NU POT SĂ MĂ DEDUBLEZ
CRISTIAN:
Am citit articolul dv despre „Somn, vis, dedublare”, foarte bun, foarte documentat, probabil că aţi studiat foarte bine fenomenul dedublării astrale.
Aţi reuşit să ieşiţi din corp în mod voit prin control? Sau aţi rămas la nivelul studiului, ca şi mine? Sunt unele persoane care au reuşit, altele care care citesc postările celor avansaţi spiritual şi rămân cu cititul.
RĂZVAN:
Părerea mea este că sunt foarte multe altele de făcut pentru evoluţia spirituală decât extracorporalizarea. Cine o poate face lejer, nativ, cu plăcere şi minim efort, acela s-o practice şi să dea lumii de ştire dacă are ceva interesant de adăugat!
CRISTIAN:
Atunci aş vrea să vă întreb: trebuie atins un anumit prag spiritual pentru a putea vedea şi alte lumii, dimensiuni? Mulţi spun că vin cu acest dar din alte vieţii.
Nu ştiu de ce, eu am fost atras de lucrul acesta foarte puternic. Poate nu am putut înţelege de ce planeta asta este izolată de restul universului cumva. Omul a fost oare limitat de către Creator în lumea asta pentru a-şi însuşi anumite lecţii, oare să fie un penitenciar al universului nostru ?
RĂZVAN:
Nu cred că e vorba despre un „nivel spiritual” pe care ar trebui să-l atingem pentru a fi „demni” de a călători în astral. Pur şi simplu este vorba despre neputinţa corpului omenesc de a se desprinde de pământ.
În acelaşi timp, se poate spune că este şi o măsură de protecţie generală, pentru că nu oricine ar avea foloase spirituale din extracorporalizare. Pentru mulţi ar fi doar o tentaţie puternică şi ar putea face multe lucruri rele, mai ales pentru ei înşişi, chiar dacă ei se cred curaţi ca lacrima. În subconştient zac multe tenebre pe care uneori e mai bine să nu le cunoaştem. Iar dedublarea ar putea să le scoată în relief.
E adevărat că aptitudinea se poate păstra din alte vieţi, dar nu este obligatoriu ca ea să se perpetueze. Depinde cum consideră spiritul încarnat că ar fi sau nu ar fi în folosul său această capacitate în această viaţă.
Cu siguranţă că lumea terestră învaţă spiritul multe lecţii. În fiecare viaţă are ceva de experimentat, învăţat, perfecţionat. Faţă de nivelul altor planete locuite, Pământul adăposteşte fiinţe destul de imature, în prezent. Nu e un penitenciar, ci mai degrabă o grădiniţă de copii.
5 – 12 aprilie 2016
Dostları ilə paylaş: |