Secţia I civilă

(Decizia nr. 2000/R-CONT/05 Iunie 2013)
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 03.04.2012, reclamantul G. A. a solicitat anularea adresei nr.***/26.03.2012 emisă de Serviciul Rutier Vâlcea (SPR) din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea (IPJ Vâlcea), prin care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului său de a conducere autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că măsura a fost dispusă fără a se reţine în sarcina sa săvârşirea vreunei abateri în legătură cu neacordarea priorităţii de trecere pentru pietonul M. D. care, angajându-se în traversarea străzii fără a se asigura, a provocat accidentarea sa de către autoturismul condus de reclamant.

Prin sentinţa nr.3535/09.10.2012 Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă a respins cererea reclamantului, reţinând următoarele:

La data de 20.12.2011, în timp ce conducea autoturismul marca Toyota Avensis, proprietate personală, cu nr. de înmatriculare nr. ***, pe raza Municipiului Rm.Vâlcea, reclamantul G.A., a lovit cu oglinda retrovizoare stânga pe numitul D.M., care se angajase în traversarea străzii M. din Rm.Vâlcea, pe trecerea de pietoni, fiind diagnosticat cu „fractură fără deplasare maleolă tibială dreapta, contuzie cot stâng”, motiv pentru care, reclamantului i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal.

IPJ Vâlcea a reţinut permisul de conducere al reclamantului în baza art. 111 alin. 4 din OUG nr. 195/2002.

Prin rezoluţia procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1/P/2012 din 16.03.2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal, deoarece părţile s-au împăcat, împăcarea înlăturând răspunderea penală potrivit art. 132 Cod procedură penală.

În baza acestei rezoluţii Serviciul Rutier din cadrul IPJ Vâlcea, a întocmit referatul de suspendare a dreptului reclamantului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile, aprobat de şeful poliţiei rutiere, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 103 alin. 1 lit. c din OUG nr. 195/2002.

Potrivit textului legal respectiv „Suspendare exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune …pentru o perioadă de 90 de zile, când fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, dacă pentru regula de circulaţie încălcată, prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce”, iar, potrivit alin. 1¹ din acelaşi articol, în situaţia „prevăzută la alin. 1 lit. c suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie se dispune de către şeful poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta”.

Rezultă că decizia şefului poliţiei rutiere din cadrul IPJ Vâlcea nr. ***/26.03.2012 este temeinică şi legală, neexistând nici un motiv de anulare a acesteia.

Nu pot fi reţinute susţinerile reclamantului în sensul că decizia contestată a fost emisă fără să existe probe din care să rezulte încălcarea de către acesta a prevederilor OUG nr. 195/2002 sau a regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, în sensul că nu ar fi acordat prioritate pietonului D.M., deoarece organele de poliţie rutieră au efectuat cercetare la faţa locului şi au întocmit dosarul penal nr. 1/P/2012 privind pe reclamant pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal, aspect reţinut şi prin rezoluţia procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1/P/2012 din 16.03.201. În această situaţie nu se mai întocmeşte proces verbal de contravenţie aşa cum se procedează la săvârşirea contravenţiei privind nerespectarea dispoziţiilor circulaţiei pe drumurile publice.

Împotriva sentinţei a formulat recurs reclamantul, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 şi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând următoarele:

În data de 20.12.2011, pietonul D.M. a traversat strada, fără a se asigura, fiind lovit de autovehiculul condus de reclamant în municipiul Rm.Vâlcea.

În urma cercetărilor penale efectuate faţă de reclamant a fost pronunţată soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru fapta de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.1 şi 3 Cod penal, în temeiul art.228 alin.4 Cod procedură penală raportat la art.10 lit.h) Cod procedură penală, luându-se act de împăcarea părţilor.

În ciuda soluţiei de mai sus Serviciul Poliţie Rutieră din cadrul Poliţiei Vâlcea a comunicat reclamantului că nu are dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile, din cauza încălcării dispoziţiilor art.103 lit.c) din OUG nr.195/2002 în data de 20.12.2011.

Măsura luată de SPR – IPJ Vâlcea şi sentinţa primei instanţe sunt nelegale, întrucât nu poate fi aplicată o sancţiune complementară sau accesorie fără ca să fie aplicată şi o sancţiune principală.

Astfel, în privinţa reclamantului, după ce s-a constatat că nu poate fi antrenată răspunderea penală a acestuia pentru evenimentul rutier din data de 20.12.2011 şi consecinţele acestuia, nu se putea lua măsura complementară a suspendării dreptului de conducere pentru 90 de zile fără ca în prealabil să se constate printr-un proces-verbal contravenţional că a săvârşit o contravenţie la regimul circulaţiei rutiere şi fără a-i fi fost aplicată o sancţiune contravenţională principală.

Practic, în aplicarea art.95, 96 şi 109 din OUG nr.195/2002, respectiv în aplicarea art.15 şi 16 din OG nr.2/2001 şi a art.180 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, pentru a putea dispune suspendarea dreptului de a conduce, SPR trebuia să încheie mai înainte un proces-verbal prin care să constate contravenţia săvârşită, cu descrierea faptei şi indicarea actului normativ, şi prin care să aplice sancţiunea contravenţională principală a amenzii sau avertismentului, precum şi sancţiunea complementară sau măsura tehnico-administrativă dispusă.

În speţă, nu rezultă că a fost încheiat un astfel de proces-verbal care să constate săvârşirea unei abateri şi prin care să fie aplicată o sancţiune contravenţională principală.

Reclamantul a mai arătat că procesul verbal de cercetare la faţa locului la care face referire tribunalul în sentinţa recurată nu reprezintă un act de constatare a unei contravenţii. În plus, prin acesta nu s-a stabilit o sancţiune contravenţională împotriva sa, în calitate de conducător auto.

Au mai fost invocate dispoziţiile art.30 alin.2 din OG nr.2/2001 potrivit cărora, în cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau instanţă că ea ar fi constituit contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a faptei împreună cu soluţia organului judiciar se trimit deîndată organelor în drept să constate contravenţia pentru a lua măsurile ce se impun. Or, în speţă, SPR nu a fost sesizat în sensul aplicării unei sancţiuni contravenţionale pentru că fapta reclamantului din data de 20.11.2012 ar fi constituit o contravenţie.

În final, s-a mai arătat că în prezent aplicarea unei sancţiuni contravenţionale pare a fi prescrisă în raport de dispoziţiile art.13 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispoziţiile art.304¹ Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Prin actul contestat în speţă Şeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Vâlcea a dispus suspendarea dreptului recurentului - reclamant de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 06.04.2012, în temeiul art. 103 alin. 1 lit. c) din OUG nr. 195/2002/R.

Potrivit textului legal care a stat la bază măsurii de mai sus, citat şi în sentinţa recurată, „suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune … pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, dacă pentru regula de circulaţie încălcată prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce”.

De asemenea, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, potrivit art. 103 alin. 1¹, măsura se dispune de către şeful poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta.

În speţă este realizată a doua ipoteză a legii pentru care se dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce, anume ipoteza accidentului de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, iar procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale.

Prin urmare, fapta pentru care a fost cercetat recurentul - reclamant nu a fost una relativă la săvârşirea unei abateri rutiere care a întrunit elementele constitutive ale unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dar faţă de care procurorul a dat soluţia neînceperii urmăririi penale, ci o altă faptă, anume una împotriva unor valori ocrotite de Codul penal, iar nu de OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Astfel, neînceperea urmăririi penale s-a dat pentru infracţiunea de vătămarea corporală a unei persoane.

În această situaţie lege nu impune ca, pentru a se putea dispune suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, poliţistul rutier să întocmească un proces verbal de contravenţie în care să constate, printre alte menţiuni impuse de OUG nr. 195/2002, de Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 şi de OG nr. 2/2001, fapta săvârşită ce constituie contravenţie rutieră şi să aplice o amendă contravenţională principală.

Este adevărat că suspendarea dreptului de a conduce este o sancţiune contravenţională complementară, care se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului, potrivit art. 96 din OUG nr. 195/2002, însă doar atunci când este săvârşită o contravenţie prevăzută de OUG nr. 195/2002, potrivit art. 95 alin. 1.

În speţă, deşi fapta de vătămare corporală a fost săvârşită de recurentul - reclamant prin încălcarea unei reguli de circulaţie (neacordarea de prioritate unui pieton angajat în traversarea străzii pe marcaj pietonal, prin loc semnalizat corespunzător, după cum rezultă din Raportul de reţinere nr. ***/21.12.2011 întocmit de Poliţia Mun.Rm.Vâlcea – Biroul Rutier) pentru care OUG nr. 195/2002 prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, art. 103 alin. 1 lit. c) sus citat stabileşte suspendarea exercitării dreptului de a conduce exclusiv în considerarea faptei de vătămare corporală pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar nu în considerarea abaterii în sine de neacordare a priorităţii care a dus la vătămarea corporală a pietonului.

Măsura de suspendare dispusă în temeiul art. 103 este stabilită de lege ca o măsură distinctă de măsura dispusă de poliţistul rutier care constată contravenţia la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Pentru aceleaşi raţiuni nu sunt incidente nici dispoz. art. 30 alin. 2 din OG nr. 2/2001 conform cărora „În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că ea ar putea constitui contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii”.

Astfel, în speţă nu fapta de neacordare a priorităţii de trecere a fost urmărită ca infracţiune şi nu faţă de aceasta a fost dată soluţia de neîncepere a urmăririi penale. Ca atare, pentru a se dispune suspendarea dreptului recurentului de a conduce nu trebuia să fie încheiat proces verbal de contravenţie prin care să fie aplicată o sancţiune principală faţă de abaterea de neacordare prioritate săvârşită de acesta.

Pentru cele expuse, concluzionând în sensul că măsura dispusă faţă de recurentul - reclamant a fost legal luată, în situaţia în care sunt întrunite cerinţele art. 103 alin. 1 lit. c) teza a II-a din OUG nr. 195/2002, Curtea – în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. – va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.A. împotriva sentinţei civile nr. 3535 din data de 9 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. 2318/90/2012, intimat fiind pârâtul Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

6. Verificarea de către autoritatea contractantă a îndeplinirii de către ofertanţi/candidaţi a cerinţelor stabilite prin criteriile de calificare şi selecţie sau pentru demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate.
Art. 201 alin. 1 din OUG nr. 34/2006

Art.36 alin. 1 lit. b) din HG nr. 925/2006
În temeiul art. 201 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractantă are dreptul, pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, de a solicita clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de ofertanţi/candidaţi pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţelor stabilite prin criteriile de calificare şi selecţie sau pentru demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate.

Ca atare, şi reclamanta din speţă a avut acest drept şi l-a exercitat prin adresa nr. ***/25.01.2013, prin care a cerut pârâtei să dovedească îndeplinirea cerinţei semnăturii electronice extinse în privinţa documentelor de la capitolul III.2 din documentaţia de atribuire – cerinţe care vizează criteriile de calificare şi selecţie – precum şi în privinţa altor documente care însoţesc oferta.

În condiţiile în care pârâta nu a dovedit că documentele referitoare la cerinţele de calificare au fost transmise purtând semnătura electronică extinsă, în mod corect a aplicat reclamanta dispoziţiile art.36 alin. 1 lit. b) din HG nr. 925/2006 şi a considerat oferta inacceptabilă.
(Decizia nr. 2224/R-CONT/19 Iunie 2013)
Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 09.05.2013, reclamanta SC A.C. 2000 SA a solicitat anularea deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr.1479/C6/1181; 1193/26.04.2013 şi, rejudecând cauza, instanţa să dispună respingerea contestaţiei formulate de SC ERG T. SA.

În motivarea plângerii reclamanta a arătat că decizia CNSC cuprinde motive străine de natura pricinii, în sensul că motivarea este superficială şi conţine considerente care nu au legătură cu cauza, este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv au fost interpretate greşit dispoziţiile art.79 alin.1 din HG nr.925/2006.

Astfel, în mod greşit CNSC a reţinut că autoritatea contractantă ar fi impus condiţia ca documentele ofertei să fie semnate cu semnătură electronică, iar nu semnătură electronică extinsă. În realitate, autoritatea contractantă a solicitat această din urmă semnătură electronică, pe care pârâta SC ERG T. SA nu a depus-o. Condiţia a fost impusă în fişa de date a achiziţiei în Secţiunea IV.4.3 - Modul de prezentare a ofertei, unde au fost invocate dispoziţiile art.4 alin.4 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică.

Autoritatea contractantă a emis o solicitare de clarificări, iar pârâta a comunicat că nu poate face dovada semnării ofertei sale cu semnătură electronică extinsă, ci doar cu semnătură electronică. În mod greşit a reţinut CNSC că adresa nr.35/25.01.2013 nu ar fi avut natura unei solicitări de clarificare şi că în privinţa răspunsului pârâtei nu ar fi incidente dispoziţiile art.79 alin.1 din HG nr.925/2006. Dimpotrivă, aşa cum s-a menţionat şi în preambulul adresei nr.35/25.01.2013 temeiul legal al întrebării formulate de comisia de evaluare l-a constituit art.35 şi art.11 alin.3 din HG nr.925/2006. Consiliul şi-a depăşit limitele învestirii atunci când a pus în discuţie actul administrativ reprezentat de adresa nr.35/2013. În condiţiile în care pârâta nu a răspuns solicitării de clarificări în sensul de a dovedi respectarea instrucţiunilor de prezentare a ofertei în raport cu înscrisurile prezentate până la momentul împlinirii termenului limită de depunere a ofertelor, art.79 alin.1 din HG nr.925/2006 devine direct aplicabil.

Pe fond, reclamanta a arătat că depunerea ofertei nesemnată potrivit dispoziţiilor autorităţii contractante echivalează cu nedepunerea acesteia, având în vedere dispoziţiile art.3 lit.q) din OUG nr. 34/2006.

Semnătura electronică extinsă poate fi emisă numai de un furnizor de certificare autorizat, între care nu se regăseşte şi operatorul sistemului SEAP, care emite numai un certificat digital utilizabil pentru identificarea titularului contului în aplicaţia respectivă.

Niciun document prezentat de pârâtă nu a fost semnat cu o semnătură electronică extinsă, motiv pentru care, prin raportare la dispoziţiile art.61 alin.1 din OUG nr.34/2006, art.17 alin.3 şi art.19 alin.2 din HG nr.1660/2006, Comisia de evaluare a solicitat explicaţii/justificări din partea ofertantului, materializate în adresa nr.35/25.01.2013, prin care s-a solicitat explicarea motivelor care au condus la prezentarea ofertei în formă nesemnată cu semnătură electronică aşa cum a fost solicitată prin documentaţia de atribuire. Prin răspunsul dat, pârâta-ofertant a recunoscut omisiunea de a aplica semnătura electronică extinsă, invocând instalarea defectuoasă pe calculatorul de pe care se face încărcarea ofertelor pe SEAP a noului certificat digital DIGISIGN cu semnătura electronică a reprezentantului său legal. Drept consecinţă, semnătura generată de etoken a fost una eronată.

Autoritatea contractantă, în aplicarea art.201 alin.2 din OUG nr.34/2006, nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat, în condiţiile în care, în cadrul procedurii de atribuire au existat ofertanţi care s-au conformat prevederilor documentaţiei de atribuire.

Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca nefondată pentru următoarele motive. Autoritatea contractantă a făcut confuzie între semnătura electronică şi semnătura electronică extinsă în sensul considerării acestora ca noţiuni identice. Oferta pârâtei a fost semnată în baza certificatului de acces în sistemul SEAP emis de Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, unicul operator al sistemului SEAP. Toate documentele ofertei, atunci când sunt deschise într-un program specializat de citire, prezintă un certificat digital care conţine şi componenta „Semnare document”, titularul semnăturii fiind pârâta. Prin urmare, toate documentele ofertei au fost semnate cu o semnătură electronică, cu o forţă probantă superioară unei semnături electronice simple, deoarece semnătura este legată în mod unic de semnatar, asigură identificarea semnatarului, este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar, este legată de datele în format electronic, semnătura se bazează pe un certificat calificat valabil în momentul semnării şi a fost generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat.

Autoritatea contractantă a încălcat propriile prevederi din documentaţia de atribuire în condiţiile în care, în cuprinsul acesteia, la pag.7/10 pct.IV.4.3 Modul de prezentare a ofertei, se referă doar la semnarea cu semnătură electronică. De asemenea, autoritatea contractantă nu a prevăzut în documentaţia de atribuire faptul că va sancţiona cu excluderea din procedură ofertele nesemnate cu semnătura electronică extinsă, care ar fi obligatorie. Referirea la art.4 alin.4 din Legea nr.455/2001 referitor la semnătura electronică extinsă nu este reală, întrucât textul legal respectiv nu face menţiune despre procedurile de achiziţie publică şi despre obligativitatea semnăturii electronice extinse în materia achiziţiilor publice.

Autoritatea contractantă a manifestat o atitudine ostilă faţă de oferta pârâtei chiar şi în faţa CNSC şi, deşi a pretins că oferta pârâtei a fost inacceptabilă şi neconformă, nu a luat nicio măsură concretă în dosarul de achiziţie publică şi nu a emis niciun proces verbal de constatare a caracterului neconform şi inacceptabil al ofertei.

Art.61 alin.3 din OUG nr.34/2006 şi art.17 alin.3 şi art.19 alin.2 din HG nr.1660/2006, invocate de autoritatea contractantă, nu fac referire la semnătura electronică extinsă.

Examinând decizia CNSC prin prisma motivelor invocate în plângere, în raport de dispoziţiile art. 281 şi 285 din OUG nr.34/2006, Curtea constată că plângerea este fondată.

I. Prin decizia contestată în speţă, CNSC a admis contestaţia formulată de SC ET SA şi a anulat raportul procedurii de distribuire şi actele subsecvente acestuia, dispunând continuarea procedurii cu reevaluarea ofertelor operatorilor economici implicaţi în procedură, în considerarea aspectelor reţinute în motivare.

În motivare CNSC a reţinut că autoritatea contractantă SC AC 2000 SA a iniţiat procedura de atribuire prin cerere de oferte on - line a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „CL 2-Extinderea tratării nămolului în Staţia de Epurare Piteşti”.

La Procedură au participat doi ofertanţi, anume Asocierea SC ET SA – SP GMBH şi Asocierea SC RS SRL – SC VI SA.

Oferta Asocierii SC ET SA – SP GMBH a fost declarată inacceptabilă şi neconformă în baza art.36 alin.1 lit.b şi art.79 alin.1 din HG nr.925/2006, deoarece prin răspunsul la solicitarea de clarificări aceasta a confirmat că documentele încărcate în SEAP la data depunerii ofertelor nu au fost semnate cu semnătură electronică extinsă.

Oferta Asocierii SC RS SRL – SC VI SA a fost declarată de asemenea inacceptabilă şi neconformă.

Ca atare, procedura de atribuire a fost anulată în temeiul art.209 alin. 1 lit. a din OG nr.34/2006.

Asocierea SC RS SRL – SC VI SA a formulat contestaţie la CNSC dar a renunţat la soluţionarea acesteia.

Asocierea SC ET SA – SP GMBH a formulat contestaţie la CNSC solicitând anularea deciziei/raportului de evaluare finală şi a hotărârii de anulare a procedurii de atribuire, cu toate actele subsecvente, cu obligarea autorităţii contractante să reevalueze oferta contestatoarei.

Contestatoarea a susţinut că: rezultatul procedurii nu i-a fost comunicat legal în sensul că acesta nu a specificat motivul pentru care oferta contestatoarei a fost respinsă; comunicarea conţine o serie de inexactităţi şi citări din texte de lege inaplicabile sau general valabile; în mod greşit a respins autoritatea contractantă oferta contestatoarei considerând că aceasta nu a fost semnată în condiţiile în care documentele au fost depuse conform fişei de date a achiziţiei fiind însuşite ca atare de comisia de evaluare fără observaţii.

Contestatoarea a mai susţinut că toate documentele ofertei au fost semnate cu semnătură electronică de către SC ET SA, subiect distinct de drept, împuternicită în acest sens de către asociaţie. De asemenea, documentele ofertei au fost depuse şi pe suport de hârtie.

Contestatoarea a arătat că oferta sa nu contravine niciunei prevederi a documentaţiei de atribuire şi că de altfel nici autoritatea contractantă nu a indicat care anume dispoziţie a fost încălcată. Practic autoritatea contractantă încearcă să introducă ilegal un nou criteriu de calificare, administrativ, formal şi neimportant.

S-a mai arătat că autoritatea contractantă avea posibilitatea să solicite o declaraţie pe propria răspundere în cazul în care avea dubii cu privire la valabilitatea semnăturii.

CNSC, soluţionând contestaţia în sensul admiterii ei, a constatat că motivul pentru care oferta depusă de Asocierea SC ET SA – SP GMBH a fost respinsă este faptul că aceasta, prin răspunsul la clarificările solicitate de autoritatea contractantă, a confirmat că documentele încărcate în SEAP la data depunerii ofertelor 14.01.2013, ora 15, nu au fost semnate cu semnătura electronică extinsă.

CNSC a reţinut că în documentaţia de atribuire s-a prevăzut transmiterea documentelor prin mijloace electronice semnate cu semnătură electronică conform art.4 alin.4 din Legea nr.455/2001, privind semnătura electronică. De asemenea, în documentaţia de atribuire au fost invocate şi expuse dispoz. art.17 din Normele de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică prin mijloace electronice din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobate prin HG nr.1660/2006, art.61 alin.3 din OUG nr.34/2006, art.4 pct.3 şi 4 din Legea nr.455/2001, din care rezultă că s-a solicitat depunerea ofertei numai în format electronic, iar documentele ofertei să fie semnate cu semnătura electronică şi nu cu semnătură electronică extinsă.

Relevând că pentru a avea acces la procedura de achiziţie din speţă derulată prin SEAP, asocierea contestatoare a deţinut un certificat digital valabil, care este de natură să confirm identitatea operatorului economici atestă legătura dintre datele de verificare („confirmă semnarea cu semnătură electronică a documentelor depuse în sistemul SEAP, concomitent ci identificarea persoanei deponente/semnatare”), şi că pentru propunerea financiară – ca element al ofertei – nu i se poate ataşa din punct de vedere tehnic semnătura electronică extinsă, CNSC a considerat că temeiul legal al soluţiei de respingere a ofertei - art. 36 alin. 1 lit. b) rap. la art. 11 alin. 4-5 din HG nr. 925/2006 – este unul eronat, „pretinsul viciu de semnare a actelor putând fi cel mult un eventual element din categoria clarificărilor/completărilor documentelor prezentate de ofertanţi/candidaţi pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţelor stabilite prin criteriile de calificare (situaţia personală a ofertantului şi/sau capacitatea de exercitare a activităţii profesionale – înregistrarea valabilă în SEAP)”.

În ce priveşte adresa nr. 35/25.01.2013, CNSC a reţinut că acesta nu are natura unei solicitări de clarificări, fiind un act formal câtă vreme neînsoţirea documentelor de semnătura electronică extinsă era evidentă.

În schimb, răspunsul asocierii contestatoare, care arată că din cauza „unei instalări defectuoase a noului certificat digital DIGISIGN cu semnătura electronică a reprezentantului legal (…) pe calculatorul de pe care se face încărcarea ofertelor pe SEAP, semnătura generată de etoken (…) a fost eronată” a fost însoţit de dovada că, la data încărcării pe SEAP a ofertei, contestatoarea avea certificatul digital valabil. Aceasta complineşte lipsa invocată de autoritatea contractantă.

În plus, neîndeplinirea cerinţei semnăturii electronice extinse – care este excesivă şi nu a fost evident impusă – nu se încadrează în ipotezele reglementate de art. 36 alin. 1 lit. b) şi art. 79 alin. 1 din HG nr. 925/2006.