Secţia I civilă


Infracţiunea de corupţie sexuală



Yüklə 1,16 Mb.
səhifə21/21
tarix02.08.2018
ölçüsü1,16 Mb.
#66626
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   21

12. Infracţiunea de corupţie sexuală. „Caracterul obscen” al atitudinilor, acţiunilor şi gesturilor inculpatului.

Art. 202 Cod penal
Faţă de cele reţinute, instanţa a constatat ca faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 al. 1 C.p., săvârşită faţă de ambele părţi vătămate.

Instanţa de fond a apreciat, că gesturile săvârşite de către inculpat faţă de fiecare dintre părţile vătămate sunt de natura a aduce atingere pudoarei, simţului moral, de a încălca sentimentul de bună cuviinţă, mai ales prin raportare la vârsta celor două minore. Acestea au generat sentimente de teamă şi ruşine părţilor vătămate şi, in egală măsură, sentimente de repulsie şi indignare membrilor familiilor acestora. Atitudinile, acţiunile, gesturile inculpatului dezvăluie sau sugerează aspecte intime ale vieţii sexuale si, ca atare, îmbracă forma „caracterului obscen” in sensul art. 202 al. 1 C.p..

(Decizia penală nr. 150/R/MF/05 martie 2013)

Prin sentinţa penală nr.110 din 10 ianuarie 2013, pronunţată de Judecătoria Piteşti, a fost condamnat inculpatul

- la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 al. 1 C.p., cu reţinerea art. 37 lit. b C.p., împotriva părţii vătămate I. I. D.

- la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 al. 1 C.p., cu reţinerea art. 37 lit. b C.p., împotriva părţii vătămate S. A. M.

În baza art. 33 lit. a - art. 34 lit. b C.p., s-a constatat că infracţiunile sunt concurente, s-au contopit cele doua pedepse şi s-a dispus ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare, sporită cu 4 luni, urmând să execute pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C.p..

În baza art.71 C.p., pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b C.p..

În baza art. 350 C.p.p., s-a menţinut măsura arestului preventiv faţă de inculpat, iar în temeiul art. 88 C.p., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 09.07.2012 la zi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, că la data de 25.07.2012 a fost înregistrată adresa nr. 3404/II/6/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, prin care a fost înaintat spre soluţionare dosarul nr. 5055/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, privind pe inculpat, trimis in judecată in stare de arest preventiv prin rechizitoriul din 24.07.2012, pentru săvârşirea a doua infracţiuni de corupţie sexuală, prevăzute de art. 202 al. 1 C.p., cu reţinerea art. 37 lit. b C.p., fata de părţile vătămate minore I. I. D. si S. A. M.

In motivarea actului de inculpare, s-a reţinut, in esenţă, că in data de 08.06.2012, inculpatul C. V. le-a condus pe părţile vătămate I. I. D. si S. A. M. in scara blocului in care acestea locuiesc si a săvârşit asupra lor acte cu caracter obscen.

Din analiza probatoriului cauzei, instanţa a reţinut in fapt următoarele:

Inculpatul este o persoana cu un comportament indezirabil. Până in prezent acesta a mai fost condamnat, prin sentinţa penală nr. 1031/07.05.2010 a Judecătoriei Pitesti, definitivă prin decizia penala nr. 18/MF/20.07.2010 a Tribunalului Argeş, la o pedeapsa de 1 an si 10 luni închisoare, tot pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, fiind arestat la data de 05.08.2009 si executând pedeapsa până la data de 03.06.2011.

Atât înainte cât si după executarea pedepsei mai sus menţionate inculpatul a fost sancţionat administrativ si pentru săvârşirea unor fapte de sustragere de bunuri.

Inculpatul provine dintr-un mediu familial modest, rural, iar in perioada ulterioara punerii in libertate a locuit împreună cu soţia sa la locuinţa acesteia din comuna O., jud. Argeş, de unde se deplasa la Pitesti pentru a presta activităţi in domeniul construcţiilor.

In data de 08.06.2012, după terminarea programului de lucru, inculpatul a trecut întâmplător pe lângă imobilul in care locuiesc părţile vătămate I. I. D. si S. A. M. Acolo le-a observat pe cele doua părţi vătămate, in vârstă de 9 ani, care se jucau împreună cu I. M. P., in vârstă de 6 ani, si cu N. P. L., in vârstă de 19 ani. Inculpatul nu le cunoştea pe niciuna dintre ele.

Inculpatul a prins mingea cu care se jucau fetele pentru a le capta atenţia si a le câştiga încrederea. Nici reacţia de respingere a minorei I. M. P. nu a fost de natura a-l determina pe inculpat sa renunţe la intenţiile sale.

Profitând de împrejurarea ca fata de 19 ani a plecat din zona in care se jucau fetitele, inculpatul le-a întrebat pe părţile vătămate unde locuiesc si daca cunosc o anumita persoana de sex feminin despre care el pretindea ca ar locui in acelaşi imobil.

Le-a propus apoi părţilor vătămate sa le înveţe un joc nou. A ridicat pe rând părţile vătămate in braţe, sub pretextul ca doreşte sa vadă care este mai grea, si le-a măsurat înălţimea, punându-le pe rând lângă perete.

După aceste acte repetate de captare a încrederii si a bunăvoinţei, inculpatul a luat-o de mana pe partea vătămată I. I. D. si, sub pretextul ca doreşte sa îi arate unde sta o anumita vecina, a urcat cu aceasta pana la etajul 2. Acolo, după ce a pus-o pe fetita pe o treapta a scării, si-a lipit corpul de al acesteia, timp in care executa mişcări cu tentă sexuală. In final i-a cerut părţii vătămate sa se aşeze pe jos pentru ca el sa se urce peste corpul ei.

Refuzul părţii vătămate de a se aşeza in poziţia solicitată de inculpat l-a determinat pe acesta sa înceteze, însă, in momentul in care coborau scările inculpatul a atins-o pe partea vătămata cu mana, peste obiectele vestimentare, in zona genitala, fapt ce a generat reacţia de nemulţumire a acesteia.

Ulterior, inculpatul a abordat-o din nou pe partea vătămată S. A. M., pe care, sub acelaşi pretext de a căuta o anumita vecina, a condus-o la etajul 2 al imobilului. Pe palier, inculpatul i-a cerut părţii vătămate S. A. M. sa stea in genunchi, cu mâinile pe podea, pentru ca el să se poată aşeza pe ea. Refuzul părţii vătămate l-a determinat pe inculpat sa înceteze „jocul” nou pe care încerca sa i-l arate acesteia.

Fiecăreia dintre părţile vătămate inculpatul i-a cerut sa nu spună nimic părinţilor despre „jocurile noi” pe care el încerca să le înveţe. De asemenea, i-a repetat fiecărei părţi vătămate ca este frumoasa si a ţinut să se asigure ca le plac „jocurile” iniţiate de către el.

Sentimentele de încredere si bunăvoinţă pe care părţile vătămate le-au manifestat in prima parte a întâlnirii cu inculpatul s-au transformat in sentimente de ruşine şi teamă, chiar si la vârsta lor cele doua părţi vătămate conştientizând că ceea ce se întâmplase cu inculpatul in scara blocului nu este bine.

Discuţiile purtate de părţile vătămate cu ceilalţi copii de la scara vecină pe tema întâmplării cu bărbatul necunoscut a făcut ca incidentul să ajungă la cunoştinţa membrilor familiilor celor două părţi vătămate, care şi-au manifestat indignarea profundă in raport de cele întâmplate.

Cele reţinute au fost stabilite pe baza următoarelor mijloace de probă: procesele verbale de recunoaştere din grup din 09.07.2012, declaraţiile martorilor I. M. P., N. P. L., S. M., I. M. F. si C. M., copia referatului de evaluare nr. 71/2010, întocmit inculpatului de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, copia sentinţei penale nr.1031/07.05.2010 a Judecătoriei Pitesti, copia deciziei penale nr. 18/MF/20.07.2010 a Tribunalului Argeş, declaraţiile părţilor vătămate I. I. D. si S. A. M.

Inculpatul a manifestat o atitudine inconsecventă faţă de faptele sale. După ce iniţial, a negat săvârşirea faptelor, in faţa organelor de urmărire penală a revenit şi şi-a recunoscut atitudinea faţă de părţile vătămate I.I.D si S.A.M. In faţa instanţei, inculpatul a manifestat aceeaşi inconsecvenţă. După ce a ales să se prevaleze de dreptul de nu da declaraţie in faza de cercetare judecătorească, in cursul dezbaterilor inculpatul a acceptat ideea ca in data de 08.06.2012 a avut de-a face cu cele doua părţi vătămate, pe care le-a condus in scara blocului in care locuiesc. Relativ la cele întâmplate in scara blocului, inculpatul insista ca susţinerile părţilor vătămate sunt exagerări si ca in realitate lucrurile nu ar fi decurs tocmai in sensul in care acestea declară.

Faţă de cele reţinute, instanţa de fond a constatat ca faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 al. 1 C.p., săvârşită faţă de ambele părţi vătămate.

Instanţa de fond a apreciat, că gesturile săvârşite de către inculpat faţă de fiecare dintre părţile vătămate sunt de natura a aduce atingere pudoarei, simţului moral, de a încălca sentimentul de bună cuviinţă, mai ales prin raportare la vârsta celor două minore. Acestea au generat sentimente de teamă şi ruşine părţilor vătămate şi, in egală măsură, sentimente de repulsie şi indignare membrilor familiilor acestora. Atitudinile, acţiunile, gesturile inculpatului dezvăluie sau sugerează aspecte intime ale vieţii sexuale si, ca atare, îmbracă forma „caracterului obscen” in sensul art. 202 al. 1 C.p..

Vinovăţia inculpatului fiind dovedită, instanţa de fond i-a aplicat acestuia pedepse pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute in sarcina sa, la individualizarea cărora au fost avute in vedere dispoziţiile art. 72 C.p. iar gradul de pericol social concret a fost apreciat in funcţie de următoarele elemente: condiţiile si împrejurările săvârşirii faptei, profitând de vârsta fragedă a părţilor vătămate si de împrejurarea că acestea se găseau nesupravegheate in proximitatea imobilului in care locuiesc; scopul inculpatului care a constat in obţinerea de satisfacţie prin abuzarea de poziţia sa dominanta in relaţia cu cele doua părţi vătămate şi de exploatare a incapacităţii minorelor de a reacţiona de o manieră ferma şi pe măsura situaţiei jenante in care erau angrenate; persoana inculpatului care este recidivist (recidiva postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b C.pen.) in raport cu condamnarea la pedeapsa de 1 an si 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1031/07.05.2010 a Judecătoriei Pitesti, definitivă prin decizia penală nr. 18/MF/20.07.2010 a Tribunalului Argeş, pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni in anul 2009; atitudinea nesinceră a inculpatului in faţa instanţei si încercarea acestuia de induce in eroare instanţa prin prezentarea unei situaţii nereale; lipsa oricărei urme de regret sau compasiune la inculpat, coroborat cu negarea obstinentă, chiar obsesiva, a realităţii si a probelor incriminatoare evidente; vârsta si mediul social din care provine inculpatul; modul de operare al inculpatului ce denota o periculozitate deosebita prin îndrăzneală de care a dat dovada atunci când a hotărât să acţioneze chiar in scara blocului in care locuiesc părţile vătămate, cu riscul de a fi surprins de rudele sau vecinii acestora si nu in ultimul rând, urmările faptelor constând intr-o afectare a perspectivelor de dezvoltare psiho-socială a celor două părţi vătămate, expuse unor situaţii de care nu ar fi trebuit să ia cunoştinţă la vârsta la care se găsesc.

Prin prisma acestor elemente, instanţa de fond a apreciat, că scopul educativ preventiv al procesului penal, prevăzut de art. 52 C.p., poate fi atins doar prin aplicarea unor pedepse privative de libertate orientate către mediu, care să fie de natură a-i atrage inculpatului atenţia asupra caracterului antisocial al faptelor sale si să-l determine pe viitor să se abţină de la astfel de gesturi iresponsabile ce pot avea urmări grave, ireversibile pentru sănătatea părţilor vătămate.

Constatând că infracţiunile sunt concurente (concurs real de infracţiuni prevăzut de art. 33 litera a C.p.) instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 litera a – art. 34 litera b C.p., a contopit pedepsele, dispunând ca inculpatul s-o execute pe cea mai grea, sporită in limitele legii şi in raport de ansamblul infracţional, în condiţiile art.57 Cod penal, apreciind că este singura modalitate posibilă de individualizare a executării pedepsei permisă de lege, datorită stării de recidivă in care se găseşte inculpatul.

In baza art. 88 C.p. din pedeapsa aplicată, s-a dedus perioada reţinerii şi a arestului preventiv in care s-a aflat inculpatul până in prezent.

Măsura preventivă a arestului a fost menţinută faţă de inculpat, in condiţiile art. 3001 si art. 3002 C.p.p. începând cu data trimiterii lui in judecata, pe parcursul întregii cercetări judecătoreşti.

Având in vedere considerentele ce au stat la baza soluţiei de condamnare, criteriile de individualizare a pedepsei si a executării acesteia, în baza art. 350 C.p.p. s-a menţinut măsura arestului preventiv faţă de inculpat. Instanţa de fond a apreciat că motivele şi temeiurile care au stat la baza măsurii preventive a arestului subzistă in continuare aşa cum au fost reţinute de instanţa care a dispus această măsură.

Instanţa de fond a reţinut, că pericolul concret pentru ordinea publică este evidenţiat in primul rând de modalitatea in care fapta a fost comisă, intr-un loc public, chiar in scara blocului in care părţile vătămate locuiesc, cu riscul de a fi surprins de membrii familiei victimelor sau de vecinii acestora, profitând de inocenta si de imposibilitatea de a se apăra a minorelor in vârstă de nici 9 ani. Fapta inculpatului a avut o rezonanţă deosebită in comunitatea in care părţile vătămate trăiesc, provocând indignarea si revolta rudelor minorelor, existând pericolul unei reacţii violente din partea acestora la adresa inculpatului, pe fondul stării emoţionale pe care le-a produs-o aflarea veştilor relativ la cele întâmplate.

Modul in care inculpatul le-a abordat pe părţile vătămate, pe care atunci le vedea pentru prima dată, coroborat cu locul in care s-a întâmplat incidentul, instanţa de fond a constatat că evidenţiază o îndrăzneală deosebită din partea acestuia, comportamentul său având chiar o tenta patologica prin raportare la vârsta minorelor.

Consumul de alcool pare să fie factorul declanşator al comportamentului deviant al inculpatului, acesta invocând ca scuză consumul de alcool.

Nu trebuie pierdut din vedere, în opinia instanţei de fond, nici faptul că inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea aceluiaşi gen de fapte, din executarea căreia fusese eliberat cu mai puţin de un an înainte. Pedeapsa privativă de libertate pe care a executat-o nu a fost de natură a-l determina pe inculpat sa renunţe la săvârşirea de astfel de gesturi, fapta repetându-se, de acesta dată faţă de două minore, la nici un an de la momentul punerii in libertate a inculpatului.

Toate aceste coordonate, a creat instanţei de fond convingerea că perspectiva ca inculpatul sa reacţioneze in acelaşi mod in situaţia in care i s-ar ivi condiţii favorabile, mai ales in contextul consumului de alcool, este dincolo de o simpla presupunere iar măsura preventivă a arestului este oportună in cazul său pentru a-l împiedica să comită alte fapte antisociale.

Instanţa de fond a apreciat, că niciuna dintre măsurile preventive neprivative de libertate dintre cele prevăzute de art. 136 C.p.p. nu este in măsură să elimine riscurile enunţate mai sus.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul modalităţii de individualizare a pedepsei, al cărui cuantum ar trebui redus în acord cu dispoziţiile art.320/1 Cod pr.penală, care priveşte anumite limite de pedeapsă ce sunt obligatorii pentru instanţă.

Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea, prin decizia penală nr. 150/R/MF/05 martie 2013 a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele argumente:

In ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de inculpatul C. V., privind individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea notează că acesta este neîntemeiat şi urmează a fi respins ca atare.

Aceasta, întrucât, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute în art.72 Cod penal, luând în considerare atât natura, gravitatea şi gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor săvârşite, dar şi persoana inculpatului, care nu este la primul contact cu legea penală, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.37 lit.b Cod penal – acesta săvârşind aceleaşi infracţiuni în anul 2009, fiind condamnat la pedeapsa de un an şi 10 luni închisoare, prin sentinţa penală nr.1031 din 7 mai 2010 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr.18/MF din 20 iulie 2010 a Tribunalului Argeş.

Faptele comise de inculpat prevăzute de art.202 alin.1 Cod penal, faţă de două părţi vătămate, sunt de o gravitate deosebită, atât prin consecinţele produse, cât şi prin modalitatea de săvârşire, astfel că solicitarea acestuia în sensul reducerii pedepselor aplicate, nu poate fi primită.

Pedepsa nu este doar un mijloc de reeducare a condamnatului, ci trebuie să constituie şi o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunilor, sens în care reducerea pedepselor aplicate inculpatului ar conduce la deturnarea scopului general al pedepsei.

In plus, inculpatul a manifestat o atitudine inconsecventă faţă de faptele sale atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, în sensul că le-a recunoscut, ca apoi să le nege în întregime, astfel încât apărarea acestuia în sensul reţinerii dispoziţiilor art.320/1 Cod pr.penală, pentru motivul că recunoaşte săvârşirea faptelor abia cu prilejul soluţionării recursului, nu are suport legal.

Pentru aceste motive, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, împotriva sentinţei penale nr. 110 din 10 ianuarie 2013, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr.15180/280/2012 şi, în baza art.88 Cod penal, a dedus la zi prevenţia.
13. Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.
Art. 271 alin.2 Cod penal
Instanţa a constatat că infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti presupune o împotrivire la executarea unei hotărâri judecătoreşti executorii, chiar dacă pe rol există o contestaţie la executare mai ales dacă instanţa nu a dispus suspendarea executării, iar această împotrivire să aibă loc anterior sau în cursul executării silite, ori să fie împiedicată o persoană de a folosi o parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti, situaţii în care subiectul activ trebuie să acţioneze cu intenţie directă sau indirectă.

Astfel, s-a reţinut că în varianta prevăzută de art. 271 alin.2 Cod penal, elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune sau inacţiune îndreptată împotriva exerciţiului deplin al prerogativelor unui drept de proprietate consacrat printr-o hotărâre judecătorească, momentul consumării faptei fiind acela, în care subsecvent executării unei hotărâri judecătoreşti obţinute de partea vătămată într-un proces de revendicare imobiliară, inculpatul a împiedicat-o să folosească imobilul asupra căruia fusese pusă în posesie, neavând importanţă împrejurarea că, după săvârşirea faptei, inculpatul şi-a conturat un titlu de proprietate în care ar fi şi terenul din litigiu, întrucât existenţa unui alt titlu de proprietate pentru aceeaşi suprafaţă de teren şi valabilitatea celor 2 titluri pot fi discutate tot în cadrul unei acţiuni în revendicare şi nu au relevanţă penală.
(Decizia penală nr. 195/R/20 martie 2013)
Prin sentinţa penală nr.1219 din 27 martie 2012, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.5739/280/2011, în baza art. 271 alin.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul la 3000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

În temeiul art. 81 Cod penal s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate, stabilindu-se conform art. 82 Cod penal un termen de încercare de 1 an.

A fost obligat inculpatul la restabilirea situaţiei anterioare a terenului prin ridicare construcţiei (seră).

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, întocmit în data de 10.03.2011 în dosarul nr.3263/P/2010, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti prevăzută şi pedepsită de art.271 alin.2 Cod penal, comisă prin aceea că, ulterior punerii în executare a sentinţei civile nr.875/01.03.2005 a Judecătoriei Piteşti prin care părţilor vătămate D.L. şi D.O.C. li s-a atribuit în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 866 mp situat în comuna M., judeţul Argeş, a construit pe terenul respectiv o seră lungimea de 25 m şi lăţimea de 8 m, împiedicând astfel părţile vătămate să folosească terenul respectiv.

În cauză au fost admise şi administrate probele cu înscrisuri, declaraţii părţi vătămate/învinuit, proces verbal de cercetare la faţa locului, raport de expertiză tehnică judiciară şi de evaluare efectuate atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de judecată, precum şi martori propuşi de părţile vătămate – D. M. şi de inculpatul I. N.

Părţile vătămate s-au constituit părţi civile în cauză cu sumele de 5.000 lei daune materiale constând în lipsa de folosinţă şi 5.000 lei daune morale, reţinându-se că la termenul de judecată din data de 20.03.2012 în dezbateri de fond, avocatul ales şi-a precizat pretenţiile pe latura civilă a cauzei şi a solicitat obligarea inculpatului să îşi ridice construcţia seră de pe terenul părţilor civile, construcţie ridicată după punerea în executare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, respectiv după punerea în posesie a părţilor civile, precum si obligarea inculpatului la plata lipsei de folosinţa aşa cum a rezultat din raportul de expertiza întocmit in cauza.

În urma coroborării declaraţiilor părţilor cu probele administrate în cauză şi ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

La data de 29.04.2010 părţile vătămate D. L. şi D. O. C. au sesizat organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie M. cu plângere penală împotriva învinuitului C. G.şi a numitei C. M. cu privire la faptul că aceştia din urmă îi împiedică să folosească un teren ce le-a fost atribuit în deplină proprietate şi posesie printr-o hotărâre judecătorească, edificând ulterior punerii în posesie a acestora, o seră.

Cercetările efectuate în cauză au stabilit astfel că, prin sentinţa civilă nr.875/01.03.2005 a Judecătoriei Piteşti, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr.15/20.01.2009 a Tribunalului Argeş, modificată în parte prin decizia civilă nr.1198/R/25.06.2009 a Curţii de Apel Piteşti, învestită ca atare cu formulă executorie, numiţii C. G. şi C. M. au fost obligaţi să lase în deplină proprietate şi posesie terenul de 866 mp din comuna M., judeţul Argeş.

Hotărârea menţionată a fost pusă în executare în data de 08.12.2009, procedându-se la măsurarea, delimitarea şi marcarea cu ţăruşi a terenului respectiv, aşa cum a fost identificat în schiţa raportului de expertiză de la fila 204 a dosarului nr.2558/2006, numărul de dosar al Tribunalului Argeş 3910/109/2006, iar conform procesului verbal de punere în posesie au fost prezente la acel moment părţile vătămate, precum şi martorii A. Ş., A. A., S. M. - mama inculpatului, aceasta din urmă opunându-se executării, drept pentru care a fost necesară intervenţia organelor de poliţie.

Ulterior punerii în posesie, părţile vătămate au formulat şi dosar de executare silită pentru recuperarea cheltuielilor de judecată din dosarele de fond, apel şi recurs, constituindu-se dosarul de executare nr.171/2010 al BIEJ F. E., în care s-a întocmit o expertiză tehnică de evaluare a suprafeţei casă construită pe terenul părţilor vătămate, ocazie cu care s-a observat că pe terenul de 866 mp de mai sus a fost edificată o construcţie seră din lemn acoperită cu folie de polietilenă în suprafaţă de aprox.200 mp.

Cercetarea efectuată la faţa locului a confirmat faptul că pe terenul în suprafaţă de 866 mp situat în comuna M., judeţul Argeş, aparţinând părţilor vătămate, inculpatul a construit pe terenul respectiv o seră cu lungimea de 25 m şi lăţimea de 8 m, împiedicând astfel părţile vătămate să folosească terenul respectiv.

Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că a edificat această seră, respectiv că a construit-o ginerele său A. Ş., cu acordul său, considerând că terenul este proprietatea sa, invocând că are pe rol o contestaţie la executare ce formează obiectul dosarului nr. 5180/280/2010 în care se solicită anularea procesului verbal de punere în posesie a părţilor vătămate, însă s-a reţinut de către instanţa de fond că prin sentinţa civilă nr. 8207/20.10.2010 a Judecătoriei Piteşti a fost respinsă această contestaţie la executare.

De asemenea, s-a reţinut că în faţa instanţei de judecată, cu ocazia audierii sale, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care este trimis în judecată, apreciind că este nevinovat şi invocând că litigiul dintre părţi vizează un teren mai mare în suprafaţă de 2500 mp, că deţine acte de proprietate şi că edificarea serei de către ginerele său cu acordul său s-a realizat înainte de punerea în posesie a părţilor vătămate.

Expertiza tehnică dispusă în cauză privind evaluarea lipsei de folosinţă a terenului de 866 mp efectuată de expert P. M., a stabilit că lipsa de folosinţă pentru cei 866 mp pe 27 de luni de zile este de 98.438 lei, reţinându-se că părţile nu au formulat obiecţiuni la acest raport.

Faţă de cele prezentate, s-a constatat că infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti presupune o împotrivire la executarea unei hotărâri judecătoreşti executorii, chiar dacă pe rol există o contestaţie la executare mai ales dacă instanţa nu a dispus suspendarea executării, iar această împotrivire să aibă loc anterior sau în cursul executării silite, ori să fie împiedicată o persoană de a folosi o parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti, situaţii în care subiectul activ trebuie să acţioneze cu intenţie directă sau indirectă.

Astfel, s-a reţinut că în varianta prevăzută de art. 271 alin.2 Cod penal, elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune sau inacţiune îndreptată împotriva exerciţiului deplin al prerogativelor unui drept de proprietate consacrat printr-o hotărâre judecătorească, momentul consumării faptei fiind acela, în care subsecvent executării unei hotărâri judecătoreşti obţinute de partea vătămată într-un proces de revendicare imobiliară, inculpatul a împiedicat-o să folosească imobilul asupra căruia fusese pusă în posesie, neavând importanţă împrejurarea că, după săvârşirea faptei, inculpatul şi-a conturat un titlu de proprietate în care ar fi şi terenul din litigiu, întrucât existenţa unui alt titlu de proprietate pentru aceeaşi suprafaţă de teren şi valabilitatea celor 2 titluri pot fi discutate tot în cadrul unei acţiuni în revendicare şi nu au relevanţă penală.

Această din urmă menţiune s-a impus a fi făcută, deoarece la discuţiile în dezbaterile pe fond, inculpatul prin avocat ales a făcut referire la sentinţa civilă nr.646/01.03.2012 pronunţată în dosarul nr. 19080/280/2009 având ca obiect fond funciar nulitate act, ce vizează de altfel părţi care nu figurează în prezenta cauză penală.

Revenind la cauza de faţă, s-a constatat în final că, fapta inculpatului C. G., comisă prin aceea că, ulterior punerii în executare a sentinţei civile nr.875/01.03.2005 a Judecătoriei Piteşti prin care părţilor vătămate D. L. şi D. O. C. li s-a atribuit în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 866 mp situat în comuna M., judeţul Argeş, a construit pe terenul respectiv o seră lungimea de 25 m şi lăţimea de 8 m, împiedicând astfel părţile vătămate să folosească terenul respectiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti prevăzută şi pedepsită de art.271 alin.2 Cod penal, atât sub aspectul laturii obiective cât şi acelei subiective, drept pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.

În concluzie, date fiind cele menţionate mai sus şi având în vedere dispoziţiile art.72 Cod penal, la stabilirea şi individualizarea pedepsei aplicate s-a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de codul penal, de limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracţiunea săvârşită, de împrejurările în care a fost comisă fapta, urmările produse sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, are 54 de ani şi a cooperat cu organele de anchetă.

În acelaşi sens, s-a apreciat că scopul preventiv educativ prevăzut de art.52 Cod penal, poate fi atins prin aplicarea unei pedepse de 3000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

Ca modalitate de individualizare a executării pedepsei, faţă de gradul de pericol social al infracţiunilor comise şi faţă de persoana inculpatului, instanţa de fond a apreciat că nu se impune executarea acesteia, motiv pentru care, în baza art.81 Cod penal, a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate, iar în baza art.82 Cod penal a fixat termen de încercare de 1 an.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut că scopul reeducativ şi preventiv al pedepsei se va atinge şi prin această modalitate de executare a pedepsei, acesta putându-şi crea şi astfel o atitudine corectă faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 14 alin. 3 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la restabilirea situaţiei anterioare a terenului prin ridicarea construcţiei (seră), identificată pe terenul din litigiu.

Împotriva sentinţei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, inculpatul C.G. şi părţile civile D. O. M. şi D. L., care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea criticilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti susţine că instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă nejustificat de blândă în raport de gravitatea faptei reţinută în sarcina sa.

Apreciază că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 52 şi 72 Cod penal în raport de împrejurările faptei şi de persoana inculpatului.

La rândul său, inculpatul critică sentinţa penală, arătând că se impunea achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 Cod procedură penală raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală.

În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, arată că se impunea respingerea acţiunii. Consideră inculpatul că dreptul de proprietate al părţilor civile asupra terenului de 866 mp nu este cu nimic mai presus decât dreptul de proprietate al inculpatului asupra construcţiilor existente pe acest teren.

Precizează că are dreptul să folosească construcţiile proprietatea sa, ce sunt situate pe terenul de 866 mp, iar părţile civile nu-i pot limita dreptul de folosinţă asupra imobilului locuinţă.

Apreciază că inculpatul trebuie achitat în temeiul art.10 lit.d Cod procedură penală, cu atât mai mult cu cât, în lipsa manifestării de voinţă a proprietarului terenului, constructorul nu are la dispoziţie o cale în justiţie pentru a solicita obligarea acestuia la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea construcţiilor sau pentru a solicita obligarea proprietarului terenului de a prelua în proprietate construcţiile respective.

În subsidiar, a arătat că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, precum şi că s-a făcut o greşită individualizare a pedepsei, care este prea aspră în raport de fapta săvârşită.

Părţile civile D. O. M. şi D. L. critică sentinţa penală numai sub aspectul soluţionării laturii civile.

Apreciază că instanţa a omis să se pronunţe asupra daunelor morale. Consideră că cererea de constituire a părţilor civile trebuia analizată în integralitatea sa, iar în raport de perioada lungă de timp în care au existat litigii între părţi, se impunea analiza cererii privind obligarea la plata daunelor morale.

Examinând actele şi lucrările dosarului, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept conform dispoziţiilor art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea, prin decizia penală nr. 195/R/20 martie 2013 a admis recursurile declarate de parchet şi de inculpat şi a respins ca nefondate recursurile declarate de părţile civile.

Instanţa de fond a apreciat în mod corect situaţia de fapt şi de drept în baza probatoriului administrat nemijlocit pe parcursul cercetării judecătoreşti, astfel încât fapta inculpatului prevăzută de dispoziţiile art.271 alin.2 Cod penal, constând în aceea că ulterior punerii în executare a sentinţei civile nr.875/01.03.2005 a Judecătoriei Piteşti - definitivă prin decizia civilă nr.15/20.01.2009 a Tribunalului Argeş şi irevocabilă prin decizia civilă nr.1198/R/25.06.2009 a Curţii de Apel Piteşti, ce a fost învestită cu formulă executorie şi prin care părţilor civile D. L. şi D. O. M. li s-a atribuit în deplină proprietate şi posesie un teren în suprafaţă de 866 mp, situat în comuna M. judeţul Argeş – a construit o seră cu lungimea de 25 m şi lăţimea de 8 m, împiedicând pe părţile vătămate să folosească terenul, întruneşte în mod obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.

Curtea apreciază că şi sub aspect subiectiv, probele administrate în cauză evidenţiază intenţia directă a inculpatului, astfel încât sunt realizate cerinţele impuse de art.19 pct.1 lit.a Cod penal.

Din întregul material probator administrat rezultă că fapta a fost comisă de inculpat cu vinovăţie, fiind dovedită cu declaraţiile martorilor audiaţi, D. M. şi I. N., precum şi cu toate actele de executare, inclusiv procesul verbal de punere în posesie încheiat la data de 08.12.2009 de executorul judecătoresc Fieraru Eugen în dosarul de executare nr.2500/2009.

Curtea are în vedere că pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, în modalitatea prevăzută în art.271 alin.2 Cod penal, este necesar să fie îndeplinite anumite cerinţe esenţiale, şi anume: hotărârea să fie executabilă, în sensul ca executarea acesteia să nu fie suspendată sau amânată, iar dispoziţiile sale să fie susceptibile de a fi aduse la îndeplinire, prin executare materială.

Împrejurarea că inculpatul a formulat ulterior contestaţie la executare nu justifică, nici obiectiv, nici subiectiv, opunerea sa la executarea ce a avut loc, atâta timp cât instanţa nu dispusese suspendarea executării şi, ca atare, este irelevantă în ceea ce priveşte existenţa infracţiunii.

Mai mult, deşi cunoştea dispoziţiile hotărârii judecătoreşti, astfel cum rezultă din declaraţiile sale, inculpatul C. G. a refuzat să o respecte şi a considerat că punerea în posesie a părţilor civile a fost abuzivă, astfel încât a construit o seră pentru a le împiedica liniştita folosinţă asupra terenului.

În cauză se regăseşte situaţia prealabilă pentru reţinerea infracţiunii în forma prevăzută de art.271 alin.2 Cod penal, deoarece părţile civile deţin imobilul teren în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, condiţie îndeplinită în cauză şi la momentul punerii în posesie de către executorul judecătoresc.

Condiţia cumulativă constând în actele de împiedicare a folosinţei imobilului este la rândul ei îndeplinită, astfel, prin construcţia unei sere pe terenul părţilor civile, după punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, inculpatul a urmărit în mod direct să le îngrădească dreptul de proprietate.

Referitor la titlul nerespectat de inculpat, curtea constată că hotărârea judecătorească a fost pronunţată în numele legii, iar în ceea ce priveşte starea de fapt soluţionată definitiv şi irevocabil, există autoritate de lucru judecat între părţi.

Or, sentinţa civilă nr.875/01.03.2005 a Judecătoriei Piteşti - definitivă prin decizia civilă nr.15/20.01.2009 a Tribunalului Argeş şi irevocabilă prin decizia civilă nr.1198/R/25.06.2009 a Curţii de Apel Piteşti, ce a fost învestită cu formulă executorie are putere de lege între părţi.

Pe de altă parte, dreptul de proprietate este un drept constituţional (art.44 din Constituţia României), iar ca drept fundamental al cetăţeanului trebuie respectat indiferent de întinderea sa.

Sub acest aspect, inculpatul a adus atingere relaţiilor sociale privind dreptul de proprietate, comportamentul său ostil respectării unei hotărâri judecătoreşti rezultând din întreg materialul probator administrat în cauză.

Apărările inculpatului recurent, referitoare la faptul că imobilul construcţie aflat pe terenul părţilor civile este proprietatea sa, nu pot fi avute în vedere, deoarece, cum corect a reţinut instanţa de fond, acestea nu au o relevanţă penală.

De altfel, din motivarea deciziei civile nr.1198/25.06.2009 a Curţii de Apel Piteşti rezultă că o imposibilitate a executării hotărârii prin existenţa unei construcţii pe terenul ce a fost atribuit părţilor civile D. L. şi D. O. C. nu putea fi analizată în acea cauză, deoarece nu a fost formulată o cerere a părţilor privind eventualele construcţii aflate pe teren.

În recurs, părţile civile au depus înscrisuri din care rezultă că pe rolul Judecătoriei Piteşti se află înregistrat dosarul nr.12886/280/2012, ce are ca obiect obligaţia de a face şi prin care s-a solicitat ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor C. G. şi C. M. să-şi ridice construcţiile casă, garaj, gard şi solar de pe proprietatea lor.

Criticile inculpatului privind greşita sa condamnare vor fi respinse ca neîntemeiate de curte, atâta timp cât sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti în forma prevăzută de art.271 alin.2 Cod penal. Inculpatul nu a adus o atingere minimă relaţiilor sociale privind dreptul de proprietate, valoare apărată de lege, iar fapta sa prezintă pericolul social al unei infracţiuni, neputând fi aplicabile în cauză dispoziţiile art.18/1 Cod penal.

Cu privire la latura civilă, curtea a dispus efectuarea unei expertize tehnico-judiciare din care să rezulte calculul lipsei de folosinţă a terenului în litigiu în suprafaţă de 866 mp situat în comuna M. judeţul Argeş, astfel cum a fost identificat în titlul executoriu, pus în executare, pentru perioada decembrie 2009 până în prezent.

În cauză, la data de 11.02.2013 expertul I. G. a depus raportul de expertiză şi a calculat contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în litigiu în perioada decembrie 2009 – februarie 2013, stabilind suma de 3885,50 lei.

Puncte de vedere distincte au formulat în cauză experţii consilieri, iar curtea urmează a înlătura concluziile cuprinse în raportul de expertiză depus în cauză de expertul consilier C. S., având în vedere că aceasta din urmă s-a raportat preponderent la valoarea de circulaţie a terenului şi a inclus ca valoare intrinsecă şi construcţia asupra căreia părţile civile nu au un drept de proprietate.

Astfel, critica inculpatului privind soluţionarea laturii civile va fi admisă, în sensul că se va reduce de la 98.438 lei la 3.885,50 lei cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul material izvorât din lipsa de folosinţă a terenului, în perioada decembrie 2009 - februarie 2013.

Critica parchetului privind greşita individualizare a pedepsei va fi reţinută de curte ca întemeiată.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, curtea constată că amenda în cuantumul fixat de instanţa de fond este în măsură să atingă scopul preventiv educativ prevăzut de dispoziţiile art.52 Cod penal.

Potrivit art. 52 Cod penal, se reţine că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.

Astfel, curtea are în vedere că scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte a inculpatului faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Pe de altă parte, potrivit art. 72 Cod penal, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea inculpatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat, cât şi scopul mediat al pedepsei.

Reeducarea sau îndreptarea inculpatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.

Modalitatea de executare la care s-a oprit instanţa de fond nu este în măsură să conducă la atingerea finalităţii pedepsei, astfel încât sub acest aspect curtea va dispune înlăturarea dispoziţiilor art.81 Cod penal, art.82 Cod penal şi art.83 Cod penal.

Atâta timp cât nu mai subzistă suspendarea condiţionată a executării pedepsei, curtea va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63/1 Cod penal.

Recursul declarat de părţile civile a fost respins ca nefondat.

Prin cererea formulată la data de 17.05.2011 părţile vătămate D. O. M. şi D. L. s-au constituit părţi civile, solicitând 5000 lei despăgubiri ce reprezintă lipsa de folosinţă şi 5000 lei daune morale.

De asemenea, au solicitat restabilirea situaţiei anteriore săvârşirii infracţiunii.

În argumentarea modalităţii de soluţionare a cererii privind acordarea daunelor morale, instanţa de fond nu a adus indicii care să contureze în ce măsură au fost afectate drepturile nepatrimoniale ale părţilor civile prin acţiunea exercitată de inculpat, astfel încât să se facă o corectă analiză a acestei solicitări.

În urma propriului examen, curtea reţine că prejudiciul moral este rezultatul nerespectării unui drept nepatrimonial , fiind necesar ca acesta să fie cert, actual şi dovedit. Or, în cauză, nu s-a făcut dovada în ce măsură nerespectarea dreptului patrimonial recunoscut prin hotărâre judecătorească a adus atingere şi vreunui drept nepatrimonial.

În ceea ce priveşte restabilirea situaţiei anterioare, instanţa de fond a avut în vedere că soarta imobilului construcţie ce a fost ridicată de inculpat pe terenul părţilor civile poate fi lămurită doar în cadrul unui proces civil, ceea ce s-a întâmplat de altfel, pe rolul Judecătoriei Piteşti fiind înregistrată sub nr.12886/280/2012 cererea reclamanţilor D. O. M. şi D. L. prin care au solicitat ca pârâţii C. G. şi C. M. să fie obligaţi să-şi ridice construcţiile edificate fără drept.

Faţă de cele ce preced, curtea a admis recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti şi de inculpatul C. G. şi a dispus în sensul celor arătate anterior, respingând ca nefondat recursul formulat de părţile civile D.O.M. şi D.L.

Pentru aceste motive, Curtea a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti şi de inculpatul C. G. împotriva sentinţei penale nr.1219 din 27 Martie 2012, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.5739/280/2011.

Curtea a casat în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art.81 Cod penal, art.82 Cod penal şi at.83 Cod penal, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei atacate. A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de părţile civile D.O.M. şi D. L., împotriva aceleiaşi sentinţe.

14. Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
Art.453 alin.1 lit. c Cod pr. penală

Art.455 Cod pr. penală
Având în vedere dispoziţiile art.453 alin.1 lit.c) Cod pr.penală, se constată că, în speţă condiţiile invocate privind starea de sănătate a mamei şi acoperişul ce necesită întreţinere, nu sunt împrejurări speciale în sensul prevăzut de legiuitor, care să conducă la consecinţe grave pentru condamnat şi familie, care, pentru a putea fi rezolvate impun un tratament sau lucrări pe un timp îndelungat, iar perioada de 3 luni nu ar fi de natură că conducă la ameliorarea acestei situaţii.
(Decizia penală nr. 206/R/26 Martie 2013)
Prin sentinţa penală nr.168 din 26 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul-condamnat M. N. I. în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, că la data de 08.01.2013, s-a înregistrat cererea de întrerupere a executării pedepsei, pe motive familiale, formulată de petentul Matei Nicolae Ion.

În motivarea cererii, s-a susţinut că în cauză este necesară prezenţa petentului condamnat în familie pentru rezolvarea unor situaţii speciale.

Examinând cererea, tribunalul a reţinut, că petentul se află în executarea unei pedepsei de 23 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev.şi ped.de art.174 rap.la art.176 cod penal, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr.245/10.05.2011 a Tribunalului Argeş.

În cauză, s-a dispus efectuarea unei anchete sociale de către Primăria oraşului Mioveni, judeţul Argeş, potrivit căreia, mama petentului condamnat, numita M. S., este în vârstă de 74 ani, locuieşte singură într-o casă compusă din 2 camere, hol şi bucătărie cu acoperişul deteriorat.

De asemenea, mama petentului este bolnavă, prezintă dificultăţi în vorbire şi are nevoie permanent de control de specialitate şi investigaţii.

Conform disp.art.455 rap.la art.453 alin.1 lit.c Cod pr.penală, întreruperea executării pedepsei se poate dispune în condiţiile în care din cauza unor împrejurări speciale, continuarea executării pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat şi familia sa.

Tribunalul a apreciat, că situaţia familiei petentului nu este una specială, ci una cu caracter de permanenţă, iar întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni nu ar fi de natură să conducă la ameliorarea acestei situaţii.

În concluzie, tribunalul a respins cererea formulată de petentul condamnat M.N. I.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs condamnatul M.N.I. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea cererii şi, pe cale de consecinţă, întreruperea executării pedepsei, fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege.

Recursul declarat de condamnatul M.N.I. este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

In speţă, se pune problema îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, în cazul în care petentul se află în executarea unei pedepse de 23 de ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art.174 rap. la art.176 Cod penal, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr.245 din 10 mai 2011, a Tribunalului Argeş.

Din referatul de anchetă socială întocmit de Primăria Oraşului Mioveni, judeţul Argeş, rezultă că mama recurentului M. N. I. este în vârstă de 74 de ani şi locuieşte singură într-o casă compusă din 2 camere, un hol şi o bucătărie, cu acoperişul deteriorat.

Totodată, prin ancheta socială se confirmă faptul că M. S. este bolnavă, prezintă dificultăţi în vorbire şi are nevoie permanent de control de specialitate şi investigaţii adecvate.

Având în vedere dispoziţiile art.453 alin.1 lit.c) Cod pr.penală, se constată că, în speţă condiţiile invocate privind starea de sănătate a mamei şi acoperişul ce necesită întreţinere, nu sunt împrejurări speciale în sensul prevăzut de legiuitor, care să conducă la consecinţe grave pentru condamnat şi familie, care, pentru a putea fi rezolvate impun un tratament sau lucrări pe un timp îndelungat, iar perioada de 3 luni nu ar fi de natură că conducă la ameliorarea acestei situaţii.

In raport de aceste considerente, Curtea, cu majoritate, a respins, prin decizia penală nr. 206/R/26 Martie 2013, ca nefondat recursul declarat de condamnatul M.N.I. împotriva sentinţei penale nr.168 din 26 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr.352/109/2013.



Opinia separată exprimată a fost în sensul admiterii recursului declarat de condamnatul M. N. I., a casării casarea sentinţei penale nr.168 din 26 februarie 2013 a Tribunalului Argeş şi, pe fond, pentru admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru o perioadă de 3 luni.



Yüklə 1,16 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   21




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin