Răzvan-alexandru petre

C. Înşelătoriile demonice

Demonii profită de toate formele iluziei antemenţionate, pentru a ne înşela cu idei şi sentimente eronate şi dăunătoare. Chiar şi când se bazează pe un adevăr obiectiv, îndemnurile lor sunt orientate spre un scop malefic, ce încă nu poate fi întrezărit.

Dumnezeu a creat lumea cu ajutorul iluziilor bune, ca printr-o magie divină. Dacă reuşim să le înlăturăm complet (Doamne ajută!), nu rămâne decât Dumnezeu.

Dimpotrivă, Înşelătorul nu elimină, ci perverteşte iluzia divină prin următoarele căi:

1 - fie schimbă iluzia bună cu alta rea (satanică),

2 - fie adaugă iluziei bune încă una rea.

3 - fie schimbă o iluzie rea cu una şi mai rea.

Exemplu de tip 1: Atracţia între sexe este o iluzie obiectivă. Ea ne poate aduce şi prejudicii uneori, dar, în definitiv, este jocul naturii. Dacă dorim să le evităm, trebuie lucrat în principal asupra Prostiei, Imaginaţiei şi Karmei.

Dar lucifericii au găsit o cale alternativă: homosexualitatea (!). Homosexualii devin foarte mândri că s-au ridicat deasupra legii speciei. De fapt, au înlocuit o iluzie obiectivă (nobilă, creatoare) coborându-se într-o iluzie subiectivă (jalnică, distructivă) – victime inconştiente ale unei înşelătorii demonice.

Exemplu de tip 2: Spuneam că ego-ul este o iluzie obiectivă, necesară vieţii. Din păcate, egoismul poate lua cu uşurinţă forme dizarmonioase, sub forma unor „păcate” induse demonic precum: trufia, invidia, ura, mânia, lăcomia şi toate patimile. Acest egoism hidos mai adaugă vederii clare a realităţii un filtru subiectiv în plus, dublând iluzia.

Exemple de tipul 3: În mod normal, frica de moarte poate fi demontată prin diminuarea ego-ului, obţinută prin religiozitate şi cunoaştere spirituală. Unii oameni au anumite temeri specifice (frica la vederea sângelui, frica de tenebre, frica de a-şi pierde averea), care însoţesc gândul morţii, dar care pot fi mult mai puternice şi persistente decât frica naturală de moarte.

Lucifer nu poate elimina teama de moarte, dar poate încerca să şteargă fricile asociate, apelând la metoda folosită în psihoterapie pentru tratamentul fobiei: desensibilizarea treptată în mediu securizant. Iată metodele luciferice:

Frica de sânge. Omul este expus prelungit şi repetat la orori macabre (filme horror, practici masochiste). Dispare frica, dar sunt creaţi criminalii, masochiştii, bolile psihice...

Frica de tenebre. Omul este antrenat în sărbători gen Haloween, desene animate cu monştri, muzică heavy-metal etc. Dispare frica, dar apare apetenţa pentru urâciuni, monştri, satanism, boli spirituale...

Frica de pierderea averii. Omul este încurajat să se îmbogăţească cât mai repede, cu orice preţ, călcând peste cadavre dacă e nevoie. Frica de sărăcie îşi pierde motivaţia, dar sunt creaţi oamenii fără scrupule, cu obsesia banului, cu dispreţ faţă de „sărăntoci”, bolile sociale...

Deşi „pacientul” pare acum mai puternic, mai dur, rezultatele metodei luciferice nu sunt deloc benefice pentru societate şi nici pentru individ. Atunci prin ce a diferit ea de terapia fobiilor? Desensibilizarea a avut loc, dar prin pervertirea sufletului. Lucifericul a schimbat în aceste cazuri o iluzie rea cu altă iluzie şi mai rea. Sufletul rămas fără protecţie şi-a pierdut puritatea divină, compasiunea şi bunul-simţ. Sufletul-hoit trăieşte plin de sine, dar golit de sens...

Răzvan Alexandru Petre,
7 august 2015

FILOSOFIA ŞI PRACTICA MULŢUMIRII

Capitole:

E O MINUNE CÂND LUCRURILE MERG BINE. Neregulile sunt regula

SĂ NE VINDECĂM CU DR. HAOS

SMERENIA, MULŢUMIREA ŞI RECUNOŞTINŢA

E O MINUNE CÂND LUCRURILE MERG BINE

Neregulile sunt regula

Lumea naturală are la bază ORGANIZAREA, EFORTUL, SUFERINŢA. Toate regnurile şi speciile se organizează, pentru a supravieţui. Toate fiinţele acţionează permanent, deseori până la epuizare. Animalele suferă, dar nu se plâng, pentru că nu consideră suferinţa lor „nedreaptă”.

Lumea umană a adăugat conceptele de DREPTATE, VALOARE, ADEVĂR şi altele precum Libertatea, Frumuseţea, Iubirea. Dreptatea e stabilită prin Legi (norme, reguli, convenţii). Valoarea se bazează pe atribuirea Importanţei lucrurilor. Adevărul rezultă din adecvarea informaţiilor la Realitate. Acestea sunt operaţii ale minţii superioare, abstracte, specifice lui homo sapiens. Oamenii sunt cei care le-au adus la viaţă şi doar ei sunt singurii care le pot susţine, încuraja, apăra. Întrucât sunt concepte „artificiale”, ele nu sunt prezente ori evidente în lumea naturală. Unii au chiar tupeul să susţină  că „naturale” sunt nedreptatea, disimularea – în virtutea legii supravieţuirii celui mai şmecher.

Este firesc să ne dorim îmbunătăţiri când vedem dezorganizarea, suferinţa, nedreptatea, minciuna, promovarea non-valorilor. În acelaşi timp, când beneficiem de opusele lor de natură divină, ar trebui să apreciem că trăim o stare de graţie. Ele nu apar spontan. Nu este „normal” să existe sănătate, fericire, dreptate! Conform legii universale a termodinamicii, dezordinea (entropia) are tendinţa normală să crească constant.

Degeaba cârcotim împotriva stărilor de fapt, degeaba bârfim lumea şi „neregulile” ei, pentru că ele vor exista mereu! Trebuie să fim împăcaţi în sinea noastră. Sigur, putem şi trebuie să acţionăm spre optimizarea vieţii – e o caracteristică spirituală. Dar să nu ne mirăm sau să ne supărăm dacă lucrurile merg prost. E normal să meargă prost. E o minune când merg bine. Legile lui Murphy sunt 95% adevărate.

Punem pariu că viitorul va fi tot mai tulbure?! Sunt semne peste tot. (Creştinii spun că răul şi binele se separă tot mai mult şi vor fi multe schimbări dramatice, până când se va ajunge la o confruntare finală.) Crezi că dacă-ţi pui parchet nou, aer condiţionat şi mergi cu limuzina în leasing ţi-ai asigurat fericirea?! Lumea materială oferă tot mai puţin confort psihologic.

De unde atunci să ne tragem optimismul?

De ce nu din lumea armoniei?! În lumea subtilă domneşte o ordine neafectată de viermuială, strigăte şi îmbrânceli. Şi nici de legea entropiei.

Când eram copii, lumea ni se părea a avea o ordine şi un scop, şi eram liniştiţi în dimineţile răcoroase de toamnă când plecam la şcoală. Maturizându-ne, am înţeles că bătrâna barcă scârţâie din toate încheieturile. Bine că mai pluteşte! Va acosta în curând la celălalt ţărm al Styxului...