Răzvan-alexandru petre

CHEILE AUTO-SACRIFICIULUI

Toată viaţa, Isus fusese un om activ, voluntar, curajos, iar acum trebuia să se lase dus ca un miel la tăiere. Oare ce l-a convins pe Isus să nu se opună fatalităţii? A fost doar resemnare sau un ultim asalt?

Jertfa auto-asumată a lui Isus, în momentul culminant al misiunii Sale, pe care nu o mai putea continua, a fost ultimul sacrificiu, spectaculos şi impresionant, încheind multitudinea de sacrificii personale (pe care aproape nimeni nu I le-a cunoscut şi recunoscut). În principiu, fiindcă avusese viziunea viitorului, încă avea timp să evite acea succesiune nenorocită de evenimente. Putea alege să moară mult mai târziu, de boală sau bătrâneţe, dar a preferat să se sacrifice ca un erou civilizator. Nu Dumnezeu l-a convins, ci Spiritul Său a decis singur.

Să recapitulăm punctele de vedere:

1. Răstignirea a avut o CAUZĂ

Unii cred că Isus ne-a oferit mântuirea prin activitatea Sa misionară, ale cărei Învăţături le păstrăm în amintire şi le punem în practică. Moartea-I cumplită doar a subliniat tragismul vieţii şi muncii Sale spirituale, a fost un simbol al sacrificiului întregii sale vieţi. Isus a fost deci un învăţător spiritual, printre alţii, dar unul de cea mai mare puritate şi putere energetică.

2. Răstignirea a avut un SCOP

Alţii, fundamentaliştii creştini, cred că moartea Sa a avut o putere separată, magică, prin care, efectiv, a luat păcatele oamenilor asupra Sa. Nu doar a contemporanilor Săi, ci a întregii specii umane din trecut şi viitor!

În acest ultim caz, ne întrebăm: martirii creştini au luat şi ei păcatele oamenilor asupra lor? Deloc, este răspunsul teologic.

Aici apare, evident, o contradicţie. Poziţia oficială a Bisericii este că Isus Cristos a avut o fire dublă: Fiu al lui Dumnezeu şi Fiul Omului (diafizism). Cu alte cuvinte, în El sălăşluia Spiritul şi sufletul. Care dintre cele două a suferit calvarul? Evident, omul – trup şi suflet. Spiritul divin nu poate fi pătat de patimile umane. Dar şi martirii, tot cu trupul şi sufletul au suferit. Lor de ce nu li se recunoaşte meritul luării păcatelor?

Teologii aplică aici un dublu standard: Numai unul a fost Fiul lui Dumnezeu. În limbajul fizicii moderne, Isus a fost o singularitate, care a abolit legile fizicii cunoscute. Dar, cum ştiinţa nu prea are tangenţe cu teologia, lucrurile rămân în suspensie.

Să trecem însă de această piedică a raţiunii comune...

Da, vrem să credem că, acceptându-şi moartea chinuitoare, „Isus a luat asupra lui păcatele omenirii”. Ce putem înţelegem prin aceasta, cu toată ştiinţa spirituală la care avem acces astăzi, după 2.000 de ani? Am găsit două posibile explicaţii diferite, chiar trei.

În CHEIE KARMICĂ, spunem că Isus a preluat o parte din karma oamenilor de atunci, contemporani cu El. Spălarea trecutului.

A prelua karma cuiva te obligă să suporţi o anumită suferinţă în locul aceluia. Totuşi, acest efort nu garantează că celălalt va deveni un sfânt. Ar putea rămâne neschimbat în tiparele sale sau chiar să decadă. Este doar o şansă pe care o primeşte.

Transferul conştient de karmă de la un om la un maestru nu este însă un lucru lesne de explicat. Mult mai simplu ar fi să vorbim despre absorbţia energiilor negative. Este un fapt aproape banal să schimbăm energii bune sau rele cu semenii noştri. Asta poate simţi şi înţelege oricine.

Ca supoziţie, Isus s-a preschimbat într-un gen de burete uman care a absorbit enorm de multă energie negativă din oameni şi mediu. A fost intenţia expresă a Lui, DUPĂ profunda şi trista rugăciune din grădina Ghetsimani. Convingându-se că era prins într-o fundătură, a adoptat o tactică războinică sinucigaşă, pentru a produce cât mai multe pagube în rândurile inamicului. Prin urmare, a atras voluntar o imensă negativitate, curăţând astfel atmosfera psihică a locului unde se afla, dar şi a întregii planete.

Din acest motiv şi numai din acest motiv, după arestare, devenind o ţintă vie, a fost posibil să fie batjocorit şi ales ca victimă de către popor. Asta a vrut El să spună prin „Nu m-aţi fi putut atinge dacă Dumnezeu n-ar fi îngăduit”. Pierderea protecţiei divine nu a fost un act de voinţă discreţionară a lui Dumnezeu, ci realmente un auto-sacrificiu glorios, demn a fi preţuit veşnic.

Auto-transferul de energie malefică a fost posibil doar până în momentul morţii. După aceea, ţinta vie, omul Isus a dispărut, sufletul I s-a ridicat la Cer.

În CHEIE MAGICĂ, putem să explicăm fenomenul „luării păcatelor” altfel, prin jertfa de protecţie. Favorizează viitorul apropiat şi pe termen mediu.

Din vechime, oamenii au adus sacrificii importante zeilor: animale şi oameni, cu multă vărsare de sânge. Doreau astfel să-i îmbuneze, să le obţină favoruri. Pentru gândirea modernă raţional-ştiinţifică, acestea par simple superstiţii primitive. Dar magicienii negri, intermediarii zeităţilor negative, primesc şi azi încurajare să continue cu această metodă. Este deci o practică dorită de entităţile malefice, care vor ajuta vrăjitorii cu puterile lor grosiere, la schimb.

După logica magică, Isus a primit sacrificiul, ştiind că astfel va mulţumi, în parte, spiritele întunericului, care vor slăbi în putere. A fost o jertfă atipică, un auto-sacrificiu, în care şi victima, şi cel care a oferit-o era aceeaşi persoană.

Jertfa cristică a sprijinit misiunea de după „Înviere”, marcată de pogorârea Duhurilor Sfinte. Datorită ei, Cerurile s-au deschis şi au putut avea loc o serie de fenomene paranormale de o amploare nemaiîntâlnită de atunci. Toate umilinţele şi durerile fizice suportate în ultimele Sale zile au plătit „taxa de protecţie” entităţilor malefice. Acelea au fost „legate” pentru o perioadă, li s-a redus puterea, suficient pentru instaurarea noii religii.

Pentru că jertfa cristică a avut o eficienţă limitată în timp (ca orice jertfă ritualică), s-au mai adăugat încă 3 secole de martiraje creştine, care au întărit spiritual firava religie, până a devenit religia oficială a celui mai puternic imperiu.

În CHEIE ANTROPOSOFICĂ, preiau aici opinia lui Rudof Steiner (1906) şi reluată de Judith von Halle recent („Coborârea în straturile Pământului, pe calea antroposofică de cunoaştere” - Ed. Univers Enciclopedic Gold, 2011), care consideră Misteriul de pe Golgotha drept un Eveniment cosmic. Nu voi lua nicio poziţie pro sau contra acestor idei măreţe?! metaforice?! speculative?!

« Din iubire neţărmurită pentru neamul omenesc, Trinitatea Divină l-a trimis într-un trup uman muritor pe Dumnezeu-Fiul pentru ca El să poată pătrunde, trecând prin moarte, în imperiul Pământului. * (vezi comentariul meu de mai jos!)

Aşadar, misiunea Fiului divin era aceea de a-l ajuta pe om şi Pământul să evolueze în viitor într-un mod armonios, astfel încât spiritualizarea naturii umane să meargă în paralel cu spiritualizarea corpului Pământului. Faptul că această evoluţie superioară poate interveni este rezultatul Drumului de Jertfă al lui Christos. (pag. 62)

Cu cât Christos pătrunde mai adânc în corpul Pământului în timpul „Coborârii în Iad”, cu atât mai mult se apropie El de ţelul său: Învierea. În clipa în care El a atins centrul Pământului şi a străbătut toate forţele distrugerii care se agitau furioase în staturile Pământului şi, prin urmare, întreaga suferinţă sedimentată acolo, a devenit posibilă ridicarea din adâncurile Pământului a naturii umane spiritualizate. Abia aceasta este mântuirea propriu-zisă. Învierea indică totodată coborârea completă. (pag.64)

Christos coboară în Sâmbăta Mare de la răscrucea vremurilor în adâncurile Pământului până în centru pentru a sfinţi acest loc de origine a evoluţiei Pământului. Numai pe această cale, prin coborârea Principiului macrocosmic în Microcosmosul îmbrăcat în învelişuri muritoare, şi nu pe o altă cale mai directă, s-a creat posibilitatea ca evoluţia Pământului şi a omului spre spiritual să nu mai fie doar o problemă a zeilor, ci acest destin să poată fi modelat într-o mare măsură prin voinţa liberă a omului. (pag.68) »

* COMENTARIU PERSONAL LA VIZIUNEA LUI RUDOLF STEINER

În carte sunt descrise cele 9 planuri ale Pământului, mergând de la materia grosieră către materia cea mai spiritualizată. „Coborârea în Iad” din Sâmbăta Mare nu a fost altceva decât coborârea omului Isus prin aceste straturi până în miezul Pământului, pentru a le lumina, a le spiritualiza.

Cu alte cuvinte, numai un suflet uman extrem de evoluat putea face această operă alchimică cosmică, ce nu sta în puterea niciunui alt Spirit al Cerului (!?). Presupun că tocmai învelişurile pline de energie curată ale sufletului i-au permis lui Isus să pătrundă rapid şi puternic până în miezul planetei. În acelaşi timp, mă gândesc însă că hainele energetice trebuie oricum înlăturate, pe rând, pe măsură ce sufletul urcă în straturile mai rafinate... şi rămâne tot numai Spiritul (!?)

Viaţa lui Isus nu a fost decât o pregătire a marelui Eveniment cosmic ce a avut loc între Vinerea Mare, după moarte, şi Duminica Învierii. Dacă nu ar fi „coborât în Iad”, Isus ar fi intrat, poate, în anonimatul istoriei, fiind cel mult amintit ca unul dintre profeţii iudaici (!?).

Ca informaţie esoterică suplimentară, după descrierea sumară a marelui clarvăzător Rudolf Steiner – aşa cum le interpretez eu –, cele 9 straturi ale Pământului ar fi următoarele:

Stratul 1 şi 2 corespund scoarţei solide şi mantalei lichide, cunoscute în geologie. De la stratul 3 nu se mai poate vorbi de o dispunere spaţială, nu mai este o scufundare în abisuri stricto sensu, ci o rafinare a percepţiei clarvăzătoare.

Stratul 3 corespunde vitalităţii, particulelor eterice care animă materia moartă.

Stratul 4 este acel nivel astral-eteric care reflectă în oglindă, în copie eterică, precedentele trei straturi.

În stratul 5, substanţa astrală este inteligentă, întreaga natură colaborând cu fiinţa superioară.

Stratul 6 acumulează trăirile animalice, simţirea, emoţiile primare ale faunei terestre. Aici se află „sufletul animal” al Geei.

Stratul 7 este alcătuit din forţele morale, aici compunându-se vectorial comportamentele bune şi rele ale oamenilor, rezultând un gen de „caracter uman” al Geei.

Rudolf Steiner numeşte cutremurele de pământ şi erupţiile vulcanice drept „fenomene anormale”, care sunt consecinţa perturbării astralului 6 şi 7 de către pornirile sufleteşti inferioare animalice şi umane. Cu alte cuvinte, stihiile naturale sunt cauzate, în primul rând, de imaturitatea spirituală a omenirii. O omenire ideală ar genera o armonie planetară fără manifestarea forţelor oarbe distructive.

Stratul 8 ar corespunde noţiunii orientale de akasha (în aspectul de „citire a viitorului”) sau celei ştiinţifice actuale de universuri paralele echiprobabile.

Orice fiinţă (plantă, animal, om) sau obiect creat de o inteligenţă poate urma o mulţime de traiectorii evolutive plecând din fiecare punct temporal. Într-un anumit univers paralel, lucrurile se desfăşoară după un scenariu spontan, iar posibilităţile de alegere din fiecare moment multiplică corespunzător numărul acestor universuri, la infinit. Atenţie, odată făcută o alegere faptică, dispar celelalte posibilităţi colaterale!

Stratul 9 corespunde stării originare, germenele creator al evoluţiei planetei, o stare imposibil de descris sau imaginat.