Sau optimismul

731

lui Berkeley. Ea încearcă să reducă principiile raţionale (între al­tele, cauzalitatea) la nişte legături de idei pe care obişnuinţa şi repetiţia le consolidează într-atîta, încît unele dintre ele capătă o aparentă necesitate. Legile ştiinţifice în această perspectivă nu comportă nici o certitudine în privinţa viitorului lor. Substanţa ma­terială sau spirituală nu există. Corpurile nu sînt decît grupuri de senzaţii etc. Hume a jucat un rol destul de mare în formarea eco­nomiştilor liberali clasici (de ex., Adam Smith).

² Versailles şi Kensington reprezintă, prin sinecdocă, cele două monarhii, franceză şi engleză. Kensington este cartierul londonez unde se află reşedinţa regală.

²² Socinienii erau adepţii socinianismului, sistem religios bazat pe învăţătura lui Lelio şi Fausto Sozzini sau Socini (1525—1562 şi, respectiv, 1539—1604). Socinianismul este caracterizat, la început, prin refuzarea dogmei despre Sfinta Treime şi negarea naturii divine a lui Cristos, deşi recunoaşte că acesta s-a născut în condiţii mira­culoase, că a contribuit la mîntuire şi, ca atare, trebuie adorat. Este o formă de liberalism protestant care s-a făcut simţit în toate re­giunile atinse de Reformă. Din secolul al XVII-lea, socinianismul este confundat cu unitarismul.

Semi-pelagieni, semi-pelagianism sînt termeni creaţi în secolul al XVII-lea pentru ai desemna pe antiaugustinieni şi doctrina lor. Pelagianismul a fost elaborat de călugărul Pelagiu (Anglia, 360—Egipt, 422), şi trebuie reţinut din el mai ales doctrina despre „graţie", în care trebuie văzute doar bunurile terestre date de Dum­nezeu omului, libertatea in primul rînd. Din 412, pelagianismul a fost combătut de sfîntul Augustin şi, în secolele V şi VI, aproape a dispărut, însă disputele despre „graţie", din secolul al XVII-lea şi al XVIlI-lea, îşi iau parţial argumentele din disputa dintre Pe­lagiu şi Augustin.

²³ Mammon, Mammona, gr. mamonă, arameană tnamna, „bo­găţie". Termen folosit de Isus Cristos în Evanghelie pentru a de­semna bogăţiile adunate pe căi necinstite. Numele dat de Milton (Paradisul pierdut) demonului bogăţiei.

²⁴ Fe la începutul anului 1729, cînd janseniştii îşi pierduseră mult din prestigiu, s-a raspîndit zvonul că un simplu diacon jan-senist, Frangois de Paris, mort în 1727, făcuse nişte miracole. Ci­mitirul Saint-Medard, unde era îngropat, a devenit curînd teatrul unor manifestări pe cît de stranii, pe atît de scandaloase: din mul­ţime, se desprindeau citeva persoane care, cuprinse de spasme con­vulsive, prada unui delir extatic, pretindeau că prezic viitorul sau că s-au lecuit dintr-o dată de boli. Toţi erau chinuiţi de convul-siuni care adesea erau adevărate crize de isterie. în 1732, cimitirul Saint-Medard a fost închis, dar convulsionam şi-au continuat ac­tivitatea în secret. După revoluţia din 1789, nu s-a mai vorbit des­pre ei.

²⁵ Adrienne Lecouvr^ur (1692—1730), actriţă, din 1717 a jucat la Comedia Franceza. întrucît ia fost refuzat mormîntul în incinta unui cimitir, a fost îngropată de către nişte hamali, într-o noapte, în secret, în colţul străzii Bourgogne, la Paris.

²⁶ Domnişoara, fr. Mademoiselle. La curtea Franţei, începînd din secolul al XVII-lea, titlul Mademoiselle desemna pe fiica cea mai .mare a fratelui regelui.

²⁷ Monsieur de Pourxeaugnac (1669), comedie de Moliere. ^rwfiTeste „nobilul", deci egalul lui Acr&tal (cf. nota 1, ed. fr.,

dialogul XIII).

732

²⁹ Pierse Charsun (1541 — 1603), moralist francez. în lucrarea sa La Sagess& a transpus Eseurile "Vui Montaigne sub o formă me­todică şi dogmatică.

³⁰ Pierse Bayle (1647—1704), autor al faimoasei Lettr& sur la comete de 1681 (publicată în 1682) şi a şi mai faimosului Dic-iionnair& histarique et critique (1696—1697). Prin spiritul său cri­tic şi filosofic, este mai caracteristic pentru secolul Luminilor decît pentru cel clasic. A criticat totul, mai ales dogma şi autoritatea. Critica făcută lui Spinoza şi Leibniz a rămas celebră:'în numele moralei, este adversar al tezei leibniziene despre armonia presta­bilită. Dicţionarul a avut un succes imediat şi, pînă în 1760, a fost reeditat de zece ori.

³¹ „Om de lume" este traducerea, convenţională, a expresiei „honnâte homme" care, în secolul al XVII-lea cu deosebire jeda idealul etic al epocii. în a doua jumătate a secolului clasic, „honnete homme" se opime „cavalerului" din vremea lui Ludovic al XHI-lea; acest „cavaler" mai purta încă unele urme ale brutalităţii din se­colele anterioare. Spiritul, inteligenţa, nu mai pot fi mai prejos de vitejie, darurile minţii le echivalează pe cele ale trupului. O dată cu răspîndirea cartezianismului, „l'honnete homme" se îmbogăţeşte cu o trăsătură nouă. Morala îi cere să fie credincios bisericii, su­veranului, cuvîntului dat; să ducă o existenţă discretă, fără ostenta­ţie, să respecte buna-cuviinţă. Cultura lui, oricît de vastă, nu are nimic de a face cu pedantismul. Acest tip social fusese prefigurat de Montaigne, care preconiza modelul italienesc al lui Baldassare Castiglione (// CorJegiano). în Franţa, moralistul Nicolas Faret publică, în 1630, L'Honnete homme ou VAri- de plair& ă la Cour^ prezentat ca un manual de bună conduită atît pentru nobili, cît şi pentru reprezentanţii marii burghezii pariziene.

³² Bulla Unigenitus a fost dată, la 8 septembrie 1713, de papa Clement al Xl-lea; era îndreptată împotriva janseniştilor şi se afla la originea unui conflict îndelungat între aceştia şi iezuiţi* în 1752, este interzisă împărtăşania tuturor celor care nu recunosc bulla, ceea ce duce la reanimarea conflictului, care"" nu va lua sfîrşit decît în ajunul Revoluţiei. V. şi nota 16.

³³ Barjona, „fiul lui Ioan", numele patronimic al apostolului Simon-Petru.

³⁴ Jacques Clement (1567—1589), călugăr iacobin sau domini­can, asasinul lui Henric al IlI-lea.

Jean Chastel sau Châtel (1575—1594), elev la colegiul Clermont (v. nota 18), a atentat la viaţa regelui Henric al IV-lea, pe care n-a reuşit decît să-l rănească.

Jean GuignarÂ, iezuit, complicele moral al lui Châtel în încer­carea de asasinat împotriva lui Henric al IV-lea. Era bibliotecar şi pedagog la colegiul Clermont.

FranQois Ravaillac (1578—1604), asasinul lui Henric al IV-lea.

³⁵ Arnaud d'Ossat (1536—1604), prelat francez, trimis la Roma, a realizat din partea papei acceptarea edictului de la Nantes, prin care era ratificată politica franceză de toleranţa religioasa.

Jacques Davy Du Persan (1556—1618), cardinal şi scriitor francez. A obţinut, împreună cu d'Ossat, abolirea excomunicării regelui Henric al IV-lea şi acceptarea de către Sfîntul Scaun a tratatelor de toleranţă favorabile protestanţilor.

³⁶ în acest dialog se resimt ecourile discuţiilor despre meritele comparate ale Anticilor şi Modernilor, discuţii ce luaseră o formă acută mai ales la sfîrşitul secolului al XVII-lea.

733

³⁷ V. nota 33 şi dialogul XXIII.

³⁸ Belial, nume dat Satanei în Noul Testament. Termenul este împrumutat din limba armeană, unde înseamnă „abis".

³⁹ Jan Hus (1369—1415), reformator religios ceh. A fost ars pe rug.

Arnaldo da Brsscia (sf. sec. al Xl-lea—1155), agitator şi re­formator politic şi religios italian. A fost ars pe rug. ■

Anne Du Bour-g (1521 —1559), preot, profesor de drept, magi­strat, consilier la tribunalul din Paris, adept al lui Calvin. A fost ars pe rug.

40 Berimnd du Guesclin (1315 sau 1320—1380), războinic fran­cez.

Pierte Tertail, seigneur de Bayard (1476—1526), supranumit „cavalerul fără teamă şi fără prihană".

Henri-de la Tour. -d'Auvergne, viconte de Turbane (1611—1675), mareşal al Franţei.

Faptul că soldatul roman vorbeşte acestor oameni, care au trăit cu foarte multe secole după el, este de natură să sublinieze absenţa simţului istoriei nu numai în operele literare, dar chiar şi în lucrările de istorie.

⁴¹ Capitaţia era impozitul plătit, în imperiul roman şi chiar şi în Franţa (sec. al XVII-lea, de ex.), pe cap de locuitor^ (de obicei sclav, plebeu) sau de animal.

⁴² Cel mai vechi pod din Paris, peste cele două braţe ale Senei, la capătul de vest al insulei Cite. A fost început în 1578 şi inaugurat în 1613. De-a lungul podului, s-au instalat, foarte curînd, prăvălii, etalaje în aer liber, vraci, şarlatani etc.

⁴³ Esdms sau Ezra (sec. V î.e.n.), mare preot evreu, codificator al iudaismului.

⁴⁴ Summa scrisă de sfîntul Toma de Aquino (1225—1274) de­vine, la sfîrşitul secolului al XVI-lea, textul de bază pentru studiile teologice din universităţi, şi înlocuieşte Les guatre- livres des senten-ces de Pierts- Lombard (1100—1160).

⁴⁵ Mărie-Madeleine d'Aubr-ay, marchiză de Bjinvilliers- (1630— 1676) a devenit celebră printr-o serie de asasinate prin otrăvire. Şi-a ucis tatăl pentru a se răzbuna, fraţii, pentru a-i moşteni. Des-coperită, a fost decapitată.

⁴⁶ Ludovic al Xl-lea (1423—1483), rege al Franţei (1461 1483). A redresat ţara după Războiul de O sută de ani, a realizat unitatea teritorială şi crearea naţiunii franceze. A rămas celebru pentru duritatea mijloacelor care au asigurat toate aceste victorii.

⁴⁷ în urma revocării Edictului din Nantes (1685), dat de Hen-ric al IV-lea pentru a legifera politica sa de toleranţă religioasă, protestanţii au părăsit Franţa in număr foarte mare; întrucît aceşti protestanţi erau mai ales meseriaşi şi comercianţi, adică pătura activă a societăţii, plecarea lor în masă constituie una din expli­caţiile dezastrului economic de la sfîrşitul domniei lui Ludovic al XlV-lea şi din epoca regenţei lui Philippe d'Orleans.

⁴⁸ Tratatul care a pus parţial capăt Războiului de Treizeci de Ani (1648).

Era şi loc de pelerinaj.

⁵⁰ Janseniştii sînt partizanii lui Comedie Jansen, zis Jansenius (1585—1638), teolog de origine olandeză, profesor în mai muke colegii belgiene şi franceze, adversar înverşunat atît al iezuiţilor, cît şi al protestanţilor. Este autorul unui tratat de doctrină reli-

734

gjoasă, Augustinus, apărut doi ani după moartea sa, în 1640. Jan­senismul îşi are originea în conflictul dintre molinişti şi augusti-nieni, în secolul al XVI-lea, argumentele sale fiind luate din doc­trina sfîntului Augustin. Tezele augustiniene sînt susţinute în Franţa de aşa-zişii „solitari" de la Port-Royal. Jansenismul a fost con­damnat în mai multe rînduri (1642, 1653, 1656) şi şi-a atras ostili­tatea lui Ludovic al XlV-lea, care vedea în el un pericol pentru unitatea regatului. Spre sfirşitul secolului, jansenismul ja tot" mai mult alura unui partid politic, ceea ce a dus la represiunile vio­lente dictate împotriva abaţiei de la Port-Royal (v. nota 15). Bulla Unigenitus (v. nota 32) a agravat conflictul, iar lupta s-a prelun­git pînă la Revoluţie (1789). O biserică jansenistă olandeză a supra­vieţuit pînă în zilele noastre.

⁵¹ Milenarul este adeptul milenarismului, doctrină religioasă care susţinea că Mesia avea să domnească pe pămînt timp de o mie de ani şi că lumea avea să sfîrşească în anul o mie (v. şi notele 7, 22).

⁵² Thomas Hobbes (1588—1679), filosof englez, autor al mai multor trataîe de filozofie politică, printre care Leviathan (1651), în care face apologia monarhiei absolute. Leviathan este statul om­nipotent, asemenea monstrului biblic. Teoria lui Hobbes constituie una din explicaţiile cele mai logice ale despotismului. Ea combate teoria monarhiei de drept divin şi sprijină absolutismul, nu fără oare­care cinism, pe contractul social, deşi teoria contractului viza limi­tarea prerogativelor monarhului. De aceea Hobbes a avut şi admi­ratori şi adversari printre teoreticienii contractului social, din se­colul al XVIlI-lea. Din acelaşi tratat, Leviathan, reies şi teoriile mai larg filozofice şi etice ale lui Hobbes: sensualism, materialism, utilitarism, despotism. Omul nu este animat decît de dorinţe, do­rinţele unuia se opun dorinţelor altuia, starea conflictuală este starea normală a omenirii: homo homini lupus.

⁵³ Cameades (215 î.e.n.— 129 î.e.n.), filozof grec, fondatorul ps&babilismului. Combate sensualismul stoicilor, teoria certitudinii, existenţa zeilor, binele suveran. Retorica, artă a persuasiunii, are un rol capital în teoria lui Carneades. Datorită retoricii poate fi demonstrat atît adevărul, cît şi neadevărul unui acelaşi lucru: la acest aspect face aluzie Voltaire. Se spune ca, trimis la Roma ca sol, Carneades într-o zi a elogiat justiţia, iar a doua zi a atacat-o, stîrnind de fiecare dată un mare entuziasm.

⁵⁴ Chrysippos (281 î.e.n.— 205 î.e.n.), filozof grec. Unul din şefii şcolii stoice. Autor al cîtorva sute de tratate, dintre care cele mai multe au dispărut.

⁵⁵ Sfîntul Florentin (483—553), abate la Arles.

⁵⁸ Licophmn de Calcis (320 î.e.n.—250 î.e.n.), poet din epoca alexandrină. A scris vreo douăzeci de tragedii şi un poem de aproape 1500 de versuri, Alexandra, de o obscuritate rămasă proverbială.

⁵⁷ Jacques, Callot (1592—1635), gravor francez. Stil concis, rapid precis.

⁵⁸ Samuel, baron von Pufendorţ (1632—1694), jurist şi istoric german. Opera sa capitală este Despre dreptul naturii şi al oameni­lor (1672), unde pune dreptul pe "baze raţionale, pe contractul so­cial, şi afirmă că pacea este starea naturală a oanwnilor. Pufen-dorf a vulgarizat teoriile lui Grotius.

⁵* Ratisbonne, germ. Regensburg, oraşul care, din 1663, avea să devină sediul dietei imperiale.

735

⁶⁰ CharJes Rollin (1661 — 1741), istoric francez, profesor la Col-lege de France, rector al universităţii din Paris. Jansenist, s-a opus bullei Unigenitus. A scris mai multe tratate de istorie antică, a căror valoare este contestată de Voltaire, şi un celebra Tratat despre studii, considerat şi astăzi un monument al pedagogiei.

⁶¹ Referinţa este la ceea ce se numea „la venalite des offices" sau „venalite Ies charges". Era un trafic cu slujbe înalte, care erau socotite ca orice bunuri negociabile. Adesea aceste slujbe erau create în mod artificial de monarh cu scopul unic de a le vinde. în Franţa, a cărei burghezie era însetată de titluri, acest trafic a fost deosebit de intens, de la sfîrşitul secolului al XV-lea pînă la revoluţia din 1789, iar titularul unei astfel de slujbe avea dreptul să-şi desemneze succesorul care, la rîndul lui, plătea încă o dată preţul dregătoriei respective. Venalitatea (lat. venalis^, „care se obţine cu bani") sluj­belor a stîrnit mari şi frecvente "nemulţumiri, deoarece a fost un factor de corupţie, de iresponsabilitate administrativă, de conserva­torism, de imobilizare sterilă a capitalurilor, de slăbire a puterii centrale.

⁶² V. nota 52.

⁶³ Voltaire face o eroare. La greci, Cadmos sau Kadmos este unul dintre propagatorii legendari ai civilizaţiei. Potriyit tradiţiei, era fiul regelui fenician Agenor. Plecînd în căutarea sorei sale Europa, răpită de Zeus, la Delfi, oracolul îi porunceşte să renunţe, să se ia după cea dintîi vacă pe care o va întîlni şi, acolo unde se va opri aceasta, să clădească un oraş. Astfel a întemeiat Beoţia, mai tîrziu fortăreaţă a Tebei. Dinţii unui balaur pe care-l ucide şi pe care-i seamănă în jurul lui se transformă în războinici înarmaţi care, pe loc, se iau la luptă şi se ucid între ei. Nu supravieţuiesc decit cinci, care vor deveni nobili ai Tebei. Pentru a ispăşi acest masacru, Cadmos l-a slujit pe Ares, zeul războiului, timp de opt ani. S-a căsătorit apoi cu Hermiona, fiica lui Ares şi a Afroditei. Mai tirziu, a părăsit Teba şi s-a retras în Iliria. La bătrîneţe, a fost schimbat în şarpe, simbol al înţelepciunii prudente, şi dus în Cîm-piile Elizee. Cadmos evocă influenţa civilizaţiei orientale asupra Greciei primitive.

⁶⁴ Jean Ramponeaux, Ramponeau sau Ramponneau (1724— 1802), a fost un cîrciumar parizian. După ce acceptase vînzarea cafenelei sale din cartierul Temple, s-a răzgîndit. De aici, un pro­ces de care toată lumea făcea haz şi, în primul rînd, Voltaire. Din extraordinara vogă a lui Ramponeau s-au inspirat autorii de cîntece, de almanahuri, de scrieri satirice; numele cîrciumarului a fost asociat, în glumă, extravaganţelor modei, încît, o vreme, totul a fost „â la Ramponeau". Această expresie pariziană s-a le-xicalizat şi a desemnat, în trecut, un fel de cuţit scurt, un tip de tabacheră, iar astăzi, un ciocan de tapiţer, o dojana severa, iar în Belgia, un filtru pentru cafea.

⁶⁵ Nicolet era numele unei familii de actori, organizatori de spectacole de bîlci. Cel mai celebru a fost Jean-Baptiste (1728— 1792), spirit inventiv, care pregătea tot timpul cîte o surpriză pu­blicului. La aceasta face, de bună seamă, aluzie Voltaire. Teatrul se afla pe bulevardul Temple, la Paris, şi, din 1742, s-a numit „Theâtr& de la Gaiţe".

⁶⁶ Fmntin, Sextus Julius Frentinus (30—103), general roman, guvernator ai Bretaniei, inginer militar şi civil de prim ordin. Pe lîngă tratate tehnice despre construirea apeductelor Ia Roma, sau

736

măsurarea pămînturilor cultivabile, a scris un tratat de artă mili­tară, Stratagemata.

"Charles irenee Castel, abate de Saint-Pierte (1658—1743), scriitor francez, abate de curte, membru al Academiei (1695). în 1712, l-a însoţit de cardinalul de Polignac la congresul de la Utrecht şi a publicat un Prx>jet de paix perpetuelle (1713), în care se arata partizan al unei ligi de suverani cu tribunal şi congres^ per­manent, în 1718, publică Discours de la polysynodie, critică a po­liticii lui Ludovic al XlV-lea, care ia atras disgraţia şi excluderea din Academie.

⁶⁸ L'Ecole des femmes (1663), de Moliere.

^ Cola di Rienzo (1313 sau 1314—1354), om politic italian; mare admirator al antichităţii, şi-a propus să reinstaureze măreţia romană. Anacronismul proiectului şi ostilitatea nobililor şi a papei îl fac să eşueze. Este ucis la Roma în timpul unei revolte de stradă. I s-a spus „ultimul tribun al Romei".

⁷⁰ Hugo de Graot, zis Grotius (1583—1645), jurist şi diplomat olandez. Este autorul mai multor tratate, dintre care cel mai ce­lebru este De \ar« belii ad pacis (1625), în care combate sclavajul şi caută metode de prevenire sau, cel puţin, de reglementare a războaielor. Această lucrare constituie un adevărat cod de drept internaţional, care ia adus autorului titlul de „părinte al dreptului

oamenilor".

⁷¹ Eugene de Savoie-Carignan, cunoscut sub numele de Prinţul Eugen (1663—1736). întrucît Ludovic al XlV-lea ia refuzat co­manda unui regiment, a intrat în slujba Austriei, unde a făcut o extraordinară carieră militară. Comandînd trupele imperiale, s-a distins în timpul războiului de succesiune la tronul Spaniei, cind, alături de Marlborough, a cîştigat bătăliile de la Oudenaarde (1708) şi Malplaquet (1709), la care se referă Voltaire. Ulterior, prinţul Eugen a fost învins de francezi (Denain, 1712). Cele mai răsună-toate victorii au fost cele asupra turcilor, pe care ia alungat din Belgrad (1717). A fost un general de mare talent, umanist distins, realizator al unor colecţii de cărţi şi de opere de artă pe care Ie-a adunat în muzeele-Vienei.

⁷² Arhiducele Caml (1685—1740) este viitorul împărat al Aus-tro-Ungariei, Carol al Vl-lea, ultimul moştenitor direct al Habsbur-gilor. Luptind împotriva lui Filip al V-lea pentru succesiunea Spa­niei, a intrat de două ori in Madrid, dar a fost alungat. în 1711, este chemat la Viena pentru a primi coroana imperială; ca împărat, este silit să ratifice tratatele de la Utrecht, care dădeau coroana Spaniei lui Filip al V-lea, dar adaugă posesiunilor austriece Ţările de Jos, Neapole, Sardinia etc.

⁷³ FratiQois de Pons de Salignac de ta Mothe-Fenelon (1651 — 1715), prelat francez, scriitor, autor, printre altele, al romanului Les Aveniures de Telemaque, in care se află multe idei care pre­conizează insiaurarea în societate a raţiunii, a justiţiei, a omeniei.

⁷⁴ Equinhard sau Einhanl (770—840), invăţat din perioada ca­rolingiană. A trăit la curtea lui Carol cel Mare (Charlemagne). 1 s-au atribuit Anale, pe care, de fapt, nu le-a scris el. A avut un rol important în renaşterea intelectuală din secolul al IX-lea.

⁷⁵ V. nota 61.

Maniheenii sint partizanii doctrinei (maniheism) bazata pe coexistenţa celor două principii opuse, al binelui şi al răului. So­cotit ca religie universală, maniheismul a fost larg răsptndit nu numai în Europa, ci şi în Asia şi nordul Africii.

737

⁷⁷ Eleonara Dori? zisă Galigai (1576—1617), soţia lui Concini, mareşal D'Ancre. După arestarea şi executarea soţului, a fost ares­tată la rîndul ei, învinuită de vrăjitorie şi decapitată.

Louis de Mariilac (1573—1632), a fost decapitat din ordinul lui Ludovic al XlII-lea.

⁷⁸ V. nota 43.

⁷⁹ Cele mai multe cărţi ale Vechiului Testament au fost scrise în ebraică sau arameană, cele ale Noului Testament, în greacă, în secolul al III-lea î.e.n., a fost realizată, de către 72 interpreţi evrei, o versiune în greceşte (Septanfele) după Vechiul Testament, la Alexandria. In secolul al IV-lea e. n., Sfintul Ieronim a tradus toată biblia în latineşte, faimoasa Vulgata.

⁸⁰ John TurJtemille Needham (1713—1781), savant englez, preot. A trăit mult în Belgia şi Portugalia; este creatorul societăţii li­terare din Bruxelles. Este autorul unor experienţe (micrografice) folosite mai tîrziu de adepţii teoriei despre generaţia spontanee. A scris Recherehes physlques et metaphysiqu.es sur- la natura et la religion (1769), care l-au angajat într-o polemică foarte vie cu Vol-taire.

⁸¹ Gomez Permra (1500—?), medic şi filozof spaniol. în An-toniana Mărgărita (1554) a încercat să demonstreze, pentru prima dată, că animalele nu sînt decît nişte maşini. Descartes a fost acuzat că ar fi distrus exemplarele acestei lucrări pentru a-şi re­zerva prioritatea teoriei despre animalele-maşină (v. nota 11).

⁸² Melchiar de Polignac (1661 — 1742), diplomat francez, cardi­nal, arhiepiscop de Auch. A lăsat _Nun poem (neterminat), Anti-Lucr-eţiu, în limba latină.

⁸³ V. nota 66.

⁸⁴ în mitologia greacă, Laomedon este rege al Troiei, fiul lui Ilos şi al Euridicei, şi tată al lui Priam. A ridicat zidurile Troiei, ajutat de Poseidon şi de Apolo. Refuzînd să plătească preţul con­venit, Apolo îl pedepseşte dezlănţuind o epidemie de ciumă, iar Poseidon trimite un monstru marin să devasteze cetatea. Ca să-i domolească, era nevoie să fie sacrificată o fecioară. Sorţii au căzut asupra Hesionei, fiica lui Laomedon. Hercule a făgăduit s-o salveze dacă regele avea să-i dea caii divini. Monstrul este ucis, dar regele nu-şi ţine nici de astă dată făgăduiala. Hercule distruge oraşul şi îl omoară pe rege împreună cu fiii săi, în afară de Priam. Acesta reclădeşte oraşul care, mult mai tîrziu, în timpul războiului troian, va fi asediat şi distrus de armatele greceşti conduse de Agamem-non.

⁸⁵ Dodona era un oraş în Epir, important mai ales pentru tem­plul şi oracolul lui Zeus. Oracolul recurgea la diferite procedee de divinaţie: zborul porumbeilor, zaruri, sunetul apei într-un vas de bronz şi, mai ales, freamătul frunzelor unor stejari sacri în care s-ar fi auzit, spune legenda, glasul lui Zeus. Acest oraş con­ferea Dodonei atît importanţă politică, cît şi religioasă. Atenienii preferau acest oracol celui din Delfi, care rareori le era favorabil. Templul a fost distrus de etolieni (sec. al III-lea î.e.n.), de romani, de traci. Reconstituit, este transformat în biserică de către creştini. La sfîrşitul secolului al Vl-lea, oraşul nu mai exista.

⁸⁶ Druizii erau preoţii celţilor.

⁸⁷ Calchas este oracolul grecilor din vremea războiului troian. El a poruncit, în numele zeilor, sacrificarea Ifigeniei, a prezis du­rata războiului, a recomandat stratagema calului de lemn în care

738

aveau să se ascundă soldaţii greci etc. I s-a atribuit un rol impor­tant în poemele homerice. A fost obiectul unui cult în diferite ţinu­turi, de ex., în Apulia.

Hierofanţii erau mari preoţi în Grecia antică.

⁸⁸ Anne-Caude Philippe de Tubiers-Grimoard de Pestels de Le-vis conte de Caylus .(1692—1765), arheolog şi literat francez. După o strălucită carieră militară, iese din armată, călătoreşte, se ocupă de gravură, de 'literatură. A scris mult, în general în genul comic-burlesc, dar foarte multe scrieri i s-au atribuit fără să-i ti aparţinut cu adevărat. Comedia la care face aluzie Voltaire ar putea fi La chauve-souris de sentiment (1748).

⁸⁹ Concifiul care a vut loc în oraşul german Konstanz, de la 5 noiembrie 1414 pînă la 22 aprilie 1418, a pus capăt marii schisme din occident, i-a condamnat pe Wycdif şi pe Hus. Papa la care^face aluzie Voltaire este Martin al V-lea, fostul cardinal Colonna, care instituie, de fapt, superioritatea papei asupra conciliului.

⁹⁰ Encyclopâdie ou Dictionnaire raisonne des sciences, des aris et des metiers apare la Paris, între 1751 —1772, în 17 volume in-folio şi în volume de planşe; în 1777, se vor adăuga încă 5 volume de suplimente, iar în 1780, 2 volume de planşe. Direcţia lucrării era asigurată de Diderot şi D'Alembert. Apariţia a întîmpinat nu­meroase greutăţi, care au făcut din Encycdopedie una din marile „afaceri" ale secolului. Colaboratorii au fost acuzaţi de erezie, ata­caţi violent de către iezuiţi; lucrarea a fost suspendată oficial, dar susţinută de persoane foarte influente: marchizul d'Argenson, doamna de Pornpadour, Malesherbes, cavalerul de Jaucourt, Voltaire, Mon-tesquieu, Rousseau, Condillac, d'Holbach etc.

Atacurile, ca şi entuziasmul, se explică prin noutatea lucrării: în acest „dicţionar" sînt descrise toate aspectele vieţii sociale, fa­natismul preoţilor este condamnat, autoritatea şi tradiţia refuzate în numele progresului. Tendinţele revoluţionare ale acestei lucrări i-au stingherit şi neliniştit pe mulţi contemporani, după* cum au provocat exaltarea multor altora.

⁹¹ Calistene din Olynth (360 î.e.n.—327 î.e.n.), istoric grec, ne­pot al lui Aristotel, a primit aceeaşi educaţie ca şi Alexandru cel Mare, al cărui istoriograf a devenit mai tîrziu. Refuzînd să re­cunoască originea divină a regelui său, a fost implicat într-un complot şi executat.

⁹² „Xenofon al galilor" este Jean-Jacques Rousseau, iar Drui-dul savoiard, un fragment din Emile, cartea a IV-a, intitulat „La profession de foi du vicaire savoyard". Acest fragment este răs­punsul la întrebarea „în ce trebuie să creadă Emile?" A fost deza­probat, socotit primejdios şi condamnat să fie ars. Rousseau a fost silit să se refugieze în Elveţia.

CUPRINS

Prefa(ă de N. N. Condeescu....... III

Tabel cronologic........... XXII

Traduceri de Alexandru Philippide

Zadig sau Destinul..........• '

Micromegas............. 70

-- Candid sau Optimismul......... 93 T

Jeannot şi Colin............ 191 '

Naivul.............. 202

Traducere de Doina Florea Dialoguri şi Anecdote filozofice .

1 Despre înfrumuseţările oraşului Caşmn , . , 271

II Dialog între un împricinat şi un avocat, . . . 278

III Dialog între doamna de Maintenon şi domni­şoara de Lenclos ........... 282

IV Dialog între un filozof şi un controlor ge­neral al finanţelor.....,,.... 287

V Dialog între Marc Aureliu şi un franciscan. . . 293 VI Dialog între un brahman şi un iezuit despre

necesitatea şi înlănţuirea lucrurilor..... 298

VII Dialoguri între Lucreţiu şi Poseidonius .... 302

VIJ1 Bîiguială dramatică.......... 318

\llelaiuru despre boala, spovedania, moartea

şi apariţia iezuitului Berthier ........... 321 [

X Dialoguri creştine sau Apărare împotriva \

Enciclopediei.....,,...,.. 338

XI Conversaţie a domnului inspector al impo­zitelor în exerciţiu cu domnul abate Grizel. , . 350 XII Convorbiri între un sălbatic şi un bacalaureat. . 364

XIII Convorbiri între Ariste şi Acrotal . ..... 372

XIV Educaţia fetelor............ 377

XV Dialog între un clapon şi o găină îndopată , , , 379

XVI Catehism al omului de lume sau Dialog între

un Ldlugar grec şi un om cumsecade..... 384

XVII Dialog între un neîncrezător şi un credincios . , 403 XVIII Conversaţie între Lucian, Erasm şi Rabelais în

Cîmpiile Elizee............ 410

XIX Anticii şi modernii ........... 417

XX Ultimele cuvinte ale lui Epictet către fiul său , . 425

XXI Andre Destouches în Siam ........ 429 .

XXII Anecdote despre Belizarie .,...,,» 435

XXIII Cina contelui de Boulainvilliers ...... 445

Femei, fiţi supuse bărbaţilor voştri , , . , . Relatare a izgonirii iezuiţilor din China ...»

Dialoguri chineze . , . . „......

A, B, C, sau dialoguri între A, B, C,, . . . . Adoratorii sau Laudă Domnului . . . . >, , Boală, medicină .,.„.....,.. Natură, dialog între filozof şi natură , , . , , Providenţă........».-„..

Ravaillac , . „........*...

Druizi ,,.............

Putere, conversaţia reverendului părinte Bouvet,

cu împăratul Kang-Hi ..........

Despre Enciclopedie, . ,.....» , .

Sofronini şi AdeloSf ,...«.,.,.

XXIV

XXV

XXVI

XXVII

XXVIII

XXIX

XXX

XXXI

XXXII

XXXIII

XXXIV

XXXV XXXVI

XXXVII Dialogurile lui Evhemeros

Dialogurile lui Măria Carpov , Note . . •

Voltaire: o tematică circulară. Postfaţă de

476 480 496 514 604 622 625 628 630 634

636 639 641 651

721 729

Lector- V Buzili Tehnoredactor' 0. Ţiplacova

• un de tipar 24.1 1.92, Coli editoriale 44,10. Coli de tipar S7,44. Tiraj 50.000. Comanda nr 1048

Editura «Hyperion», 277004,Chişinău, bd. Ştefan cel Mare. 180

Firma editorial-poligrafică «Ti 277068. Chisinau FI

pong 277068, Chişinău

«Tipografia , Florilor 1

Centrală»