Secţia I civilă Stabilirea cuantumului indemnizaţiilor cenzorilor din cadrul regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale

4. Latura civilă a cauzei Parte responsabilă civilmente. Obligarea asigurătorului, în solidar cu inculpatul, la repararea prejudiciilor cauzate de acesta din urmă şi la plata cheltuielilor de spitalizare.

Art. 86 Cod procedură penală

Art. 1382 Cod civil
Pretenţiile civile formulate de partea civilă, victimă a unui accident de circulaţie, în procesul penal, după încheierea unei tranzacţii cu asigurătorul, în care se stipulează în mod expres că partea vătămată a fost despăgubită şi că „nu mai are nici un fel de pretenţie de orice natură, prezentă sau viitoare, de la asigurătorul de răspundere civilă auto sau de la persoana vinovată de producerea accidentului” sunt nefondate.

În ceea ce priveşte obligarea asigurătorului în solidar cu inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare către unităţile spitaliceşti care i-au acordat îngrijiri victimei, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 86 Cod procedură penală, prin care asigurătorul este calificat în mod expres drept parte responsabilă civilmente, obligaţia fiind convenţională.

Având această calitate, el va răspunde în solidar cu asiguratul său pentru prejudiciile cauzate de acesta din urmă.

(Decizia penală nr. 536/A/09 Octombrie 2014)
Prin sentinţa penală nr.177 din 30 aprilie 2014, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în baza art. 25 şi urm. Cod procedură penală, art. 397 Cod procedură penală rap. la art. 1.381 şi urm. Cod Civil; art. 49 şi urm. din Legea nr. 136/1995; art. 313 din Legea nr. 95/2006, s-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă TMD.

S-a constatat că partea civilă TMD a fost despăgubită de către asigurătorul cu suma de 182.232 lei, conform contractului de tranzacţie încheiat la data de 31.07.2012 şi înregistrat sub nr. ***.

S-au admis acţiunile civile formulate de unităţile medicale SPITALUL CLINIC de URGENŢĂ BUCUREŞTI, şi SERVICIUL DE AMBULANŢĂ JUDEŢEAN VÂLCEA.

A fost obligat, în solidar, pe inculpatul şi partea responsabilă civilmente S.C. A S.R.L. şi asigurătorul de răspundere civilă auto la plata următoarelor sume:

- 52.727,87 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei (c/val. serv. hoteliere + c/val. serv. medicale), plus dobânda legală pe perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a prezentei şi data achitării efective a debitului, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti;

- 459,20 lei, reprezentând asistenţă medicală de urgenţă şi c/val. transport victimă, către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vâlcea.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea nr. 1693/P/2011 din 11.01.2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului major, pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, în formă agravată, prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal.

În esenţă, în actul de inculpare şi sesizare a instanţei, s-a reţinut că, în noaptea de 31/01.04.2011, în timp ce conducea pe DN 64, din direcţia Rîmnicu Vâlcea spre Drăgăşani, autovehiculul marca *** cu numărul de înmatriculare ***, pe raza localităţii Mihăeşti, a încălcat dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice şi, drept urmare, a cauzat un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală gravă a numitului TMD.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sub numărul 373/288/2013.

Prin sentinţa penală nr. 303 din 27 mai 2013, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în baza art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal, cu aplicarea art. 320¹ alin. 7 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul la 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă în varianta agravată.

S-au aplicat dispoziţiile art. 71 Cod penal raportat la art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal – ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 4 luni, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 82 Cod penal.

În baza art. 71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

S-a atras inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.

Sentinţa penală menţionată a rămas definitivă prin decizia penală nr. 660/R/15.10.2013 a Curţii de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – parte vătămată TMD.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a constatat că, în cauză, s-au constituit părţi civile unităţile sanitare care au acordat victimei accidentului rutier asistenţă medicală de specialitate, fiind solicitate următoarele sume de bani: 52.727,87 lei plus dobânda legală pe perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a hotărârii şi data achitării efective a debitului, de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi 459,20 lei, reprezentând asistenţă medicală de urgenţă şi c/valoare transport, de către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vâlcea .

În cuprinsul declaraţiei date în cursul urmăririi penale, partea vătămată TMD a învederat că se constituie parte civilă, fără însă a preciza tipul şi cuantumul despăgubirilor solicitate.

La dosarul cauzei au fost depuse contractul de tranzacţie înregistrat sub nr. 4808/01.08.2012, încheiat la data de 31.07.2012, între partea vătămată TMD şi asigurătorul de răspundere civilă auto , precum şi dovada efectuării plăţii convenite.

În şedinţa publică din data de 13 mai 2013, inculpatul a învederat că achiesează la convenţia intervenită între partea vătămată şi asigurător.

În cadrul aceleaşi şedinţe publice, partea vătămată TMD a depus la dosar cerere de constituire parte civilă cu suma de 182.232 lei, reprezentând daune materiale şi morale (similară celei înscrise în contractul de tranzacţie menţionat).

Potrivit dispoziţiilor art. 16¹ din Codul de procedură penală, a menţionat instanţa de fond, tranzacţionarea asupra pretenţiilor civile presupune întrunirea acordului de voinţă al inculpatului, părţii civile, părţii responsabile civilmente şi asigurătorului, iar, în speţă, inculpatul a achiesat verbal, fără acordul părţii responsabile civilmente S.C. A S.R.L., la convenţia intervenită la data de 31.07.2012, între partea vătămată TMD şi asigurătorul de răspundere civilă auto. Pe de altă parte, s-a apreciat că se impune clarificarea motivului depunerii de către partea vătămată a cererii de constituire parte civilă la data de 13.05.2013.

Faţă de aceste împrejurări, s-a considerat că este necesară stabilirea poziţiei procesuale a părţilor în acest sens, astfel că, s-a constatat că latura civilă a cauzei nu se află în stare de judecată, şi, în consecinţă, prin sentinţa penală nr. 303/ 27.05. 2013 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în baza art. 320¹ alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 347 Cod procedură penală, s-a dispus disjungerea acesteia, formarea unui nou dosar şi judecarea sa de către acelaşi complet într-o altă şedinţă.

Acţiunea civilă disjunsă a fost înregistrată pe rolul instanţei sub număr dosar 6937/288/2013.

Instanţa de fond a reţinut, pe baza probatoriului administrat, că la data de 31.07.2012, între partea civilă TMD şi asigurătorul de răspundere civilă auto a fost încheiat contractul de tranzacţie înregistrat sub nr. 4808/01.08.2012, la care au achiesat atât inculpatul (în şedinţa publică din data de 13 mai 2013), cât şi partea responsabilă civilmente S.C. A S.R.L.

Conform clauzelor contractuale, partea civilă a primit de la societatea de asigurare suma de 182.232 lei (virată cu ordinul de plată aflat în fotocopie dosar nr. 373/288/2013), reprezentând „despăgubirea pentru întreg prejudiciul moral şi material suferit” ca urmare a accidentului rutier din data de 01.04.2011.

Din înscrisurile aflate în dosarul nr. 373/288/2013, partea civilă tmd a depus cerere de constituire parte civilă cu suma de 182.232 lei, reprezentând daune materiale şi morale (similară celei înscrise în contractul de tranzacţie menţionat).

Cu prilejul declaraţiei date în şedinţa publică din data de 9 aprilie 2014, tmd a precizat că înţelege să se constituie partea civilă cu suma de 182.232 lei, respectiv echivalentul a 40.000 euro, din care 50% reprezintă daune materiale, constând în cheltuieli ulterioare cu spitalizările, cheltuielile de deplasare la unităţile sanitare, contravaloarea tratamentului în ambulatoriu, costul unei operaţii pe care urmează să o suporte şi diferenţa dintre salariu şi indemnizaţia de concediu medical, iar 50% reprezintă daune morale. Toate acestea sunt pretenţii noi, solicitate pentru acoperirea prejudiciului survenit ulterior încheierii contractului de tranzacţie şi necunoscut la acel moment.

Analizând contractul de tranzacţie încheiat la data de 31.07.2012, cu referire expresă la clauza înscrisă la pct. 2, conform căreia partea vătămată nu mai are nici un fel de pretenţie de nicio natură, prezentă sau viitoare de la asigurătorul de răspundere civilă auto sau de la persoana vinovată de producerea accidentului, toate pretenţiile, de orice natură, fiind stinse în integralitate prin primirea sumei convenite, instanţa de fond a constatat că latura civilă a acestei cauze a fost soluţionată prin încheierea acelei tranzacţii.

Faţă de această împrejurare, a apreciat instanţa de fond, pretenţiile părţii civile pentru diferenţa dintre sumele cu care s-a constituit iniţial parte civilă şi sumele achitate deja de asigurător, recunoscute ca atare potrivit propriilor susţineri şi concluzii, apar ca neîntemeiate. Faptul că efectele accidentului s-au prelungit în timp şi ulterior momentului încheierii contractului de tranzacţie nu poate justifica acordarea de către instanţa penală a unor despăgubiri suplimentare, cât timp acel contract este valabil încheiat şi, mai mult, este executat, instanţa penală neavând dreptul de a analiza legalitatea încheierii respectivului contract. În situaţia în care partea civilă apreciază că acesta prezintă vicii de natură a atrage anularea sa, se poate adresa instanţei civile cu o asemenea acţiune, pe cale separată.

În consecinţă, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă tmd, astfel cum a fost ea precizată cu ocazia declaraţiei din şedinţa publică din data de 9 aprilie 2014.

Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut, că, în speţă, au fost formulate cereri de constituire parte civilă de către unităţile sanitare implicate în acordarea de asistenţă medicală de specialitate victimei accidentului rutier.

Unul din principiile de bază ale dreptului, consacrat în dispoziţiile art. 1.381 şi următoarele din Codul Civil, a apreciat instanţa de fond, îl constituie repararea integrală a prejudiciilor patrimoniale şi nepatrimoniale cauzate prin fapta ilicită şi culpabilă a altei persoane.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanţa de fond a constatat că, în speţă, sunt întrunite cumulativ cerinţele necesare declanşării răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1.381 şi urm. Cod Civil, respectiv existenţa prejudiciului suferit de părţile civile – persoane juridice, a faptei ilicite, săvârşite de inculpat, a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei inculpatului, care îmbracă forma culpei.

Aşadar, instanţa de fond a admis acţiunile civile formulate de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vâlcea şi Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi, în consecinţă, a obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul, la plata sumelor de: 459,20 lei, reprezentând asistenţă medicală de urgenţă şi c/val. transport victimă, respectiv 52.727,87 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei (c/val. serv. hoteliere + c/val. serv. medicale), plus dobânda legală pe perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a prezentei şi data achitării efective a debitului, dovedite cu înscrisurile ataşate cererilor de constituire părţi civile.

Prima instanţă a apreciat, că repararea prejudiciilor încercate de părţile civile – unităţi medicale, va cădea în sarcina inculpatului. Alături de inculpat, va fi răspunzătoare, solidar cu acesta, să dezdăuneze părţile civile cu sumele stabilite de instanţă şi asigurătorul de răspundere civilă auto, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 136/1995 republicată, privind asigurările şi reasigurările.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel partea civilă TMD şi asigurător.

Partea civilă TMD critică sentinţa sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, susţinând că este nemulţumit de despăgubirile civile acordate de instanţa de fond, întrucât, deşi a încheiat o tranzacţie, prezintă în continuare incapacitate de muncă, motiv pentru care solicită a fi despăgubit de inculpat şi asigurător cu încă 182.000 de lei, deoarece au intervenit complicaţii în starea sa de sănătate, care nu au fost prevăzute în momentul tranzacţionării.

Asigurătorul critică, de asemenea, sentinţa sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, arătând că nu subzistă obligarea sa în solidar cu inculpatul către unităţile spitaliceşti, cum greşit a procedat prima instanţă, o atare obligaţie existând numai în baza contractului de asigurare.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art. 417 şi 418 Cod de procedură penală, Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate pentru considerentele ce vor urma.

Astfel, prin sentinţa penală atacată, respectiv sentinţa penală nr. 177/30 aprilie 2014, s-a constatat că apelanta - parte civilă TMD a fost despăgubit de către asigurător cu suma de 182.232 lei, conform contactului de tranzacţie încheiat la data de 31.07.2012 şi înregistrat sub nr. 4808/01.08.2012, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate în dosarul nr. 373/288/2013 vizând latura penală a cauzei.

De menţionat că în dosarul vizând latura penală a cauzei au fost depuse contractul de tranzacţie arătat, dar TMD a depus la acest dosar şi o cerere de constituire de parte civilă cu o altă sumă de 182.232 lei – echivalentul în lei a 40.000 de euro – reprezentând daune materiale şi morale, sumă similară celei înscrise în contractul de tranzacţie precizat mai sus.

Ca urmare a acestei cereri de constituire de parte civilă, în afara tranzacţiei cu care inculpatul a fost de acord, instanţa penală, care prin hotărârea nr. 303 din 17.05.2013 a dispus condamnarea inculpatului la 4 ani închisoare, în condiţiile art. 81 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal, cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod de procedură penală, a dispus disjungerea laturii civile, disjungere ce face obiectul prezentei cauze.

Faţă de cele arătate, analizând susţinerile inculpatului, în sensul că se impunea, în afara tranzacţiei, o altă sumă de bani similară contractului de tranzacţie, întrucât au intervenit complicaţii ulterioare în legătură cu starea sa de sănătate, Curtea constată că în mod corect prima instanţă a luat act de contractul de tranzacţie depus la dosarul vizând latura penală a cauzei, tranzacţie prin care societatea de asigurare s-a obligat să achite suma de 182.232 RON către partea civilă, ca asigurător de răspundere civilă, pentru prejudiciul moral şi material suferit de către partea civilă ca urmare a accidentului de circulaţie provocat din culpa inculpatului, sumă constând atât în daune morale, cât şi materiale, printre care cheltuieli cu spitalizarea, tratamentul pentru recuperare fizică ş.a., partea vătămată declarând – aşa cum rezultă din contractul de tranzacţie – că nu mai are nicio pretenţie de nicio natură, atât de la asigurătorul de răspundere civilă, cât şi de la inculpat, nici în prezent şi nici pentru viitor, toate pretenţiile de orice natură fiind stinse în integralitate prin primirea sumei mai sus menţionate.

Or, primind această sumă de 182.232 RON - echivalentul a 40.000 de euro - aşa cum a constatat prima instanţă, pretenţiile ulterioare, vizând o altă sumă suplimentară, nu pot fi primite, având în vedere tranzacţia efectuată între partea civilă şi asigurător, în sensul celor arătate mai sus,tranzacţie la care partea civilă a achiesat în condiţiile menţionate, tribunalul pronunţând astfel o soluţie legală şi temeinică în cauză.

Desigur, în măsura în care partea civilă ar considera că un asemenea contract vizând tranzacţia este afectat de vicii, care să atragă anularea, sau este îndreptăţită la alte pretenţii ca urmare a survenirii unor situaţii sau împrejurări ulterioare pronunţării hotărârii cu referire la starea de sănătate a părţii vătămate, în această situaţie partea vătămată se poate adresa, în condiţiile legii, instanţei civile pe calea separată a acţiunii civile.

În ceea ce priveşte motivele invocate de asigurător, în sensul că nu trebuia să fie obligat în solidar cu inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare sau a celor reprezentând asistenţa medicală de urgenţă către unităţile spitaliceşti, respectiv Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vâlcea, Curtea consideră că o atare obligaţie subzistă având în vedere că, potrivit art. 86 Cod de procedură penală, de această dată, comparativ cu reglementarea anterioară, asigurătorul este calificat în mod expres ca şi parte responsabilă civilmente, textul arătat menţionând în mod expres nu numai obligaţia legală, dar şi convenţională de a repara în întregime sau în parte prejudiciul cauzat prin infracţiune, astfel că, în privinţa obligaţiei convenţionale, implicit se poate susţine că se face referire la asigurător ca urmare a contractelor de asigurare încheiate de acesta.

Cum asigurătorul este calificat ca şi parte responsabilă civilmente şi cum aceasta întotdeauna, potrivit dispoziţiilor legale răspunde în solidar cu inculpatul, în mod corect prima instanţă a dispus obligarea în solidar a inculpatului şi în solidar cu societatea de asigurare, neîmpărtăşind critica că o atare obligare trebuia făcut numai în baza contractului de asigurare , aşa cum solicită societatea de asigurare, ca apelantă în această cauză.

Aşa fiind, cum motivele invocate nu pot fi primite şi cum nu există nici alte motive, care invocate din oficiu ar atrage reformarea hotărârii atacate, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, a respins ca nefondate apelurile declarate.
5. Executarea mandatului european de arestare. Amânarea predării persoanei solicitate.

Art. 112 raportat la art. 58 din Legea nr. 302/2004 republicată
În cazul în care dispune amânarea predării persoanei solicitate, judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de predare în vederea executării unui mandat european de arestare dispune arestarea persoanei solicitate, urmând ca mandatul de arestare provizorie să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

(Sentinţa penală nr. 168/F/17 Octombrie 2014)
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a sesizat instanţa cu mandatul european de arestare emis de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă din Rouen, prin reprezentantul său IP, - Franţa privind persoana solicitată, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de excrocherie, efectuată în bandă organizată, prev. de art. 313 - 1, 313 - 2, 313 - 7, 313 - 8 şi art. 132 - 71 din Codul penal francez, tentativă de excrocherie în bandă organizată, prev. de art. 121 - 4, 121 - 5, 313 - 1, 313 - 2, 313 - 7, 313 - 8, 132 - 71 din Codul penal francez, complicitate la excrocherie şi la tentativă de excrocherie realizată în bandă organizată, prev. de art. 121- 6, 121 - 7, 313 -1, 313 - 7, 313 - 8, 132 -71 din Codul penal francez.

Din conţinutul mandatului rezultă că persoana solicitată, în perioada anului 2011, a constituit, împreună cu alte persoane, un grup infracţional organizat, efectuând mai multe operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, prin utilizarea fără consimţământul titularului a unor instrumente de plată electronică, fapte prevăzute în legislaţia română în art. 367 Cod penal şi art. 250 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Din verificările efectuate în cadrul procedurii prealabile prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că mandatul european de arestare emis de autorităţile franceze cuprinde informaţiile necesare prevăzute de art. 86 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, republicată, şi îndeplineşte condiţiile necesare prev. de art. 96 alin. 1 pentru punerea în executare a acesteia de către autoritatea judiciară română.

În consecinţă, persoana solicitată a fost căutată, localizată, identificată, audiată şi reţinută prin ordonanţa nr. 8852/II/5/2014 din data de 17.10.2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, pentru 24 de ore, începând cu data de 17.10.2014, ora 12.00 şi până la data de 18.10.2014, ora 12.00.

Instanţa a adus la cunoştinţă persoanei solicitate conţinutul mandatului emis de către autorităţile judiciare din Franţa şi a procedat la verificarea identităţii acesteia.

Persoana solicitată a fost audiată de către instanţă. Din declaraţia sa, se reţine că nu are obiecţiuni în ceea ce priveşte identitatea, este de acord cu predarea autorităţilor judiciare franceze şi doreşte să beneficieze de drepturile conferite de regula specialităţii.

Din datele existente la dosar rezultă că persoana solicitată se află încarcerată în Penitenciarul Colibaşi în vederea executării unei pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare, în baza mandatului de executare nr. 113/17.02.2014 emis de Tribunalul Constanţa. Prin urmare, există o situaţie care justifică amânarea predării persoanei solicitate, în conformitate cu disp. art. 58 alin. 1 din Legea nr. 302/2004.

Având în vedere cele mai sus expuse, a admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

În baza disp. art. 103 alin. 5 şi 6 rap. la art. 107 din Legea nr.302/2004, s-a va dispus executarea mandatului european de arestare emis de Procurorul Republicii pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă din Rouen prin reprezentantul său IP, procuror adjunct al republicii la data de 28 martie 2014, privind persoana solicitată.

În baza art. 103 alin. 5 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a luat act că persoana solicitată a consimţit să fie predată autorităţilor judiciare franceze.

S-a luat act, în baza disp. art. 103 alin. 5 din Legea nr. 302/2004, că persoana solicitată nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută 24 de ore, prin ordonanţa de reţinere din 17 octombrie 2014 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr.7752/II/2014.

În baza disp. art.58 alin.1 din Legea nr.302/2004, a fost amânată predarea persoanei solicitate până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea la termen a pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare, conform mandatului de executare nr.113/17.02.2014 emis de către Tribunalul Constanţa.

În baza art. 103 alin.6 şi 10 din Legea 302/2004, s-a dispus arestarea, în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, a persoanei solicitate.

În temeiul disp. art.107 alin.3 din Legea nr.302/2004, mandatul de arestare va fi pus în executare la data încetării motivelor care justifică amânarea predării.

În baza art. 97 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate persoana solicitată va fi transferată în România pentru executarea pedepsei.

6. Executarea mandatului european de arestare. Motiv de refuz al executării mandatului european de arestare. Ipoteza în care pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare pronunţată pe numele persoanei a cărei predare se solicită în baza unui mandat european de arestare a fost executată în întregime.