Secţia I civilă

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
CONTENCIOS
1. Aplicarea principiului autorităţii de lucru judecat în situaţia soluţionării a două cauze având acelaşi capăt principal de cerere.
Art.166 Cod procedură civilă

Art. 1201 Cod civil

Art. 5 alin.3 din Legea nr.50/1991
În decizia nr. 28/A-C/4 mai 2011, Curtea de Apel a reţinut că demolarea acoperişului se face exclusiv în interesul reclamantei care aduce modificări importante construcţiei (supraetajare), de natură să încarce clădirea şi să îi schimbe şi aspectul exterior, astfel că pârâtele evaluând schimbările prin prisma interesului lor propriu pot să le refuze fără a fi acuzate că săvârşesc un abuz. Abuzul ar putea fi invocat în situaţia în care ar încălca dreptul de proprietate exclusiv al reclamantei ori în situaţia în care pârâtele s-ar opune nejustificat luării unor măsuri de conservare imobilului, utile tuturor proprietarilor pentru exercitarea normală a dreptului lor asupra părţilor comune şi chiar asupra părţilor individuale

Se mai reţine că, dacă potrivit Normelor metodologice ale Legii nr.50/1991, acordul vecinilor este necesar potrivit pct. 2.5.6. din conţinutul cadru al documentaţiei, atunci când se efectuează lucrări în condiţiile art.27 alin.1 din Normele metodologice, a fortiori dacă asemenea lucrări se efectuează asupra spaţiului aflat în proprietate comună, forţată şi perpetuă, acordul coproprietarilor este necesar.

În acest context, în mod legal autoritatea pârâtă a impus obţinerea acordului celorlalţi coproprietari, în condiţiile art. 5 alin.3 din Legea nr.50/1991, avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism fiind parte integrantă din autorizaţia de construire.

Chiar dacă sub aspectul cererii de despăgubiri nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, aceasta nefiind formulată anterior, curtea constată că acestea reprezintă un capăt accesoriu şi determinat de capătul principal de cerere, faţă de care efectul autorităţii de lucru judecat se produce.

Cauza acţiunii este aceeaşi cu privire la capătul de cerere prin care se solicită emiterea autorizaţiei de construire, fiind distinctă numai în ce priveşte despăgubirile solicitate în prezentul demers judiciar, rezultate din atitudinea autorităţii pârâte.

Ca atare, reţinând autoritatea de lucru judecat a soluţiei pronunţată irevocabil în dosarul nr.2669/90/2009, pentru primul capăt, cererile accesorii privind acordarea daunelor materiale şi morale se impun a fi respinse ca nefondate.

(Decizia nr. 43/R-CONT/11 Ianuarie 2013)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, Secţia a II a civilă la nr.1825/90/2011 reclamanta SC V. SRL, a chemat în judecată pe pârâţii Oraşul Băile Olanesti prin Primar şi Primarul Oraşului Băile Olanesti solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la emiterea autorizaţiei de construire pentru unitatea 104, str. B., oraş Băile Olăneşti – demolare acoperiş şi supraetajare, precum şi obligarea pârâţilor la plata daunelor cominatorii de 500 lei pe zi de întârziere de la data de hotărârii judecătoreşti şi la plata despăgubirii în cuantum de 100.000 lei pentru daunele morale şi materiale pricinuite prin refuzul.

În motivarea acţiuni reclamanta a arătat că prin cererea pentru emiterea autorizaţiei de construire a solicitat pârâţilor emiterea autorizaţiei de construire în vederea executării lucrărilor de demolare acoperiş şi supraetajare la unitatea 104 situată în Băile Olăneşti, str.B., proprietatea exclusivă a reclamantei, unitate ce reprezintă etajul 2 al imobilului situat la aceeaşi adresă, în care etajul 1 este unitatea 97 tot proprietatea exclusivă a reclamantei.

Reclamanta a depus toată documentaţia necesară inclusiv acordul notarial al proprietarului unităţii nr.97 în calitatea sa de unic vecin al unităţii nr. 104 pentru care a solicitat autorizaţie de construire. Deşi certificatul de urbanism a fost eliberat pentru executarea de lucrări de construire atât la etajul 2 cât şi la etajul 1 şi parter, a solicitat autorizaţie numai pentru unitatea 104 respectiv pentru etajul 2 al clădirii ce îi aparţine în exclusivitate, ce nu are coproprietari şi are ca singur vecin etajul 1 (unitatea 97) ce constituie tot proprietatea exclusivă a sa, astfel încât apare ca nelegală şi abuzivă solicitarea pârâţilor de a prezenta acordul notarial al coproprietarilor, fără a preciza care sunt aceştia.

Totodată, deşi a făcut numeroase demersuri şi a revenit de mai multe ori cu cereri şi cu completări ale documentaţiei, pârâţii au refuzat şi refuză în continuare să îi elibereze autorizaţia solicitată, motivând că nu s-a respectat certificatul de urbanism privind acordul notarial al coproprietarilor.

Reclamanta a arătat că a formulat plângere prealabilă în baza dispoziţiilor art.7 din Legea nr.554/2004, la care a primit răspuns negativ cu motivarea suplimentară din partea pârâţilor, că nu sunt aplicabile nici dispoziţiile Legii nr.170/2010 prin care se modifică art.45 din Legea nr.7/1996.

Datorită refuzului nejustificat al pârâţilor în a face demersurile necesare şi a elibera autorizaţia solicitată, refuz care i-a creat un imens prejudiciu material şi moral, a solicitat ca pârâţi să fie obligaţi atât la daune cominatorii de 500 lei pe zi de întârziere în eliberarea autorizaţiei solicitate, cât şi la despăgubiri în cuantum de 100.000 lei.

Prin întâmpinarea depusă pârâţi Oraşul Băile Olanesti prin Primar şi Primarul Oraşului Băile Olanesti, au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oraşului Băile Olăneşti şi excepţia autorităţii de lucru judecată.

În motivarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Oraşului Băile Olăneşti s-a arătat că potrivit dispoziţiilor Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale unitatea administrativ teritorială - oraşul - este persoană juridică cu drepturi şi obligaţii însă competenţa de a emite autorizaţia de construire revine primarului potrivit dispoziţiilor art.63 alin.5 lit.„g” din acelaşi act normativ.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat pârâţii au precizat că reclamanta a mai solicitat în instanţă obligarea autorităţii publice locale la eliberarea autorizaţiei de demolare/construire pentru imobilul în discuţie (dosar nr.2669/90/2009), acţiune ce a fost respinsă prin sentinţa civilă nr.413/23.02.2010 rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia Curţii de Apel Piteşti în data de 28.05.2010, fiind întrunite prevederile art. 1201 cod civil coroborat cu art. 166 cod procedură civilă, existând identitate de obiect, părţi şi cauză.

Pe fondul cauzei au solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată. Reclamanta nu deţine acordul vecinilor în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie, pentru demolarea acoperişului şi reconstrucţia acestuia.

Cererea de eliberare a autorizaţiei de construcţie formulată de reclamantă a fost respinsă deoarece reclamanta şi ceilalţi vecini au ca spaţii comune acoperişul şi terenul pe care se află imobile şi care este în indiviziune, motiv pentru care este necesar acordul celorlalţi proprietari (vecini) la obţinerea autorizaţiei de construcţie iar prin modificările aduse reclamanta a schimbat destinaţia imobilului aflat în str. B., astfel că din spaţiu comercial l-a transformat în unitate de cazare.

Prin sentinţa nr.1277/10 aprilie 2012, Tribunalul Vâlcea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oraşul Băile Olanesti prin Primar invocată de pârâţii Oraşul Băile Olanesti prin Primar şi Primarul Oraşului Băile Olanesti, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC V. SRL Băile Olanesti faţă de pârâtul Oraşul Băile Olanesti prin Primar.

A fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţii Oraşul Băile Olanesti prin Primar şi Primarul Oraşului Băile Olanesti.

A fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Băile Olanesti prin Primar şi Primarul Oraşului Băile Olanesti, fiind obligat pârâtul Primarul Oraşului Băile Olanesti să emită autorizaţia de construire.

Au fost respinse cererile privind acordarea despăgubirilor.

Pârâtul Primarul Oraşului Băile Olanesti a fost obligat să plătească reclamantei SC V. SRL suma de 4,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că potrivit art. 4 din Legea nr. 50/1991 titularul dreptului de a emite autorizaţie de construire este primarul oraşului, unitatea administrativă neavând calitate procesuală pasivă întrucât nu este subiect al raportului juridic.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, analizând considerentele sentinţei nr.413/23.02.2010 a Tribunalului Vâlcea, instanţa a constatat că soluţia instanţei are ca temei de drept prevederile art. 480 Cod civil şi anume consecinţele ce derivă din exercitarea dreptului de proprietate comună or, cauza de faţă se fundamentează pe Legea nr.50/1991 legea specială şi prin urmare între cele două procese nu există identitate de cauză.

Societatea reclamantă prin cererea de emiterea a autorizaţiei de construire a solicitat primarului pârât autorizaţie de construire pentru demolare acoperiş unitate 104 şi amenajare unitate 104, depunând documentaţia tehnică necesară.

Potrivit înscrisului de la dosar pârâtul a refuzat emiterea autorizaţiei, singurul motiv fiind acela că nu a prezentat acordul vecinilor în forma autentică, documentaţia tehnică fiind completă.

Din actele întocmite de ISC şi Instituţia Prefectului precum şi din procesul verbal de cercetare la faţa locului s-a reţinut că reclamanta a executat lucrările pentru care solicitase autorizare.

Conform raportului de expertiză întocmit de expert P. M., autorizat MLPAT, lucrările de reamenajare executate nu aduc încărcări permanente la care a fost şi variabile mai mari decât încărcările la care a fost dimensionată structura, clădirea având asigurată în continuare, rezistenţa, stabilitatea şi siguranţa în exploatare.

În ceea ce priveşte acordul vecinilor, pct.2.5.6 din Anexa 1 la Legea nr.50/1991 prevede că acest acord exprimat în formă autentică este necesar pentru construcţiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate şi numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora, pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente, precum şi în cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie decât cea a clădirilor învecinate.

Instanţa a reţinut că acest acord nu este necesar pentru că situaţia de fapt nu se încadrează în nicio ipoteză a textului de lege.

Potrivit raportului de expertiză rezultă că la execuţia lucrărilor s-a respectat şi proiectul şi compartimentările din zidărie, neexistând modificări la compartimentări din proiect sau intervenţii în structura clădirii, astfel că nu sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea spaţiilor vecine.

Referitor la schimbarea destinaţiei instanţa a reţinut că nu există o astfel de schimbare în sensul legii, toate spaţiile din imobil fiind destinate comerţului. Lucrările executate de reclamantă în interesul unităţilor nu necesită autorizare fiind incluse în prevederile art.11 din Legea nr.50/1991 întrucât nu afectează structura de rezistenţă. Faptul că reclamanta a schimbat tipul de activităţi comerciale nu echivalează cu schimbarea destinaţiei clădirii, fiind necesare pentru aceasta alte tipuri de autorizaţi nu autorizaţie de construire.

Prin urmare este necesară autorizaţie de construire numai pentru demolare acoperiş şi supraetajare.

A reţinut tribunalul că în condiţiile în care s-a depus documentaţia tehnică iar acordul vecinilor nu este necesar, refuzul autorităţii este unul nejustificat. Lucrările fiind executate se impune intrarea în legalitate, soluţie mult mai judicioasă decât demolarea lucrărilor.

Cererile în despăgubiri au fost respinse ca nefondate deoarece nu există dovezi că pârâtul va întârzia în emiterea actului administrativ iar societatea reclamantă nu a înregistrat nici un prejudiciu moral.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Primarul Oraşului Băile Olăneşti solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei şi admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, iar subsidiar respingerea acţiunii ca nefondată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, se arată că hotărârea nu este motivată, în argumentele pe care se sprijină instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, pronunţând o hotărâre lipsită de temei legal.

Greşit a reţinut instanţa că s-a solicitat acordul vecinilor, deşi era vorba despre acordul coproprietarilor, condominiul fiind o proprietate indiviză pentru modificarea căreia este obligatorie obţinerea acordului tuturor coproprietarilor.

Această problemă a fost lămurită irevocabil în dosarul nr.2779/90/2009, în care instanţa a reţinut expres că este vorba despre un drept de proprietate comună forţată asupra acoperişului, astfel că motivarea respingerii excepţiei autorităţii de lucru judecat este vădit nefondată.

Din Cartea funciară colectivă rezultă că proprietatea este compusă dintr-o parte proprietate individuală şi o parte proprietate comună, care include acoperişul, terasele, coşurile de fum, subsolurile, astfel că nu se poate reţine abuzul autorităţii locale pentru refuzul emiterii actului administrativ.

Sunt învederate prevederile art.5 alin.3 din Legea nr.50/1991, care precizează actele necesare pentru emiterea autorizaţiei de construcţie.

Şi în procesul verbal de control, anexă la documentaţia de autorizare a executării lucrărilor de construcţie, se solicită expres acordul vecinilor exprimat în formă autentică în vederea schimbării destinaţiei în clădirile existente, situaţie faţă de care sentinţa este nelegală.

S.C. V. S.R.L. Băile Olăneşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătându-se că documentaţia este completă, autorizaţia fiind solicitată numai pentru unitatea 104, respectiv pentru etajul doi al clădirii, ce nu are coproprietar, fiind proprietate exclusivă a intimatei.

La cercetarea locală s-a arătat realitatea, instanţa de fond admiţând în mod legal cererea.

Se arată de asemenea, că nu s-a formulat recurs pentru petitele respinse, dovadă că scopul principal urmărit este acela de a intra în legalitate.

De asemenea, lucrarea executată nu afectează structura de rezistenţă a imobilului şi nici spaţiile deţinute de alte societăţi la parterul clădirii, fiecare dintre acestea având intrare directă din spaţiul public, aspect constatat direct la cercetarea locală.

În recurs, în cadrul probei cu înscrisuri, în temeiul art.305 Cod procedură civilă, a fost depusă la dosar autorizaţia de construire nr.21/23 noiembrie 2012, emisă pentru U. I. administrator al S.C. I. S.R.L. şi cerere de eliberare a certificatului de urbanism.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În litigiul anterior, ce a format obiectul dosarului nr.2669/90/2009, aceeaşi reclamantă a chemat în judecată pe Primarul Oraşului Băile Olăneşti şi Consiliul Local pentru a fi obligat primarul să emită autorizaţie de construire pentru executarea lucrărilor de amenajare la imobilul proprietatea reclamantei situat în oraşul Băile Olăneşti, str.B. judeţul Vâlcea, anularea actelor premergătoare prin care s-a impus obligaţia obţinerii acordului coproprietarilor pentru eliberarea autorizaţiei de construire, precum şi obligarea la daune cominatorii.

În cauza respectivă au formulat cerere de intervenţie în interes propriu S.C. T. S.R.L. şi S.C. I. S.R.L., care au susţinut că nu au fost de acord cu efectuarea lucrării de modificare a spaţiului comun în calitate de coproprietari asupra unor cote indivize din construcţie şi terenul aferent.

Prin sentinţa nr.413/23.02.2010, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, irevocabilă prin decizia nr.758/28.05.2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. V. S.R.L. şi admisă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de cele două societăţi menţionate.

A reţinut instanţa irevocabil, că reclamanta este proprietara unui imobil situat în oraşul Băile Olăneşti, str.B. judeţul Vâlcea, însă acesta cuprinde şi o parte proprietate comună, forţată şi perpetuă, asupra cărora reclamanta este coproprietar cu alte persoane juridice, astfel că se impune acordul acestora pentru obţinerea autorizaţiei de construire.

În decizia Curţii de Apel, faţă de criticile aduse în recurs, s-a arătat că intervenientele S.C. T. S.R.L. şi S.C. I. S.R.L. nu sunt vecine, ci coproprietari ai acoperişului care face obiectul lucrărilor de demolare şi de ridicare a lui cu încă un etaj. Prin urmare, fiind coproprietari asupra acestei părţi din imobil este necesar acordul lor, în caz contrar fiindu-le încălcat dreptul de proprietate.

S-a reţinut, prin urmare, irevocabil, în acest context, că Primarul Oraşului Băile Olăneşti a refuzat justificat eliberarea autorizaţiei de construire.

De asemenea, a mai reţinut Curtea că acordul dat de fostul proprietar al imobilului, respectiv S.C. R. S.R.L. nu conferă niciun drept reclamantei şi nicio obligaţie în privinţa intervenientelor, analizată ca o obligaţie reală propter rem.

Faţă de dispoziţiile Codului civil anterior, Curtea a constatat că administrarea bunurilor aflate în indiviziune se face cu acordul unanim al coproprietarilor, iar nu după regula majorităţii.

Ca atare, pentru analizarea primului motiv de recurs, este necesar să se verifice dacă situaţia juridică a părţilor a rămas neschimbată faţă de momentul la care s-a soluţionat pricina anterioară.

Tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, cerută de art.1201 Cod civil anterior, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, este întrunită.

Astfel, în ceea ce priveşte părţile care au figurat în litigiul anterior, obiectul cererilor, cauza acţiunii şi respectiv constatarea necesităţii acordului tuturor coproprietarilor, pentru efectuarea lucrării de demolare a acoperişului şi supraetajare, situaţia din cele două dosare este aceeaşi.

Este certă identitatea de părţi, reclamanta şi pârâtul Primarul Oraşului Băile Olăneşti, regăsindu-se ca părţi şi în litigiul anterior.

Faptul că în dosarul nr.2669/90/2009, cererea a fost formulată şi în contradictoriu cu Consiliul local al oraşului Băile Olăneşti, deşi acesta nu are atribuţii în emiterea autorizaţiei de construire, nu are relevanţă, cu atât mai mult cu cât prin sentinţa nr.413/23 februarie 2010, Tribunalul Vâlcea a reţinut că Primarul localităţii emite autorizaţie de construire potrivit Legii nr.50/1991, iar nu Consiliul Local, ca legislativ local.

O situaţie similară se regăseşte în prezenta cerere, în ce priveşte Oraşul Băile Olăneşti, chemat în judecată pentru opozabilitate, această persoană juridică neavând atribuţii exprese în emiterea autorizaţiei de construire, aşa cum de altfel a constatat şi prima instanţă, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Astfel, potrivit art.4 alin.1 lit.b) din Legea nr.50/1991, autorizaţiile de construire se emit de primarii municipiilor, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al acestora, cu excepţia lucrărilor pentru terenuri care depăşesc limita unei unităţi administrativ-teritoriale, ceea ce nu este cazul în speţă.

Pe cale de consecinţă, chiar dacă prin adăugarea unui alt subiect de drept, reclamanta tinde să înlăture autoritatea de lucru judecat, determinată de identitatea părţilor, Curtea constată că Oraşul Băile Olăneşti nu are atribuţii în emiterea autorizaţiei de construire, calitatea sa procesuală pasivă putând fi analizată cel mult în privinţa celui de-al treilea capăt de cerere, referitor la daune materiale şi morale.

Pe de altă parte, în dosarul de faţă aceleaşi societăţi comerciale S.C. T. S.R.L. şi S.C. I. S.R.L. au formulat cerere de intervenţie solicitând respingerea acţiunii reclamantei, însă instanţa a respins în principiu cererea de intervenţie prin încheierea din 20 septembrie 2011, reţinându-se inadmisibilitatea acesteia faţă de natura raportului juridic de drept administrativ.

Prin urmare, şi asupra acestui aspect, Curtea constată încălcarea de către prima instanţă a aspectelor juridice dezlegate irevocabil anterior, cererea de intervenţie formulată anterior, de asemenea într-un litigiu de drept administrativ, fiind admisă atât în principiu, cât şi pe fond (dosarul nr.2669/90/2009).

Faţă de toate acestea, rezultă că sub aspect subiectiv, cadrul procesual a fost constituit distinct faţă de primul litigiu, pentru a nu se putea reţine integral identitatea de părţi, însă în egală măsură Curtea nu poate trece peste faptul că prin admiterea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive, cadrul procesual subiectiv a fost restrâns la persoanele implicate în procedura de emitere a autorizaţiei de construire, astfel că asupra acestui aspect există identitate de părţi.

În ce priveşte obiectul cererii, Curtea constată de asemenea că în litigiul de faţă reclamanta urmăreşte obţinerea autorizaţiei de construire pentru aceeaşi unitate situată în oraşul Băile Olăneşti şi pentru aceeaşi lucrare de demolare acoperiş şi supraetajare, deja efectuată, aşa cum rezultă din procesul verbal de cercetare locală din 29.02.2012, însoţit de fotografii. Situaţia rezultă din expertiza tehnică depusă la dosar, în care s-a arătat că din examinarea construcţiei la faţa locului rezultă că la execuţie s-a respectat proiectul, iar din procesul verbal de control din 23.11.2009, rezultă cu certitudine că la momentul întocmirii acestuia lucrările, executate cca.90%, cuprindeau şi supraetajarea şi demolarea acoperişului.

Curtea reţine totodată, că în dosarul nr.2669/90/2009, s-a solicitat emiterea autorizaţiei de construire pentru executarea aceloraşi lucrări, fără ca situaţia de fapt prezentă să difere de cea anterioară, lipsind şi în prezent acordul coproprietarilor.

Astfel, societăţile comerciale interveniente şi reclamanta sunt coproprietare forţate şi perpetue asupra terenului aferent construcţiei, din care au dobândit în proprietate exclusivă, anumite părţi de la S.C. R. S.R.L..

Din contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.2154/23.12.2008, respectiv nr.105/28.01.2009, rezultă că S.C. T S.R.L. şi S.C. I S.R.L. au dobândit din imobilul situat în oraşul Băile Olăneşti, str.B judeţul Vâlcea anumite părţi din construcţie şi teren, în cotă parte indiviză de 46,4 mp., respectiv 33,03 mp.

Din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.45/15.01.2009, rezultă că reclamanta a dobândit de la aceeaşi societate: unitate individuală 306-C1-U9 hol casa scării, precum şi teren în cotă parte indiviză de 30,6 mp., unitatea 57 parter, etaj 1, etaj 2 cu teren cotă parte indiviză de 240,36 mp., unitatea nr.97 cu teren cotă parte indiviză de 92,83 mp. şi unitatea nr.104 cu teren cu cotă parte indiviză de 42,12 mp.

Ca atare, într-adevăr reclamanta a dobândit o parte însemnată din imobilul construcţie, însă, nu este proprietar exclusiv al acestuia şi cu atât mai puţin asupra terenului, care se află în proprietate indiviză între cumpărători.

Pe de altă parte, din contractul de vânzare-cumpărare nr.45/15.01.2009, rezultă că reclamanta deţine în proprietate unităţile nr.97 şi 104, fără ca în descrierea acestora să fie cuprins expres acoperişul sau podul construcţiei.

Nici în contractele de vânzare-cumpărare ale celorlalte cumpărătoare nu se face menţiune despre pod sau acoperiş, însă este cert că la momentul dobândirii acestora construcţia avea acoperiş, care se prezenta aşa cum rezultă din fotografia depusă anexat procesului verbal de cercetare locală, reclamanta solicitând ulterior emiterea certificatului de urbanism tocmai în vederea obţinerii autorizaţiei de demolare.

Ca atare, acest spaţiu reprezintă proprietate comună, forţată şi perpetuă a dobânditorilor dreptului de proprietate, ca şi terenul aferent construcţiei care este expres menţionat în contractele de vânzare-cumpărare.

Atare aspect a fost lămurit irevocabil în litigiul anterior (dosar nr. 2669/90/2009), nemaiputând fi pus în discuţie. De asemenea, aspectele care nu intră între elementele autorităţii de lucru judecat, dar care susţin dezlegarea juridică a litigiului, în speţă starea de coproprietate forţată şi perpetuă, trebuie să se coroboreze şi să respecte soluţiile pronunţate anterior, irevocabil, de către instanţele judecătoreşti, cum este cazul litigiului de faţă.

Asupra acestei chestiuni, curtea reţine că, faţă de dispoziţiile art.5 alin.2 din Legea nr.71/2011, situaţia rămâne neschimbată şi sub actuala reglementare. Astfel, potrivit art.649 alin.1 Cod civil, sunt considerate părţi comune, aflate în proprietate comună forţată şi perpetuă, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel: terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaţa construită, cât şi din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; fundaţia, curtea interioară, structura, structura de rezistenţă, pereţii perimetrali şi despărţitori dintre proprietăţi şi/sau spaţiile comune, acoperişul, terasele, scările şi casa scărilor, holurile, pivniţele şi subsolurile necompartimentate, rezervoarele de apă, centralele termice proprii şi ascensoarele; instalaţiile comune etc.

Art.653 Cod civil arată că fiecare coproprietar poate folosi atât spaţiul care constituie bunul principal, cât şi părţile comune, fără a aduce atingere drepturilor celorlalţi proprietari şi fără a schimba destinaţia clădirii.

Totodată, art.658 alin.1 Cod civil prevede că încetarea destinaţiei de folosinţă comună pentru părţile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî cu acordul tuturor coproprietarilor.

Prin urmare orice schimbare a destinaţiei şi folosinţei părţilor comune, trebuie convenită de toţi coproprietarii.

Curtea mai reţine că, în dosarul nr.2779/90/2009, invocat în întâmpinare, prin sentinţa nr.684/2010 a fost admisă în parte cererea reclamantei, fiind obligate pârâtele (interveniente în prezenta cauză) să-şi dea acordul scris în formă autentică pentru executarea lucrărilor de amenajare la imobilul proprietatea reclamantei situat în Băile Olăneşti, str. B., judeţul Vâlcea, iar în cazul unui refuz hotărârea să ţină loc de acord scris pentru efectuarea lucrărilor menţionate.

Însă, după admiterea apelului formulat de intervenientele din prezentul dosar, împotriva sentinţei nr.684/C/7 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, Secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu reclamanta S.C. V. S.R.L., prin decizia nr.28/4 mai 2011 a fost schimbată sentinţa în sensul că a fost respinsă în tot acţiunea, iar potrivit site-ului instanţei supreme, decizia este irevocabilă.

În decizia nr.28/A-C/4 mai 2011, Curtea de Apel a reţinut că demolarea acoperişului se face exclusiv în interesul reclamantei care aduce modificări importante construcţiei (supraetajare), de natură să încarce clădirea şi să îi schimbe şi aspectul exterior, astfel că pârâtele evaluând schimbările prin prisma interesului lor propriu pot să le refuze fără a fi acuzate că săvârşesc un abuz. Abuzul ar putea fi invocat în situaţia în care ar încălca dreptul de proprietate exclusiv al reclamantei ori în situaţia în care pârâtele s-ar opune nejustificat luării unor măsuri de conservare imobilului, utile tuturor proprietarilor pentru exercitarea normală a dreptului lor asupra părţilor comune şi chiar asupra părţilor individuale

Se mai reţine că, dacă potrivit Normelor metodologice ale Legii nr.50/1991, acordul vecinilor este necesar potrivit pct.2.5.6. din conţinutul cadru al documentaţiei, atunci când se efectuează lucrări în condiţiile art.27 alin.1 din Normele metodologice, a fortiori dacă asemenea lucrări se efectuează asupra spaţiului aflat în proprietate comună, forţată şi perpetuă, acordul coproprietarilor este necesar.

În acest context, în mod legal autoritatea pârâtă a impus obţinerea acordului celorlalţi coproprietari, în condiţiile art.5 alin.3 din Legea nr.50/1991, avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism fiind parte integrantă din autorizaţia de construire.

Chiar dacă sub aspectul cererii de despăgubiri nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, aceasta nefiind formulată anterior, curtea constată că acestea reprezintă un capăt accesoriu şi determinat de capătul principal de cerere, faţă de care efectul autorităţii de lucru judecat se produce.

Cauza acţiunii este aceeaşi cu privire la capătul de cerere prin care se solicită emiterea autorizaţiei de construire, fiind distinctă numai în ce priveşte despăgubirile solicitate în prezentul demers judiciar, rezultate din atitudinea autorităţii pârâte.

Ca atare, reţinând autoritatea de lucru judecat a soluţiei pronunţată irevocabil în dosarul nr.2669/90/2009, pentru primul capăt, cererile accesorii privind acordarea daunelor materiale şi morale se impun a fi respinse ca nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat de pârâtul Primarul oraşului Băile Olăneşti şi a modificat sentinţa, în sensul că a respins cererea.