Secţia I civilă Condiţiile răspunderii patrimoniale ale salariaţilor potrivit art. 255 Codul muncii


Obiectul sechestrului judiciar – condiţii



Yüklə 0,83 Mb.
səhifə5/17
tarix06.01.2018
ölçüsü0,83 Mb.
#37194
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17

10. Obiectul sechestrului judiciar – condiţii.
Art. 972 alin.1 din noul Cod de procedură civilă
Sechestrul judiciar are ca obiect bunurile mobile sau imobile atunci când există un proces asupra proprietăţii sau a unui al drept real principal, asupra posesiei, folosinţei şi administrării privind bunurile proprietate comună.

Cererile de chemare în judecată având ca obiect drepturi de creanţă născute în legătură cu un bun mobil sau imobil nu îndeplineşte condiţia încuviinţării sechestrului judiciar potrivit art.972 alin.1 din noul Cod de procedură civilă.

(Decizia civilă nr.494 din 12 iunie 2014)
Prin încheierea T. A. din 25 februarie 2014, s-a dispus înaintarea înscrisurilor ce au fost defăimate, a procesului-verbal întocmit conform art.305 Cod procedură civilă, către P. de pe lângă J. P., pentru efectuarea cercetărilor ce se impun sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals cu privire la înscrisurile înaintate.

S-a pus în vedere reclamantei, prin reprezentant, să depună la dosar în termen de 5 zile originalele actelor aflate la fila 236, filele 238-254 şi fila 293 din dosar, pentru a fi înaintate P. de pe lângă J. P., iar în baza art.307 NCPC a suspendat judecata procesului până la soluţionarea cererii de înscriere în fals.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că reclamanta, la termenul de judecată din 25 februarie 2014, a declarat că stăruie să se folosească de înscrisurile denunţate ca false şi că au fost indicaţi autorii falsului, în temeiul art.307 Cod procedură civilă, aceasta a arătat că va sesiza P. de pe lângă J. P.în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals.

Apreciind că există o justificare temeinică raportată la dovezile concrete ale speţei care să determine necesitatea suspendării judecării procesului până la verificarea falsului, în temeiul art.307 Cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea procesului până la pronunţarea unui soluţii penale, definitive, cu privire la cercetarea săvârşirii infracţiunii de fals.

În ceea ce priveşte cererea de sechestru judiciar, în temeiul art.972 Cod procedură civilă, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, având în vedere că procesul ce face obiectul prezentului dosar nu se poartă asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil, ori, asupra folosinţei sau administrării unu bun proprietate comună.

Reclamanta S.C. A. C. 2000 S.A., a formulat apel împotriva acestei încheieri, în termen legal, criticând soluția privind atât respingerea cererii de instituire a sechestrului judiciar cât şi cea de suspendare a judecații pana la verificarea falsului.

S-a susţinut în motivare că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât, în baza contractului de colaborare nr.255/20.12.2012, încheiat între reclamantă şi pârâta S.C.VYS C. S. 2007 S.R.L, contract ce avea ca obiect, printre altele şi transmiterea de către pârâtă spre folosinţa gratuită a reclamantei a saivanului - inclusiv terenul aferent de 1053 mp. - existent în localitatea C., F. C., judeţul A.”.

Prin instituirea acestei măsuri s-a urmărit conservarea dreprului reclamantei reclamanta S.C. A. C. 2000 S.A. în speţa „recuperarea valorii neamortizate a lucrărilor de modificări şi modernizări efectuate la punctul de lucru, F. C. – C.i, judeţul A., cu atât mai mult cu cât la termnul din data de 11.02.2014, pârâta a formulat cerere de înscriere în fals împotriva unor înscrisuri depuse la dosarul cauzei de către reclamantă, încercând să obstrucţioneze recuperearea valorii neamortizate a lucrărilor de modificare şi modernizare efectuate la F. C.-C., judeţul A..Mai arată că, pe roulul J. C. se afla şi un dosar care are ca obiect partaj judiciar, intre aceleaşi părti.

În mod greşit s-a dispus suspendare a cauzei, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţe art.304 şi următoarele din NCPC. deoarece procedura de înscriere în fals în procesul civil priveşte numai falsul material, respectiv falsificarea scrierii sau semnăturii, adică tot ceea ce înglobează modificări, ștersături, adăugiri sau alte intervenții asupra scrierii sau semnăturii originale, cu excepţia înscrisurilor autentice, pentru care legiuitorul a prevăzut falsul intelectual.

Totodată, potrivit art.305 alin.1 NCPC „judecătorul va constatat de îndată, prin proces verbal, starea materială a înscrisului denunţat ca fals, dacă există în el ștersături, adăugiri sau corecturi, apoi îl va semna spre neschimbare şi îl va încredinţa grefei după care va fi contrasemnat, de grefier şi de părţi”.

Arată recurenta că nu sunt îndeplinite cerinţele mai sus menţionate, şi în plus, pârâta nu a arătat elementele clasificate, nu a făcut o descriere a actului material a pretinsului fals şi nici circumstanţele în care pretinsul fals a fost comis.

Totodată recurenta susţine că înscrisurile pentru care s-a declanşat procedura falsului sunt facturi fiscale, care nu poartă urme de ştersături sau modificări.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia civilă nr.494 din 12 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă, a admis apelul declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 25 februarie 2014, care va fi schimbată în parte, în sensul respingerii cererii de înscriere în fals, dispunând continuarea judecăţii; a menţinut în rest încheierea.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prima critică este nefondată.

Condiţiile de înfiinţare ale sechestrului judiciar sunt potrivit disp. art.972 alin.1 NCPC, următoarele:

„Ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa de judecată va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.”

Potrivit textului menționat, sechestrul judiciar consta in indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului sau, în condițiile legii, a altor bunuri, prin încredințarea pazei acestora unui administrator-sechestru.

Pentru înființarea sechestrului judiciar, trebuie sa existe un proces asupra proprietății sau a altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comuna. Prin urmare, litigiul trebuie sa se circumscrie unui asemenea obiect, pentru ca, în caz contrar, sechestrul judiciar nu putea fi încuviințat.

În mod corect, instanţa de fond a respins cererea de instituire a sechestrului judiciar, atâta timp cât nu sunt îndeplinite cerințele art.972 alin.1 din NCPC, cererea principala fiind o acţiune in pretenții derivate din contract.

Cea de-a doua critică este fondată.

Procedura falsului este reglementata de dispoziţiile art.304 şi următoarele din NCPC şi este aplicabilă în situaţia în care „Dacă cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre părţi declară că acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii, ea este obligată să arate motivele pe care se sprijină.”

În cauza nu sunt îndeplinite cerințele art.304 alin.1 NCPC deoarece, intimata prin cererea de denunţare a înscrisului ca fals a arătat că „înscrisurile sunt false în sensul că ele cuprind lucrări sau materiale care în realitate nu au fost realizate şi respectiv utilizate”, şi nicidecum nu a susţinut ca falsul a fost realizat prin falsificare scrierii sau semnăturii pentru a fi incidente dispoziţiile mai sus menționate.

Prin încheierea din 25 februarie 2014, T. A. a dispus suspendarea cauzei în temeiul art.307 NCPC, până la verificarea falsului, apreciind că exista o justificare temeinică raportata la dovezile concrete ale spetei.

Legiuitorul prin acest text de lege a reglementat suspendarea facultativă, lăsând posibilitatea judecătorului sa analizeze circumstanțele concrete ale cauzei.

Instanţa a apreciat greşit că au fost îndeplinite cerințele art.307 NCPC, pentru suspendarea cererii, în cauză neexistând o justificare temeinică în acest sens, atâta timp cât nu sunt îndeplinite cerințele art.304 NCPC.

Faţă de cele ce preced in temeiul art.480 NCPC, Curtea a admis apelul declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 25 februarie 2014, care va fi schimbată în parte, în sensul respingerii cererii de înscriere în fals, dispunând continuarea judecăţii. A fost menţinută în rest încheierea.


11. Admisibilitatea cererii de suspendare a executării deciziei de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlul de prestaţii de asigurări sociale.
Art. 403 alin.1 Cod procedură civilă

Art. 172 alin.2 Cod procedură fiscală.

Art. 179 din Legea nr.262/2010

Art. 403 alin.1 Cod procedură civilă
Debitele reprezentând prestaţiile de asigurări sociale se recuperează potrivit prevederilor codului de procedură fiscală şi se fac venit la bugetul de asigurări sociale de stat.

Persoana interesată poate contesta decizia de debit care constituie titlu executoriu pe calea contestaţiei la executarea silită în cadrul căreia cererea de suspendare prin ordonanţă preşedinţială întemeiată pe disp.art.403 alin.1 Cod procedură civilă este inadmisibilă potrivit art.172 alin.2 Cod procedură fiscală.

Legiuitorul a interzis suspendarea executării silite prin ordonanţă preşedinţială a deciziei de recuperare a debitului emisă de casa teritorială de pensii în baza art.179 din Legea nr.262/2010, privind sistemul unitar de pensii publice nu şi suspendarea dispusă în baza art. 403 alin.1 Cod procedură civilă, până la soluţionarea contestaţiei la executare silită.

(Decizia civilă nr.517 din 11 iunie 2014)
Prin contestaţia formulată la data de 17 iunie 2013, reclamanta B. I. F. a solicitat anularea deciziei prin care s-a constituit debitul, restituirea sumelor reţinute nejustificat şi suspendarea executării deciziei nr.658/21 mai 2013, până la soluţionarea prezentei contestaţii.

În ceea ce priveşte suspendarea executării deciziei, instanţa a admis cererea, considerând-o întemeiată pentru următoarele considerente.

Prin Încheierea de şedinţă nr.106 din data de 22 octombrie 2013, T.V.a a admis cererea de suspendare a executării deciziei nr.658/21.05.2013, formulată de reclamanta B. I. F., împotriva deciziei de pensionare nr.658/21.05.2013, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei ce face obiectul dosarului cu nr.4534/90/2013, acordându-se termen de fond pentru soluţionarea contestaţiei la data de 19 noiembrie 2013.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că această contestaţie este întemeiată în drept pe dispoziţiile art.172 şi următoarele din OG nr.92/2003 şi art.153 şi următoarele din Legea nr.263/2010, acesta fiind cadrul legal care reglementează materia.

În acord cu dispoziţiile art.56 din Legea nr.263/2010, prevederile prezentei legi referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale se completează cu dispoziţiile codului de procedură civilă.

Potrivit art.172 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzută de art.403 alin.4 din Codul de procedură civilă (în prezent art.718 alin.7 din Noul Cod de procedură civilă) nu sunt aplicabile.

Astfel, celelalte dispoziţii ale art.403 Cod procedură civilă, respectiv art.718 NCPC sunt aplicabile şi contestaţiilor formulate potrivit art.172 din O.G. nr.92/2003, coroborate cui prevederile art.156 din Legea nr.263/2010.

Prin urmare, suspendarea executării deciziei nr.658/2013 fiind posibilă, instanţa a admis-o, dispunând suspendarea executării acesteia până la soluţionarea contestaţiei.

De altfel şi noua reglementare procesual-civilă prevede posibilitatea suspendării executării titlurilor executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti.

Împotriva acestei încheieri, a formulat apel pârâta C. J. P. V. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea criticilor, arată apelanta că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea de suspendare, atâta timp cât Legea nr.263/2010, nu prevedea suspendarea executării deciziilor de recuperare a sumelor încasate necuvenit.

În plus, se apreciază să sunt aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală, art.172-174, deoarece se recuperează sume din bugetul asigurărilor sociale de stat, în care nu se prevede suspendarea executării silite.

Pe de altă parte, în Codul de procedură civilă, suspendarea executării se poate dispune numai cu condiţia depunerii unei cauţiuni de 10% conform art.718 Cod procedură civilă, pe care contestatoarea nu a achitat-o.

În termen legal, intimata-reclamantă B. I. F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal, respingerea apelului ca tardiv formulat, având în vedere că, în termen de 5 zile de la comunicare se poate declara calea de atac.

În al doilea rând se arată că, cererea de apel nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, iar aprecierile apelantei sunt contradictorii având în vedere că legea nu prevede suspendarea deciziei de recuperare a debitului, emisă de C.J. P. V..

În final, apreciază intimata că potrivit dispoziţiilor art.172 alin.2 din OG nr.92/2003, care se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, statuează că reglementările privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială, prevăzute de art.403 alin.4 Cod procedură civilă (în prezent art.718 alin.7 din NCPC), nu sunt aplicabile. Rezultă per a contrario că celelalte dispoziţii ale art.718 din NCPC sunt aplicabile şi contestaţiilor formulate în conformitate cu art.172 din OG nr.92/2003 coroborate cu prevederile art.156 din Legea nr.263/2010.

Consideră că suspendarea executării deciziei de debit din cauza de faţă, este posibilă având în vedere interpretarea dispoziţiilor art.638 alin.2 din NCPC, care se coroborează cu prevederile art.718 din NCPC.

Menţionează că, susţinerile apelantei cu privire la obligaţia stabilirii unei cauţiuni, pentru a se putea dispune suspendarea executării sunt nefondate, având în vedere că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.718 alin.4 pct.1 din NCPC.

Prin decizia civilă nr.517 din 11 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă a admis apelul, a anulat încheierea şi a trimis cauza spre rejudecarea cererii de suspendare la prima instanţă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:

În şedinţa publică din data de 28 mai 2014, intimata-reclamantă, prin avocat, a arătat că nu mai susţine excepţia privind tardivitatea formulării apelului.

În ceea ce priveşte constatarea intervenirii sancţiunii decăderii, în raport de lipsa motivării apelului, Curtea are în vedere că potrivit art.476 alin.2 Cod procedură civilă, „în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.”

Numai că, în cauza de faţă nu se poate reţine că apelul nu este motivat, având în vedere că principala critică adusă încheierii pronunţate de instanţa de fond este aceea a nelegalei stabiliri a unei cauţiuni în vederea soluţionării cererii de suspendare a executării deciziei nr.658/21.05.2013 emisă de C. J. P.V.

Faţă de aceste argumente, Curtea va analiza criticile formulate de apelantă.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta B. I. F.a solicitat ca până la soluţionarea contestaţiei să se dispună suspendarea executării deciziei nr.658/21.05.2013 emisă de C. J.P V.

În şedinţa publică din data de 22.10.2013, s-a pus în discuţie această cerere, având în vedere şi apărările formulate de pârâtă, prin care s-a arătat că o eventuală suspendare a executării nu s-ar putea face decât cu plata unei cauţiuni.

Prin încheierea nr.106 din data de 22 octombrie 2013, pronunţată de T. V., s-a analizat pe fond cererea de suspendare a deciziei de debit, fără a se răspunde apărărilor pârâtei, prin care, în principal, s-a solicitat stabilirea unei cauţiuni.

Instanţa de fond nu a motivat în fapt şi în drept de ce nu se impune stabilirea unei cauţiuni, făcând doar trimitere la prevederile art.172 din O.G. nr.92/2003 şi la art.718 din NCPC.

În urma propriului examen, Curtea constată că în cauza de faţă sunt aplicabile prevederile art.179 alin.4 din Legea nr.263/2010 conform cărora sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii şi al caselor de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu.

În ceea ce priveşte dispoziţiile procedurale din acelaşi act normativ, art.153 lit.i şi art.154 alin.1 din Legea nr.263 /2010 prevăd că decizia de debit poate fi contestată în termen de 15 zile de la comunicare, la tribunalul în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul, iar art.181 alin.2 din Legea nr.263/2010, statuează că la recuperarea debitelor în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) se aplică prevederile Codului de procedură fiscală în materie.

Or, potrivit dispoziţiilor art.172-173 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii, iar alin.2 prevede că dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță preşedinţială prevăzute de art.403 alin.4 din Codul de procedură civilă (art.718 alin.7 din NCPC) nu sunt aplicabile”.

Per a contrario, prevederile art.403 Cod procedură civilă (art.718 NCPC) sunt aplicabile şi contestaţiilor formulate în conformitate cu art.172 din O.G. nr.92/2003, coroborate cu art.156 din Legea nr.262/2010, având în vedere că dispoziţiile speciale ale art.172-174 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală se completează cu dispoziţiile generale prevăzute de art. 718 alin.1-6 şi 8 NCPC.

In acest sens, trebuie avute în vedere si dispoziţiile art. 181 alin.2 din Legea nr. 263/2010 care arată că executarea silită prevăzută de prezenta lege se face în condiţiile Codului de procedură fiscală, iar acest din urma act normativ , la art.172 alin. 2, face inaplicabilă doar suspendarea provizorie a executării, aşa cum aceasta este reglementată de art. 403 alin.4 nu şi suspendarea obişnuita reglementată de art. 403 alin 1 Cod procedura civila.

Prin urmare, susţinerea pârâtei că sub aspect legal cererea de suspendare formulată de reclamantă este inadmisibila, nu poate fi primită.

Curtea observă că, prin dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, legiuitorul a prevăzut că, în cazul în care debitorii nu îşi plătesc de bunăvoie obligaţiile fiscale, pentru stingerea acestora organele fiscale competente vor proceda la executarea silită, iar, potrivit art. 141 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, "Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare [...]". Totodată, conform prevederilor art. 141 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent [...]".

Astfel, în cauza de faţă se impunea în principal, plata unei cauţiuni de 10%, calculată la valoarea obiectului contestaţiei, conform prevederilor art.718 alin.2 litera a din NCPC, după care, se putea analiza în fond cererea de suspendare a executării deciziei de debit.

Faţă de cele ce preced, văzând dispoziţiile art.480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul, a anulat încheierea şi a trimis cauza spre rejudecarea cererii de suspendare la prima instanţă.


12. Condiţia cuantumului veniturilor provenite din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie in vederea suspendării plăţii pensiei persoanelor care pot să cumuleze aceste drepturi.

Art. 6 şi art. 118 alin.1 din Legea nr.262/2010

Art. 6 pct. IV din Legea nr.263/2010
În sistemul public de pensii anumite categorii de pensionari pot să cumuleze pensia cu veniturile provenite din situaţii pentru care este obligatorie asigurarea potrivit art.6 şi art.118 alin.1 din Legea nr.262/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.

Plata pensiei este condiţionată de cuantumul venitului cu care se cumulează, acesta reprezentând un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat potrivit art.6 pct. IV din Legea nr.263/2010.

Plata pensiei se va suspenda în cazul în care asiguratul obţine un venit care depăşeşte limita prevăzută de lege, criteriul de apreciere fiind venitul brut pe an calendaristic, indiferent de datoriile pe care le-a făcut persoana în legătură cu acest câştig.

(Decizia civilă nr.545 din 16 iunie 2014)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul T. A., la data de 27.02.2013, contestatoarea P. I. în contradictoriu cu intimata C. J. P. A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.259591/11.02.2013, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de debit contestate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin decizia nr.259591/11.02.2013 a C.J.P. Argeş s-a stabilit în sarcina sa un debit în sumă totală de 4200 lei, drepturi care s-au plătit şi încasat necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2011. Contestatoarea a arătat că potrivit adeverinţei nr.12/8/1288/14.01.2013, eliberată de AFP C., figurează în evidenţele fiscale cu o pierdere de 5573 lei, pe anul 2011. Prin urmare, nu se poate dispune restituirea unor sume ce i se cuveneau cu titlu de pensie, având în vedere că prin activitatea pe care a desfăşurat-o nu a obţinut nici un venit.

Prin întâmpinare, pârâta C. J. P. A. a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiate.

Prin sentinţa civilă nr. 73/15.01.2014, Tribunalul A. a respins contestaţia ca nefondată, pentru argumentele că în anul 2011, contestatoarea a obţinut un venit brut de 26740 lei, depăşind patru salarii medii brute la nivelul acestui an, motiv pentru care nu mai putea să cumuleze pensia de invaliditate cu alte venituri.

Împotriva sentinţei a formulat apel contestatoarea, pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, în dezvoltarea cărora s-a arătat că instanţa de fond a făcut o apreciere greşită asupra condiţiilor în raport de care s-a dispus suspendarea pensiei pentru invaliditate, atunci când a reţinut depăşirea cuantumului veniturilor fără a observa că în anul 2011 a avut o pierdere de 5573 lei.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia nr.545 din 16 iunie 2014,Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de contestatoare, reţinând următoarele:

În favoarea apelantei a fost deschis dreptul la pensie de invaliditate gradul III în baza Legii nr.19/2000, potrivit deciziei nr.259591/10.06.2003, emisă de C.J. P. A., gradul de invaliditate fiind ulterior înlocuit în gradul II de invaliditate.

C. J.P. A., la data de 11.02.2013, a emis o decizie prin care a reţinut în sarcina contestatoarei un drept de creanţă de 4200 lei, reprezentând pensie încasată necuvenit, deoarece venitul brut pe an calendaristic a depăşit echivalentul a cel puţin de patru ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2011.

Potrivit adeverinţei nr.12/8/1288/09.10.2013, emisă de A. J. F. P. A., în anul 2011 contestatoarea a avut un venit brut de 26.740 lei, depăşind de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, care în acest an a fost de 2.022 lei.

Pensionarii de invaliditate, încadraţi în gradul I sau II au dreptul să cumuleze pensia cu alte venituri dacă venitul brut pe an calendaristic nu depăşeşte de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale, în caz contrar plata pensiei urmând să fie suspendată începând cu luna următoare celei în care a avut loc această depăşire, potrivit art.6 alin.1 pct. IV şi art.114 alin.1 lit.e din Legea nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.

Apelanta a criticat modul de aplicare a dispoziţiilor legale evocate în sensul că instanţa de fond a apreciat greşit asupra condiţiilor suspendării plăţii de invaliditate atunci când a avut în vedere cuantumul venitului pe an calendaristic, fără a observa debitul în valoare de 5.573 lei, aferent anului 2011.

Pentru suspendarea plăţii pensiei în condiţiile la care se referă textele de lege incidente în cauză se ţine cont de venitul brut pe an calendaristic realizat de către titularul pensiei, indiferent de datoriile acestuia, motiv pentru care depăşindu-se limita venitului brut, în mod corect, intimata a reţinut încasarea drepturilor la pensie necuvenit de la data suspendării în condiţiile legii.

Instanţa de fond a făcut o apreciere corectă asupra condiţiilor suspendării plăţii pensiei de invaliditate, astfel că se va păstra sentinţa prin respingerea apelului, în baza art.480 Cod procedură civilă.



Yüklə 0,83 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin