Sandra brown

SANDRA BROWN

EDEN PASS

Where There's Smoke by Sandra Brown

Traducere Gicuţa Nistor Cobuz

Editura MIRON
BUCUREŞTI - 1993
CUPRINS

Capitolul unu 5

Capitolul doi 19

Capitolul trei 31

Capitolul patru 45

Capitolul cinci 57

Capitolul şase 67

Capitolul şapte 81

Capitolul opt 91

Capitolul nouă 105

Capitolul zece 121

Capitolul unsprezece 133

Capitolul doisprezece 146

Capitolul treisprezece 162

Capitolul paisprezece 176

Capitolul cincisprezece 190

Capitolul şaisprezece 204

Capitolul şaptesprezece 216

Capitolul optsprezece 225

Capitolul nouăsprezece 244

Capitolul douăzeci 256

Capitolul douăzeci şi unu 269

Capitolul douăzeci şi doi 285

Capitolul douăzeci şi trei 297

Capitolul douăzeci şi patru 310

Capitolul douăzeci şi cinci 321

Capitolul douăzeci şi şase 333

Capitolul douăzeci şi şapte 348

Capitolul douăzeci şi opt 361

Capitolul unu

Niciodată nu i-au plăcut pisicile.

Avea o problemă acum - femeia întinsă lîngă ei torcea ca o pisică. O satisfacţie profundă îi vibra în tot corpul, de la gît pînă la pîntec. Ochii înguşti, puţin oblici se mişcau fluid. Femeia se furişa, stătea la pîndă. Jocul iniţial al dragostei a fost un program bine regizat - s-a întins, s-a frecat de el ca o pisică în călduri, iar în momentul culminant a ţipat şi i-a înfipt unghiile în umeri.

După părerea lui, pisicile sînt şirete şi alunecoase, nedemne de încredere.

Cînd i-a întors spatele, uneia, nu a făcut-o niciodată cu inima uşoară.

- Cum am fost? Vocea ei era fierbinte ca aerul nopţii de dincolo de jaluzele.

- M-ai auzit plîngîndu-mă?

Keiy Tackett nu suporta evaluările după actul sexual. Dacă a fost bun, discuţia era inutilă. Dar n-a fost bun, cu cît vorbeau mai puţin cu atît era mai bine.

Femeia a înţeles greşit răspunsul lui, l-a luat drept un compliment şi mulţumită s-a rostogolit din pat. Goală, a traversat camera spre măsuţa de toaletă aflată într-o dezordine de nedescris şi şi-a aprins o ţigară cu o brichetă încrustată cu diamante.

- Vrei?

- Nu, mulţumesc.

- Băutură?

- Dacă ai la îndemînă. Ceva rapid.

Plictisit, bărbatul privea acum fix candelabrul de cristal din mijlocul camerei. Armătura metalică era prea mare pentru dormitor, chiar dacă lumina becurilor din spatele ţurţurilor de sticlă abia licărea.

Covorul de un roz şocant era vulgar şi strident, iar barul nichelat era ornat cu tot felul de sticle din cristal. Femeia îi turnă un pahar de bourbon.

- Nu trebuie să te grăbeşti, îi spuse ea zîmbind. Soţul meu este plecat din oraş, iar fiica mea îşi petrece noaptea acasă la o prietenă.

- Fată sau băiat?

- Fată. Pentru Dumnezeu, nu are decît şaisprezece ani.

Ar fi fost nepoliticos din partea lui să îi spună că ea şi-a cîştigat reputaţia de femeie uşoară cu mult înainte de vîrsta de şaisprezece ani. Tăcu, mai mult din indiferenţă.

- Vreau să spun, că avem timp pînă mîine dimineaţă. Femeia îi întinse lui Keiy paharul de băutură, se aşeză lîngă el şi începu să se frece de coapsele lui.

El se ridică de pe perna de mătase şi luă o înghiţitură din pahar.

- Trebuie să ajung acasă. Am ajuns în oraş de... îşi privi ceasul... de trei ore şi jumătate şi, iată, deja am reuşit să pătez onoarea familiei tale.

- Dar ai spus că nu eşti aşteptat.

- Nu, dar am promis să ajung cît pot de repede. Femeia îşi răsuci o buclă din părul lui negru în jurul degetului arătător.

- Dar nu ţi-ai imaginat că dai de mine la Palmierul, imediat ce ajungi în oraş, nu-i aşa?

El îşi goli paharul şi i-l întinse.

- Mă întreb de ce i se spune Palmierul. Nu este nici un palmier pe o rază de trei sute de mile. Mergi des acolo?

- Destul.

Keiy o privi răutăcios.

- De cîte ori bătrînul este plecat din oraş?

- De cîte ori plictiseala din casa asta enormă devine de nesuportat!

Dumnezeu ştie că asta se întîmplă practic în fiecare zi. De obicei găsesc la Palmierul o companie interesantă.

El îi privi sînii abundenţi.

- Mda, cred şi eu. Pun pariu că reuşeşti să storci de vlagă fiecare tip care îţi iese în cale.

- Mă cunoşti atît de bine! Rîzînd răguşit, femeia se aplecă şi îl sărută cu buzele-i umede. El se feri.

- Nu te cunosc deloc.

- Nu este adevărat, Keiy Tackett. Se rezemă de perne şi îl privi vexată.

Am fost la şcoală împreună.

- Am fost la şcoală împreună cu o mulţime de copii. Asta înseamnă că i-am cunoscut pe toţi?

- Dar m-ai sărutat.

- Mincinoaso. Lăsă politeţea la o parte şi adăugă: Nu mi-a plăcut niciodată să ies în evidenţă, deci nu m-am întîlnit niciodată cu tine…

Ochii ei de felină se închiseră pe jumătate cu răutate, dar expresia dispăru imediat. Pe cît de repede şi-a scos ghearele din teacă, tot atît de repede le-a retras.

- Este adevărat. Nu ne-am întîlnit niciodată, se pisici ea. Dar, într-o vineri noaptea, după victoria împotriva echipei Gladewater, tu şi restul echipei de fotbal ieşeaţi de pe teren. Prietenele mele şi eu - şi aproape toată lumea din Eden Pa’ss - ne-am aliniat pe drumul spre vestiare să vă ovaţionăm. Tu, sublinie ea împungîndu-l cu un deget, erai cel mai frumos dintre toţi. Erai cel mai dulce, tricoul tău era cel mai murdar şi bineînţeles toate fetele se gîndeau că tu eşti cel mai frumos. Şi eu gîndeam la fel.

Se opri aşteptînd un comentariu, dar Keiy o privea indiferent. Îşi amintea zeci de nopţi de vineri ca aceea pe care i-a descris-o ea. Emoţiile dinaintea jocului şi extazul victoriei. Luminile strălucitoare ale stadionului. Cadenţa marşului cîntat de fanfară. Aroma de floricele de porumb. Gaşca de suporteri. Mulţimea ovaţionînd.

Şi Jody i-a ovaţionat mai tare decît toţi. Pentru el. Asta se întîmpla cu mult, mult timp în urmă.

- Cînd ai trecut pe lîngă mine, continuă femeia, m-ai prins de talie, m-ai ridicat în braţe şi m-ai sărutat direct pe gură. M-ai sărutat apăsat. Ca un sălbatic.

- Şi cum sugerezi să fac asta? şopti el.

- Scumpiţo? Eşti sus?

Keiy auzi paşi pe treptele de marmură şi apoi pe covorul din hol.

- Am terminat devreme şi m-am hotărît să vin acasă, să nu mai aştept pînă mîine dimineaţă.

Agitată, femeia îl împinse pe Keiy spre uşile de la balcon. Cu cizmele şi cămaşa în mînă, el deschise şi se strecură afară. Abia după ce ieşi pe balcon realiză că se afla la etajul al doilea. Privi peste balustrada cu înflorituri metalice şi îşi dădu seama că nu-i era uşor să ajungă jos. Înjură în şoaptă şi cumpăni cu rapiditate situaţia în care se afla. Ce dracu? A trecut el prin situaţii şi mai grele. Taifune, gloanţe, cutremure, provocate de Dumnezeu sau mutilări făcute de om. Un soţ venit acasă pe neaşteptate nu era o experienţă nouă. O să iasă pur şi simplu din cameră şi se va descurca.

Intră înapoi în dormitor. Sertarul noptierei era deschis. Iubita lui se afla în pat cu cearceafurile de satin trase pînă la bărbie. Într-o mînă ţinea un pistol îndreptat spre el.

- Ce naiba faci?

Urletul ei strident îl împietri. În secunda următoare tunetul pistolului îl asurzi. Cîteva momente mai tîrziu îşi dădu seama că este rănit. Privi spre rana deschisă, apoi o privi pe femeie, nevenindu-i să creadă.

Pe hol bărbatul alerga.

- Iubiţico!

Femeia urlă din nou de se încreţi pielea pe el. Şi din nou aţinti arma spre el.

Galvanizat, Keiy se întoarse exact în momentul în care ea trase din nou.

Se gîndi că nu l-a nimerit, dar nu avea timp să verifice. Aruncă cizmele şi cămaşa peste balustradă, se balansă, apoi sări în întuneric.

Căzu pe piciorul drept. Durerea îi sfîşie glezna. Clipi des, luă o gură de aer, se rugă în gînd să nu vomite şi cu ultimul dram de putere luă cămaşa şi cizmele şi începu să fugă.

* *

*
Lara tresări cînd auzi bătaia în uşă. Era absorbită de un film cu Bette Davis. Blocă sonorul televizorului şi ascultă. Bătaia în uşă se auzi din nou, mai tare şi mai agitat. Aruncă de pe ea pătura şi părăsi canapeaua confortabilă, îndreptîndu-se spre hol şi aprinzînd luminile pe măsură ce înainta.

Cînd ajunse la uşa din spate, prin storuri, întrezări o siluetă de bărbat. Cu multă grijă desfăcu lamelele şi îl privi.

Prin lumina slabă de pe terasă, văzu faţa bărbatului, albă ca varul. Era nebărbierit, transpiraţia îi arunca pe frunte două şuviţe de păr negru. Nişte ochi negri, pătrunzători, priveau prin stor.

- Doctore? Bărbatul ridică pumnul şi bătu din nou în uşă. Hei, doctore, deschide. Îţi murdăresc treptele.

Îşi şterse fruntea cu dosul palmei şi Lara văzu sînge. Uitînd de orice precauţie, ea deblocă sistemul de alarmă şi descuie uşa. Imediat ce uşa se deschise el intră împiedicîndu-se.

- A durat cam mult, bolborosi bărbatul. Dar te iert dacă mai ai sticla aceea de Jack Daniels. Fără alte cuvinte, el se îndreptă direct spre bar.

- N-ai să găseşti nici un Jack Daniels acolo.

Abia cînd îi auzi vocea, bărbatul se întoarse. O privi uluit cîteva secunde.

Lara îl privi la rîndul ei. Avea un aer animalic atrăgător şi respingător, deşi era obişnuită cu mirosul sîngelui. Instinctiv ar fi vrut să se retragă din calea lui, dar nu de frică. Era pur şi simplu impulsul feminin de autoapărare. Totuşi îl înfruntă şi îl supuse unui studiu dezaprobator.

- Tu cine dracu eşti? Unde este doctorul? Din partea stîngă a corpului, pe sub cămaşa neîncheiată, sîngera abundent.

- Mai bine stai jos. Eşti rănit.

- Eu nu am timp de prostii, doamnă. Unde este doctorul?

- Probabil că doarme în patul său, în cabana de pescuit de pe marginea lacului. A ieşit la pensie acum cîteva luni şi s-a mutat acolo.

Bărbatul o privi intens. Într-un tîrziu, spuse cu dezgust:

- Grozav. Exact asta mai lipsea. Murmură cîteva înjurături şi îşi trecu degetele prin păr. Făcu cîţiva paşi spre uşă, dar se prăbuşi pe masa de tratamente.

Cu un gest reflex, Lara întinse mîna spre el. El o îndepărtă, dar rămase sprijinit de masă. Respira greu şi era epuizat de durere.

- Îmi dai un pahar de whisky?

- Ce-ai păţit?

- Ce te interesează?

- Nu numai că m-am mutat în casa doctorului Patton, dar am preluat şi cabinetul medical.

Ochii lui ca două safire o priviră tăios.

- Eşti doctor?

Ea îi făcu semn că da şi cu mîna îi arătă sala de consultaţii.

- Să fiu al naibii! Continua să o studieze. Probabil că eşti ultima modă în spital cu hainele astea. Aşa se îmbracă doctoriţele în ultima vreme?

Lara era îmbrăcată într-o cămaşă albă şi o pereche de pantaloni strimţi şi scurţi pînă la genunchi. Deşi era în picioarele goale, îi vorbi cu autoritate.

- În general nu port halatul după miezul nopţii. Este după orele de program, dar sînt licenţiată în medicină, aşa că nu te mai uita cum sunt îmbrăcată şi lasă-mă să-ţi examinez rana. Ce s-a întîmplat?

- Un mic accident.

În timp ce îi scotea cămaşa, Lara observă că nu avea cureaua încheiată şi nici nasturii de la pantaloni. Îi îndepărtă mîna plină de sînge de pe rana de deasupra taliei.

- Provocată de armă!

- Nuuu... După cum ţi-am spus, am avut un mic accident.

Evident o minţea, părea obişnuit să mintă fără prea multe remuşcări.

- Ce fel de „accident”?

- Am călcat pe greblă. Curăţ-o, pune un bandaj şi mîine am să mă simt perfect.

Lara se îndreptă şi foarte serioasă îi privi chipul ironic.

- Să terminăm cu prostiile. Ştiu foarte bine cum arată o rană produsă de glonţ. Nu pot să am grijă de tine aici. Trebuie să mergi la spital.

Îi întoarse spatele şi ridicînd receptorul, începu să formeze numărul.

- Am să te dezinfectez pînă vine ambulanţa. Te rog să stai întins. Îi anunţ şi vin să văd cum pot opri sîngerarea. Da, alo, spuse ea în receptor, sunt doctoriţa Mallory din Eden Pa’ss. Am o ur...

El întinse mîna din spatele ei şi întrerupse convorbirea. Alarmată, Lara privi peste umăr.

- Să fiu al naibii dacă mă duc la spital. Nici o salvare. Nu am nimic. Nimic, înţelegi? Opreşte sîngerarea şi pune un bandaj. Uşor ca bună ziua. Ai nişte whisky? o întrebă pentru a treia oară.

Încăpăţînată, Lara începu să formeze din nou numărul de telefon. Înainte de a termina, el îi smulse receptorul şi, furios, smulse cablul din aparat.

Lara se întoarse să îl înfrunte, dar pentru prima dată de cînd îi deschisese uşa, i se făcu frică. Chiar şi în acest orăşel din estul Texasului, abuzul de droguri era o problemă. La scurt timp după ce s-a mutat în Clinică a instalat sistemul de alarmă pentru a preveni furturile de medicamente pe bază de narcotice.

Probabil că bărbatul i-a intuit gîndurile. Aruncă receptorul pe măsuţă şi îi zîmbi încordat.

- Uite ce-i, doctore, dacă aş fi venit să-ţi fac vreun rău, l-aş fi făcut şi aş fi plecat imediat. Nu vreau să implic alţi oameni în toată povestea asta. Fără spital, da? Ai grijă de mine aici, cum poţi, şi plec imediat. În timp ce vorbea, buzele îi deveniră albe de durere. Inspiră adînc printre dinţii încleştaţi.

- Simţi că leşini?

- Nu, dacă mă stăpînesc.

- Te doare rău.

- Mda. Doare ca dracu'. Mă laşi să sîngerez pînă mor şi între timp ne mai certăm puţin? Ea îi studie faţa hotărîtă, apoi trase concluzia că ori făcea cum dorea el, ori îl vedea plecînd. Prima variantă era de preferat, altfel risca sănătatea şi posibil viaţa pacientului. Îi ordonă să se întindă şi să îşi lase mai jos pantalonii.

- Am auzit chestia asta de sute de ori, spuse, dar execută ordinul.

- Nu mă surprinde. Neimpresionată de lăudăroşenia lui, Lara se duse spre chiuvetă şi se spălă cu săpun dezinfectant. Dacă îl cunoşti pe doctorul Patton destul de bine, şi ştii unde ţinea sticla de Jack Daniels, probabil că locuieşti aici.

- Născut şi crescut.

- Atunci cum de nu ai ştiut că s-a pensionat?

- Am fost plecat o vreme.

- Ai fost pacientul lui?

- Toată viaţa. Cu el am trecut de pojar, amigdalită, mi-a vindecat două coaste rupte, o claviculă şi o mînă ruptă, şi tăietura de la o cutie de conservă ruginită. Mai am încă cicatricea pe coapsă.

- Te trata acasă?

- La naiba, nu! exclamă el de parcă ar fi fost în afară de orice discuţie. Nu numai o dată am venit eu la uşa aceasta la miezul nopţii avînd nevoie de doctor pentru un motiv sau altul. El nu era aşa de zgîrcit cu whisky-ul medicinal. Ce pregăteşti acolo?

- Un sedativ. Lara întinse calm pistonul seringii şi aruncă în aer un jet de medicament.

Apoi, se aşeză lîngă el şi îi tamponă braţul cu un ghemotoc de vată îmbibată în alcool. Înainte ca ea să-şi dea seama, el îi luă seringa şi apăsînd pistonul împrăştie lichidul pe duşumea.

- Mă crezi prost?

- Domnule...

- Dacă vrei să mă anesteziezi, adu-mi un pahar de whisky. În mine nu bagi nimic - nu mă adormi tu, să chemi după aceea salvarea.

Cu greutate se ridică şi în momentul acela un şuvoi de sînge se prelinse din rană. Gemu de durere. Lara luă la repezeală o pereche de mănuşi chirurgicale şi începu să tamponeze rana cu tifon, pentru a vedea cît de serioasă este.

- Ţi-e teamă că te contaminezi cu SIDA? întrebă el privind spre mănuşi.

- Măsură de precauţie profesională.

- Nu-ţi face griji, toată viaţa mea am fost foarte atent.

- Nu şi în noaptea asta. Ai trişat la poker? Ai flirtat cu o femeie măritată? Sau îţi curăţai pistolul şi ai tras din întîmplare?

- Ţi-am spus doar, a fost un...

- Da. Grebla. Dacă ea te-ar fi înţepat, nu ţi-ar fi sfîşiat ţesuturile. Lara lucra repede şi eficient. Uite ce-i, trebuie să sutez marginile rănii, Va fi dureros. Trebuie să te anesteziez.

- Las-o baltă, încercă să se ridice de pe masă, cu intenţia de a pleca.

Lara îi puse mîinile pe umeri şi îl împinse. Mănuşile îi erau pline de sînge.

- Lidocaină, anestezic local, îi explică ea. Luă un flacon din dulapul de medicamente şi îi arătă eticheta. Te-ai convins?

El acceptă încordat şi o privi pregătind o altă seringă. Lara îl injectă la marginea rănii. Cînd ţesuturile amorţiră, îl mai dezinfectă o dată, curăţă interiorul, apoi fixă un tub de drenaj.

- Asta ce naiba mai este? Bărbatul era palid şi transpira abundent, dar privea suspicios fiecare mişcare a ei.

- Se numeşte tub de drenaj. Drenează infecţiile. Ţi-l scot peste cîteva zile.

Închise rana, sută din nou apoi puse peste ea un bandaj steril.

După ce lăsă mănuşile pline de sînge într-o cutie metalică, Lara se întoarse la chiuvetă şi se spălă din nou. Apoi îi ceru să se ridice şi îl bandajă în jurul taliei şi peste piept. Făcu un pas înapoi şi îşi privi critic opera.

- Ai avut noroc că nu a fost un ţintaş bun. Cîţiva centimetri la dreapta şi glontele ar fi penetrat mai multe organe vitale.

- Sau cîţiva centimetri mai jos şi eu nu aş mai fi fost în stare să penetrez nimic toată viaţa.

Lara îl privi critic.

- Ce noroc pe capul tău.

A rămas profesională, detaşată, deşi de fiecare dată cînd îl încercuia cu braţele obrazul ei se lipea de pieptul lui. Era un bărbat bine făcut. Lucrase în multe săli de urgenţă la multe spitale din oraşe mari; tratase mulţi bărbaţi dubioşi - dar nici unul nu era atît de vorbăreţ, amuzant şi atît de bine făcut.

- Crede-mă, doctore. Am norocul diavolului.

- Oho, te cred. Pari să fii un om care trăieşte pe muchie de cuţit, ajutat de intuiţie. Cînd ai făcut ultima dată o injecţie antitetanos?

- Anul trecut. Lara îl privi sceptic. El ridică mîna dreaptă în semn de jurămînt. Pe Dumnezeul meu!

Se ridică încet de pe masă, se sprijini de ea încheindu-şi nasturii pantalonilor.

- Cît îţi datorez?

- Cincizeci de dolari pentru consultaţie după orele de program, cincizeci pentru sutură şi bandaj, doisprezece pentru fiecare injecţie, inclusiv cea risipită, şi patruzeci pentru medicaţie.

- Medicaţie?

Lara scoase două flacoane de plastic dintr-un dulap încuiat şi i le întinse.

- Un antibiotic şi un calmant. Imediat ce lidocaina îşi pierde efectul, o să te doară foarte rău.

El scoase portmoneul cu bani.

- Vasăzică, cincizeci plus cincizeci, plus douăzeci şi patru, plus patruzeci, face...

- O sută şaizeci şi patru.

El ridică o sprînceană, amuzat de promptitudinea calculului.

- Corect. O sută şaizeci şi patru. Scoase bancnotele şi le puse pe masă.

- Păstrează restul.

Lara rămase surprinsă să vadă că are atîţia bani. Chiar după ce i-a plătit, în portmoneu rămăseseră destui bani.

- Mulţumesc, ia două capsule de antibiotic în seara asta şi apoi patru pe zi pînă le termini.

El citi etichetele, deschise flaconul cu calmante şi înghiţi repede una.

- Ar merge mai repede cu o gură de whisky. Vocea i se ridică cu o notă de speranţă.

Lara dădu din cap.

- Ia una la patru ore. Două dacă este absolut necesar. Şi ia-le cu apă, sublinie foarte serios, îndoindu-se că el o va asculta. Mîine după-amiază în jur de patru treizeci, vino să-ţi schimb bandajul.

- Şi alţi cincizeci de dolari.

- Nu, am inclus în plată.

- Rămîn îndatorat.

- Nu fi. Imediat ce pleci, îl sun pe şeriful Baxter.

Încrucişîndu-şi mîinile peste piept, el o privi cu indulgenţă.

- Şi să-l scoţi din pat la ora asta? dădu din cap cu remuşcare. De cînd mă ştiu, îl cunosc pe Elmo Baxter. Era prieten cu tata. Erau tineri în perioada cînd înfloreau afacerile cu petrol. Spuneau deseori că au făcut un război împreună. El şi tata probabil că au făcut şi lucruri pe care acum Elmo preferă să le uite. Oricum, dă-i drumul, sună-l. Dar dacă ajunge aici va fi foarte bucuros să mă vadă. O să mă bată pe umăr şi o să spună „Nu te-am văzut demult”, apoi o să mă întrebe ce naiba am mai făcut în ultima vreme.

Se opri aşteptînd reacţia Larei. Privirea ei îngheţată nu-l dezarmă.

- Elmo este obosit şi puţin plătit. Să îl scoli la ora asta pentru un accident de nimic, îl dai peste cap şi, deja din firea lui, el este un arţăgos. Dacă vei avea vreodată o urgenţă adevărată - poate nişte drogaţi nebuni căutînd ceva care să oprească drăcuşorii verzi din ei - şeriful se va gîndi de două ori înainte să-ţi sară în ajutor. Şi apoi, adăugă el coborînd vocea, oamenii nu te vor privi cu ochi buni pentru că nu-ţi pot încredinţa secretele. Oamenii dintr-un orăşel ca Eden Pa’ss pun foarte mult preţ pe informaţiile intime.

- Mă îndoiesc foarte mult că ştiu exact ce înseamnă informaţie intimă, îl contrazise Lara sec. Şi, contrar celor spuse de tine, de cînd sînt eu aici, am învăţat exact cît de departe sînt strugurii. Secretele au viaţă foarte scurtă în oraşul ăsta. Dar mesajul tău în legătură cu şeriful Baxter a fost foarte limpede. Ceea ce mi-ai spus este că el aplică o lege arhaică şi chiar dacă eu raportez rana provocată de o armă de foc, aici se va termina totul.

- Mi se pare corect, spuse el deschis. Prin locurile astea, dacă şeriful ar cerceta fiecare împuşcătură, ar muri de epuizare într-o lună.

Dîndu-şi seama că probabil are dreptate, Lara oftă.

- Ai fost împuşcat în timp ce făceai ceva ilegal, o crimă?

- Poate cîteva păcate, spuse el zîmbind insolent. Dar nu cred că erau ilegale.

În cele din urmă, Lara renunţă la atitudinea profesională şi începu să rîdă.

Bărbatul acesta nu părea un criminal, deşi categoric era un mare păcătos. Se îndoia că ar putea fi periculos, poate doar cu femeile susceptibile.

- Ia te uită! Doamna doctor nu este chiar ţepoasă. Ştie să şi zîmbească. Ba chiar foarte frumos. Îngustîndu-şi ochii, el o întrebă blînd: Ce altceva frumos mai ştii să faci?

- De obicei aşa începi?

- Întotdeauna am fost convins că între băieţi şi fete vorbele nu sunt necesare.

- Chiar?

- Economie de timp şi de energie. Mai bine îţi consumi energia pe alte lucruri.

- Nu îndrăznesc să întreb „Cum ar fi?”

- Îndrăzneşte, întreabă. Nu mă ruşinez prea uşor. Tu?

De multă vreme un bărbat nu mai flirtase cu ea. Deşi, de mai multă vreme, ea nu flirtase cu un bărbat, se simţea bine. Dar numai pentru cîteva secunde. Apoi îşi aminti de ce nu-şi poate permite să flirteze, oricît de nevinovate ar fi vorbele. Zîmbetul i se topi încet de pe buze. Se îndreptă de spate şi reluă atitudinea profesională.

- Să nu uiţi cămaşa, spuse brusc.

- Poţi s-o arunci. Făcu un pas de lîngă masă, se sprijini din nou de ea, cu faţa deformată de durere.

- Fir-ar să fie!

- Ce este?

- Afurisita de gleznă. Am răsucit-o cînd am.... ce durere!

Ea îngenunche repede şi cu gesturi delicate începu să îi rotească gamba.

- De ce nu mi-ai arătat-o mai devreme?

Glezna era umflată şi vînătă.

- Pentru că sîngeram ca un mistreţ rănit. Le-am luat în ordinea priorităţii. O să fie bine.

Se aplecă şi îi împinse mîinile de pe picior, apoi îşi trase pantalonul.

- Ar trebui să faci o radiografie. Este posibil să fie ruptă.

- Nu este.

- Nu eşti calificat pentru opinii medicale.

- Nu, dar am avut destule oase rupte la viaţa mea, să le cunosc, iar acesta nu este...

- Eu nu pot să-mi asum responsabilităţi dacă...

- Hai, relaxează-te! Nu te fac responsabilă pentru nimic.

Fără cămaşă şi desculţ, el începu să sară spre uşă.

- Nu vrei să-ţi speli mîinile?

Îşi privi mîinile pătate de sînge.

- Au fost ele şi mai murdare.

Pentru felul în care l-a tratat, Lara se simţea superficială. Dar era adult şi răspundea de faptele lui. Ea a făcut doar ce i-a permis el.

- Nu uita să-ţi iei antibioticele, îi reaminti şi i se strecură pe, sub mîna dreaptă pentru a-l sprijini.

La cîţiva metri în faţa casei era parcată o camionetă. Aproape că i-a distrus stratul de petunii.

- Ai de unde să iei cîrje?

- Găsesc dacă am nevoie.

- Ai să ai nevoie. Nu-ţi lăsa greutatea corpului pe glezna asta, timp de mai multe zile. Cînd ajungi acasă pune o compresă cu gheaţă şi schimb-o des. Şi nu uita să vii la...

- Patru treizeci, mîine. Nu uit pentru nimic în lume.

Ea îl privi. Privirile lor se încrucişară. Lara simţea cum emană căldură prin toţi porii. Era bine făcut şi ea era sigură că acest trup plin de energie se va vindeca repede. Era un specimen, pe care ea încercase, dar nu reuşise, să îl privească doar cu ochi de profesionistă.

Bărbatul îi vorbi răguşit:

- Fir-ar să fie, nu arăţi deloc ca un doctor. Mîna lui alunecă de pe umăr spre coapsă. Nici nu simţi ca un doctor.

- Cum ar trebui să simtă doctorii?

- Nici într-un caz aşa, spuse el blînd.

Abrupt şi impertinent, el o sărută. Tresărind surprinsă, Lara se îndepărtă de el. Îi bătea inima şi roşise. O mie de variante, despre cum îl putea certa acum, îi trecură prin minte, dar consideră că mai bine era să pretindă că nu s-a întîmplat nimic. Dacă vorbea, ar fi însemnat că îi dă importanţă, ceea ce trebuia să evite. Îşi luă o poză distantă şi dispreţuitoare.

- Vrei să te duc eu acasă?

El începu să rîdă cu gura pînă la urechi de parcă ar fi văzut prin ea.

- Nu, mulţumesc, spuse mîndru. Camioneta are transmisie automată. Mă descurc cu piciorul stîng.

- Dacă aud că s-au petrecut incidente în noaptea aceasta, va trebui să-i raportez şerifului Baxter.

Rîzînd, deşi suferea dureri cumplite, el urcă în maşină.

- Nu-ţi face probleme. Nu obstrucţionezi justiţia. Cu vîrful degetului făcu o cruce imaginară pe piept. Pe cuvîntul meu şi să-mi sară ochii. Porni motorul. La revedere, doctore,

- Fii atent, domnule...

- Tackett, strigă el prin fereastra deschisă. Poţi să îmi spui Keiy.

Toate fibrele din trupul Larei îngheţară. Inima care acum cîteva momente bătea nebuneşte, încetă să bată. I se scurse sîngele şi ameţi. Probabil că era foarte palidă, dar afară era prea întuneric ca el să observe. O claxonă de două ori şi o salută cu vîrful degetelor, apoi se pierdu în întuneric.

Lara se prăbuşi pe treptele de piatră, pătate de picături de sînge. Îşi acoperi faţa cu palmele reci, umede şi tremurînde. Noaptea era caldă şi parfumată, dar ea tremura. I se uscase gura.

Keiy Tackett. Fratele mai mic al lui Clark. În sfîrşit a venit acasă. Era ziua pe care o aşteptase de multă vreme. El era o persoană esenţială în planul îndrăzneţ pe care îl punea ea la cale de mai bine de un an. Şi, acum, el era aici. într-un fel, nu ştia nici ea cum, trebuia să îl convingă să o ajute. Dar cum?

Doctor Lara Mallory era ultimul om din lume pe care Keiy Tackett ar fi dorit să îl cunoască.