Răzvan alexandru petre


INTERVIU CU DL. DUMITRU HRISTENCO - MAESTRU REIKI



Yüklə 0,87 Mb.
səhifə113/125
tarix07.01.2022
ölçüsü0,87 Mb.
#87765
1   ...   109   110   111   112   113   114   115   116   ...   125

INTERVIU CU DL. DUMITRU HRISTENCO
- MAESTRU REIKI


  • S-a născut în Bucureşti la 1 nov 1951.

  • Absolvent al Facultăţii de Electrotehnică a Institutului Politehnic Bucureşti în 1974, a practicat ingineria până în 1992, lucrând în producţie şi cercetare.

  • În 1991 şi-a deschis un cabinet terapeutic în Bucureşti, care a funcţionat până în 1995, în prezent făcând numai tratamente la domiciliul solicitanţilor.

  • A publicat la editura Teora următoarele cărţi: Reiki – 1994; Radiestezia – 1995, 1997, 1999; Reiki tradiţional – 1997, 1998, 1999.


- Domnule Dumitru Hristenco, cum şi când aţi ajuns maestru Reiki?

- După revoluţia din Decembrie 1989 am urmat cursuri de Reiki şi Tehnică Radiantă, gradele I şi II, cu profesori străini veniţi în România. În urma experienţei acumulate, am scris în anul 1994 cartea „Reiki - metodă orientală de transfer energetic”. În 1995, fiind invitat de Asociaţia Culturală a Românilor din Hamilton (Canada) să-mi prezint volumul acolo, am luat legătura telefonic cu mai mulţi maeştri de Reiki. Cea mai bună impresie mi-a făcut-o doamna Anna Patricia Cairns, din Toronto, pe care am ales-o drept maestru. Dânsa mi-a dat bibliografia de studiat şi, la data stabilită, am dat un examen constând în susţinerea cursurilor de gradul I şi II în limba engleză. Trecând cu bine acest test, doamna Cairns mi-a dat iniţierea de REIKI MASTER, ramura tradiţională USUI SHIKI RYOHO.



- Colaboraţi cu alţi maeştri din lume?

- Schimb informaţii cu maeştri americani şi japonezi prin poşta electronică. Pentru cei interesaţi, adresa mea e-mail este: dh@fx.ro, iar site-ul meu web este: www. geocities.corn/Eureka/Mine/9441. De asemenea, se poate lua legătura cu mine la C.P. 72-58.



- Există reviste de Reiki în lume?

- Există mai multe. În lume cunosc vreo 30 asociaţii de Reiki, fiecare cu publicaţia ei. Cea mai serioasă mi se pare a fi „Reiki News”, abonamentul costând 12 $/an, dar toate articolele se regăsesc şi pe Internet la: www.reiki.org.



- Cum ţineţi cursurile, primiţi pe oricine, cât costă?

- Cursurile le ţin în cadru restrâns, maxim 10 participanţi, ori la mine în apartament, ori unde sunt invitat (chiar şi în provincie). După ce amatorii se înscriu, de obicei telefonic, eu le transmit mental energie Reiki cu scopul de a ajunge la cursul propriu-zis numai cei care vor beneficia de Reiki. În acest fel fac o primă selecţie a cursanţilor. Tarifele sunt următoare: 30 $ pentru gradul I, 40 $ pentru gradul II şi 100 $ pentru fiecare din cursurile superioare. Aceasta este a doua selecţie.



- Nu este cam scump?

- Tarifele nu sunt exagerate faţă de valoarea cursului. De aceea, vor veni doar cei care îl apreciază şi simt o chemare pentru Reiki.



- Aveţi cursanţi cu realizări deosebite?

- Da, unii excelează în tratamente energetice sau în transmiterea energiei la distanţă, mai ales cei care au devenit maeştri. În total am format sute de practicanţi de gradul I şi II în toată ţara, zeci de profesori şi 11 maeştri până în prezent (4 din Bucureşti, câte unul din Braşov, Piteşti, Iaşi, Chişinău, judeţul Bihor şi 2 din Germania).

- Cursurile profesorilor Reiki pe care i-aţi atestat sunt la fel de eficiente ca ale dumneavoastră?

- Nu ştiu. Ei sunt capabili de a face acordaje Reiki corecte, dar cum le fac, este treaba fiecăruia. Noi suntem independenţi, ei nu sunt legaţi de mine, eu doar le dau abilitatea de a iniţia corect pe alţii. În general, în Reiki nivelul de pregătire este atestat cu diplome, dar restul vine prin practica fiecăruia.

- Ce pot obţine cursanţii după absolvirea gradului I ?

- În urma iniţierii primite şi prin autotratament zilnic, îşi pot rezolva toate problemele de sănătate. Practicarea perseverentă îndepărtează pericolul îmbolnăvirilor şi permite realizarea de performanţe profesionale. Totodată, îi vor putea ajuta şi pe alţii să depăşească anumite crize, dar să vindece bolile cronice vor fi în stare doar după ce s-au optimizat şi armonizat pe ei înşişi. Oricine poate trata, dar numai cei înzestraţi cu calităţi personale pot vindeca boli mai grele, cu rezultate mai sigure şi mai rapide.

- Dumneavoastră în ce boli nu aţi obţinut rezultatele aşteptate ?

- În boli de piele, scleroză în plăci. Nu am tratat reumatism generalizat şi nici SIDA. La cancer, rezultatul este discutabil de la caz la caz: unii au vrut doar să nu aibă dureri, alţii s-au putut vindeca în faza incipientă.

- Ce afecţiuni v-au răspuns favorabil?

- Bolile de inimă şi cele ale sistemului nervos.

- În tratarea bolilor cu substrat nervos este necesară şi înlăturarea acţiunilor demoniace?

- Nu cred în demoni. Există energii malefice şi există oameni răi. Atâta şi este de ajuns, nici nu mai este nevoie să existe draci!

- Nu credeţi că este necesară cunoaşterea cauzelor profunde ale suferinţelor?

- Nu, nu cred. Reiki aduce binele în om şi alungă răul, oricare ar fi cauza sa.

- Reikistul crede în Dumnezeu?

- Depinde de reikist. Eu, personal, nu doar cred, ci ştiu că Dumnezeu există!

- Reiki are eficienţă în cazul atacurilor psihice prin vrăji, blesteme, vampirizări, bântuiri etc?

- Reiki este eficient contra agresiunilor psihice. Cu gradul I practicantul poate să înlăture efectul negativ, iar cu gradul II poate să transmită energie agresorului pentru a-l transforma din duşman în prieten. Însă, dacă cel care îi trimite răul este mai puternic, probabil că nu va reuşi. Depinde de forţa fiecăruia. Tocmai de aceea trebuie să practici Reiki la modul serios, ca să poţi îmbuna chiar şi pe un adversar foarte puternic.

- Deci, Reiki gradul II poate fi folosit ca tehnică de manipulare a gândurilor?

- Oamenii n-ar trebui să se teamă de „manipulare”, pentru că ea se face şi în şcoală, şi în biserică, şi în presă, peste tot... Când trimit energie Reiki la distanţă către un om, aceasta îl face să-şi cunoască propriul interes şi să acţioneze spre binele său, fără ca eu să stabilesc ce e bine şi ce e rău pentru el. Nu-i spun să se lase de băut sau de fumat, nici să facă cutare lucru, ci, primind energia Reiki de la mine, omului îi „vine mintea la cap”. Aceasta nu este manipulare, ci dimpotrivă.

- Cum poate duce Reiki la „progresul spiritual” al practicantului?

- Făcând Reiki, faci bine oamenilor. Cu cât faci mai multe fapte bune, cu atât te ridici spiritual.

- Aţi afirmat că S.U.A. guvernează lumea pentru că, printre altele, are cei mai mulţi maeştri Reiki. Credeţi în puterea Reiki-ului de a scoate România din impas?

- Da, cred în puterea Reiki-ului de a scoate România din impas şi în curând se va vedea acest lucru. În acest sens, am iniţiat deja un experiment local. Într-o mare întreprindere din Bârlad am instruit în Reiki mai multe persoane de la toate nivelele ierarhice. Datorită acestora mă aştept ca întreprinderea să realizeze în curând progrese vizibile, iar această tehnică a succesului să se extindă. Alţii vor vedea rezultatele şi le vor lua exemplul. Din aproape în aproape, România va ieşi la liman.

- Domnule maestru Dumitru Hristenco, vă mulţumesc şi vă doresc succes în continuare!

A consemnat RĂZVAN PETRE


Răzvan Petre, Nina Petre şi Dumitru Hristenco, după iniţierea în Reiki gradul I.


Fotografie din 1996 (arhiva personală)

Yüklə 0,87 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   109   110   111   112   113   114   115   116   ...   125




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin