Sandra brown

Capitolul douăzeci şi doi

- Vă rog să mă scuzaţi, domnişoară Janellen! Auzind vocea lui Bowie, Janellen se fîstîci. Se controlă şi îl primi cu o răceală condescendentă.

- Bună ziua, domnule Cato. Cu ce vă pot ajuta?

El stătea în pragul uşii dintre atelierul mecanic şi micul birou. Clădirea atelierului era pustie. Erau singuri. Aerul era pătruns de primele miresme de toamnă. Bowie le purta în haine.

Janellen reuşi să-şi ascundă dorinţa din priviri.

- Mă întrebam dacă mai ştiţi ceva despre fratele dumneavoastră şi doctoriţa Mallory?

- Nu, răspunse ea vinovată.

Era egoist din partea ei să fie atît de pătrunsă de pasiunea pentru Bowie cînd vieţile lor erau în pericol. Keiy promisese să sune acasă dacă va putea, dar de cînd plecase nu le-a transmis nimic. Era bolnavă de grijă. Deşi mama lor nu recunoştea, era şi ea îngrijorată. Stătea tot timpul în camera ei, cobora doar în timpul meselor, cînd orice conversaţie cerea un efort imens.

- Asta nu-i bine, spuse Bowie. Eu speram să se fi întors deja. Învîrti în mîini borul pălăriei.

- Mai doriţi şi altceva, domnule Cato?

- Eu... da. Cecul cu salariul meu. Nu l-am găsit în cutie azi dimineaţă. Nu v-aş fi deranjat dar trebuie să plătesc chiria mîine. Ştiind prea bine că el spune adevărul.

Janellen privi spre căsuţa cu numele lui.

- Dumnezeule, îmi cer scuze. Mi-a scăpat din vedere, domnule Cato. Probabil că l-am lăsat în seif.

Seiful companiei era o mostruozitate care cîntărea cît trei piane. Domina un întreg colţ de cameră. Era de pe vremea bunicului ei.

Se îndreptă spre seif dar simţi privirea lui Bowie pe trupul ei şi se încălzi. Din fericire combinaţia seifului era o a doua natură pentru ea. Îl deschise şi scoase cecul dintr-un sertar unde-l lăsase intenţionat azi dimineaţă. Pentru că el nu a avut iniţiativa de a se apropia de ea din noaptea cînd s-au sărutat în bucătărie, a considerat că ea trebuie să-l ajute.

El fugise pe furtuna aceea, preferînd compania tunetelor şi a ploii torenţiale decît căldura braţelor ei. Poate că a fost dezamăgit de sărutarea ei sau dezgustat, dar ea nu îl va lăsa să o ignore, după ce au avut acele momente de intimitate.

- Poftiţi, domnule Cato. Îmi pare rău că mi-a scăpat.

Se aşeză la birou şi-şi făcu de lucru prin hîrtii. Îi bătea inima. De acum înainte el trebuia să facă prima mişcare. Următoarele cîteva momente au fost critice. Dacă pleca fără să-i spună un cuvînt îi va rupe inima. Indiferenţa era poza sub care îşi ascundea disperarea. Dacă aventura lor se termina cu acel sărut din bucătărie, putea mai bine să moară.

Au trecut zece secunde. Douăzeci. Treizeci. Bowie se foia de pe un picior pe altul. Janellen aştepta scriind o factură în timp ce întregul ei viitor atîrna de un fir de păr.

- De ce... De ce nu-mi mai spuneţi Bowie?

Janellen îl privi mimînd surpriza că îl mai găseşte acolo.

- Mi-am imaginat că nu mai sîntem în situaţia de a ne spune pe nume.

- Cum vine asta?

- Cînd doi oameni îşi spun pe nume înseamnă că sînt prieteni. Prietenii nu se evită. Prietenii se caută, îşi petrec timpul împreună. Prietenii fac un semn cînd trec cu maşina; nu întorc capul şi se prefac că nu văd.

Ultima referinţă era pentru ziua de ieri. S-au întîlnit din întîmplare şi el a întors capul.

- Domnişoară Janellen, eu ştiu că...

- Chiar şi foştii prieteni nu se prefac că persoana cealaltă nu mai există. Vocea începu să îi tremure. Nu se putea suferi. Orice s-ar fi întîmplat nu ar fi vrut să plîngă în faţa lui. Prietenii nu se comportă de parcă nu au fost niciodată... prietenoşi. De parcă niciodată... oof, Doamne!

Lacrimi de ruşine îi umplură ochii. Se întoarse cu spatele la el.

- Nu sînt bună la astfel de lucruri. Eu nu mă pot preface ca alte femei.

Ideea cu cecul a fost stupidă şi juvenilă. Ştiu că ai înţeles. Dar nu aveam cum să te oblig să mă vezi.

Se întoarse şi îl înfruntă ştiind că nu arată bine. Ea nu plîngea frumos, ca actriţele din filme.

- Îmi pare rău, Bowie. Ştiu că eşti grozav de stînjenit. Poţi să pleci cînd vrei. Nu trebuie să rămîi. Eu sînt bine. Pe cuvînt.

Dar el nu se mişcă.

- Adevărul este, domnişoară Janellen, că mie îmi pare rău pentru că v-am forţat la o asemenea scenă.

Janellen se gîndi că dacă tot s-a făcut de rîs nu mai avea nimic de pierdut şi putea foarte bine să meargă pînă la capăt.

- De ce m-ai evitat?

- Pen'că am crezut că nu vreţi să mă mai vedeţi după... la dracu! Am crezut că nu vreţi să mă mai vedeţi după ce v-am făcut. Nu v-am arătat respect, dar eu vă respect foarte mult.

Janellen roşi, amintindu-şi cum a mîngîiat-o. A fost un şoc, dar a fost plăcut.

- Ei bine, nici eu nu m-am purtat chiar respectuos, nu? Dar am presupus că amîndoi ştiam cît de mult ne respectăm. Am presupus că prietenia noastră a trecut într-un alt stadiu. Am crezut că poate vrei... poate vrei să te culci cu mine.

Bowie scăpă pălăria din mînă. Se prăbuşi pe un scaun cu capul în palme.

- Ştiu că ăsta este cuvîntul, spuse Janellen timid. Keiy îl repetă tot timpul şi înseamnă că...

- Da, acesta este cuvîntul. Măcar transmite mesajul.

- Şi atunci? Am greşit?

Bowie îşi masă ceafa. După o eternitate ridică privirea.

- Adevărul adevărat este că nu acesta e cuvîntul potrivit. Dacă aş fi vrut asta o puteam face pe linoleumul din bucătărie. Dar eu vă respect prea mult ca să vă ridic fusta ca unei tîrfe de zece dolari. Vedeţi, domnişoară Janellen, dumneavoastră sînteţi un om de calitate şi eu sînt un gunoi. Nimic nu va putea schimba această stare de lucruri.

- Nu eşti un gunoi!

- În comparaţie cu tine sînt. Şi pe urmă eu am fost condamnat.

- Pentru că ai făcut un lucru bun. După părerea mea, omul pe care l-ai bătut trebuia să stea în închisoare nu tu.

El zîmbi indulgent cînd văzu cu cîtă vehemenţă vorbeşte.

- Din nefericire statul Texas a avut altă părere. La fel şi oamenii din Eden Pa’ss. Dacă veţi fi văzută cu mine, cum credeţi că vor reacţiona oamenii?

- Nu-mi pasă. Înconjură biroul, îngenunche în faţa scaunului pe care stătea el şi îi puse mîinile pe coapse. Bowie, toată viaţa mea am trăit aşa cum au dorit alţi oameni de la mine. Am făcut ce îmi spuneau alţii. Cu puţin timp în urmă Keiy mi-a amintit că viaţa trece pe lîngă mine. Nu mi-am dat seama cîtă dreptate are pînă cînd nu m-ai sărutat. Atunci, pentru prima dată în viaţa mea, am simţit că vreau să fiu liberă. Nu vreau să îmbătrînesc şi să descopăr tîrziu că am pierdut ce-i mai frumos în viaţă, pentru că mi-a fost teamă să nu ofensez pe cineva. Timp de treizeci şi trei de ani am fost educata domnişoară Janellen şi m-am cam săturat de ea. Singura emoţie pe care am avut-o vreodată a venit de la tine. Şi ce dacă oamenii ne vor privi curios? De ani de zile îşi bat joc de mine pentru că nu sînt frumoasă. Între milă şi dezaprobare, eu aleg dezaprobarea. Janellen luă o gură de aer. Dacă tu mă placi - măcar puţin - nu da înapoi pentru că ţi-e teamă că-mi vei strica reputaţia.

- Dacă te plac puţin! repetă el zîmbind trist. O ridică şi o trase cu blîndeţe pe genunchi. Te plac atît de mult, încît mă doare inima de fiecare dată cînd mă gîndesc la dumneata şi asta se întîmplă tot timpul.

O mîngîie uşor, temîndu-se parcă să nu-i strice trupul firav.

- Oamenii nu se vor obişnui cu gîndul că noi formăm un cuplu, Janellen. Ai atît de multe de pierdut. Eu... eu nu am nimic de pierdut. Nici bani, nici nume, nici familie, nici prieteni, nici poziţie socială. Dar tu vei suferi foarte mult.

Janellen îi acoperi delicat buzele.

- Nu voi suferi, Bowie.

- Ba da. O să-ţi fac rău şi nu suport nici măcar gîndul.

Feţele lor erau foarte aproape. Ochii lui aveau reflexe întunecate şi ea ştia că el nu se referea la statutul lor social. Vorbea acum despre legătura lor fizică şi durerea pe care i-o va produce.

Şopti:

- Dar eu îmi doresc această durere. Mi-o doresc şi în acest moment.

Se lipi de el cu dragoste. Cînd o cuprinse, ea gemu uşor; îi primi fericită sărutul, flămîndă, fierbinte.

El îi mîngîie blînd faţa, îi contură cu degetele buzele şi gîtul. Printre suspine lungi şi febrile, Janellen şoptea cuvinte de încurajare. Cînd mîinile lui îi atinseră sînii, ea îi şopti prelung numele.

- Nu mai pot continua. Am jurat că nu o voi face.

Ea deschise ochii, trezită la realitate.

- Ce spui, Bowie?

- Spun că nu mă voi culca cu tine. Janellen protestă dezamăgită. El se grăbi să adauge. Eu vreau să facem dragoste. Vreau să o facem cum se cuvine, în pat, între cearceafuri curate, într-un loc curat, demn de tine.

Înţelegînd, Janellen rîse încet.

- Asta nu contează pentru mine, Bowie.

- Dar pentru mine contează. Sînt convins că eu sînt ce ţi se putea întîmpla mai rău, Janellen, dar tu eşti cel mai frumos vis din viaţa mea. Nu te voi trata ca pe o fată oarecare.

Deşi dezamăgită, inima lui Janellen se umplu de tandreţe.

- Sînt convins că eşti virgină.. O privi şi primi confirmarea. Nu-mi imaginez de ce, dar sînt al naibii de fericit că nu te-a atins nici un alt bărbat. Este o onoare pe care o respect. De aceea, cînd se va întîmpla, vreau ca şi pentru mine să fie ca prima dată. Şi într-un anume fel, va fi. Nu am avut niciodată o femeie cu care să folosesc aceeaşi periuţă de dinţi.

Janellen chicoti încîntată.

- Cu mine ai să împarţi periuţa de dinţi?

Răspunsul lui fu un sărut lung şi pasionat.

- Am să caut un loc unde putem merge, spuse Bowie răguşit.

- În rulota ta, sugeră ea entuziasmată. Vin diseară după cină.

- Rulota este bună pentru mine, dar tu nu trebuie să pui piciorul acolo.

- Bowie!

El clătină cu încăpăţînare din cap.

- Trebuie să fie un loc deosebit. Cînd l-am găsit, vei fi prima anunţată.

- Dar cînd?

- Încă nu ştiu. Ochii lui clocoteau de dorinţe. Cît de curînd posibil.

- Pînă atunci, vino la mine în fiecare seară după ce se culcă mama.

- N-o să fac niciodată dragoste cu tine sub acelaşi acoperiş cu mama ta.

- Nu am spus că vom face dragoste. Vreau doar să fim împreună. Nu o pot lăsa singură pe mama. Maydale ar fi suspicioasă dacă i-aş cere să rămînă în fiecare seară. O să termin repede repertoriul de scuze faţă de ea. De aceea prefer să vii tu.

Bowie se încruntă.

- Asta înseamnă să tentezi soarta, Janellen. Dacă riscăm aşa, se poate întîmpla ceva îngrozitor.

- Ce prostie! N-o să se întîmple nimic îngrozitor.

- Ne poate descoperi mama ta. Şi ce-o să iasă!

Aici avea dreptate. Dar chiar împotrivirea mamei sale nu o va convinge să renunţe la el.

- O să avem grijă să nu fim „prinşi”, pînă nu vom fi pregătiţi să anunţăm public „prietenia” noastră. Zîmbi fericită. Eu sînt gata să anunţ lumea întreagă.

- Dacă aş fi în locul tău, eu aş mai amîna puţin. Mai devreme sau mai tîrziu, tot se va întîmpla ceva. Eu nu sînt un norocos.

- Totul se va schimba pentru amîndoi.

- Janellen. Îi prinse cu dragoste faţa în palme şi o privi adînc în ochi. Eşti sigură? Eşti absolut sigură? Pentru că nu va fi chiar nostim să fii văzută cu mine. De fapt, cred că va fi iadul pe pămînt.

- Fără tine ar fi iadul pe pămînt. Mai bine mor. Te iubesc.

- Şi eu te iubesc. Poţi să crezi, sau nu, dar să ştii că nu am spus-o niciodată unei femei.

Se sărutară din nou. Janellen îl sîcîi pînă primi promisiunea că va veni la ea la miezul nopţii.
* *

*
Heather Winston nu avea absolut nici un chef să caute pe hartă. Trecătoarea din Nord-Vest. Iritată, aruncă manualul de istorie şi se lăsă pradă gîndurilor mult mai importante. Trebuia să-l păstreze pe Tanner. Era de serviciu la motel, ca în fiecare zi a săptămînii de la ora şapte la zece. Nu era o muncă grea. Putea să-şi facă temele sau să înveţe pentru examene. Dar din cauza asta nu putea fi cu Tanner. Între orele de gimnastică şi toate celelalte activităţi extraşcolare, ei doi petreceau foarte puţin timp împreună. Cu excepţia sfîrşitului de săptămînă.

Nici ei nu-i plăcea, dar Tanner se plîngea din ce în ce mai des.

- În ultima vreme maică-ta te ţine în lesă. Nici nu mai merită să mai ieşim împreună. Lui Heather îi era teamă că foarte curînd el se va sătura şi va căuta compania unei alte fete. Uite, doar azi dimineaţă l-a prins flirtînd cu Mimsy Parker, într-o pauză. Toţi colegii i-au văzut împreună. Pînă s-au terminat orele, toată şcoala ştia că Heather era pe punctul de a fi debarcată.

Ea nu va accepta aşa ceva.

Recent, Tanner a fost ales preşedintele corpului de elevi. A înscris două goluri vineri, era cel mai popular băiat din şcoală. Nu avea de gînd să o lase pe Mimsy Parker să i-l fure.

Cînd era mai concentrată, plănuind cum să-l păstreze pe Tanner, un bărbat intră pe uşă, îşi scoase pălăria şi traversă holul.

- Bună seara. Cu ce vă servesc?

- Bună seara, domnişoară Winston.

- Mă cunoaşteţi?

- Te-am văzut de cîteva ori cu părinţii. Numele meu este Bowie Cato.

Recunoscu imediat numele. A fost condamnat şi muncea acum la Tackett Oil. Pe Heather o trecu un fior de teamă. Ce avea de gînd să-i facă? Se înşela, sau vedea în ochii lui o urmă de nervozitate? Era singură în seara aceea. O chelneriţă şi bucătarul se ocupau de restaurant, dar nu îi vor fi de nici un ajutor, dacă Bowie Cato avea de gînd să facă un jaf armat şi o crimă.

- O să îi se pară curioasă cererea mea, spuse el stînjenit. Dar, ştii îmi vin nişte rude, la sfîrşitul săptămînii. Rulota mea nu-i destul de mare să-i pot caza. Şi le caut un loc de dormit. O noapte, poate două,..

- Vă fac cu plăcere o rezervare, domnule Cato. Vin la acest sfîrşit de săptămînă?

- Nu, nu, nu vreau să-mi faceţi rezervarea. Adică, nu prea sînt sigur în ce zi vor sosi. Sînt cam imprevizibili.

- Oh! Heather nu mai ştia ce să spună. Părea neajutorat. Nu vedea nici urmă de pistol. Nu se părea fioros.

- Cînd veţi şti exact data sosirii, puteţi suna pentru rezervare. La vremea asta a anului nu sîntem prea aglomeraţi.

- Da, domnişoară. Nu prea dorea să plece. Răsfoi pliantele de pe ghişeu. Ştiţi, aş vrea... aş putea să văd o cameră? Cea mai frumoasă cameră? Le plac lucrurile deosebite.

Heather începu să rîdă.

- Vreţi să vedeţi dacă avem camere deosebite, potrivite pentru rudele dumneavoastră?

- Nu vreau să vă jignesc, domnişoară Winston. Ridică mîinile şi păru atît de neajutorat, încît lui Heather i s-a părut caraghios că i-a fost frică de el.

Oamenii ăştia sînt ca vremea. Le-am promis că voi veni la motel să văd singur.

Heather se îndreptă spre dulapul unde ţineau cheile.

- Apartamentul pentru luna de miere este cea mai frumoasă cameră din motel.

- Pentru luna de miere? Îmi place cum sună. Heather puse pe tejghea notiţa cu „Mă întorc în zece minute” îşi ascunse un zîmbet şi ieşi. Nu avea el rude în vizită cum nu avea ea arici atunci. Punea la cale un rendez-vous cu o doamnă. Era dulce, gîndi Heather, văzîndu-l cum face planul şi cît este de stînjenit.

- Apartamentul are ieşire spre piscină, strigă ea în timp ce traversau curtea interioară. Niciodată nu strică o baie.

- Apa este încălzită tot anul.

- Chiar aşa? Bowie privi dubios spre apă.

- Chiar aşa. Piscina este mîndria tatălui meu. Mama l-a convins să o construiască atunci cînd s-au extins şi au adăugat această aripă. Dar a tatei a fost ideea să o încălzească. Apartamentul pentru luna de miere a fost ideea mamei. Nu este chiar mare ca acelea din hotelurile din Dallas şi Houston, dar este drăguţ. Am ajuns.

Deschise uşa şi îl lăsă să intre. El rămase în prag ezitînd.

- Dacă nu vrei să intri împreună cu mine domnişoară Winston, intru singur.

Ochii lui o priveau atît de blînd şi onest încît Heather l-ar fi urmat şi pe o alee întunecată.

- După dumneavoastră, domnule Cato. „Apartamentul” era decorat în culori dulci de verde şi portocaliu, iar calitatea materialelor era foarte bună. Avea un salonaş şi un dormitor cu pat enorm. Cada era aproape cît un bazin. În celelalte privinţe era o cameră standard. Heather nu ar fi preferat să-şi petreacă noaptea nunţii aici, dar îşi imagina că pentru anumiţi oameni din Eden Pa’ss era ceva foarte luxos.

Bowie Cato privea admirativ în jurul său.

- Unde duce asta? întrebă el arătînd spre o uşă.

- Spre parcare. Dacă un oaspete vrea să închirieze numai dormitorul, încuiem uşa care duce spre holul mare.

- Parcare. Hmm. Deci se poate intra în dormitor direct din parcare, fără să treci pe la recepţie şi să înconjori piscina?

- Da. Heather îşi ascunse un alt zîmbet. Domnul Cato avea o aventură secretă. Televizorul din dormitor are un aparat video, vă puteţi aduce casete.

- O, nu cred că vom privi...

Se opri înţelegînd că s-a dat de gol. I se înroşiseră urechile şi i se uscase gura. Fata îi zîmbi într-un anume fel, comunicîndu-i că secretul era în siguranţă cu ea. Ca şi doctorul şi avocaţii, personalul hotelului este foarte discret.

- Da, domnişoară. Cred că am văzut tot ce trebuia să văd. Mulţumesc mult. Pot ieşi pe uşa asta? Se îndreptă spre uşa care ducea la parcare.

- O încui după ce ieşiţi. Să vă fac o rezervare?

- Nu în noaptea asta, mulţumesc. Vă anunţ eu cînd... cînd s-a stabilit data. Este bine aşa?

Foarte nesigur pe el, Bowie îşi puse pălăria pe cap, salută şi plecă.

Heather încuie uşa şi se întoarse la recepţie. Nimeni nu venise în lipsa ei.

Nu se putea concentra asupra altor lucruri din cauza lui Tanner. I-a spus că va rămîne acasă să înveţe în seara asta, dar oare nu o minţise?

Impulsiv, formă numărul lui şi îl rugă pe tatăl lui Tanner să i-l dea la telefon.

- Salut, eu sînt. Ce făceai?

- Învăţam la istorie.

- Şi eu. Este al naibii de greu. Heather se juca cu firul de la telefon. Îmi pare rău că m-am purtat urît astăzi la şcoală.

- Nu-i nimic.

Heather îşi dădu seama după voce că era supărat.

- Toată lumea spune că...

- Să nu crezi tot ce auzi.

Nu era un răspuns prea limpede. De ce nu nega vehement bîrfele despre el şi Mimsy Parker? îl pierd, se gîndi ea intrînd în panică. Ştia că nu suporta aşa ceva.

- Tanner, vrei să vii să mă iei cu maşina cînd termin la zece? Te rog? Vreau să te văd.

- Tu nu ai maşină?

De cînd avea el nevoie de scuze cînd era vorba să se întîlnească?

- Le spun alor mei că s-a stricat şi te-am rugat pe tine să vii.

- Bine, cred că pot veni.

- OK. Se uită la ceas. Ne vedem peste o jumătate de oră. Doar dacă nu vrei tu să vii mai repede să-mi ţii de urît pînă vine schimbul.

- Vin la zece.

Supărată, Heather închise. Folosi următoarele treizeci de minute plănuind ce are de făcut. Se privi în oglindă. Arăta bine. Mimsy Parker poate că avea sînii cît două calupuri de săpun, dar Heather avea un păr grozav, cele mai bune haine, cel mai frumos zîmbet şi cei mai dulci ochi. Şi sînii ei nu erau de lăsat. În cîţiva ani vor mai creşte. Oricum, Tanner era încă al ei. Avea nevoie însă de garanţia aceasta.

Schimbul ei de noapte era un tînăr care se îndrăgostise de ea şi venea întotdeauna cu cîteva minute mai devreme. Cînd Tanner opri maşina în parcare ea se prefăcu că este ocupată şi aranjează hîrtiile de pe birou. După ce îl lăsă să aştepte cinci minute, intră în maşina lui.

- Este aşa de prost! exclamă ea exasperată. Cînd este vorba de bun simţ, nu faci nimic cu el. Bună. Se aplecă şi îl sărută pe obraz.

- Bună.

Heather pretinse că cearta cauzată de Mimsy Parker nu a existat niciodată. Vorbi fără întrerupere despre tot felul de lucruri.

- Trebuie să-mi cumpăr ceva de îmbrăcat. Cred că plec cu mama la Tyler. Dacă nu găsesc nimic aici mergem la Dallas. Ce norocos eşti tu că nu trebuie să-ţi faci griji pentru haine. Ai să fii în ţinută de fotbal.

Era o aluzie subtilă că ea fusese numită Regina Anului iar el escorta ei oficială.

- Tricoul o să fie atît de murdar şi părul atît de transpirat, încît o să arăţi foarte sexy. Mă înfierbînt numai cînd mă gîndesc la asta.

Îi puse o mînă pe coapse cu un gest natural. Simţi răspunsul spontan. Ce gîscă am fost, se gîndi ea. Ce proastă! Sexul este o forţă. Uite mama, de pildă, cîte cîştigă cu el, nu trebuie decît să-i şoptească ceva lui Fergus, să-l privească seducător şi obţine tot ce îşi doreşte.

Cînd Heather a fost destul de mare să observe această manipulare, a dispreţuit-o pe mama ei. Poate că a venit vremea, să îşi schimbe opiniile. Poate că sexul avea resurse nelimitate. Pentru cine se păstra ea? De ce să nu folosească această armă? Acum. Cînd era necesar. Orice femeie o folosea. Şi mama ei. Şi stricata aia de Mimsy Parker. Dacă dorea să-l păstreze pe Tanner...

- Opreşte aici, spuse ea brusc. Erau la un bloc de casa ei. Vreau să vorbim puţin.

Tanner opri maşina şi stinse farurile.

- Despre ce?

Ar fi vrut să-i dea o palmă insolentului. Dar îi zîmbi şi se apropie de el.

- De fapt nu vreau să vorbim. Îl sărută cu pasiune.

Tanner a fost luat prin surprindere dar şi-a revenit repede. După cîteva sărutări, bine regizate de Heather, erecţia era gata. Heather îl mîngîia expert, începu şi el să o mîngîie.

- Ce naiba ţi-a venit, reuşi să-i şoptească.

Mimsy Parker, se gîrci ea.

- Te iubesc atît de mult, Tanner, în seara asta mi-a venit cea mai grozavă idee. Ascultă.

Îi expuse planul continuînd să-i mîngîie pulpele,

- Nu ţi se pare minunat?

- O, da, Dumnezeule. Stai puţin. Am un prezervativ. Vrei să...

- Nu, vreau să văd.

- Mai repede, dar, da, mai repede.

- Mîngîie-mă, Tanner.

După cîteva minute foarte fierbinţi, Tanner o lăsă în faţa casei. Avea ochii tulburi şi faţa îmbujorată; era patetic de recunoscător şi bineînţeles din nou sub vraja lui Heather.

Cu încrederea restabilită, Heather urcă treptele. Mimsy Parker nu avea absolut nici o şansă să îi fure prietenul.

Intrînd în casă, se pregăti să servească o minciună cu care să explice prezenţa lui Tanner. Îi mulţumea în gînd fostului puşcăriaş pentru că i-a dat ideea care i-a salvat romanţa.