Răzvan-alexandru petre

VIDUL NU ESTE NIMICUL

Voi începe aceste note cu aprecierea documentarului „Everything and Nothing”⁶⁰, realizat de Jim Al-Khalili pentru BBC4. Alternativ, citiţi doar rezumatul celor 2 episoade⁶¹ (în limba engleză)

În partea a doua, realizatorul ne descrie istoria concepţiilor despre vid sau nimicul absolut, din perspectivă ştiinţifică. Vom vedea cum părerea savanţilor s-a modificat de la o epocă la alta, după o spirală evolutivă. Ştiinţa este ciclică, ea renunţă la ce e perimat şi îmbrăţişează adevărul.

Iată care au fost părerile celor mai inteligente creiere despre VID sau NIMIC:

1. Vidul NU EXISTĂ 

Filosoful grec Aristotel a stabilit empiric că „natura are oroare de vid”, negăsind nicăieri un loc unde să nu se găsească nimic. Timp de aproape 2 milenii, savanţii au considerat adevărată această observaţie antică.

2. Vidul EXISTĂ   

Savantul italian Torricelli a găsit totuşi o metodă simplă de a crea vid. A întors un tub plin cu mercur într-un vas, iar coloana de mercur a coborât puţin, lăsând deasupra sa VID. Apoi, filosoful şi savantul Pascal a observat că, urcând într-un turn înalt, presiunea aerului (egală cu înălţimea coloanei de mercur) scădea. A dedus că, cu cât urcăm, atmosfera de deasupra este tot mai mică, iar dincolo de marginea ei începe, fatalmente, VIDUL cosmic.

3. Vidul NU EXISTĂ

Savanţii din secolul XIX considerau că, asemenea undelor sonore, care se propagă prin aer, şi lumina (care are proprietăţi de undă) trebuie să străbată şi ea un mediu de suport similar, dar invizibil, nedetectabil. L-au numit „etar luminifer”, care umple tot VIDUL cosmic.

4. Vidul EXISTĂ  

La sfârşitul secolului XIX, savanţii Michelson şi Morley au demonstrat că lumina are o viteză constantă, indiferent de direcţie, ceea ce înseamnă că ea nu „se freacă” de presupusul „eter”, care, prin urmare, nu există; nimic nu umple vidul.

5. Vidul NU EXISTĂ

Savantul britanic Paul Dirac a stabilit, plecând de la principiul de nedeterminare a lui Heisenberg, ca la nivel cuantic, „vidul fierbe”. În fiecare moment, se creează din vid perechi de particule şi antiparticule, care se anihilează imediat reciproc, astfel că nu apucăm să le depistăm existenţa.

Mai târziu, savanţii au conceput şi instrumente fine care au evidenţiat indirect, prin efecte asupra traiectoriei orbitei electronilor, apariţia intempestivă a unor „particule virtuale”, ce dispar imediat (după ce au interacţionat cu electronii măsuraţi). Particulele elementare ar fi deci mai mult nişte evenimente decât nişte lucruri.

* * *

Savantul şi filosoful Nassim Haramein duce raţionamentul mai departe: „Ceea ce percepem ca fiind mişcare se datorează, în fond, faptului că realitatea pulsează, adică intră şi iese din existenţă cu o frecvenţă înaltă, creaţia dispare şi reapare, oscilând între formă şi fără-de-formă la nivel cuantic de nenumărate ori în fiecare secundă, dându-ne aparenţa de mişcare.”

Schema generală ar fi aceasta:

1. Particulele există (Vidul NU există)

2. Particulele NU există (Vidul există)

3. Particulele există (Vidul NU există)

4. Particulele NU există (Vidul există)

5. Particulele există (Vidul NU există)

^...>

Interesant tipar! Unde l-am mai văzut?... Adineauri, în istoria conceptelor despre Vid, prezentate puţin mai sus. Nu ştiu dacă înseamnă ceva, dar merită să remarcăm şablonul.
În acest model, Universul pare a nu fi altceva un film de celuloid rulat de un gigantic aparat de proiecţie pe ecranul spaţiu-timp, în care fotogramele statice se derulează una după cealaltă cu o foarte mare viteză (frecvenţa fundamentală de vibraţie a Universului, care defineşte „cuanta de timp divin”). O altă comparaţie poate fi făcută cu o lumină intermitentă, stroboscopică, în care pulsurile luminoase alternează cu momente de întuneric.

Am putea spune că Vidul şi Creaţia coexistă. Dacă ne aflăm în starea absolută de Creator, vedem totul (fotogramele albe şi negre), iar ca fiinţe, numai Creaţia (fotogramele negre). „Nirvana (Vidul) este totuna cu Samsara (Creaţia)”, se spune în Orient.

* * *

Vidul Divin nu este lipsit de farmec sau gândire, dimpotrivă, numai că El diferă complet de tot ceea ce apare în Creaţie, este Pură Conştiinţă. Fiind indescriptibil, din comoditate, e descris ca fiind Nimicul. Spre a se apropia de realitatea sa complexă, Vidul a fost numit uneori Plenium – căci este plin de informaţie şi energie, conţine în mod virtual orice ar putea apare vreodată în Creaţie. „Spaţiul defineşte materia, nu materia defineşte spaţiul. Materia provine din Vid şi se întoarce acolo” (Nassim Haramein).

Metafizic vorbind, Creaţia e generată de pulsaţiile Conştiinţei Absolute (sau, dacă vreţi, „valurile din spuma cuantică”). Acelaşi lucru spune explicit şi mecanica cuantică: spaţiul-timp (cu cele 4 dimensiuni ale sale) este generat de celelalte 7 dimensiuni ascunse ale multiversului (universul complet, cu cele 11 dimensiuni) într-o parte a acestuia (lăsând deci o mare parte a sa neacoperită de spaţiu-timp).
Conceptul de „maya” din Advaita Vedanta (un sistem filosofic non-dual) desemnează iluzia că universul nu ar fi mai mult decât spaţiul-timp.
Fizica cuantică consideră, şi ea, că simţurile noastre sunt restrânse la cele 4 dimensiuni şi, de aceea, foloseşte matematica pentru a deduce potenţialul din afara lor (universuri paralele, holografice etc.). Fizica cuantică încă nu defineşte explicit faptul că tărâmul potenţialităţilor este un „ocean de conştiinţă”, dar atestă, involuntar, faptul că formele din acest tărâm virtual au calităţi asemenea gândirii.

Astfel, una dintre cele mai surprinzătoare observaţii ale mecanicii cuantice a fost aceea că intenţia cercetătorilor este cea care va determina modul cum vor „alege” particulele elementare să apară în experiment: sub aspectul de undă sau sub cel de particulă. De fapt, particulele nu aleg conştient, ci rezultatul este produsul interferenţei undelor gândirii umane cu undele mişcării particulei prin câmpul vidului.

Subiectul discutat aici are conexiune şi cu termenul de „spanda” sau „Învăţătura despre vibraţie” a Şivaismului din Kashmir (un alt sistem filosofic non-dual, de sorginte tantrică). Spanda înseamnă radianţă pulsatorie divină, vibraţia creativă a lui Şiva (Creatorul Absolut). Diferenţele faţă de Advaita Vedanta sunt: 1) doctrina tantrică susţine faptul că lumea fenomenală există cu adevărat, nu este doar o iluzie cosmică, 2) Divinitatea Supremă nu este inactivă, ci creează continuu.

28 decembrie 2016