DELIR MISTIC
SORIN:
De curând am avut în familie un eveniment ieşit din comun. Tatăl meu a avut un delir mistic în care s-a întâlnit cu divinitatea şi, după ce a avut această experienţă, s-a plimbat pe străzi, mai apoi a fost găsit de poliţie pe mijlocul drumului şi internat la psihiatrie. În spital nu a stat prea mult şi nici antipsihoticele nu le-a luat.
Nu ştim ce i-a putut provoca acest delir. Sunt conştient că a avut de-a face cu o realitate paralelă foarte puternică, care l-a marcat profund. În acelaşi timp, am observat schimbări cu privire la respectul pe care-l poartă celor din jur (vorbeşte altfel despre anumiţi oameni – în sens pozitiv). Aş vrea să mă sfătuiţi cu privire la modul în care ar trebui să procedăm în continuare.
RĂZVAN:
Aş putea să vă recomand să aveţi o atitudine normală faţă de el, dar cu grijă să nu îi răniţi sensibilitatea, care ar putea fi accentuată. Delirul mistic nu trebuie tratat ca o boală dacă nu este corelat cu alte stări patologice. Schimbările benefice pot fi cel mai bine urmărite de dv., cei din jurul tatălui dv. Dacă există, înseamnă că experienţa ar putea fi de bun augur, cu condiţia ca dumnealui să înţeleagă mai bine ce i s-a întâmplat, iar pentru asta are nevoie de unele lecturi spirituale adecvate.
Ar putea fi vorba şi de un episod maniacal, căruia îi urmează o cădere depresivă, iar în acest caz ar fi necesară întărirea sistemului nervos prin tonice non-medicamentoase gen ginseng sau ginko biloba şi prin terapie Reiki la un specialist.
19 septembrie 2011
Dostları ilə paylaş: |