Saptamâna de rugaciune — prelegeri 2004

de grija iubitoare. Când au aflat ca Pavel era reţinut în închisoarea

Mamertina din Roma, l-au trimis la el pe tânarul Epafrodit, ca sa-l

încurajeze. Pavel a fost adânc miscat de afecţiunea mângâietoare a

credinciosilor din Filipi. Viaţa sa a fost inundata de acelasi spirit de

bucurie si lauda, care îl cuprinsese în închisoarea din Filipi. Și-a

Uniţi în partasia la bucurie 46

adus aminte de Lidia, neguţatoarea aceea bogata, care fusese atât

de ospitaliera. Și-a amintit de tânara sclava, care acum era

transformata de bucuria pe care o gasise în Hristos. Și-a amintit de

temnicer si de familia acestuia, de grija lor calda si iubitoare pentru

el. Și-a amintit cât de bucuros a fost când a ascultat chemarea de a

merge în Macedonia.

De ce era Pavel atât de fericit? De ce se bucura atât într-o

închisoare sumbra? Epafrodit i-a adus dragoste si bucurie. Pavel

era plin de bucurie. Nu îl uitasera. Prin Epafrodit, el le-a trimis o

scrisoare filipenilor – o scrisoare plina de bucurie. De fapt, cuvintele

care denumesc bucuria apar de vreo optsprezece ori în Epistola

catre Filipeni. Scrisoarea lui Pavel mai cuprindea si sfaturi si

avertizari care aveau sa ajute biserica sa ramâna unita în dragostea,

bucuria si pacea lui Hristos. Ce mesaj puternic le-a adus înapoi

Epafrodit filipenilor! Un mesaj de dragoste si de compasiune, de

bucurie si de speranţa.

Acum ne întrebam: „Cum sa traim bucuria si fericirea într-o

lume plina de ura? Cum sa ne uneasca bucuria, când în jurul nostru

este atâta tristeţe?” Pavel le-a spus filipenilor în repetate rânduri

sa se bucurie în Hristos: „Bucuraţi-va totdeauna în Domnul! Iarasi

zic: Bucuraţi-va!” (Filipeni 4,4). Se afla în închisoare, însa mesajul

sau era acelasi pe care îl daduse cu ocazia primei sale întemniţari.

„Nu zic lucrurile acestea având în vedere nevoile mele; caci m-am

deprins sa fiu mulţumit cu starea în care ma gasesc” (Filipeni 4,11).

Și noi s-ar putea sa ne simţim întemniţaţi de nenorocire,

descurajare si dezamagire; biciuiţi de critici, legaţi de împrejurari,

îngrijoraţi de evenimentele curente. Amintiţi-va ce spunea Pavel:

„Încolo, fraţii mei, bucuraţi-va în Domnul!” (Filipeni 3,1)

Cunoscutul predicator si crainic de la Vocea Profeţiei, cel care

a fost H. M. S. Richards sr., spunea: „Orice adevarat crestin are

dreptul sa fie fericit si trebuie sa fie fericit. Credinţa în Dumnezeu

ar trebui sa aduca bucurie. Psalmistul spune: ’Și atunci mi se va

bucura sufletul în Domnul: se va veseli de mântuirea lui’ (Psalmi

35,9). De ce sa nu ne bucuram? Isus spune ca ar trebui sa fim

fericiţi. Pacatele noastre au fost iertate. Isus traieste si, prin Duhul

Joi – 9 decembrie 2004 47

Sau cel Sfânt, este lânga noi acum.” Apoi Richards concluzioneaza:

„Prezenţa lui Hristos ne-a însoţit pâna acum. Sa ne punem

încrederea în El si sa cautam bucuria.” (Walking Trough the Biblie

With H. M. S. Richards, pag. 361)

Îmi place pilda cu scoica. Scoica sufera când un fir de nisip intra

în cochilia sa. Cu toate acestea, în loc sa se tânguie sau sa faca

eforturi ca sa-l arunce afara pe intrus, scoica începe sa adune în

jurul lui, încetul cu încetul, un învelis laptos, transformând aceasta

experienţa dureroasa, într-un margaritar frumos. Domnul asteapta

sa folosim încercarile si necazurile vieţii pentru a creste si a ne

maturiza pe calea credinţei.

Manifestând bucurie si fericire, îi încurajam pe cei din jur sa

guste si ei binefacerile Evangheliei si sa intre în partasia bucuriei

cu ceilalţi crestini, din întreaga lume. Ellen White spunea: „Credinciosii

care aduna întunecime si tristeţe în sufletul lor si care murmura

si se plâng le prezinta celorlalţi o falsa înfaţisare a lui Dumnezeu si

a vieţii crestine”. (Calea catre Hristos, ed. 2002, pag. 87). În concluzie,

ea spune ca trebuie sa ne bucuram: „Bucuraţi-va atunci când,

prin Hristos, aţi devenit legaţi cu Dumnezeu, membri ai familiei

ceresti”. (Hristos, lumina lumii, ed. 2002, pag. 460). Da, bucuria

pe care o avem în El ne uneste.

Bucuria noastra ar trebui sa izvorasca din Hristos si sa fie urmarea

partasiei si relaţiei noastre cu El. Petru spunea: „În ea voi va

bucuraţi mult, macar ca acum, daca trebuie, sunteţi întristaţi pentru

puţina vreme, prin felurite încercari, pentru ca încercarea credinţei

voastre, cu mult mai scumpa decât aurul care piere si care totusi

este încercat prin foc, sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea, la

aratarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fara sa-L fi vazut,

credeţi în El, fara sa-L vedeţi, si va bucuraţi cu o bucurie negraita

si stralucita, pentru ca veţi dobândi, ca sfârsit al credinţei voastre,

mântuirea sufletelor voastre” (1 Petru 1,6-9).

În final, amintiţi-va mereu: sa fiţi uniţi în bucuria dragostei Sale,

primind si oferind iubire, caci aceasta este cea mai mare bucurie;

fiţi uniţi în bucuria slujirii, gasindu-va placerea în împlinirea voii

Sale; fiţi uniţi în bucuria binecuvântarilor Sale; fiţi uniţi în bucuria

Uniţi în partasia la bucurie 48

recunostinţei. Bucuraţi-va întotdeauna, fiind recunoscatori pentru

multele binecuvântari pe care le primiţi de la El. Și, chiar daca

lucrurile nu merg întotdeauna cum aţi dori, Dumnezeu are un plan

cu viaţa voastra. În cuvinte solemne, Habacuc ne ofera perspectiva

corecta: „Caci chiar daca smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici

un rod, rodul maslinului va lipsi si câmpiile nu vor da hrana, oile

vor pieri în staule si nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot ma voi

bucura în Domnul, ma voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!”

(Habacuc 3,17.18)

Întrebari pentru dezbatere:

1. Care erau ingredientele, ca sa spunem asa, bucuriei de negrait

a lui Pavel?

2. Consideraţi o ţinta realista aceea de a va bucura întotdeauna?

Ce parere aveţi despre aceasta prelegere?

3. Care este izvorul bucuriei crestine?

Leo Ranzolin a fost presedintele Conferinţei Generale a

Adventistilor de Ziua a Șaptea. În prezent este pensionat si

locuieste în Florida.

UNIŢI ÎN PARTAȘIA

LA SFÂNTA CINA

Prin aceasta experienţa ne apropiem

mai mult de El si unii de alţii

Bruno Vertallier

Arsiţa devenise insuportabila pentru cei doi ucenici care

calatorisera toata ziua pe drumul stâncos, catre Ierusalim. Spre

asfinţit, au ajuns într-un sat si au cautat loc de înnoptat. Se lasase

întunericul. Li se facuse foame si erau istoviţi. O slujnica i-a invitat

în casa, le-a scos sandalele si le-a turnat pe picioare apa proaspata.

Ce încântare! Era cel mai bun lucru care li se putea întâmpla dupa

o zi întreaga de umblat prin praf. Se simţeau împrospataţi cu totul.

Nici o alta senzaţie nu i-ar fi alinat mai mult.

S-au simţit ei învioraţi, dar le era totusi o foame de lup. Atunci,

un miros de pâine scoasa din cuptor le-a îmbiat narile. Cei doi

ucenici nu visasera nici o clipa la un asemenea sfârsit de zi. De

obicei, pâinea se cocea dimineaţa devreme. Îi mai astepta înca ceva.

Suc, cel mai bun suc pe care îl bausera vreodata.

Și astazi o asemenea experienţa nu se uita usor. Imaginaţi-va ca,

dupa ce aţi calatorit ore în sir prin pustie, sub arsiţa soarelui, ajungeţi

la o cascada, iar apa este proaspata – atât de proaspata. Apoi va

deschideţi rucsacul si scoateţi din el o casoleta cu salata delicioasa,

pizza italiana, fructe si suc. Ce senzaţie! Nu este de mirare ca Isus

a ales pentru Sfânta Cina ceremonialul spalarii picioarelor, pâinea

si mustul pentru a împlini nevoile fraţilor Sai de pe pamânt, ca

semn al comuniunii de-a lungul veacurilor.

Astazi, când venim la biserica, probabil ca cei mai mulţi dintre noi

nu mai stim ce înseamna sa mergi prin praf, sa-ţi fie sete si foame.

Uniţi în partasia la Sfânta Cina 50

În unele parţi ale lumii, oamenii sunt obisnuiţi cu astfel de

senzaţii. Odata, când slujeam într-un colţ de lume, am fost într-o

biserica aflata în mijlocul pustietaţii. Era Sabatul Sfintei Cine. Totul

era pregatit pe masa, si am început predica. Când am ajuns la

semnificaţia spalarii picioarelor, am observat ca un barbat plângea

încetisor. Dupa predica, m-am îndreptat spre omul acela si l-am

întrebat de ce plângea. Omul mi-a raspuns: „Când aţi spus ca

pacatele noastre sunt spalate si vom fi curaţi, asa cum sunt picioarele

noastre dupa spalare, mi-am spus ca este imposibil sa fiu iertat,

uitându-ma la crusta de noroi de pe picioarele mele. Asa arata si

viaţa mea.” M-am uitat la picioarele lui. Erau înrosite si acoperite

cu pamânt, pentru ca omul strabatuse câţiva kilometri pe jos, în

picioarele goale, de acasa pâna la biserica.

Atunci I-am fost recunoscator lui Dumnezeu, pentru ca, daca îi

puteam spala picioarele fratelui meu, dându-le culoarea naturala,

aceasta însemna ca nu exista nici un pacat pe care Domnul sa nu-l

poata ierta.

Asa ca am început sa-i spal picioarele, iar apa se înrosise atât de

mult, încât nu se mai vedea fundul ligheanului. Însa picioarele lui

au ramas curate. Ce lecţie! În Isus Hristos, se poate întâmpla acelasi

lucru si cu pacatele noastre. Deci, data urmatoare când îi veţi spala

picioarele fratelui sau sorei voastre, amintiţi-va ce a facut deja Isus

pentru voi. El v-a curaţat. El v-a facut fapturi noi. Aceasta este

frumuseţea si caldura partasiei cu Domnul si cu fraţii nostri de

credinţa. Exista iertare pentru toţi.

Dar ne asteapta ceva mai mult de atât. Ceva ce putem vedea si

gusta. Astazi ni se ofera pâinea; este o zi de comuniune, un timp de

împacare pentru toţi. Cel mai bun loc de partasie este la masa,

când împarţim hrana între noi. Omul nu se simte bine sa manânce

singur. Într-o asemenea situaţie, termina masa în câteva minute. În

ţara mea, oamenii fac din mâncare aproape o religie. O masa

adevarata dureaza aproape o ora. Nu conteaza cât manânci, ci

placerea de a fi cu cei dragi. Este o ocazie de comunicare. Isus ne

ofera mai mult decât comunicare; El ne ofera comuniune.

Comuniunea aduce putere. În Luca 24,30.31, este relatat un

eveniment cu totul special, care arata cât de multa putere putem

Vineri – 10 decembrie 2004 51

primi daca stam la masa cu Domnul. Isus era la masa cu doi ucenici.

El a luat pâinea. A binecuvântat-o. A frânt-o si a împarţit-o cu

ucenicii. Atunci li s-au deschis ochii si L-au recunoscut. Aveţi si

voi ochii deschisi? Puteţi vedea cu adevarat cine sta lânga voi sau în

faţa voastra? Va cunoasteţi vecinii? Îi cunoasteţi în asa fel încât sa

fiţi oarecum vulnerabili faţa de ei? Încercaţi sa faceţi acest lucru!

Însa mai exista o invitaţie. Îl vedeţi pe Isus? Vi s-au deschis

ochii? L-aţi recunoscut? Îl cunoasteţi? Îl iubiţi? Iata ce spuneau

cei doi ucenici: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum

si ne deschidea Scripturile?” (Luca 24,32). Simţiţi si voi cum va

arde inima asemenea inimii apostolilor? Aţi primit puterea sa alergaţi

afara si sa spuneţi vestea buna tuturor prietenilor vostri? Veţi putea

sa explicaţi din Scriptura cine este Isus si ce fel de relaţie doreste

El sa aiba cu noi?

În acelasi capitol, Luca 24,37-43, ne este prezentata o alta scena

în care Isus sta la masa cu ucenicii Sai. Se pare ca ei sunt total

surprinsi de prezenţa acestui musafir. Isus le-a spus: „Pentru ce

sunteţi tulburaţi? Și de ce vi se ridica astfel de gânduri în inima?

Uitaţi-va la mâinile si la picioarele Mele, Eu sunt; pipaiţi-Ma si

vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi ca am Eu”

(vers. 38.39). Apoi i-a întrebat: „Aveţi aici ceva de mâncare? (vers.

41). I-au dat o bucata de peste fript si un fagure de miere, iar Isus

„le-a luat si a mâncat înaintea lor” (vers. 43).

Se pare ca oamenii capata încredere în cei cu care iau masa

împreuna. Partasia de la masa aduce înţelegere. Este un timp de

relaxare, în care poţi vedea altfel lucrurile. Ucenicii L-au ascultat

pe Isus si, dintr-o data, au înţeles. Domnul doreste ca noi sa

înţelegem scopul tuturor lucrurilor. De ce a trebuit sa sufere? De

ce a trebuit sa moara? Este timpul sa ne apropiem de Domnul, sa

stam în prezenţa Lui si sa luam masa cu El. Este o problema legata

de mântuire. Va îndemn sa înţelegeţi ce va ofera Isus la Sfânta

Cina.

Aveţi ezitari, va este teama?

S-ar putea sa va fie frica sa va apropiaţi de Isus si sa luaţi masa

cu El. Înţeleg ce simţiţi. Poate ca aţi mai încercat înainte si aţi fost

Uniţi în partasia la Sfânta Cina 52

dezamagiţi pentru ca nu s-a întâmplat nimic deosebit. Poate credeţi

ca v-a trecut rândul si nu veţi mai avea niciodata o alta ocazie.

Amintiţi-va de experienţa lui Petru (Ioan 21,15-19). Și de aceasta

data, Isus manânca împreuna cu ucenicii si se ridica întrebari.

Acestea nu sunt întrebari obisnuite, ci întrebari care se refera la

aspecte importante din viaţa noastra, întrebari legate de puncte de

rascruce.

Iata ce i s-a întâmplat lui Petru: „Simone, fiul lui Iona, ma

iubesti?” De trei ori, Isus i-a adresat aceeasi întrebare: „Ma

iubesti?” O întrebare despre dragoste este întotdeauna importanta.

Amintiţi-va despre momentul când aţi început sa vorbiţi despre

dragoste sau sa va gândiţi la ea. Era un subiect vital, care va canaliza

energia. Într-adevar, era foarte important pentru Petru sa-si clarifice

sentimentele si înţelegerea dragostei sale pentru Isus. Nu credeţi

ca este important sa stiţi cum va raportaţi la Isus? Era dragostea

lui Petru de ajuns ca sa-L urmeze pe Isus? Este dragostea voastra

pentru Isus de ajuns ca sa-L urmaţi?

Sfânta Cina este o ocazie extraordinara pe care o avem sa intram

în partasie cu Domnul si cu ceilalţi credinciosi. Este o sansa sa

dezvoltam o adevarata prietenie cu El. Aveţi vreun prieten? Va

bucuraţi de prezenţa sa? A lua masa cu Domnul înseamna a gasi

sensul vieţii. Aţi descoperit care este sensul vieţii voastre? A sta la

masa cu Domnul înseamna speranţa. Aveţi speranţa? Masa pe care

o luam cu Isus înseamna hrana pentru trup si suflet, pentru minte

si pentru inima. Însa, mai presus de toate, participarea la Sfânta

Cina contribuie la crearea unei partasii depline cu El si cu ceilalţi.

Cautaţi ocazia de a sta la masa cu Domnul. Veţi descoperi cât este

de minunat.

Noi asteptam cu nerabdare timpul când ne vom reîntâlni toţi în

slava si vom intra în partasie cu Domnul, la o masa cereasca, în

Împaraţia lui Dumnezeu. Trebuie sa folosim orice ocazie pentru a

anticipa acest moment, participând la Sfânta Cina si intrând astfel

în partasie cu fraţii nostri din toata lumea.

Vineri – 10 decembrie 2004 53

Întrebari pentru dezbatere:

1. Ce lecţie descoperiţi în faptul ca Isus a transformat un gest

obisnuit din lumea antica (spalarea picioarelor) într-un ritual sacru

în Împaraţia Sa?

2. Simţiţi uneori ca nu puteţi participa cu tot sufletul la Sfânta

Cina (si la ceremonialul spalarii picioarelor)? Daca da, de ce? Daca

nu, le puteţi împartasi si celorlalţi motivele pe care le-aţi descoperit?

3. Cum poate acest serviciu divin sa devina o ocazie de împacare

în cadrul bisericii?

Bruno Vertallier este presedintele Conferinţei de Sud din Franţa,

cu sediul la Clapiers, Franţa.

UNIŢI ÎN PARTAȘIA

LA STUDIUL BIBLIEI

Puţini îsi dau seama cât de mult pierd

daca nu studiaza Scriptura

Ellen White

Toţi avem nevoie de un ghid pe drumul anevoios al vieţii, tot asa

cum marinarul are nevoie de un cârmaci care sa-l îndrume printre

bancurile de nisip si stânci. Unde putem gasi acest ghid? Raspunsul

este Biblia. Inspirata de Dumnezeu, scrisa de oameni sfinţi, ea arata

în mod clar si precis care este datoria vârstnicilor si tinerilor. Ea

înnobileaza mintea, înduioseaza inima si transmite voiosie si bucurie

spiritului. Biblia prezinta un standard desavârsit pentru caracter;

este un ghid infailibil în orice situaţie, chiar si în ultimele clipe ale

vieţii...

Comentariile scrise despre Cuvânt nu sunt toate în armonie.

Adesea, ele se contrazic unele pe celelalte. Dumnezeu nu ne cere

sa ne ghidam dupa ele, ci dupa Cuvântul Sau. Oricine poate cerceta

Scriptura pentru sine însusi. Și poate afla ca învaţaturile acestei

Carţi preţioase nu se schimba. Parerile oamenilor difera, însa Biblia

spune întotdeauna acelasi lucru. Cuvântul lui Dumnezeu dureaza

în veci.

Dumnezeu nu a lasat Cuvântul Sau sa fie transmis din generaţie

în generaţie pe cale orala sau prin tradiţie. Daca ar fi facut asa,

Cuvântul Sau ar fi fost treptat transformat de oameni. Sa-I mulţumim

lui Dumnezeu pentru Cuvântul Sau scris.

Biblia este cheia care desface misterele pe care oamenii au

neaparat nevoie sa le înţeleaga pentru a putea primi viaţa vesnica.

Biblia se explica singura. Razele sale stralucitoare trebuie sa

Sabat dimineaţa – 11 decembrie 2004 55

patrunda în toate colţurile lumii, pentru ca pacatul sa fie demascat.

Biblia este o harta care arata pasii ce trebuie facuţi pe calea

adevarului. Cei care cunosc aceasta harta vor putea umbla în

siguranţa pe drumul datoriei, oriunde ar fi chemaţi sa mearga. (Signs

of the Times, 21 martie 1906)

Puterea unificatoare a Bibliei

Hristos si Cuvântul Sau se afla într-o armonie desavârsita. Daca

Îl primesc pe Hristos si asculta de Cuvântul Sau, cei care doresc sa

umble în lumina vor pasi pe un drum sigur, caci Hristos este Lumina.

Daca ar preţui Cuvântul Sau, copiii lui Dumnezeu ar avea

cerul chiar aici, pe pamânt, în biserica lor. Crestinii trebuie sa

doreasca si sa fie flamânzi dupa Cuvânt. Ei trebuie sa tânjeasca

dupa timp, ca sa poata cerceta Scripturile si medita la Cuvântul

Sfânt. Ei ar trebui sa doreasca mai mult Cuvântul decât ziarul de

dimineaţa, revistele sau romanele. Cea mai mare dorinţa a lor sa

fie împartasirea cu simbolurile Sfintei Cine. Daca vor face asa, atunci

viaţa lor va fi în armonie cu principiile si fagaduinţele din Cuvânt.

Iar instrucţiunile Sale vor fi pentru ei asemenea frunzelor din pomul

vieţii; vor fi pentru ei un izvor de apa, ţâsnind spre viaţa vesnica.

Revarsarea învioratoare a harului le va împrospata si le va revigora

sufletul, facându-i sa uite de orice necaz si îngrijorare. Ei vor fi

întariţi si încurajaţi de cuvintele inspirate...

Biblia si numai Biblia poate duce la rezultate atât de bune. Ea

este înţelepciunea si puterea lui Dumnezeu si lucreaza cu putere în

inima primitoare. Ce înalţimi am putea atinge daca ne-am conforma

voinţa cu voia lui Dumnezeu! Oriunde ne-am afla, avem nevoie de

puterea lui Dumnezeu. Spiritul usuratic ce împovareaza biserica o

face sa fie neputincioasa si indiferenta.

Întreaga Biblie este descoperirea slavei lui Dumnezeu în Hristos.

Daca este primita, crezuta si ascultata, devine cel mai puternic instrument

de transformare a caracterului. Și este singurul mijloc

sigur de înnobilare a minţii. (Signs of the Times, 10 octombrie 1906)

Uniţi în partasia la studiul Bibliei 56

Uniţi în studiul Cuvântului

Cum sa cercetam Scripturile? Sa enunţam întâi doctrinele în

care credem, apoi sa interpretam Scriptura în asa fel, încât sa

corespunda parerilor noastre? Sau sa comparam orice idee si orice

punct de vedere cu Scriptura, masurându-ne teoriile dupa adevarul

pe care-l descoperim în ea? Mulţi dintre cei care citesc si chiar îi

învaţa pe alţii din Biblie nu înţeleg adevarul preţios pe care-l studiaza

sau îl predau. Oamenii întreţin erori, chiar daca adevarul este

prezentat în mod lamurit. Însa, daca si-ar cerceta doctrinele în lumina

Cuvântului lui Dumnezeu, în loc sa studieze Cuvântul din

perspectiva doctrinelor lor, cautând sa-si justifice parerile, atunci

nu ar mai umbla ca orbii, în întuneric, si nu ar mai preţui erorile...

Cei care doresc adevarul cu sinceritate nu vor ezita sa fie deschisi

spre cercetare si critica si nu se vor simţi deranjaţi atunci când

opiniile si ideile lor sunt combatute. Acesta a fost si spiritul care

ne-a însufleţit cu patruzeci de ani în urma (N. trd.: Aceste cuvinte

au fost scrise în anul 1892). Ne strângeam laolalta cu sufletul

împovarat, rugându-ne sa fim una în credinţa si doctrina; pentru ca

stiam ca în Hristos nu este dezbinare. Fiecare punct de doctrina a

fost subiect de cercetare pentru noi.

Solemnitatea caracteriza acele consilii de investigare. Scripturile

erau deschise cu respect. Adesea posteam, ca sa ne pregatim mai

bine pentru înţelegerea adevarului. Dupa rugaciuni fierbinţi, daca

un anumit subiect nu era înţeles, îl discutam si fiecare îsi exprima

liber parerea; apoi ne plecam din nou în rugaciune si Îl imploram

pe Dumnezeu sa ne ajute sa vedem toţi la fel, ca sa fim una, asa

cum Hristos si Tatal sunt una... De obicei nu studiam mai mult de

patru ore la rând, însa uneori ramâneam toata noaptea în cercetarea

solemna a Scripturii, ca sa putem înţelege adevarul pentru vremea

noastra. În unele ocazii, Duhul lui Dumnezeu venea peste mine,

iar pasajele dificile erau lamurite prin îndrumarea lui Dumnezeu,

si atunci ajungeam la o armonie desavârsita. Eram toţi cu acelasi

gând si acelasi Spirit.

Cel mai mult cautam ca Scriptura sa nu fie rastalmacita pentru

a se potrivi parerii vreunui om. Încercam sa avem cât mai puţine

Sabat dimineaţa – 11 decembrie 2004 57

deosebiri de pareri, evitând sa insistam asupra punctelor de o

importanţa minora, pe care le priveam în mod diferit. Însa fiecare

avea pe suflet dorinţa ca toţi membrii sa corespunda rugaciunii lui

Hristos ca toţi ucenicii Sai sa fie una, asa cum El si Tatal sunt una...

În zilele acelea, Dumnezeu lucra pentru noi, iar adevarul era

scump pentru sufletele noastre. Astazi, este nevoie ca unitatea

noastra sa aiba un caracter care sa poata rezista încercarilor. Aici,

noi ne aflam în scoala Învaţatorului, pregatindu-ne pentru scoala

de sus. Trebuie sa învaţam sa suportam dezamagirea asa cum a

suportat-o Hristos, iar lecţia aceasta va fi deosebit de importanta

pentru noi.

Avem multe lecţii de învaţat si multe, multe de dezvaţat. Numai

Dumnezeu si cerul nu vor trece. Cei care cred ca nu vor trebui sa

renunţe niciodata la o idee pe care o preţuiesc, ca nu vor avea

niciodata ocazia de a-si schimba o parere, vor fi dezamagiţi. Atâta

vreme cât ţinem la ideile si la parerile noastre cu îndârjire, staruind

asa, nu putem ajunge la unitatea pentru care S-a rugat Hristos.

(Advent Review and Sabbath Herald, 26 iulie 1892)

Biblia nu trebuie sa fie studiata niciodata fara rugaciune. Numai