Secţia I civilă Condiţiile răspunderii patrimoniale ale salariaţilor potrivit art. 255 Codul muncii

14. Suspendarea executării actului administrativ unilateral. Cerinţele legale pentru admiterea cererii de suspendare.

Art. 14 din Legea nr.554/2004

Art. 15 din Legea nr.554/2004
Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.

Deosebit, potrivit art. 15 alin.1 din acelaşi act normativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art.14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

Alin.2 prevede că dispoziţiile art.14 alin. (2) - (7) se aplică în mod corespunzător.

Rezultă că suspendarea executării unui act administrativ impune îndeplinirea a două cerinţe în mod concomitent, anume existenţa unui caz bine justificat, ce presupune aparenţa de nelegalitate a acestuia ce rezultă din pipăirea formală a cauzei, şi prevenirea unei pagube iminente, constând într-un prejudiciu considerabil pe care ar urma să-l încerce titularul actului în caz de executare.

În cauză, aceste cerinţe legale nu sunt întrunite, întrucât nu s-a motivat suficient aparenţa de legalitate a actului administrativ, susţinerea că drepturile salariale ce fac obiectul acestuia au fost prevăzute în Acordul colectiv de muncă, preluată de instanţă, nefiind de natură a crea dubii asupra legalităţii sale, iar cerinţa prevenirii unei pagube iminente nu a fost justificată în niciun mod şi deci nu a fost dovedită, susţinându-se doar că reclamanţii ar încerca un prejudiciu.

(Decizia nr. 2686/R-CONT/10 Iunie 2014)
Prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2014, reclamanţii MV, BR şi alţii, au solicitat anularea dispoziţiei nr.34/20 ianuarie 2014, emisă de Primarul Comunei Bârla şi deosebit suspendarea executării acesteia până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, conform art.14 şi 15 din Legea nr.54/2004.

În motivarea cererii de suspendare au susţinut că sunt îndeplinite cerinţele legale în acest sens, întrucât norma zilnică de hrană ce face obiectul actului administrativ contestat, este prevăzută de Acordul colectiv de muncă semnat de către pârâţi, iar punerea în executare a actului ar fi de natură să le creeze prejudicii grave.

Tribunalul Argeş, prin încheierea din data de 7 februarie 2014 a admis cererea şi a suspendat executarea dispoziţiei nr.34/2014 emisă de pârât.

Consiliul Local Bârla, Comuna Bârla şi Primarul Comunei Bârla au declarat recurs împotriva încheierii de mai sus, pe care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, nefiind întrunite cerinţele prevăzute de art.14 şi art.15 din Legea nr.54/2004-motivul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă.

Recursul este fondat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin decizia nr.23/16 mai 2012, adoptată de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Argeş, s-a instituit în sarcina Primarului Comunei Bârla obligaţia de a recupera sumele plătite cu titlu de indemnizaţie de hrană pentru perioada ianuarie-decembrie 2011, respectiv despăgubirile aferente aceleiaşi perioade, reprezentând drepturi salariale decurgând din aplicarea Acordului colectiv de muncă, intervenit între părţi.

În baza acestui act a fost emisă dispoziţia nr.34/20 ianuarie 2014, prin care reclamanţii au fost obligaţi să restituie fiecare sumele primite necuvenit, împotriva acesteia formulând acţiune în anulare în temeiul Legii nr.554/2004 aflată în curs de soluţionare.

Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.

Deosebit, potrivit art.15 alin.1 din acelaşi act normativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art.14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

Alin.2 prevede că dispoziţiile art.14 alin.(2) - (7) se aplică în mod corespunzător.

Rezultă că suspendarea executării unui act administrativ impune îndeplinirea a două cerinţe în mod concomitent, anume existenţa unui caz bine justificat, ce presupune aparenţa de nelegalitate a acestuia ce rezultă din pipăirea formală a cauzei, şi prevenirea unei pagube iminente, constând într-un prejudiciu considerabil pe care ar urma să-l încerce titularul actului în caz de executare.

În cauză, aceste cerinţe legale nu sunt întrunite, întrucât nu s-a motivat suficient aparenţa de legalitate a actului administrativ, susţinerea că drepturile salariale ce fac obiectul acestuia au fost prevăzute în Acordul colectiv de muncă, preluată de instanţă, nefiind de natură a crea dubii asupra legalităţii sale, iar cerinţa prevenirii unei pagube iminente nu a fost justificată în niciun mod şi deci nu a fost dovedită, susţinându-se doar că reclamanţii ar încerca un prejudiciu.

În concluzie, întrucât greşit prin sentinţa pronunţată, instanţa a dispus suspendarea executării dispoziţiei nr.34/20 ianuarie 2014, Curtea a admis recursul, a modificat sentinţa, iar pe fond a respins cererea.
15. Condiţiile legale în care se poate dispune eliberarea din funcţie a funcţionarului public atunci când intervin măsuri de reorganizare administrativă a instituţiei.

H.G. nr. 1000/2012

Art. 99 alin. 1 lit. b din Legea 188/1999
Prin HG nr. 1000/2012, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului au preluat toate atribuţiile agenţiilor regionale pentru protecţia mediului, care s-au desfiinţat, precum şi o serie de noi atribuţii delegate de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Aşa cum probează fişa postului de director executiv nou înfiinţat – în această privinţă neoperând interdicţia din art. 100 alin. 5 din Legea nr. 188/1999, nefiind un post similar, cu aceleaşi atribuţii – atribuţiile acestui post diferă într-o proporţie mare de cele din fişa postului ocupat de reclamantă.

Deşi funcţia publică de conducere ocupată de reclamantă se regăseşte şi în noua organizare a instituţiei, instanţa constată că potrivit art. 11 din H.G. nr. 1000/2012, atribuţiile agenţiilor regionale desfiinţate au fost redistribuite către agenţiile judeţene sau către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, după caz, revenindu-i aşadar acesteia din urmă dreptul de a stabili atribuţii specifice pentru fiecare agenţie şi pentru fiecare funcţie publică ocupată de personalul acesteia.

Ca urmare, instanţa nu poate face aprecieri privind oportunitatea stabilirii unor atribuţii specifice pentru fiecare instituţie din subordine, descentralizate ulterior pe fiecare funcţie, cert fiind faptul că atribuţiile sunt diferite, în primul rând, la nivelul agenţiilor judeţene, iar apoi la nivelul fiecărei funcţii publice.

Chiar dispoziţiile art. 99 alin. 1 lit. b din Legea 188/1999, constituind şi temeiul juridic al deciziei contestate, conferă instituţiei cadrul legal pentru a dispune eliberarea din funcţie a funcţionarului public atunci când intervin măsuri de reorganizare administrativă a instituţiei.

Mai mult, reorganizarea constituie o măsură managerială luată de conducerea instituţiei, trebuind a fi recunoscut dreptul de apreciere al autorităţii publice, în privinţa organizării propriei activităţi.

Nu poate fi analizată situaţia reclamantei, în raport de prevederile art. 100 alin. 5 din Legea 188/1999, întrucât acest text se referă la posturi similare, iar în situaţia dată, chiar dacă postul de director executiv este prevăzut şi pe noul stat de funcţii, acesta are atribuţii şi competenţe modificate, deşi nu este schimbată denumirea.

(Decizia nr. 2695/R-CONT/10 Iunie 2014)
Prin acţiunea înregistrată la data de 08.03.2013, reclamanta UN a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Bucureşti pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nelegalitatea Deciziei nr.650 din 13.11.2012 emisă de pârâtă şi, în consecinţă, să se dispună anularea acesteia şi reintegrarea sa pe postul ocupat anterior, de Director executiv al Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Vâlcea, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale până la reintegrarea efectivă, precum şi diferenţele salariale ce decurg din preaviz, solicitând şi suspendarea executării actului administrativ contestat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Ordinul Ministrului Mediului şi Pădurilor nr.50/11.01.2011, a fost numită în funcţia de Director executiv al Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Vâlcea, iar prin Decizia nr.650/13.01.2012 emisă de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, a fost eliberată din această funcţie, punându-i-se la dispoziţie, în vederea ocupării, funcţia publică de conducere vacantă de şef serviciu la Serviciul calitatea factorilor de mediu din cadrul al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea, conform Deciziei nr.1155/27.11.2012, împotriva căreia a formulat plângere prealabilă ce a fost respinsă prin adresa nr.1/3707/MF/04.12.2012.

Reclamanta a mai arătat că, Decizia nr.650/13.11.2012 este nelegală, fiind dată cu încălcarea Cap. IV din HG nr.1000/2012, privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Pentru Protecţia Mediului Vâlcea şi a instituţiilor publice aflate în subordonarea sa, potrivit căreia agenţiile judeţene pentru protecţia mediului nu se reorganizează, ci se organizează, iar, pe de altă parte, decizia de eliberare a reclamantei din funcţia de director executiv nu este motivată, întrucât nu se arată care este motivul eliberării din această funcţie, atâta timp cât nu a avut loc nicio reorganizare cu reducerea postului de director executiv al Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Vâlcea, fapt ce se poate constata din compararea structurii organizatorice a Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Vâlcea, aprobată prin Ordinul Ministrului Mediului şi Pădurilor nr.2126/24.08.2012, prin care a fost aprobată organizarea al Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Vâlcea în anul 2011, cu cea aprobată prin decizia nr.617/02.11.2012.

De asemenea, a susţinut că temeiul juridic al Deciziei nr.650/13.11.2012 îl constituie prevederile art.99 alin.6, coroborate cu art.100 alin.4 din Legea nr.188/1999, privind statutul funcţionarilor publici, potrivit cărora, eliberarea din funcţia publică se va dispune în cazul când autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul, ca urmare a reorganizării activităţii prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public, post care nu a fost redus şi respectiv, reducerea unui post este justificată dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de 50%, sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii; decizia nu este motivată în acest sens, iar atribuţiile directorului executiv sunt în cea mai mare parte aceleaşi, comparând atribuţiile funcţiei de personal executiv al Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Vâlcea, existentă în R.O.F – Cadru al Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Vâlcea, aprobat prin Decizia Preşedintelui Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Vâlcea, cu cele existente în ROF – Cadru aprobat prin Decizia nr.620/05.11.2012, în baza HG 1000/2012, privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Vâlcea şi a funcţiilor publice aflate în subordinea acesteia.

Cu privire la suspendarea executării deciziei nr.650/13.11.2012 emisă de pârâtă, reclamanta a arătat că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, respectiv, un caz bine justificat, existând o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi respectiv o pagubă iminentă, care se poate produce prin executarea acesteia, pierderea drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei din care a fost eliberată.

În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosar decizia nr.650/13.11.2012, Cadrul M.M.P nr.50/11.01.2011 de numire a reclamantei pe postul de director executiv, plângerea prealabilă,Ordinul Ministrului Mediului şi Pădurilor nr.2126 din 24.08.2011 privind aprobarea structurii organizatorice a Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Vâlcea, Decizia nr.617 din 02.11.2012 privind aprobarea structurilor organizatorice pentru aparatul propriu al Agenţiei Naţionale Pentru Protecţia Mediului şi pentru structurile teritoriale ale Agenţiei Pentru Protecţia Mediului, Decizia nr.618 din 02.11.2012 privind aprobarea statelor de funcţii pentru aparatul propriu al Agenţiei Naţionale Pentru Protecţia Mediului şi pentru structurile teritoriale, Decizia nr.620 din 05.11.2012 de aprobare a Regulamentului - Cadru de organizare şi funcţionare a agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului, H.G nr.1000/17.10. privind reglementarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordine sa, HG nr.918/30.08.2010 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea sa , acte din care rezultă structura organizatorică actuală şi cea anterioară a Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Vâlcea, fişa postului de director executiv actuală şi cea anterioară emiterii actului administrativ, precum şi alte acte.

Pârâta Agenţia Naţională Pentru Protecţia Mediului Bucureşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, întrucât decizia de eliberare din funcţie nr.650/13.11.2012 privind pe reclamanta Urea Narcisa a fost emisă pentru punerea în aplicare a HG nr.1000/2012, privind reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi instituţiilor din subordinea acesteia, care, la rândul său, a fost emisă pentru punerea în aplicare a OUG nr.58/2012, privind modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului şi pădurilor şi în baza deciziilor Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului nr.620, 621, 617 şi 618/2012, context în care s-a redus postul funcţiei de director executiv al agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului şi s-a înfiinţat o nouă funcţie de director executiv cu atribuţiile schimbate în proporţie de 50%, solicitând respingerea şi a cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile art.14 şi 15 din Legea nr.554/2004.

Reclamanta a dat răspuns la întâmpinare şi a depus la dosar concluzii scrise, solicitând admiterea acţiunii şi a cererii de suspendare a executării deciziei nr.650 din 13.11.2012 emisă de pârâtă, astfel cum au fost formulate.

Iniţial, acţiunea a fost înregistrată la data de 14 decembrie 2012, la Curtea de Apel Piteşti sub nr.1060/46/2012, care prin încheierea din 16.01.2013, a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr.650 din 13.11.2012 emisă de pârâta Agenţiei Naţională Pentru Protecţia Mediului Bucureşti, ca neîntemeiată, iar prin încheierea din 27.02.2013, a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare Tribunalului Vâlcea, faţă de dispoziţiile art. X coroborat cu art. XXIII alin.3 şi 4 din Legea nr.2/2013 şi art.95 din Noul Cod de Procedură Civilă.

Prin sentinţa nr.5781 din 15 octombrie 2013, Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantă; a anulat decizia nr. 650/13.11.2012 emisă de pârâta ANPPM Bucureşti şi a obligat pârâta să integreze pe reclamantă pe postul de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea şi la plata drepturilor salariale ce i se cuveneau funcţiei de director executiv, începând cu data de 13.11.2012 şi până la integrarea efectivă, precum şi la plata diferenţelor salariale ce decurg din preaviz, reactualizate cu indicele de inflaţie.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta UN a fost numită în funcţia de conducere de director executiv în cadrul Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Vâlcea, prin Ordinul nr.50 din 11.01.2011 al Ministrului Mediului şi Pădurilor, pe o perioadă nedeterminată, iar prin decizia nr.650/13.11.2012 emisă de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, a fost eliberată din funcţia de conducere de director executiv, în baza art.6 alin.4 din HG nr.1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia şi în conformitate cu prevederile art.99 alin.1 lit.b, coroborate cu art.100 alin.4 din Legea nr.188/1999, privind statutul funcţionarilor publici, republicată.

S-a reţinut că dispoziţiile art.99 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, reglementează cazurile prin care persoana, care are competenţa legală de numire în funcţia publică, dispune eliberarea din funcţia publică prin act administrativ, printre care şi în cazul în care „Autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public” ori funcţia de conducere de director executiv din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea nu s-a redus, aceasta continuând să existe în structura organizatorică a instituţiei publice, aprobată prin decizia nr.617/02.11.2012, emisă de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, fiind reglementată de art.9 alin.1 din HG nr.1000/2012, astfel ”Conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului este asigurată de un director executiv numit prin decizie a Preşedintelui Agenţiei pentru Protecţia Mediului „contrar prevederilor art.100 alin.5 din Legea nr.188/1999 potrivit cărora” în cazul reorganizării activităţii prin reducerea posturilor, autoritatea sau instituţia publică nu poate înfiinţa posturi similare celor desfiinţate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării, însă alin.4 din aceeaşi lege prevede „reducerea unui post este justificată dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de 50%, sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii”

Prin compararea atribuţiilor funcţiei publice de conducere de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare - Cadru aprobat prin decizia Preşedintelui Agenţiei naţionale pentru Protecţia Mediului nr.1186/18.12.2010, în baza HG nr.918/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia, cu cele existente în R.O.F - Cadru al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, aprobat prin decizia nr.620/05.11.2012 a Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în baza HG nr.1000/2012, privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor aflate în subordinea acesteia, precum şi fişele postului de director executiv anterioară şi cea existentă, se constată că sunt aproape identice, aşa zisele noi atribuţii în număr foarte redus privesc modificarea competenţelor teritoriale de parcurgere a procedurilor de reglementare şi de emitere a actelor ca urmare a desfiinţării Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului, nefiind activităţi noi care să ducă la modificarea substanţială a atribuţiilor funcţiei de conducere de director executiv.

Pe de altă part, s-a reţinut că decizia ntr.650/13.11.2012 emisă de pârâtă nu este motivată în niciun fel, cu privire la Teza a II-a de la alin.4 art.100 din Legea nr.188/1999, referitor la eventualele modificări ale condiţiilor specifice de ocupare a postului de director executiv referitoare la studii, dacă reclamanta îndeplineşte sau nu aceste condiţii.

Faţă de această considerente s-a apreciat că actul administrativ contestat, respectiv Decizia nr.650/13.11.2012, emisă de pârâtă, este netemeinic şi nelegal, fiind admisă acţiunea reclamantei, instanţa neputând reţine apărările pârâtei, în sensul că aceasta a fost emisă cu aplicarea unor dispoziţii legale, atribuţiile privind noul post de director executiv fiind modificate cu peste 50%. S-a anulat Decizia nr.650/13.11.2012 şi a fost obligată pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Bucureşti să integreze pe reclamantă pe postul de conducere din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea şi la plata drepturilor salariale ce i se cuveneau în funcţia de conducere de director executiv, începând cu data de 13.11.2012 şi până la integrarea efectivă, reactualizate cu indicele de inflaţie şi la diferenţele salariale ce decurg din preaviz.

Împotriva sentinţei nr.5781/15.10.2013 pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în termen legal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, criticând-o pentru nelegalitate, în conformitate cu art.304 pct.7, 9 şi art.304¹ Cod procedură civilă, invocând următoarele motive:

- sentinţa atacată nu este motivată, potrivit disp.art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, necuprinzând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, motivarea hotărârii trebuind să fie clară, precisă, să nu se rezume la înşiruiri de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea; în hotărârea atacată instanţa nu motivează de ce a respins susţinerea ANPM şi de ce nu a ţinut cont de probele administrate în cauză de către aceasta;

- în fapt, nu există o vătămare reală a drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantei, ca şi condiţie de admisibilitate a acţiunii acesteia;

- referitor la pretinsul motiv de nelegalitate al Deciziei nr.60/13.11.2012, respectiv nemotivarea actului administrativ, arată că decizia a fost emisă pentru punerea în aplicare a HG nr.1000/2012, privind reorganizarea ANPM şi a instituţiilor din subordinea acesteia, care, la rândul său, a fost emisă pentru punerea în aplicare a OUG nr.58/2012, privind modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului şi pădurilor, aceasta fiind motivarea în fapt a deciziei contestate, respectiv conjunctura legislativă în baza căreia s-a ajuns la emiterea actului administrativ;

- în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate al deciziei contestate, respectiv faptul că postul de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului nu a fost desfiinţat, recurenta-pârâtă susţine că s-a redus vechea funcţie de director executiv al Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului şi s-a înfiinţat o nouă funcţie de director executiv cu atribuţiile schimbate, în proporţie de peste 50%, dar instanţa de fond a confundat dispoziţiile art.100 alin.4, cu dispoziţiile art.100 alin.5 din Legea nr.188/1999; susţine că, ANPM s-ar afla în culpă numai dacă, mai devreme de un an de la intrarea în vigoare a HG nr.1000/2012, ar reînfiinţa Agenţiile Regionale pentru Protecţia Mediului, iar agenţiile judeţene actuale ar reveni la vechile atribuţii; mai susţine că, în fapt nu există o vătămare reală a drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantei, în perioada preavizului, aceasta fiind plătită la nivelul funcţiei de director executiv;

- referitor la pretinsul motiv de nelegalitate al deciziei contestate, respectiv faptul că nu au fost modificate atribuţiile din fişa postului, mai mult de 50%, susţine că prima instanţă a reţinut în mod eronat aceste considerente; HG nr.1000/2012, privind reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi instituţiilor din subordinea acesteia a fost emisă pentru punerea în aplicare a OUG nr.58/2012, privind modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului şi pădurilor şi în baza deciziilor Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului nr.620, 621, 617 şi 618/2012, s-a redus postul funcţiei de director executiv al agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului şi s-a înfiinţat o nouă funcţie de director executiv cu atribuţiile schimbate în proporţie de 50%, ceea ce rezultă din compararea procedurilor de emitere a autorizaţiei de mediu şi a autorizaţiei integrată de mediu, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului îndeplinind atribuţii noi pe domeniul Conservarea Naturii, în domeniul resurse umane, în domeniul controlului managerial intern, în domeniul schimbărilor climatice, al implementării legislaţiei.

Recurenta-pârâtă mai susţine că oportunitatea vizează conformitatea actului cu necesităţile în continuă evoluţie ale societăţii, fiind vorba despre un drept de apreciere al autorităţii publice, al unui drept de opţiune între mai multe soluţii legale posibile, or, acest drept l-a exercitat ANPM, când a elaborat Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului din subordine şi care a stat la baza elaborării fişei postului pentru directorii executivi ai aceloraşi instituţii. De asemenea, mai arată că Ministerul Mediului şi Pădurilor a promovat o serie de acte normative prin care se statuează noile competenţe ale instituţiilor din subordinea sa, ceea ce demonstrează că a avut loc o reorganizare reală a ANPM şi a agenţiilor judeţene din subordine.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată, prin prisma criticilor invocate, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 650/13.11.2012 emisă de ANPM, reclamanta UN a fost eliberată, începând cu aceeaşi dată, din funcţia publică de conducere de director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Vâlcea, temeiul de drept al acestei măsuri fiind art. 99 alin. 1 lit. b), coroborat cu art. 100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999.

Temeiul de drept l-a constituit reorganizarea instituţiei în baza HG nr. 1000/2012, în vigoare de la 29.10.2012, coroborat cu faptul că, aşa cum prevede art. 100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999, postul de director executiv s-a redus în condiţiile modificării atribuţiilor acestuia în proporţie mai mare de 50%.

Prin HG nr. 1000/2012, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului au preluat toate atribuţiile agenţiilor regionale pentru protecţia mediului, care s-au desfiinţat, precum şi o serie de noi atribuţii delegate de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Aşa cum probează fişa postului de director executiv nou înfiinţat – în această privinţă neoperând interdicţia din art. 100 alin. 5 din Legea nr. 188/1999, nefiind un post similar, cu aceleaşi atribuţii – atribuţiile acestui post diferă într-o proporţie mare de cele din fişa postului ocupat de reclamantă.

Deşi funcţia publică de conducere ocupată de reclamantă se regăseşte şi în noua organizare a instituţiei, instanţa constată că potrivit art. 11 din H.G. nr. 1000/2012, atribuţiile agenţiilor regionale desfiinţate au fost redistribuite către agenţiile judeţene sau către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, după caz, revenindu-i aşadar acesteia din urmă dreptul de a stabili atribuţii specifice pentru fiecare agenţie şi pentru fiecare funcţie publică ocupată de personalul acesteia.

Ca urmare, instanţa nu poate face aprecieri privind oportunitatea stabilirii unor atribuţii specifice pentru fiecare instituţie din subordine, descentralizate ulterior pe fiecare funcţie, cert fiind faptul că atribuţiile sunt diferite, în primul rând, la nivelul agenţiilor judeţene, iar apoi la nivelul fiecărei funcţii publice.

Chiar dispoziţiile art. 99 alin. 1 lit. b din Legea 188/1999, constituind şi temeiul juridic al deciziei contestate, conferă instituţiei cadrul legal pentru a dispune eliberarea din funcţie a funcţionarului public atunci când intervin măsuri de reorganizare administrativă a instituţiei.

Mai mult, reorganizarea constituie o măsură managerială luată de conducerea instituţiei, trebuind a fi recunoscut dreptul de apreciere al autorităţii publice, în privinţa organizării propriei activităţi.

Nu poate fi analizată situaţia reclamantei, în raport de prevederile art. 100 alin. 5 din Legea 188/1999, întrucât acest text se referă la posturi similare, iar în situaţia dată, chiar dacă postul de director executiv este prevăzut şi pe noul stat de funcţii, acesta are atribuţii şi competenţe modificate, deşi nu este schimbată denumirea.

În ce priveşte vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantei, prin decizia contestată, se reţine că intimata-reclamantă nu a invocat, prin acţiunea formulată, care este vătămarea ce i-a fost cauzată, instanţa constatând astfel că în perioada preavizului drepturile salariale ale acesteia au fost păstrate, punându-i-se la dispoziţie, în vederea ocupării, funcţia publică de conducere vacantă de şef serviciu la Serviciul calitatea factorilor de mediu din cadrul al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea, conform Deciziei nr.1155/27.11.2012, împotriva căreia a formulat plângere prealabilă, ce a fost respinsă prin adresa nr.1/3707/MF/04.12.2012.

De altfel, acolo unde a existat posibilitatea, respectiv în situaţiile în care directorii executivi ai agenţiilor regionale pentru protecţia mediului care, conform H.G. nr. 918/2010, îndeplineau şi atribuţiile agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului – aceştia au fost numiţi direct în noile funcţii de conducere de directori executivi ai noilor agenţii judeţene înfiinţate în judeţele în care s-au desfiinţat agenţiile regionale.

În consecinţă, instanţa apreciază că, în urma reorganizării instituţiei, reclamanta avea doar o vocaţie de a ocupa funcţia de conducere, de director executiv, şi nu un drept, astfel încât aceasta nu poate pretinde că i-a fost încălcat un drept sau interes legitim, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004.

Pentru motivele anterior menţionate, Curtea apreciază că, prin emiterea Deciziei nr. 650/2012, nu a fost încălcat principiul legalităţii actelor administrative, decizia fiind emisă în baza actelor normative superioare invocate în preambulul său, precum şi că intimata-reclamantă nu a făcut dovada vătămării drepturilor sale legitime prevăzute de Legea 188/1999, astfel că în mod greşit a fost admisă acţiunea, a fost anulată decizia mai sus menţionată şi reintegrată reclamanta pe postul de director executiv, cu plata drepturilor salariale.

Faţă de aceste considerente, Curtea a admis recursul pârâtei şi a modificat sentinţa atacată, în sensul că pe fond, a respins acţiunea reclamantei.