Secţia I civilă

15. Calculul indemnizaţiei de concediu în raport şi de alte venituri decât salariul de bază şi sporurile cu caracter permanent.

Art. 150 Codul muncii
Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent prevăzute în contractul individual de muncă potrivit art.150 Codul muncii.

Legiuitorul a stabilit o prevedere minimală privind indemnizaţia de concediu, părţile având dreptul să negocieze în contractul colectiv de muncă un cuantum mult mai mare, fiind incluse şi alte venituri decât salariul, respectiv sporurile cu caracter permanent obţinute în cele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul de odihnă.

(Decizia civilă nr.982/05.03.2013)
Constată că, prin acţiunea înregistrată sub nr.6713/62/2011, pe rolul Tribunalului Braşov, disjunsă şi declinată în favoarea Tribunalului Argeş, reclamantul Sindicatul Naţional Cartea Funciara, în numele şi pentru membrii de sindicat D.R., P. S. E., B.M., B.C.I., şi alţii, a chemat în judecată pe pârâţii O.C.P.I. Argeş, A.N.C.P.I şi M.A.I., solicitând să fie obligaţi pârâţii să le plătească: sporul de confidenţialitate şi sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare pentru perioada 12.08.2009-31.12.2009; prima de vacanţă aferentă concediului de odihnă pe 2010; suma de 250 lei/copil, reprezentând cadou de Paşte pentru anul 2010; indemnizaţia de concediu de odihnă pe anul 2008, calculată în raport de toate veniturile obţinute în ultimele trei luni anterioare celei în care a fost efectuat concediul, toate aceste sume urmând a fi indexate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Reclamantul a arătat că părţile contractului colectiv de muncă au fost de acord cu suspendarea acordării sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare pentru perioada 12.08.2009-31.12.2009, însă după încetarea suspendării, aceste drepturi trebuie acordate inclusiv pentru această perioadă. De asemenea, pârâtul a încălcat prevederile C.C.M şi nu a acordat prima de vacanţă şi cadoul de Paşte, deşi reclamanţilor, potrivit art.1 alin.1 din O.U.G. nr.1/2010, li se aplică C.C.M. în vigoare la data adoptării actului normativ. În fine, tot potrivit C.C.M., angajatorul trebuia să calculeze în anul 2008 indemnizaţia de concediu prin luarea în calcul a tuturor veniturilor obţinute în ultimele trei luni anterioare, nu numai a celor cu caracter permanent.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M.A.I. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a Sindicatului, faţă de dispoziţiile art.28 alin.1 din Legea nr.62/2011, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu motivarea că nu este angajatorul reclamanţilor.

Prin cererea depusă la dosar la 20.12.2011, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a M.D.R.T., în baza art.1 din O.U.G. nr.81/2011, potrivit cărora A.N.C.P.I. a trecut în subordinea acestui minister.

Pârâta A.N.C.P.I., prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinând că angajatorul reclamanţilor este O.C.P.I. Argeş. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, arătând că prevederile C.C.M. invocate de reclamanţi nu mai sunt aplicabile, fie pentru că au fost suspendate, fie pentru că au fost modificate de dispoziţiile Legii nr.330/2009 şi ale O.U.G. nr.1/2011, care impun limitarea cheltuielilor de personal la sumele aprobate. De asemenea, indemnizaţia de concediu pentru anul 2008 a fost acordată cu respectarea art.145 din Codul muncii.

Pârâtul O.C.P.I. Argeş a invocat, prin întâmpinare, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că este numai ordonator terţiar de credite. Totodată, a solicitat respingerea acţiunii, arătând că prin actul adiţional nr.2/2009 părţile C.C.M. au decis suspendarea acordării sporurilor solicitate în cauză, iar prima de vacanţă nu s-a mai cuvenit după data de 9.04.2010, când a expirat C.C.M. De asemenea, ordonatorul principal de credite nu a prevăzut nicio sumă în buget pentru prima de Paşte pe 2010, în timp ce indemnizaţia de concediu pentru anul 2008 a fost calculată cu respectarea prevederilor C.C.M. şi ale Codului muncii.

Prin încheierea de şedinţă din data de 11.06.2012, instanţa a luat act de transmiterea calităţii procesuale pasive de la M.A.I. şi de la M.D.R.T. către Guvernul României-prin Secretariatul General al Guvernului.

Acest pârât a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii sale juridice, având în vedere că nu are personalitate juridică, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu motivarea că nu a fost parte în contractele colective de muncă invocate de reclamanţi. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, arătând că salarizarea reclamanţilor s-a făcut în baza Legii nr.330/2009 şi a O.U.G. nr.1/2010, în limitele bugetului aprobat.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22.10.2012, instanţa a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor.

Prin sentinţa civilă nr.5630/29 octombrie 2012 a fost respinsă acţiunea.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt salariaţi ai O.C.P.I. Argeş, potrivit adeverinţei eliberate de angajator.

Prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul A.N.C.P.I. pentru anii 2009-2010 s-a prevăzut pentru salariaţi acordarea unui spor de confidenţialitate şi a unui spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, însă prin actul adiţional la acest contract, nr.2/4.08.2009, în vigoare de la data înregistrării, respectiv 12.08.2009, s-a convenit suspendarea acordării celor două sporuri până la data de 31.12.2009.

Tribunalul a apreciat că reclamanţii sunt în eroare cu privire la noţiunea de suspendare, pe care o confundă cu aceea de amânare a plăţii.

Suspendarea presupune încetarea efectelor juridice ale clauzelor contractuale pe perioada convenită, fără a exista posibilitatea recuperării drepturilor, întrucât nu mai există temeiul acestora, având în vedere că actul juridic nu şi-a produs efectele.

De asemenea, instanţa a considerat că acordul părţilor C.C.M. de a suspenda plata acestor sporuri nu este lovită de nulitate, potrivit art.40 din C.C.M., întrucât reclamanţii nu au renunţat la drepturi prevăzute de lege, ci stabilite prin contractul colectiv de muncă.

S-a mai reţinut că prin acelaşi C.C.M., în vigoare până la data de 10.04.2010, a fost reglementat dreptul salariaţilor A.N.C.P.I. la o primă de vacanţă, ce se achită cu cel puţin 5 zile înainte de plecarea în concediu (art.79), precum şi dreptul la un cadou de Paşte, în cuantum de 250 lei pentru fiecare copil al salariatului de până la 18 ani (anexa 2 lit.D pct.1).

Pe parcursul derulării contractului, însă, a intrat în vigoare Legea nr.329/2009, care a dispus reorganizarea A.N.C.P.I. din instituţie finanţată exclusiv din venituri proprii în instituţie finanţată exclusiv de la bugetul de stat, iar potrivit art.1 alin.1 din O.U.G. nr.1/2010, salarizarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care şi-au schimbat regimul de finanţare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.329/2009, din instituţii finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate.

Faţă de conţinutul acestui text, este fără echivoc faptul că nu a mai fost posibilă prelungirea tacită a C.C.M. încheiat la nivelul A.N.C.P.I., acesta producându-şi efectele numai până la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat.

De asemenea, art.1 alin.1 din O.U.G. nr.1/2010, deşi a păstrat în vigoare C.C.M., a limitat aplicarea prevederilor acestuia la cheltuielile de personal aprobate.

Totodată, întrucât salariaţii A.N.C.P.I. au fost transformaţi în personal plătit din fonduri publice, acestora li s-au aplicat şi dispoziţiile art.30 alin.7 raportat la art.24 din Legea nr.330/2009, potrivit cărora în anul 2010 nu se acordă premii lunare.

Pe de altă parte, din adresa nr.427083/10.03.2010 a A.N.C.P.I., instanţa a reţinut că angajatorului reclamanţilor nu i s-au aprobat cheltuieli de personal pentru prime în anul 2010.

În aceste condiţii, a apreciat instanţa, reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la plata primei de vacanţă sau a cadoului de Paşte în anul 2010.

În fine, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată şi susţinerea reclamanţilor privind greşita calculare a indemnizaţiei de concediu în cursul anului 2008.

Astfel, potrivit art.81 alin.2 din C.C.M. încheiat pentru anul 2008 la nivel de unitate, indemnizaţia de concediu reprezintă media zilnică a veniturilor obţinute în ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu, iar alin.3 dispune că aceasta nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.

Aplicând acest articol, angajatorul a achitat indemnizaţia de concediu luând în calcul numai sporurile cu caracter permanent, iar nu toate veniturile impozabile ale salariatului.

A considerat instanţa că articolul invocat nu este clar sub aspectul veniturilor care se iau în calcul, ceea ce a condus la interpretarea diferită a clauzei contractuale de către părţi, or, în caz de dubiu, clauza se interpretează în favoarea celui care se obligă, deci a angajatorului, cu respectarea, însă, a drepturilor minimale ale salariaţilor prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

În situaţia reclamanţilor, singurul contract încheiat la nivel superior a fost cel la nivel naţional, valabil pentru anii 2007-2010, care, însă, are o prevedere identică cu cea din contractul în discuţie, nefiind deci în măsură a fi aplicat.

În schimb, art.145 din Codul muncii, în forma în vigoare din 28.07.2007, prevede că indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale constând în salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.

Aşadar, angajatorul a acordat indemnizaţia de concediu cu respectarea drepturilor minimale prevăzute de Codul muncii.

Pentru toate aceste considerente, acţiunea a fost respinsă.

În termen legal, reclamantul Sindicatul Naţional Cartea Funciară a formulat recurs împotriva sentinţei tribunalului, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 şi 10 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:

1. În mod greşit tribunalul nu a acordat sporul de confidenţialitate, deşi acesta a fost doar suspendat pe perioada 12.08.-31.02.2009, ceea ce nu poate echivala cu stingerea dreptului. De altfel, o clauză de renunţare la acest spor ar fi lovită de nulitate absolută, în raport de dispoziţiile art.40 teza finală din C.C.M. nr.1731/2009, conform cărora este lovită de nulitate orice negociere prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi.

2. Greşită este şi soluţia de respingere a plăţii primei de vacanţă pe anul 2010.

Susţine recurentul că C.C.M. nr.1731 nu a fost denunţat de părţi, ceea ce înseamnă că valabilitatea lui s-a prelungit de drept, situaţie confirmată prin hotărâri judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Bihor şi Tribunalul Sălaj, hotărâri pe care Tribunalul Argeş nu trebuia să le ignore, în condiţiile în care recurentul este parte în respectivul contract colectiv de muncă.

În plus, conform art.48 alin.2 din Legea nr.330/2009, dispoziţiile din actele normative referitoare la acordarea primei de vacanţă rămân în vigoare, or contractele colective de muncă au fost ridicate la rang de lege de dispoziţiile art.236 alin.4 din Codul muncii, potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor.

3. Reclamanţii sunt îndreptăţiţi la plata primei de Paşte pentru anul 2010, potrivit art.106 şi Anexa nr.II, lit.D pct.1 din C.C.M. nr.1731/2009.

Susţine recurentul că nealocarea banilor nu echivalează cu lipsa disponibilităţilor, ca atare faptul că M.A.I., în calitate de ordonator principal de credite, nu a alocat pentru A.N.C.P.I. sumele necesare plăţii acestui drept nu duce la concluzia că nu există o bază legală pentru plata acesteia.

Inexistenţa disponibilităţilor financiare pentru plata cadoului pentru copii cu ocazia sărbătorii Paştelui este irelevantă pentru recunoaşterea dreptului dedus judecăţii, iar acest raţionament ar putea duce la situaţia în care nici salariul de încadrare să nu mai fie plătit, dacă nu există fonduri.

Apreciază recurentul că angajatorul şi-a încălcat obligaţia reglementată de art.40 alin.2 rap. la art.243 şi art.155 din Codul muncii şi de art.30 din Legea nr.130/1996, aceea de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.

Totodată, este greşită concluzia tribunalului că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.330/2009, conform cărora în anul 2010 nu se acordă sume cu destinaţia de premii. Astfel, la data naşterii acestui drept, angajaţii A.N.C.P.I. nu erau salarizaţi în baza acestei legi, neregăsindu-se în anexele sale, ci în baza C.C.M. nr.1731/2009.

O.U.G. nr.1/2010 nu a limitat drepturile salariale acordate în baza contractelor colective de muncă, ci a menţionat expres că, acolo unde există contracte colective în vigoare, salarizarea personalului se face în baza acestor contracte până la data la care acestea îşi încetează aplicabilitatea.

De altfel, angajaţii O.C.P.I. au fost reîncadraţi, conform O.U.G. nr.1/2010 şi Legii nr.330/2009, începând cu data de 10.04.2010, ceea ce înseamnă că pentru perioada anterioară acestei date nu se pot aplica dispoziţiile art.30 alin.7 rap. la art.24 din Legea nr.330/2010, acest ultim articol referindu-se la premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile şi, ca atare, neputând fi extins asupra altor categorii de premii.

4. În mod greşit tribunalul a respins ultimul capăt de cerere privind recalcularea indemnizaţiei de C.O. pentru anul 2008, cu toate că art.81 alin.2 în C.C.M. nr.2151/2008 prevede că această indemnizaţie reprezintă media zilnică a veniturilor obţinute în ultimele 3 luni, fără a limita aceste venituri la salariul de bază şi sporurile cu caracter permanent.

De altfel, chiar A.N.C.P.I. a emis în anul 2008 o adresă în care a arătat că trebuie avute în vedere şi alte drepturi salariale, care nu au caracter permanent, recomandând recalcularea indemnizaţiilor, lucru care s-a şi întâmplat în anumite oficii teritoriale din ţară.

Prin întâmpinările formulate, pârâtele A.N.C.P.I. şi O.C.P.I. Argeş au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin decizia nr. 982/05.03.2013, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul formulat de reclamantul Sindicatul Naţional Cartea Funciară, în numele şi pentru membrii de sindicat, împotriva sentinţei civile nr.5630 din 29 octombrie 2012, pronunţate de Tribunalul Argeş în dosarul nr.6713/60/2011, intimaţi fiind pârâţii OCPI Argeş, ANCPI şi Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului; a modificat în parte sentinţa, în sensul că admite în parte acţiunea şi obligă pe pârâtul OCPI Argeş să plătească reclamanţilor următoarele drepturi salariale: sporul de confidenţialitate pe perioada 12.08.2009-31.12.2009, prima de Paşte pe anul 2010 şi diferenţele de indemnizaţie de concediu de odihnă pe anul 2008, rezultând din raportarea la toate veniturile obţinute în ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, toate aceste sume urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie; a menţinut în rest sentinţa.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Primul motiv de recurs este fondat.

Conform art.100 alin.2 şi anexa 2 lit.C pct.5 din contractul colectiv de muncă nr.1731/2009 (f.42 şi 47 dosar fond) toţi salariaţii A.N.C.P.I. beneficiază de un spor de confidenţialitate de 5%.

Prin actul adiţional nr.3597/12.08.2009 s-a prevăzut în art.3 (f.192 dosar fond), că acordarea sporului de confidenţialitate se suspendă până la data de 31.12.2009.

Curtea constată că, potrivit art.37 din Codul muncii, drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă şi al contractelor individuale de muncă. Art.38 din Codul muncii prevede că salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege şi că orice tranzacţie prin care se urmăreşte aceasta este lovită de nulitate, iar Curtea Constituţională a reţinut (deciziile nr.494/2004, 322/2005 şi 356/2005) că interdicţia de a renunţa la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaţilor este o măsură de protecţie a acestora din urmă, menită să asigure exerciţiul neîngrădit al drepturilor şi intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă.

Interdicţia de renunţare are în vedere nu numai drepturile stabilite prin lege, dar şi pe cele stabilite prin negocieri colective garantate legal sau prin negociere individuală recunoscută legal. Drepturile dobândite prin negocieri colective se clasează, sub aspectul regimului juridic, pe aceeaşi treaptă cu cele stabilite prin acte normative.

Dispoziţiile art.37 şi 38 din Codul muncii au fost preluate în art.40 din C.C.M. nr.1731/2009.

În aceste condiţii, Curtea apreciază că reclamanţii nu puteau legal să renunţe la aceste drept salarial, astfel că li se cuvine sporul de confidenţialitate pe perioada 12.08.2009-31.12.2009.

Al doilea motiv de recurs este nefondat.

Prima de vacanţă a fost prevăzută în art.79 din C.C.M. nr.1731/2009 (f.41 dosar fond), potrivit căruia prima se acordă, potrivit prevederilor legale în vigoare şi în limitele bugetelor aprobate, la nivelul unui salariu de bază, plata făcându-se integral la plecarea în C.O. pentru o fracţiune de cel puţin 15 zile.

Conform art.6 alin.1 din C.C.M. nr.1731/10.04.2009, contractul se încheie pe o perioadă de 1 an, începând cu data înregistrării sale, ceea ce înseamnă că s-a încheiat pe perioada 10.04.2009-09.04.2010.

Art.6 alin.2 a prevăzut că dacă nici una dintre părţi nu denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni.

În fine, potrivit art.6 alin.3 lit.c, încetarea contractului operează la data la care printr-un act normativ sunt modificate coordonatele esenţiale (cu precădere referitoare la statutul şi regimul juridic al agenţiei) ce guvernează activitatea şi funcţionarea acesteia la data semnării prezentului contract.

În speţă, a fost adoptată Legea nr.329/2009, prin care anumite instituţii şi autorităţi publice au fost supuse reorganizării.

Una dintre instituţiile publice care şi-a schimbat regimul de finanţare, din instituţie finanţată integral din venituri proprii în instituţie finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul MAI, a fost ANCPI, din a cărei structură au făcut parte şi reclamanţii, angajaţi ai OCPI Argeş, agenţia fiind menţionată în anexa I pct.42 din lege.

Actul normativ care a reglementat reîncadrarea în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora pentru anul 2010 a fost O.U.G. nr.1/2010.

Potrivit art.1 alin.1 din O.U.G. nr.1/2010, salarizarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care şi-au schimbat regimul de finanţare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, (...), din instituţii finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate.

În raport de toate acest dispoziţii legale, Curtea apreciază că în speţă C.C.M. nr.1731/10.04.2009 şi-a încetat valabilitatea la 09.04.2010, fără a i se prelungi valabilitatea după această dată, ca urmare a nedenunţării de către părţi. O atare nedenunţare nu mai trebuia făcută, în condiţiile în care au fost adoptate cele două acte normative arătat mai sus.

Aşadar, salarizarea personalului O.C.P.I. Argeş în baza contractului colectiv de muncă nr.1731/10.04.2009 s-a făcut numai până la data de 09.04.2010.

Conform art.1 alin.3 din O.U.G. nr.1/2010, după împlinirea termenului pentru care au fost încheiate contractele colective de muncă, personalul menţionat la alin.1 va fi reîncadrat pe noile funcţii, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzător atribuţiilor, responsabilităţilor şi competenţelor specifice postului, prin asimilare cu funcţiile din instituţia care îl preia în structură, subordine sau în finanţare, după caz.

În speţă, reclamanţii au şi fost reîncadraţi începând cu data de 10.04.2010, aşa cum se arată în recurs.

Având în vedere dispoziţiile legale exprese referitoare la condiţiile de aplicare a contractelor colective de muncă legal încheiate la data intrării în vigoare a acestor acte normative, Curtea apreciază că nu sunt incidente în speţă dispoziţiile art.48 alin.2 din Legea nr.330/2009, potrivit cărora prevederile din actele normative referitoare la detaşare, delegare şi mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanţă, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea şi locuinţa rămân în vigoare, textul de lege referindu-se la acele drepturi reglementate prin actele normative, nu şi prin contractele colective de muncă pentru care au existat prevederi exprese.

În fine, Curtea a apreciat că hotărârile judecătoreşti pronunţate de alte instanţe, prin care s-a apreciat că valabilitatea contractului colectiv de muncă nr.1731/2009 a fost prelungită, nu au putere de lucru judecat, de vreme ce salariaţii din prezentul dosar nu au fost părţi în hotărârea respectivă, sindicatul nefiind decât un reprezentant al salariaţilor. Aşadar, nu există identitate de părţi.

Al treilea motiv de recurs este fondat

Prima de Paşte a fost reglementată în art.106 şi anexa 2 lit.D.1 din C.C.M. nr.1731/2009 (f.42 şi 48), cuantumul fiind de 250 lei pentru fiecare copil.

Tribunalul a respins acest capăt de cerere, cu motivarea că, potrivit art.30 alin.7 rap. la art.24 din Legea nr.330/2009, în anul 2010 nu se acordă premii lunare şi că art.1 alin.1 din O.U.G. nr.1/2010 a limitat aplicarea prevederilor C.C.M. la cheltuielile de personal aprobate, or din adresa nr.427083/10.03.2010 a A.N.C.P.I. (f. 58 dosar fond) rezultă că O.C.P.I. Argeş nu a avut aprobate cheltuieli de personal pentru prime pe anul 2010.

Curtea a apreciat că această soluţie este greşită.

Astfel, art.30 alin.7 din Legea nr.330/2009 prevede că dispoziţiile art.24 nu se aplică în anul 2010.

Conform art.24 ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut în statul de funcţii, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget; premiile se pot acorda în cursul anului salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei.

Rezultă, deci, că art.24 reglementează situaţia premiului lunar de 2%, ia nu a primei de Paşte, astfel că aplicarea acestui text de lege de către tribunal este greşită.

Constatând că prima de Paşte a fost prevăzută în C.C.M., valabil până la 10.04.2010, aşa cum s-a arătat în analizarea celui de-al doilea motiv de recurs, şi că în anul 2010, sărbătoarea Paştelui a fost în data de 04.04.2010, Curtea a apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la plata acestei prime.

În fine, s-a constatat că prima de Paşte a fost reglementată în capitolul intitulat „Salarizare şi alte drepturi băneşti”, respectiv în secţiunea 1 – drepturile salariale, în timp ce secţiunea 2, intitulată, „protecţia socială” este reglementată separat şi cuprinde alte categorii de drepturi: ajutoare pentru intervenţii chirurgicale, ajutor de deces etc.

Fiind, aşadar, un drept salarial, dreptul de a-l solicita se prescrie în termenul de 3 ani reglementat de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii.

În fine, angajatorul a susţinut că nu i s-au acordat sume pentru cheltuieli de personal pentru prime în anul 2010, aspect ce reiese din adresa de la fila 58 a dosarului de fond.

Curtea a apreciat că aspectele legate de lipsa resurselor financiare nu o exonerează pe pârâtă de obligaţiile pe care şi le-a asumat prin contractele colective de muncă, cu atât mai mult cu cât negocierea dreptului salariaţilor nu a fost condiţionată de eventuale dificultăţi financiare ale angajatorului apărute în derularea raporturilor de muncă.

Al patrulea motiv de recurs este fondat.

Conform art.81 alin. 2 din C.C.M. nr.2151/10.04.2008 (f.93 dosar fond), indemnizaţia de concediu reprezintă media zilnică a veniturilor obţinute în ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.

Se observă, în primul rând, că textul foloseşte termenul „venituri”, fără a limita aceste venituri numai la sporurile cu caracter permanent, astfel că este greşită interpretarea textului de lege în sensul că indemnizaţia trebuie calculată nu în raport de toate veniturile salariatului, ci prin raportare doar la sporurile cu caracter permanent.

În mod greşit tribunalul a apreciat că această clauză contractuală este neclară, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, ea a fost formulată în mod neechivoc, astfel că nu era nevoie ca tribunalul să aplice regula de interpretare conform căreia în caz de dubiu clauza trebuie interpretată în favoarea debitorului.

Pe de altă parte, art.145 din Codul muncii, la care face referire instanţa de fond, are în vedere un cuantum minim al indemnizaţiei de concediu, care, potrivit alin.1, nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent.

Este vorba despre o prevedere minimală şi nimic nu împiedică părţile să prevadă prin clauzele contractului colectiv de muncă un cuantum mai mare al indemnizaţiei de concediu de odihnă, ceea ce s-a şi întâmplat în speţă.

În aceste condiţii, Curtea a apreciat că în mod greşit angajatorul a calculat pentru reclamanţi indemnizaţia de concediu de odihnă numai în raport de salariul de bază şi de sporurile cu caracter permanent, cu excluderea celorlalte venituri obţinute în cele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, încălcând în acest fel dispoziţiile obligatorii ale contractului colectiv de muncă.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul rt.278 din Codul muncii şi art.312 Cod procedură civilă, a admis recursul şi a modificat în parte sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea şi îl va obliga pe pârâtul OCPI Argeş să plătească reclamanţilor următoarele drepturi salariale: sporul de confidenţialitate pe perioada 12.08.2009-31.12.2009, prima de Paşte pe anul 2010 şi diferenţele de indemnizaţie de concediu de odihnă pe anul 2008, rezultând din raportarea la toate veniturile obţinute în ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul.

Toate aceste sume vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, în raport de dispoziţiile art.161 alin.4 din Codul muncii (în forma în vigoare la data naşterii drepturilor). A fost menţinută în rest sentinţa.