabil pentru mintea omului). Cum oare a creat El atunci infiniturile, mult mai mari decât El? Şi mai ales cum le poate controla de la acel nivel sub-sub-sub-sub-infinitezimal? Acestea sunt întrebări care ne „opresc mintea în loc”. Mintea obişnuită nu poate opera cu infiniturile, îi este practic imposibil! Iată de ce suntem datori cu un profund respect şi admiraţie în faţa STĂPÂNULUI INFINITURILOR!

Mintea a inventat cuvântul „infinit” pentru a-şi autodefini limitele cuprinderii sale. Numai Conştiinţa spirituală poate experimenta direct „infinitul”, pentru ea nefiind nimic de necuprins, fie mare, fie mic. Am explicat diferenţa dintre minte şi conştiinţă în „Modelul trinitar al psihicului”. Cu această minte limitată nu putem înţelege inteligenţa divină, chiar apelând la toate computerele din lume. Doar făcând mintea să tacă am putea accede la o inteligenţă superioară (supra-mentală) cu care să înţelegem Marele proiect cosmic şi locul nostru în el. Dumnezeu poate fi înţeles doar în linişte, în tăcerea gândurilor. Despre supra-mintea astrală şi cea mentalo-cauzală am scris în lucrarea „Modelul unificator al psihicului normal şi paranormal”.

Notă: Totuşi, cum am putea să intuim ordinele de mărime care descriu acest multivers?

Reluând afirmaţia de mai sus, că lumea eterică ar putea fi „mai extinsă” de 10¹² (un bilion) de ori decât cea fizică, să abordăm chestiunea numeric. La acest raport, un sistem solar eteric, în miniatură, similar cu al Soarelui nostru ar putea fi cuprins în orbita unui atom fizic! Calea Lactee eterică ar fi de mărimea unui om fizic! Iar întregul univers eteric (dacă ar fi proporţional cu cel fizic observabil) s-ar întinde de la Pământ la Soare. Vă daţi seama cât s-ar mai putea extinde lumea eterică până să umple Tot Spaţiul...!

În acest raţionament am folosit următoarele date aproximative: Distanţa de la Pământ la Soare = 10¹⁰ metri; Diametrul sistemului solar = 10¹³ metri; Diametrul galaxiei = 10²¹ metri; Diametrul universului cunoscut = 10³⁰ metri

Acum, între noi fie spus, în percepţia omului obişnuit, oraşul în care el locuieşte este „foarte mare”, iar ţara are o dimensiune „gigantică”, dacă ar străbate-o la pas. Ce depăşeşte această limită este pur şi simplu ignorat...

Foto 2: Una dintre sutele de miliarde de galaxii ale universului observabil

 

Duratele macrocosmice, ca şi distanţele stelare, sunt foarte mari pentru noi. Similar, timpul şi dimensiunile terestre sunt foarte mari faţă de lumile microscopice (unde fiinţele au vieţi foarte scurte). Deducem deci că există o proporţionalitate între spaţiu şi timp, un continuum spaţiu-timp, aşa cum a descoperit şi fizica relativistă.

Cu cât frecvenţa fundamentală a unui plan de manifestare creşte, el aparţinând lumii subtile, cu atât dimensiunile spaţiale şi temporale sunt mai reduse faţă de cele terestre şi umane. Putem verifica acest lucru ştiind că, în vis, câteva secunde terestre sunt de ajuns pentru derularea unei întregi poveşti, la fel cum se întâmplă şi în alte experienţe paranormale.

Cine a spus că „nu există timp” s-a pripit! Există timp în toate lumile, dar el curge pe scale diferite, chiar incomensurabile. Fără timp, fiinţele n-ar putea evolua, căci timpul este suportul evoluţiei. A crede în ideea SF că momentul prezent este precum un cursor care poate fi mutat în viitor sau trecut este o credinţă eronată. Trecutul este deja arhivat, el neputând fi schimbat, ci doar studiat.

Viitorul poate fi prognozat (cu o anumită precizie) pe baza unui raţionament „superluminic”. Fiinţele din lumea astrală gândesc cu viteze foarte mari pentru noi, ceea ce este natural în acea lume subtilă. Puterea de previziune a spiritelor provine din foarte rapida analiză (aparent instantanee) a unei mari cantităţi de date care acoperă toate evenimentele corelate între ele. Ar fi echivalentă cu prelucrarea de un computer a miliarde de TeraBytes pe secundă, o performanţă încă neegalată. Cu cât prognoza este făcută pe un termen mai scurt, cu atât ea este mai exactă, fiindcă există o şansă mai mică de a interveni factori perturbatori.