Şcoala Gimnazială Nr. 6 Vaslui programul „eco şcoala”



Yüklə 50,97 Kb.
tarix03.11.2017
ölçüsü50,97 Kb.
#29781

Şcoala Gimnazială Nr.6 Vaslui

PROGRAMUL „ECO - ŞCOALA”
Raport de activitate

Anul şcolar 2012 – 2013

Şcoala Gimnazială Nr. 6 Vaslui

Director: Tăune Pavelina

Coordonator: Badea Ecaterina-Camelia, director adjunct, prof. limba franceză Telefon: 0741067878, e-mail : camibadea@yahoo.com

Nr. elevilor implicaţi : 797

Nr. cadrelor didactice implicate : 59

Data înscrierii în Programul ECO-ŞCOALA : 24 ianuarie 2007

Parteneri:

  • Părinţi: Comitetele de părinţi de la fiecare clasă și grupele de preșcolari (33)

  • Autorităţi: Primăria Municipiului Vaslui, Consiliul Local al Municipiului Vaslui

  • Instituţii: Primăria Municipiului Vaslui, Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui, Direcţia Agricolă Vaslui, Garda de Mediu Vaslui, ONG-ul ECOVAS, Direcția Silvică Vaslui, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, Instituții de învățământ din județul Vaslui

Temele proiectului în anul școlar 2012-2013:

Natura și Biodiversitatea și Viață sănătoasă

Scopul proiectului:

Promovarea în rândul elevilor a educaţiei ecologice şi dezvoltarea comportamentelor responsabile faţă de ceea ce ne înconjoară.
Respectul pentru natură, protejarea acesteia trebuie să fie o componentă esenţială a comportamentului uman. Protejarea mediului este o problemă fundamentală a societății contemporane care ne privește pe toți cei ce locuim pe această planetă. Educația pentru protecția mediului ar trebui să înceapă din primii ani de viață, însă, odată cu intrarea copiilor în școală rolul esențial le revine dascălilor: în cadrul lecţiilor în care se poate aborda educaţia ecologică (cunoașterea mediului, abilități practice, științe, geografie, educație civică, abilități practice, etc.) sau în cadrul activităţilor extracurriculare, elevii trebuie dirijaţi să cunoască şi să ocrotească elementele mediului înconjurător, să iubească plantele şi animalele, să adopte un comportament adecvat raportat la mediul în care îşi desfăşoară activitatea, să ia atitudine faţă de cei care încalcă regulile.

Prin implicarea şcolii noastre în ultimii ani în programul Eco–Şcoala, elevii şi profesorii şi-au propus să se documenteze şi să adopte o conduită în spiritul educaţiei ecologice.

Cadrele didactice și-au propus să cultive în rândul preșcolarilor și elevilor de orice vârstă respectul față de natură în toate formele împreună cu sentimentul datoriei de a proteja mediul prin gesturi simple: păstrarea curățeniei, îngrijirea plantelor, a spațiului de joacă, a parcului, ocrotirea animalelor, economisirea resurselor: apă, curent electric, energie termică, precum și reciclarea, refolosirea. Grija față de mediu înseamnă și grijă față de comunitate, preocupare pentru bunăstarea și sănătatea sa. A forma cetăţeni care să acţioneze în direcţia respectului și protejării mediului din convingere, nu din constrângere, este un obiectiv al educației ecologice pe care am promovat-o și o promovăm în cadrul programului Eco-Școala la Școala Gimnazială Nr.6 Vaslui.
Comitetul Eco-Școala

La începutul anului școlar 2012-2013 s-a constituit comitetul Eco-Școala: fiecare clasă și grupele de preșcolari şi-au desemnat reprezentanţii - 29 elevi și 1 preșcolar alături de cele 28 de cadre didactice care au făcut parte de mai mulți ani din Comitetul Eco-Școala. După desemnarea reprezentanților de către instituțiile partenere: Primăria Vaslui, Consiliul local, Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui, Garda de Mediu, Comitetul de părinţi, s-a întocmit documentaţia şi s-au popularizat activităţile propuse. Activităţile din cadrul programului au fost desfăşurate în conformitate cu Eco - Codul reprezentativ al unităţii şcolare: Sănătatea mediului este sănătatea mea, reconfirmat de noul Comitet Eco pentru perioada 2012-2014.


Planul de acțiune

Activităţile s-au desfăşurat în cea mai parte conform planificării și calendarului din planul de acţiune dar au avut loc şi alte activităţi care nu au fost cuprinse în acest program. La aceste activități au participat membrii comitetului Eco și cea mai mare parte dintre elevii școlii, fiecare elev sau preșcolar fiind implicat cel puțin într-o activitate ECO pe parcursul anului școlar 2012-2013.

Reprezentanţii autorităţilor locale au participat la activităţile desfăşurate în cadrul proiectului, au facilitat informarea factorilor responsabili cu privire la progresele făcute de elevi privind protejarea mediului şi au asigurat mijloacele de transport în vederea valorificării deşeurilor din hârtie şi PET colectate de elevi.


Activități realizate

Activitățile realizate au urmărit mai cu seamă cele două teme fixate pentru perioada 2012-2014 și anume:

Sub genericul Natura şi biodiversitatea:
Activitatea „Natura și biodiversitatea - Arii protejate din județul Vaslui”
În 16 octombrie 2012 s-a desfășurat un atelier de lucru pentru realizarea unor materiale de popularizare a rezervaţiei naturale “Fânaţurile de la Glodeni » din judeţul Vaslui la care au participat atât membrii Comitetului Eco cât și echipe de elevi de la clasele VII-VIII. Elevilor le-au fost furnizate materiale informative în format hârtie și electronic (prezentări POWER POINT) despre această rezervație a județului nostru, despre flora sa și fauna bogată și rară.

Elevii au realizat pe ateliere designul pentru pliante și mape de prezentare, au realizat machete și desene și au creat logo-uri pentru popularizarea acestei arii protejate.



Evenimente din calendarul ECO :

  • Ziua mondială a apei 22 martie 2013

Elevii clasei a II-a B coordonaţi de d-l învățător Oprea Dan au prezentat informaţii despre importanţa resurselor naturale de apă și necesitatea economisirii acestor resurse la școală și acasă. În prezentările power - point aceștia au identificat surse de poluare ale apei, au evidențiat importanța apei ca sursă de energie și domeniile de activitate care utilizează apa ca materie primă.


  • Ziua păsărilor

Activitatea “ZIUA PASARILOR” realizată de cei 25 de elevi ai clasei a III-a A pe 1 aprilie 2013 în cadrul săptămânii “Să știi mai multe, să fii mai bun” a durat 3 ore și a fost concepută ca un tot unitar. Scenariul a avut in vedere sa se omagieze “PASAREA”. La această activitate au participat de asemenea părinți și ca invitați cei doi directori ai școlii.

Coordonatorul activității, d-na învățătoare Vicol Ecaterina și-a propus pentru elevi următoarele obiective: sa cunoasca semnificatia acestei zile ăsi importanta pasarilor in viata noastra de zi cu zi, să identifice păsările care iernează în ţară și păsările călătoare care se întorc în ţară la începutul lunii aprilie, să modeleze păsări din plastilină, să confecţioneze păsări din hârtie folosind tehnica origami, să ilustreze lecturile citite, să cunoască speciile de păsări protejate din judeţ, să confecţioneze ,, căsuţe” pentru păsări, să cunoască legende, ghicitori,poezii despre păsări.

Ca modalități de realizare a acestor obiective s-u folosi : prezentarea unor filme scurte precum ”Cantecul priveghetorii”, “Cantecul pasarilor”, ”Pasarile nebune”, prezentarea unor cantece despre pasari; modelaj păsări din plastilina, confecționarea de păsări din hârtie folosind tehnica origami, realizarea unei machete din lucrările elevilor; lectura unor legende, ilustrarea unor secvenţe din lecturile citite, confecţionarea unor hrănitoare pentru păsări din pet-uri sau cutii de carton, agătarea lor pe arborii din jurul şcolii.

O altă activitate dedicată Zilei Internaţionale a păsărilor a avut loc tot pe 1 aprilie 2013 sub genericul ,,Mirajul naturii” elevii claselor a VI-a B şi a VI-a C au participat la o dezbatere organizată de dirigintele claselor, d-nele profesoare Cocuz Doina Lauriana și Neagu Monica în colaborare cu Agenția Pentru Protecția Mediului Vaslui. La această activitate au participat directorul APM Vaslui, d-na Cristina Nistor și d-na inginer Mihaela Budeanu de la APM Vaslui.

La această activitate copiii celor două clase au prezentat diverse materiale (imagini cu păsări, prezentări Power Point, CD cu diverse glasuri de păsări, cântece despre păsări) dedicate acestei zile. Coordonaţi de doamna director al A.P.M. Vaslui şi doamna inginer, copiii au purtat discuţii pe tema ocrotirii păsărilor pe baza unei prezentări Power Point. La finalul acestei activităţi, două grupe din fiecare clasă au participat la un concurs de tipul ,,Cine ştie câştigă”. Elevii câştigători au primit diplome şi dulciuri.




  • Ziua Pădurii 15 aprilie

Cu prilejul “Zilei pădurii” elevii clasei pregătitoare B au realizat o activitate interdisciplinarăavând ca obiectiv fundamental onsolidarea cunoştinţelor despre mediul înconjurător și educarea sentimentelor pozitive faţă de pădure, dorinţa de a ocroti, îngriji şi proteja pădurea. Copiii au realizat desene, colaje și lucrări din hârtie – “Copacul vesel”, “Copacul supărat” lucrând în grup în echipă care au fost apoi expuse într-o “Galerie a pădurii”. Activitățile au urmărit dezvoltarea unor abilități practice, stimularea dorinţei de cunoaştere, a curiozităţii de a înţelege fenomenele şi procesele din mediul înconjurător.




  • 22 aprilie 2012- Ziua Pământului

Cu prilejul Zilei Pământului preșcolarii de la cele două grupe de grădiniță ce funcționează în cadrul Școlii Gimnaziale Vaslui au desfășurat activitatea intitulată “Primăvara în vers şi culoare” care a urmărit să disemineze cunoştinţele dobândite în cadrul proiectelor pe teme de științe ale naturii desfăşurate în acest an școlar, cultivarea calităţilor expresive ale limbajului oral şi corporal prin poezie,valorificarea lucrărilor realizate în cadrul proiectelor eco derulate precum ZânaPrimăvară. Preşcolarii îndrumaţi de doamnele educatoare Natalia Marin Ailenei Oana-Roxana au realizat lucrări artistico-plastice pe teme de mediu și pe tema primăverii. Educatoarele împreună cu copiii au organizat o expoziţie pe holul grădiniţei cu lucrările rezultate din această activitate, expoziţie apreciată de părinţi. Cele mai reprezentative lucrări au fost premiate.



  • 22 mai 2012- Ziua Mondială a biodiversităţii

Sărbătorirea Zilei Mondiale a Biodiversității ne oferă, în fiecare an, ocazia de a analiza efectele negative pe care le au acţiunile noastre asupra mediului, dar şi măsurile pe care trebuie să le întreprindem pe viitor pentru a reface ceea ce nepăsarea şi inconştienţa au distrus.

Elevii clasei a IV-a C coordonaţi de înv. Cătălin Mândru au realizat o activitate practică la disciplina ştiinţe. Activitatea s-a desfăşurat sub forma unei competiții, pe echipe. Cei douăzeci și patru de elevi au fost împărțiți în patru grupe de câte șase copii care, pe parcursul a patruzeci și cinci de minute au rezolvat șase sarcini, acumulând astfel puncte. Elevii au dovedit că ştiu: să evidențieze, prin acțiune directă, proprietățile solului; să planteze o floare într-o jardinieră; să aibă o atitudine de protecție a mediului; să ofere un exemplu de bună practică ecologică elevilor, părinților, comunității.


  • 5 iunie 2013 - Ziua mondială a mediului

Cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului au fost organizate o multitudine de activități în parteneriat cu APM Vaslui și Primăria Municipiului Vaslui și celelalte instituții de învățământ din municipiul Vaslui anume:

15 elevi au participat pe data de 2 iunie sub îndrumarea d-nelor profesoare Iacob Luminiţa şi Tănasă Cornelia la Parada Costumelor Eco “E Cool 2013” organizată în parcul Copou, 3 dintre acestea obținând premii și mențiuni.

2 echipaje de ștafetă de la Școala Gimnazială Nr.6 au participat la concursul “Ștafeta deșeurilor reciclabile” sub coordonarea d-nei profesoare Ianul Ioana.




În cadrul concursului “Cel mai util și ingenios obiect creat din deșeuri reciclabile” locul I a fost obținut de către echipa școlii noastre, alcătuită din 4 elevi de la clasa a III-a C cu lucrarea “Jardiniera cu flori”.

Sub genericul Viață sănătoasă:


Mănânci sănătos, ești sănătos!

Această activitate a fost desfășurată în 3 aprilie în săptămâna ”să știi mai multe, să fii mai bun!” în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Vaslui, elevii clasei I A având ca invitat pe d-na doctor Irina Carmen, care a prezentat elevilor ce însemnă, cum este și mai ales de ce este nevoie de un regim de viață sănătos. Apoi copiii au preparat o gustoasă salată de fructe.

Sport și sănătate” Pe 31 mai 2013, au avut loc activități sportive și recreative realizate de către elevii claselor ID și IA coordonați de d-nele învățătoare Jacotă Mihaela și Păduraru Delia. Activitatea a constat în desfășurarea de jocuri sportive de echipă și parcursuri aplicative, La final copiii din ambele clase au fost recompensați cu diplome.
În 4 aprilie 2013 s-a desfăşurat în grădiniţă activitatea “Creştem mari şi sănătoşi! Cum? Ne spune medicul” sub forma unui joc interactiv îndrumat de asistentul medical școlar. Acesta a prezentat copiilor instrumentele medicale folosite la controlul de rutină într-un cabinet medical, le-a vorbit despre ele, le-a dat voie să se joace cu ele, în jocul de rol “La doctor”.

În jocul intitulat “Aşa da, aşa nu…..!” copiii au adresat întrebări şi au primit răspunsuri cu privire la: alimentaţia sănătoasă, pachetul zilnic, ce sunt microbii, importanţa apei în organism, influenţa calculatorului şi televizorulu în viaţa copilului, igiena danturii, a mâinilor.



Marcarea ZiLEI mondialE a sănătății

Vineri 5 aprilie 2013, sub genericul ,,Ne pasă de sănătatea nostră” a avut loc o acţiune de informare preventivă dedicată ,,Zilei Mondiale a Sănătăţii” desfăşurată de elevii claselor a VI-a B şi a VI –a C coordonați de d-nele profesoare Cocuz Doina Lauriana și Neagu Monica.

La această activitate elevii au prezentat riscurile de îmbolnăvire şi care sunt măsurile care trebuie luate pentru a nu se îmbolnăvi. Au discutat pe marginea unor materiale prezentate de dirigintele celor două clase, au realizat prezentări Power Point. De asemenea, elevii au primit pliante cu reguli de igienă.



Laptele – un aliment sănătos

Tot cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății cele două grupe de preșcolari au făcut o vizită la Fabrica de lapte S.C. ”Ilvas” Vaslui în 5 aprilie. Copiii au avut ocazia să observe activitatea din toate secţiile fabricii, de la descărcarea laptelui în tancuri până la realizarea produsului finit și anume prepararea și îmmutelierea laptelui, a iaurtului, prepararea untului, a caşcavalului şi brânzei.




  • Ziua Internațională a zonelor urbane”


In 12 decembrie 2012 a avut loc o dezbatere legată de protejarea mediului în zonele urbane, activitate realizată în colaborare cu A.P.M. Vaslui şi la care au participat clasele a VI-a B şi a VI-a C. Invitatul special a fost d-na inginer Budeanu Mihaela, reprezentant APM Vaslui. Obiectivele activităţii au fost: trezirea dorinţei copiilor de a proteja spaţiile verzi din zonele urbane; cunoaşterea factorilor nocivi asupra mediului înconjurător; conştientizarea elevilor asupra faptului că natura este prima noastră casă pe care trebuie să o ocrotim.

La această activitate eleviii celor două clase au prezentat diverse materiale dedicate acestei zile. Coordonaţi de doamna inginer, copiii au purtat discuţii pe această temă pe baza unei prezentări Power Point. La finalul acestei activităţi, două grupe din fiecare clasă au participat la un concurs de tipul ,,Cine ştie câştigă”.


Alte activități:



  • Dezbateri pe tema protejării mediului la orele de consiliere

În cadrul orelor de consiliere s-a urmărit formarea la elevi a unui comportament responsabil faţă de mediu şi au fost învăţaţi să aprecieze adevărata valoare a potenţialului mediului natural. Tematica orelor de consiliere de la fiecare clasă conține cel puțin o temă referitoare la activitățile ecologice și noțiuni de protecția mediului semestrial, precum și cel puțin 2 teme legate de stilul de viață sănătos anual.
S.O.S. – natura! - activităţi de voluntariat eco :”Uşor este să arunci, greu este să aduni!”

Salvăm natura, salvăm planeta” reprezintă genericul unei activități de ecologizare desfășurată în 16 noiembrie 2012 în Pădurea Paiu de către elevii clasei a V-a B, diriginte, prof. Chelmu Loredana.

Cu prilejul Zilei pădurii, în cadrul activității “Eco-pădurea”, preşcolarii de la cele două grupe de grădiniță de la școala noastră au participat la ecologizarea spaţiului verde împădurit din apropierea școlii. Selectiv s-au depozitat în saci deşeuri de hârtie, sticlă, plastic, metal, iar preșcolarii au învăţat cum să separe deşeurile deoarece peste tot întâlnes ccoşuri şi containere etichetate corespunzător. La sfârşitul activităţii toţi copiii au primit diplome de merit pentru buni ecologişti.
Activităţi de selectare, reciclare şi valorificare a deşeurilor

Elevi, părinţi şi cadre didactice au participat la acţiunile de colectare a deşeurilor organizate pe tot parcursul anului care au fost rând pe rând valorificate.

De menționat este locul III obținut de Școala Gimnazială Nr.6 în concursul județean Eco-Olimpiada Școlilor organizat de APM Vaslui în colaborare cu Primăria Municipiului Vaslui: în trei săptămâni elevii școlii noastre au colectat 2889 kilograme deșeuri. Valorificarea deşeurilor colectate ne-a permis să achiziționăm coșuri pentru colectare selectivă, materiale pentru curățenie, ghivece cu flori, răsaduri de flori. Elevii care s-au remarcat au fost premiați cu diplome.




  • Recuperare, recondiţionare, refolosire.


ECO-Mărțișor - mărţişoare din materiale refolosibile

Elevii de la clasele a II-a D și a II-a C coordonați de d-nele învățătoare Axinte Tasia și Hondru Livia au desfășurat activitatea “Cel mai frumos eco-mărţişor” din materiale refolosibile. In timpul activităţii a fost prezentat și marele povestitor Ion Creangă supranumit mărţişorul literaturii române născut la 1 Martie.

Prin această activitate s-a urmărit educarea copiilor în spiritul cunoaşterii şi păstrării tradiţiilor, în spiritul creativităţii şi al libertăţii de exprimare a imaginaţiei, al reducerii consumului de materiale şi energie.

Copiii au dovedit că sunt creativi și pricepuți realizând mărţişoare si felicitari din materiale refolosibile. Lucrările copiilor au fost reunite într-o expoziție organizată pe holul școlii. Cele mai valoroase lucrări au fost expuse și la Casa Corpului Didactic Vaslui.

ECO-DAR pentru mama

Elevii clasei a IV-a C sub coordonarea d-lui învățător Mîndru Cătălin au confecționat pentru mamele lor un dar special de 8 martie. La începutul lunii februarie au plantat bulbi de lalea în cutii goale de lapte, i-au udat și îngrijit iar de 8 martie au reușit să le ofere mamelor un cadou original, confecționat de ei, un ECO-dar.
Parada ECO “Salvăm planeta”
Preșcolarii de la Școala Gimnazială Nr.6 Vaslui, sub coordonarea d-nelor educatoare Marin Natalia și Ailenei Roxana au realizat în luna aprilie 2013 o mică paradă Eco sub genericul “Salvăm planeta”.




  • Învăţ şi cresc voios, într-un mediu sănătos

În luna octombrie 2012 s-a dat startul concursului „Cea mai curată clasă” şi s-a revizuit regulamentul de desfăşurare a concursului. Câştigătorii au primit diplome şi au fost evidenţiaţi la festivitatea de premiere la sfârșitul anului școlar. Concursul a fost mobilizator având ca rezultat săli de clasă mai curate, o curte îngrijită, elevi cu o ţinută decentă şi colectarea selectivă a deşeurilor.




  • Curte îngrijită – eco - conduită.

Elevii au îngrijit spaţiul din curtea și grădina școlii pe tot parcursul anului școlar. Au fost amenajate bănci pentru desfășurarea unor activități educative în aer liber.


Activităţile noastre sunt cunoscute în comunitatea locală și sunt apreciate de părinți fapt dovedit în chestionarele aplicate de Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității din școală şi prin implicarea reprezentanţilor comunităţii în desfăşurarea activităților.

Elevii şcolii noastre au acumulat experienţă prin implicarea în programul Eco-Şcoala, în parteneriate cu alte şcoli şi instituţii interesate în protecţia mediului. Activităţile derulate în acest program sunt exemple de bună practică pentru celelalte şcoli din municipiu şi pentru comunitatea locală, au fost popularizate la staţia radio a şcolii, în revista şcolii „Raze de lumină”, în mass – media, pe site-ul ccdg .

Participarea la seminarile din octombrie 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012 a fost un prilej de a învăţa din exemplele de bună practică ale şcolilor participante.

Ne bucurăm că şcoala noastră a devenit un loc mai plăcut pentru a învăţa şi un exemplu demn de urmat. Obiectivele acestui program orientează elevii în formarea unor atitudini şi comportamente în ceea ce priveşte problemele ecologice şi de protecţie a mediului. Elevii noștri sunt exemple de bună practică pentru părinții lor în ceea ce privește atitudinea de protecție a mediului și de colectare selectivă a deșeurilor.


Coordonator: prof. Ecaterina-Camelia Badea

ECO-Școala Gimnazială Nr.6 Vaslui






Yüklə 50,97 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin