Sandra brown

Capitolul unsprezece

Lara îşi arcui spatele, îşi întinse muşchii înţepeniţi, încet se relaxă, se frecă la ochi, apoi îşi puse din nou ochelarii.

După ce a mîncat devreme, în timp ce privea ştirile de seară, a renunţat la televizor pentru că nu oferea nimic interesant. Orice bucurie pe care i-a dat-o în viaţa ei literatura, s-a anulat, trist, din dimineaţa aceea în Virginia. Nici un romancier nu putea crea o operă atît de complexă, cu atîtea răsturnări de situaţie şi cu atîtea calamităţi cîte s-au petrecut în viaţa ei în ultimii cinci ani. Era şi greu să simpatizezi cu un protagonist ale cărui dileme păreau minore în comparaţie cu dilemele vieţii ei.

Neavînd nimic de făcut, se hotărî să citească dosarele pacienţilor. Medicina i-a făcut întotdeauna cea mai mare bucurie. În timp ce ceilalţi colegi studenţi se plîngeau tot timpul, pentru Lara, cursurile universitare au fost ca o vacanţă. Ea se relaxa în timpul orelor de studiu. Avînd acces nelimitat la cursuri şi la cazurile uluitoare din istoria medicinii, Lara învăţa cu plăcere. Le înghiţea aşa cum un gurmand înghite delicatese.

Spre deosebire de părinţii ei, nici unul din profesori sau colegi nu o dispreţuiau pentru această sete de a cunoaşte, nu-i spuneau că studiul medicinii nu era potrivit pentru o tînără de familie bună, care trebuia să se intereseze de cu totul alte lucruri.

A absolvit facultatea cu a treia medie din grupă, a excelat ca intern şi a avut posibilitatea să aleagă spitalele în care să practice. Firesc, a fost încîntată de admiraţia colegilor, dar adevărata ei răsplată a fost vindecarea oamenilor. Cuvintele simple de recunoştinţă ale pacienţilor, acel modest „mulţumesc” depăşea orice altă bucurie.

Din nefericire aceste cuvinte veneau foarte rar acum. De aceea Larei îi plăcea să răsfoiască dosarele şi să urmărească progresele pacienţilor.

A tresărit, auzind motorul unei maşini. Se aştepta să treacă pe lîngă casa ei, dar a rămas uimită cînd a auzit că intră pe alee şi parchează în faţa clinicii. Lăsă pe masă dosarele şi ieşi repede din birou. Îndreptîndu-se spre cabinetul medical avu un sentiment de déjà vu, foarte neliniştitor. Era la fel de tulburător ca emoţia pe care a simţit-o în noaptea cînd Keiy Tackett a apărut plin de sînge la uşa clinicii.

Era atît de convinsă încît nu a fost surprinsă cînd a deschis uşa şi l-a găsit în prag. Numai că de data aceasta el nu era singur.

Lara o privi pe tînără scrutător, apoi îl privi pe el.

- Domnule Tackett, am ore de clinică anunţate. Se pare că uiţi mereu. Sau le ignori. Ori este o vizită de curtoazie?

- Putem intra?

Nu avea chef să se certe cu ea. Între sprîncene avea o cută adîncă, iar buzele îi erau strînse într-o expresie de încăpăţînare. Dacă ar fi fost singur, Lara i-ar fi trîntit uşa în nas. Oricum avea de gînd să o facă, dar o privi din nou pe tînără şi văzu că plînge. Între degete strîngea o batistă mototolită. În afară de aceste semne vizibile de supărare, părea să fie o fată perfect sănătoasă. Era bine făcută, cu sînii dezvoltaţi şi coapse rotunde. Faţa i-ar fi fost drăguţă dacă ar fi zîmbit. Părul îi era drept şi lung pînă la umeri. Din pricina expresiei opace din privire, cuplată cu supărarea evidentă, Lara nu putu să închidă uşa. îi lăsă să intre.

- Cu ce vă pot ajuta?

Fata tăcea. Vorbi Keiy:

- Ea este Helen Berry, doctore Maliory. Are nevoie de o consultaţie.

- Eşti bolnavă? o întrebă Lara.

Helen privi pe furiş spre Keiy.

- Nu tocmai.

- Nu te pot ajuta dacă nu îmi spui ce problemă ai. Dacă este doar o consultaţie generală, vei fi primul pacient de mîine dimineaţă.

- Nu! protestă fata. Adică... nu vreau să ştie cineva... nu pot...

- Helen are nevoie să fie consultată, interveni Keiy.

- Consultată pentru ce? Dacă nu este bolnavă...

- Are nevoie de un examen ginecologic.

Lara îl privi inchizitorial, cerînd explicaţii doar cu ochii măriţi de severitate. El tăcu. Fata era nervoasă şi îşi muşca buzele.

- Helen, întrebă Lara cu blîndeţe, ai fost violată?

- Nu. Cuvintele au fost însoţite de mişcarea violentă a capului. Nu este asta.

Lara o crezu şi se simţi uşurată.

- Eu aştept aici spuse Keiy monosilabic şi plecă în sala de aşteptare. În urma lui lăsă un vid de tăcere... Abia după cîteva secunde Lara reuşi să inspire. Îi zîmbi încurajator fetei şi spuse:

- Pe aici. Fata o urmă în sala de consultaţie, unde Lara îi arătă masa.

- Nu vreţi să mă dezbrac?

- Nu. Nu-ţi voi face examinarea pelvică pînă cînd nu îmi dai mai multe informaţii. Şi apoi, nu am asistentă. Nu fac niciodată o asemenea consultaţie fără asistentă.

Era o regulă pentru a se apăra şi pe ea şi pe paciente. Într-o societate nebună, doctorii erau acuzaţi de lipsă de loialitate profesională. Din cauza scandalului, ea era mai vulnerabilă decît colegii ei de breaslă. Ochii tinerei se umplură de lacrimi.

- Dar trebuie să mă examinaţi. Trebuie să ştiu. Trebuie să ştiu acum pentru a putea hotărî ce voi face.

Disperată, fata trăgea de batistă. Lara îşi încleştă mîinile pentru a le opri tremurul.

- Helen. Vorbea blînd, dar autoritar. Primul ei obiectiv era să calmeze pacienta. Înainte de a începe, trebuie să dai nişte informaţii.

Îşi luă agenda şi stiloul şi o întrebă pe Helen numele complet. Putea amîna această operaţie, dar faptul că o făcea acum îi dădea fetei posibilitatea să îşi revină. Completînd datele fetei, Lara află că Helen era localnică şi locuia în zona rurală. Avea optsprezece ani şi absolvise liceul în mai, anul trecut. Tatăl ei lucra la telefoane. Mama ei stătea acasă. Avea două surori mai mici şi un frate. În istoria familiei nu au existat boli serioase.

- Şi acum, spuse Lara lăsînd agenda, de ce te-a adus domnul Tackett la mine?

- Eu l-am rugat. Trebuia. Faţa se încreţi din nou şi lacrimile începură să-i curgă.

Lara intui cauza disperării lui Helen şi întrebă fără menajamente.

- Crezi că eşti însărcinată?

- O, Dumnezeule! Sînt atît de proastă! Helen dădu frîu liber disperării, se prăbuşi pe masa de consultaţii şi începu să plîngă cu hohote necontrolate.

Lara se apropie repede de ea.

- Te rog, calmează-te. Nu ştim nimic sigur. S-ar putea să plîngi degeaba. Poate fi o alarmă falsă.

Avea vocea calmă şi mîngîietoare, dar i-ar fi plăcut să scrîşnească din dinţi. Ar fi vrut să aibă un pistol cu care să-i împuşte testiculele lui Keiy Tackett. Să te culci cu neveste de teapa lui Darcy Winston era un lucru, dar să seduci o adolescentă era cu totul altceva. Lara îi îndreptă o şuviţă lui Helen.

- Cînd ai avut ultimul ciclu?

- Acum şase săptămîni.

- Deci nu a venit luna asta? Asta nu înseamnă neapărat că eşti însărcinată.

Helen se bîlbîi convinsă:

- Ba da, ba da. Nu întîrzie niciodată.

Poate, se gîndi Lara, dar existau mii de motive pentru întîrzierile menstruale, nu numai sarcina. Şi totuşi, din practică, s-a convins că pacientele erau cele mai bune cunoscătoare ale organismului lor. Nu putea să anuleze convingerea lui Helen.

- Ai întreţinut relaţii sexuale?

- Da.

- Fără să foloseşti anticoncepţionale?

Drept răspuns, Helen dădu din cap.

Lara era necăjită - fetiţele de liceu erau totuşi neglijente şi nu se protejau, nici în privinţa sarcinii, nici a bolilor transmisibile. Într-o comunitate cum era Eden Pa’ss, o abordare deschisă a subiectului ar fi generat opoziţia făţişă a părinţilor conservatori şi a grupurilor religioase. Şi totuşi era vital să le obişnuiască pe adolescente cu riscurile pe care le întîmpinau dacă deveneau active sexual şi nu se protejau.

- Te dor sînii?

- Puţin. Nu mai mult decît de obicei. Oricum, am făcut un test acasă.

- A ieşit pozitiv?

- Evident.

- Sînt corecte aceste teste, dar în fiecare test există şi o marjă de eroare.

Mergi în baie şi ia o probă de urină. Pot face un test preliminar în seara asta.

- Cum vreţi. Dar eu ştiu că sînt însărcinată.

- Ai mai fost?

- Nu. Dar ştiu. Dacă sînt, el o să mă omoare.

Fata intră în toaletă. Gîndindu-se că Keiy Tackett stătea nepăsător în sala de aşteptare, Lara ar fi vrut să-l înfrunte imediat şi să-i arate cît este de dezgustată. Dar mai întîi trebuia să aibă grijă de pacientă.

- L-am lăsat acolo, spuse Helen ieşind din baie.

- Bine. Întinde-te pe masă şi încearcă să te relaxezi.

După cîteva minute temerile lui Helen au fost confirmate.

- Ştiam eu, spuse fata plîngînd cînd Lara a anunţat-o că semnele sînt pozitive. Lara a îmbrăţişat-o şi a aşteptat pînă cînd fata şi-a revenit.

- Pînă în momentul în care sarcina nu este confirmată categoric, nu pot să-ţi dau un sedativ. Vrei să bei ceva?

- O Coca-Cola, vă rog.

Lara o lăsă singură şi plecă să-i aducă băutura răcoritoare. Cînd s-a întors, Helen plîngea liniştit. Părea resemnată. Bău cu sete.

- Helen, căsătoria cu tatăl copilului este în afară de orice discuţie?

- Da, murmură fata. Un copil este ultimul lucru pe care şi-l doreşte.

Furia se urcă la cap.

- Înţeleg. Cum sînt părinţii tăi? Cum se poartă cu tine?

- Ei mă iubesc, spuse fata şi lacrimi proaspete îi căzură pe obraji. N-or să mă alunge. Dar tata este diacon la biserică. Mama este... Oh, Dumnezeule, vor muri de ruşine.

- Vrei să păstrezi copilul?

- Nu ştiu.

- L-ai putea anunţa pentru adopţie.

- Nu cred că o să mă lase el. Şi apoi, dacă îl las, cum să îl dau altora?

- Te-ai gîndit la avort?

- Probabil că asta voi face. Fata începu din nou să hohotească. Doar că... ştiţi, îl iubesc. Eu nu vreau să-i omor copilul.

- Nu trebuie să iei această hotărîre aici şi acum, spuse Lara cu blîndeţe.

- Dacă voi hotărî să fac asta, mă ajutaţi ca să nu afle nimeni?

- Îmi pare rău, Helen. Eu nu fac avorturi.

- De ce?

După ce şi-a văzut copilul murind, Lara pur şi simplu nu suporta ideea unui avort decît dacă viaţa mamei era în pericol.

- Este o regulă a mea, pe care o respect. Totuşi, dacă vei alege acest lucru, te voi ajuta prin cunoştinţele mele.

Helen dădu din cap, dar Lara se îndoia că fata a reţinut prea multe idei din această conversaţie. Supărarea era prea mare. O mîngîie şi îi spuse că va reveni după cîteva minute.

- Linişteşte-te şi termină răcoritoarea.

Ieşind în hol, Lara se montă pentru înfruntarea care urma. Hotărîtă, intră în sala de aşteptare şi aprinse lumina. Keiy stătea întins pe o canapea. Clipi des pentru a se obişnui cu lumina bruscă, apoi se ridică în picioare.

- De ce ai adus-o la mine? îl întrebă ea furioasă.

- M-am gîndit că ai nevoie de pacienţi.

- Cîtă grijă! exclamă ea caustic. Dar aş prefera să nu mă amesteci într-o altă aventură de-a ta.

Keiy îşi încrucişă braţele pe piept.

- Din tonul vocii tale înţeleg că Helen avea dreptate. Este însărcinată?

- Aşa se pare.

El lăsă capul în pămînt şi înjură printre dinţi.

- Văd că nu-ţi face plăcere.

O privi furios.

- La dracu doctore! Cum să-mi facă plăcere?

- Trebuia să te gîndeşti la asta înainte să te culci cu o fetiţă atît de naivă ca Helen. De ce nu ai folosit anticoncepţionale? Orice bărbat are la îndemînă un prezervativ. Ori asta îţi alterează imaginea de Don Juan?

- Ia-stai puţin! Tu...

- Clark mi-a povestit totul, despre reputaţia ta. Am crezut că exagerează, dar se pare că nu exagera. „Keiy Tackett ai tuturor femeilor”. Se pare că ai un club, nu? Singura condiţie este să se culce cu tine. Îl privi cu tot dispreţul de care era în stare. Poate că ar trebui să-i schimbăm numele şi să-i spunem „al fetiţelor”. Ce se întîmplă cu tine? Îţi pierzi cumva farmecul în faţa femeilor? Îmbătrîneşti şi te doare eul? Eşti atît de nesigur încît ai ajuns la fetiţe de liceu?

- Ce importanţă are pentru tine? închise ochii pe jumătate şi continuă insinuant: Geloasă?

Lara îl privi cu o furie de tigroaică. Se lăsase descoperită. Vorbi cu o voce rece şi profesională:

- Helen se gîndeşte foarte serios la avort. Pînă cînd va hotărî definitiv, îi voi acorda îngrijirea prenatală, cu condiţia ca ea să vină aici singură, fără dumneata.

- Nu va veni deloc aici. Nu am vrut decît să ştim dacă e sau nu. Furios, Keiy duse mîna la buzunar şi scoase banii. Cît îţi datorez?

- Fac cinste, dar doresc ceva.

- Ce? Nu, stai să ghicesc eu. Să vedem... un zbor pe gratis la Timbuktu.

Se întrebase dacă va face cumva vreo referire la ultima lor discuţie şi acum nu era surprinsă de remarca lui sarcastică. Totuşi nu muşcă momeala.

- Doresc promisiunea dumitale..

- Eu nu fac promisiuni femeilor. În timp ce Clark îţi împuia capul cu viaţa mea sexuală, nu ţi-a spus cumva şi asta?

Lara se strădui să rămînă calmă.

- Nu doresc să-ţi mai aduci gunoaiele la uşa mea. Este a doua oară cînd o faci. Te rog să mă laşi în pace. Nu vreau să iau parte la escapadele dumitale juvenile şi romantice.

- Asta era?

- Asta era.

Ameninţător, el se apropie de ea pînă cînd aproape s-au atins. Îi simţea căldura trupului, îi simţea fierbinţeala respiraţiei. Furia lui era aproape palpabilă. Numai un efort de voinţă a oprit-o să facă un pas înapoi.

- Mi se pare nostim, doctore, şopti el sacadat. Aveam impresia că escapada e domeniul tău.

Ea îl înfruntă cît reuşi, apoi se întoarse.

- Am încercat să o calmez pe Helen, dar este încă foarte nervoasă. Dacă mai ai un dram de decenţă poartă-te blînd cu ea în seara asta. Fără condamnări şi reproşuri. Pînă cînd ea va hotărî ce are de făcut, are nevoie de răbdare şi înţelegere.

- Îmi este totuna, pentru că eu nu prea gust laptele bunătăţii umane.

Lara îi aruncă o privire dispreţuitoare apoi îi întoarse spatele şi plecă. Înainte de a intra în sala de consultaţie, bătu la uşă. Helen stătea întinsă pe patul metalic şi privea în tavan. Lara văzu că fata nu mai plînge şi se linişti. Încercă să zîmbească.

- Cum te simţi?

- Bine, cred.

- Keiy te aşteaptă.

O ajută pe Helen să se ridice şi o însoţi în hol. El o aştepta la uşă, de parcă era gata să fugă. Dacă ai fi spus că are mentalităţile motanilor înfierbîntaţi, se gîndi ea, ar fi însemnat să-i jigneşti pe motani. Păcat că frumuseţea fizică nu se reflecta şi în caracterul lui.

Cămaşa descheiată îi dădea la iveală pieptul solid. Pantalonii se mulau sexy pe coapsele înguste şi picioarele lungi. Clark purta foarte rar haine sport. Nu l-a văzut niciodată cu cizme de cowboy. Keiy le purta însă ca pe o a doua piele.

Femeia lui Keiy Tackett, se gîndi ea dispreţuitor.

Fiind atît de atrăgător fizic, succesul lui la femei nu era surprinzător. În cîteva săptămîni se culcase cu Darcy Winston şi cu această fetiţă de optsprezece ani. Dar oare cîte au mai fost? Aventura lui cu Darcy nu era nici pe departe atît de şocantă cum era cu această fetiţă inocentă. Dintr-un motiv obscur, Lara simţea că el a dezamăgit-o.

Keiy deschise larg braţele şi o primi pe Helen care se ghemui la pieptul lui. O strînse cîteva momente, şoptindu-i blînd ceva la ureche. Între hohote, Helen dădea din cap. Apoi o îndepărtă blînd şi spuse:

- Aşteaptă-mă în maşină, iubito. Vin imediat.

Fata îi mulţumi grăbită Larei şi se îndepărtă.

- Voi avea grijă ca ea să primească îngrijire medicală, dar nu de la tine.

Larei îi părea rău că a pierdut o pacientă, dar acesta era preţul pe care îl plătea pentru că i-a făcut morală. în loc de alte cuvinte pe care le-ar fi putut regreta mai tîrziu, ea îl salută scurt. Ar fi vrut să plece şi să rămînă singură.

Însă Keiy nu se mulţumi doar cu atît. Îi mai dădu o lovitură:

- Cînd veneam aici, am auzit la radio o ştire care te-ar putea interesa.

Astăzi după-amiază Letty Leonard a murit.

Keiy nu era singurul care a auzit de moartea copilului. Şi Jody a auzit.

Eden Pa’ss era la jumătatea drumului între Dallas şi Shreveport Louisiana. Această poziţie îl avantaja oferindu-i o reţea foarte largă de posturi de televiziune. Toate reţelele afiliate acestor oraşe, erau conectate prin cablu şi cu Eden Pa’ss.

Totuşi, cînd era vorba de informaţii locale, Jody nu avea încredere decît în postul de radio din Tyler. Îi cunoştea pe proprietari şi ştia că sînt oameni talentaţi.

În seara aceea era obosită. Schimbul furios de cuvinte între ea şi Keiy a epuizat-o. Asta, împreună cu discuţia despre Clark a secat-o de emoţii. Deşi murise de douăzeci de ani, cînd se gîndea la soţul ei îi reveneau resentimentele.

Imediat după plecarea furtunoasă din sufragerie, Jody s-a retras în camera ei şi abia dacă a mai fost în stare să urmărească ştirile de la ora zece. De fapt, moţăia cînd a auzit povestea lui Letty Leonard şi s-a trezit brusc.
* *

*
Concentrîndu-se, a dat mai tare. Reporterul povestea pe scurt tragicul accident din Eden Pa’ss şi operaţia foarte dificilă care salvase temporar viaţa copilului. Moartea ei bruscă a fost cauzată de o embolie care s-a localizat la plămîni. Pentru medici a fost un şoc, la fel şi pentru familia care era convinsă că fetiţa este în curs de însănătoşire. Reportajul nu a durat, mai mult de douăzeci de secunde.

Jody a oprit televizorul, a aruncat pătura şi a ieşit din pat. A aprins o ţigară şi a tras cu sete. Reportajul nu menţionase nimic despre Lara Maliory sau Keiy. Din punctul de vedere al publicului, implicarea lor comună în eveniment trecuse neobservată. Dar pe Jody o sîcîia.

La naiba, doar i-a spus lui Keiy să se ţină departe de femeia aceea. Nu numai că nu a ascultat-o, dar a şi ajutat-o pe doctoriţă să salveze un copil pe moarte. Jody nu putea sta liniştită să vadă cum sub nasul ei Lara Porter devine o eroină locală.

Dar va fi considerată o eroină, acum, cînd copilul a murit? Oare ce însemna un embolism? Ce îl cauza? Ce îl putea preveni? Acum nu ştia, dar va avea grijă să afle dacă Lara Mallory Porter era responsabilă de moartea fetiţei.

Îşi construia o strategie, cînd a venit Janellen să-i spună noapte bună. A primit cu răceală îmbrăţişarea fiicei sale. Se simţea întotdeauna stînjenită în faţa manifestărilor de afecţiune, pe care le considera pierdere de timp.

A fost o prostie să se agaţe de amintirea trandafirilor galbeni pe care îi adusese Clark în ziua în care s-a născut Clark al Treilea. Amintirea acelor trandafiri trebuia să se ofilească şi să moară cum au murit şi florile. De ce nu i-a uitat? Ce bine i-au făcut?

- Noapte bună, mamă. Încearcă să te odihneşti. Nu te mai ridica din pat şi nu mai fuma. Nu-ţi face bine.

Imediat ce a rămas singură, Jody a aprins o altă ţigară. Cînd fuma gîndea mai bine. Ore în şir fuma în întuneric şi se gîndea. Dacă Janellen nu ştia, era cu atît mai bine.

Janellen, Ce se întîmpla cu fiica ei? Părea aşa de distrată, privea în gol şi avea o expresie de gîsculiţă. Altădată s-ar fi agitat. Acum parcă nu era ea însăşi. Probabil hormonii.

Dar Jody nu-şi pierdea timpul făcîndu-şi griji în privinţa fiicei sale. Keiy devenise principala ei preocupare. Era imposibil, cum a fost chiar de la naştere, chiar înainte de a se naşte dacă se gîndea la cele douăzeci şi şase de ore de chin prin care a trecut. Douăzeci şi şase de ore agonizante pentru că nu reuşeau să-l găsească pe Clark, tatăl.

Keiy s-a născut în momentul în care tatăl său, împrăştiind parfumul altei femei, a sosit la spital. Tot atunci au început şi necazurile cu Keiy. Era furioasă pe el înainte ca acesta să ia prima gură de aer. Faptul că nu se suportau reciproc s-a intensificat în timpul copilăriei lui, cînd părea incapabil să se abţină de la obrăznicii.

Ea ar fi vrut ca el să semene cu Clark, fratele lui, dar cei doi băieţi erau ca ziua şi noaptea. Orice făcea Clark era motivat de dorinţa să-i facă pe plac. Aprobarea ei era esenţială pentru liniştea copilului. Devenea nervos şi neconsolat, dacă îi lăsa impresia că a supărat-o.

La fel de fervent cum dorea fratele lui să placă, Keiy făcea tot posibilul să o provoace. Orice îşi dorea Jody de la el, cu încăpăţînare, se transforma exact în contrariu. Era încîntat cînd o supăra. De multe ori s-a întrebat, dacă nu s-a lovit de copacul acela intenţionat, doar pentru a nu-i îndeplini dorinţa de a-l vedea într-o echipă de fotbal profesionistă. Era destul de încăpăţînat pentru a-şi risca viaţa numai să o contrarieze pe ea.

În secret, Jody era mîndră de succesul lui, clar dacă ar fi recunoscut i-ar fi dat satisfacţie. Unul din motivele pentru care el îşi iubea atît de mult munca, era acela că îl ţinea departe de casă. Deşi ei nu doreau să recunoască ea ştia că Janellen l-a chemat acasă să o vadă murind. Nu suferea ideea asta. El nu dădea doi bani pe ea. Niciodată nu a apreciat-o, niciodată nu o va aprecia. Asta era. De ce să se prefacă? Ei şi Janellen o credeau în pragul morţii. O vedea în ochii lor. Dar vor vedea ei!

Chicoti în întuneric şi începu să tuşească. Nemurirea ei va fi un şoc pentru ei. Îşi făcuse un obicei din a lua oamenii prin surprindere. Nu trebuiau să o înfrunte pe Jody Tackett. Dacă nu credeau, să îl întrebe pe Fergus Winston.

Rîse din nou şi tuşi din nou, mai tare, amintindu-şi că în privinţa nemuririi ei era posibil ca lucrurile să se mai schimbe. Se încruntă şi blestemă în gînd soarta. Nu era pregătită să moară. Mai avea cîteva lucruri de făcut - printre ele, să o alunge pe căţeaua de Porter din Eden Pa’ss. Clark a fost nebun să o aducă aici. Pentru Dumnezeu, ce a fost în mintea lui?

Mai mult decît bănuiau Janellen şi Keiy, Jody ştia că atîta timp cît Lara Mallory Porter rămînea la Eden Pa’ss, reprezenta o ameninţare pentru ei şi pentru tot ce le era lor sfînt.

Jody nu înţelegea încă motivele doctoriţei de a se muta aici. Totuşi, ştia - aşa cum eşti sigur că soarele răsare de la est - ştia că era mai mult decît acceptarea moştenirii de la Clark. Dacă nu ar fi vrut altceva, ar fi vîndut clinica şi ar fi obţinut un profit bun. Era aici pentru un motiv, ştiut numai de ea. Lui Jody îi era teamă să îl afle, dar trebuia să o facă înainte ca ea sau unul din copiii ei să cadă în capcana întinsă de Lara Porter.

Ea, Jody Tackett, a fost săracă şi s-a căsătorit cu cel mai bogat bărbat. Nu ar fi fost cea mai temută femeie, dacă ar fi stat să despice firul în patru. Ea acţiona mai întîi, nu dădea nimănui nici o şansă.

Multă vreme a rămas Jody trează, fumînd şi complotînd. Pînă a fumat ultima ţigară din pachet, planul era deja făcut, ştia care este prima mutare.
* *

*
Darcy coborî geamul maşinii. O întîmpină o rafală de vînt, care împrăştie mirosul de fum de tutun pe care îl absorbise în bar. I-ar fi trezit suspiciuni lui Fergus. La mama ei nu se fuma. Vizitele acestea îi dădeau cea mai bună scuză de a pleca noaptea. A ieşit mai mult decît de obicei pentru că trebuia să se răcorească. Mulţumită domnului Keiy Tackett, respectul de sine îi era serios zdruncinat.

Ştiind că a fost respinsă, Darcy îşi pierdea încet-încet încrederea în ea. De aceea nici nu se mai distra în ultima vreme. Nu se mai putea concentra asupra bărbaţilor pînă cînd nu-i va plăti lui Keiy.

Nici măcar nu i-a dat satisfacţia de a-i arăta cît de puţin îi pasă. Prin oraş se vorbea că a început din nou să zboare, angajat de unul şi de altul. Dar nu putea zbura în fiecare noapte. Unde mergea între zboruri? Unde îşi petrecea timpul liber? Cu altă femeie? Nu auzise nici o bîrfă recentă. Numele lui nu era legat de nici o femeie, decît de... Darcy reacţionă de parcă ar fi primit o palmă.

- Dar este imposibil! protestă ea cu voce tare.

Keiy Tackett şi doctoriţa Maliory? Numele lor au fost rostite cînd s-a întîmplat povestea aceea cu copilul. Dar atunci a fost o tragedie. Pe de altă parte, doctoriţa era cunoscută ca o devoratoare de bărbaţi. Doar s-a iubit cu amantul sub nasul soţului ei. Chiar şi Darcy a avut mai mult bun simţ decît ea.

Unor bărbaţi, totuşi, le plăceau femeile aventuroase. Erau picante. Don Juan nu iubea violetele, nu?

Strînse mîinile pe volan. Dacă Keiy avea o aventură secretă cu amanta fratelui său, Darcy va avea grijă ca tot Texas-ul să afle. Îl va face de rîsul lumii. Să ia rămăşiţele de la Clark? Ha! O să-l înveţe minte pe ticălos.

Dar zvonurile trebuiau să conţină măcar un grăunte de adevăr, altfel se făcea de rîs ea. Cum să se convingă că el se culca cu Lara Mallory? Nici măcar nu o întîlnise pe doctoriţă. Cum să ajungă la ea? Mai ales cum să o facă fără să dea de bănuit?

Ajungînd acasă, intră tiptil şi pe întuneric ca să nu-i trezească pe Fergus şi Heather. Nu dorea să dea explicaţii pentru întîrziere. Nu-i plăcea cînd era în situaţia de a-i minţi şi evita cît putea.

Trecînd pe lîngă salon, observă că televizorul era deschis. Merse să-l închidă. Cînd trecu pe lîngă canapea, două siluete speriate, săriră în picioare.

Exclamau surprinşi şi căutau pe bîjbîite hainele.

Darcy aprinse becul, dintr-o privire înţelese situaţia şi întrebă furioasă – de parcă nu ar fi ştiut deja:

- Ce naiba se întîmplă aici?