Sectorul agricol al Uniunii Europene

b.      Modificarea decisiva: Reforma McShary (1992)

Constienta de nevoia unei restructurari substantiale, Comisia a înaintat noi propuneri de reforma în 1991. În aceste propuneri de reforma, comisia a declarat ca singura optiune viabila oferita agriculturii comunitare pe termen lung rezida într-o politica de preturi competitive. Numai aceasta formula permite comunitatii sa faca fata unei concurente inevitabile, atât pe piata interna, cât si pe pietele mondiale. Reforma politicii agricole trebuie sa-i incite pe agricultori sa recurga la metode de productie mai puti intensive, reducând astfel impactul negativ asupra mediului si excedentele de productie agricole.

Scopul noii politici agricole era sa asigure corelarea ofertei cu cererea, fara a afecta viata fermierilor din mediul rural. Numai instrumentele financiare se vor schimba. Orice scadere a pretului va fi acoperita printr-un sistem de compensari directe.

Dupa mai mult de un an de discutii si negocieri, Consiliul de Ministri a adoptat oficial în iunie 1992, reforma cea mai radicala si mai ambitioasa pe care agricultura europeana a cunoscut-o în cei treizeci de ani ce s-au scurs de la instituirea PAC. Aceasta reforma a fost inevitabila pentru o comunitate ce dorea sa sparga cercul vicios: preturi agricole ridicate - supraproductie.

Asa cum s-a vazut, remediile mai putin radicale întreprinse pâna în 1992 au esuat. Reforma din 1992, cunoscuta sub numele de McShary, constituie piatra unghiulara a unei strategii vizând plasarea PAC în centrul strategiei de dezvoltare rurala a Uniunii Europene.

Obiectivele sale esentiale sunt în numar de cinci:

-               mentinerea Comunitatii în rândul producatorilor si exportatorilor de produse agricole, prin cresterea competitivitatii agricultorilor sai, atât pe pietele interne, cât si pe pietele de export;

-               reducerea excedentelor prin reducerea productiei la nivelul cererii manifestate pe piata;

-               diminuarea preturilor la consum si concentrarea ajutorului asupra agricultorilor ce au cea mai mare nevoie de sprijin;

-               încurajarea agricultorilor sa nu-si abandoneze terenurile;

-               protejarea mediului si dezvoltarea potentialului natural al satelor.

Elementul central al pachetului reformei consta în reducerea preturilor la produsele cheie si scoaterea din cultura a terenurilor arabile. Pentru compensarea pierderilor pe venit rezultate din aceste doua masuri, agricultorii vor primi compensatii directe. Reforma McShary se refera înainte de toate la cereale oleaginoase, plante proteice si carne de bovine.

Preturile minime garantate ale cerealelor se diminueaza cu 295 în decurs de trei ani începând cu campania agricola 1993/94. Prin aceasta reducere, preturile cerealelor comunitare se vor apropia de nivelul celor de pe piata internationala. Pentru mentinerea unei limite rezonabile (aproape 40%) a preferintei comunitare, un pret minim la import se aplica importurilor de cereale pe piata comunitara. Mai mult, o cantitate determinata din suprafata arabila destinata cerealelor va fi retrasa din cultura, în functie de crearea estimata pe piata. În primul an suprafata retrasa din cultura reprezinta 15% din suprafata cerealiera a UE.

Obligatia de înghetare a terenurilor nu se aplica micilor producatori de cereale din Comunitate, adica fermierilor ce cultiva aproximativ mai putin de 20 ha (media comunitara). Terenurile retrase din cultura pot fi utilizate în scopuri productive nealimentare, spre exemplu pentru producerea de cereale destinate fabricarii de biocarburanti.

Producatorilor de cereale li se compenseaza direct si integral pierderea pe venit rezultata din reducerea preturilor garantate. Compensarea este conditionata de retragerea din cultura a 15% din suprafata cultivata cu cereale, oleaginoase si plante proteice. Platile compensatorii directe pentru sustinerea veniturilor sunt calculate pe baza randamentelor medii ale fiecarei regiuni agricole din UE. Pe aceeasi baza se calculeaza si platile compensatorii destinate sa acopere pierderile de venit rezultate ca urmare a retragerii din cultura a terenurilor. Micii producatori însa, primesc compensatii fara obligatia de înghetarea a unui procent din suprafata cerealiera.

Trecerea de la sistemul de garantare a preturilor la un sistem de sprijinire directa a veniturilor agricultorilor are darul sa alinieze sectorul cerealier la principiile aplicate celorlalte produse, precum oleaginoasele, legumele transformate, uleiul de masline si tutunul.

Un alt domeniu important al reformei McShary îl constituie reducerea preturilor garantate la carnea de bovine. Pe parcursul acelorasi trei ani, preturile lor vor fi reduse cu 15%. Pentru crescatorii de animale aceasta reducere va fi compensata în doua moduri :

- Agricultorii ce folosesc pasunatul liber primesc o prima suplimentara pe cap de animal, destinata încurajarii acestui tip de crestere extensiva a bovinelor în defavoarea cresterii intensive în sistem industrial.

- Primele nu sunt acordate si crescatorilor ce-si cresc animalele în grajd, dar ei pot fi compensati pentru pierderile rezultate din reducerea preturilor la carnea de bovine prin utilizarea de cereale furajere ieftine pentru hrana animalelor. Mai mult, primele existente pentru boi si pentru vacile de lapte au fost majorate. În loc sa piarda bani în cadrul sistemului reformat, agricultorii ce practica cresterea extensiva a animalelor vor avea de câstigat. Acest lucru este valabil si pentru micii producatori de cereale, care nu sunt obligati sa apeleze la retragerea din cultura a terenurilor. În cadrul noului sistem, veniturilor lor brute pot sa creasca.

Schimbarea mecanismelor pietei pentru o serie de produse individuale este însotita de masuri de acompaniere adiacente, care sunt destinate încurajarii metodelor de cultura menite sa protejeze mediul înconjurator (bazate pe utilizarea în mica masura a îngrasamintelor si pesticidelor), finantarii programelor de împadurire a terenurilor si asigurarii gestionarii terenurilor retrase din cultura.

Mai mult, UE co-finanteaza regimul de pensioare anticipata mai avantajos pentru agricultorii cu vârste peste 55 ani, lasând astfel locul tinerilor agricultori.

Reforma McShary, chiar daca radicala, nu înceteaza sa se sprijine pe principiile fundamentale ale PAC. Ea da agricultorilor asigurarea ca UE nu si-a schimbat angajamentul sau fundamental în ceea ce îi priveste. Chiar daca preturile sunt scazute, preferinta comunitara este respectata. Piata unica a produselor agricole si aplicarea preturilor unificate pe tot teritoriul Uniunii au fost mentinute. Ca si în cazul sustinerii preturilor, costul ajutoarelor directe platite agricultorilor sunt suportate din bugetul comunitar, fara sa apara fisuri în ceea ce priveste solidaritatea financiara. Datorita faptului ca acordul din 1992 integreaza aceste ajutoare în categoria cheltuielilor obligatorii, carora Uniunea trebuie sa le faca fata cu prioritate absoluta, agricultorii sunt protejati contra riscului reducerii eventuale a nivelului compensatiilor.

5. Impactul reformei din 1992

În urma reformei din 1992 (McShary), costul PAC a devenit mult mai suportabil pentru guvernele Statelor membre, lucru ce nu ar fi fost posibil prin continuarea sistemului anterior. Cea mai mare parte a acestui buget va servi platii ajutoarelor directe pentru agricultori, iar o parte mai putin consistenta va continua sa gestioneze excedentele si sa subventioneze exporturile pe pietele mondiale. Gratie reducerii preturilor garantate, agricultorii comunitari au devenit mai competitivi, atât pe pietele interioare, cât si pe cele mondiale.

Natura reformei a avut darul sa schimbe modul de functionare a sistemului de sustinere a agriculturii. Pentru prima oara reforma a prevazut niveluri diferite de compensare în diferitele regiuni ale Uniunii, având ca baza de calcul statisticile privind productia si randamentul. Mai mult, suma compensatiilor varsate nu va depinde numai de pret, ci si de cantitatea produsa.

Pentru cereale, compensarile vor depinde de numarul de hectare cultivate si de localizarea acestora. Ajutorul acordat crescatorilor de bovine va depinde de marimea septelului si de metoda de crestere practicata.

În sistemul anterior, bazat pe sustinerea pretului fara impunerea de limite la cantitatile de produse, în momentul când preturile erau înghetate, agricultorul nu avea alta posibilitate de ameliorare a situatiei sale decât prin cresterea randamentelor si deci, producând mai mult. În prezent, el primeste o compensare de venit integrala, fara a fi obligat sa produca mai mult.

Acest sistem de sustinere directa a veniturilor nu mai creeaza o dependenta a fermierului fata de o anumita forma de asistenta publica. Sistemul de sustinere a pretului aplicat anterior, le acorda de facto subventii care chiar daca erau mai putin vizibile nu erau mai putin reale. Un sistem care consta în vânzarea directa catre depozitele frigorifice ale comunitatii, la preturi dinainte garantate, a produselor ce nu aveau nici un fel de sansa de a fi competitive pe pietele mondiale nu avea mai nimic în comun cu principiile pietei libere. În cazul sistemului reformat cea mai mare parte a veniturilor agricultorilor provine de pe piata. Ajutorul pentru sustinerea veniturilor va constitui un supliment.

Reforma va permite o stabilizare a productiei la un nivel mai apropiat de consumul comunitar. Ea va frâna în mod sigur cresterea viitoare a productiei, fara sa antreneze totusi reduceri majore ale nivelurilor ei actuale. Singura ratiune de crestere a productiei în viitor va fi gasirea de noi piete de desfacere. Aceste piete vor fi însa aprovizionate prin exporturi concurentiale si nicidecum prin exporturi subventionate. Gratie reducerilor de pret, în mod normal produsele ar trebui sa fie mai ieftine pentru consumatorul final.

Consumatorii ar trebui sa profite de aceste reduceri de pret, dar nu integral. Preturile bunurilor alimentare vor creste cu siguranta mai încet pe parcursul anilor urmatori decât rata generala a inflatiei pe ansamblul economiei europene.

Exista cu siguranta un domeniu în care consumatorii au de câstigat: calitatea. Din 1985, Comisia Europeana propune ca o parte integranta a PAC sa fie criteriile de calitate. Produsele de calitate ar trebui sa beneficieze de o bonificare în raport cu produsele de masa. S-au introdus noi reguli în materie. Ele prevad utilizarea etichetelor speciale si a certificatelor de garantare a calitatii, pentru informarea consumatorului ca este vorba de un produs de calitate. S-a adoptat o reglementare privind metodele de productie biologica a produselor agricole si a marfurilor alimentare. O noua directiva protejeaza denumirea de origine controlata.

S-a avut în vedere o calitate superioara, fixarea unor norme de igiena severa pentru bunurile alimentare ale UE si furnizarea de informatii adecvate consumatorilor despre valoarea dietetica a alimentelor.

O atentie deosebita se acorda specialitatilor regionale fabricate potrivit procedeelor traditionale, precum brânza pe baza de lapte nepasteurizat, vinurile locale, carnea afumata sau sarata. UE trebuie sa asigure respectarea regulilor de igiena obligatorie în momentul vânzarii acestor produse.

Reforma recompenseaza modelele mai putin intensive de cultura si crestere a animalelor. Sistemul anterior de sustinere a preturilor pentru un nivel nelimitat al productiei a încurajat nu numai recurgerea masiva la îngrasaminte si pesticide, dar si cresterea productiilor cu randament ridicat. În fapt, confruntati cu o înghetare a preturilor, producatorii nu aveau alt mijloc de crestere sau cel putin de mentinere a nivelului anterior de venit decât producând mai mult pentru acelasi pret. Mai mult, agricultorii pot acum sa ramâna în agricultura lucru care nu era posibil în sistemul anterior. Pâna în prezent, numarul exploatarilor agricole s-a redus într-un ritm de 3% pe an.

Daca era putin probabil ca reforma va inversa complet aceasta tendinta, ea trebuia cel putin sa încetineasca acest proces. Practic, ajutorul financiar va fi canalizat si se va adresa în particular categoriilor de agricultori celor mai vulnerabile si modelelor extensive de cultura si crestere a animalelor.

Pentru toate aceste ratiuni, si gratie faptului ca reforma a pus accent pe masurile de sprijin ecologic si social, programul reformei a fost chemat sa devina pivotul strategiei de piata a UE în vederea unei dezvoltari rurale echilibrate.

Reforma PAC si mediul înconjurator

Reforma a implicat participarea activa a agricultorilor la protectia mediului. Operatiunile de împadurire sau de gestiune a suprafetelor forestiere sunt remunerate la fel ca oricare alta activitate economica. Pastrarea patrimoniului rural al Uniunii si al satelor europene va avea mult de câstigat.

Noua PAC dinamizeaza eforturile pe care le desfasoara în vederea ajutarii zonelor rurale sa-si mentina un nivel de activitate economica suficienta pentru mentinerea dinamismului colectivitatilor locale. Aceasta nu ar fi fost posibila în cadrul PAC anterioare. Exodul agricultorilor ce paraseau satul pentru oras nu facea altceva decât sa accelereze spirala declinului unui sector agricol cu infrastructura insuficienta si servicii neadecvate.

Impactul international al Reformei McShary

Uniunea a avut sansa de a-si exporta produsele la un nivel de subventionare mai scazut, sau chiar fara sa apeleze la subventii, si de a juca un rol mai activ si pozitiv în evolutia schimburilor internationale. Pe termen mediu scaderea preturilor va permite diminuarea nivelului de suport direct varsat agricultorilor.

Aceasta este una din modalitatile prin care comunitatea a contribuit la facilitarea progresului în negocierile GATT din cadrul Rundei Uruguay. Programul de reforma devenise indispensabil datorita costurilor excesive ale excedentelor si incapacitatii UE de a asigura un nivel adecvat pe venit pentru anumite categorii de agricultori.

Mesajul lansat de reforma partenerilor UE a fost clar : Uniunea se asociaza miscarii ce tinde catre un mai mare grad de liberalism în schimburile mondiale, dar ea nu abandoneaza nici principiile si nici instrumentele de baza ale PAC.

În ciuda scaderii preturilor, datorita mentinerii unei productii destul de importante, Uniunea va continua sa joace rolul sau de furnizor de ajutor alimentar de urgenta tarilor care au nevoie. Dar ea nu vrea sa se transforme în donator pe termen lung fata de tarile care sunt capabile sa-si dezvolte propriul lor sector agricol productiv.

6.                  Agenda 2000 si obiectivele PAC.

În conformitate cu Agenda 2000, obiectivele PAC sunt urmatoarele:

-                      Continuarea proceselor de reforma începute în 1992 prin reducerea preturilor si cresterea valorii platilor compensatorii;

-                      Îmbunatatirea competitivitatii produselor din UE prin scaderea preturilor;

-                      Garantarea sigurantei si calitatii alimentelor pentru consumatori prin îmbunatatirea procesarii si marketingului produselor agricole;

-                      Îmbunatatirea sistemului de productie prin protejarea mediului înconjurator si respectarea conditiilor de bunastare pentru animale printr-o politica mai exigenta în acest sens;

-                      Integrarea componentei de mediu în instrumentele si obiectivele politicii agricole comune;

-                      Introducerea în cadrul PAC a unei politici complexe de dezvoltare rurala, care sa permita asigurarea unor venituri stabile si a unui standard de viata echitabil pentru populatia ocupata în agricultura, sa creeze oportunitati si alternative de angajare a fermierilor si familiilor lor;

-                      Simplificarea legislatiei;

-                      Flexibilitate în domeniul alocarii sprijinului PAC în statele membre.

7. Reforma Fischler din 2003

În septembrie 2003, Consiliul Uniunii a adoptat o noua reforma a PAC, cunoscuta sub denumirea de "Reforma Fischer", dupa numele comisarului pentru agricultura al UE. Scopul esential al respectivei reforme a fost asigurarea unui mai bun echilibru pentru sustinerea mediului rural, prin transferarea unor fonduri din Pilonul 1 al PAC - Agricultura, în Pilonul 2 - Dezvoltarea rurala. Prin aceasta reforma s-a urmarit crearea conditiilor ca fermierii sa aiba libertatea de a produce ceea ce se cere pe piata.

Obiectivul general al acestei reforme l-a constituit, asadar, orientarea cu precadere spre cerintele pietei, sprijin mai putin distorsionat pentru comertul agricol si centrarea activitatii mai mult pe calitate si mai putin pe cantitate.

Obiectivele specifice ale noii politici agricole comune sunt:

-                      Sustinerea atât a intereselor consumatorilor, cât si pe cele ale producatorilor agricoli;

-                      Protejarea în mai mare masura a economiei rurale si a mediului;

-                      Mentinerea disciplinei financiare, prin încadrarea stricta în baremurile de cheltuieli;

-                      Facilitatea negocierilor cu OMC privind comertul cu produse agricole;

-                      Stimularea competitivitatii fermierilor pe piata interna si externa;

-                      Stimularea aplicarii tehnologiilor "prietenoase fata de mediu";

-                      Orientarea productiilor spre calitate si spre beneficiul regional;

-                      Pastrarea specificitatii zonelor rurale. Principala schimbare adusa de reforma din 2003 se refera la modul de acordare a subventiilor agricole, care vor fi decuplate, ceea ce înseamna ca cea mai mare parte a acestora va fi platita independent de volumul productiei.

Reforma din 2003 a PAC a avut ca obiectiv si întarirea politicii de dezvoltare rurala, prin masuri de protectie a mediului si de a îmbunatati ajutorul acordat tinerilor agricultori pentru investitii.

Prin Acordul de la Luxemburg, din iunie 2003, s-a decis ca noua Politica Agricola Comuna sa se bazeze pe urmatoarele principii:

-                      O mai mare orientare spre cerintele pietii;

-                      Amplificarea masurilor de dezvoltare rurala;

-                      O sustinere mai putin birocratizata;

-                      Schimbarea unor instrumente de politica de piata comuna'.

Din pacate, ultima reforma dezavantajeaza tarile nou aderente la UE, îndeosebi Polonia, România si Bulgaria, a caror agricultura detine o pondere importanta în producerea PIB si au nevoie de un sprijin mai sustinut pentru restructurare si modernizare.

8. Rolul Politicii Agricole Comune în viitor.

Reformele PAC adoptate în 1992 si 2003 nu rezolva toate problemele agricole ale Uniunii Europene. Aplicarea mecanismelor adoptate necesita un anumit numar de ani. Eficacitatea unora, precum reducerea preturilor garantate, depinde de evolutia preturilor mondiale, asupra carora Uniunea nu are decât un control foarte limitat. În acelasi timp, PAC contine un numar important de contradictii. Pe de o parte, se încurajeaza tehnologia si ingineria genetica, toate acestea dând nastere unor randamente mult mai ridicate la lapte si conducând la aparitia unor soiuri de cereale mult mai productive. Pe de alta parte, Uniunea încearca sa reglementeze productia si sa limiteze dreptul de a produce.

Daca Uniunea vrea sa aiba un sector agricol performant, producând bunuri de consum într-o economie moderna, ea trebuie sa accepte regulile pietei, si în particular regulile concurentei. Ori, UE vrea, de asemenea, ca agricultorii sa-si asume o functie de serviciu public în materie de gestiune si conservare a satelor. Aceasta implica cu siguranta noi costuri.

Tehnologia va câstiga înca în importanta si va furniza metode de productie mult mai complexe si specii de animale si soiuri de plante cu randamente superioare. Dar tehnologiile nu se vor limita a fi un simplu mijloc de productivitate sau un garant al uniformitatii productiei. Ele vor contribui, de asemenea, la promovarea metodelor extensive de productie.

În ciuda reformei, va continua tendinta de concentrare a activitatii agricole în regiunile cele mai favorabile ale UE. Suprafata totala cultivata va fi redusa în continuare, chiar daca au fost facute eforturi în favoarea culturilor extensive si a cresterii animalelor în stabulatie libera.

Terenurile scoase din productie nu vor fi totusi abandonate. Reforma PAC a pus la punct programe de împaduriri si de gestiune a terenurilor, crearea de parcuri si rezervatii naturale, etc.

Chiar daca productia se va stabiliza, aceasta nu înseamna totusi ca agricultorii nu vor putea sa câstige mai multi bani adoptând o întreaga gama de noi produse, în special cele cu valoare adaugata ridicata.

Desi nivelul alimentatiei tinde sa se stabilizeze în Europa, ca de altfel, peste tot în lume, nevoia de a raspunde gusturilor rafinate ale consumatorilor va stimula aparitia noilor produse si va încuraja noi nivele de calitate pentru produsele existente.

Nu exista nici o îndoiala ca numarul agricultorilor va continua sa scada în UE în anii viitori. Structura actuala a anumitor tari în care partea agriculturii din PIB este superioara mediei europene trebuie sa se schimbe. Amploarea schimbarilor viitoare este totusi dificil de prevazut. Ramâne de vazut modul în care vor reactiona agricultorii la solicitarile societatii europene postindustriale, care le cere sa-si depaseasca rolul lor traditional de furnizori de alimente. Rolul marginal pe care l-au avut pâna acum în protectia mediului va deveni mult mai important.

Agricultorilor li se va cere sa joace un rol deosebit în dezvoltarea altor activitati, la care unii dintre ei participa deja: agroturismul, artizanatul si atelierele de productie industriala la scara mica.

Chiar daca poate parea paradoxala, încurajarea pensionarii anticipate a agricultorilor acorda tinerilor posibilitatea sa îmbratiseze profesia de agricultor si sa mentina astfel tineretea si dinamismul satului, asigurând o viata linistita si decenta agricultorilor pensionari. Pe de o parte, pensionarea agricultorilor vârstnici elibereaza terenurile, care regrupate cu cele ale micilor exploatari înconjuratoare permit crearea de exploatari viabile pentru tinerii agricultori. dimensiunea acestora fiind insuficienta, nici una din cele doua categorii de exploatari nu ar fi viabila luata separat. Pe de alta parte, tinerii agricultori se confrunta în zilele noastre cu numeroase probleme, motiv pentru care ei au vadita nevoie de ajutor. Ei trebuie sa faca fata dificultatilor tinând de dreptul de proprietate în momentul în care trebuie sa cumpere pamânt. Probleme de mostenire pot interveni atunci când trebuie sa-si compenseze fratii sau surorile pentru a pastra în integralitate exploatarea familiala. De asemenea, ei au nevoie de un nivel de pregatire care sa raspunda noilor tehnologii si metode moderne de gestiune si de contabilitate. Tinerii sunt dornici de cunoastere. Soarta agriculturii europene se afla în mâinile lor.

10. PAC si largirea UE. Spre Europa Centrala si de Est.

Situatia României

Decizia de extindere a Uniunii Europene catre Est necesita ajustari de ambele parti ale continentului, pentru a face din procesul integrarii un succes. Preocuparile în acest sens sunt legate în primul rând de ajustarea politicilor agricole. Asa cum am vazut, PAC reprezinta cea mai costisitoare politica a UE. Cresterea numarului tarilor membre de la 15 la 27 si aplicarea instrumentelor actuale ale PAC noilor membri va conduce la o crestere semnificativa a bugetului comunitar. Ambiguitatile si exagerarile în acest domeniu au determinat Comisia Europeana sa pregateasca si sa prezinte Consiliului European de la Madrid din decembrie 1995 o Strategie agricola în perspectiva largirii UE. Prin aceasta, UE evalueaza posibilitatile ajustarii în continuare a PAC, tinându-se cont de continuarea tendintei de liberalizare a comertului mondial cu produse agricole, începuta de runda Uruguay, si de acceptarea de noi membri. Aceasta ajustare s-a realizat prin ultima reforma din 2003.

PAC a ocupat un loc important si în timpul discutiilor asupra bugetului Uniunii pentru perioada 2007 . 2013. Franta - principalul beneficiar al fondurilor asigurate de PAC - a fost principalul sustinator al capitalului destinat agriculturii din viitorul buget.

Cele 10 tari care au aderat la 1 mai 2004 au încheiat negocierile la sfârsitul anului 2002. În cadrul negocierilor s-a încercat intrarea în vigoare, la data aderarii, a celei mai mari parti din legislatia comunitara. Totusi, au fost negociate perioade de tranzitie, fie pentru a da noilor tari membre timp de adaptare, fie pentru a evita socurile excesive în vechile state membre. Aceste perioade de tranzitie ce reprezinta derogari limitate în timp de la dreptul comunitar, au fost fie acordate (în cazul achizitiilor de terenuri agricole), fie impuse noilor state aderente (mentinerea restrictiilor la libera circulatie a muncitorilor).

Câteva exemple de perioade tranzitorii acordate unor tari care au aderat la 1 mai 2004:

-                      Autorizarea mentinerii unor ajutoare de stat (Slovacia - 2006, Slovenia - 2009, Malta - 2015);

-                      Derogare referitoare la continutul minim în grasime al laptelui integral (Cipru, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia - 2009);

-                      Organizarea pietei interne a carnii de vita (Cipru - 2009);

-                      Alimentatia albinelor (Letonia, Lituania - 2005);

-                      Derogarea de la dispozitiile comunitare privind diferite produse vini - viticole (Slovenia - 2007; Malta - 2008; Ungaria - 2014);

-                      Lupta contra bolilor cartofului (Lituania - 2005; Polonia, R. Ceha, Slovenia - 2009);

-                      Organizarea comercializarii unor tipuri de seminte (Cipru, Letonia, Malta, Slovenia - 2009);

-                      Amânarea aplicarii unor reguli cu privire la productia si comercializarea produselor lactate (Polonia - 2006; Malta - 2009);

-                      Neaplicarea regulilor privitoare la productia si comercializarea piersicilor (Polonia, Slovacia - 2006;

-                      Derogare de la aplicarea exigentelor aplicabile la sub-produsele animale, nedestinate mediului urban (Letonia - 2004).

Situatia României

În procesul de tranzitie la economia de piata, agricultura româneasca a suferit transformari majore : restituirea proprietatii private asupra pamântului, liberalizarea preturilor factorilor de productie si a produselor agricole, spargerea monopolului statului în comertul cu produse agricole, restructurarea si privatizariea serviciilor de stat pentru agricultura. Deocamdata, aceste masuri sunt insuficiente pentru ca piata sa constituie principalul factor regulator al procesului.

În plus, modul de restructurare a agriculturii românesti dupa 1989 complica si mai mult sarcina decidentilor politici în rezolvarea acestor probleme. Structurile agricole au fost excesiv farâmitate, subdezvoltarea sistemului bancar au accentuat gradul de decapitalizare a sectorului, ritmul lent al patrunderii capitalului strain au mentinut ineficienta si lipsa de dinamism a sectorului din avalul agriculturii.

Ajustarea politicii agricole românesti în perspectiva aderarii la UE trebuie sa tina cont de cresterea gradului de competitivitate pe pietele mondiale de produse agricole si mai ales pe piata europeana.

Analizele Uniunii Europene si ale expertilor români, efectuata în ultimii ani, au dus la identificarea unor aspecte pozitive, dar si a unor probleme de solutionat, în domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale, din perspectiva integrarii României în Uniune.