Secolele XI-XIV

D. BERLADNICII Şl BRODNICII

In secolele XII—XIII izvoarele consemnează prezenţa vremelnică pe teritoriul Moldovei a berladnicilor şi brodnicilor, fără însă să ofere vreo specificare în ceea ce priveşte originea lor.

Berladnicii sînt menţionaţi în literatura istorică medievală numai cu două prilejuri. în anul 1159, 6000 de berladnici împreună cu o ceată de cumani au intrat în serviciul lui Ivan Rostislavici, poreclit Berladnic, care pregătea o expediţie menită să-1 înlăture pe Iaroslav Osmonîsli de pe tronul cnezatului de Halici. Din ţinuturile dunărene Ivan şi aliaţii săi s-au îndreptat spre nord, străbătînd longitudinal Moldova, pînă au ajuns la Kucelmin şi Uşiţa, localităţi aflate la hotarele sudice ale sta­tului halician. în faţa ripostei lui Iaroslav, armata lui Ivan Rostislavici s-a risipit, iar pretendentul la tron şi-a căutat refugiul în cnezatul kievian²⁴².

Un an mai tîrziu, in 1160, berladnicii sînt menţionaţi în apropierea gurilor Niprului cu prilejul atacării Oleşiei, important punct strategic şi comercial aflat în dependenţa cnejilor kievieni. Reacţia cneazului Rostislav a fost promptă, berladnicii fiind urmăriţi de detaşamentul condus de Gheorghe Nesterovici şi Iakun şi înfrînţi lîngă Dţin²⁴³. Identi­ficarea acestei localităţi cu Vicina²⁴⁴ sau Măcinul²⁴³ este cu totul ■ne­convingătoare. Urmărirea berladnicilor de-a lungul sutelor de kilo­metri ce despart Kievul de gurile Dunării era nerealizabilă în con­diţiile dominaţiei triburilor cumane în Deşt-i Kîpciak. De asemenea, este greu de admis că teritoriile incluse în Imperiul bizantin puteau să devină cadrul de desfăşurare al confruntărilor dintre populaţii care nici măcar nu locuiau în cuprinsul graniţelor sale, ignorîndu-se autorităţile provinciei Paristrion. în ceea ce ne priveşte, considerăm că Dţinul tre­buie căutat undeva în apropiere de Oleşia, deci lîngă punctul de vărsare a Niprului în Marea Neagră.

Cei mai mulţi istorici admit o legătură între numele berladnicilor şi acela al pretendentului halician Ivan Rostislavici zis Berladnic, pre­cum şi cu cel al localităţii Berlad. Aceasta din urmă este menţionată în primele trei secole ale mileniului al II-lea numai o singură dată, şi anume în anul 1174, într-un pasaj al unor cronici ruseşti, unde sînt re­latate divergenţele cneazului Andrei Iurievici Bogoliubski cu fraţii Ros­tislavici. Ca urmare a acestor neînţelegeri, Rostislavicii au fost expul­zaţi de pe domeniile lor: lui Ruric i s-a transmis să plece la Smolensk, iar lui David la Berlad, specificîndu-se că în ţara rusă nu i se va permite să rămînă²⁴⁶. Cu puţine excepţii²⁴⁷, specialiştii au identificat Berladul cronicii ruse cu oraşul moldovenesc Bîrlad, considerîndu-1 fie un punct avansat al statului halician²⁴⁸, fie centrul unei formaţiuni politice — „cne­zatul'¹, „principatul" sau „statul berladnicilor" — din partea meridională a Moldovei²⁴⁹. Precizăm însă că săpăturile metodice şi ocazionale efec­tuate în perimetrul actual al oraşului Bîrlad şi în împrejurimi nu au avut ca rezultat descoperirea unei reşedinţe cneziale şi nici a materiale­lor specifice aşezărilor vechi-ruseşti. Dimpotrivă, în şesul rîului Bîrlad din împrejurimile oraşului nu au fost depistate pentru secolele XII—XIII decît movile funerare ale triburilor turanice, iar în zonele colinare din

apropiere s-au semnalat aşezări de tip rural aparţinînd culturii Rădu-căneni. Aşa cum am arătat anterior, izvoarele scrise şi arheologice ex­clud existenţa în secolul al XH-lea a unui centru subordonat cnezatu­lui de Halici în sudul Moldovei.

Specificarea din cronică că Berladul nu era situat în cuprinsul ţării ruse a fost considerată un argument în favoarea părerii că acest centru se afla în afara teritoriilor ruseşti. Semnificaţia reală pe care sensul re-strîns al noţiunii de ţară rusă (Pycctcax 3eMAa) îl avea la începutul mileniului al II-lea contravine însă opiniei menţionate. După cum s-a precizat, prin această noţiune se desemna numai vechiul nucleu al sta­tului kievian, înglobînd ţinutul Kievului, Cernigovului, Pereiaslavlului si Novgorod-Severskului, fără ca ea să includă celelalte regiuni şi centre ruseşti, ca Haliciul, Novgorodul, Poloţkul, Rostovul, Smolenskul, Suzda-lul, Vladimirul etc.²⁵⁰. Prin urmare, nu există nici un argument care să se 'opună situării Berladului într-unui din cnezatele ruseşti.

In ceea ce priveşte constituirea aşa-zisei formaţiuni statale a ber-ladnicilor în sudul Moldovei, aceasta rămîne o ipoteză neconfirmată. Prezenţa efemeră a unei populaţii într-o anumită regiune nu presupune implicit crearea de către aceasta a unui organism statal. De asemenea, nu există nici un arguVnent plauzibil pentru a considera pe berladnici ca români, căci este greu de imaginat ca o populaţie sedentară să fie semnalată într-un an la nordul Dunării de Jos, acţionînd împreună cu cumanii, pentru ca în anul următor să ajungă cu incursiunile de pradă tocmai la Nipru. Ipostazele în care berladnicii sînt prezentaţi în cronici sugerează mai curînd apartenenţa lor la grupul populaţiilor no­made sau seminomade. Or, aceste populaţii se aflau la un nivel social-politic care nu le permitea să treacă la organizarea unei vieţi statale. Pe de altă parte, descoperirile arheologice corespunzătoare secolelor XI—XIII nu lasă să se întrevadă vreo diferenţiere tipologică sau can­titativă a materialelor recuperate în zona Berladului care să le indi­vidualizeze faţă de acelea din ţinuturile din centrul şi sudul Moldovei.

In prima jumătate a secolului al XlII-lea diplomele papale şi un­
gureşti semnalează populaţia brodnicilor în aceleaşi regiuni din sudul
Moldovei, unde în anul 115& fuseseră menţionaţi berladnicii. într-un
act emis în 1222 de Andrei II, confirmat în acelaşi an de papa Hono-
riu III, se preciza că teritoriile acordate Ordinului teutonic ajungeau
„pînă la hotarele brodnicilor" (ad terminos Prodnicorum)²⁵¹. In anul
1227, un document emis în cancelaria pontificală, al cărui conţinut
era repetat aproape întocmai de un altul datînd din 1231, menţiona