Secţia I civilă Condiţiile răspunderii patrimoniale ale salariaţilor potrivit art. 255 Codul muncii


Termenul de formulare a contestaţiei în anulare împotriva unei hotărâri irevocabile nesusceptibile de executare silită



Yüklə 0,83 Mb.
səhifə2/17
tarix06.01.2018
ölçüsü0,83 Mb.
#37194
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17

2. Termenul de formulare a contestaţiei în anulare împotriva unei hotărâri irevocabile nesusceptibile de executare silită

art. 319 al. 22 Cod procedură civilă
Potrivit art.319 al.22 Cod procedură civilă, termenul de formulare a contestaţiei în anulare are o durată diferită în raport de posibilitatea părţii interesate de a cunoaşte hotărârea.

De la data la care a luat cunoştinţă de hotărârea irevocabilă, partea poate să formuleze contestaţia în anulare în termen de 15 zile, momentul de la curge termenul având un caracter subiectiv.

Pentru partea care nu a luat cunoştinţă de hotărâre, contestaţia în anulare se poate formula în termen de 1 an de la data pronunţării, acest moment de la care curge termenul având un caracter obiectiv, depăşirea sa fiind de natură să atragă sancţiunea decăderii.

(Decizia civilă nr. 799/07.04.2014)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 22.07.2012, contestatoarea R. C. R. a chemat în judecată intimata C.J.P. Argeș, formulând o contestaţie în anulare împotriva sentinţei civile nr.707/13.04.2011 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 3825/109/2009.

În motivarea contestaţiei în anulare s-au invocat de către contestatoare prevederile art.317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă şi cele ale art.318 Cod procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr.9774 din 10 septembrie 2013, Tribunalul Argeş a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare şi în consecinţă a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea R.C.R., reținând că, o contestaţie în anulare, potrivit alin.2 al art.319, „se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin.1 lit.b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă”.

Sentinţa civilă pe care contestatoarea a înţeles sa o conteste în cauza de faţă nu a fost susceptibilă de a fi executata silit, aşa încât calea de atac putea fi promovata în termen de 15 zile de la data când contestatoarea a luat cunoştinţă de hotărâre. Potrivit dovezii de comunicare a sentinţei, hotărârea a fost comunicată contestatoarei la data de 22.06.2011, iar contestaţia a fost promovata la 22.07.2011, adică cu depăşirea termenului de 15 zile impus de textul legal.

În aceste condiţii, tribunalul a apreciat ca întemeiată excepţia tardivităţii promovării contestaţiei în anulare, fiind admisă şi a respins contestaţia ca tardiv formulată.

În termen legal contestatoarea R.C.R., a formulat recurs împotriva sentinţei tribunalului pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.304 1Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:

A susţinut contestatoarea, în motivare, că prin contestaţia în anulare a invocat grave erori materiale asupra judecăţii fondului, unde, instanţa de fond nu a ţinut cont de toate actele depuse în susţinerea contestaţiei la decizia de pensionare.

De asemenea în mod eronat instanţa a dispus respingerea contestaţiei ca tardivă, deoarece instanţa de fond reţine şi interpretează eronat art.319 din Codul de procedură civilă, deoarece se vorbeşte în textul final că, această contestaţie se poate formulat îîn termen de 1 an de la data la care hotărârea a rămas irevocabilă.

În speţa de faţă, este vorba despre o sentinţă care nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită termenul în care se poate introduce contestaţia în anulare fiind de 1 an şi nu de 15 zile, cum în mod incorect instanţa de fond a conchis.

Pentru cele susţinute, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare, întrucât contestaţia în anulare a fost respinsă pe cale de excepţie şi nu s-a avut în vedere fondul cauzei.

La data de 28 martie 2014, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Prin sentinţa nr.799/07.04.2014, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul formulat de contestatoarea R.C. R., împotriva sentinţei civile nr.9774 din 10 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr.4079/109/2011, intimată fiind C.J.P. Argeş.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs analizând cu prioritate potrivit disp. art.137 Cod procedură civilă, excepţia inadmisibilității recursului formulată de către intimata, a reţinut următoarele:

Potrivit disp. art.320 alin.3 din Codul de procedură civilă, „hotărârea dată în contestație este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.”

Sentinţa nr.707/2011, împotriva căreia s-a formulat contestație in anulare, este supusă recursului şi faţă de dispoziţiile art.320 alin.3 din Codul de procedură civilă, şi contestația în anulare formulata împotriva acestei hotărâri este supusă recursului, calea de atac formulată în prezenta cauza fiind admisibilă.

Recursul formulat de către contestatoare a fost apreciat ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prin primul motiv de recurs se critică fondul cauzei şi este nefondată, prima instanţă soluționând cererea prin admiterea excepţiei tardivității, excepţie care a făcut de prisos cercetarea fondului.

Şi cea de-a doua critică privind soluţionarea greşita a excepţiei tardivității este nefondată.

Corect a reţinut instanța de fond că, potrivit art.319 alin.(2) din Codul de procedură civilă "contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art.401 alin.(1) lit.b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.”

Prin hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestația in anulare, a fost respinsă acţiunea formulata de către contestatoare, nefiind susceptibilă de executare.

În aceste condiţii, termenul în care se poate formula contestaţie în anulare împotriva acestei hotărâri, sub sancţiunea decăderii prevăzută de art.103 alin.(1) din Codul de procedură civilă, era de 15 zile de la data când a luat cunoştinţă de sentinţă, respectiv data comunicării, 22.06.2011 şi expira cel târziu la 8 iulie 2011.

Este adevărat ca teza a doua a art.319 din codul de procedură civilă, prevede si termenul de un an, însă acest termen nu îl exclude pe cel de 15 zile. Prin aceste termene în privinţa hotărârilor nesusceptibile de executare silită, legiuitorul a adoptat sistemul unei duble limitări: un termen subiectiv, de 15 zile, calculat pe zile libere, de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de cuprinsul hotărârii - începerea sau curgerea lui putând fi stabilită prin orice mijloc de probă - şi un termen obiectiv, de un an, socotit de la data când hotărârea a rămas irevocabilă, data după care nu se mai poate formula o contestație in anulare.

Or, din examinarea înscrisurilor depuse de către contestatoare, tribunalul a apreciat corect că aceasta a formulat cererea la data de 22 iulie 2011, cu depăşirea termenului legal de 15 zile.

Faţă de cele ce preced recursul este nefondat fiind respins, potrivit disp. art.312 Cod procedură civilă.


3. Suspendarea de drept a acţiunilor judiciare în cazul debitorului intrat în procedura insolvenţei.
Art. 36 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenţei
Acţiunile judiciare precum şi măsurile de executare silită împotriva debitorului aflat în procedura insolvenţei se suspendă de drept.

Măsura suspendării are ca scop evitarea acţiunilor individuale ale creditorilor pentru asigurarea caracterului colectiv şi egalitara procedurii insolvenţei.

Pentru a opera de plin drept suspendarea se impune ca, acţiunea judiciară să aibă ca obiect un drept de creanţă sau un bun al debitorului.

Acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii unui act cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară nu se înscrie în sfera acelora pentru care operează suspendarea de drept potrivit art.36 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenţei.

(Decizia civilă nr.861/17.04.2014)
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 iunie 2013, reclamanta SC I. – M. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Biroul Notarilor Publici Asociaţi D. şi Ş.D. şi SC E.P. SRL pentru a se constata nulitatea absolută a încheierii de certificare autentificată sub nr. 615/12.02.2013 de prima pârâtă şi să se dispună repunerea reclamantei în situaţia anterioară emiterii acestui act, respectiv radierea din CF nr 301851 a localităţii Lipova, nr.cad. 301851, CF nr. 301857 a localităţii Lipova, nr.cad. 301857, CF nr. 301865 a localităţii Lipova, nr.cad. 1574 şi nr. top 76;443; CF nr. 300886 a localităţii Lipova, nr.cad. 1583 şi nr. top 31; 164/1 a pârâtei 2 şi reînscrierea corelativă a reclamantei în calitate de proprietar asupra aceloraşi parcele, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În şedinţa publică din 10.10.2013 pârâta SC E.P. SRL prin reprezentant a solicitat suspendarea de drept a prezentei cauze invocându-se disp.art. 36 din Legea 85/2006 cu motivarea că aceasta se află în insolvenţă, iar reclamanta prin avocat a solicitat disjungerea capătului 1 de cerere care vizează constatarea nulităţii absolute a încheierii de certificare autentificată sub nr. 616/12.02.2013, arătând că se impune suspendarea de drept a cererii privind repunerea reclamantei şi a pârâtei SC Euro Petrol SRL în situaţia anterioară în temeiul de drept invocat de către pârâta societate comercială.

Tribunalul Argeş, Secţia civilă, prin încheierea din data de 15 octombrie 2013 a respins cererea de disjungere formulată de reclamantă şi a admis cererea de suspendare dispunând, în temeiul art.36 aoin.1 din Legea nr.85/2006 suspendarea de drept a cauzei, cu următoarea motivare:

Între cele două capete de acţiune există o strânsă legătură fiind întemeiată pe aceleaşi cauze, iar de modul de soluţionare al primului capăt de cerere depinde repunerea reclamantei şi a pârâtei societate în situaţia anterioară, aceasta din urmă având caracter de cerere accesorie, motiv pentru care tribunalul a constatat că în cauză nu se impune disjungerea cererilor în temeiul art. 99 alin.1 C.pr.civ.

În ceea ce priveşte suspendarea de drept prev. de art. 36 din Legea 85/2006 tribunalul a reţinut că potrivit încheierii din şedinţa camerei de consiliu 17.07.2013 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş în dosarul nr. 722/1259/2013 s-a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva pârâtei debitoare SC Euro Petrol SRL fiind numit administrator judiciar SCP A.I. SPRL .

Potrivit textului de lege menţionat de norma din legea specială, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, din interpretarea acestui text de lege rezultând că acest moment al deschiderii procedurii trebuie să se situeze după momentul introducerii acţiunii, iar în prezenta cauză după înregistrarea cererii la 20.06.2013 s-a dispus la 17.07.2013 deschiderea procedurii generale de insolvenţă potrivit art. 32 alin.1 din Legea 85/2006.

Textul se referă la toate acţiunile şi măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor contra debitorului iniţiate în mod individual de creditorii pârâtului; raţiunea acestei norme este aceea de a servi drept mijloc de asigurare a caracterului colectiv şi concursual al procedurii insolvenţei în perioada derulării procedurii (scopul procedurii afirmat ca atare prin disp.art. 2 din Legea nr.85/2006) şi cumularea tuturor litigiilor îndreptate împotriva patrimoniului debitorului în componenţa exclusivă a judecătorului sindic, astfel încât, în acest interval, dreptul fiecărui creditor de a recurge la forma de coerciţie a statului prin declanşarea mecanismului judiciar pentru a obţine individual şi separat realizarea creanţei sale este suspendat; totodată, prin edictarea acestei norme s-a urmărit şi păstrarea averii debitorului în starea existentă la momentul deschiderii procedurii; efectele generale de incidenţa acestui text sunt similare cu cele antrenate de aplicarea regulii instituite de art. 19 C.pr.pen. putându-se spune că nu numai penalul ţine în loc civilul, ci şi insolvenţa (civilul specializat ţine în loc civilul) procedura derulată pe calea dreptului comun pentru realizarea creanţei în mod individual de un creditor al pârâtului aflat în insolvenţă).

Dat fiind caracterul imperativ, de ordine publică al normei, suspendarea în temeiul art. 36 din Legea 85/2006 intervine atât în cazul acţiunilor judiciare şi extrajudiciare, cât şi a măsurilor de executare silită începute înainte de deschiderea procedurii insolvenţei, dar şi a celor declanşate după acest moment, existenţa procedurii fiind un impediment legal pentru derularea individuală a unei proceduri judiciare de oricare dintre creditorii debitorului insolvent; de asemenea, sunt suspendate sau oprite şi măsurile de indisponibilizare, fie cele asiguratorii (sechestru asigurator şi poprirea asiguratorie, mai puţin sechestrul judiciar, dată fiind incompatibilitatea măsurii cu acţiunile reale), fie cele executorii .

În cazul în care este incident ar.36 din legea specială, instanţa (sau executorul judecătoresc, după caz) nu are un drept de apreciere cu privire la măsura suspendării, aceasta fiind o suspendare ce intervine ope legis, ci este suficient de a se constata îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru incidenţa măsurii (obiectul litigiului şi calitatea de pârât ori de subiect pasiv în procedura executării silite a debitorului contra căruia s-a declanşat procedura insolvenţei).

Constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art.536 din Legea nr.85/2006 s-a admis cererea de suspendare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal reclamanta SC I. M. SRL, care o critică pentru nelegalitate, invocând motivele de casare prevăzute de art.488 alin.(1) punctele 6 şi 8 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea recursului s-a arătat, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus suspendarea cauzei în baza art.36 din Legea nr.85/2006, deoarece primul petit al acţiunii vizează constatarea nulităţii absolute a încheierii de certificare autentificate de notarul public şi urmăreşte incapacitatea unui înscris ce a fost emis în condiţii nelegale, deci nu este vorba despre un demers care să tindă la realizarea creanţelor asupra debitorului insolvent, ca de altfel şi petitul doi al acţiunii introductive, care, de asemenea, nu tinde spre realizarea unei creanţe a debitorului insolvent, situaţie faţă de care se impunea respingerea cererii de suspendare invocată de pârâta SC E.P. SRL.

De asemenea, încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în raport cu cerinţele art.36, întrucât instanţa de fond s-a mărginit în a-şi fundamenta soluţia doar pe dovedirea calităţii de subiect supus procedurii câştigate de pârâta SC E.P. SRL urmare deschiderii acestei proceduri la solicitarea sa, fără a cântări dacă şi în ce împrejurări acţiunea ar tinde spre realizarea unor creanţe, asupra aceleiaşi debitoare sau a patrimoniului său.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii şi respingerea cererii de suspendare.

Deşi intimaţii au fost legal citaţi, instanţa îndeplinind şi procedura regularizării recursului, conform dispoziţiilor art.200-201 Cod procedură civilă, nu au înţeles să formuleze întâmpinare, astfel că nu şi-au formulat niciun fel de apărări cu privire la recursul declarat şi nici excepţii nu au invocat.

În şedinţa publică din data de 10 aprilie 2014, intimata SC E.P. SRL, prin avocat B. D. a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului S.D., motivat de faptul că împuternicirea avocaţială nu este semnată de reclamantă şi este întemeiată pe un proces-verbal încheiat în 11.07.2013, înainte de ivirea recursului.

Referitor la această excepţie, ce vizează o neregularitate cu privire la mandatul de reprezentare al recurentei-reclamante, Curtea constată că este inadmisibilă, în raport de prevederile art.208 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă.

Astfel, acţiunea introductivă de instanţă a fost formulată după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, aşa încât instanţa, după înregistrarea recursului a procedat la verificarea cererii şi regularizarea acesteia conform prevederilor art.200 şi următoarele din NCPC. Concret, a fost comunicată intimatei cererea de recurs şi i s-a pus acesteia în vedere obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege, în termen de 30 de zile de la data comunicării, întâmpinare prin care să răspundă la motivele de recurs şi să formuleze toate excepţiile şi apărările de care înţelege să se folosească în cauză.

Intimata nu a dat curs solicitărilor instanţei, nedepunând la dosar întâmpinare.

Potrivit dispoziţiilor art.208 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă „Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel”.

În speţă, este aplicabilă prevederea legală sus enunţată, întrucât intimata nu a invocat excepţia pe cale legală, prin întâmpinare, iar aceasta nu este de ordine publică, fiind vorba despre o neregularitate cu privire la mandatul de reprezentare al recurentei-reclamante, situaţie faţă de care excepţia invocată este inadmisibilă şi va fi respinsă în consecinţă.

Prin sentinţa nr. 861/17.04.2014, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului recurentei invocată de intimata SC E.P. SRL Piteşti; a admis recursul declarat de reclamanta SC I.M. SRL, prin administrator judiciar Consultant Insolvenţă SPRL şi YNA Consulting SPRL, împotriva încheierii de suspendare din 15 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr.4815/109/2013, intimaţi fiind pârâţii B.N.P. D. şi Ş.D. şi SC E.P. SRL, prin administrator judiciar SCP Argeş Insolv SRL; a casat în parte încheierea în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de suspendare şi a trimis cauza instanţei de fond în vederea continuării judecăţii; a menţinut în rest încheierea recurată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Prin cererea cu care reclamanta a învestit instanţa de judecată, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B.N.P. Asociaţi D. şi Ş. D. şi SC E.P. SRL Piteşti s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a Încheierii de Certificare autentificată sub nr.616 din 12.02.2013 de către prima pârâtă, motivându-se că aceasta s-a încheiat prin fraudarea legii, iar ca urmare a constatării acestei nulităţi, s-a solicitat şi repunerea reclamantei şi a pârâtei SC Euro Petrol SRL în situaţia anterioară emiterii acestui act.

Prin încheierea de certificare s-a certificat că la data de 20.01.2011 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, având ca părţi pe SC E.P. SRL în calitate de vânzător şi SC I.-M. SRL în calitate de cumpărător, convenţie ce a fost consolidată prin contractul autentificat sub nr.86 din 27.01.2011.

În cuprinsul convenţiei a fost stipulată clauza de rezoluţiune a contractului, astfel cum este menţionată în această încheiere.

S-a certificat că, prin contractul nr.86/2011 s-a menţionat că părţile contractante au declarat că la baza contractului de vânzare-cumpărare sus menţionat se află contractul de vânzare-cumpărare nr.2/2011.

Prin urmare, prima pârâtă a constatat îndeplinită condiţia pactului comisoriu cu data de 03.08.2012, iar contractul de vânzare-cumpărare nr.86/2011, precum şi contractul nr.2/20111 rezoluţionate de plin drept (pact comisoriu de grad IV) cu consecinţa preluării de către SC E.P. SRL în deplină proprietate a tuturor bunurilor ce au făcut obiectul contractului, în starea în care acestea au fost predate.

Ca urmare a acestor fapte s-a reînscris dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în localitatea Lipova, judeţul Arad pe numele SC E.P. SRL în partea I-a a Cărţilor Funciare.

Prin motivele de recurs, reclamanta a arătat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art.36 din Legea nr.85/2006, când a admis cererea de suspendare şi a dispus în temeiul acestei prevederi legale suspendarea de drept a cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art.36 din Legea nr.85/2006 de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Prin prevederile legale evocate se urmăreşte evitarea ca asupra averii debitorului să se exercite acţiuni individuale de urmărire sau executare a creanţelor creditorilor în scopul respectării caracterului colectiv şi egalitar al procedurii insolvenţei.

Rezultă că, pentru a se putea dispune suspendarea specială reglementată de art.36 din Legea nr.85/2006, acţiunile judiciare trebuie să aibă ca obiect realizarea creanţelor asupra debitorului sau a bunurilor sale.

Or, în speţă, reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a Încheierii de Certificare autentificată sub nr.616 din 12.02.2013 de prima pârâtă, aşa după cum s-a arătat anterior şi cu repunerea reclamantei şi a pârâtei SC E.P. SRL în situaţia anterioară emiterii acestui act, respectiv radierea din cărţile funciare menţionate în încheiere a pârâtei SC E.P. SRL şi reînscrierea corelativă a reclamantei în calitate de proprietar asupra aceloraşi parcele de teren.

În consecinţă, contrar celor reţinute de către prima instanţă, obiectul acţiunii nu s-a încadrat în situaţiile reglementate de text, aşa încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art.36 din Legea nr.85/2006.

Ca atare, în mod nelegal instanţa de fond a admis cererea de suspendare, motiv pentru care, în temeiul art.496 din Noul Cod de procedură civilă a fost admis recursul şi casată în parte încheierea, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de suspendare, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe de fond în vederea continuării judecăţii. A fost menţinută în rest încheierea atacată.


4. Regimul juridic al daunelor moratorii pentru o creanţă cu executarea succesivă în cazul unui conflict de legi în timp.

Art. 6 alin. 6 din Noul Cod civil
Executarea cu întârziere a unei obligaţii având ca obiect o sumă de bani creează în patrimoniul creditorului dreptul la plata daunelor-interese egale cu dobânda legală, cu excepţia cazului în care părţile au prevăzut cuantumul despăgubirilor printr-o clauză penală sau se dovedeşte prejudiciu mai mare.

În cazul unui contract cu executare succesivă, regimul daunelor interese este supus actelor normative incidente de la data fiecărei scadenţe, potrivit art.6 al.6 din Noul Cod civil, efectele legii noi fiind aplicabile situaţiilor juridice create anterior intrării în vigoare dacă supravieţuiesc legii vechi.
(Decizia civilă nr.166/28.04.2014)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la 04.06.2013, reclamantele S.F. şi S.M. au chemat în judecată Tribunalul Olt, Curtea de Apel Craiova şi Ministerul Justiţiei pentru a fi obligaţi la plata dobânzilor legale calculată pe ultimii trei ani, precum şi pe viitor, până la realizarea efectivă a creanţelor, reprezentând drepturi salariale restante confirmate prin hotărâri judecătoreşti.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat în esenţă că prin hotărâri judecătoreşti, pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantelor sporul de 50%, respectiv 15%, reprezentând drepturi salariale pe care aceştia le-au plătit parţial şi eşalonat, astfel că executarea cu întârziere a creanţei a fost de natură să le creeze o pagubă, ce se poate repara prin plata dobânzilor legale.

Pârâţii prin întâmpinare au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu argumentele comune în sensul că plata drepturilor salariale la care se referă reclamantele a fost eşalonată, iar actualizarea sumelor astfel plătite în raport de indicele de inflaţie a fost de natură să evite prejudicierea dreptului acestora, respectiv prevenirea unei pagube prin întârziere.

S-a mai arătat că actualizarea sumelor reprezentând drepturile salariale restante în raport de indicele de inflaţie exclude plata dobânzilor legale, pentru evitarea unei duble reparaţii.

Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.1339/28.10.2013 a admis cererea reclamantelor în sensul că a obligat pârâţii la plata dobânzilor legale începând cu data de 04.06.2010 şi până la realizarea efectivă a creanţelor rezultând din titlurile executorii ce constau în hotărârile judecătoreşti arătate în cuprinsul dispozitivului hotărârii.

Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, instanţa de fond a reţinut că în favoarea reclamantelor s-au stabilit drepturi de creanţă, constând în plata salariilor, prin hotărâri judecătoreşti, acestea fiind plătite eşalonat în raport de graficele stabilite prin acte normative.

Plata eşalonată a sumelor actualizată în raport de indicele de inflaţie nu exclude dreptul reclamantelor şi la plata dobânzilor legale deoarece actualizarea are rolul de a reîntregii valoarea reală a sumei datorate ca urmare a devalorizării monedei naţionale, iar dobânda legală are scopul compensării foloaselor nerealizate de către creditoarele reclamante, ca urmare a neexecutării la timp a obligaţiilor de plată a debitorilor.

Împotriva hotărârii a formulat apel pârâtul Ministerul Justiţiei pentru motive de nelegalitate, în dezvoltarea cărora s-a arătat că instanţa de fond a făcut o apreciere eronată asupra dreptului reclamantelor la plata dobânzilor legale, întrucât acestea nu puteau fi cumulate cu sumele actualizate în raport de indicele de inflaţie, operaţie care a avut ca rezultat o îmbogăţire fără justă cauză.

La aprecierea dreptului de plată a dobânzilor legale, instanţa de fond nu a observat îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile, eşalonarea drepturilor fiind dispusă prin acte normative, respectiv prin OUG nr.71/2009, declarată de către Curtea Constituţională ca fiind conformă cu legea fundamentală.

Prin sentinţa nr. 166/28.04.2014, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul M.J., împotriva sentinţei civile nr.1339 din 28 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.4291/90/2013, intimaţi fiind pârâţii Curtea ae Apel Craiova şi Tribunalul Olt şi reclamanţii S.F. şi S. M..

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Apelantul a criticat soluţia primei instanţe pentru aprecierea greşită asupra condiţiilor în care pot fi plătite daune moratorii sub forma dobânzilor legale aferente creanţelor plătite eşalonat şi actualizate în raport de indicele de inflaţie.

Dispoziţiile art.1082 şi art.1088 din Codul civil adoptat în 1864, respectiv art.1531 alin.1, alin.2 teza I şi art.1535 alin.1 din Noul Cod civil au fost interpretate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii soluţionat prin decizia nr.2/2014 în sensul că pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzilor legale pentru plata eşalonată a sumelor din titlurile executorii reprezentând drepturi salariale ale personalului din sectorul bugetar, potrivit OUG nr.71/2009.

La soluţionarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dezlegat în drept modul de aplicare şi interpretare a normelor evocate privitoare la plata dobânzilor legale, având în vedere că sumele eşalonate prin OUG nr.71/2009 au fost plătite titularilor drepturilor actualizate, în raport de indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, ceea ce presupune că instanţa supremă nu a exclus posibilitatea plăţii sumei actualizate şi a daunelor moratorii.

Soluţia pronunţată de Î.C.C.J. în sensul evocat are un caracter obligatoriu pentru instanţele de judecată, în raport de dispoziţiile art.517 alin.4 NCPC, dreptul reclamantelor la plata dobânzilor legale chiar dacă sumele plătite eşalonat au fost actualizate în raport de indicele de inflaţie, fiind incontestabil.

Apelantul a criticat hotărârea instanţei de fond şi sub aspectul că la aprecierea dreptului la plata dobânzilor legale nu au fost analizate condiţiile în care acestea se pot acorda, respectiv condiţiile răspunderii civile.

Regimul juridic al daunelor moratorii se va aprecia atât în raport de normele în vigoare la data scadenţei fiecărei plăţi, respectiv art.1088 Cod civil, cât şi de normele legii noi, potrivit dispoziţiilor art.6 alin.6 din Noul Cod civil, pentru plata ratelor din creanţă ce urma să fie executată după intrarea în vigoare a acestui din urmă act normativ.

Atât textul de lege vechi, cât şi cel nou a reglementat ca principiu că pentru daunele interese ce se cuvin creditorului ca urmare a întârzierii plăţii creanţei acesta nu poate să fie obligat să dovedească existenţa vreunei pagube. Această regulă nu trebuie să fie interpretată în sensul că daunele moratorii sub forma dobânzilor legale se acordă creditorului, indiferent de existenţa sau inexistenţa vreunui prejudiciu, ci în sensul că acesta este prezumat de lege, sarcina probei contrare fiind a debitorului.

Apelantul s-a apărat invocând lipsa oricărui prejudiciu ca urmare a actualizării sumelor în raport de indicele de inflaţie.

Actualizarea sumei în raport de indicele de inflaţie nu are ca scop să compenseze prejudiciul cauzat creditorului pentru neplata la scadenţă a sumei şi să readucă moneda de plată la o valoare corespunzătoare indicelui de inflaţie, de altfel, instanţa supremă a reţinut dreptul creditorului de a solicita plata daunelor moratorii pentru sume actualizate în raport de indicele de inflaţie, având în vedere scopul diferit al acestor instituţii juridice.

Neplata sumei la scadenţă este suficientă pentru a putea fi obligat debitorul la plata daunelor moratorii începând cu această dată şi până la realizarea efectivă a creanţei, cuantumul daunelor fiind stabilit de către părţi printr-o clauză penală sau în lipsă, fiind prevăzut de lege la nivelul dobânzilor legale, debitorul neavând posibilitatea să dovedească un cuantum mai mic decât nivelul dobânzilor legale pentru întârzierea plăţii.

Reclamantele au dovedit existenţa drepturilor salariale restante precum şi plata parţială a acestor sume potrivit graficului cuprins în OUG nr.71/2009, prezumându-se prejudiciul cauzat prin întârziere şi echivalent daunelor interese moratorii pentru repararea căruia pârâţii au obligaţia să plătească dobânzi legale aferente, în condiţiile în care sunt interpretate normele evocate în cuprinsul deciziei nr.2/2014, pronunţată de Î.C.C.J..

Pentru toate aceste argumente, în baza art.480 NCPC, Curtea a respins apelul ca nefondat.


Yüklə 0,83 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin