- preocupare constantă pentru normarea şi modernizarea limbii
- produsul Unirii de la 1700 cu Biserica Catolică – greco-catolici, uniţi (mulţi, feţe bisericeşti)
- accesul la şcoli din Viena, Roma = contact cu cultura latină
principali reprezentanţi : Samuil Micu (Klein) [călugăr, profesor, teolog], Gheorghe Şincai [călugăr, director al învăţământului greco-catolic din Transilvania, Petru Maior [protopop greco-catolic], Ion Budai Deleanu [consilier la Curtea de Apel, Lvov]
principali reprezentanţi : Samuil Micu (Klein) [călugăr, profesor, teolog], Gheorghe Şincai [călugăr, director al învăţământului greco-catolic din Transilvania, Petru Maior [protopop greco-catolic], Ion Budai Deleanu [consilier la Curtea de Apel, Lvov]
alţii : Paul Iorgovici, Radu Tempea, Ioan Molnar-Piuariu, C. Diaconovici-Loga
Contribuţia la dezvoltarea limbii literare : idei, teorii & practică
(a) Afirmarea latinităţii limbii
(b) Scrierea cu alfabet latin şi grafie etimologică
(c) elaborare conştientă a unei variante “înalte”, superioare
- Încercări de normare : gramatici şi dicţionare
- Modernizarea limbii – îmbogăţirea lexicului
(d) Scrisul lor (manuale, dicţionare, traduceri, scrieri ştiinţifice şi literare, scrieri bisericeşti)
1.1. Afirmarea latinităţii limbii şi a romanităţii poporului
- susţinută sistematic; şi scop politic – afirmarea etnică
- exagerări puriste, polemice: puri romani, fără element dacic şi alte influenţe
ex. Petru Maior (Istoria...) : « însăşi strălucirea sângelui roman încă destul era a împedeca pre romani, ca să nu se căsătorească cu unele varvare cum erau muierile dache »
- observaţia lui Petru Maior că la baza limbii române a stat (la fel ca în cazul celorlalte limbi romanice) latina populară, nu cea clasică
1.2. Scrierea cu alfabet latin şi grafie etimologică
1.2. Scrierea cu alfabet latin şi grafie etimologică
Micu publică în 1779 o Carte de rogacioni cu litere latine (la sfârşit, unele explicaţii ortografice)
S. Micu & Gh. Şincai, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, 1780 (ed. a 2a 1805)
- este scrisă în latină, iar exemplele în română sunt transcrise în alfabet latin
- reguli etimologice
si = .......
si = .......
di = ........
ss = .........
a = ......, ........
ct = ............
angel’
angel’
hom
crescere
- P. Maior, 1819 – Orthographia romana sive latino-valachica(reprodusă în Lexiconul de la Buda, 1825)
P. Maior, Dialogul asupra limbii române... :
P. Maior, Dialogul asupra limbii române... :
De câte ori nu mi s-a întâmplat mie, de îndoindu-mă de vreun cuvânt, oare latinesc este, cât l-am scris cu slove sau litere latine, îndată cu strălucire i se văzu latina lui faţă, şi părea că râde asupra mea de bucurie că l-am scăpat de sclavie şi de caliceştile ciriliceşti petece…
practic, principalele opere au fost scrise (cele istorice, rămase în manuscris) şi publicate cu alfabet chirilic (cele religioase, care riscau acuzaţii de erezie – şi cele didactice, care trebuiau să fie accesibile)
Gheorghe Şincai, Catehismul cel mare cu întrebări, şi respunsuri alcătuit, şi întocmit pentru folosul, şi procopsala tuturor Şcoalelor Normăleşti a Neamului Rumânesc, Blaj, 1783
Gheorghe Şincai, Catehismul cel mare cu întrebări, şi respunsuri alcătuit, şi întocmit pentru folosul, şi procopsala tuturor Şcoalelor Normăleşti a Neamului Rumânesc, Blaj, 1783
Petru Maior, Istoria Besearicei Românilor atât acestor din coace, precum şi acelor din colo de Dunăre, Buda, 1813.
Petru Maior, Istoria Besearicei Românilor atât acestor din coace, precum şi acelor din colo de Dunăre, Buda, 1813.
1.3. Elaborare conştientă a unei variante a limbii “înalte”, superioare
1.3. Elaborare conştientă a unei variante a limbii “înalte”, superioare
1.3.1. Idei generale
evocă o corupere, stricăciune a limbii > propun îndreptarea, perfecţionarea, normarea
Budai-Deleanu, Dascălul românesc pentru temeiurile gramaticii românești (ms., cca 1815-20):
„limba muselor”, care „să află la toate neamurile politicite” [= civilizate]
“este în sine tot aceieşi limbă a norodului de obşte, numa cît este mai curată şi curăţită de toate smintelile ce să află la limba de obşte a gloatei, cu un cuvînt, este limba lămurită şi adusă la regule gramăticeşti, apoi şi înmulţită cu cuvinte obicinuite la învăţături, care nu să află la vorba de obşte”
“este în sine tot aceieşi limbă a norodului de obşte, numa cît este mai curată şi curăţită de toate smintelile ce să află la limba de obşte a gloatei, cu un cuvînt, este limba lămurită şi adusă la regule gramăticeşti, apoi şi înmulţită cu cuvinte obicinuite la învăţături, care nu să află la vorba de obşte”
(Budai-Deleanu, Dascălul românesc pentru temeiurile gramaticii românești )
ierarhie a registrelor
ierarhie a registrelor
model raţionalist
“Diacul: Aşadar noi vorbim şi am vorbit până acum rău?
Dascalul: Deacă vom socoti limba noastră românească cum să vorbeşte de obşte şi nu vom pune alt scopos al voroavei fără numa ca să ne slujască spre înţelesul unui cu altul, atunci cu adevărat că am vorbit bine după vorba obicinuită.” (Budai-Deleanu)
“Dar, luând aminte, de altă parte, că, aflându-ne în vreo soţietate aleasă unde thema voroavei este asupra osăbite meşterii sau pentru vreo ştiinţă, ba unde trebuie câte o dată cu voroavă bine tocmită a face cuvânt înainte unor persoane de frunte, iar materia de care grăim nu este de lucruri obicinuite în vorba cea de toate dzilele, atunci, de bună samă, nu putem vorbi cum vorbeşte Oprea cu Bucur în pădure, ci ne caută a pune toată silinţa ca voroava noastră să fie aşa dreasă şi rînduită, ca din period în period şi din cuvânt în cuvânt să aibă nu numa legătura firească, ci şi măsura după care s-au aşezat graiul omenesc.” (Budai-Deleanu)
- limba bisericească ? – parţial
“Putere-ş eu aici aduce prea multe pilde de smintele ce să află la toate cărţile besericeşti...”
Ex.: L-au chemat pre el; mi-au dat mie
Diacul: „Mie-m pare că aceste să dzic bine româneşte şi nu ştiu, nice am audzit, ca să să dzică într-alt chip”
Dascalul: „aceste chipuri de vorbă şi dziceri sint foarte smintite”
(Budai-Deleanu)
- criteriul raţionalităţii vs. criteriul uzului
1.3.2. Încercări de normare : gramatici şi dicţionare
prima gramatică tipărită şi cunoscută de străini:
Micu & Şincai, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, 1780 (ed. a 2a 1805)
Lexiconul de la Buda (1825) = Lesicon românescu-latinescu-ungurescu-nemțescu, care de mai mulți autori în cursul a treizeci și mai multor ani s-au lucrat...
cca 10.000 cuvinte - ortografia lui S. Micu
pune în circulaţie neologisme latino-romanice, în forme care se vor impune : conversaţie, examen, modă
indică genul, formele de plural, femininul adjectivelor; la verb – prezentul, infinitivul, participiul
conţine unele forme populare şi regionale (ardeleneşti)
1.3.3. Modernizarea limbii – îmbogăţirea lexicului
indică drept sursă principală latina şi limbile romanice
recomandă eliminarea cuvintelor nelatine neintrate în uzul general
s-au ferit de exagerări
recomandă calcuri (din care multe nu se vor impune)
Paul Iorgovici , Observaţii de limbă rumânească, 1799
Paul Iorgovici , Observaţii de limbă rumânească, 1799
recomandă ca mod de a introduce în limbă şi de adaptare folosirea rădăcinilor latine păstrate
ex. pornind de la parte (moştenit) se introducparticular, parţial, repartiţieetc.
va fi un principiu fundamental : modelarea împrumuturilor târzii după modelul cuvintelor moştenite
(ex.: destinde – după fr. détendre)
(fr. dépendre: depinde vs. depandă)
- numeroase scrieri şi traduceri religioase
- numeroase scrieri şi traduceri religioase
- scrieri istorice
- lucrări de popularizare
- scrieri filologice
- scrieri literare
1.4.1. Numeroase scrieri şi traduceri religioase
1.4.1. Numeroase scrieri şi traduceri religioase
- episcopul Petru Pavel Aron: o traducere românească a Bibliei, prin anii 1760-1761, pornind de la Vulgata – ms.
Ediţie modernă 2005
- Biblia de la Blaj din 1795 (Biblia lui Micu) = cea de-a doua traducere integrală tipărită în limba română
http://www.history-cluj.ro/Biblia/pag4.htm
Ediţie modernă 2000
- influenţă mare
1.4.2. Scrieri istorice
1.4.2. Scrieri istorice
Gh. Şincai, Hronica românilor și a mai multor neamuri, ms. cca 1780-1811
Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812
1.4.3. lucrări de popularizare
1.4.3. lucrări de popularizare
Ex. Petru Maior:
Învățătură de a face sirup și zahăr din mustul tuleilor de cucuruz, după ce s-au cules cucuruzul de pre ei, întocmită de Ioan Nep. Neuhold, Buda, 1812;
Disertație a lui Ioan Burger - M. D. despre zahăr, carele din must de tulei de cucuruz și de jugastru se face, Buda, 1813;
Învățătură despre agonisirea viței de vie și despre măiestria de a face vin, vinars și oțet, întocmită de autorii Saptal, Rozier, Parmentier și Dussieux și întru acest chip scurtată de abatul Ludovic Mitterpaher, Buda, 1813;
Învățătură pentru ferirea și doftoriia boalelor celor ce se încing prin țeară și a celor ce se leagă și a unor boale sporadice, adică pe ici pe colo îmblătoare ale vitelor celor cu coarne precum și a cailor, a oilor și a porcilor, Buda, 1816.
1.4.4. Scrieri filologice
1.4.4. Scrieri filologice
Petru Maior, Disertație pentru începutul limbei românești și Disertație pentru literatura cea vechie a românilor
Petru Maior, Ortographia româna și latino-valachica una cum clavi qua penetralia originationis vocum reserantur, Buda, 1819, cu anexa: Dialog pentru începutul limbii române întră nepot și unchiu, Buda, 1819
Ion Budai-Deleanu – manuscrise
Ion Budai-Deleanu – manuscrise
Temeiurile gramaticii românești
Dascălul românesc pentru temeiurile gramaticii românești, lucrare neterminată
Teoria ortografiei românești cu litere latinești,
Fundamenta grammatices linguae romanicae seu ita dictae valachicae
Lexicon românesc-nemțesc și nemțesc-românesc
1.4.5. scrieri literare
1.4.5. scrieri literare
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada
- capodoperă rămasă în manuscris – n-a influenţat dezvoltarea limbii literare
- var. I cca 1800, II cca 1812
- publicate: I 1876-77; II 1925
Interes lingvistic: „teoretizare”, metatext - în Prolog şi în note, practica diferenţierii stilistice (polifonie); cuvinte explicate, jocuri de cuvinte, indicaţii de registru, parafraze
Prolog:
Prolog:
„neajungerea limbii cu totul mă desmântă” [=descurajează]
“Cu toate aceste, răpit fiind cu nespusă poftă de a cânta ceva, am izvodit această poeticească alcătuire, sau mai bine zicând jucăreauă, vrând a forma ș-a introduce un gust nou de poesie romănească, apoi și ca prin acest feliu mai ușoare înainte deprinderi să se învețe tinerii cei de limbă iubitori a cerca și cele mai rădicate și mai ascunse desișuri a Parnasului, unde lăcuiesc musele lui Omer și a lui Virghil!...”
“Cu toate aceste, răpit fiind cu nespusă poftă de a cânta ceva, am izvodit această poeticească alcătuire, sau mai bine zicând jucăreauă, vrând a forma ș-a introduce un gust nou de poesie romănească, apoi și ca prin acest feliu mai ușoare înainte deprinderi să se învețe tinerii cei de limbă iubitori a cerca și cele mai rădicate și mai ascunse desișuri a Parnasului, unde lăcuiesc musele lui Omer și a lui Virghil!...”
“Fiindcă Florescu, ca un om bine născut și cu bune învățături, nu vorbește așa de obște ca țiganii, ci cu un stil mai ales și rădicat, pentru aceasta am socotit să tălmăcesc gândurile lui pentru unii, care doară nu-l vor înțălege. Deci, zice el că...”
- teoria clasică a celor trei stiluri – jos, mediu, înalt
“Întâi caută a lua aminte că poetul, în voroava sa de obște, să țâne pretutindene de chipul vorbei de obște și întrebuințază cuvinte obștite între țărani, afară de tâmplări când vorbește altcineva, căci atunci așa-ș chibzuiește voroava, ca să fie cuviincioasă persoanei care vorbește”
- alternează stilurile în funcţie de temă şi personaje
Ah! căruntă vechie cinstită!
Unde-s a tale sânte tocmele?...
Ce urgie-acum lumea-întărâtă
Ș-o-înneacă-întru cel noian de rele?
Sân Spiridon prin o tâmplare
Sân Spiridon prin o tâmplare
Din raiu privind, să mai vadă
Ce fac muntenii, „au, váileo!" tare
Strigă-înspăimântat, iar' o grămadă
De sfinți ce cânta psalmi ș-antifoane
L'întrebară: „Ce-ți e, Spiridoane?“
(C.IV)
- elemente arhaice (sânt „sfânt”), populare şi regionale: adăcula „a deşela în bătaie”, clisă „slănină”, curechi „varză” etc.
- elemente arhaice (sânt „sfânt”), populare şi regionale: adăcula „a deşela în bătaie”, clisă „slănină”, curechi „varză” etc.
- Aceasta-i bună!... Toate adevărate! Eu n-am să zic nimica de împrotivă. Crit.
- Aceasta-i bună!... Toate adevărate! Eu n-am să zic nimica de împrotivă. Crit.
a) Unul ca acesta-i afurisit de trii sute noaozăci și noao de s. părinți de la Sfeata Gora, și!... și!... de S. Păresemi! P. Nătăr.
b) Hoho! frăția-ta, că cu noaozeci și noao de părinți l-ai pre îngenuncheat!
- Bine că-l curmă Goleman, că doară ne spunea el și mai multe. Dar, de cumva n-or fi mai multe, mai bine să tăcem. P. Mustru.
- Mă tem, vere, de s-or sfădi mai mult țiganii, să nu ne ajungă și la noi rândul! Onoch.
a) Fericiți care nu înțeleg! De-ați fi luat samă, pănă acum doară de o sută de ori sunteți pomeniți. P. Mustrul.
De-abea în urmă, cu multă trudă,
De-abea în urmă, cu multă trudă,
Ajunsăm la poarta ha dă raiu,
Iar Sân Pietru căutând pă o hudă,
Așa zisă cu sântul său graiu:
„Dar tu, măi țigane, ce cauți aici
În cămeșă cusută cu-arnici?
Nu știi tu că-în trupul păcătos
Nu este slobod a-intra nimărui
Aici în raiul nostru frumos?...“
Eu îngenunchind mă-închinai lui
Și zisăi: „Să mă ierți, sânția-ta,
Eu n-am venit aici dă voia mea...[28]
Ci, iacă! tot ahăstă mă dusă
Pă unde eu n-am fost niceodată !"
(C IX)
- Dar știi ce, vere Idiotisene, oricum îți pare, dară mie-m începe a plăcea poeticul, și mai vârtos ce zice aici! Onoch.
- Dar știi ce, vere Idiotisene, oricum îți pare, dară mie-m începe a plăcea poeticul, și mai vârtos ce zice aici! Onoch.
Gândurile și mie-m plac, vere, dar stihurile cele lungi și împletecite, acele nu-mi plac; dar, de oi avea vreme, tot aceastaș cântare voi să fac cu vierșuri de a noastre, ca să ne o cânte apoi țiganul nostru; atunci îi vedea că altmintrele sună. Idiotiseanu.
- De au cântat așa Parpangel, atunci bine zice poeticul că au fost iscusit cântăreț, ba încă și poet. Simpl.
a) Curios lucru! Cum să nu fie cântat, când se află scris așa! Onoch.
- Viie. Trebuie a ști că este verbul viu sau viez; deci să viie va să zică să viază, să trăiască! Această vorbă este și la Biblie, unde să zice: vie Dumnezieu! adecă viază Dumnezieu! trăiește Dumnezieu! M. P.
Stihul acesta nu-i întreg; eu însuș' am cercat la izvodul, dar' n-am aflat altă fără, în loc de doao silabe, numa doao slove, f și l, și între acele, doao punturi. Însă stihul, de să va ceti cum zace, nu are nice un înțăles, căci ce va să zică: veniți curund... în piică? Trebuie dar să fie fost acòlo, un cuvânt care au legat aceste doao cuvinte. Cu adevărat că să vede acolo o răsură, dar' cum s-ar putea împlini, aceasta este întrebarea. S-află la izvod de-o parte, la margine, însemnat de înțăleptul părintele Tălălău, adecă că lui i să pare că acolo, de bună samă, au fost cuvânt prost și de rușine, care cetindu-l doară vreun evlavnic părinte călugăr l-au șters, ca să nu fie cuiva de scándală. Iar după lungă batere de cap și desputăciune, încheie într-acest chip: „S-arată dar' lămurat că n-au putut fi alt cuvânt, numai cel prost țărănesc futu-l, din pricina că cetind stihul cu acest cuvânt, are înțălesul întreg. Apoi arată vederat și slovele ce-s denainte, f, și denapoi, l, care nu să lovesc cu alt cuvânt". P. Filologos. (C.II)
Stihul acesta nu-i întreg; eu însuș' am cercat la izvodul, dar' n-am aflat altă fără, în loc de doao silabe, numa doao slove, f și l, și între acele, doao punturi. Însă stihul, de să va ceti cum zace, nu are nice un înțăles, căci ce va să zică: veniți curund... în piică? Trebuie dar să fie fost acòlo, un cuvânt care au legat aceste doao cuvinte. Cu adevărat că să vede acolo o răsură, dar' cum s-ar putea împlini, aceasta este întrebarea. S-află la izvod de-o parte, la margine, însemnat de înțăleptul părintele Tălălău, adecă că lui i să pare că acolo, de bună samă, au fost cuvânt prost și de rușine, care cetindu-l doară vreun evlavnic părinte călugăr l-au șters, ca să nu fie cuiva de scándală. Iar după lungă batere de cap și desputăciune, încheie într-acest chip: „S-arată dar' lămurat că n-au putut fi alt cuvânt, numai cel prost țărănesc futu-l, din pricina că cetind stihul cu acest cuvânt, are înțălesul întreg. Apoi arată vederat și slovele ce-s denainte, f, și denapoi, l, care nu să lovesc cu alt cuvânt". P. Filologos. (C.II)
1805 Gh. Şincai, Elementa... [ed. M. Zdrenghea, Cluj-Napoca, Dacia, 1980.]
cca 1815-1820 Budai-Deleanu
1810 De Marki, Anton, Auszug..., Cernăuţi, 1810
1821 Clemens Andreas, Walachische Sprachlehre für Deutsche, nebst einem Kleinem Walachisch-Deutsch and Deutsch- Walachischen Wörterbuche, Ofen, 1821, ...1823;... 1836,
1822Diaconovici-Loga, C., 1822: Gramatică românească, ed. Olimpia Şerban şi Eugen Dorcescu, Timişoara, Facla, 1973.
1826 Alexi, Ioan, Grammatica daco-romana sive valachica, Viena, 1826.
1827 Margela, Şt., Gramatică Russască şi Rumânească, St.Petersburg.
1833a Seulescu, Gheorghe, 1833a: Grammatică românească seau observaţii grammaticeşti asupra limbei româneşti, Partea I-ia etimologică, Iaşi, Tipografia S. Mitropolii.
1833a Seulescu, Gheorghe, 1833b: Grammatică românească seau observaţii grammaticeşti asupra limbei româneşti, II. Partea sintactică, Iaşi, Tipografia S. Mitropolii.
1834 Seulescu, Gheorghe, 1833: Gramatică românească pentru clasele elementare
1840 Golescu, Iordache, Băgări de seamă asupra canoanelor gramaticeşti, Bucureşti, Tipografia lui Eliad, 1840.
1840 Laurian, August Treboniu, Tentamen criticum..., Viena, 1840; ed. de K. Dumitraşcu....
1841 Heliade Rădulescu, Ion, Paralelism...
1841 Heliade Rădulescu, Ion, Paralelism...
1844 Blazewicz [Blajevici], Th. Th., 1844: Theoretisch-praktische grammatik der dacoromanischen, das ist: der moldauischen oder wallachischen sprache, nach ganz neuen grundsätzen und einer leichtfasslichen methode.; ed. a II-a, Theoretisch-praktische Grammatik der romanischen Sprache, ..Lemberg, 1856
1846 Iszer Andreas, Walachische Sprachlehre für Deutsche, Kronstadt, 1846; Iszer Andreas, Walachische oder romänische Sprachlere für Deutsche Zweite verbesserte Auflage, Kronstadt, 1855.
1848 Câmpeanu, P. M., Gramatică românească, Iaşi, 1848.
Informaţii despre normă: aux. au = pentru singular şi plural
imperfect –desinenţa -a = singular şi plural
Metodos prea folositori şi prea trebuincios, întărit cu pilde prea folositoare, aşezat cu rînduială dreaptă şi izvodit în Bolgaria Braşovului.
Metodos prea folositori şi prea trebuincios, întărit cu pilde prea folositoare, aşezat cu rînduială dreaptă şi izvodit în Bolgaria Braşovului.
Prea înălţate şi prea milostive doamne, bine cinstirea înălţimii tale cea pururea arătată întru cele duhovniceşti, aşezarea tuturor orînduielelor celor încuviinţate întru stăpînire, îmbunătăţirea cea îndurătoare întru îndireptarea norodului, îmblînzirea cea îndireptătoare întru putere, măsurarea cea dreaptă întru prisosinţă, îndurarea întru alegerea îndireptărilor adevărului şi bunătăţii, binevoinţa cea întreagă întru cele bine cinstitoare, cugetul cel slobod al înălţimii tale întru cele folositoare, îndrăzneală arătînd pre îmblînzirea binevoinţei cei drept povăţuitoare, arătîndu-m pildă pre silinţa cea bine osîrguitoare a înălţimii tale întru scoaterea norodului rumânesc din ceaţa întunerecului întru lumina adevărului,
mă sileşte a mă apropia cătră covîrşirea bunătăţii şi milostivirii cei mult şi întru destul arătate obştimii de la înălţimea ta cu această prea puţină roadă a minţii mele cei slabi şi ticăloase, pre ceea ce a o afierotisi, căutînd loc întru toate asămănările vrednicilor, nu am aflat mai odihnit şi mai liniştit loc decît pre razele cele luminătoare prin strălucire întru toate covîrşirile vredniciilor ale îmbunătăţirii şi milostivirii cei îndurate a înălţimii tale, după adeverinţa cea dintru întîi a afierotisirii, precum un métodos al măcar căriia învăţături mai cu cuviinţă şi mai cu alegere nu este a-l afierotisi altiia feţe fără decît apărătoriului şi întăritoriului de osebirile învăţăturilor prin care înălţimea ta cu ştiut şi luminat dovod te slăveşti prea ales întru vrednicie apărători şi întăritori învăţăturilor celor adevărate şi drept măritoare. (Eustatievici)
mă sileşte a mă apropia cătră covîrşirea bunătăţii şi milostivirii cei mult şi întru destul arătate obştimii de la înălţimea ta cu această prea puţină roadă a minţii mele cei slabi şi ticăloase, pre ceea ce a o afierotisi, căutînd loc întru toate asămănările vrednicilor, nu am aflat mai odihnit şi mai liniştit loc decît pre razele cele luminătoare prin strălucire întru toate covîrşirile vredniciilor ale îmbunătăţirii şi milostivirii cei îndurate a înălţimii tale, după adeverinţa cea dintru întîi a afierotisirii, precum un métodos al măcar căriia învăţături mai cu cuviinţă şi mai cu alegere nu este a-l afierotisi altiia feţe fără decît apărătoriului şi întăritoriului de osebirile învăţăturilor prin care înălţimea ta cu ştiut şi luminat dovod te slăveşti prea ales întru vrednicie apărători şi întăritori învăţăturilor celor adevărate şi drept măritoare. (Eustatievici)
Însă a toatei învăţături începutul este gramatica, de ceea ce pînă în ceasul de acum în rumânescul dialect lipsire au fost, neauzindu-să, nepovestindu-să, necercîndu-se pentru folosul ei.
Însă a toatei învăţături începutul este gramatica, de ceea ce pînă în ceasul de acum în rumânescul dialect lipsire au fost, neauzindu-să, nepovestindu-să, necercîndu-se pentru folosul ei.
Gramatica este începutul tuturor învăţăturilor, pentru că a te tinde cu priceperea şi cu silinţa cătră învăţătura ritoricii, filosofiei, teologhiei şi altor învăţături fără ştiinţa gramaticii a te folosi cum este trebuinţa nu vei putea şi te vei îndulci unde este amărăciune, şi te vei amărî unde este dulceaţă. fără de ajutoriul acestui métodos nu vei putea dezlega nici un feli de period şi nu vei putea afla pre cunoştinţa şi pre adevărul cel ascuns întru period şi întru alte încheieri sintacticeşti, piiticeşti şi altele.
Măcar că din norodul nostru foarte puţini au cercat învăţăturile dialecturilor celor streine, cei ce din părţi streine ca nişte albine adunînd dulceaţă au adus luminare norodului rumânesc multe cărţi din limbi streine au prefăcut întru rumînescul dialect, dar nefiind gramatica limbii rumîneşti multe întunecate cuvinte întru multe cărţi s-au aşezat, pentru că la lucrul tălmăcirii dreaptă armă şi unealtă este gramatica, prin a căriia rînduială ori în Sfînta Scriptură, ori întru istorii să dezleagă cuvintele şi să cunosc osebirile cuvintelor (Eustatievici)
Măcar că din norodul nostru foarte puţini au cercat învăţăturile dialecturilor celor streine, cei ce din părţi streine ca nişte albine adunînd dulceaţă au adus luminare norodului rumânesc multe cărţi din limbi streine au prefăcut întru rumînescul dialect, dar nefiind gramatica limbii rumîneşti multe întunecate cuvinte întru multe cărţi s-au aşezat, pentru că la lucrul tălmăcirii dreaptă armă şi unealtă este gramatica, prin a căriia rînduială ori în Sfînta Scriptură, ori întru istorii să dezleagă cuvintele şi să cunosc osebirile cuvintelor (Eustatievici)
De cîte feliuri sînt părţile voroavei? De doao feliuri: plecătoare şi neplecătoare. Ce sînt cele plecătoare? Cele plecătoare cresc prin căderi, schimbîndu-să şi plecîndu-să. Cîte sînt cele plecătoare? 4: numele, în loc de numele, graiul, împărtăşirea. Ce sînt cele neplecătoare? Sînt cele ce cum să găsesc aşa să aşază întru voroavă. Cîte sînt cele neplecătoare? 4: înainte punerea, spregrăirea, în mijloc aruncarea, împreunarea. (Eustatievici)
De cîte feliuri sînt părţile voroavei? De doao feliuri: plecătoare şi neplecătoare. Ce sînt cele plecătoare? Cele plecătoare cresc prin căderi, schimbîndu-să şi plecîndu-să. Cîte sînt cele plecătoare? 4: numele, în loc de numele, graiul, împărtăşirea. Ce sînt cele neplecătoare? Sînt cele ce cum să găsesc aşa să aşază întru voroavă. Cîte sînt cele neplecătoare? 4: înainte punerea, spregrăirea, în mijloc aruncarea, împreunarea. (Eustatievici)
- Exemplu de terminologie ştiinţifică produsă prin calc
1787Ianache Văcărescu, Observaţii sau băgări-dă-seamă asupra regulelor şi orânduelelor gramaticii rumâneşti, - prima tipărită în română
1787Ianache Văcărescu, Observaţii sau băgări-dă-seamă asupra regulelor şi orânduelelor gramaticii rumâneşti, - prima tipărită în română
- şi terminologie din latină, italiană (pronume, verb, partiţipie)
- consideră că „limba românească dă la anul 1688 s-au început”
- Norma: pot preferabil lui poci; (eu) lucru preferabil lui lucrez etc.
1822 Diaconovici-Loga, C., 1822: Gramatică românească, ed. Olimpia Şerban şi Eugen Dorcescu, Timişoara, Facla, 1973.
1822 Diaconovici-Loga, C., 1822: Gramatică românească, ed. Olimpia Şerban şi Eugen Dorcescu, Timişoara, Facla, 1973.
Ei! dar ce fel' de carte e asta?!!! Uite-te minune!!! aci lipsesc’ o grămadă de slove! aștia vor' să ne lase săraci! Aci fălosul' și purtătorul' de Ortografie и, lipsește; mărețul' și îngâmfatul' ѡ, asemenea: ѹ cel' bogat' în loc‘ nu se-mai vede! în loc' de ѣ, unde și unde se vede ea; în loc de ю, iȣ! Vai de mine ce grosime și mojicie!!! ia te uită că ăștia și pe delicatul' și plinul' de dulceață Ѳ' l-au scos'! nu zău, ăștia sânt' Rumâni groși bădărani de la țară, nu vor' să aibă cât' de puțină Evghenie pă dânși! dar ce văz'! ei în loc' de ѯ, pun кс; în loc' de Ѱ, пс! Sântu vrednici de răs' întru adevăr'!
Vedeți lucruri copilerești! vedeți eresuri! vedeți nesocotinți! toată lumea se-silește din-ce mai are să mai adaoge și să se-mai înbogățească, dar ei! ia uitați-vă că și din ce mai avem' vor' să mai lepede!.... Ait'! s'a stricat'!! s'aaa-duuus' acum și limb'a!! ei au lepădat' și oxiile! și psili! și! și dasia!!! o drăguțele, ca de ele de nimic' nu'mi pare așade rău, că par'că era niște floricele! oamenilor' fără gust', fără leac' de Ortografie! dar, ? cine v'a-pus' pe voi să vă arătați mai iscusiți de cât' atâțea înțelepți bătrâni? voi v'ați găsit să stricați aceea ce au găsit cu cale atâțea inșii, și nu ca voi, ci alt' fel' de învățați!
Vedeți lucruri copilerești! vedeți eresuri! vedeți nesocotinți! toată lumea se-silește din-ce mai are să mai adaoge și să se-mai înbogățească, dar ei! ia uitați-vă că și din ce mai avem' vor' să mai lepede!.... Ait'! s'a stricat'!! s'aaa-duuus' acum și limb'a!! ei au lepădat' și oxiile! și psili! și! și dasia!!! o drăguțele, ca de ele de nimic' nu'mi pare așade rău, că par'că era niște floricele! oamenilor' fără gust', fără leac' de Ortografie! dar, ? cine v'a-pus' pe voi să vă arătați mai iscusiți de cât' atâțea înțelepți bătrâni? voi v'ați găsit să stricați aceea ce au găsit cu cale atâțea inșii, și nu ca voi, ci alt' fel' de învățați!
1840 Golescu, Iordache, Băgări de seamă asupra canoanelor gramaticeşti, Bucureşti, Tipografia lui Eliad, 1840.
1840 Golescu, Iordache, Băgări de seamă asupra canoanelor gramaticeşti, Bucureşti, Tipografia lui Eliad, 1840.
Ci pururea întîiu să zămisleşte limba fără canoane, fără regulă sî fără cea mai mică ştiintă de grămatică (din care pricină să şî află la toate limbile multe cuvinte neregulate) şî în urmă se canoniseşte, în înformările ei, după vorba ce se obicinuieşte, care să şî închipuieşte ca un meşteşug învăţător către cei ce vorbesc acea limbă, cum ar trebui să o vorbească şî să o scrie cu mai bună împodobire şi mai frumoasă frumuseţe. Şî acest meşteşug să numeşte Grămatică.
- diferenţe dialectale
De aceea şî ştiinţele scrise cu acest mijloc nu să pot publicui deobşte la toţi cei ce înţeleg această limbă, făcînd şî un folos foarte mic.
Enigmă (ce pă rumînie putem numi „ghicitoare") să zice cînd facem o întrebare întunecoasă, cu care înţelegem un obraz sau altceva ce să aseamănă cu acea întrebare, cum, cînd întrebăm, zicînd „Ghici ghicitoarea mea: ce dobitoc este acela carele dă dimineaţă umblă în patru picere şî la prînz, în dooă, iar spre seară, în trei?", ne răspunde că „Omul este acel dobitoc, pentru că, cînd este mic, umblă d-a buşile, adică cu mîinile şî cu picerele, iar cînd să măreşte uinblă drept în dooă picere, şî, la bătrîneţe, cam plecat, în dooă picere şî într-un baston“ (Golescu)
Enigmă (ce pă rumînie putem numi „ghicitoare") să zice cînd facem o întrebare întunecoasă, cu care înţelegem un obraz sau altceva ce să aseamănă cu acea întrebare, cum, cînd întrebăm, zicînd „Ghici ghicitoarea mea: ce dobitoc este acela carele dă dimineaţă umblă în patru picere şî la prînz, în dooă, iar spre seară, în trei?", ne răspunde că „Omul este acel dobitoc, pentru că, cînd este mic, umblă d-a buşile, adică cu mîinile şî cu picerele, iar cînd să măreşte uinblă drept în dooă picere, şî, la bătrîneţe, cam plecat, în dooă picere şî într-un baston“ (Golescu)
2. Retorici
2. Retorici
- capitole în gramatici
1798 Ion Monar-Piuariu, Retorică, adecă învăţătura şi întocmirea frumoasei cuvântări, Buda, 1798
- locuri ritoriceşti, dovediri, tropuri sau shimata, epilogos
- [calităţile stilului]: scurtarea de cuvânt, curăţenia, dulceaţa, înduplecarea
1834 – S. Marcovici, Curs de retorică, Bucureşti, Tipografia lui Eliad
ex. de oratorie: Kiseleff, B. Ştirbei etc.
1852 – D. Gusti, Ritorică română pentru tinerime, Iaşi.
(ediţii şi studii de M. Frînculescu, A. Sasu ş.a.)
3. Preocupări de versificaţie
3. Preocupări de versificaţie
- în gramatici
C. Conachi, Meşteşugul stihurilor româneşti, cca 1800-1830, ms.
„este de mare podoabă a fi trăgănată noima în mai multe şiruri”
„noima nu este încheiată într-aceste două şiruri şi gustul cititorului să gâdilă aşteptând încheierea noimei ce să trăgănează”
Heliade, Curs întregu de poesie generală, 1868
- împotriva ingambamentului:
„asemenea săltăture cărora francezii le zic enjambements (crăcănătură) de la un vers la altul”
