Răzvan-alexandru petre

Iluminarea clinică

Aş compara fenomenul minunat al iluminării cu amnezia medicală gravă. Memoria este acolo, dar ea nu mai poate fi accesată. Şocul trăit iniţial este similar. Numai „tratamentul” este opus: fiind perfect conştient de Sine, iluminatul nu mai doreşte revenirea la trecut.

Asemănarea este doar demonstrativă, nu reală, căci iluminarea păstrează intacte toate amintirile, ştergând numai condiţionările la care ne supun ele.

Însă unii savanţi chiar consideră că iluminarea nu ar fi altceva decât o problemă a creierului. Urmăriţi „puternicul atac de iluminare”¹⁴ pe care l-a avut Jill Bolte Taylor. S-au găsit şi substanţe (DMT¹⁵) care pot da senzaţii similare cu stările mistice.

Putem găsi forme de iluminare chiar şi în experienţa de moarte clinică (NDE). Iată o mărturie de accesare a Sinelui pe masa de operaţie¹⁶, a lui Tami Close. Trăirea s-a rezumat la încetarea mecanismului gândirii, cu păstrarea conştiinţei perceptive. Pacienta auzea ce vorbeau medicii îngrijoraţi că „o pierd”, dar nu avea niciun gând sau reacţie. În final, totuşi, un gând a venit de undeva (nu din mintea ei): „Vreau să dorm”. Imediat, un alt gând l-a contrat: „Încă nu ţi-a venit timpul”. Conştiinţa sa asista deci la un dialog al gândurilor care nu-i aparţineau „eu-lui” său.

Că mintea şi conştiinţa sunt chestiuni separate, se ştie deja. E adevărat, conştiinţa umană închisă în creier nu are acea cunoaştere şi stare a conştiinţei divine, dar provenind din aceea, va putea percepe lucruri extraordinare odată cu eliberarea din corpul fizic. Conştiinţa din acest tip de NDE este identică cu conştiinţa unui nou-născut, care nu şi-a format încă niciun mecanism cognitiv. Există doar o Conştiinţă fără minte, care observă totul, doar percepe ce este în jur.
Cele de mai sus ne sugerează că putem să ne autoinducem o stare similară - de stupoare şi inexistenţă a oricărui gând - invocând starea de moarte clinică descrisă de Tami Close, în care mecanismul gândirii nu mai poate fi accesat. Avem percepţii, în special auditive (păstrând ochii închişi), dar ele nu se leagă cu nimic, sunt doar sunete fără sens. Nu putem să le găsim vreun sens, fiindcă, în acest moment, nu ştim nimic şi nu ne dorim nimic. Asta e starea de conştiinţă pură, fără gânduri...

Oare ar fi periculos să ne considerăm complet stupizi şi buimăciţi pe parcursul unei meditaţii de 15 minute, ca Tami Close?! Ne-am ruşina să nu fim capabili de niciun raţionament, de nicio asociere între senzaţii şi semnificaţii?! Teama şi ruşinea sunt semnele ego-ului - nu e cazul să le luăm în seamă. Singura precauţie este să revenim la gândirea normală după ieşirea din meditaţie! Dacă întâmpinăm probleme la revenire, ar putea fi semnul că ne-am apropiat de iluminare - acesta e reversul medaliei.

Decondiţionare psihologică

Experienţele mistice sunt rare şi nu pot fi programate. Non-dualismul este în primul rând o metodă de decondiţionare psihologică. Deşi nu se ocupă cu oamenii bolnavi, este un fel de „psihoterapie” universală, pe baze spirituale. Noul mod de funcţionare mentală se numeşte şi „detaşare”, soluţionând multe necazuri.

Din principiu, în noul non-dualism (neo-advaita) nu se insistă pe aspecte teoretice sau pe cele care vizează păstrarea unei tradiţii, care nu ne prea ajută să ne eliberăm de tendinţele subconştiente dominatoare. Contează valoarea practică a noţiunilor, ele vizând o mutaţie psihică, o renunţare naturală la credinţele anterioare (ideologii, prejudecăţi etc). Se propune în acest scop o nouă credinţă, credinţa că nicio credinţă nu este adevărată, fiindcă mintea ne păcăleşte. Ea este cea mai simplă credinţă şi cea mai directă cale. Când ajungem în starea de claritate, suntem uimiţi cât de simplă e realitatea şi ne întrebăm cum de nu am văzut-o până acum!

„Un om obişnuit caută libertatea prin Iluminare. Un om iluminat exprimă libertatea prin a fi obişnuit.” (Adyashanti)
Cei cărora teoria non-dualistă le pare prea simplă, prea seacă au, desigur, la dispoziţie toată cunoaşterea esoterică care explică restul. Prin această metodă, decondiţionarea mentală este cea mai rapidă. În budhismul tradiţional (care e ceva mai complex decât noul non-dualism), iluminarea (starea fără ego) este abia prima etapă dintr-o călătorie care durează toată viaţa. E mult de lucru spiritual. Iluminatul îşi aprofundează stările de interiorizare pentru a accede la experienţe tot mai elevate, până atinge nivelul mistic, devenind astfel un mare iluminat.

„Trezirea este sfârşitul căutării şi a căutătorului, dar este abia începutul vieţii trăite din adevărata ta natură.” (Adyashanti)

Să reţinem însă că trezirea sau eliberarea psihologică nu are nicio conotaţie esoterică şi este accesibilă oricui, cu ajutorul practicii perseverente de auto-vigilenţă, din condiţia de simplu Observator. Calea non-duală nu provoacă transe extatice, trăiri spectaculoase în viaţa cotidiană. Dimpotrivă, ne face cât se poate de realişti (dar nu materialişti) şi, în acelaşi timp, plini de empatie şi compasiune.
„Ce vorbesc e menit să te zdruncine, ca să te trezeşti, nu să-ţi spună cum să visezi mai bine.” (Adyashanti)

 

Toate căile spirituale autentice pot duce la iluminare

„Pentru ca realizarea să fie completă, ea trebuie să atingă trei nivele: capul, inima şi zona abdominală. Poţi avea o minte clară şi luminată, dar fiinţa ta nu dansează. Abia când inima începe să se deschidă la rândul ei, fiinţa începe să danseze. Întreaga realitate pare să învie atunci. Când se deschide şi zona abdominală, apare o stabilitate uluitor de profundă, pe fundalul căreia prima deschidere, care este revelaţia eului profund, moare şi se transformă într-o transparenţă totală. În locul eului nu mai rămâne decât neantul – care dansează.” (Adyashanti)
Au existat dintotdeauna şi încă există mari iluminaţi (trăitori ai stării mistice de non-dualitate). Deşi se spune că starea divină este aceeaşi, de unificare totală, totuşi, la revenirea în planul manifestării obişnuite, fiecare dintre aceşti învăţători este singular. Unii se pricep mai bine să îşi descrie stările psihologice pe care le trăiesc, alţii au farmec personal şi multă căldură umană, alţii au puterea de transmitere a unor energii elevate, alţii rămân necunoscuţi, acordând ajutor cu discreţie... Fiind tot mai mulţi, pretutindeni în lume, oricine îşi poate găsi un mentor cu care să simpatizeze, lăsându-se fermecat de adevărul NON-DUALISMULUI. Putem învăţa sau reînvăţa esenţialul de la oricare iluminat.

Afirmaţiile non-dualiştilor sunt prezente şi în gândirea, îndemnurile înţelepţilor proveniţi din alte căi spirituale, pentru că Adevărul este unic. Iluminarea nu e monopolul non-dualismului.

 ”Acum știu, știu că orice purtare care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart... este o spurcăciune și strică totul” (Nicolae Steinhart, „Jurnalul Fericirii”)

Idealul oricărei căi spirituale este să creeze ÎNŢELEPŢI, prin orice mijloc adecvat şi permisibil. Înţelepciunea este o cucerire treptată (sau bruscă, mai rar) a cetăţii fortificate a ignoranţei. Credinţele, teoriile şi practicile pot fi foarte diferite, precum piesele de teatru. Însă întotdeauna gongul final îl sună Supremul Divin, când îşi răsfrânge Graţia Sa asupra căutătorului sincer şi perseverent. Metodele sunt deci relative şi nu există o cale mai bună decât alta. Ba chiar, uneori, Graţia poate alege să ilumineze pe cineva care nu se preocupa deloc de spiritualitate. Asta însă nu înseamnă că eforturile noastre spirituale nu vor avea un efect, ci doar că nu-l putem controla complet.

Adepţii non-dualismului cred că drumul lor către Ideal este cel mai scurt, eliminând complet butaforiile şi jocul actorilor de pe scena spirituală şi păstrând doar gongul final. În toate celelalte căi de spiritualitate mintea „face” ceva, simte stări frumoase, dar trecătoare. Aici, dimpotrivă, mintea trebuie liniştită, ca să nu ne mai prezinte niciun scenariu, socotit a nu fi altceva decât o invenţie, o iluzie, un fals raportat la Realitatea neschimbătoare şi unică.

Învăţătura non-duală este, în principiu, ferită de pericolul „materialismului religios”¹⁷. Multe căi spirituale sunt speculate de clerici, maeştri, învăţaţi şi adepţi în special pentru a-şi rezolva interesele personale materiale. Unele sunt dedicate exclusiv magiei (de exemplu: voodoo, santeria etc), adică în scopuri total egoiste. Non-dualismul este rupt de aceste preocupări prin însăşi învăţătura sa, care demască inexistenţa falsului sine.

Ego-ul este o construcţie interioară care te face să crezi că exişti, dar nu este necesară, iar pe termen lung cauzează mai multă suferinţă. (Chögyam Trungpa¹⁸)
Este cam incomod şi contraproductiv să discutăm prea mult despre non-dualitate, fiind o stare dincolo de cuvinte şi de minte. Deja am abuzat de răbdarea dumneavoastră. Am făcut-o doar ca introducere, poate cam stângace, la ceea ce urmează mai jos. Abundenţa de cărţi, conferinţe, cursuri şi opinii nu trebuie să ne fure atenţia, ci doar să ne orienteze practica spirituală către esenţă. Nu e nevoie să-i dăm minţii idei de ronţăit, ci ea trebuie domesticită. Ce înseamnă domesticirea minţii? Cine îi este stăpânul? Rămâne să descoperim singuri...