FRICĂ DE ENTITĂŢI
DĂNUŢ:
De mult timp caut pe cineva care să mă înveţe mai multe despre spiritism, dar nu prea am încredere în tot ce se scrie pe internet. Încă de mic am fost mai paranormal şi în urmă cu 2 ani am avut şi o „întâlnire” neplanificată şi neplăcută cu 3 entităţi „malefice” (nu ştiu exact ce au fost, dar cu cunoştinţele mele actuale le pot numi demoni). De curând, familia mea a suferit din cauza vrăjitoarelor şi blestemelor, neştiind cum să le opresc. Am găsit pe net un site unde spuneţi că vă ocupaţi de spiritism şi altele. Dacă mă puteţi ajuta, vă pot da mai multe detalii.
RĂZVAN:
Poţi avea încredere în tot ce am scris în paginile site-ului spiritus.ro!
De asemenea, poţi să îmi descrii „întâlnirile” tale şi alte mărturii.
DĂNUŢ:
Vă mulţumesc pentru că mi-aţi răspuns. O să vă povestesc totul de la început.
Acum aproape 3 ani, mătuşa mea a divorţat de unchiul meu. Se presupune că soacra ei s-ar fi dus la vrăjitoare şi de asta a divorţat, mai înainte a încercat să o omoare printr-o sarcină nereuşită, dar mătuşa a făcut avort şi a fost bine. Apoi, la câteva luni după divorţ, mătuşa a venit la casa de vacanţă a familiei noastre. Eu am stat toată seara singur la un etaj, iar restul, inclusiv ea, erau la parter. Toată seara simţeam că mă priveşte cineva şi aveam o stare de frică. Înainte să mă culc am simţit că acele persoane se apropie. De frică, am închis ochii, dar cu „ochii minţii” am văzut 3 entităţi (erau negre şi nu le puteam vedea chipul sau nu aveau). Una era în spatele meu, simţeam cum îmi ţine capul în mâinile sale, celelalte 2 în faţa mea, doar priveau. Atunci am început să aud, ca atunci când auzi un tv care merge, dar este în altă cameră şi nu înţelegi nimic din ce zice. Simţeam cum toată energia mi se scurge şi rămâneam fără vlagă. Atunci am întrebat dacă sunt în pericol şi o voce mi-a răspuns că da. Am început să mă rog la Dumnezeu şi am reuşit să mă reîncarc cu energie şi entităţile au plecat.
Am povestit aceste lucruri mătuşii, şi ea ar fi auzit de prin oraş că soacra ei ar fi „angajat” 3 demoni, care ar costa 2000 euro bucata. Eu nu ştiu dacă aceste informaţii sunt adevărate, dar vă zic tot ce am auzit. Timpul a trecut şi nu s-a mai întâmplat nimic până acum 4 luni, când bunicul meu (tatăl mătuşei şi al mamei) s-a îmbolnăvit de cancer pancreatic şi la bilă, murind acum o lună. Totul s-a întâmplat repede şi din senin. Eu m-am gândit că au fost făcute vrăji, dar nu am acţionat (nu ştiu de ce). Când a fost prea târziu, am luat legătura cu cineva şi mi-a confirmat că a fost lucrat de 2 persoane pe lună nouă. Nu ştiu ce înseamnă toate acestea, pentru că, cum am mai spus, caut pe cineva care să mă clarifice.
Acum câteva zile l-am visat pe bunicul meu că o ajuta pe bunica prin curte, dar tot apărea cineva care le voia răul şi am zis, în vis, să mi se arate acel cineva. Atunci mi-a apărut o poză cu corpul mătuşi-mi, dar capul era un fel de leu hidos din care ieşeau nişte raze.
Acum nu ştiu în ce măsură mă puteţi ajuta, v-am scris tot ce ştiu, şi eu doar vreau să înţeleg lumea aceasta mai bine. Nu vreau în niciun caz să folosesc magia, pentru că ştiu că voi plăti.
RĂZVAN:
Impresia generală pe care mi-a creat-o scrisoarea ta este că prea mult se vorbeşte despre demoni şi puterea lor, prea mult li se acordă importanţă aşa-zişilor vrăjitori sau magicieni negri.
Desigur, există forţe ale întunericului, că vrem, că nu vrem. Totuşi, îţi recomand să nu îi crezi pe cei care afirmă că ei pot manipula la dorinţă aceste entităţi. Cel mai adesea este invers. Oricum, o mare pagubă pe care o pot face oricui este instalarea FRICII. Frica în sine este periculoasă, pentru că acţionează de la sine înspre devitalizarea şi dezarmarea victimei.
Metoda de protecţie universală este invocarea forţelor Luminii, Binelui, Adevărului.
Să nu uităm că mai există şi forţe ale karmei care intervin neplăcut în viaţa noastră. Cei mai mulţi oameni au de ispăşit păcate ale strămoşilor de neam sau cei spirituali (încarnările anterioare ale propriului spirit). De acolo provine soarta, cu durerile ei, nu din făcăturile ţigăncilor.
Îţi recomand să citeşti mai mult din domeniul spiritualităţii, ca să îţi îndepărtezi obsesiile făcăturilor, blestemelor şi altele asemenea. Poţi preveni multe dureri dacă îţi înalţi mintea la lucruri nobile, frumoase, măreţe.
Spui că ai şi nişte percepţii telepatice şi de clarvedere. Poţi să le foloseşti mai des, ca să te ajuţi singur în evoluţia spirituală şi autoprotecţia psihică.
11 – 13 februarie 2016
Dostları ilə paylaş: |