este educaţia oficială, instituţională. Şcoala prin toate formele sale, este instituţia care o realizează (grădiniţe, şcoli, licee, universităţi, centre de perfecţionare etc.);
este educaţia oficială, instituţională. Şcoala prin toate formele sale, este instituţia care o realizează (grădiniţe, şcoli, licee, universităţi, centre de perfecţionare etc.);
este realizată în cadrul sistemului de învăţământ structurat ierarhic şi gradat cronologic, organizată pe niveluri şi ani de studii.
se realizează “în cadrul unui proces de instruire realizat cu rigurozitate, în timp şi spaţiu: planuri, programe, manuale, cursuri, materiale de învăţare etc.”
cuprinde toate ciclurile de şcolarizare (preşcolar, primar, gimnazial, liceal, superior);
se realizează prin intermediul procesului de învăţământ;
are finalităţi explicite, formulate în documente şcolare oficiale (Legea învăţământului, programe de învăţământ, manuale etc.), elaborate pentru cicluri, niveluri şi ani de studii, fiind proiectate pedagogic prin planuri de învăţământ, programe şi manuale şcolare, cursuri universitare, ghiduri etc.
procesul educaţional este conştient, intens, concentrat, continuu;
procesul educaţional este conştient, intens, concentrat, continuu;
are ca rezultate asimilarea sistematizată şi organizată de cunoştinţe, facilitează dezvoltarea unor capacităţi, priceperi, deprinderi, aptitudini şi atitudini în diferite domenii (cultural-ştiinţific, practic, tehnologic, social) precum şi dobândirea din partea celui educat a unor metode şi tehnici de muncă intelectuală, dezvoltarea capacităţilor de autoevaluare;
este realizată de către persoane specializate în domeniul ştiinţific abordat precum şi în domeniul psihopedagogic;
se adresează unui public ce beneficiază de un statut aparte – cel de elevi sau de studenţi;
în cadrul procesului educaţional sunt utilizate conţinuturi (informaţii), metode şi mijloace didactice, adaptate situaţiilor educaţionale specifice şi care contribuie la atingerea obiectivelor educaţionale;
în cadrul procesului educaţional sunt utilizate conţinuturi (informaţii), metode şi mijloace didactice, adaptate situaţiilor educaţionale specifice şi care contribuie la atingerea obiectivelor educaţionale;
evaluarea performanţelor celor educaţi se realizează prin raportare la criterii sociopedagogice riguroase şi este realizată de către fiecare cadrul didactic şi de către instituţia şcolară în sine, concretizându-se în note, calificative,aprecieri, caracterizări etc.
facilitează accesul la valorile culturii, ştiinţei, artei, literaturii şi tehnicii, la experienţa social-umană, având un rol decisiv în formarea personalităţii umane, conform obiectivelor individuale şi sociale;
este influenţată de alte componente ale sistemului social şi politic etc
Educaţiei formale îi sunt aduse câteva critici.
Educaţiei formale îi sunt aduse câteva critici.
Centrată pe performanţă (mai degrabă academică decât socială), educaţia formală lasă prea puţin timp liber imprevizibilului, studierii aspectelor cotidiene cu care se confruntă elevii. De aceea, în multe dintre situaţii, şcoala apare ruptă de contextul social în care funcţionează. Cadrele didactice, fie nu au pregătirea psihopedagogică necesară abordării acestor aspecte, fie nu au timpul necesar abordării aspectelor sociale.
Activitatea lor este puternic influenţată de timpul necesar parcurgerii programei şcolare, repectării orarului şi a programului prescris.
Şcoala trebuie să se schimbe şi să se deschidă în faţa problematicii lumii contemporane prin:
Şcoala trebuie să se schimbe şi să se deschidă în faţa problematicii lumii contemporane prin:
descongestionarea programelor de învăţământ şi a materiei de studiu;
introducerea unor discipline/capitole care să vizeze viaţa comunităţii în care şcoala îşi desfăşoară activitatea care să abordeze aspecte ce ţin de dezvoltarea comunităii, istoricul acestei, valorizatea aspectelor pozitive ale comunităţii etc.;
susţinerea elevilor pentru a-şi manifesta talentele şi aptitudinile prin creşterea şi diversificarea ofertei de opţionale şi de alternative educaţionale;
dezvoltarea unor oferte educaţionale diverse (pachete de cursuri opţinale, alte servicii sociale dezvoltate în şcoală etc.);
oferirea unor şanse reale pentru fiecare unitate de învăţământ de a-şi determina propriul curriculum (prin curriculum la decizia şcolii);
oferirea unor şanse reale pentru fiecare unitate de învăţământ de a-şi determina propriul curriculum (prin curriculum la decizia şcolii);
posibilitatea utilizării flexibile a segmentului neobligatoriu din programe în funcţie de nevoile locale de educaţie şi formare;
asigurarea unei conexiuni adecvate între învăţarea formală, nonformală şi informală, în sensul deschiderii şcolii înspre influenţele educative nonformale şi informale şi găsirea modalităţilor optime de articulare între acestea;
armonizarea politicilor şi practicilor privind instruirea initială, şi continuă (asigurarea calităţii şi continuităţii prin conţinutul curriculum-ului, evaluare şi recunoaştere) şi regândirea tuturor nivelurilor şi structurilor învăţământului din prespectiva educaţiei permanente;
integrarea rapidă a noilor tehnologii comunicaţionale în procesul de învăţământ, etc.
este alcătuită din toate activităţile educaţionale, intenţionate, sistematice, desfăşurate însă în afara şcolii (de către alte instituţii şi organizaţii);
este alcătuită din toate activităţile educaţionale, intenţionate, sistematice, desfăşurate însă în afara şcolii (de către alte instituţii şi organizaţii);
nonformal nu e sinonim cu needucativ, ci desemnează o realitate educaţională mai puţin formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu efecte formativ-educative;
conţinutul său este adaptat nevoilor individului şi unor situaţii specifice;
un aspect important al educaţiei nonformală îl reprezintă faptul că cei educaţi optează, aleg din proprie iniţiativă o formă sau alta de educaţie nonformală, în funcţie de obiectivele personale, necesităţi, interese etc.;
conţinutul şi obiectiveleurmărite sunt prevăzute în documente special elaborate ce prezintă o mare flexibilitate, diferenţiindu-se în funcţie de vârstă, sex, categorii socioprofesionale, interesul participanţilor, aptitudinile şi înclinaţiile acestora;
educaţia nonformală care serveşte unei mari varietăţi de necesităţi educaţionale (mai ales la tineri şi adulţi) se regăseşte sub mai multe forme:
educaţia nonformală care serveşte unei mari varietăţi de necesităţi educaţionale (mai ales la tineri şi adulţi) se regăseşte sub mai multe forme:
a) educaţia “complementară”, paralelă cu şcoala, întâlnită mai ales la elevi;
b) educaţia “suplimentară, pentru cei care şi-au întrerupt prematur studiile;
c) educaţia de “substituţie”, pentru cei care sunt analfabeţi.
educaţiei nonformale poate fi făcută în funcţie de activităţile desfăşuare. Astfel întâlnim:
educaţiei nonformale poate fi făcută în funcţie de activităţile desfăşuare. Astfel întâlnim:
1) activităţi extraclasă/extradidactice (cercuri pe disciline, interdisciplinare sau tematice, ansamblurisportive, artistice, concursuri şcolare, olimpiade, competiţii etc.);
2) activităţi de educaţie şi instruire extraşcolare, denumite paraşcolare şi perişcolare.
Activităţile paraşcolare se dezvoltă înmediul socio-profesional specific: activităţi de perfecţionare şi de reciclare, deformare civică sau profesională.
Activităţile perişcolare sunt desfăşurate în mediul socio-culturalca activităţi de autoeducaţie şi de petrecere organizată a timpului liber în cadruluniversităţilor populare, al cluburilor sportive, la teatru, în muzee sau în cluburile copiilor, înbiblioteci publice, în excursii, acţiuni social-culturale sau în familie ori prin intermediul massmedia.
Educaţia nonformală este realizată de o serie de agenţi care acţionează la nivelul comunităţii locale: familie, organizaţii nonguvernamentale, case de cultură şi tehnică, muzee, teatre, biserică, poliţie, unităţi sanitare, agenţi economici, cinematografe, biblioteci, universităţi populare etc. cât şi prin mass-media.
Educaţia nonformală este realizată de o serie de agenţi care acţionează la nivelul comunităţii locale: familie, organizaţii nonguvernamentale, case de cultură şi tehnică, muzee, teatre, biserică, poliţie, unităţi sanitare, agenţi economici, cinematografe, biblioteci, universităţi populare etc. cât şi prin mass-media.
Spre deosebire de educaţia formală, coordonatorii acestei forme de educaţie sunt animatori, moderatori care sunt mai flexibili, entuziaşti, se adaptează rapid la cerinţele specifice activităţii desfăşurate.
Evaluarea performanţelor obţinute de către participanţi este şi ea flexibilă, în funcţie de situaţii. În condiţiile extinderii cererilor de pregătire profesională prin diferite forme de instruire nonformală, există şi situaţii în care acestea sunt finalizate prin certificate sau diplome de absolvire.
Obiectivele educaţiei nonformale :
Obiectivele educaţiei nonformale :
a) Perfecţionarea profesională/recalificarea persoanelor care au nevoie de acest lucru.
b) Pregătirea cetăţenilor pentru a cunoaşte, folosi mai bine resursele locale
c) Alfabetizarea
d) Dezvoltarea unora dintre componentele educaţiei: morală, profesională, fizică, igienică, ecologică, pentru petrecerea timpului liber, interculturală, civică etc.
e) Recreierea şi destindrea participanţilor şi petrecerea adecvată a timpului liber Pot fi organizate activităţi de cunoaştre, întreţinere a resurselor locale sau de promovare a comunităţii (festivaluri, expoziţii, serbări etc.). Nu este de neglijat faptul că în cadrul acestor activităţi pot participa împreună toţi membrii comunităţii (elevi, tineri, adulţi).
f) Lărgirea şi completarea orizontului cultural al participanţilor la diverse activităţi;
g) Exersarea şi cultivarea abilităţilor, aptitudinilor, talentelor, capacităţilor
Raportul dintre educaţia nonformală şi cea formală este unul de complementaritate, atât sub aspectul conţinutului, cât şi în ceea ce priveşte formele şi modalităţile de realizare.
Raportul dintre educaţia nonformală şi cea formală este unul de complementaritate, atât sub aspectul conţinutului, cât şi în ceea ce priveşte formele şi modalităţile de realizare.
Sunt semnalate însă şi o serie de limite precum:
de multe ori programele sunt prea flexibile, centrate doar pe obiectivele pe termen scurt, educatorii au o mare libertate metodologică;
este puternic dependentă de mijloacele disponibile care nu sunt în măsură să răspundă adecvat cerinţelor educative concrete;
recunoaşterea socială a rezultatelor certificate prin diplome şi certificate poate fi dificilă în condiţiile existenţei “concurenţei” educaţiei formale;
pot apărea situaţii în care resursele comunităţii locale implicate şi programele educaţionale desfăşurate la nivel comunitar să nu aibă coerenţă (ex. sunt profesionalizate persoane în meserii necerute la nivel local) etc.
Teoria “deşcolarizării societăţii” (Ivan Illich, 1971) propune “patru reţele ale cunoaşterii” caracteristice pentru “noile instituţii educative” de tip nonformal:
Teoria “deşcolarizării societăţii” (Ivan Illich, 1971) propune “patru reţele ale cunoaşterii” caracteristice pentru “noile instituţii educative” de tip nonformal:
a) o reţea de “servicii utilizată în activitatea zilnică în uzine, aeroporturi, ferme etc.”, care pune la dispoziţia publicului diferite “obiecte educative”: instrumente, biblioteci, laboratoare, săli de expoziţii, săli de spectacol, muzee etc.;
b) o reţea de “schimburi de cunoştinţe” actualizate, bazată pe “o listă de persoane” dispuse şi capabile de asemenea activităţii;
c) o reţea de comunicare susţinută printr-un organism care “facilitează întrunirile între “semeni” şi înregistrarea dorinţelor în materie de educaţie;
d) o reţea de adrese ale persoanelor profesioniste sau amatoare, capabile de “servicii educative” oferite chiar la nivelul unui “anuar”.
Influenţele educative primite zi de zi neplanificat şi neorganizat, influenţele educative sunt spontane, neaşteptate;
Influenţele educative primite zi de zi neplanificat şi neorganizat, influenţele educative sunt spontane, neaşteptate;
Se întinde pe durata întregii vieţi şi se realizează prin intermediul experienţelor cotidiene;
Include ansamblul influenţelor cotidiene, spontane, eterogene, incidentale, voluminoase – sub aspect cantitativ – care nu îşi propun în mod deliberat atingerea unor obiective pedagogice, dar au efecte educative, ocupând cea mai mare pondere de timp din viaţa individului. Aceste influenţe spontane, incidentale nu sunt selectate, prelucrate şi organizate din punct de vedere pedagogic;
Individul primeşte informaţii, îşi formează priceperi şi deprinderi, şi structurează personalitatea, convingerile, atitudinile.
Individul primeşte informaţii, îşi formează priceperi şi deprinderi, şi structurează personalitatea, convingerile, atitudinile.
Prin contactele sociale spontane şi influenţe cotidiene fiecare persoană adoptă anumite atitudini, realizează anumite comportamente, interiorizează valori, conturându-şi astfel profilul său psihosocial;
Obiectivele educaţiei informale nu sunt formulate explicit dar prin influenţele sale exercitate continuu are efecte educative care pot fi atât pozitive cât şi negative;
Educaţia informală îşi manifestă influenţa în afara cadrului instituţional, în mediul social de viaţă cotidiană al individului, în familie, în grupul de prieteni, în colectivul de muncă, în localitatea în care trăieşte, în comunitate, pe stradă etc.
Educaţia informală cuprinde “achiziţiile dobândite într-o manieră întâmplătoare în ocazii din ce în ce mai numeroase şi mai variate, aşa cum le determină condiţiile existenţei umane ca atare.”
În literatura de specialitate întâlnim o diferenţiere a influenţelor educative de tip informal:
În literatura de specialitate întâlnim o diferenţiere a influenţelor educative de tip informal:
Influenţe educative neorganizate, neselectate, spontane, neprelucrate care sunt rezultate din interacţiunea socială din familie,stradă, anturaj etc;
Influenţe educative organizate şi instituţionalizate manifestate de mass-media, care sunt proiectate şi orientate din perpectiva altor interese decât cele educaţionale. Mass media poate însă, să abordeze şi să-şi propună programe speciale cu obiective educaţionale
Evaluarea acestui tip de educaţie este şi ea una informală, spontană. Poate îmbrăca forma feed-back-ului venit din partea celor din jur ca opinii, atitudini, sfaturi, replici în conversaţie etc. sau a reuşitelor personale şi sociale ale celor implicaţi.
Evaluarea acestui tip de educaţie este şi ea una informală, spontană. Poate îmbrăca forma feed-back-ului venit din partea celor din jur ca opinii, atitudini, sfaturi, replici în conversaţie etc. sau a reuşitelor personale şi sociale ale celor implicaţi.
În ţările dezvoltate se manifestă tendinţa instituţionalizării educaţiei informale în cadrul organizaţiilor de tineret şi comunitare. În acest sens, specialiştii (de multe ori voluntari), încurajează oamenii să se gândească la propriile experienţe şi situaţii de viaţă şi să discute despre acestea cu ceilalţi membrii prezenţi (vezi întrunirile şi cluburile pentru dezalcolizare şi dezintoxicare, şi campaniile împotriva SIDA, etc.)
Interdependenţa formelor de educaţie creează premisele desfăşurării eficiente ale activităţii de formare şi dezvoltare socio-culturală a individualităţii umane, în mod direct sau indirect, didactic sau extradidactic.
Interdependenţa formelor de educaţie creează premisele desfăşurării eficiente ale activităţii de formare şi dezvoltare socio-culturală a individualităţii umane, în mod direct sau indirect, didactic sau extradidactic.
Educaţia formală şi nonformală se regăsesc într-un cadru instituţionalizat, instituţii care activează la nivel comunitar, din punct de vedere educaţional având forme şi modalităţi diferite de realizare a educaţiei. Acţiunile lor sunt structurate şi organizate din punct de vedere pedagogic, au finalităţi educaţionale explicite şi recunoscute social.
Deşi are o pondere mai mare ca timp şi spaţiu de acţiune în viaţa individului, educaţia informală este situată în afara spaţiului instituţional.
Relaţia dintre cele trei forme de educaţie este una de interdependenţă şi complementaritate, existând tendinţa de interpenetrare, de deschidere a uneia faţă de cealaltă.
Relaţia dintre cele trei forme de educaţie este una de interdependenţă şi complementaritate, existând tendinţa de interpenetrare, de deschidere a uneia faţă de cealaltă.
Plecând de la premisele că şcoala nu mai este singura instituţie care educă şi că în educaţie trebuie valorificate toate influenţele educative pe care le suportă individul educaţia trebuie regândită.
Efectele fiecăreia dintre ele se repercutează asupra celorlalte, în condiţii în care pot fi de acord sau în dezacord.
Rolul şcolii, al cadrelor didactice este tocmai acela de a coordona echilibrul dintre formal, nonformal şi informal la nivelul celor pe care îi educă (elevi, studenţi), fixând repere morale, coordonând achiziţionarea comportamentelor cognitive şi morale şi furnizând modele, criterii de evaluare.
Rolul şcolii, al cadrelor didactice este tocmai acela de a coordona echilibrul dintre formal, nonformal şi informal la nivelul celor pe care îi educă (elevi, studenţi), fixând repere morale, coordonând achiziţionarea comportamentelor cognitive şi morale şi furnizând modele, criterii de evaluare.
Scoala este pionul principal în relaţia de parteneriat comunitar în educaţie.
Ausubel David, Floyd R. - Învăţarea în şcoală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981
Ausubel David, Floyd R. - Învăţarea în şcoală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981
Bandura, A., şi Walters, R. H. - Social learning and personality development, New York: Holt, 1963 în Davitz, J. R. şI Ball, S., Psihologia procesului educaţional, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşt, 1978
Bontaş, Ioan - Pedagogie, Editura All, Bucureşti, 1997
Cerghit, Ioan - Formele educaţiei şi interdependenţa lor, în Cergit, Ioan, Vlăsceanu, Lazăr, coord., Curs de pedagogie, Universitatea Bucureşti, 1988
Cerghit, Ioan - Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri sistrategii, Editura Aramis, Bucuresti, 2002
Cergit, Ioan, Vlăsceanu, Lazăr., coord. - Curs de pedagogie, Universitatea Bucureşti, 1988
Coombs, Philip, H. - La crise mondiale de l’education, Presses Universitaires de France, Paris, 1968
Cosmovici A., Iacob L. (coord) - Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1998
Cozma, Teodor -Educaţia formală, nonformală şi informală, în Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, Iaşi, 1997
Cristea Sorin - Dicţionar de pedagogie, Grupul Editorial Litera Educaţional, Chişinău, 2002
Cristea Sorin - Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998
Doise, W., Mugny, G. - Psihologie socială şi dezvoltare cognitivă, Editura Polirom, Iaşi, 1998
Formare a Personalului Didactic din Învăţământul Preuniversitar, Nr. 1, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti, 2002
Illich, I. - Une societe sans ecole, Edition du Seuil, Paris, 1971
Jinga Ioan, Istrate Elena - Manual de pedagogie, Editura All Educaţional, Bucureşti, 2001
Monteil, J.-M.- Educaţie şi formare, Editura Polirom, Iaşi, 1997
Oprea Crenguţa Lăcrămioara - Pedagogie. Alternative metodologice interactive în
