Secţia I civilă


SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL



Yüklə 1,62 Mb.
səhifə12/31
tarix06.11.2017
ölçüsü1,62 Mb.
#30847
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   31

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

CONTENCIOS
1. Răspunderea funcţionarului care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului administrativ anulat. Condiţii
Art.16 alin.1 din Legea nr.554/2004
Este adevărat că, potrivit art.16 alin.1 din Legea nr.554/2004, în litigiile la care se referă acest act normativ poate fi chemat în judecată şi funcţionarul „care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului (…)”.

Textul are în vedere, aşadar, situaţia în care se cere anularea actului unei autorităţi, act elaborat, emis sau încheiat în tot sau în parte de unul sau mai mulţi funcţionari.

În cauză, însă, există o suprapunere între persoana primarului, cea care încheie raportul de evaluare şi persoana fizică B. D., aşadar, nu de două entităţi diferite, chiar dacă, din punct de vedere administrativ persoana fizică îndeplineşte, în calitatea sa de primar, anumite atribuţii.

Faţă de aceste elemente, nu se poate stabili atât în sarcina autorităţii uni personale, cât şi a persoanei fizice care o constituie, obligaţia de daune la care se referă art.16 din Legea nr.554/2004.

(Decizie nr. 28/R-CONT/11.01.2012)
Prin acţiunea înregistrată la 6 august 2010, reclamanta C. E. a chemat în judecată pe pârâtul B. D., în dubla sa calitate de persoană fizică şi de primar al oraşului Pucioasa, pentru a se dispune anularea raportului de evaluare a performanţelor profesionale ale reclamantei în anul 2008, obligarea la întocmirea unui alt raport de evaluare pe baza propunerii Consiliului Local al oraşului Pucioasa, pentru calificativul „foarte bine”, obligarea la plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de daune morale şi a cheltuielilor de judecată, precum şi obligarea la punerea în executare a hotărârii în termen de 30 de zile de la rămânerea ei definitive.

În motivare s-a arătat că reclamanta este funcţionat public, fiind secretar al oraşului Pucioasa, iar prin sentinţa nr.326 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa la 14 mai 2009 a fost anulat raportul de evaluare nr.1993/2009, dispunându-se întocmirea unui alt raport. Cel astfel realizat şi care poartă numărul 482/2010 este nelegal, întrucât nu ţine seama de propunerea consiliului local din şedinţa din 29 ianuarie 2009, nu respectă hotărârea judecătorească amintită şi nu are în vedere că, în prima jumătate a perioadei, pârâtul nu a avut funcţia de primar.

În procesul de evaluare nu s-au respectat etapele prevăzute de lege, respectiv procedura interviului şi nu există justificare pentru evaluările realizate.

Sub aspectul daunelor reclamanta a arătat că, prin acordarea calificativului „satisfăcător” i s-a produs un prejudiciu de imagine atât în plan profesional cât şi familial şi social.

Prin întâmpinarea formulată la 25 octombrie 2010, reclamantul a solicitat respingerea acţiunii invocându-se excepţia lipsei calităţii procesuale a persoanei fizice şi faptul că dispoziţiile legale au fost respectate cu ocazia întocmirii actului de evaluare.

Prin sentinţa civilă nr.543/2011, Tribunalul Argeş a admis în parte acţiunea, a anulat raportul de evaluare nr.482/2010, dispunând reluarea procedurii şi întocmirea unei noi evaluări, iar pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantei 10.000 lei, cu titlu de daune morale şi 1.104 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, prin actul contestat au fost nesocotite statuările dintr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, atât sub aspectul relevanţei propunerii formulate de consiliul local, cât şi al perioadei evaluate de către primar şi a perioadei în care acesta a îndeplinit funcţia ce-l îndreptăţea la o astfel de procedură.

Sub aspectul calităţii procesuale pasive a pârâtului B. D., ca persoană fizică, au fost reţinute dispoziţiile art.16 din Legea nr.554/2004 şi atitudinea de subiectivism şi de nerespectare a hotărârii judecătoreşti manifestată de acesta.

S-a apreciat, de asemenea, că raportul de evaluare nelegal întocmit a avut un impact negativ asupra reclamantei, atât în plan social cât şi profesional, fiind incidente dispoziţiile art.998 şi 999 din Codul civil.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii, criticând-o pentru motive încadrabile în dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041 Cod procedură civilă, recurs însuşit în mod expres în cerere (faţă de nesemnarea lui) şi în care se susţin, în esenţă, următoarele:

- calitatea de evaluator a primarului se lipseşte de conţinut dacă se apreciază că acesta nu poate trece peste propunerea pe care o formulează consiliul local;

- în mod greşit reţine instanţa că nu s-a întocmit un nou raport de evaluare, ci a fost refăcut cel vechi, distincţie lipsită de justificare;

- nu se poate reproşa primarului, în primul său an de mandat, modul de evaluare pe o perioadă anterioară, ci mai degrabă reproşurile trebuie aduse secretarului, care nu s-a ocupat de evaluarea ce revenea fostului primar;

- s-a făcut aplicarea greşită şi a disp.art.16 din Legea nr.554/2004, făcându-se o confuzie între persoana investită cu exerciţiul demnităţii publice şi persoana fizică;

- câtă vreme daunele morale pentru eliberarea din funcţia au fost stabilite la 5.000 lei, cuantumul de 10.000 lei acordat în cauză este exagerat.

Prin decizia nr. 28/R-CONT din 11 Ianuarie 2012, Curtea de Apel Piteşti a admis recursurile formulate de pârâţi, a modificat sentinţa, în sensul că a obligat la daune moral, în sumă de 3.000 lei, către reclamantă, doar pe pârâtul Primarul Oraşului Pucioasa şi a menţinut în rest sentinţa.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că prin sentinţa nr.326 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa la 14 mai 2009 a fost anulat la cererea reclamantei C. E. raportul de evaluare întocmit de pârâtul B. D., primar al oraşului Pucioasa, iar acesta a fost obligat să întocmească un alt raport şi să plătească daune morale de 8.000 lei.

S-a reţinut de către tribunal că pârâtul nu putea să evalueze activitatea reclamantei pe o perioadă în care acesta nu a îndeplinit nicio funcţie de natură să justifice întocmirea raportului şi că nu s-a ţinut seama de propunerea consiliului local, manifestându-se o atitudine subiectivă.

Soluţia a fost modificată în parte prin decizia nr.1166/2009 a Curţii de Apel Ploieşti, modificare ce a privit însă numai cuantumul despăgubirilor morale, ce au fost reduse la 8.000 lei la 1.000 lei, instanţa de control judiciar însuşindu-şi, sub aspectul criticilor aduse raportului de evaluare, considerentele tribunalului.

Au devenit astfel irevocabile statuările instanţei potrivit cărora primarul oraşului Pucioasa nu putea evalua activitatea reclamantei anterior datei în care a fost numit în această funcţie, precum şi necesitatea de a se întocmi un alt raport în care să se ţină seama de calificativul acordat de consiliul local, calificativ care a fost acela de „foarte bine”.

În aceste condiţii s-a întocmit raportul de evaluare nr.482 din 11.01.2010, raport ce priveşte perioada de la 01.12.2007 – 31.12.2008, iar calificativul acordat este acela de „satisfăcător”.

Potrivit art. 107 din HG nr.611/2008: „(1) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarului public se realizează de către evaluator. (2) În sensul prezentei hotărâri, are calitatea de evaluator: (…)  d) primarul, pe baza propunerii consiliului local, pentru secretarul comunei, oraşului şi al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor.”

Din textul precitat, ca de altfel şi din considerentele instanţelor, rezultă necesitatea ca la efectuarea evaluării secretarului localităţii, primarul să aibă în vedere propunerea consiliului local, fără să se susţină că este obligatoriu să fie însuşită această propunere pentru a lipsi actul de evaluare de conţinut, aşa cum se pretinde de către recurent.

A ţine seama de propunerea făcută presupune, fie însuşirea acesteia, după ce ea este trecută prin filtrul persoanei care realizează evaluarea, fie acordarea unui alt calificativ care, de regulă, se situează în apropierea celui propus şi când se motivează raţiunile ce au justificat neînsuşirea propunerii.

Actul administrativ contestat nu cuprinde raţiunile pentru care calificativul acordat de evaluator intimatei-reclamante este mult sub cel propus de către consiliul local şi, de altfel, în mare măsură el nu face decât să reia aprecierile din actul anulat deja.

De principiu, consecvenţa în apreciere nu trebuie să fie considerată criticabilă atâta timp cât ea nu este consecinţa atitudinii subiective reţinută în sentinţa nr.326/2009, iar aceasta nu este prezentă atunci când se argumentează cu elemente obiective, ce ţin de activitatea funcţionarului public în toate planurile, un alt punct de vedere decât cel al consiliului local.

Aşa cum a observat tribunalul, în cauză nu numai că s-a acordat acelaşi calificativ de „satisfăcător” când propunerea era pentru cel de „foarte bine”, s-a menţionat că raportul este refăcut conform hotărârilor mai sus amintite, la capitolul „Dificultăţi întâmpinate” a fost menţionată lipsa de comunicare între secretar şi primar şi poate cea mai evidentă abatere de la statuările intrate în autoritate de lucru judecată este că s-a menţinut aceeaşi perioadă de evaluare, perioadă ce cuprinde şi intervalul 1 decembrie 2007 - iunie 2008, răstimp în care funcţia de primar a fost ocupată de o altă persoană.

Este adevărat că în raport s-a făcut trimitere la obligaţia instituită de art.108 alin.3 lit.b din HG nr.611/2008, obligaţie ce revenea fostului primar, însă, pe de o parte, aşa cum chiar textul o spune, această excepţie priveşte fostul evaluator, iar pe de altă parte, cu autoritate de lucru judecat, s-a tranşat acest aspect.

În concluzie, s-a apreciat că evaluarea concretizată în raportul din 11.01.2010 nu respectă cerinţele impuse prin hotărârile judecătoreşti şi ea se constituie tot într-o consecvenţă a primarului, însă, în nesocotirea dispoziţiilor legale la care se face trimitere de Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti.

Aspectele privind vinovăţia secretarului localităţii pentru că fostul primar nu a realizat şi evaluarea acestuia înainte de a înceta mandatul, constituie aspecte ce excedează cadrului procesual de faţă.

Recursul este însă întemeiat pentru ultimele două critici, cele care privesc calitatea procesuală a persoanei fizice B. D. şi cuantumul daunelor morale.

Este adevărat că, potrivit art.16 alin.1 din Legea nr.554/2004, în litigiile la care se referă acest act normativ poate fi chemat în judecată şi funcţionarul „care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului (…)”.

Textul are în vedere, aşadar, situaţia în care se cere anularea actului unei autorităţi, act elaborat, emis sau încheiat în tot sau în parte de unul sau mai mulţi funcţionari.

În cauză, însă, există o suprapunere între persoana primarului, cea care încheie raportul de evaluare şi persoana fizică B. D., aşadar, nu de două entităţi diferite, chiar dacă, din punct de vedere administrativ persoana fizică îndeplineşte, în calitatea sa de primar, anumite atribuţii.

Faţă de aceste elemente s-a apreciat că nu se poate stabili atât în sarcina autorităţii uni personale, cât şi a persoanei fizice care o constituie, obligaţia de daune la care se referă art.16 din Legea nr.554/2004.

Cu privire la întinderea acestora morale s-a apreciat ca fiind excesiv cuantumul lor, cuantum însă care trebuie să fie superior despăgubirilor fixate prin decizia nr.1166/2009, dată fiind şi poziţia pârâtului, dar şi faptul prelungirii disconfortului moral suportat de reclamantă.

Totuşi, reţinând că prin decizia nr.1166/2009 a Curţii de Apel Ploieşti, soluţionându-se acţiunea împotriva raportului de evaluare s-au acordat daune morale în sumă de 1.000 lei, s-a apreciat că în cauză suma optimă este aceea de 3.000 lei, sumă în măsură să acopere prejudiciul încercat de reclamantă prin afectarea imaginii şi poziţiei sociale a acesteia.

Pentru toate aceste considerente s-a apreciat că recursul este fondat, în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului B. D. şi întinderea cuantumului daunelor morale.


2. Cerere de suspendare a actului administrativ. Încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici. Reorganizare. Caz bine justificat. Pagubă iminentă. Calitate procesuală pasivă

Art.99 alin.1 lit.b şi alin.3 din Legea nr.188/1999

HG nr.566/2011
1. În vreme ce obiectul cererii de chemare în judecată, asupra căruia s-a pronunţat tribunalul prin sentinţa recurată, l-a constituit suspendarea executării deciziei nr.48/22.07.2011 emisă de comisarul şef al Secţiei Judeţene Vâlcea a Gărzii Financiare, motivele de recurs invocate de Comisariatul General al Gărzii Financiare critică sentinţa din perspectiva anulării deciziei respective

2. În privinţa motivelor invocate la pct.1 din recurs, relativ la lipsa capacităţii de folosinţă a Secţiei Judeţene Vâlcea la data formulării cererii de chemare în judecată, Curtea constată că acestea nu sunt fondate. Chiar dacă Secţia Judeţeană Vâlcea a pierdut personalitatea juridică în temeiul modificărilor legislative intervenite prin HG nr.566/2011, capacitatea de folosinţă a structurii respective continuă să existe câtă vreme structura va exista şi, în temeiul art.41 alin.1 Cod procedură civilă, Secţia Judeţeană Vâlcea poate fi parte în judecată. Cât priveşte calitatea procesuală pasivă într-o cauză ca cea din speţă, Curtea constată că în materia contenciosului administrativ autoritatea publică are o astfel de calitate câtă vreme a emis acte administrative ce sunt contestate. Lipsa personalităţii juridice nu poate fi argument pentru a se invoca lipsa calităţii procesuale pasive în condiţiile în care art.41 alin. 2 Cod procedură civilă prevede că structurile fără personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.

Întrucât Garda Financiară – Secţia Judeţeană Vâlcea este emitenta actului a cărui suspendare s-a solicitat în cauză şi are organe proprii de conducere, aceasta are calitate procesuală într-un litigiu de contencios administrativ al cărui obiect îl constituie actul respectiv, chiar dacă la data sesizării instanţei a pierdut personalitatea juridică.
(Decizie NR. 142/R-CONT/25.01.2012)
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 12.08.2011, reclamantul P. V. a chemat în judecată pe pârâtele Garda Financiară – Comisariatul General şi Garda Financiară – Secţia Judeţeană Vâlcea, solicitând instanţei să dispună suspendarea executării deciziei nr.48/22.07.2011 emisă de Comisarul şef al Secţiei Judeţene Vâlcea a Gărzii Financiare.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin HG nr.566/2011 s-a procedat la reorganizarea instituţiei şi crearea unei noi structuri de organizare. În principal, Secţiile Judeţene ale Gărzii Financiare şi-au pierdut personalitatea juridică, fiind subordonate Comisariatului General al Gărzii Financiare. Ca urmare a noii structuri organizatorice, numărul de posturi s-a redus de la 1805 la 1092.

În art.II al HG nr.566/2011 s-a dispus ca în termen de 45 de zile de la data publicării hotărârii, personalul instituţiei să fie încadrat în noua structură organizatorică.

La data de 23.06.2011, prin adresa nr.803192, Secţia Judeţeană Vâlcea a Gărzii Financiare i-a fost adus la cunoştinţă reclamantului faptul că i se acordă un preaviz de 30 de zile în temeiul art.99 alin.1 lit.b şi alin.3 din Legea nr.188/1999, deoarece postul său s-a desfiinţat ca urmare a reorganizării, faptul că nu face obiectul art.100 alin.1 şi 2 din Legea nr.188/1999, precum şi faptul că are dreptul să opteze pentru o funcţie publică vacantă din lista publicată pe site-ul instituţiei.

Deşi, iniţial, s-au comunicat preavize tuturor funcţionarilor din cadrul Secţiei Judeţene Vâlcea, ulterior unele dintre acestea au fost anulate, anumite posturi nefiind scoase la concurs. Reclamantul a formulat plângere prealabilă faţă de preavizul emis, solicitând revocarea actului, deoarece acesta a fost emis cu încălcarea legii. Modul în care instituţia publică a înţeles să aplice prevederile HG nr.566/2011 este profund nelegal şi inechitabil, producând discriminări fără motiv între funcţionarii publici.

La data de 22.07.2011 s-a emis decizia nr.48/22.07.2011 prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de execuţie, comisar clasa I, grad profesional superior în cadrul Secţiei Judeţene Vâlcea a Gărzii Financiare, începând cu data de 27.07.2011, în temeiul art.99 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999.

Reclamantul a susţinut că decizia este nelegală în primul rând pentru că a fost emisă şi semnată de o persoană care nu avea competenţă să facă acest lucru. Potrivit art.97 alin.1 din Legea nr.188/1999, încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competenţa de numire a funcţionarului public. După intrarea în vigoare a HG nr.566/2011, Secţiile Judeţene şi-au pierdut personalitatea juridică, iar Comisariatul General a devenit singura persoană care are competenţa să numească şi să elibereze din funcţie personalul de execuţie din cadrul Gărzii Financiare (art.3 alin.4 din HG nr.1324/2009, modificată prin HG nr.566/2011). În plus, potrivit art.III alin.2 din HG nr.566/2011, de la data intrării în vigoare a HG nr.566/2011 toate procedurile vor fi desfăşurate de Comisariatul General al Gărzii Financiare, iar nu de Secţiile Judeţene.

Pe fondul cauzei, reclamantul a arătat că Legea nr.188/1999 face distincţie între cele două forme de reorganizare a instituţiilor publice în materia funcţiei publice astfel: A) - reorganizarea activităţii prin reducerea posturilor, fără crearea unei noi structuri, situaţie care este reglementată de art.99 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999 şi art.100 alin.4 şi 5 din aceeaşi lege; B) - reorganizarea instituţiei, prin crearea unei noi structuri organizatorice, situaţie care este reglementată prin art.100 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.188/1999.

Reorganizării prevăzute de HG nr.566/2011 este o reorganizare prin crearea unei noi structuri organizatorice, fapt ce este direct exprimat în art.II din HG nr.566/2011: „Personalul va fi numit în noua structură în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”. Prin urmare, tot personalul, fără excepţie, era supus reorganizării instituţiei, nu numai unii dintre funcţionarii publici.

Intimatele au încălcat legea atunci când au emis preavizul şi decizia contestată în temeiul art.99 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, deoarece în felul acesta au omis etapa obligatorie a numirii întregului personal în noua structură prin organizarea concursului pentru noua structură, acolo unde funcţiile sunt mai puţine decât funcţionarii existenţi. În realitate, s-a ajuns la alegerea arbitrară, abuzivă şi nelegală a funcţionarilor care să rămână şi a celor care să plece, cu încălcarea criteriilor legale obligatorii prevăzute de art.100 alin.2 din Legea nr.188/1999. În felul acesta - a susţinut reclamantul - i s-a încălcat dreptul de a putea opta pentru o funcţie publică, chiar şi inferioară, din cadrul Secţiei Judeţene Vâlcea a Gărzii Financiare, cele două funcţii din cadrul acestui compartiment fiind excluse abuziv de la reorganizarea instituţiei.

Faptul că procedura aleasă de intimate este nelegală, este confirmată şi de Autoritatea Naţională a Funcţionarilor Publici, care prin adresa nr.895704/13.07.2011 confirmă că procedura prevăzută de HG nr.566/2011 este o reorganizare conform art.100 din Legea nr.188/1999 şi că numai după epuizarea procedurii numirii întregului personal în noua structură organizatorică se poate proceda la emiterea de preavize şi decizii de eliberare din funcţie în temeiul art.99 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999. Or procedura de numire în noua structură nu a mai avut loc şi s-a trecut direct la eliberarea din funcţii.

Reclamantul a mai susţinut că şi concursul organizat de intimate a fost nelegal, deoarece nu a avut ca obiect toate posturile din noua structură organizatorică, iar Ordinul prin care s-a organizat acest concurs era suspendat printr-o hotărâre judecătorească executorie.

La data emiterii dispoziţiei existau funcţii publice vacante atât în cadrul instituţiei, cât şi în alte instituţii publice din judeţul Vâlcea, aşa cum rezultă din adresa nr.895631/21.07.2011 a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, comunicată către Garda Financiară – Secţia Judeţeană Vâlcea la data de 21.07.2011. Prin urmare, intimatele trebuiau să procedeze fie la numirea în funcţia publică vacantă din cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Vâlcea, fie la transferul în interes de serviciu pe alte funcţii publice vacante corespunzătoare din cadrul celorlalte instituţii publice din judeţul Vâlcea. Numai în lipsa acestor funcţii publice vacante intimatele puteau proceda la eliberarea din funcţia respectivă.

În final, reclamantul a susţinut că prin emiterea deciziei de eliberare din funcţie în temeiul art.99 din Legea nr.188/1999 i s-a încălcat dreptul la numirea în funcţie în noua structură organizatorică, potrivit criteriilor prevăzute de art.100 alin.2 din Legea nr.188/1999, sau la numirea în funcţiile publice vacante din celelalte instituţii publice, finalitatea fiind încetarea raporturilor de serviciu. Prejudiciul produs prin preavizul contestat este viitor şi previzibil şi are un caracter material (lipsa salariului şi a celorlalte drepturi cuvenite).

La data de 31.08.2011 pârâta Garda Financiară - Secţia Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii sale de folosinţă faţă de momentul formulării cererii de chemare în judecată – 12.08.2011, motivat de faptul că nu are personalitate juridică. De asemenea, a arătat că la data de 23.07.2011 avea competenţa de a emite decizia a cărei suspendare se solicită.

Prin întâmpinarea depusă la data de 11.11.2011, pârâta Garda Financiară - Comisariatul General a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, motivând că nu există nici caz bine justificat pentru suspendare, nici pagubă iminentă.



Prin sentinţa nr. 2293/18.11.2011, Tribunalul Vâlcea. Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Garda Financiară - Secţia Vâlcea şi a admis cererea reclamantului, dispunând suspendarea executării deciziei nr. 48/22.07.2011 până la soluţionarea de către instanţa de fond a contestaţiei formulate împotriva respectivei decizii.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 48/22.07.2011 s-a dispus de către pârâta Garda Financiară - Secţia Judeţeană Vâlcea eliberarea reclamantului din funcţia publică teritorială de execuţie de comisar clasa I, grad profesional superior, începând cu data de 27.07.2011, ca urmare a reorganizării Gărzii Financiare conform art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. 1 lit. b, alin. 2, alin. 5, art. 103 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

La dosar s-a depus cererea de revocare a deciziei de eliberare din funcţie, adresată de reclamant Gărzii Financiare - Comisariatul General, fiind astfel îndeplinită condiţia contestării actului a cărui suspendare se solicită.

Sub aspectul cazului bine justificat, tribunalul a apreciat că argumentele invocate de reclamant relative la nelegalitatea procesului de restructurare se circumscriu noţiunii de caz bine justificat, în sensul urmărit de legiuitor. În acest context, s-a arătat că motivele de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, în special cel relativ la modalitatea de reorganizare a instituţiei publice, sunt, în aparenţă, întemeiate. S-a mai arătat că deşi verificarea legalităţii şi temeiniciei tuturor acestor argumente nu face obiectul prezentei cauze, fiind de competenţa instanţei investite cu acţiunea în anularea Deciziei nr. 41/22.07.2011, argumentele sunt de natură a contura în aparenţă un „caz bine justificat”, în consens cu art. 14 din Legea nr.554/2004.

Sub aspectul ,,pagubei iminente”, tribunalul a constat că măsura eliberării din funcţie a reclamantului are un caracter sancţionator, punitiv, prin lipsirea în totalitate a acesteia de drepturile salariale, aspect care este de natură a demonstra caracterul iminent al pagubei materiale care poate fi suferită de reclamantă şi, posibil, membrii familiei acesteia. Pe de altă parte, conform Recomandării nr.89/8/13 09 2009 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, se impun a fi luate măsuri corespunzătoare de către autoritatea judecătorească atunci când executarea unei decizii administrative ar fi de natură să provoace daune particularilor, în scopul evitării acestora. Prin urmare, concluzia suspendării actului se impune si prin prisma acestor dispoziţii comunitare, care se aplica cu prioritate faţă de dreptul naţional.

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi că este întemeiată cererea de suspendare.

În ce priveşte excepţia invocată, tribunalul a constatat că lipsa personalităţii juridice a Secţiilor judeţene ale Gărzii Financiare, conform art. 5 din HG nr. 566/2011, nu atrage şi lipsa capacităţii de folosinţă, în condiţiile în care aceste entităţi au organe de conducere şi atribuţii proprii. În plan procesual, conform art. 41 alin. 2 Cod procedură civilă, acestea pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere, aşa cum este situaţia şi în cazul de faţă.

Tribunalul a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamant.


Yüklə 1,62 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   31




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin