Secolele XI-XIV



Yüklə 2,76 Mb.
səhifə31/123
tarix05.01.2022
ölçüsü2,76 Mb.
#63313
1   ...   27   28   29   30   31   32   33   34   ...   123
La papaute et Ies missions d'Orient au Moyen Age (XIIIeXVe si'ecles), Roma,
1977, p. 24—26.

100 Albric, >p. 921: Archiepiscopus Robertus Strigonensis de Hungaria novum
jecit episcopum in Comania, Theodericum nomine.


101 Hurmuaaki, Doc, I, p. 111; DIR, C, v. XI—XIII, I, p. 231—232. Teoria
existenţei unei episcopii catolice în regiunea Mileovukii încă din secolul al Xl-lea
s-a dovedit ne fondată, -ea bazîndu-se pe o scrisoare falsă purtând ca dată anul
1096, ticluită şi publicată de J. Benko, Milkovia sive antiqui episcopatus Milko-
viensis,
I, Viennae, 1781, p. 55—57. Tot în legătură cu dieceza cumanilor s-au pus
două acte din 1217 şi 1218 (cf. Hurmuzaki, Doc, I, p. 60, 65—66; DIR, C, v. XI—
XIII,
I, p. 161, 168—169), care de fapt se referă la episcopia italiană de la Como.
Cf. C. Auner, op. cit., p. 539; N. Pfeiffer, op. cit., p. 81, note 23; Moisescu, Cato­
licismul,
p. 16—18, nota 4. In mod cu totul surprinzător, unid istorici mai con­
sideră şi astăzi că cele două acte privesc eparhia cumanilor. Cf. V. P. Şuşarin.
CeudemeAbcmea nucbMeHHMX naMntriHUKoe KopoAeecmea Bempuu 06 aniHWiecKOM cocmaee naceAenuH
eocmoHHOeo ripuKapnatnbH nepeou noAoeunbi XIII eeKa,
in Hcmopun CCCP, 1978, 2, p. 47.

102 K. Reinerth, Ein bisher unbeachtet gebliebenes Verzeichnis der Kloster der
Prămonstratenserordens in Vngarn und Siebenbiirgen in der Zeit vor dem Mon-
golensturm,
în Zeitschrift fur Kirchengeschichte, VF XV, LXXVII, 1966, p. 268—
289; P. Binder, Unele probleme referitoare la prima menţiune documentară
a Braşovului,
în Cumidava, III, 1969, p. 126, 130. In ceea ce priveşte ipoteza apar­
tenenţei sud-estului Transilvaniei la dieceza cumanilor, formulată încă de multă
vreme (cf. E. v. Hurmuzaki, Fragmente zur Geschichte der Rumănen, I, Bucureşti,
1878, p. 178; R. Rosetti, op. cit., p. 257—258, 278; Giurescu, Tirguri, p. 41), aceasta

se baza îndeosebi pe conţinutul uruud document din 1228 (J. Benko, op. cit., p. 116; Hurmiuzaki, Doc, I, p. 108—109), dovedit ca fals (L. Makkai, op. cit., p. 8).

103 N Backmund, Monasticon Praemonstratense, I, Staubing, 1949, p. 17, 416, 441- III, 1956, p. 365—367, 397.

' i°4 Ibidem, III, p. 402. în listă este amintit şi Sibiul ca făcînd parte din die­ceza transilvăneană: Dyocesis ultra siluane: Villa hermanni (ibidem).

5 Rogerius, p. 33. Cf. şi SRH—Szentpetery, II, p. 564.

îois n. Iorga, Studii şi documente cu privire la istoria românilor, I—II, Bucu­reşti 1901, p. XIX, nota 2; C. Auner, op. cit., p. 543. S-a formulat şi ipoteza po­trivii căreia civitas de Mylco s-ar localiza într-unui din satele din ţinuturile ar-gesene Cf. G. Liiko, Havaselve es Moldva nepei a XXII, szăzadban, în Ethno-graphia nâpelet, XLVI, 1935, 1—4, p. 104—105, nota 43; D. Ciurea, Noi contribuţii privind oraşele şi tîrgurile din Moldova în secolele XIVXIX, în AIIAX, VII,

1970, p. 22.

107 v Spinei, Antichităţile nomazilor turanici din Moldova în primul sfert al mileniului al II-lea, în SCIVA, 25, 1974, 3, p. 394 şi urm.

ios Hurmuzaki, Doc, I, p. 112; DIR, C, v. XI—XIII, I, p. 235.

i»9 Hurmuzaki, Doc, I, p. 131; DIR, C, v. XI—XIII, I, p. 274—275.

"o Hurmuzaki, Doc, I, p. 112—113; DIR, C. v. XI—XIII, I. p. 236.

"i Hurmuzaki, Doc, I, p. 130, 132; DIR, C, v. XI—XIII, I, p. 274, 275.



112 Papa se arăta preocupat şi după crearea noii dieceze să trimită misionari dominicani ad Cumanos sau in Cumaniam (cf. Hurmuzaki, Doc, I, p. 107, 111), formule prin care nu se desemna desigur populaţia din cuprinsul episcopiei.

"a Theiner, VMHN, I, p. 131; Hurmuzaki, Doc, I, p. 132; DRH, D, I, nr. 9.

i" Hurmuzaki, Doc, I, p. 112; DIR, C, v. XI—XIII, I, p. 235.

115 Hurmuzaki, Doc, I, p. 136—139, 141—142; DIR, C, v. XI—XIII, I, p. 284— 289.



118 N. Pfeiffer, op. cit., p. 79; V. T. Paşuto, flojioeeiţKoe enucKoncmeo, în Ost und West in der Geschichte des Denkens und der kulturellen Beziehungen (Festschrift fur Eduard Winter zum 70. Geburtstag), Berlin, 1966, p. 37.

117 Spinei, Consideraţii, p. 612—614.

2. EVOLUŢIA SOCIETĂŢII LOCALE

A. REALITĂŢILE DEMOGRAFICE

în primul sfert al mileniului al II-lea, populaţia românească din Moldova, ca şi din celelalte regiuni din componenţa spaţiului carpato-duinărean şi balcanic, care îşi definise profilul lingvistic şi se afirmase drept comunitate etnică consolidată, se impunea în mod treptat printre popoarele Europei, medievale.

Ooniturarea laturilor procesului evolutiv parcurs de societatea ro­mânească din ţinuturile est-oarpatice în primele secole ale mileniului al doilea este mijlocită atît de cercetarea izvoarelor scrise, cît şi a celor arheologice.

a. ATESTĂRI ALE ROMÂNILOR IN IZVOARELE SCRISE

Cea mai veche consemnare scrisă referitoare la românii din regiu­nile de la răsărit de Gairpaţii Orientali pare a fi inscripţia runică de pe o piaitră comemorativă descoperită în localitatea suedeză Sjonhem din insula Gotland (fig. 1). Inscripţia, dataită îm secolul al XI-lea, menţionea­ză omorîrea varegului Rodfos de către „Blakumen în timpul călătoriei în stoăinătate'"1. Etnonimul Blakumen reprezintă, potrivit părerii aproape unanime a specialiştilor, o formă scandinavă a numelui vlahilor2. Dat fiind că drumul obişnuit al varegilor de pe coastele baltice spre Cons,tan-tinopol trecea de-a lungul liftoinalului moldovenese al Mării Negre, este firesc să admitem că românii întîlniţi de Rodfos erau cei ce locuiau la răsărit de arcul carpatic.

Într-un mod asemănător — Blokumenn — sînt denumiţi românii şi în Saga lui Eymund (Eymundar saga), cunoscută şi sub numele de Pâttr lui Eymund, fiul lui Hring (Eymundar păttr Hringssonar), operă literară islandeză, a cărei formă scrisă, datînd din secolul al XlII-lea, transpunea o variantă orală mult imai veche, poate chiar din secolul al XI-lea. Ea fusese inserată în Saga Sf. Olaf (Saga Olafs konungs hins helga), păs­trată in codexul Flateyjarbok, compus în Islanda la sfîrşitul secolului al XlV-lea. Aoest izvor atestă cea mai veche prezenţă a românilor la est de Carpaţi într-un pasaj unde se relatează pregătirile de luptă ale lui Bu-rizleif (Sviatopolk) împotriva lui larizleif (Iaroslav), în timp ce se re-pliase în Tyrkland, de unde plănuia un atee în Gardarike (Rusia), cu o armiaită formiaită din Tyrkir (turci = pecenegi) şi Blokumenn (vlahip. Po-triviit oronicitor ruse, Sviatopolk s-ar fi refugiat la pecenegi în iarna din 1018—1019, lupta hotărîtoare cu Iaroslav avînd loc la Alta în anul 10194.

78

Din. literatura medievală ne este cunoscută şi denumirea scandinavă



fa ţării vlahilor". în timp ce în lucrările marelui cronicar şi poet islande? Snorri Stunluson (1178—1^41) — Saga Sf. Olaf, redactaită probabil îna-imte de 1218, şi Cercul lumii (Heimskringla), alcătuită între 1220 şi

^230 se menţionează o „ţară a vlahilor" (Bldkumunnaland)5 situată în

Penicnsuila Balcanică, într-o altă legendă nordică, Saga lui Egil şi Asmund (Egils saga ok Asmund), compusă în Islanda în primul sfert al secolului al XlV-lea şi caracterizată prin abundenţa elementelor fantastice, se aminteşte o „ţară a vlahilor" (Bldkumannaland), care prin prisma veci­nătăţii cu Russia şi Himaland6 pare a se localiza in partea răsăriteană a Europei.

Intre cele mai vechi atestări ale românilor la răsărit de lanţul car­patic este considerată şi ©ea din, cronica lui Nicefas Choniaites, terminată la începutul secolului al XlII-lea, în pasajul unde este nrelatată evadarea din temniţă a lui Andronic Comnenul şi încercarea sai de a se refugia în Rusia haliciană în anul 1164. Prinţul de neam imperial fusese prins de către vlahi (PXâ^oi) în momentul eînd se crezuse soăpait din mâinile urmăritorilor şi ajunsese la hotarele Haliieiului (twv ttj? Taliile, opicov)7. Textul istoricului bizantin, prezemtînd anumite neclarităţi în redarea faptelor, a constituit obieatul unor îndelungate dispuite între istorici, ne­încheiate nici astăzi, în ceea ce priveşte 'locaflizareia românilor oare l-

Părţi consistente din lucrarea lui Nicetas Choniiates, între oare şi pasajul 'privind acţiunea românilor împotriva lui Andronic, au fost re­produse aproape identic în a doua jumătate a secoiiului al XlII-lea în cronica lui Theodoir Skuteriotes8.

Tot în cronica lui Nicetas Choniaites se vorbeşte despre ajutorul pri-miit ide Asăneşti din partea românilor şi cumanilor dei la nordul Dunării — probabil din Muntenia sau Moldova — care ar fi trecut fluviul prin anul 1199 penjtru a participa la luptele cu bizantinii9.

Informaţii asupra populaţiei româneşti nord-dunărene se înitîlne«c şi în literatura medievală germană. In Nibelungenîied, în cîrntul al XXII-lea, unde se descrie nunta lui Etzel (AKila) şi Krimhilda, între prinicipii străini invitaţi este enumerat Şi ducele Râmunc din ţara vlahilor, venit în frunitea unui pîlc de 700 de oameni (Der herzoge Râmunc uzer Vlâ-chen lanţ, I mit siben hundert mannen kom er jur sie gerant)10. Avînd în vedere că într-un pasaj anterior vlahii sînit alăturaţi ruşilor, grecilor şi polonilor (Von Riuzen und von Kriechen reit dâ vil manie man: I den Poelân und den Vlâchen sah man swinde gân), urmînd apoi o scurtă re­ferire aisupna oaspeţilor din cnezatul kievian (lanţ ze Kiewen) şi a „pe­cenegilor sălbatici" (die wilden Pescenaere)n, considerăm că localizarea „ţării vlahilor" la răsărit de lanţul carpatic este cea mai plauzibilă12. Conducătorul cetei româneşti mai este amintit în cîntul al XXXI-lea al poemului, îndreptindu-se în compania unui alit principe spre „aşezările hunilor": Râmunc und Hornboge [riten] nâch hiunischen sitent3. Ipoteza identificării lui Râmiunc cu un personaj istoric real — Roman Mstisla-vi-ci, principe al Haliciului la începutul secolului al XlII-lea14 — nu o




considerăm îndreptăţită, el fiind mai curînd un erou. eponim al poporu­lui român15.

în poemul istoric intitulat Biterolf und Dietleib, compus probabil îmtre 1254 şi 1268 şi aparţinînd aceluiaşi ciclu de legende germane cai şi Nibelungenlied, este, de asemenea, menţionat Râmunge uz der Wlăchen lanţ16. Imtrucît Râmunge reapare înitr-un alt fragment, unde se relatează o luptă La oare iau participat ruşii şi poiloniii, este posibil ca autorul poe-miului să-i fi asociiat, la fel oa şi în Nibelungenlied, pe criteriul vecină­tăţii lor geogiiiaifice, in acest daz ţara lui Râmunge trebuind să fie situată la răsărit de Garpaţi. In acelaşi poem, alături de Râmunge este indicat şi numele lud Sigeher, despre care în aşa-numita Tînguire (Die Klage) — o continuare a Cîntecului Nibelungilor — compusă în jurul anului 1215, se specifică: Sigeher von Walâchen17.

La mijlociul secolului al XlII-lea RudoiL.voiL..Ems_jamintea ca trăind în [teritoriul „închis" al ungurilor pe ,,cumani şi vlahii sălbatici" (Valiven precizînd însă că „ţara" (lanţ) lor se afla „dincolo


Yüklə 2,76 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   27   28   29   30   31   32   33   34   ...   123




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin