Răzvan-alexandru petre

PUNCTE DE LUMINĂ ÎNTR-UN TABLOU
CLAR-OBSCUR

Să reflectăm adânc asupra neputinţei Fiului Divin de a primi ceea ce pare a fi perfect justificat: dreptul la viaţă! Oare de câte ori şi noi, credincioşii simpli, nu ne rugăm pentru lucruri mai mici şi nici pe acelea nu ni le dă Dumnezeu?! Există atâta dezamăgire în lume că nu avem ce ni s-ar cuveni, fie că cerem, fie că nu cerem Domnului!

Nu cumva soluţia ţine de planul terestru şi nu de intervenţiile miraculoase?! Că „Dumnezeu lucrează prin oameni pentru oameni” şi ajutorul pe care ţi-l poate da un om nu ţi-l poate oferi niciun spirit... Nu cumva ne trebuie mai multă cunoaştere de sine pentru mai multă putere interioară, sau o atitudine mai asertivă ca să ne cerem drepturile, sau una mai curajoasă ca să ne răbdăm durerile sortite?!

Sortite de cine? De karma noastră cea de toate zilele. Ea este mecanismul justiţiei divine, pe care nimeni nu-l poate opri. Dumnezeu este Iubire, dar El nu poate încălca Dreptatea, propriile legi perfecte.

Poate, în schimb, să ne ajute să folosim legea karmei cu înţelepciune, ca să ne curăţăm viitorul de suferinţe. Ne poate da putere de îndurare. Şi, uneori, poate chiar să amâne pedepsele ce stau să ne copleşească. Dar nu putem noi condiţiona această Graţie...

Noi nu suferim doar karma individuală. Toate problemele ecologice ne afectează pe fiecare dintre noi. Condiţiile optime pentru viaţă depind de un echilibru precar al ecosistemului planetar. Cum să nu ne îmbolnăvim când organismele noastre sensibile sunt atât de atacate de tot felul de chimicale din alimentaţie sau de poluarea apei, aerului, solului şi subsolului?! Cum să ne păstrăm neafectat echilibrul psihic într-o societate stresată, suspicioasă, plină de infractori care fac legea?! Cum să ne meargă bine când răutatea, invidia şi toate relele omeneşti acţionează fără linişte?!...

Şi totuşi, ignorăm că suntem mici puncte pe acest ecran sumbru şi îi cerem lui Dumnezeu să ne lumineze doar pixelul nostru. Sperăm ca pătratul nostru să rămână perfect în mijlocul unei lumi deformate, dizarmonioase... Să ne ajute Dumnezeu, pe toţi!

 

RĂSTIGNIREA CONTINUĂ

De câte ori nu am auzit exprimarea metaforică: „Noi, oamenii, îl răstignim pe Isus în fiecare zi”?! Prin meschinăria, nervozitatea, cruzimea ce le dovedim, ne regăsim deseori în mulţimea oarbă care striga „Să fie răstignit! Să fie răstignit!”. Ne pierdem raţiunea şi ne lăsăm posedaţi de compulsiuni sub-animalice. Ne-am obişnuit cu păcatul greu, ca ţiganul cu bătaia.

Dar metafora merge mai profund: Însuşi Isus se chinuie şi astăzi, ca atunci pe cruce. Sensibilitatea sa cosmică suferă mereu, în contact nemijlocit cu toată mizeria umană. El nu ne-a părăsit ca să meargă în Paradis. Vine mereu printre noi şi simte toată durerea, ca şi toate impurităţile noastre. Isus suferă calvarul şi acum, pentru că:

- Păcatele noastre nesfârşite Îl împiedică, prin ele însele, să ne ajute cum ar vrea. Acestea se adună într-o platoşă care blochează razele Luminii Divine. Terra se întunecă... Cum să nu-L doară asta pe Cristos, cel plin de compasiune, căruia Dumnezeu i-a lăsat planeta în grijă?!

- Vede cu toată claritatea cum mulţi dintre noi se lasă seduşi prosteşte de puterea Întunericului, răspândind ignoranţa, confuzia, violenţa şi răutatea. Fiecare suflet pierdut înseamnă încă o lovitură de bici pe spinarea însângerată a bunului Isus.

- Este alături de cei care suferă pe nedrept, victime ale răutăţii inutile şi distrugătoare. Oricâtă alinare, speranţă şi detaşare le aduce credinţa în Divinitate, ea nu poate da înapoi nimănui anii de suferinţă, de neîmpliniri, ratarea destinului. Isus se tulbură mult, căci nu durere vrea să vadă la oameni, ci bucurie, împlinire, fericire, aşa cum ne plănuise Dumnezeu înainte de Căderea luciferică.

Isus suportă ŞI ACUM, fără să riposteze, toată batjocura, tot calvarul, toată durerea sufletească, dar de ce?!? Când tu, ieşind din gloata hulitoare („Să se salveze dacă e Fiul lui Dumnezeu!”), sătul de acest sacrificiu grotesc şi absurd, vei striga: „Opriţi cruzimea! Eu sunt mult mai păcătos decât acest Om”... atunci vei simţi adevărata smerenie, trezindu-te din hipnoza luciferică. Şi vei înţelege de ce spune Isus „Pentru tine am suferit”. El se lasă torturat ACUM ca să te sensibilizeze. Metafora nu este metaforă, supliciul lui Isus continuă, iar tu poţi interveni. Alege comuniunea cu El. Vei simţi că marile tale dileme sunt doar mofturi, micile tale greşeli sunt pete pe imacularea Divină.

Întreaga omenire se află sub influenţa Satanei. Aceasta e cauza pentru care e atâta suferinţă în lume şi nu se întrevede, deocamdată, nicio ieşire uşoară din marasm. Din păcate, omul nu-şi poate da seama de împietrirea inimii sale decât atunci când are norocul ca Isus sau însăşi suferinţa să-i alunge demonii personali... Că le numim „energii negative”, nu contează. Ele sunt cauza nelămurită a multor neplăceri, chiar cele mărunte, cum ar fi: un tic nervos, ironia gratuită, neîncrederea în înţelepţi, credulitatea în faţa mincinoşilor, deciziile neinspirate, pripeala dezastruoasă sau rugăciunea fără bucurie...

E dureros să descoperi, la un moment dat, că „ţi-au luat dracii minţile”. Regretele sunt binevenite, dar mai bine să le previi. Numai cu ajutor divin, prin Isus, poţi face faţă batjocurii pe care demonii o pregătesc tuturor. Nu e o glumă. După ce vei conştientiza o influenţă demonică mascată, insesizabilă, chircindu-te de ruşine şi neputinţă, te vei abandona în braţele iubitoare ale lui Cristos, cea mai puternică pavăză pentru oamenii buni. Şi îi vei cere să te purifice de toate mizeriile sufleteşti pe care le duci cu tine...

Dar starea de graţie şi revelaţie se diluează cu timpul. Trebuie să facem singuri efortul de a ne păstra smerenia şi puritatea acelei simţiri pentru restul zilelor. Ne putem ajuta ascultând capodopera muzicală a lui J. S. Bach, corala finală din cantata BWV 147, „Jesus bleibet meine Freude”. Am tradus şi adaptat o parte din versurile în engleză „Jesu, Joy Of Man's Desiring⁴⁸„, mai jos:
ISUS VA FI MEREU BUCURIA MEA

Isuse, bucuria inimii noastre,

Sfântă înţelepciune, iubire strălucitoare;

Atrase de Tine, sufletele noastre aspiră

Să se avânte spre Lumina necreată.

Cuvânt al lui Dumnezeu, ne-ai cizelat fiinţa,

Cea aţâţată de focul vieţii;

Încă năzuind la neştiutul Adevăr,

Zburăm spre Cer, lăsându-ne în voia Ta.

R.P.

 5