Salpingitele acute
PARTICULARITĂŢILE EVOLUTIV-CLINICE ŞI INCIDENŢA SARCINILOR SUPRAMATURATE ŞI PROLONGATE
Yüklə 1,68 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Materiale ș i metode
- Anii de studiu 2005 2006 2007
- Tabelul 1. Incidența sarcinilor supramaturate și celor prolongate în lotul de studiu •p
- Tabelul 2. Repartizarea pacientelor conform vârstei
- Lotul II, nașteri la termen
- Figura 1. Paritatea gestantelor
- Figura 2. Modalitatea de naştere
- Figura 3. Repartizarea nou-născuţilor după sex
- Figura 4. Repartizarea nou-născuţilor după masa estimată la naştere
- Figura 5. Rata hipoxiei i/u a fătului și aplicarea V-E Concluzii
| PARTICULARITĂŢILE EVOLUTIV-CLINICE ŞI INCIDENŢA SARCINILOR SUPRAMATURATE ŞI PROLONGATE
Rodica Catrinici, Larisa Catrinici, Tatiana Belousov, Natalia Corolcova Catedra Obstetrică- Ginecologie USMF ’’Nicolae Testemițanu’’ Summary The evolutive-clinical particularities and the rate of postmature and prolonged pregnancies Postmaturity pregnancy still remains an actual problem in modern obstetrics, with a huge scientific and practical interest, which is determined by the negative perinatal results. The high actuality of prolonged pregnancy is caused by the increased perinatal morbidity and mortality and due to a big number of the complications during delivery, and to the high rate of cesarean section. Rezumat Sarcina supramaturată rămâne a fi o problemă foarte actuală în obstetrica contemporană, cu un interes mare științifico-practic, determinat înainte de toate, de rezultatele finale perinatale nesatisfăcătoare. Actualitatea sporită a sarcinii supramaturate se datorează în deosebi morbidității și mortalității perinatale înalte și numărului mare de complicații în timpul nașterii, cât și rata înaltă a operațiilor obstetricale. Actualitatea problemei Sarcina supramaturată, este sarcina ce se prelungește mai mult de 287-290 zile, decurge cu suferință intrauterină a fătului și se finisează cu nașterea unui nou-născut cu semne biologice de supramaturare, care și determină un risc mare pentru distress-sindromul ante- și intranatal și implică o adaptare neonatală complicată [4,15]. Sarcina suprapurtată – prezintă o sarcină care durează mai mult de 287 zile, nu cauzează suferință fetală și se finisează cu nașterea nou-născutului sănătos, fără semne de supramaturare. Astfel, sarcina suprapurtată se consideră ca o stare fiziologică orientată spre finisarea maturizării fetale [4,15]. Pentru prima dată complexul de supramaturare a fătului a fost descris de către Ballantyne (1902) și Runge (1948). El se caracterizează prin: lipsa sebumului, uscăciunea pielii, macerarea ei în regiunea inghinală și axilară, palmele și tălpile ’’de spălătoreasă’’, unghiile lungi, oasele craniene dure, suturile şi fontanelele înguste, culoarea pielii, membranelor, cordonului ombelical - verzuie sau gălbuie [1,2]. Asociația obstetricienilor-ginecologi americani definește o sarcină supramaturată cea care are termenul mai mare de 42 săptămîni, sau 294 zile, incidența acesteea în SUA fiind de aproximativ 10 %. În majoritatea țărilor europene, sarcina supramaturată este numită o sarcină cu termenul de 294 zile și mai mult, cu excepția Portugaliei (287 zile şi mai mult) și Irlandei (292 zile și mail mult) [15]. Incidența sarcinii supramaturate în Europa variază de la 3,5 la 5,92 %, iar după datele autorilor autohtoni și celor ruși, ea variază de la 4 pînă la 14 % și nu are o tendiță de descreștere. Actualitatea sporită a sarcinii supramaturate se datorează atât morbidității și mortalității perinatale înalte cât și numărului mare de complicații în timpul nașterii ce fac să crească rata operațiilor obstetricale. Morbiditatea neonatală crește până la 29‰, iar mortalitatea perinatală –19‰, fiind de 2- 3 ori mai mare decît în nașterile la termen. Acest fapt este cauzat de creșterea incidenței feților macrosomi până la 63% cazuri, de traumatismul la naștere, de asfixie [4,10,11,13,15]. Aceasta se explică prin rezistența joasă a fătului la hipoxie în rezultatul maturizării cortexului și micșorării afluxului de oxigen la el, având ca cauză primordială schimbările morfologice din placentă. În rezultat, are loc creșterea incidenței sindromului aspirației meconiale și distress sindromului în timpul nașterii, care și duce la morbiditatea și mortalitatea perinatală înaltă [3,6]. Mortalitatea în cazul sindromului aspirației meconiale atinge 60 %, iar hipoxia suportată de făt cauzează afectarea perinatală a SNC, care include 60–80 % din toate patologiile SNC din perioada copilăriei [2,12,15]. Riscul relativ al cezarienelor în timpul travaliului este de 2,59% în caz de sarcină supramatură, în raport cu nașterile la termen, datorită lipsei de progresiune (riscul relativ = 2,99%) și a suferinței fetale (riscul relativ = 1,3%) [14,15]. Noi-născuții au semne de supramaturare aproximativ în 1/5-1/3 din cazuri. În același timp, nu întotdeauna în cazul sarcinii supramaturate, are loc nașterea unui copil cu semne de supramaturare și invers, semne de supramaturare pot fi prezente la nou-născut până la 290 zile gestaționale, ceea ce posibil poate fi explicat prin dezvoltarea individuală a sarcinii. Însă, o atenție deosebită prezintă starea funcțională a fătului supramatur, luând în considerație dezvoltarea la el a unui șir de complicații severe menționate mai sus, așa ca sindromul aspirației meconiale, afectarea SNC de tip hipoxico-ischemic, afectarea cordului, rinichilor, intestinului care pot cauza moartea ante- și intranatală a fătului [3,7,9]. Deci, sindromul de postmaturitate se atestă în 20% din cazuri de sarcină prolongată, de aceea începînd cu 41 săptămâni de gestație, acest sindrom trebuie investigat, iar riscul de mortalitate și morbiditate justifică luarea la evidență activă a sarcinilor cu termen depășit [5,6,8]. Scopul studiului nostru constă în determinarea incidenței și analiza particularităților anamnestico-clinice, evoluția sarcinilor și nașterilor supramaturate, comparativ cu cele prolongate. Materiale și metode În vederea realizării scopului propus, au fost analizate toate cazurile de nașteri cu termenul de gestație 41-42 săptămâni, pe perioada anilor 2005- 2008, din cadrul IMSP SCM №1, în total 2655 de foi de observație, ce constituie în studiul nostru, lotul de control. Acesta la rândul său a fost divizat în două subloturi: sublotul I, ce include sarcinile supramaturate și sublotul II- sarcinile prolongate. Pentru o evaluare comparativă mai amplă, s-au analizat de asemenea 600 cazuri de nașteri la termen, alese la întâmplare, reprezentând lotul de comparație. Din cele 2655 de cazuri din lotul de studiu, sarcini supramaturate, au fost 694, cu o medie anuală de 174 cazuri, ce constituie 26,1±1,7%, iar sarcinile prolongate, în număr total de 1961, cu o medie anuală de 490 cazuri, ce constituie 73,9±1,7%. Deci, se poate concluziona că nu toate sarcinile prolongate se finisează cu nașterea unui făt supramaturat, ci doar aproximativ 1/3 din cazuri, cifră ce se conformează datelor mondiale de literatură. Sarcina supramaturată la termenul de 41 săptămâni de gestație s-a întâlnit cu o medie anuală de 126 cazuri, ce constituie 72,5±3,4%, iar la 42 săptămâni, media determinată a fost de 48 cazuri, ce constituie 27,5±3,4%, deci încă o dată ne convingem că monitorizarea stării intrauterine a fătului și apariției semnelor de supramaturare a acestuia trebuie efectuate mai devreme de 294 zile de amenoree, iar pregătirea căilor de naștere rămâne a fi un aspect importat de care trebuie de ținut cont, asfel ca la momentul oportun pentru făt să se poată lua decizia de o inducere a travaliului (tabelul1).
•p<0,001 Incidența sarcinii supramaturate la nivel republical are un caracter relativ stabil cu o medie de 1,89±0,51%, frecvenţa cea mai mare de 2,52±0,48%, înregistrîndu-se în anul 2006, pe când în IMSP SCM № 1, media este de 2,70±1,24%, frecvența cea mai mare de 3,35±1,19%, înregistrîndu-se în anul 2005. Astfel, comparând ratele sarcinilor supramaturate la aceste două nivele nu au fost stabilite diferenţe semnificative statistice (p>0,001). Se cunoaște că există o corelație între vârsta gestantei și riscul de apariție a sarcinii supramaturate, de aceea am divizat pacientele conform criteriului de vârstă. Deci, se poate observa că sarcina supramaturată are incidența cea mai mare la vârsta cuprinsă între 20 și 30 ani, în număr de 486 cazuri, ce constituie 70,0±1,0%. Comparativ cu sarcina prolongată și cea la termen, sarcina supramaturată are o tendință de descreștere printre gestantele cu vârsta mai înaintată, incidența fiind de 23,71±1,6%, în raport cu 28,72±1,6% și 32,5±1,91%, iar printe cele mai mici de 20 ani, o tendință de creștere, cu o rată de 6,29±5,4%, comparativ cu 2,19±5,4% a celor prolongate și 1,7±0,52%, a celor la termen (tabelul 2).
•p<0,001 Conform datelor de literatură și a celor obținute de către noi, sarcina supramaturată se întâlnește mai frecvent printe primipare, deci și vîrstei medii ce-i corespunde acesteea. Din figura 1 se poate observa că primiparelor din sublotul I, în număr de 509 gestante, le revine 73,3±1,1%, secundiparelor în număr de 157, le revine 4,03±2,8%, iar multiparelor, în număr de 28 le revine, respectiv 22,62±1,6%. Pentru sarcinile prolongate și celor la termen la fel le este caracteristic incidența cea mai mare printre primipare de 64,55±1,1% și 62,2±1,98%, însă mai mică de cât la supramaturate, iar secundiparele și multiparele au o rată mai mare, de 28,14±1,6% și 7,29±2,8% a celor prolongate, și respectiv 31,8±1,9% și 6,0±0,97% a celor la termen, comparativ cu cele supramaturate. 
Figura 1. Paritatea gestantelor În baza cercetărilor efectuate, analizând datele anamnestice, am constatat că la pacientele cu sarcină supramaturată, din sublotul I, prezența anamnezei obstetricale complicate și patologia extragenitală se atestă la un nivel destul de ridicat, de 29,25±2,6% și 27,62±2,6% cazuri, comparativ cu 8,11±2,6% și 9,33±2,6% a celor prolongate, fapt ce ne confirmă încă o dată că surcina supramaturată adesea survine și evoluiază pe un fundal de sarcină patologică. Cele mai frecvente complicații obstetricale și ginecologice întâlnite au fost: menarha târzie, ciclul menstrual neregulat, prezența infecțiilor genitale, unul sau mai multe avorturi în anamneză, miomul uterin, sarcina ce a decurs cu risc de avort spontan sau de naștere prematură, gestozele precoce și tardive ș.a. Dintre patologiile extragenitale cele mai frecvente au fost: patologiile cardiace, renale, neurologice, cu traumatisme cerebrale în anamneză, anemiile ș.a. Un alt aspect foarte important și foarte controversat, pe care ni l-am propus să-l studiem este modalitatea nașterii și incidența operațiilor cezariene, cât și structura acestora în ambele loturi de studiu. Din figura 2 se poate observa că la gestantele din sublotul I, cu sarcină supramaturată, nașterea s-a finisat pe cale naturală în 409 cazuri, ce constituie 79,53±0,8%, iar prin operație cezariană -142 de cazuri, ce constituie 20,47±3,2%, indice net superior comparativ cu cel înregistrat în sublotul II, cu sarcină prolongată, unde acesta este de 3,57±3,2%, dar și cu cel de 13,2±3,8% atestat la nașterile la termen. Această constatare de date încă o dată ne confirmă cât de mult crește rata operațiilor cezariene conform indicațiilor venite din partea sarcinilor supramaturate și cât de important e de a diferenția o sarcină supramaturată de una prolongată, cu scop de a preveni o serie de complicații, care ulterior fac să crească rata cezarienelor.
Încă un moment foarte important ce ține de specificul nașterilor este declanșarea travaliului: spontan sau indus. Toate cazurile de naștere indusă reprezintă grupa de paciente care au fost internate după termenul de 41 săptămâni de gestație în secțiile de patologie a sarcinii cu scop de pregătire a colului uterin către naștere și stimularea travaliului. Se poate de remarcat nivelul înalt a acestui grup de paciente în sublotul I, a celor supramaturate, cu o rată de 41,64±1,8%. Acest moment încă o dată ne demonstreză că sarcinilor supramaturate le sunt caracteristice dereglările ce intervin în blocarea spontanietății nașterii și necesită o intervenție si o corijare din partea medicilor specialiști. În cercetările efectuate de către noi, ne-am propus să determinăm dacă există o corelație între sarcina supramaturată și sexul fătului. Deci, după cum se observă și din figura 3, nu am obținut careva devieri în rata nașterilor cu feți de sex femenin și celor cu sex masculin, procentajul fiind practic același, de 54,75±1,2% și 45,25±1,2%, cu toate că unele surse de literatură susțin că o maturizare fetală mai precoce are loc la fetițe, comparativ cu băiețeii. Aceeași repartizare după sex o observăm și în celelalte două grupe.
Unul din momentele importante de care depinde morbiditatea și mortalitatea perinatală și pe care ni l-am propus să-l studiem este masa fătului estimată la naștere. Deci, din figura 4 putem remarca că în toate grupele cea mai mare rată îi revine masei fetale cuprinsă între 3000 și 4000 g, cu o medie de 465 cazuri, ce constituie 67,0%, pentru cele supramaturate, 1402 cazuri (71,49±1,0%) pentru cele prolongate și 457 de cazuri (76,20±1,7%) din ele 600 la termen. Însă o atenție majoră îi revine macrosomiei, care după cum se poate observa se întâlnește la un nivel foarte înalt printre sarcinile supramaturate și cele prolongate cu o rată de 25,51±1,7% și respectiv 24,16±1,7%, comparativ cu cele 9,1±1,12% din nașterile la termen. 
Figura 4. Repartizarea nou-născuţilor după masa estimată la naştere Aprecierea stării nou-născutului la naștere s-a efectuat după scorul Abgar. În sublotul I, dintre cele 694 cazuri de sarcină supramaturată, șase cazuri s-au finisat cu făt mort, două din ele fiind intranatale și patru cazuri de moarte antinatală a fătului. În sublotul II din cele 1961 cazuri de sarcină prolongată s-au întâlnit doar două cazuri de moarte antinatală a fătului, pe când în lotul cu sarcini la termen, toți nou-născuții la naștere au fost vii. În general starea nou-născuților la naștere a fost bună, rata cea mai mare înregistrându-se în grupa apreciată cu 7-8 puncte pentru cele supramaturate (53,60±1,3%) și cele prolongate (46,88±1,3%), iar printre cele la termen cei mai mulți nou-născuți au fost apreciați cu 8 și mai multe puncte în 311 cazuri, ce constituie 51,8±2,04% și în 222 cazuri (37,0±0,97%), cu 7-8 puncte. Un număr relativ mare de nou-născuți (167- 24,56±4,7%) din sublotul I au fost apreciați cu o notă mai mică de 7 puncte, fapt ce indică că suferința fetală în rândul celor supramaturați are o incidență destul de mare, fapt ce se poate de confirmat din rezultatele obținute din cercetările noastre și relevate în figura 5. Deci, dintre noi-născuții supramaturați, 185 au suportat o hipoxie acută, ce constituie 26,66±2,8%, comparativ cu 6,43% din sublotul II și doar 2,2% dintre cele la termen. Astfel, hipoxia fătului a dus la creșterea numărului de cazuri de aplicare a vaacum-extractorului, având o rată de zece ori mai înaltă printre cele supramaturate, comparativ cu celelalte două grupe. 
Figura 5. Rata hipoxiei i/u a fătului și aplicarea V-E Concluzii
Bibliografie
Yüklə 1,68 Mb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
