CONFEDERATIA SINDICATELOR DEMOCRATICE DIN ROMANIA
FEDERATIA SINDICATELOR LIBERE DIN INVATAMANT
SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢĂMÂNT MARAMUREŞ
430291 str. PROGRESULUI nr. 46 BAIA MARE O. P. 1 ; C. P. 200 interior
TEL/FAX:0262-211857; FAX:0362-810508;TEL: 0744-473459,0747-112231,
www.slimm.ro, email: slimm_mm@yahoo.com
Scrisoare deschisă către membrii FSLI
Nu voi candida pentru Primăria Baia Mare!
O dată cu condamnarea la închisoare a primarului municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, numele meu a fost vehiculat tot mai des, în diverse jocuri politice. Atât presa din Maramureş cât şi presa centrală au menţionat posibila mea candidatură pentru această funcţie, devenită vacantă. Recunosc că am primit propuneri din partea partidelor politice, însă am declinat toate ofertele. Deşi a fost o onoare să fiu ofertat de către formaţiuni importante, priorităţile mele sunt altele în acest moment. Prima mea preocupare este şi va rămâne familia. Apoi sunt membrii de sindicat din Maramureş şi din ţară, pe care îi reprezint şi care mi-au acordat, în toţi aceşti ani, încrederea şi sprijinul lor. Şi pentru toţi aceşti oameni care şi-au pus speranţele în mine, voi refuza, şi pe viitor, orice altă ofertă de a candida pentru un post în administraţia locală şi centrală atâta timp cât îndeplinesc funcţia de preşedinte al S.L.Î. Maramureş. Mai mult, nu am intenţia de a mă înscrie în vreun partid politic în viitorul apropiat. Am primit multe astfel de propuneri de-a lungul timpului, pe care le-am refuzat onorabil.
Personal, le mulţumesc celor care s-au gândit la mine, însă nu mă interesează aspectul politic, nici ca independent, chiar dacă şansele la nivelul municipiului Baia Mare ar fi enorme în acest moment. Este posibil ca, pe viitor, să lansez o dezbatere legată de implicarea liderilor de sindicat ca independenţi în cadrul consiliilor locale, judeţene sau în structurile parlamentare. Nu cred însă că acum este un moment prielnic pentru astfel de schimbări. Legea Educaţiei Naţionale este năclăită de aberaţii, se doreşte reducerea cu 25% a salariilor din învăţământ, procesele intentate şi câştigate de către sindicatele din învăţământ sunt în aplicare, iar singura speranţă a personalului din învăţământ se regăseşte în sindicate. Din toate motivele invocate mai sus, nu cred că este moral pentru mine să fac, în acest moment, un pas atât de important.
Doresc să îi asigur pe membrii de sindicat din învăţământ că am fost şi voi rămâne aproape de ei. Principala mea preocupare este aceea de a veni în sprijinul personalului din învăţământ, printr-o luptă constantă cu guvernanţii. Avem nevoie de salarii decente, de o lege care să nu fie politizată, de un sistem de învăţământ care să nu distrugă generaţiile de elevi, prezente şi viitoare. Acestea sunt, în acest moment, priorităţile mele.
Baia Mare are nevoie de un primar, însă acum sunt dedicat altor proiecte pe care nu le voi abandona. Doresc să elimin orice suspiciuni, motiv pentru care, afirm public că nu voi candida pentru funcţia de primar în Baia Mare, indiferent de ofertele care vor veni. Le mulţumesc, încă o dată, celor care s-au oferit să mă susţină pentru un proiect atât de ambiţios, dar învăţământul maramureşean şi naţional are mai multă nevoie de mine, iar membrii de sindicat care mi-au fost alături în toţi aceşti ani, nu pot fi dezamăgiţi.
Respect angajamentul meu de a rămâne un lider sindical echidistant, capabil, alături de colegii mei, să păstrez deschise toate canalele de comunicare, să nu pierd încrederea dumneavoastră şi a partenerilor sociali, pentru ca, împreună, să asigurăm coeziunea în interiorul organizaţiei, coerenţa şi viziunea demersurilor noastre.
Cu deosebit respect,
Liviu Marian Pop
Dostları ilə paylaş: |