Răzvan-alexandru petre

ASALTUL ÎNŢELEPCIUNII

Ilie Cioară a descoperit singur ceea ce doctrina non-dualismului spiritual propovăduieşte în lume cu tot mai mare succes. Aceasta este încă o dovadă că Adevărul este unul şi acelaşi. Mulţi iluminaţi ies azi în public să-şi împărtăşească experienţele şi să ne inspire. Ken Wilber, Mooji, Adyashanti, Peter Fenner şi alţii ne îndeamnă în diverse maniere să găsim acest Adevăr unic.
În încheiere, câteva cuvinte inspirate ale unui alt iluminat, Don Miguel Ruiz, scrise în cartea „Arta de a iubi”:

„Începând din clipa atingerii stării de Înţelepciune, toate convingerile care conduc la nefericire, la luptă, care fac viaţa să fie atât de dificilă, dispar pur şi simplu. Când omul se abandonează adevăratului său Eu, el se abandonează în faţa Vieţii, în faţa lui Dumnezeu. După abandonarea ego-ului, lupta dispare, dispare şi rezistenţa, deci şi suferinţa.

Omul înţelept este liber să îşi folosească mintea şi să îşi controleze viaţa aşa cum doreşte. O minte sănătoasă nu este afectată de Parazit, ea este la fel de liberă cum era înainte de domesticire.

Înţeleptul nu se mai foloseşte de toate imaginile pe care şi le-a creat de-a lungul timpului. El se acceptă pe sine însuşi aşa cum este, iar asta duce la acceptarea celor din jur aşa cum sunt.

Imaginaţi-vă că v-aţi trezit brusc de sub magia Visului şi că v-aţi vindecat complet. Nu mai aveţi nici un fel de răni, deci nici otravă emoţională.”
Răzvan Alexandru Petre
14 martie 2016

NON-DUALISM

Capitole:

Dumnezeul Mitic versus Dumnezeul Mistic

Revelaţia mistică

Paradoxuri

Povestea ego-ului

Ambiguităţi şi clarificări

Iluminarea clinică

Decondiţionare psihologică

Toate căile spirituale autentice pot duce la iluminare

Îndrumători de „non-dualism”

Lecturi suplimentare
Non-dualismul¹⁰, această şcoală de gândire filosofico-spirituală, vine din tradiţia indiană veche numită Advaita-vedanta („advaita” înseamnă non-duală), precum şi din budhismul tradiţional. În prezent, iniţiaţii occidentali (mulţi inspirându-se de la Sri Ramana Maharishi) i-au dat o formă mai accesibilă, sub eticheta convenţională de „neo-advaita”.

Dumnezeul Mitic versus Dumnezeul Mistic

Cei mai profunzi filosofi ai lumii au împărţit Realitatea în două părţi sau concepte fundamentale:

1) Creaţia („imanentă”, relativă), formată din orice poate omul să perceapă sau să conceapă, Lumea în general.

2) Absolutul („transcendent”), definit prin opoziţie cu prima categorie, fiindcă nu poate fi obiectul simţurilor şi nici al gândirii. Al doilea concept a apărut ca urmare a unor experienţe personale ale unor înţelepţi.

Conceptul mitic de Dumnezeu-Creator din religiile monoteiste (iudaism, creştinism, islamism) poate fi contrat prin unele argumente raţionale. Cel mai subtil este următorul: De ce îngăduie Dumnezeu răul? Dacă nu poate să-l stârpească, înseamnă că nu-i Atotputernic. Dacă nu vrea să-l elimine din lume, înseamnă că nu-i Atotiubitor.

Se găsesc, desigur, replici la acest raţionament, pe care le-am oferit în scrierile mele. Totuşi, atâta timp cât ne menţinem gândirea în planul Creaţiei, va exista întotdeauna o dualitate – deci şi contraargumente sau nemulţumiri împotriva Creatorului. Nu-L putem înţelege corect pe Dumnezeu decât fiind aşezaţi în Absolut, într-o stare mistică.

 

Revelaţia mistică

Din fericire, Dumnezeu Însuşi ne-a scos din fundătura raţiunii, iluminându-i pe unii dintre semenii noştri. Iluminarea nu a fost de natură intelectuală, ci dimpotrivă, înţelegerea le-a sosit fără sprijinul minţii, printr-o experienţă directă a stării absolute, transcendente, non-duale. Prin urmare, această stare „alternativă” de dincolo de minte există cu certitudine. Nicio minte nu ar fi putut inventa aşa ceva dacă nu i s-ar fi revelat.
Ken Wilber¹¹ spune că Dumnezeu poate fi privit la persoana întâia, a doua sau a treia. Din perspectiva persoanei a treia, Spiritul se vede ca o vastă reţea a Vieţii. La persoana a doua, te adresezi unei Inteligenţe inconceptibile, cu care poţi avea o conversaţie. Tradiţiile contemplative îl abordează la persoana întâi. Spiritul sunt Eu, sau Marele Sine. Este experienţa de pură existenţă şi conştiinţă, starea contemplativă de conştiinţă non-duală. „Eu” şi întreaga lume suntem una, simt o totală deschidere, libertate, uşurinţă.
Non-dualitatea este, pur şi simplu, starea normală a Divinităţii Supreme. Aici, Creaţia nu este separată de Creator, ci ele coexistă, fiind unul şi acelaşi lucru. Din perspectiva logicii duale, este o stare paradoxală, fiindcă ea conţine ambii termeni ai antagonismului menţionat la început, imanentul şi transcendentul. Fiind bazată pe dualismul obiectiv, logica nu ne ajută să înţelegem Divinitatea.

În concluzie, non-dualitatea este un concept iraţional, dar real. În schimb, dualitatea este un concept raţional, dar ireal din perspectiva Divinităţii Supreme.

 

Paradoxuri

Ajungând aici, mintea se blochează inevitabil. De ce să ne intereseze ceva iraţional? Răspunsul este simplu: pentru a cunoaşte Realitatea. Adevărul este un sinonim al Realităţii, iar din perspectiva sa „absolută” ni se vor arăta în mod corect şi adevărurile relative ale fiecărei clipe, ale fiecărui obiect, ale fiecărui fenomen. Numai omul foarte însetat de adevăr va îndrăzni să meargă pe acest drum invizibil prin deşertul lumii. Viziunea non-duală este precum o lumină albă puternică care se reflectă în faţetele şi muchiile obiectelor, ce capătă diferite culori şi nuanţe – lumina e una singură şi clară, dar ea luceşte din fragmente nenumărate.

Non-dualiştii vor replica imediat în retur: Dar de ce ne preocupăm atâta de ceva ireal? Oare nu punem prea multă pasiune în a cutreiera un supermarket unde, în loc de produse, sunt numai pozele lor?!

Aici ajungem într-un punct sensibil, fiindcă înţelegerea mentală a realităţii supra-mentale este practic imposibilă. Adepţii acestei abordări spirituale radicale au avut mereu dificultăţi în a-şi prezenta oferta spirituală. De aceea apar în ritm susţinut cărţi, interviuri, întâlniri informale şi, mai ales, grupuri de practică a meditaţiei: pentru a răspunde nelămuririlor provenite din carenţele limbajului uman.

Dar chiar şi când ne conving prin şarmul propriu şi justeţea argumentelor, imediat ce rupem contactul, uităm învăţătura şi revenim la nivelul obişnuit. Teoria nu e de ajuns, trebuie să încercăm introspecţia, măcar puţin, aşa, din curiozitate. Ea ne va ajuta să descoperim, în primul rând şi foarte rapid, capcanele minţii. Apoi, dacă avem noroc să ieşim din mirajul mental, vom ajunge, poate, şi la non-dualitate.

„Marea barieră spre Trezire este credinţa că este ceva rar.” (Adyashanti)
În unele scrieri anterioare am încercat imposibilul: să explic în termeni spiritişti şi yoghini (deci duali) cum se poate defini iluminarea (non-duală). Articolele mele din rubrica „Spiritualitatea în Psihologie” aproximează didactic o realitate ce depăşeşte nivel raţional al omenirii. Ştiinţa esoterică nu a stabilit până în prezent foarte exact ce se petrece cu omul iluminat. Avem doar câteva repere care, sperăm, vor fi clarificate în viitor.

Pe scurt, când mintea este curăţată de influenţa ego-ului (falsului sine), atunci Spiritul (Sinele Suprem) preia conducerea omului, iar viaţa devine precum o operă de artă: gândirea se transformă în intuiţie şi inspiraţie, teama e înlocuită de simţul comuniunii şi compasiune, emoţiile distructive sunt înlocuite de un mare calm, necazurile şi problemele sunt rezolvate natural, uneori aparent miraculos; deşi lumea rămâne aceeaşi, omul se transformă psihologic total.