5.6.3.1.Surse de mirosuri (inclusiv acţiuni întreprinse pentru prevenirea şi/sau minimizarea acestora)
Orice alte informatii relevante pot fi date sau se paote face referire la ele aici. De ex. orice sursa care nu se afla in instalatie, dar sunt pe acelasi amplasamente (de ex. care vor continua sa fie reglementate de legislatia referitoare la efecte neplacute)
|
|
În cazul în care emanările au fost deja descrise ca ” emisii în aer„ în altă parte a solicitării DAR AU ŞI MIROS, ele trebuie menţionate şi aici. Este suficient să precizaţi materialul şi/sau mirosul şi să faceţi referire la partea din solicitare în care se găsesc detaliile.
Sursele potenţiale de mirosuri trebuie indicate, la fel şi cele reale. De exemplu, o staţie de epurare a apelor uzate poate să nu fie detectabile dincolo de perimetrul instalaţiei în condiţii normale de funcţionare, dar dacă au loc procese anaerobe, atunci ea poate deveni o sursă de mirosuri.
Dostları ilə paylaş: |