Secţia I civilă

8. Ucidere din culpă. Încadrare juridică în raport de nerespectarea dispoziţiilor legale. Termen de recurs. Prorogare. Apărări de fond: importanţa centurii de siguranţă.

Art. 35 pct. 1, art. 121 O.U.G. nr. 195/2002

Art.178 al.1 şi al.2, art.52 şi art.81 Cod penal

Art. 186 al. 4 Cod de procedură penală
Ultima zi fiind o zi de sâmbătă, nelucrătoare (1 decembrie 2012), declarată sărbătoare naţională a României, iar următoarea – 02 decembrie 2012 - ziua de duminică, termenul de recurs expira la sfârşitul zilei de 3 dec. 2012. Recursul a fost expediat prin fax de către apărătorul părţilor civile chiar în această zi, de 3.12.2012, la ora 16, 17, potrivit menţiunilor făcute pe declaraţia de recurs. Aşadar, Curtea concluzionează că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, iar excepţia de tardivitate a lor este neîntemeiată, motiv pentru care respinge ca atare această excepţie.

Se impune o nouă individualizare a pedepsei în cadrul căreia se va ţine seama de împrejurarea că inculpatul a solicitat aplicarea art. 320/1 C.p.pen şi că alineatul 2 al art. 178 C.pen incriminează o formă agravată a infracţiunii de ucidere din culpă.

Chiar şi în condiţiile în care victima ar fi avut cuplată centura de siguranţă, consecinţele accidentului ar fi fost aceleaşi.

Deşi accidentul de circulaţie a fost ca urmare a nerespectării de către conducătorul auto a art. 35 pct. 1 şi art. 121 din O.U.G. nr. 195/2002, prima instanţă a reţinut săvârşirea infracţiunii prev de art. 178 al. 1 C.pen, în loc de al. 2 al aceluiaşi articol, dar reformarea deciziei, sub acest aspect, este posibilă întrucât Curtea este învestită cu recursurile părţilor civile.
(C.A. Piteşti, Decizia penală nr.98/R/ 12 februarie 2013)
Prin sentinţa penală nr. 4072 din 20 noiembrie 2012, Judecătoria Piteşti, a condamnat inculpatul la 1 an închisoare în baza art. 178 al. 1 C.pen, cu aplic art. 320/1 C.p.pen, în condiţiile art. 81 C.pen, întrucât, în timp ce conducea autoturismul, pe raza comunei, nu a respectat normele legale de circulaţie, respectiv art. 35 pct. 1 şi art. 121 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, fapt ce l-a determinat, din cauza oboselii, să adoarmă la volan. În aceste împrejurări, a intrat într-un cap de pod, iar în urma impactului partea vătămată a decedat.

Examinând hotărârea atacată cu recurs, Curtea a constatat următoarele:

La data de 20.11.2012, când a fost acordat cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei, recurenţii - părţi civile au fost prezenţi, aşadar ei aveau dreptul de a declara recurs împotriva sentinţei penale pronunţate la aceeaşi dată în termen de 10 zile, calculat potrivit art. 186 al. 4 din C.p.pen.

Ultima zi fiind o zi de sâmbătă, nelucrătoare (1 decembrie 2012), declarată sărbătoare naţională a României, iar următoarea – 02 decembrie 2012 - ziua de duminică, termenul de recurs expira la sfârşitul zilei de 3 dec. 2012. Recursul a fost expediat prin fax de către apărătorul părţilor civile chiar în această zi, de 3.12.2012, la ora 16, 17, potrivit menţiunilor făcute pe declaraţia de recurs .Aşadar, Curtea concluzionează că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, iar excepţia de tardivitate a lor este neîntemeiată, motiv pentru care respinge ca atare această excepţie.

În continuare, instanţa de recurs constată că: Expertul a precizat că, date fiind viteza de deplasare a autovehiculului, de 105 km/h, precum şi limitele biomecanice ale organelor interne, chiar şi în condiţiile în care victima ar fi avut cuplată centura de siguranţă, consecinţele accidentului ar fi fost aceleaşi.

În legătură cu calificarea juridică dată faptei descrise mai sus, Curtea constată că, deşi accidentul de circulaţie a fost ca urmare a nerespectării de către conducătorul auto a disp art. 35 pct. 1 şi art. 121 din O.U.G. nr. 195/2002, prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii prev de art. 178 al. 1 C.pen, în loc de alineatul 2 al aceluiaşi articol. Fiind învestită Curtea cu recursurile formulate de părţile civile, moştenitorii victimei (mama şi fraţii acesteia) asupra laturii penale a cauzei, pe de o parte, iar pe de altă parte – formulându-se o cerere de schimbare a încadrării juridice, în condiţiile art. 334 din C.p.pen, urmează a constata că cererea este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, a se admite, în raport cu cele mai sus reţinute.

În continuare, examinând motivul de recurs, Curtea constată că alineatul 2 al art. 178 C.pen incriminează o formă agravată a infracţiunii de ucidere din culpă, cu limite de pedeapsă mai mari decât cele prevăzute de primul al.eat. Aşa fiind, Curtea va proceda la o reindividualizare a pedepsei din această perspectivă, în raport cu criteriile enumerate cu titlu exemplificativ de art. 72 C.pen. Astfel, se va ţine seama de împrejurarea că inculpatul a avut pe tot parcursul procesului penal o comportare bună, iar atitudinea sa a fost de recunoaştere a faptei, pe parcursul judecăţii la prima instanţă solicitând aplicarea art. 320/1 din C.p.pen, referitoare la procedura simplificată.

Pentru cele ce preced, Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală nr.98/R/ 12 februarie 2013, a admis recursurile, a înlăturat condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prev de art. 178 C.p.pen, dispunând schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din infracţiunea prev de art. 178 al. 1 C.pen, în infracţiunea prev de art. 178 al. 2 C.pen, text de lege în baza căruia l/a condamnat la 2 ani închisoare, în condiţiile art. 86/1C.pen.

9. Pertinenţa, concludenţa şi utilatea probei. Individualizare judiciară. Termen de încercare.

Art. 87 al. 1OUG nr. 195/2002

Art.86/1, art. 86/5, art. 85Cod penal
Nu se impune efectuarea unei noi expertize au fost efectuate două expertize medico-legale pentru interpretarea retroactivă a alcoolemiei, date fiind susţinerile diferite de cantităţi de alcool şi mâncare pe care inculpatul le-a consumat înainte de a fi surprins în trafic de către organele de poliţie.

Cuantumul termenului de încercare stabilit este un termen just aplicat, în raport de pericolul social al unor asemenea fapte de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
(C.A. Piteşti, Decizia penală nr.107/R/12 februarie 2013)
Prin sentinţa penală nr.4372 din 6 decembrie 2012, Judecătoria Piteşti, în baza art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, a condamnat inculpatul la 1 an şi 6 luni închisoare. Aplicând art.85 şi art. 86/5 C.pen, a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 86¹ C.pen, pe durata termenului de încercare de 7 ani. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a constatat, că, la data de 12.03.2011, în jurul orei 03:20, inculpatul a condus pe B-dul NB din municipiul P autoturismul, având o îmbibaţie alcoolică de 1,80 gr. % cu prilejul prima probă, de la ora 03:45 şi de 1,65 gr. %0 a doua probă, de la ora 04:45.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, însă a contestat valorile alcoolemiei, sens în care, în faza de urmărire penală, s-au întocmit două expertize medico-legale pentru interpretarea retroactivă a alcoolemiei avute la momentul conducerii autoturismului de către inculpat şi depistării sale în trafic de către organele de poliţie, în funcţie de două variante de declaraţie de consum realizate de inculpat.

Referitor la consumul de alcool, iniţial inculpatul a declarat că, în 11.03.2011, în jurul orei 20:00, s-a deplasat singur cu autoturismul la restaurant, unde a consumat băuturi alcoolice, cca 100 ml coniac şi a mâncat peşte, usturoi, salată şi prăjituri cu rom. În intervalul orar 22:00-23:00, fiind suferind de gastrită, tromboflebită, şi diabet, şi-a administrat medicamentul S. În jurul orei 03:05, a părăsit incinta restaurantului şi s-a deplasat cu autoturismul către domiciliul său, împrejurare în care a fost oprit de organele de poliţie.

Ulterior, inculpatul a revenit asupra declaraţiei şi a recunoscut că anterior urcării la volan consumase băuturi alcoolice, precizând că în 12.03.2011, s-a deplasat la restaurant, împreună cu o persoană de sex feminin, cu care avea o relaţie extraconjugală, unde, în intervalul orar 02:45-03:00, a consumat aproximativ 300 ml pal.că, preparată tradiţional, de 55 grade, şi o lasagna. A arătat că aceste aspecte pot fi confirmate de martorul PT, care îşi serba ziua de naştere şi l-a invitat şi pe inculpat la restaurant. A mai precizat că are o înălţime de aproximativ 1,74 m şi o greutate de 100 kg şi nu o înălţime de 1,78 m şi o greutate de 125 kg, cum precizase anterior. Martorul PT a relatat că inculpatul a sosit la restaurant, unde el îşi serba ziua de naştere, în jurul orei 02:30, însoţit de o femeie, pe care nu o cunoştea, unde a consumat pal.că tradiţională de 50-55 grade şi mâncare, fără a preciza cantităţile, părăsind incinta restaurantului în jurul orei 03:05.

Martorul PCM a relatat că a asistat la legitimarea inculpatului, care fusese oprit de organele de poliţie în zona intersecţie, precizând că acesta a declarat verbal că, înainte de a fi oprit de către organele de poliţie, s-a deplasat singur la restaurant, unde a mâncat şi a consumat băuturi alcoolice, respectiv coniac, după care, în jurul orei 03:05, a părăsit localul, deplasându-se cu autoturismul pe b-dul NB.

Date fiind cele două variante de declaraţii date de inculpat, în cauză, în faza de urmărire penală, s-au dispus două expertize medico-legale pentru interpretarea retroactivă a alcoolemiei avute la momentul conducerii autoturismului de către inculpat şi depistării sale în trafic de către organele de poliţie.

Prin raportul de expertiză medico-legală corespunzător primei declaraţii de consum s-a stabilit o alcoolemie teoretică de cca 1,85 g‰, iar potrivit raportului de expertiză medico-legală corespunzător celei de-a doua variante de consum, inculpatul putea avea o alcoolemie teoretică de cca 1,05 g‰.

Instanţa a respins ca nefondată o nouă cerere a inculpatului în sensul efectuării unei a treia expertize medico-legale pentru interpretarea retroactivă a alcoolemiei avute la momentul conducerii autoturismului de către inculpat şi depistării sale în trafic de către organele de poliţie, bazată pe o nouă declaraţie referitoare la greutatea şi înălţimea sa, atâta timp cât au fost avute în vedere propriile declaraţii la efectuarea rapoartelor de expertiză precedente. Nu exisă dubiu întemeiat asupra depăşirii alcoolemiei de 0,80 g %o în sângele inculpatului în momentul săvârşirii faptei, că acest dubiu nu a fost creat nici de opiniile ştiinţifice date în urma aprecierilor făcute de experţi, astfel încât, dând eficienţă cuvenită dispoziţiilor art. 62 şi urm. C.p.p., privind probele şi mijloacele de probă şi prin interpretarea coroborată a acestora, în cauză se concluzionează că este mai presus de orice dubiu faptul că inculpatul a condus pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o alcoolemie ce depăşea 0,80 %o alcool pur în sânge.

Infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul nu este lipsită de pericol social, având în vedere limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru sancţionarea acestora, dar şi efectele pe care le are alcoolul asupra organismului (scăderea capacităţii de concentrare, a atenţiei, a timpului de reacţie şi alterarea reflexelor) care, în cazul celor ce conduc autovehicule pe drumurile publice, pot conduce la consecinţe imediate, cum ar fi provocarea unor accidente de circulaţie, uneori cu grave urmări asupra oamenilor şi bunurilor acestora. Recunoaşterea săvârşirii faptelor, nu poate atrage acordarea unei clemenţe nejustificate faţă de conduita sa antisocială, pentru că, altfel, nu s-ar atinge scopul pedepsei, aşa cum este prevăzut de art. 52 C.p.

Prin Decizia penală nr.107/R/12 februarie 2013, Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondat recursul inculpatului, prezentând următoarele argumente:

In legătură cu susţinerea că se impune reţinerea cauzei spre rejudecare şi administrarea unei alte probe vizând calcul alcoolemiei, întrucât la calculele anterioare nu s-a avut în vedere înălţimea şi greutatea sa reală, şi anume o înălţime de 1,78 m. şi o greutate de 125 kg, Curtea constată, că nu se impune admiterea unei asemenea probe, ea nefiind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei. Aceasta, întrucât, în cauza de faţă, au fost efectuate două expertize medico-legale pentru interpretarea retroactivă a alcoolemiei, având în vedere susţinerile diferite de cantităţi de alcool şi mâncare pe care inculpatul le-a consumat înainte de a fi surprins în trafic de către organele de poliţie, expertize care au stabilit cu certitudine o alcoolemie cu un prag deosebit de mare peste limita legală de 0,80 gr.%o, şi anume o alcoolemie teoretică de circa 1,85 gr.%, potrivit primei variante de consum, şi o altă alcoolemie de 1,05 gr.%o, potrivit celei de-a doua variante de consum. De altfel, expertizele de calcul al alcoolemiei au avut în vedere toate variantele susţinute de către inculpat, cu referire la înălţime şi la greutate. Având în vedere că prima instanţă a luat în calcul chiar variantele de greutate susţinute de către inculpat, alături de cantitatea de băuturi alcoolice pe care, de asemenea, acesta a susţinut că a consumat-o, şi cum aceste grade de alcoolemie în sânge depăşesc cu mult limita legală de 0,80 gr.%, Curtea constată, aşa cum s-a arătat că o astfel de probă de recalculare din nou a alcoolemiei, potrivit unei alte variante în ceea ce priveşte greutatea şi înălţimea, nu mai poate fi pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei, aşa cum s-a menţionat.
10.Conducere cu alcoolemie peste limita legală. Procedură simplificată. Cerinţe. Individualizare judiciară.

Art.87 al.1OUG nr.195/2002

Art.81, art..86/1, art.86/2Cod penal

Art. 320/1Cod procedură penală
În mod liber, direct şi nemijlocit, inculpatul, asistat de avocatul desemnat din oficiu, cu care s-a declarat de acord, a arătat că recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, regretă comiterea acesteia şi nu mai solicită alte probe suplimentar celor de la urmărirea penală.

Deşi instanţa de fond a cuantificat în mod judicios gravitatea acesteia, nu a ales potrivit modalitatea de executare, căreia să se supună inculpatul pe timpul executării pedepsei, astfel încât vor fi înlăturate dispoziţiile art.81 C.pen şi aplicate cele prev de art.86/1 C.pen, având în vedere că infracţiunea comisă de către inculpat, şi anume conducerea unui autovehicul pe drumurilor publice sub influenţa alcoolului, este una de pericol.
(C.A. Piteşti, Decizia penală nr.108/R/12 februarie 2013)
Prin sentinţa penală nr.352 din 13 decembrie 2012, Judecătoria Costeşti în temeiul art. 87 al. 1 din O.U.G. 195/2002, a condamnat inculpatul la 1 an închisoare, în condiţiile art. 81, întrucât, în noaptea de 12/13.07.2011, în jurul orei 1:30, a condus un autoturism, pe drum public, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,75 gr %o alcool, în sânge, la prima probă, de 1,55 gr %o alcool în sânge la a doua probă. Inculpatul a produs un eveniment rutier, intrând în coliziune cu un copac situat pe marginea carosabilului, în urma căruia s-au produs numai pagube materiale.

În mod liber, direct şi nemijlocit, inculpatul asistat de avocatul desemnat din oficiu, cu care s-a declarat de acord, a arătat că recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, regretă comiterea acesteia şi nu mai solicită alte probe suplimentar celor de la urmărirea penală.

Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală nr.108/R/12 februarie 2013, a admis recursul parchetului, aplicând art.86/1 C.pen şi fixat un termen de încercare de 4 ani.

Luând în considerare toate elementele de probă, cât şi împrejurările concrete ale comiterii faptei, Curtea a constatat că, deşi instanţa de fond a cuantificat în mod judicios gravitatea acesteia, nu a ales potrivit modalitatea de executare, căreia să se supună inculpatul pe timpul executării pedepsei, astfel încât vor fi înlăturate dispoziţiile art.81 C.pen şi aplicate cele prev de art.86/1 C.pen, având în vedere că infracţiunea comisă de către inculpat, şi anume conducerea unui autovehicul pe drum public sub influenţa alcoolului, este una de pericol. În plus, inculpatul conducând autoturismul în situaţia descrisă, fiind surprins ca urmare a producerii evenimentului rutier în urma căruia a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea carosabilului, a conturat şi riscul producerii unui accident rutier, cu consecinţe mult mai grave, fiind posibilă chiar pierderea unor vieţi omeneşti.

11. Contestaţia în anulare. Verificarea admisibilităţii în principiu. Cazul fortuit. Prestaţie periodică lunară. Daune morale Raport de prepuşenie. Asigurător.

Art.47, art.184 al.2 şi 4Cod penal

Art.386 lit.a, c şi e Cod procedură penală

Art. 998-999, art. 1000 al. 3 Cod civil

Art. 313 al. 1 Legea nr. 95/2006

Art. 49 şi art. 50 Legea nr. 136/1995
Inculpatul putea acţiona pentru evitarea producerii accidentului, dacă în timpul deplasării remorcate nu pornea motorul autobuzului, despre care ştia că prezintă o defecţiune, urmare a căreia nu mai avea control activ asupra turaţiei motorului.

Incidenţa cazului fortuit presupune, obligatoriu, o împrejurare ce nu putea fi prevăzută, care a determinat, în mod direct, rezultatul păgubitor, ceea ce în niciun caz nu se poate susţine în speţă, având în vedere experienţa destul de îndelungată a inculpatului în profesie şi, deci, posibilitatea lui de prevedere a consecinţelor ce s-ar fi putut produce în cazul pornirii şi supraturării excesive şi necontrolate a motorului.

Inculpatul nu a acţionat în situaţia specifică prev de art.47 C.pen iar vinovăţia atribuită faptei sale a fost reţinută corect de prima instanţă, sub forma culpei.

(C.A. Piteşti, Decizia penală nr.109/R/12 Februarie 2013)
Prin sentinţa penală nr.1182 din 26 martie 2012, Judecătoria Piteşti a condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 luni închisoare, în baza art. 184 al. 2 şi 4 C.pen, obligându-l, în solidar cu asiguratorul de răspundere civilă Asigurătorul A şi cu partea responsabilă civilmente SC P SA să le plătească părţilor civile următoarele sume de bani cu titlu de despăgubiri civile: - părţii civile Spitalul J suma de 4447,86 lei, cheltuieli de spitalizare;- părţii civile PL sumele de: 10.000 lei, daune materiale, de 50.000 Euro, echivalentul în lei la cursul oficial al BNR la data plăţii efective, daune morale.

A respins ca neîntemeiată cererea formulată de către partea civilă PL, având ca obiect acordarea unei prestaţii periodice lunare în sumă de 500 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a constatat, că, la 02.06.2008, în calitate de conducător auto, angajat la SC P SA, inculpatul a procedat la pornirea motorului autobuzului, despre care sesizare anterior defecţiuni mecanice în organul de comandă al motorului, constând în supraturarea necontrolată a acestuia, iar în acelaşi timp, a realizat acţiuni repetate de cuplare/decuplare ambreiaj, cu autobuzul staţionat în spaţiul amenajat ca staţie de transport public, fapt ce a generat supraîncălzirea elementelor metalice şi nemetalice din componenţa ansamblului motor - cutie de viteze, ce a condus la producerea unei explozii urmată de expulzarea spre exterior a mai multor fragmente din ambreiaj, producând vătămarea corporală gravă a părţii vătămate PL, izbită violent în zona genunchiului de un astfel de fragment, eveniment în urma căruia partea vătămată a necesitat pentru vindecare un număr de 120 de zile de îngrijiri medicale.

În consecinţă, a reţinut instanţa de fond, inculpatul putea acţiona pentru evitarea producerii accidentului, dacă în timpul deplasării remorcate nu pornea motorul autobuzului, despre care ştia că prezintă o defecţiune, urmare a căreia nu mai avea control activ asupra turaţiei motorului.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa a apreciat, că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, existând legătură de cauzalitate între fapta ilicită a inculpatului şi prejudiciul cauzat părţilor civile, inclusiv elementele raportului de prepuşenie reglementat de art. 1000 al. 3 C.civ, SC P SA, răspunzând în calitate de comitent, pentru fapta prepusului său, inculpatul fiind angajat în cadrul societăţii în calitate de şofer de circa 40 de ani, iar asigurătorul Asigurătorul A, răspunde în solidar cu inculpatul, în baza poliţei de asigurare de răspundere civilă obligatorie (RCA), valabilă la data de 06.02.2008, pentru prejudiciile cauzate altor persoane prin accidente de autovehicule.

Avându-se în vedere perioada de internare a părţii civile PL în diferite unităţi spitaliceşti, suferind mai multe intervenţii chirurgicale la nivelul piciorului drept şi rămânând cu sechele, pe fondul vârstei înaintate şi afecţiunilor medicale preexistente, gravitatea şi natura leziunilor traumatice produse acesteia, care în prezent se deplasează foarte greu, are nevoie de ajutorul altor persoane pentru diferitele treburi casnice obişnuite constând în cumpărarea de alimente, medicamente, gătit şi curăţenie, care o ajută periodic în baza relaţiilor de prietenie, iar partea civilă a rămas marcată în urma accidentului, fiind foarte afectată din punct de vede psihic, chiar traumatizată, aspect pe care instanţa l-a constatat personal, prin prezenţa părţii civile la fiecare termen în sala de judecată, instanţa de fond a constatat, că se justifică acordarea de daune morale, pe care le-a apreciat la suma de 50.000 euro, de natură să acopere prejudiciul moral suferit de către aceasta.

Referitor la cererea părţii civile PL, privind acordarea unei prestaţii periodice lunare, instanţa de fond a respins-o ca neîntemeiată, întrucât la momentul producerii accidentului, partea civilă nu era angajată cu contract individual de muncă, nu era beneficiara vreunei pensii pentru limită de vârstă sau pe caz de boală, iar împrejurarea că efectua activităţi specifice de supraveghere a unor copii la domiciliul acestora şi că ar fi fost remunerată pentru activităţile respective, nu justifică acordarea unei astfel de prestaţii periodice.

Prin decizia penală nr.1054/R din 7 decembrie 2012, Curtea de Apel Piteşti a admis recursurile inculpatulului şi asigurătorulului A, cu consecinţa reducerii la 30.000 euro suma acordată părţii vătămate PL, ca despăgubiri pentru daune morale, respingându-se ca nefondat recursul părţii civile PL, întrucât:

În ce priveşte recursul inculpatului, Curtea a reţinut că în ziua de 6 februarie 2008, în jurul orelor 17,00, inculpatul a sesizat apariţia unei defecţiuni tehnice la pompa de injecţie, solicitând o intervenţie autorizată, întrucât nu mai putea să plece în cursă într-un asemenea context.

Martorul DA s-a deplasat cu autovehiculul atelier mobil la capătul de linie unde se afla autobuzul inculpatului, pentru a-l tracta până la sediul S.C. P SA unde urma să se facă intervenţia mecanică. Acest din urmă martor cât şi numita CA, impiegat la capătul de linie al S.C. P S.A, au precizat că autobuzul a fost remorcat cu o bară metalică de autovehiculul atelier mecanic, plecând de la capăt de linie cu motorul oprit.

Această precizare a fost deosebit de importantă, pentru că în ipoteza când nu ar mai fi existat aer în instalaţia de frânare, autobuzul defect nu ar fi putut fi mişcat de pe loc, datorită blocării cilindrilor de frână de pe roţile tractoare. Prin urmare, din acest punct de vedere, pornirea motorului termic nu era necesară, cu atât mai mult cu cât, martorul BO, revizor tehnic, deplasându-se la faţa locului, a constatat că fusese montat un furtun între butelia de aer a atelierului mobil şi instalaţia de frânare a autobuzului.

De asemenea, din expertiza tehnică efectuată, cu completările ulterioare, a rezultat că, în lipsa funcţionării motorului, autobuzul nu s-ar fi constituit într-un pericol în traficul rutier, deoarece caracteristicile de a se menţine pe traiectoria impusă de conducătorul auto ar fi rămas neschimbate, cu singura menţiune că manevrarea direcţiei ar fi necesitat un efort suplimentar din partea acestuia, nefiind în funcţiune în condiţiile date mecanismul de servo direcţie. Aşadar, inculpatul a ales să pornească totuşi motorul, pentru a se deplasa mai uşor la atelier, cunoscând că defecţiunea tehnică ar putea conduce la supraturarea necontrolată, această imprudenţă conducând, în cele din urmă, la explozia cutiei de viteze şi vătămarea corporală a numitei PL, care se afla în acel moment în staţia de autobuz.

Incidenţa cazului fortuit presupune, obligatoriu, o împrejurare ce nu putea fi prevăzută, care a determinat, în mod direct, rezultatul păgubitor, ceea ce în niciun caz nu se poate susţine în speţă, având în vedere experienţa destul de îndelungată a inculpatului în profesie şi, deci, posibilitatea lui de prevedere a consecinţelor ce s-ar fi putut produce în cazul pornirii şi supraturării excesive şi necontrolate a motorului. Inculpatul nu a acţionat în situaţia specifică prevăzută de art.47 C.pen, aşa cum a susţinut în motivele de recurs, iar vinovăţia atribuită faptei sale a fost reţinută corect de prima instanţă, sub forma culpei.

Examinând acţiunea civilă, Curtea a reţinut că evoluţia stării de sănătate a părţii vătămate a fost favorabilă, iar expertiza medico-legală efectuată în recurs a stabilit că partea vătămată, în urma accidentul rutier din 6 februarie 2008, nu prezintă infirmitate şi nici nu are afectată capacitatea de muncă, aşa încât, în raport cu aceste elemente noi. În aceste condiții, suma reprezentând daune morale la care s-a oprit instanţa de fond este mult prea mare. Din această perspectivă, recursurile asigurătorului cât şi cel formulat de către inculpat au fost apreciate ca fiind întemeiate, şi ţinând seama de realităţile socio-economice din momentul de faţă, în raport şi cu jurisprudenţa în materie, Curtea a apreciat că suma de 30.000 euro reprezintă o compensare suficientă şi rezonabilă a prejudiciului pentru daunele morale suferite de partea vătămată PL, sens în care hotărârea primei instanţe a urmat să fie reformată.

In ce priveşte recursul părţii vătămate, Curtea a arătat că este incontestabilă existenţa prejudiciului suferit de aceasta, dar în lumina noilor probe şi a tuturor celorlalte argumente precizate mai sus, cu ocazia examinării motivelor asigurătorului, în legătură cu acelaşi aspect, a apreciat că, dimpotrivă, este nevoie de o diminuare a sumei acordate pentru daunele morale, pentru ca aceasta să nu se transforme într-o îmbogăţire nejustificată pentru partea vătămată şi, în acelaşi timp, o obligaţie mult prea oneroasă şi disproporţionată faţă de cel ţinut să o plătească, astfel că nu poate fi vorba de o majorare a daunelor, după cum s-a susţinut.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti a formulat contestaţie în anulare partea civilă PL solicitând admiterea acesteia şi pe cale de consecinţă, rejudecarea recursului în condiţiile şi după procedura prev de art.392 C.p.pen, solicitând acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat iniţial de 60.000 euro, precum şi acordarea prestaţiei periodice în cuantum de 500 lei lunar. Din conţinutul contestaţiei, a rezultat invocarea cazului de contestaţie circumscris art. 386 C.p.pen.

Curtea de apel, examinând contestaţia în anulare formulată de contestatoarea PL constată că aceasta este inadmisibilă, respingând/o, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac poate fi utilizată numai în acele situaţii, care pentru restabilirea legalităţii şi pentru asigurarea drepturilor esenţiale părţilor în proces, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti trebuie sacrificată.

Principiul stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive nu trebuie să sufere atingeri decât în cazurile în care garanţiile acordate de lege părţilor au fost încălcate, astfel încât judecata nu poate fi considerată ca reprezentând o justă stabilire a adevărului. Prin urmare, determinarea precisă a ipotezelor şi condiţiilor în care poate fi utilizată contestaţia în anulare constituie o garanţie că această cale extraordinară de atac nu va face, din exercitarea ei, parcurgerea unei noi faze a judecăţii şi nu o va transforma într-o posibilitate–la îndemâna oricui şi oricând–de anihilare a efectelor principiului lucrului judecat şi al stabilităţii hotărârilor definitive. Curtea notează că, din examinarea art.386 C.p.pen, rezultă că folosirea contestaţiei în anulare nu trebuie admisă, decât în acele situaţii în care prin desfiinţarea hotărârii, care a dobândit putere de lucru judecat, partea are posibilitatea de a-şi valorifica drepturile şi garanţiile procesuale nesocotite de instanţa de recurs.

În această fază prealabilă a admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie, instanţa se limitează doar la verificarea cererii de contestaţie în anulare sub aspectul regularităţii sale, respectiv a îndeplinirii condiţiilor legale de folosire a acestei căi de atac extraordinare, judecata fiind doar una de admisibilitate în principiu. Invocarea în această fază prealabilă a procedurii a unor motive de fond, constând în greşita reducere a despăgubirilor civile sub forma daunelor morale, cât şi în nemulţumirea părţii faţă de neacordarea prestaţiei periodice solicitate, excede cadrului legal, acestea neregăsindu-se în cazurile de contestaţie expres şi limitativ prev de art.386 lit.a-c şi e C.p.pen. Raportat la dispoziţiile legale invocate anterior, la principiile de drept procesual penal consacrate, cât şi la regulile care disciplinează procedura contestaţiei în anulare, partea civilă – contestatoare PL nu poate uza de calea contestaţiei în anulare faţă de dispoziţiile exprese prev de art.386 şi urm. din C.p.pen, astfel încât, în temeiul acestor dispoziţii legale,