Prestatorul își va dezvolta un software adecvat conform prevederilor din DSCG-2014-32_FINAL-Rev2 OTSC_guidelines _2016.pdf, Addendum Național 2016, Protocolul ce va fi întocmit cu prestatorul privind detalierea specificațiilor tehnice an de cerere 2016, a regulilor de codificare a grupurilor de plată și condițiile concrete menționate în aceste documente de lucru pentru controlul prin teledetecție – campania 2016.
-
Foto-interpretarea parcelelor agricole din cererile de sprijin si reguli decizionale
Scopul controlului prin teledetecţie este acela de a controla suprafaţa, cultura şi categoria de folosinţă a parcelelor agricole din solicitarea de sprijin. Foto-interpretarea asistată de calculator (CAPI) va fi utilizată pentru controlul eligibilității suprafeţei pentru care se solicită sprijin şi, în general, pentru controlul utilizării terenului. Procesul de foto-interpretare va fi demarat pe site-uri, numai după primirea procesului verbal de predare-primire de la APIA din care va rezulta transmiterea totală și completă a datelor alfanumerice și vectoriale pentru fermierii selectați pentru controlul prin teledetecție.
În cazul în care achiziţia imaginilor dedicate VHR va fi nereuşită, se vor lua măsurile necesare pentru efectuarea măsurătorilor cu acurateţea necesară. Aceasta poate include folosirea unor imagini de arhivă VHR sau ortofoto în cazul limitelor vizibile, stabile sau efectuarea de măsurători GPS în teren de precizie egală cu precizia interpretării ortofoto.
Pentru acurateţea diagnosticării dosarelor selectate pentru control la foto-interpretare, prestatorul va interpreta şi parcelele fermierilor neselectați la control, parcele care fac parte din cultivările comune şi/sau blocurile fizice în care se face controlul prin teledetectie. Deși în interpretare, prestatorul va avea în vedere parcelele fermierilor selectați la control și neselectați la control dar care au parcele identificate într-un poligon de cultivare comună dintr-un BF, rezultatele controlului vor fi livrate numai pentru fermierii din eșantionul de control.
Rezultatele pentru fermierii neselectați la control vor fi transmise către APIA, în situațiile cultivărilor comune (în fișiere de tip *.xlsx) în vederea importului în baza de date IACS, pentru o gestionare corectă și completă a cultivărilor comune. Pentru fermierii neselectați se vor livra rezultate numai pentru acei fermieri care participă într-o cultivare comună din care face parte cel puțin un fermier din eșantionul de control.
La sfârşitul etapei de foto-interpretare şi/sau a vizitei rapide pe teren (RFV), fiecărei parcele pentru care se solicită sprijin i se va atribui cel puţin un cod de neconformitate care va permite stabilirea de către APIA a suprafeţei reţinute a parcelei. Apoi, se va realiza un diagnostic pentru fiecare cultură/grup de cultură şi apoi la nivel de dosar. Această diagnoză se va baza pe grupul declarat şi pe suprafeţele măsurate.
Se consideră interpretare finală toate rezultatele care nu conţin coduri de neconformitate pe parcelă A3 si A3P.
Rezultatele care au coduri de cultivare comună vor fi considerate finale numai după ce fermierii aduc clarificări la acţiunile follow-up, acțiuni realizate de APIA în vederea rezolvării cultivărilor comune.
Dacă în rezultatele controlului de calitate efectuat de prestatorul QC și de către APIA se constată că numărul parcelelor cu diferențe față de CAPI este sub 2%, prestatorul va reface interpretarea CAPI pentru cazurile găsite cu erori. În cazul în care se constată (de către APIA sau prestatorul QC) că numărul parcelelor cu diferențe față de CAPI depășește 2%, prestatorul va reface, pe cheltuiala sa, în totalitate interpretarea CAPI.
Controale privind utilizarea terenului
Controlul privind utilizarea terenului se poate realiza pe ecran şi, dacă este necesar, va fi completat întotdeauna prin vizite rapide pe teren. Prestatorul trebuie să se organizeze astfel încât să poată realiza o diagnoză pentru toate parcelele incluse în eşantionul selectat.
CAPI -Foto-interpretarea asistată de calculator - (pe ecran)
Controlul utilizării terenului pe bază de imagini multi-temporale se poate realiza prin clasificare automată şi/sau prin fotointerpretare pe ecran (fotointerpretare asistată pe calculator, CAPI). Pe imaginile satelitare vor fi suprapuși vectorii BF din LPIS şi versiunea digitizată a limitelor parcelelor realizate de fermieri în IPA-online, indicând localizarea parcelelor care urmează a fi controlate.
Ofertantul îşi va justifica şi ilustra opţiunea şi diferitele etape ale controlului şi va descrie tehnicile de control şi controlul calităţii la nivel intern pentru metoda propusă. Dacă utilizează clasificarea automată, va prezenta criteriile pentru stabilirea categoriei de folosinţă a terenului şi va detalia modalitatea în care sunt folosite rezultatele clasificării în procesul de stabilire a categoriei parcelei (de ex. ca strat de imagine auxiliară care îl ajută pe interpret sau ca o etichetă automată atribuită parcelei). Întrucât interpretul trebuie să stabilească cultura pentru a controla suprafaţa cu CAPI, poate controla în paralel categoria de folosinţă a terenului (în general, acest lucru este posibil cu excepţia culturilor care nu sunt încă vizibile pe imaginea cu cea mai mare rezoluţie, de exemplu culturile de vară pe o imagine VHR din luna mai).
Controlul grupului SAPS va fi făcut prin utilizarea conturului parcelelor realizate de fermieri, care descriu amplasarea terenului în cadrul parcelelor de referinţă. În timpul controlului se vor înlătura suprafeţele neeligibile (precum clădiri, zone împădurite sau corpuri de apă) din cadrul parcelelor de referinţă.
Controalele parcelei au drept scop următoarele obiective principale:
-
Pentru toate parcelele care pot beneficia de sprijin:
-
Controlul suprafeţei nete, culturii şi a categoriei de folosinţă pentru fiecare parcelă agricolă;
-
Înlăturarea părţilor neeligibile ale terenurilor;
-
Realizarea unui control pentru a se verifica dacă parcela agricolă nu este inclusă într-o altă solicitare de sprijin (cazul parcelelor suprapuse).
-
Pentru parcelele care nu beneficiază de sprijin:
-
Dacă este necesar, se controlează dacă parcela nu este suprapusă sau inclusă în parcelele care beneficiază de sprijin (din alte declaraţii, de exemplu).
Foto-interpretarea - Controlul GAEC
Vezi Addendumul Național 2016
Controlul GIS al pantei blocurilor fizice cu înclinaţie peste 12 %
Pentru controlul cerinţelor GAEC privind interzicerea cultivării prăşitoarelor pe pante cu o înclinaţie mai mare de 12%, prestatorul trebuie să utilizeze rezultatele controlului din interpretarea CAPI, Modelul Digital al Terenului (DTM) și Modelul digital de elevație (DEM) primite de la APIA. Prestatorul trebuie să deriveze un strat tematic din DTM prin care să se descrie suprafeţele care au o pantă cu o înclinaţie mai mare de 12%. Pe baza utilizării stratului tematic al pantei şi a localizării parcelelor controlate şi interpretate ca având culturi prăşitoare, prestatorul trebuie să utilizeze instrumentul GIS pentru a decide dacă aceste parcele sunt localizate în blocuri fizice cu pante cu o înclinaţie mai mare de 12%.
Aceste parcele trebuie să fie verificate dacă direcţia cultivării terenului este în lungul curbelor de nivel.
Cultivarea parcelei perpendicular pe curbele de nivel trebuie să fie semnalată în consecinţă, se reflectă în rezultatele GAEC notate cu "Pb", iar suprafața neconformă este suprafața reținută a întregii parcele.
Lista culturilor, a codurilor de culturi, schemele de plată și măsurile de sprijin aplicate pentru campania 2016 sunt precizate în Addendum 2016.
Vizitele rapide pe teren (RFV)
Pentru toate parcelele care sunt acoperite de nori pe imaginea satelitara sau nu sunt suficient de clare pentru un rezultat al controlului concludent, se vor realiza RFV.
Prestatorul va face vizitele rapide pe teren (RFV) cu personalul propriu pentru identificarea culturilor şi evaluarea măsurătorilor sale ori de câte ori există dubii asupra interpretării, pentru a asigura completarea diagnozei la nivel de parcelă (conform Addendumului Naţional).
Acest control este relevant pentru culturile care prezinta suspiciuni în recunoasterea pe imagini (de exemplu, grâu dur faţă de grâu moale sau orz) dar și pentru determinarea cu exactitate a culturilor pentru care se solicită Sprijin cuplat (legume cultivate în sere și solarii, prune, mere, cireșe și vișine, caise și zarzăre), o probă de cultură poate fi luată ca o dovadă, dacă este necesar.
În general, scopul RFV este acela de a observa utilizarea efectivă a terenului, fără a fi necesară contactarea fermierului. Pentru situațiile speciale de observare a legumelor din sere și solarii prestatorul, ca organism delegat, va avea împuternicire din partea APIA. Formalitățile vor fi stabilite de comun acord după încheierea contractului.
Pentru limitele parcelelor care nu sunt clar identificabile pe imaginea de foarte mare rezoluţie, se vor realiza măsurători ale parcelelor agricole sau ale parcelelor de referinţă, astfel încât suprafaţa parcelei să se poată măsura pe ecran la o etapă ulterioară.
Opţiunea RFV este relevantă în cazul în care controlul este bazat pe o imagine VHR sau când imaginile disponibile nu permit interpretarea corectă a limitelor parcelei, a categoriei de folosinţă a terenului (tipic pentru parcelele îndoielnice sau pentru culturile importante a căror identificare este dificilă) sau a identificării culturilor pentru care se solicită Sprijin cuplat.
RFV se vor executa și în cazul declarării terenurilor de sub sere și solarii -cultivat- pentru a stabili cu certitudine dacă există cultura declarată ca astfel să se poată livra în rezultate grupul ANT.
RFV se vor realiza, ori de câte ori este necesar, pentru a stabili cu certitudine diagnoza pe parcelă astfel încât rezultatul foto-interpretări să fie sigur și final.
Prestatorul trebuie să asigure pentru uzul propriu documentele pentru vizitele pe teren (hărţi pentru localizarea generală a parcelelor, document de localizare detaliată, de exemplu cu fundalul imaginii suprapus peste vectorul limitelor digitale), pentru a facilita activităţile realizate de personalul responsabil pentru efectuarea vizitelor rapide pe teren. Rezultatele RFV trebuie să indice categoria reală de folosinţă a terenului şi, dacă este cazul, orice cod de anomalie predefinit.
Prestatorul trebuie să menţioneze dacă metoda de identificare a categoriei de folosinţă a terenului a fost vizită rapidă pe teren, pentru a putea identifica nivelul de validare prin această metodă (când categoria de folosinţă a terenului şi suprafaţa terenului sunt în primul rând controlate prin CAPI).
La executarea RFV, prestatorul va face fotografii digitale georeferențiate ale parcelelor vizitate şi în special, ale parcelelor cu probleme. Fotografiile vor fi stocate într-o bază de date, cu locaţia lor, pentru a fi predate către APIA. Agenția va utiliza aceste fotografii, într-o întâlnire cu fermierul, astfel reducând la minim numărul de controale follow-up.
Pe baza rezultatelor RFV, se completează şi se realizează din nou clasificarea dosarelor. Pentru fiecare fermier la care a fost necesară realizarea unei RFV, se va întocmi o documentaţie, ce va fi livrată către APIA.
Pentru aceste RFV-uri vor fi livrate anexele anume întocmite cât și fișierele *.shp realizate la măsurătoarea pe teren. Dacă pentru aceste parcele se vor folosi imagini de arhivă sau orice materiale ajutatoare care să permită obținerea unei interpretări conform specificațiilor, acestea vor face parte din materialele ce vor fi livrate către APIA, înainte de etapa de follow-up.
Ofertantul poate să prezinte modelul de document pe care îl va folosi la realizarea RFV-rilor, în cazul în care acesta nu utilizează macheta propusă în Addendumul 2016.
Clasificarea la nivel de grup de plată
Atribuirea codurilor de eroare la nivel de grup de plată și de cultură se va realiza în conformitate cu prevederile din DSCG-2014-32_FINAL-Rev2 OTSC_guidelines _2016.pdf , Addendumul Național 2016.
Clasificarea la nivelul dosarului
Sortarea dosarelor pentru care este necesară o acţiune de verificare reprezintă o caracteristică a controalelor prin teledetecţie.
Prestatorul care execută control prin teledetecţie va stabili un diagnostic (de acceptat sau respins) pentru fiecare din grupurile pentru care s-a aplicat şi un diagnostic rezumat la nivel de dosar.
Fiecare dosar trebuie să fie cuprins în una din categoriile menționate în addendum, astfel:
-
Dosare acceptate (complet aprobat) prin CwRS care vor avea codul DA5;
-
Dosare respinse prin CwRS care vor face obiectul unei acţiuni follow-up, conținând coduri de eroare ce necesita clarificari - grupuri negăsite și/sau grupuri găsite cu suprafețe mai mici decât cele declarate și vor avea codul DR;
-
Dosare incomplete, dosare pentru care numai 50% din parcelele solicitate pot fi verificate şi care vor fi completate pe teren (această regulă se aplică tuturor dosarelor aparţinând eşantionului de control). Aceste dosare vor fi completate pentru obținerea unui diagnostic pentru toate parcelele cu suport obligatoriu RFV.
Acțiunea follow-up se va face de către inspectorii APIA prin invitarea fermierilor și soluționarea administrativă conform formularelor prevăzute în procedurile APIA și/sau prin control la fața locului.
Livrarea materialelor necesare pentru controlul calității la eșantionul selectat de APIA
Eșantionul de controlul calității va fi compus dintr-un număr de 100 de dosare controlate de APIA și dintr-un eșantion de 2% din numarul total de fermieri selectati la CwRS, controlat de prestatorul extern QC.
Având în vedere că predarea rezultatelor pentru CwRS se realizează eșalonat, pe site-uri și controlul calității se va realiza tot eșalonat, pe site-uri. Astfel, după obținerearezultatelor pe fiecare site, prestatorul va înștiința APIA.
Pentru site-ul finalizat, APIA va transmite eșantionul de supracontrol în vederea transmiterii rezultatelor însoțite de toate documentele produse la foto-interpretare atât către APIA dar și către prestatorul QC, pentru evaluare. Transmiterea se va realiza prin ftp pus la dispoziție de catre prestatorul CwRS.
În vederea efectuarii controlului calității, prestatorul CwRS va livra rezultatele controlului, respectiv:
-
imaginile satelitare prelucrate și folosite în obținerea rezultatelor;
-
date alfanumerice;
-
date vectoriale;
-
date referitoare la RFV;
-
datele culese la teren în acțiunea de eșantionare a culturilor;
-
tabele de cultivare comună.
-
Corectarea rezultatelor CAPI pentru toate neconformitățile menționate în raportul întocmit de prestatorul QC dar și de către APIA
Pentru verificarea calității rezultatelor livrate de prestator, APIA va executa controlul cu personalul propriu pentru un număr de 100 de dosare iar pentru un eșantion de 2% din fermierii selectați pentru CwRS, verificarea calității va fi executată de un prestator extern (QC).
Aspectele privind modul de realizare a controlului calității execuției CwRS realizat de APIA dar și de către prestatorul QC este descris în Addendum.
În situația în care se constată erori în rezultatele livrate, prestatorul CwRS va fi notificat de organismul care a făcut constatare (APIA și/sau QC) și are obligația să verifice și să rectifice toate rezultatele în care se regăsește tipul de eroare notificat.
Prestatorul este obligat, ca în termen de maxim 3 zile de la primirea notificării să își corecteze orice eroare sistemică sau sistematică rezultată în urma controlului de calitate. Corecțiile acestor date, în cazul în care ele există, se vor face înainte de livrarea rezultatelor de către prestator, astfel încât rezultatele să nu fie afectate de o intepretare ulterioară a parcelelor cu aceste coduri.
-
Livrarea către APIA a rezultatelor controlului
Rezultatele controlului - vor fi livrate la nivel de dosar.
Structura bazei de date a raportului de control va fi definită cu ocazia încheierii contractului.
Prestatorul va livra, pentru fiecare site, urmatoarele:
-
listă a dosarelor, pe judeţ, pe unităţi administrativ teritoriale, pe categorii (dosare acceptate sau respinse), cu evidențierea codurilor de eroare pe dosar;
-
pentru fiecare dosar, în format digital, în fişiere de format *.xml şi *.shp rezultatele pe parcelă, pentru toate grupele de plată (categorie, suprafaţă declarată şi suprafaţă măsurată pe imagine, sau găsită la faţa locului şi categoria de folosinţă a terenului, codul de neconformitate atribuit şi posibile observaţii) dar și *.shp în care se vor evidenția "neeligibil CROP"și "neeligibil DDPC";
-
tabele cu fermierii în cultivare comună, care vor conține atât fermierii selectați pentru control cât și fermierii neselectați dar care au parcele în poligonul observat în care există cel puțin o parcelă a unui fermier selectat. Tabelele nu vor cuprinde cultivări comune ce au numai parcele ale fermierilor neselectați; structura tabelului este prezentată în anexa 2;
-
documentațiile întocmite la efectuarea RFV.
-
Pregătirea și livrarea materialelor în vederea desfășurării acțiunilor follow-up
Prestatorul își va dezvolta un software pentru generarea automată a documentelor necesare desfășurării activităților follow-up.
Documentele vor fi generate pentru toate solicitările de sprijin care în rezultate au cel puţin un cod de neconformitate pe parcelă/cultură. Prestatorul va pregăti documentele necesare realizării acțiunilor follow-up și pentru parcelele care sunt codificate cu OKCC în secundar dar în principal au atribuit codul C3p, ca urmare a scăderii suprafeței neeligibile ce afectează locația parcelei declarată de fermier. Astfel, dosarul pregătit va fi folosit de echipa APIA care realizează acțiunile follow-up în vederea prezentării rezultatelor CwRS fermierilor.
Dosarele vor fi grupate pe județ de registratură şi UAT unde se află terenul controlat.
Aceste dosare vor conține pentru fiecare fermier următoarele:
-
Harta, în format A3, color, cu imaginea satelitară a fiecărui bloc fizic cu evidențierea parcelelor rezultate ca urmare a controlului pentru toți fermierii din BF, cu afișarea ID-ului și numărul parcelei controlate. Harta se va furniza în format digital şi pe hârtie;
-
Tabele, în format A3, aferente hărţilor de mai sus care vor conţine toţi fermierii care au parcele declarate în acel BF cu evidenţierea datelor declarate şi a datelor rezultate la control. Pe lângă aceste date se vor funiza numele și prenumele fermierului (persoana fizica/persoana juridica), județul de registratură, centrul de depunere a cererii de sprijin și 2 coloane în alb, una în care se vor consemna de către echipa follow-up informațiile cu privire la amplasamentul actual al parcelei și una pentru semnătura fermierului. Fermierii, respectiv parcelele acestora, vor fi ordonate în funcție de codurile de neconformitate atribuite (ex: se vor afișa toți fermierii cu parcele aferente implicate într-o cultivare comuna). Tabelul va fi furnizat în format digital *.xlsx şi pe hârtie;
-
Harta martor, în format A3, color, cu imaginea satelitară a fiecarui bloc fizic, va evidenția limitele parcelelor controlate cu suprafaţa măsurată şi codul de neconformitate aferent. Harta se va furniza în format digital şi pe hârtie;
-
Rapoartele de teledetecţie şi clarificare cu fermierul – campania 2016 - pentru fiecare fermier selectat la teledetecţie care are cel puţin un cod de neconformitate pe parcelă/cultură, indiferent de codul atribuit dosarului. Parcelele declarate de un fermier vor fi afișate în ordine crescătoare. Raportul se va furniza în format digital *.xlsx şi pe hârtie. Raportul va fi în format A3 și va conține toate parcelele fermierului, indiferent de codul de eroare.
Raportul va fi structurat pe secțiuni, astfel:
-
secțiunea 1 - date din declarația fermierului
-
secțiunea 2 – rezultatele controlului
-
secțiunea 3 – conține aceleași coloane din secșiunea 1, necompletate, fermierul având posibilitatea să înscrie clarificările necesare.
Pentru secțiunile 1 și 2 vor fi afișate toate datele din declarația fermierului cât și
rezultatele controlului: schemele, suprafețele, codurile de neconformitate principale și secundare. Forma de prezentare a raportului de teledetecție și clarificare cu fermierul se va definitiva, după semnarea contractului.
-
Situaţia centralizatoare care să cuprindă toți fermierii (selectați și neselectați) ce au coduri de cultivare comună (digital);
-
Situaţii centralizatoare care să cuprindă toți fermierii ce au codurile A5, A3 și A3P cu evidențierea codurilor principale și secundare (digital);
-
lista dosarelor cu detalii pe parcele pentru care s-au realizat RFV și documentația întocmită în acest sens structurată pe fiecare ID ce a necesitat vizită la fața locului pentru cel puțin o parcelă;
Situaţiile centralizatoare vor avea, după caz, structura urmatoare:
site-name
|
județ de registratură
|
centrul local/județean
|
id fermier
|
număr parcelă
număr cultură
|
bloc fizic
|
aria declarată
|
aria măsurată
|
cod capi cultură (crop)
|
cod capi parcelă (saps)
|
aria reținută
|
idvect_c
|
supradeclarare
status selecție
|
La livrarea materialelor sus amintite, prestatorul va ține seama de predarea pe Site-uri, Județe registratură, UAT-uri, gruparea raportelor şi documentelor digitale în folder pe fiecare fermier.
Hărţile conţin:
-
vectorul parcelelor de referință (BF)
-
vectorii cu parcelele identificate, găsite pe imagini cu suprafața măsurată și cod CwRS;
-
imaginea satelitară VHR de tip fals-color;
-
Id-ul fermierilor cu nr. parcelei și suprafața declarată;
Partea descriptivă a hărţii conţine:
-
Județul
-
Localitatea
-
Nume site
-
Număr bloc fizic
-
Județ de registratură
-
Centrul local
-
Nume, prenume fermier
-
CRF (id-ul fermierului)
-
Marcare fermieri selectat sau neselectat la CwRS
-
Nr. parcelă controlată
-
Suprafață declarată
-
Suprafață măsurată
-
Codul CwRS
-
Suprafață reținută
-
Semnătură fermier
Machetele documentelor descrise mai sus sunt prezentate în anexe 3, 4, 5 și 6.
-
Raportarea experienței obținute - Elaborarea Raportului final
Raportul final va conţine :
-
Un rezumat al activităților;
-
O evaluare a metodologiei iniţiale, adaptări (prin care se justifică modificările, dacă este cazul) şi rezultatele obţinute;
-
Graficul de realizare prevăzut și cel efectiv, pe etape, analiza întrârzierilor, repartizarea activităţilor între contractor şi subcontractori – dacă este cazul; perioada de primire a informațiilor și documentelor de la APIA și perioada de realizare a verificărilor;
-
Descrierea detaliată a metodei folosite pentru procesarea imaginilor satelitare şi pentru interpretarea CAPI;
-
Analiza detaliată a calităţii tuturor documentelor de referinţă, cum ar fi:
-
imagini satelitare;
-
baza de date LPIS;
-
parcelele digitizate de fermieri;
-
cereri de sprijin, cu referire la: verificările efectuate, numărul de fermieri primiți de la APIA prin eșantionul de control inclusiv suprafața și numărul parcelelor de măsurat; schema de ajutor ce trebuie verificată și rezultatul obținut (număr de fermieri verificați cu detalii referitoare la suprafața şi numărul parcelelor de măsurat, schema de ajutor, etc, astfel încât să rezulte o evaluare cantitativă și calitativă a procesului de control, în conformitate cu cerintele Addendumului Național).
-
Prezentarea documentației întocmite pe perioada implementării contractului inclusiv:
-
comentarii privind întârzierile (dacă este cazul) aferente fiecarei etape (dacă este cazul) în procesul de realizare a CwRS (perioada de primire a informațiilor și documentelor de la APIA și perioada de realizare a verificărilor);
-
numărul de fermieri primiți de la APIA prin eșantionul de control inclusiv suprafața și numărul parcelelor de măsurat, schema de ajutor (grupul de plată) ce trebuie verificată și rezultatul obținut de prestator, respectiv: număr de fermieri verificați cu detalii referitoare la suprafața şi numărul parcelelor de măsurat, schema de ajutor, astfel încât să rezulte o evaluare cantitativă și calitativă a procesului de control.
-
Analiza detaliată a rezultatelor controalelor prin teledetecţie şi pe teren, sinteză asupra rezultatelor obținute, analiza diferitelor tipuri de:
-
ferme (mărime, suprafaţa medie, numărul de parcele, etc.);
-
nereguli şi frecvenţa acestora şi suprafeţele corespunzătoare;
-
Sinteza privind diferenţa medie dintre datele declarate şi cele măsurate;
-
Analiza cu privire la precizia măsurătorilor şi a toleranţelor utilizate;
-
Analiza rezultatelor datelor de teren inclusiv prezentarea documentației folosite în executarea RFV-urilor;
-
Documentația realizată ca urmare a efectuarii controlului intern al calităţii;
-
Prezentarea remedierilor aduse pentru erorile semnalate în urma controlului de calitate de către QC și APIA;
-
Propuneri pentru simplificarea şi îmbunătăţirea metodologiei;
-
analiza duratei activităţii şi a costurilor efective;
-
formulare/tabele de analiză pregătite pentru JRC şi APIA.
Rezultatele și etapele principale vor fi prezentate într-un document în format ppt, care să includă exemple aferente fluxului de lucru. Documentul în formatppt trebuie să fie realizat în română şi în engleză.
Versiunea tipărita: 2 exemplare color în limba romana şi 1 exemplar în limba engleză;
Versiunea digitală: 1 exemplar al raportului va fi livrat în limba română şi engleză Agenţiei ca documente în formatele docx şi pdf.
La recepția lucrărilor, prestatorul va livra toate materialele în format digital prevăzute pe un hard-disk extern și va susține la sediul APIA toate documentele produse în contract.
Dostları ilə paylaş: |