Sebastian a. Corn 2484 quirinal ave. Editura nemira, 1995

VIII

FIR-AR SĂ FIE! a gândit Rustam Dacă Naila ar fi fost cu mine, ar fi ştiut ea cum s-o ia pe curca asta! Să ne spună tot ce ştie!

A sorbit din paharul cu hydromel şi a privit-o pe negresa care patrona recepţia mesajelor de tranzacţie de la Bursa din West Elephantina. Înaltă şi solidă, rasă în cap, cu faţa vopsită în portocaliu şi verde, contrastând cu tenul ei lucios, ca păcura persană.

Îi susţinea privirea lui Rustam, zâmbind preocupată. I-a făcut apoi cu ochiul şi s-a întors cu spatele la el, aplecându-se spre partenera ei. I-a şoptit ceva.

Rustam a ciulit urechile. Imposibil însă să audă vreun cuvânt. Un solo de aulus înnebunise tot localul, prelingându-se acvatic, în ecouri, de-a lungul pereţilor lambrisaţi. Micuţa chinezoaică, amica de moment a Mwanei Octavia Dagbert, agenta de bursă, şi-a întins capul peste umărul negresei, s-a uitat la Rustam şi a izbucnit în râs.
Mwana lucra direct cu şmecherii ăia de curieri privaţi. Singura posibilitate de comunicare a lui Amphiaraos cu Bursa, după cum dedusese Rustam în cursul dimineţii, în timp ce-şi bea cafeaua în patul camerei de hotel.

La numai câteva minute după aceea, primise mesajul lui Iulianus, de la Roma.

CURIERII PRIVAŢI! SUNT LEGĂTURA EXCLUSIVĂ A LUI AMPHIARAOS CU PIAŢA DE MĂRFURI.

Rustam a zâmbit, a dat foc hârtiei şi a întins cilindrul gol curierului în uniformă Hippias Comcom:

– Poţi să pleci. Nu dau nici un răspuns.

Mda. Unica şansă de a-l debusca pe Amphiaraos era să-l atragă într-o licitaţie nebunească pentru o partidă de mărfuri. Ce naiba l-ar fi putut interesa? Bitum? Aur? Siliciu? Cafea?

Îl chemase pe Eridan în cameră şi îl întrebase, arătând cu bărbia spre ferestrele ce dădeau în Carltonia Boulevard.

– Ce zici? Eşti în stare să afli ce mărfuri a cumpărat bătrânul Eutherius în ultimele şase luni?

Carltonia Boulevard la picioarele sale. Furnicarul agitat al oraşului. Fumul gros care ieşea din coşurile locomobilelor de stradă, acoperind inscripţiile luminiscente ale reclamelor.

– Nu e dificil. Există un catalog cu tranzacţiile operate în Bursă.

– Consultă-l! spuse persanul, nervos, privind fără sens la inscripţia violetă de pe clădirea de vizavi: BANCA SEMINOLE-HOROWITZ. Învăluită în aburi cenuşii.

Eridan revenise la hotel după două ore. Îl scosese din baie pe Rustam, fluturând în mână un teanc gros de hârtii.

Am toate actele. Tot ce s-a comercializat la Bursă în ultimul an!

Cu alte cuvinte: poftim! ţi-am adus catalogul unui an întreg de tranzacţii, nu doar alea şase luni pe care le-ai cerut tu!

– Aşteaptă! Stai naibii pe un scaun! i-a spus Rustam plictisit. S-a înfăşurat într-un prosop şi s-a apucat să frunzărească lista cu afacerile încheiate.

După încă două ore şi un pachet de ţigări, persanul a închis catalogul cu un gest brutal, l-a aşezat pe masă şi l-a izbit cu palma:

– Cine dirijează tranzacţiile? Cine conduce circul ăsta la Bursă?

– O negresă. Mwana Octavia Dagbert. O bezmetică. Îşi petrece tot timpul liber prin speluncile alea... Cu toţi dezaxaţii din West Elephantina! Profesional însă, este impecabilă. La ea ajung toţi curierii şi toate apelurile prin cymbalofon. E creierul Bursei.

– Impecabilă. Înţeleg, a dat Rustam din cap.

Îi luase ceva mai mult de o jumătate de zi până s-o găsească. Plantată într-o bombă de pe via Ulpia. AQUILA CINAERAEA o firmă trasată cu albastru ultramarin lucitor.

Acum, stând în picioare, persanul aştepta de la ea un răspuns. Dar Mwana hohotea spart, jucându-se cu mâna în părul chinezoaicei. Încă zgâlţâindu-se de râs, şi-a răsucit capul spre Rustam şi i-a lansat sec:

– Vino mâine dimineaţă la Bursă, dacă vrei să discutăm afaceri! Sunt ocupată acum!

A mai făcut un semn cu degetele spre Rustam şi şi-a îmbrăţişat partenera. Mda... Naila, care gusta şi ea din plin tribadismul, ar fi fost argumentul ideal pentru agenta asta de bursă, a gândit persanul încă o dată.

– N-ai auzit? a întrebat negresa brusc, fără să-l privească. De parcă ar fi fixat un punct imaginar în peretele din faţa ei. Şterge-o! Discutăm mâine dimineaţă la Bursă!

– Nu mai pot... mmhh... hai odată, Mwana! a şoptit, întretăiat, chinezoaica, lăsându-se explorată de prietena ei.

Rustam s-a întors la masă, s-a aşezat pe scaun şi a sorbit o gură de hydromel. N-avea ce să facă. Trebuia să-i dea puţin timp agentei, s-o lase să se distreze bine cu păpuşa galbenă. Şi apoi, va reuşi el să afle tot ce-l interesa despre curierii particulari care foiau prin Bursă cu ordinele de tranzacţie.

Ce înseamnă câteva ore de aşteptare pentru un individ ca Rustam? Detectivii, spionii şi legionarii urbani acţionează demenţial doar în cărţi şi jurnale! De fapt, de la Roma până la Yedo, trecând prin West Elephantina, indivizii ăştia pe care lumea îi crede atât de activi, nu fac decât să aştepte cea mai mare parte din timpul destinat serviciului...

Rustam s-a pus, aşadar, pe ascultat cymbalele şi aulele tipilor de pe scenă. Cântau dezlănţuit, făcând să trepideze ferestrele şi aburul de peiotă care ardea, mocnit, în colţurile tavernei. După câteva minute, Rustam a aruncat iarăşi un ochi spre canapelele de pe marginea încăperii. Mda. O agentă de bursă ieşită din comun... ohoo... era tocmai bună de tras în poză în plăcile argintate reproduse de revistele alea... Bună de ţintit printr-un daguerrotyp.

trupul ei elastic/ ieşea în evidenţă dintre toate celelalte ecorch‚-uri răspândite în aquila cinaeraea, dominându- şi pasionat partenera/

Mai vedem noi peste vreo două ore, a gândit Rustam. O să mai aibă aceeaşi energie?

– Este că la Roma aşa ceva nu-i posibil? l-a întrebat deodată unul dintre vecinii de masă.

Rustam l-a privit dintr-o parte. Era un tip între două vârste, pe jumătate chel juca nişte mătănii între degete.

– Ce vrei să spui? l-a întrebat, strivind ţigara în scrumieră. E plin de astfel de localuri la Roma...

– Nu asta vroiam să zic. Problema e: se complac principalii agenţi de bursă în asemenea situaţii? Se întâmplă aşa ceva în public? a întins el degetul spre Mwana. Cum Rustam nu răspundea, străinul a continuat: Am văzut cum ţi-a dat Mwana papucii.

– În primul rând că la Roma agenţii de bursă nu sunt negri! a stabilit Rustam şi a aruncat o nouă privire spre Mwana, care se strecurase sub trupul micuţ al chinezoaicei, săltându-l ritmic de pe sofa, dar dacă nu încurcă ordinele de tranzacţie, cred că are voie să facă ce vrea... E cetăţeana unei provincii libere, nu? Ce? S-a întâmplat vreodată ca Mwana să facă greşeli în cursul operaţiunilor?

– Ea? a exclamat străinul. E agentul cel mai limpede la creier pe care l-a avut Bursa asta nenorocită... Dar spune-mi! Ce vrei de la ea? Dacă speri să-ţi vândă vreun pont, o să cam ai de aşteptat. N-am auzit până acum ca Mwana să fi încălcat legile!

– Nu-i vorba de nici un pont. Să zicem că mă interesează cursul recent al unui anumit tip de marfă... e-n regulă?

– E-n regulă. E-n regulă, l-a potolit străinul. Nu vroiam să te trag de limbă. Mă plictiseam şi am crezut că putem discuta, aşa, ca să mai treacă timpul.

Şi-au întrerupt conversaţia. Cântăreţii atacaseră un ritm frenetic din tam-tam-uri, cymbale şi harfe amplificate prin diafragme. Un Afro care răsuna, bubuind în pereţi. Îi sculase aproape pe toţi de pe scaune şi bănci. În delir, clienţii fluierau, urlau şi se năpusteau să danseze în mijlocul tavernei.

– Jakou! i-a făcut semn străinul, arătând spre şeful trupei.

– Da. Jakou! a dat persanul din cap şi a privit spre sofaua pe care o lăsase pe Mwana. După cum se aşteptase, negresa nu se mişcase. Nu s-ar fi întrerupt pentru nimic în lume. Şi nici nu avea cum, a stabilit Rustam, scrutând în privirile împăienjenite ale celor două tribade.

Nu mai aude nimic a conchis el şi s-a uitat la ceasul cu apă de deasupra barului. În câteva zeci de minute, o va aborda din nou. Numai să se descarce o dată în braţele chinezoaicei! Stresul era ceva de speriat în West Elephantina, o ştia toată lumea!

„Păi, în provincia aia, lucrează cu toţii, ca apucaţii! Se droghează prin muncă“, aşa îi povestise lui Rustam un prieten din Bassra... „şi după aia trebuie să ia cu toţii cânepă şi sex, care pe unde apucă, ca să se echilibreze, pricepeţi, nu? Poate doar ăia din Yedo să fie mai nebuni ca ei“, continuase amicul din Bassra... „Vreţi şi vreo dovadă în sensul ăsta?“ „Nu!“ Rufinus pufnise în râs şi-i făcuse semn s-o lase mai moale.

Mă rog. Asta fusese atunci. Acum, Rustam spera ca Mwana să apuce să se descarce nervos, foindu-se printre membrele chinezoaicei. Păcat doar că nu era şi Naila de faţă! Naila n-ar fi lăsat-o pe Mwana din mână până ce nu storcea tot de la ea... era o chestie verificată!

Rustam s-a ridicat de pe scaun şi s-a dus spre barman.

– Serviciul de curieri, te rog!

Barmanul l-a privit pieziş:

– E unu noaptea, domnule!

Rustam s-a scotocit în faldurile pelerinei şi a azvârlit pe tejghea o mina minusculă de Egipt. O raritate în Noua Atalntă.

– O secundă! s-a înmuiat barmanul şi a strigat ceva spre bucătărie. Un puşti de zece ani şi-a făcut apariţia lângă el, îmbrăcat în uniforma neagră.

Hippias Comcom, s-a înveselit Rustam şi, reflex, a mai scos din buzunar o mina egipteană.

– Adresa este 311, Carltonia Boulevard. Etajul III. Camera 137, a spus el întinzând curierului cilindrul de metal.

Dacă reuşea să se mişte repede, va fi primul la potou. Înainte de ultima oră a Mileniului al III-lea! Dacă reuşea să se mişte repede, o să trimită la Roma un mesaj prin cymbalofon, să anunţe că a pus mâna pe Amphiaraos. Cu complicitatea Mwanei. Asta vroia să anunţe acum, prin Eridan. Că începea ultima sută de metri şi că Iulianus trebuia să-şi pregătească un stil cu care să semene un cec pe numele de Rustam.

S-a întors la masă, printre dansatorii bezmetici şi s-a aşezat pe scaunul din lemn cafeniu. Lucios de câte dosuri stătuseră pe el.

Ce bine ar fi să petrec în linişte Idele astea! Focul din sobă, băutura şi toate celelalte... a gândit Rustam, zâmbind stupid spre străinul de la masă.

Acesta i-a întors zâmbetul şi a ridicat cupa, în semn de salut. Rustam a dat hydromelul peste cap şi se pregătea să-şi aprindă încă o ţigară când, brusc, un individ îmbrăcat complet în portocaliu, ras în cap, a intrat grăbit în local şi s-a apropiat de Mwana. Nici că i-a păsat de starea ei de extaz post-coitum; pur şi simplu s-a aplecat asupra ei şi i-a aşezat cu delicateţe în palmă un mic cilindru. Apoi, i-a apucat degetele şi i le-a strâns pumn în jurul tubului argintiu.

Rustam s-a scuturat din creştet până-n tălpi. Avea senzaţia că el este cel care încasează senzaţia de frig din palma caldă a agentei de bursă: pfuahh! Cum o mai aduce pe pământ!

Într-adevăr, Mwana a întors capul către noul venit şi a clipit din ochi. Privea iscoditor, funcţional, inserată în realitate. Ca şi cum n-ar fi trecut doar câteva secunde de când orgasmul îi cutremurase pielea neagră.

Individul ras în cap a zâmbit.

– Hare Krishna! a şoptit el. Ai priceput, da? E pentru mâine.

Mwana a privit cilindrul. Dădea din cap, preocupată, ignorând-o pe micuţa chinezoaică. Care se gudura pe lângă trupul cafeniu. Un câine lângă stăpânul plictisit.

– Prima tranzacţie, Rassul! Va fi prima tranzacţie! Şi răsplata?

– Aşteaptă câteva ore.

Sectantul a mai salutat-o o dată şi s-a strecurat lin, afară din local, fluturând discret din sarongul portocaliu. Aerul cald dinăuntru s-a scurs în stradă cu un vuiet gros, zgâriat. Prin uşa deschisă, s-au văzut perdelele cenuşii ale ninsorii, iluminate de razele albăstrui ale felinarelor cu gaz aerian.

Rustam a calculat rapid. Mwana nu va părăsi sofaua mai devreme de 10-15 minute, iar apoi, după cum aflase întrebând în dreapta şi stânga, avea să mai petreacă încă vreo oră-două în tavernă. De regulă, nu pleca acasă înainte de ora cinci dimineaţa.

Mda. Dispunea de suficient timp. O să se ia după chelios şi o să vadă unde se duce. O să-l fileze, a să tragă cu ochiul la toate semnele şi o să se întoarcă apoi la AQUILA CINAERAEA. Fără s-o scape pe Mwana de sub control înainte de plecarea ei acasă.

Iar acolo o aşteptau diafragmele şi lentilele. O va scruta, bine de tot, cât putea el de bine. Şi, în fine, îi va lua urma până la Bursă. Biroul ei. Intrarea în birou. Uşile date de perete de curierii grăbiţi. Măcar unul din ei o să fie în stare să-l ducă la Amphiaraos!

Dar, până atunci, să vadă ce era cu krishnaitul portocaliu care îi dăduse Mwanei mesajul. Nu putea fi decât un curier particular, era sigur de asta. Un curier grăbit, cu care Mwana avea relaţii preferenţiale, în ciuda faimei ei de incoruptibilă.

O afacere la limita legalului, probabil. O afacere de care Rustam se putea folosi ca s-o strângă cu uşa.

mwana şi curierii particulari/ porţile spre amphiaraos/

– Cum dracuţ de nu încurcă cifrăraia de la Bursă după o noapte ca asta? a glumit Rustam cu străinul.

– Noapte de noapte. Şapte zile pe săptămână. Treizeci de zile pe lună. Îţi vine să crezi că are o condică de semnat pe strada asta! a pufnit necunoscutul, frecându-şi colţurile gurii cu degetele. Gura lui ca trasă cu linia. Bătrână.

Persanul a ridicat din umeri, s-a ridicat de la masă, a luat-o spre ieşire şi a deschis uşa localului, scurgându-se afară, printre faldurile grele ale ninsorii turcoaz.

o provincie de nebuni/ iar în west elephantina e crema nebunilor/