1605 – va fi mutat la Rădăuţi.
Roman (1600) - FILOTEI (1605-7)
1597 – era arhimandrit la Galata.
A murit după 1607, aug.29.
EFREM (1607-8) – Rădăuţi (1608-13)
de la Moldoviţa
IOSIF (1608-11)
după 1611 scaunul de Huşi a intrat într-o vacanţă de 5 ani.
- se pare că a fost înlăturat de Ştefan II Tomşa, la 1611
Roman (1608-1613) - MITROFAN (1616-19) – prima oară
apare în multe acte ale vremii.
Roman (1613-16) PAVEL (1619-20) – prima oară
ridicat în scaun de Gaşpar Graţiani (1619-20)
MITROFAN (1620-22) - a doua oară
reaşezat de noul domn ALEXANDRU ILIAŞ (1620-21)
PAVEL (1622-26) - a doua oară
reaşezat de ŞTEFAN TOMŞA II (1621-23) şi şi-a păstrat scaunul şi sub RADU MIHNEA (1623-26)
1626 – s-a aşezat la mânăstirea Neamţ ; a fost îngropat aici (în pridvor).
Din nou MITROFAN (1626-34) - Roman (1634-39)
este întâlnit în mai multe acte ale lui MIRON BARNOVSCHI
GHEORGHE (1634-45)
1629 – era un egumen la Secu, probabil acest episcop sub el , Vasile Lupu a acordat mai multe scutiri episcopiei. Gheorghe a participat şi la sinodul de la Iaşi – 1642.
1645 – probabil s-a retras.
GHEDEON (1645-53) – mitropolit (1653-59)
tot de la mânăstirea Secu.
1653 – d-l. GHEORGHE ŞTEFAN l-a ridicat în scaunul mitropolitan
SAVA (1653-56) - Rădăuţi (1656-58)
- Roman (1658-59)
TEOFAN (1656-1658) – Rădăuţi (1658-67)
DOSOFTEI (1658-60) - Roman (1660-71)
1671 – devine mitropolit, remarcându-se printr-o activitate cărturărească despre care am mai vorbit.
SERAFIM (1660-67) - Rădăuţi (1667-69)
s-a remarcat printr-o activitate gospodărească
i –au dat multe acte de danie (Eustratie Dabija şi Alexandru Iliaş).
IOAN (1667-74)
venea de la Secu
a fost egumen al mânăstirii de la Cetatea Neamţului, ridicată de Vasile Lupu.
1666 – egumen la Secu
1674 – Dosoftei şi Ştefan Petriceicu plecau în Polonia iar ierarhii din episcopii au fost schimbaţi.
Astfel la Huşi va veni TEODOSIE (1674) , iar la Roman IOAN de la Huşi.
SOFRONIE (1674-76)
CALISTRU VARTIC (1676-82)
1682 – a fost silit să se retragă
1686-89 (..) a devenit locţiitor de mitropolit, căci Dosoftei plecase în Polonia.
În aceeaşi perioadă a fost şi locţiitor al propriei sale eparhii de Huşi
MITROFAN (1682-86)
de la mânăstirea Bisericani
este vorbaa de ucenicul tipograf allui Dosoftei căruia i-a tipărit : „Psaltirea slavo-română (1680), „Molitvelnicul de-nţeles” (1681), „Viaţa şi petrecerea sfinţilor” (1682-86).
La rugămintea lui DOSOFTEI al Ierusalimului, Mitrofan a făcut o tipografie la Cetăţuia lângă Iaşi, tipărind: „Despre primatul papii” a lui Mectarie al Ierusalimuluil.
1682, „Dialog contra ereziilor” a lui Simeon al Tesalonicului (1683) şi „Slujba Sf.Serghie şi Vach” (1685)
1686 – când Dosoftei a plecat, Mitrofan a fost şi el înlăturat
A trecut în Ţara Românească şi s-a pus în slujba lui Şerban Cantacuzino, care l-a numit conducător al tipografiei domneşti din Bucureşti.
1691 – a ajuns episcop al Buzăului, înfiinţând aici pentru prima oară o tipografie.
1686-89 – episcopia a fost condusă de CALISTRU VARTIC care ţinea şi locul mitropolitului.
VARLAAM (1689-1708)
1689 – a fost ales Varlaam care nu s-a preocupat mai deloc de interesele episcopiei.
Totuşi a ridicat schitul de la Brădiceşti cu hramul Bunavestire.
A murit la 1712.
În general s-a remarcat o instabilitate a acestei eparhii în sec.XVII, datorită deselor schimbări de domni.
TRANSILVANIA
VIAŢA BISERICEASCĂ A ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA IN SEC.XIV-XV ŞI ÎNCEPUTUL SEC.XVI
INFORMAŢII PRIVIND SECOLELE ANTERIOARE
Sec.IX – În câmpia Panonică vin ungurii
896 - - încreştinarea ungurilor
Două izvoare atestă prezenţa (în sec.IX) românilor în spaţiul carpatic: „Cronica rusă de la Kiev” (sau a lui Nestor) relatează că după ce au trecut nişte munţi înalţi (Carpaţii), ungurii au „început să se lupte cu valahii şi cu salvii care trăiau acolo”.
„Gesta Hungaroum” a magistrului anonim al regelui (Bela II (1131-1141), care şi-a scris opera prin 1150: Anonymos, cum a fost numit acesta, arată că la venirea ungurilor, în Câmpia Panonică trăiau slavi, bulgari şi români.
În această ”Cronică” se găseşte informaţia existenţei unor voivodete:
MENUMORUT - voievodatul de Crişana cu sediul la Bihorea.
GLAD – Banat, între Mureş şi Dunăre. Acesta încercă o rezistenţă împotriva ungurilor cu o oaste formată din români, bulgari, pecenegi dar rezistenţa a fost înfrântă.
GELU – Ţara Transilvaniei – voievodat locuit de români şi slavi; peste ei a fost trimis TUHUTUM de către ARPAD.
Gelu încearcă o rezistenţă la Porţile Mehadiei, apoi la râul Almaş, apoi a căutat să se salveze în cetaataea de pe Someş, probabil la Dăbâca.
Dar în Transilvania au existat şi alte formaţiuni care nu sunt amintite de Anonymus. O dovedeşte esxistenţa unor cetăţi la Ţeligrad lângă Alba Iulia şi la Bălgrad.
Au existat şi aşa numitele ţări: a Făgăraşului, Bârsei, Haţegului,etc.
Ofensiva de ocupare a Transilvaniei a durat aproape două veacuri (sec.IX-XI). Gyula, urmaşul lui Gelu a fost înfrânt de Ştefan cel Sfânt în 1002-1003, prin trădarea lui Chanarhinus.
Ungurii, după stabilirea şîn Câmpia Panoniei, intrând în contact cu moravii, sârbii, românii, au primit o educaţie religioasă ortodoxă - Întâi au fost încreştinaţi ortodox.
- TERMATZUS şi BULTZOS sânt trimişi la Constantinopol într-o misiune şi aiaci se încreştinează.Apoi a venit aici principele GYULA, care prin botez s-a numit ŞTEFAN.
În acel timp a luat fiinţă o mitropolie maghiară dependentă de Bizanţ. (La 1028 apare un mitropolit Ioan al Turciei). Fiul acestui Gyula-Ştefan avea să fie ŞTEFAN I cel SFÂNT (997-1038) al Ungariei (Wajk). Sub el Ungaria s-a catolicizat , creând două episcopii: Colocsa şi Estergem şi alte opt apoi + cinci abaţii (toate latine).
Dăbâca – fundaţiile mai multor biserici, cea mai veache fiind din sec.IX.
La locul Bolgâgă (1,5 km de Dăbâca) – trei biserici, prima fiind mai veche de sec.XI.
Oradea – la 1091 cumonii distrug Bihorea, iar sediul episcopiei catolice este mutat la Oradeaa căci aici îşi va fi avut sediul un episcop ortodox, care acum a trebuit să se mute.
În acest timp trebuie să fie existat episcopii ortodoxe în Transilvania: Dăbâca – s-au descoperit fundaţiile mai multor biserici, cea mai veche din sec.IX.
Un altul va fi stat la Bihorea alături de Menumorut care în tratativele duse cu urmaşii lui Arpad invoca în sprijinul său, suveranitatea împăr. Bizan tin.
La Bihorea, ungurii au stabilit „centrul” comitatului Bihor, la 1111 – dovedeşte că această localitatae a era de primă importanţă. Tot aici a fost creată şi o episcopie latină sub Ştefan cel Sfânt.
Un alt episcop aa stat poate la Alba Iulia.
Sub actuala catedrală romanică din sec. XIII s-a descoperit o rotondă cu absidă semicirculară din sec.IX-X şi sub aceasta urmele unei bazilici mult mai vechi.
Ungurii au încercat în sec.XII să înlocuiască toate aceste episcopii ortodoxe cu unele catolice.
În locul episcopiei ortodoxe de la Alba, a fost adusă cea catolică, întemeiată iniţial la Tăşnad şi mutată apoi la Cluj. Mutarea la Alba trebuie să fi avut loc pe la 1092.
Deci, în locul unor vechi episcopii ortodoxe au luat naştere unele acatolice. (Această substituire a bisericii ortodoxe cu unele catolice a mai avut loc la Prejmer, Cluj, Meseş, Sâniob, Cârţa etc.).
„Viaţa Sancjkti Gerardi”, aminteşte că un şconducător localnic, Ohtum botezat ortodox în 1002 la Vidin, a ridicat la Marisena (Cenad), o biserică în cinstea Sf.Ion Botezătorul (ortodoxă)
1028-30 – Ştefan cel Sfânt a aatacat pe Ohtum şi l-a înfrânt datorită trădării sfetnicului său Chanadinus ) Cenadul).
Chanadinus a ridicat o biserică Sf.Gheorghe în Oroszlanos (Maidan, YU). Ştefan cel Sfânt a chemat pe acălugărul catolic Gerard şi l-a numit episcop de Cianadina. Acesta, cu 12 călugări , a ocupat biserica Sf.Ioan, iar ortodocşii au fost mutaţi la biserica Sf.Gheorghe.
La Cenad s-au descoperit urmele a trei biserici: una în stil gotic, a doua – romanie şi a atreia din sec.IV în stil romanic cu baptistein.
În Transilvania nu existau mânăstiri la Oroszlanos, Hodoş (Hodust – sec.X-XI), Meseşeni (lângă Moigrad) ş.a. – existas viaţă monahală ortodoxă.
1205 – Inocenţiu III sckria episcopului de Caloceaa că pe moşiile cneazului Bâlea aeaxistă un episcopat de rit grec ) – paote o episcopie în zona Bihorului).
VIAŢA BISERICEASCĂ A ROMÂNILOR din TRANSILVANIA
SEC. XIV-XV
După ocuparaea Transilvaniei de către regatul feudal maghiar, a început o amplă acţiune de organizare a Bisericii romano-catolice şi de prigonire a Bisericii Ortodoxe.
Sec.XI – Se înfiinţează două episcopii latine: una la Biharea, mutată în 1092 La Oradea, alta la Tăşnad, mutată la Cluj şi în 1092 la Alba Iulia.
1191 – S-a înfiinţat o prepozitură la Sibiu, supusă arhiepiscopiei de Estugom.
1232 – Papa Grigorie IX )1227-1241) a trimis în Ungaria pe episcopul Iacob Prenestin ca să îndemne pe rege să nimicească pe schismatici.
1234 – Obţine de la Bela IV un jurământ prin care se obliga să nimicească pe „falşii creştini” din ţara sa şi să-i aducă sub ascultarea Bisericii romane.
În acelaşi an informa într-o bulă pe Bela de existenţa acelor „pseudoepiscopi schismatici” care atrăgeau chiar şi ppe unii episcopi catolici aşezaţi pe teritoriul Episcopiei cumarilor (scrisoarea din 14 nov.1234).
Măsuri aspre s-au luat în timpul lui Ladislav IV Cumanul (1272-90).
1279 – un sinod al prelaţilor catolici întrunit la Buda precizaa că schirmaticilor să nu le fie îngăduit să ridice capele, iar credincioşilor să nu li se îngăduie să participe la un astfel de cult.
Măsurile însă n-au avut nici o receptivitate.
1299 – Papa Bonifaciu VIII (1294-1303) recomanda arhiepiscopului de Estergom să folosească inchiziţia împotriva schismaticilor.
Deosebit de activ în prigonirea ortodoxiei s-a aarătat acardinalul Gentili, legat apostolic pentru Ungaria şi Cumania.
Măsuri energice în acest sens a luat Ludovic de Anjou (1342-1382).
1366 – Poruncea nobililor din Cervin şi Caraş să prindă pe toţi preoţi slavi sau schismatici.
1428 – Sigismund de Luxemburg (1387-1437) a luat măsuri împotriva ortodoacşilor din Caransebeş, Mehadia, Haţeg. Se prevedea că nimeni nu are voie să deţină vreo proprietate decât dacă este catolic.
În paralel , s-au dus acţiuni de exterminare a huşiţilor la 1433, 1436.
1436 – a fost trimis împotriva lor inchizitorul Iacob de Marchia, care cutreierând Transilvania a luat măsuri energice de înlăturare a aortodocşilor şi husiţilor.
Din sec.XV, ierarhia catolică începe să pretindă dijma de la români, abuz care adeterminat răscoala de la 1437. De abia în a doua jumătate a secolului, Matei Corvin a oprit aceste abuzuri (legea V din 1481).
Acţiunea prozelitistă catolică pierde din intensitate după 1526, când turcii înving la Mohačs.
1556 – este suprimată episcopia de Alba şi alte aşezăminte catolice din Transilvania.
În ciuda tuturor represiunilor Biserica Ortodoxă a continuat să existe, căci întâlnim o seamă de biserici şi mânăstiri româneşti de piatră.
În actele vremii sânt întâlniţi numeroşi preoţi şi protopopi români, mai ales în Ţara Haţegului.
1313-14 – datează o inscripţie în care aparae numele preotului NANEŞ – cel mai vechi nume de preot cunoscut în Transilvania.
2 iun.1360 – cu prilejul unui scaun de judecată sânt amintiţi pe lângă nişte cneji şi ţărani şi protopopul PETRU din Ostrov şi preoţii ZAMPA din Cioprotiva, DALC din Densuş, DRAGOMIR din Tuştea, BALC din Peşteana;
1364 – menţionat preotul MIROSLAV din Giuleşti (Maramureş)
1411 – se judeca un proces de proprietate între protopopul DOBROTĂ din Râu Bărbat şi BARB , fiul lui Leel.
1435 – românii din Ţara Haţegului s-au răsculat împotriva castilanilor cetăţii Deva, având în frunte şi pe preotul cneaz VÂLCUL din Ruşor.
1456 – O scrisoare a unui minorit relata că românii îşi păstrează credinţaa datorită predicilor unui protopop PETRU din părţile Hunedoarei.
Din moment ce existau preoţi şi protopopi însemna că este şi o organizare bisericească superioară ce îi sfinţea pe ei şi bisericile lor.
În 1978 s-a făcut o descoperire la mânăstirea Râmeţ: o inscripţie care consemnează numele meşterului zugrav MIHUL de la Crişul Alb şi numele arhiepiscopului GHELASIE, precum şi anul 1376. Acesta este primul ierarh ortodox român cunoscut cu numele în teritoriile intracarpatice.
Mânăstirea Sf.Mihail din Peri
este o mânăstire în Maramureş cu hramul Sf.Arh.Mihail ctitorită de cnejii DRAGOŞ şi DRAG din Bedeu (Dragoş avea să fie viitorul conducător al Moldovei).
Urmaşii lui Dragoş, Baliţă şi Drag au refăcut ctitoria, înzestrând-o cu sate şi proprietăţi.
1391 – Drag a plecat la Constantinopol unde a obţinut ca mânăstirea ctitorită de ei să fie considerată „stavropighie” (prin tonosul patr.Antonie IV - 1391).
Călugărul PAHOMIE a fost investit acu titlul de erarh patriarhal, având unele atribuţii rezervate episcopilor, excepţie făceau numai hirotoniile care erau săvârşite de „arhierei locali” proveniţi în actul de la 1391.
Se pune întrebarea : cine erau acei „arhierei locali . La prima vedere s-ar putea spune că e vorba de mitrop. de Halici sau unul din cei patru sufragani ai săi. Dar mânăstirea din Peri era mult mai apropiată de Transilvania. Se ştie de altfel că la Dăbâca a existat o episcopie, căci acolo s-au descoperit urmele unei biserici sec.IX-XI.
1205 – Într-o scrisoare a lui Inocenţiu III se amintea de o episcopie ortodoxă pe moşiile cneazului Bâlea poate în părţile Hunedoarei.
1376 – Se amintea în inscripţia aceeea de arhiep.Ghelarie . Iată deci că aveam să exsiste arhierei locali în acea vreme şi în parte îi şi ştim.
1456-58 – Era egumen al mânăstirii SIMION SĂLĂJANUL.
Numele arată că mânăstirea gravita spre Transilvania şi nu spre Halici.
În ultimul deceniu din sec.XV, episc. rutean IOAN de la Mimcacs încerca să limiteze cât mai mult drepturile de exarb ale egumenului Ilarie din Peri, care s-a plâns regelui Vladislav II.
14 mai 1494 - Vladislav II îi dă un hrisov prin care îi reconfirma drepturile din 1391, cu condiţia ca „arhiepiscopului din Transilvaniaa , celui de acum şi celor viitor să-i dea supunerea şi ascultarea cuvenită ca unor superiori ai săi”.
Abia în a doua jumătate a sec.XV sânt atestaţi documentar şi alţi ierarhi ortodocşi.
1456 – este pomenit IOAN din Caffa Crimeii, ajutat probabil de Iancu de Hu7nedoara să devină mitropolit al românilor transilvăneni.
În acest an îi găsise o casă în Hunedoara şi făcea vizite canonice în satele româneşti din sudul Transilvaniei.
În acest timp se afla pe aici şi inchizitorul IOAN CAPISTRAN ce fusese chemat de Iancu de Hunedoara şi de arhiepiscopul catolic maghiar în Ungaria, din 1453, să predice o cruciadă antiotomană. Venind aici a fost neplăcut impresionat de mulţimeaa românilor „schismatici”.
Trecând prin multe sate româneşti , îndemna pe nobilii catolici să ardă bisericile româneşti şi să alunge pe preoţii ortodocşi. Dar dispoziţiile i-au rămas fără rezultat căci „românii se puteau converti foarte greu”.
Ian.1456 – Ioan de Caffa aa fost arestat de Capistran şi trimis la Timişoara la Iancu de Hunedoara. Aici a afost închis, iar mai apoi dus la Pesta.
După moartea lui Iancu în august 1456 şi a lui Capistran în octombrie , LADISLAV HUNIADE fiul lui Iancu a permis credincioşilor ortodocşi să-şi refacă biserica arsă de Capistran în Hunedoara.
Se crede că numirea lui Ioan de Caffa a fost făcută cu încuviinţarea lui Iancu. Dacă a fost arestat tot din porunca lui Iancu, aceasta s-a întâmplat pentru că el avea nevoie de sprijinul lui Capistran, căci în 1454 începuse deja campania antiotomană în Sabia, terminată cu înfrângerea lui Mahomed II la Belgrad.
1479- Apare un nou ierar ortodox: IOANICHIE sub forma „Iowannychik mektropolitanus Nandoralbeusis” – într-o diplomă a regelui Matei Corvin prin care la rugămintea acelui ierarh regele ascutea pe preoţii ortodocşi din Maramureş de orice dări.
Unii istorici (A.Bunea, Z.Pâclişanu) susţineau că e vorbaa de un mitropolit Ioanichie din Belgradul Serbiei (Nandor Alba), cu jurisdicţie şi asupra românilor maramujreşeni.
Alţii (N.Popea, T.V.Păcăţiam, V.Mangra), urmând pe Petru Maior, susţin că dintr-o greşală de cancelarie s-a scris Nandor Albensis în loc de Alba Iuliemis. Dar teza este inacceptabilă căci la acea oră nu exista mitropolie ortodoxă la Alba.
Din nou, aţi istorici (Ştefan Meteş, Ştefan Lupşa) socotesc pe Ioanichie de neam sârb refugiat din Serbia din cauza expansiunii turce. Dar şi această teză este îndoielnică. Este posibil ca ierarhul să se fi numit Ioanichie Mandorensis, adică din Nandru (localitate în apropierea Hunedoarei).
15 iulie 1481 – Matei Corvinul scutea pe toţi preoţii ortodocşi de dijma catolică, după ce în 1480 ameninţase pe papa chiar cu trecerea Ungariei la ortodoxie.
MITROPOLIA AORTODOXĂ DE FELEAC.
Înainte de 1488 se stabilise la Feleac un „episcop grec”MARCU care cumpărase o casă şi alte bunuri imobile de la preotul VASILE , şcăruia i-a înfiat fiul, pe DANCIU pe care l-a hirotonit diacon şi preot, iar în cele din urmă la hirotonit arhiereu sub numele de DANIILE, care i-a urmat în scaun.
(Ştefan Lupşa formulase ipotezaa că această Mitropolie de Feleac era cea mutată de la Severin prin 1470 şi care apoi a fost multată la Alba Iulia în 1550, dar teoria nu poate fi verificată).
În realitate la Feleac n-a fost o episcopie oarecare ci aa fost sediul mitropoliei pentru vre-o şapte decenii, reprezentând o etapă bine determinată în istoria Transilvaniei. Faptul nu trebuie să surprindă (mutarea mitropoliei dintr-un loc în altul) căci şi voievozii stăteau de regulă pe domeniile lor feudale, neavând propriu-zis o reşedinţă (Argeş-Târgovişte – Bucureşti).
Aşa cum Ioan de Casffa se aşezase în Hunekdoara unde stătea Iancu, aşa şi Matei Corvin a cerut mitropolitului ortodox să se aşeze la Cluj.
Feleacul este atestat documentar din 28 ian.1367 când Ludovic cel Mare al Ungariei (1342-82) scotea Feleacul de sub puterea voievodului Transilvaniei.
DANIIL – primul ierarh ortodox cunoscut la Feleac. Numele îi apare într-un Tetraevanghel slavon”, împreună cu data 1488, octombrie 25. Era un Tetrraevanghel pe care Daniile îl dăruia catedralei de la Feleac.
1497- Acest „Tetraevanghel” a fost ferecat la dorinţa unui dregător al lui Ştefan cel Mare.
Poate pe Daniil îl avea în vedere hotărârea lui Vladislav II, din 1494, prin care egumenul ILARIE din mânăstirea Peri era supus „arhiepiscopului din Transilvania”
MARCU – urmaşul lui Daniil; este pomenit într-un act din 25 dec.1550.
Se presupune că Marcu era un olah sud-dunărean trimis în Transilvania probabil de Radu cel Mare din Ţara Românească şi de fostul patriarh ecumenic Nifon II ce era pe atunci mitropolit al Ungrovlahiei, având titlul de exarh al Plaiurilor”.
Probabil a păstorit până prin 1516, când o inscripţie slavă din biserica Feleacului pomenea un alt mitropolit, probabil ŞTEFAN (deşi nu este decât iniţiala numelui Şt.). S-ar putea ca ipotetic Ştefan să fie numele de călugăr al unui alt ierarh de la Feleac – DANCIU.
26 ian.1534 – un act prin care câţiva români din Feleac depuneau mărturie că preotul IOAN era fiul şi urmaşul lui Danciu.
1538- un act în care era pomenit din nou Danciu şi care amintea un nou arhiepiscop: PETRU rudă cu Danciu.
Şi-a încheiat păstoria înainte de 25 dec.1550, când în actele Cancelariei clujene nu mai era amintit.
Cu el se încheie şirul mitropoliţilor transilvăneni de la Feleac.
Din cele expuse avem cinci mărturii istorice sigure care atestă că la Feleac s-a stabilit sediul Mitropoliei pentru aproape şapte decenii:
Însşemnarea de pe Tetraevanghel de la 1488 scris din porunca arhiepiscopului Daniil;
Inscripţia de pe ferecătura acestui „Tetraevanghel”, care era al Mitropoliei din Feleac;
Semnătura mitropolitului Daniil în scrisoarea către braşoveni adresată între 1488-1500, lui Urs Petru, judele Braşovului;
actul 14 mai 1494 care amintea ape „arhiepiscopul de Transilvania;
Inscripţia din 1516 aflată în biserica din Feleac ) ŞT.)
Hirotonia poate că se făcea în Ţara aRomânească căci mitropolia ungrovlahiei s.n. şi „exanh. Al Plaiurilor şi Ungariei”.
MÂNĂSTIRILE ŞI BISERICILE ROMÂNAŞTI DIN TRANSILVANIA, BANAT ŞI MARAMUREŞ
ÎN SEC.XIII-XV
S-au descoperit la Dăbâca urmele mai multor biserici din sec.X-XI.
Prima mânăstire cunoscută din izvoare este cea de la MORISENA (Cenad) cu hramul Sf.Ioan Bjotzătorul, ridicată de voievodul Ahtum în jurul lui 1002.
În urma ocupării mânăstirii de către acălugării latini- după 1028 – ortodocşii au fost aşezaţi în mânăstirea cu hramul Sf.Gheorghe din Maidan.
În seac.XIII-XV s-au ridicat tot mai multe biserici şi mânăstiri.
Cel mai vechi monument de artă bisericească este biserica din DENSUŞ, în Ţara Haţegului.
Este construit din pietre romane, provenite din ruinele Sarmisegetusei învecinate. A fost pictată de meşterul zugrav Ştefan, în 1443 (consemnat într-o inscripţie). Nu se cunosc ctitorii.
Biserica din piatră din STREI SÂNGIORGIU. Sub stratul de tencuială s-a adescoperit o inscripţie slavonă din anii 1313-14 din care rezultă că biserica s-a ridicat „spre ajutorul şi iertaraea păcatelor” cneazului Bâlea şi ale preotului NANEŞ. Este consemnat şi numele zugravului TEOFIL. Este cea mai veache pisanie din întreaga artă medievală românească.
Sub pisania şi pictura din 1313 s-a mai descoperit un strat vechi de zugrăveală, socotit cel mai vechi ansamblu pictural cunoscut până azi în întreaga ţară.
Biserica aactuală este cea mai veche clădire românească păstrată integral. În 1408 a fost refăcută de acneazul Cândreş şi soţia sa Nistora.
Biserica din STREI este o ctitorie cnezială din sec.XIII . A fost împodobită cu picturi pe interior şi exterior.
Aproape de oraşul Haţeg seaflă biserica din satul SÂNTĂ MĂRIE ORLEA. Este o biserică de dimensiuni mari, de tip occidental, ctitorită în ultimul sfert din sec.XIII de cnejii Cândea. În interior se păstrează un valoros aqnsamblu de picturi murale. Biserica aa ajuns mai târziu în stăpânirea catolicilor, apoi aa calvinilor.
Alte biserici sânt: CETATEA COLŢULUI la poalele Retezatului , din seac.XIV; biserica din OSTROV lângă Deusuş, sec.XIV; biserica din SÂNPETRU, lângă Haţeg, NUCŞOARA, PEŞTEANA sânt tot din sec.XIV.
Biserica din PRISLOP cu hramul Sf.Ioan Botezătorul la 15 km de Haţeg, la hotarul satului Silivaşul de Sus, a fost ridicată la sfârşitul sec.XIV de ucenici ai lui Sf.Nicodim. A fost refăcută de Zamfira, fiica lui Moise Vodă al Ţării Române, în 1564. Ea este îngropată aici, murind la 1580.
Tot din sec.XV este biserica din CINCIŞ, distrusă în anii din urmă.
30 nov.1458 - - Matei Corvinul acorda românilor din Hunedoaraa dreptul să-şi ridice o biserică de zid în oraş. Astfel s-a ridicat biserica SF.NICOLAE (restaurată în 1634). Înainteaa ei poate acă a aexistat o altă biserică în care va fi slujit Ioan de Caffa.
Biserica din GURA ASADA, din sec.XIII, se numără printre cele mai expresive realizări ale arhitecturii româneşti din Transilvania.
Biserica din LESNIC – 1400 – are un ansamblu de picturi murale originale.
Tot din sec.XV: Biserica din ROŞCANI, BÂRSĂU, lângă Ţebea – CRISCIOR şi RIBIŢA; ZLATNA, etzc.
În Deva exista o biserică cu hramul SF.NICOLAE ridicată către sfârşitul sec.XIV, având stema regelui Ludovic I cel Marea al Ungariei, luată mai târziu de calvini.
La sfârşitul sec.XIX s-a descoperit pictura ei ortodoxă sub stratul de var, iar în 1896 aa fost dărâmaştă.
Biseriaca din RÂMEŢ – sub straturile mai târziu de pictură (sec.XVIII-XIX) apar fragmente de picturi mai vechi din sec.XIV. Aici s-a descoperit inscripţia cu numele arhiepiscopului GHELASIE, anul 1376 şi numele meşterelui MIHUL de la Crişul Alb.
Dostları ilə paylaş: |