Zilele trecute a circulat prin mass-media o butadă plină de un cinism suprarealist. Cineva spunea că PSD-ul, cât a fost la guvernare, a furat pe rupte...dar cel puţin a ştiut cum să o facă. Liberalii nu au mai ţinut cont de asemenea subtilităţi pentru simplul motiv că ei nu dau doi bani pe independenţa justiţiei. Poate că justiţia nu a fost niciodată cu adevărat independentă după 1989, dar de data asta a devenit un simplu SRL la dispoziţia guvernului Tăriceanu II. Cinism ? Nu, realitate ! Din păcate.
Vasile Puşcaş - declaraţie politică cu titlul România - un an de la aderarea la Uniunea Europeană;
Domnul Vasile Puşcaş:
"România - un an de la aderarea la Uniunea Europeană"
Vă voi supune atenţiei astăzi, cu voia dumneavoastră, o evaluare a primului an de stat membru al Uniunii Europene. Nu mă voi limita la a înşira lungi liste de angajamente nerespectate sau de promisiuni încălcate de către guvernul României în relaţia sa cu Uniunea Europeană - pentru că acest comportament haotic nu este nou în istoria românească. O simplă observaţie ne arată că în România există o predispoziţie frapantă pentru a repeta greşeli din care ar fi trebuit trase învăţăminte. Şi vă rog să-mi permiteţi a face o paralelă istorică.
După momentul Unirii din 1918, în loc să fie folosite oportunităţile «plenitudinii istorice» (Blaga), acestea s-au risipit în atitudini fanariote. În locul integrării şi solidarităţii sociale au apărut discrepanţe şi antagonisme puternice atât din punct de vedere politic, dar şi social şi economic. În loc de europenizare în folosul populaţiei, s-au accentuat «autohtonismele» care avantajau o protipendadă socială şi care înstrăinau cetăţeanul de identitatea societăţii româneşti. În locul dezvoltării unui sistem instituţional-administrativ care să fie orientat spre servirea cetăţeanului, s-a preferat politizarea acestuia, cu vădita tendinţă de apărare a privilegiaţilor, «celor din vârful piramidei», şi decontarea tuturor costurilor de către cetăţenii ordinari. În loc să existe şi să fie susţinută o viziune clară de politică externă, cu scopul servirii interesului naţional (înţeles ca interes al tuturor cetăţenilor), s-a optat pentru atitudinea reactivă la conjunctură.
Efectele acestor atitudini s-au materializat în incapacitatea României de a face faţă la situaţii de criză (de exemplu, momentul anului 1938, criza soldată cu instaurarea unui regim autoritar intern; sau cel al anului 1940, care a dus la colapsul teritorial şi politic al României).
Pentru multe popoare, istoria este o sursă de lecţii valoroase, care ajută la evitarea repetării unor greşeli sau a creării unor situaţii-limită repetitive. Deşi guvernanţii României anului 2007 au avut la dispoziţie nu numai exemplele istorice proprii, dar şi pe cele ale tuturor statelor membre ale UE, au preferat să urmeze modelul statelor care au aderat la Uniunea Europeană cu probleme (Grecia), în loc să-l aplice pe cel al statelor pentru care integrarea a fost un succes (Irlanda).
Nerespectarea angajamentelor asumate prin negocierile de aderare, încălcarea legislaţiei comunitare, «uitarea» principiilor de bază ale Uniunii Europene - sunt numai câteva exemple ale comportamentului României ca stat membru al Uniunii Europene, şi toate acestea cu costuri pe care în final le va achita cetăţeanul român.
Luna decembrie 2007 a găsit România într-o degringoladă politică, socială şi economică asemănătoare cu cea descrisă de cărţile de istorie pentru perioada Marii Uniri. Lipsită de o viziune şi de un program de evoluţie, politica externă a României este complet conjuncturală, iar rezultatele sunt pe măsură: statul roman este un stat slab în Europa şi în lume, un stat în care discrepanţele economice, sociale şi teritoriale sunt mult mai pregnante decât în cazul vecinilor săi, iar aceste diferenţe se simt cel mai acut de către marea masă a populaţiei. Construcţia administrativ-instituţională este lipsită de capacitate de operare într-un cadru strategic, coerent şi fundamentat pe nevoile reale pe termen mediu şi lung ale ţării, ca atare funcţionarea instituţiilor este lăsată la bunul plac al potentaţilor momentului şi al intereselor acestora.
România are o structură de piaţă internă neconsolidată funcţional, iar crizele succesive şi suprapuse (pe piaţa muncii sau pe cea a produselor de bază, de exemplu) au dus (şi duc în continuare) la antagonizarea cetăţeanului faţă de stat. Ca atare, de sentimente de loialitate ale cetăţenilor faţă de stat nici nu poate fi vorba, iar conceptul de identitate naţională a rămas tot în cărţile de istorie, fiind afişat numai la ocazii solemne.
Toate aceste neajunsuri, însoţite de multe altele, dau României nu numai o imagine de stat slab în faţa partenerilor săi europeni, dar şi o incapacitate reală de operare pe scena internaţională, în sistemul global. Degeaba pretenţiile clasei politice actuale sunt ambiţioase, căci ele nu depăşesc în timp cele câteva secunde necesare declamării lor.
Responsabilitatea, nu numai pentru această situaţie generalizată, dar şi pentru repararea ei, revine clasei politice - partidelor politice implicate în procesul decizional, instituţiilor statului, liderilor politici şi actorilor economici. Nu rămâne decât ca această responsabilitate să fie asumată de cei în cauză şi problemele generate de lipsa viziunii şi strategiei să fie rezolvate pentru a da României o traiectorie credibilă, predictibilă şi coerentă, atât pe plan internaţional, cât mai mult, pe cel naţional.
Emil Strungă - declaraţie politică cu titlul Ofrandă lui Băsescu;
Domnul Emil Strungă:
"Ofrandă lui Băsescu"
La începutul lunii decembrie, spre surpriza tuturor, partidele din arcul prezidenţial, PD şi PLD, au anunţat înfiinţarea unui nou partid, care se va numi Partidul Democrat Liberal şi care se va afilia PPE; liderul interimar al acestui partid (spun asta deoarece şeful partidului nou creat îşi are sediul la Cotroceni) va fi nimeni altul decât preşedintele de paie Emil Boc. Despre inconsecvenţa acestui personaj sunt multe de spus, dar gravitatea constă în inconsecvenţa partidelor care prin comasare urmează să genereze un partid prezidenţial.
După cum rezultă din denumirea sa, partidul născut pe muntele Olimp va fi democrat şi liberal; democraţia acestui partid este evidentă în situaţia în care liderii formaţiunilor "stem" care l-au generat au fost chemate la ordin şi silite să se execute. Aşa o democraţie mai întâlnim doar în NSDAP sau în PCUS. Cu aceleaşi argumente care ţin de disputa contradicţiilor s-ar fi putut numi Partidul Constituţional, pentru că, nu-i aşa, preşedintele care conform Constituţiei nu poate fi membru al niciunui partid, nu are niciun amestec în zămislirea PDL.
Din punct de vedere ideologic partidul va fi liberal; asta după ce la origine PD a făcut parte din FSN şi din Internaţionala Socialistă. Afilierea în PE se va face la Grupul Popular care este adversarul ideologic al Alianţei Democraţilor şi Liberalilor Europeni. Aşa că putem concluziona că PDL va fi liberal în aceeaşi măsură în care este şi democrat.
Demn de remarcat este şi destinul domnului Stolojan: fost prim-ministru, lider de partid şi candidat la preşedinţie şters de lacrimile crocodilului, a ajuns acum adjunctul lui Boc, care este la rândul lui sluga lui Băsescu; asta numai dacă va fi în continuare docil, maleabil şi fără coloană vertebrală, pentru că şeful pe care şi l-a ales este unul nemilos şi lipsit de scrupule, atunci când este vorba de propriile interese. Şi iată cum voinţa lui Băsescu, care nu are nimic comun cu interesele României, se materializează încet dar sigur: discreditarea guvernului, referendum pentru votul uninominal şi partidul prezidenţial, interes fără limite pentru Procuratură, DNA şi SRI, toate sunt idealuri demne de o cauză mai nobilă.
Partea bună din această tevatură este că scena politică s-a mai echilibrat, situaţia s-a clarificat, fuziunea dintre PD-PLD fiind un lucru previzibil, o "căsătorie anunţată", care nu a surprins pe foarte multă lume. Este clar acum că cea mai puternică şi de altfel singura forţă de dreapta din România rămâne Partidul Naţional Liberal.
Valeriu Ştefan Zgonea - declaraţie politică intitulată Pentru o Românie puternică şi echitabilă!;
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
"Pentru o Românie puternică şi echitabilă!"
În acest moment, în România sunt în jur de 700.000 de angajaţi care trăiesc din salariul minim pe economie: 440 lei pe lună.
În urmă cu mai mulţi ani, a avut loc un experiment interesant, câţiva parlamentari răspunzând provocării de a se descurca o perioadă de timp cu salariul minim. Toţi cei înscrişi în "cursă" au abandonat într-o săptămână, recunoscând că nu a fost uşor deloc... Experimentul eşuat a fost privit ulterior cu oarecare detaşare şi evaluat drept o scurtă cură de slăbire.
Ar trebui măcar să ne imaginăm cum se descurcă românii plătiţi cu salariul minim pe economie, pentru că aceasta este realitatea, o realitate tristă pentru 700.000 de români!
Ar trebui să ne amintim că România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte salariul minim, iar numărul angajaţilor cu salarii mai mici decât pragul de risc de sărăcie depăşeşte 1,5 milioane, aproape 40% din totalul salariaţilor.
1. Pe aceste date se bazează amendamentul Partidului Social Democrat privind stabilirea unui nivel al salariului minim pe economie de 640 RON. Este mai mult decât un obiectiv politic! 640 de lei reprezintă coşul de consum minim lunar obligatoriu pentru un trai decent. Dacă din muncă nu poţi trăi, ne mai mirăm de ce pleacă românii din ţară, fără să stea prea mult pe gânduri, de ce părinţii sunt în stare să îşi lase copiii în grija rudelor ori a vecinilor, muncind în alte ţări... Ar trebui să ne îngrijoreze faptul că nişte copii de 8 - 9 ani s-au sinucis de dorul părinţilor plecaţi să-şi câştige traiul în Spania, în Italia.
Guvernul are resursele şi trebuie să găsească şi disponibilitatea politică de a răspunde unei revendicări sociale care este minimală în acest moment.
2. Este nevoie de o nouă arhitectură bugetară. Fixarea bugetului pentru învăţământ la 6% din p.i.b. şi pentru cercetare la 1% din p.i.b. reprezintă o prioritate strategică pentru România, fiind vorba despre investiţia în capitalul uman al ţării. Sunt necesare fonduri pentru modernizarea tuturor şcolilor.
PSD solicită extinderea programului "Laptele şi cornul" la clasele V-VIII.
Numărul elevilor din România a scăzut cu 25%, în timp ce numărul cadrelor didactice a crescut cu 24%. Suntem printre codaşii Europei la norma didactică.
PSD a lansat încă din anul 2005 ideea unui Pact Naţional pentru Educaţie şi Cercetare şi se va implica activ în orice dezbateri în acest sens.
3. PSD susţine şi introducerea unui pachet social pentru pensionari. În acest sens a depus o serie de amendamente la bugetul anului 2008:
Nicio pensie nu ar trebui să se afle sub salariul minim garantat pe economie.
Dublarea pensiilor agricole, care au rămas la un nivel foarte scăzut.
Tichetele de călătorie, precum şi compensarea acestora.
Tichete de odihnă şi tratament pentru pensionari.
Asigurarea aplicării programului de compensare integrală a medicamentelor pentru pensionari.
Pensia suplimentară pentru soţul supravieţuitor în proporţie de 25% din pensia soţului decedat.
4. Vrem 3% din p.i.b. pentru agricultură. Vorbim despre despăgubirea a 500.000 de agricultori afectaţi de secetă, inclusiv pentru suprafeţele neasigurate, subvenţii pentru irigaţii - 1.000 RON pe hectar, subvenţii pentru agricultorii care exploatează terenuri mai mari de 1 ha şi sprijin pentru 2 milioane de agricultori care au terenuri mai mici de 1 ha.
5. PSD propune mai multe măsuri pentru stimularea muncii şi diminuarea migraţiei. Introducerea primei de angajare pentru tinerii de până la 25 de ani şi facilităţi de accesare a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, a creditelor acordate de Eximbank pentru societăţile comerciale care angajează salariaţi cu vârste de peste 45 de ani reprezintă soluţii viabile în acest sens.
6. PSD cere guvernului ca statul să-şi asume principala responsabilitate în susţinerea familiilor tinere şi a protecţiei copiilor. Dorim creşterea alocaţiei pentru copii de la 25 RON la 40 RON în 2008 şi fonduri în buget pentru un program naţional pentru construirea de creşe şi grădiniţe la standarde europene.
7. Susţinem aplicarea diferenţiată a cotei TVA prin micşorarea la 5% pentru alimentele de bază şi majorarea la 25% pentru articolele de lux. Motivele sunt clare. Pentru mulţi români, chiar şi alimentele de bază au devenit un lux...
Acestea sunt principalele amendamente pe care le susţinem. Sunt probleme cunoscute, necesităţi obiective, asupra cărora trebuie să reflectăm şi să găsim soluţii, cu toate că pentru anul 2008 nu avem un buget care să reflecte un model social european. Nu mai vorbesc de faptul că ipotezele de construcţie a bugetului sunt complet nerealiste sau de faptul că Guvernul Tăriceanu nu a reuşit să absoarbă niciun euro din cele 2,4 miliarde de euro care ar fi trebuit să vină în România din bugetul Uniunii Europene.
În condiţiile în care amendamentele social-democrate nu vor găsi sprijin în dezbaterea din Parlamentul României, votul nostru va fi împotriva bugetului de stat. Bugetul pe 2008 trebuie să reprezinte priorităţile României. Vom lupta pentru o Românie puternică şi echitabilă!
Vă mulţumesc pentru atenţie.
Sărbători fericite alături de cei dragi!
Iuliu Nosa - declaraţie politică cu titlul Criza instituţională şi victimele colaterale;
Domnul Iuliu Nosa:
Declaraţia mea politică se intitulează "Criza instituţională şi victimele colaterale".
Asistăm, deloc surprinşi, la un nou episod din disputa acerbă dintre Cotroceni şi Guvern, dintre Tăriceanu şi Băsescu. În iunie 2006, prima victimă colaterală a luptei dintre cei doi a fost ministrul apărării, Teodor Atanasiu, care a fost suspendat din funcţie pe motiv că există pe numele său o plângere penală semnată de Adriana Săftoiu.
Circul a continuat, după cum bine ştiţi. Şi, aşa cum spuneam, acum ne aflăm în faţa unui nou episod. Ministrul justiţiei Tudor Chiuariu şi-a prezentat ieri demisia, cu toate că unii lideri liberali au susţinut că nu era necesar un astfel de act. Dar ce era să facă, după ce, vineri, preşedintele Băsescu îi transmitea, de pe Aeroportul Otopeni, prin intermediul canalelor de ştiri, că la întoarcerea sa de la Lisabona nu mai vrea să îl găsească pe fotoliul de la justiţie. Făcând un gest de onoare, Chiuariu şi-a prezentat demisia primului-ministru.
Întrebarea mea este, stimaţi colegi, oare, preşedintele Băsescu nu ştia pentru cine a semnat decretele de numire pentru portofoliile din Guvernul Tăriceanu? Sunt convins că ştia. Îi cunoştea foarte bine pe fiecare sau cunoştea măcar cercurile de interese din care fac parte. După ce şi-a pus semnătura pe decretele de numire şi a ascultat zâmbind jurămintele noilor miniştri la învestirea lor în funcţie, a început să "decapiteze" ministerele. Nu a reuşit cu Tăriceanu, are mare succes cu miniştrii. După Chiuariu va urma Paul Păcuraru. După Păcuraru, cine va fi? Poate Eugen Nicolăescu, poate Theodor Meleşcanu...
După ce s-a convins că Tăriceanu nu se va da la o parte, indiferent de intensitatea scandalurilor, Băsescu a început "măcinarea" credibilităţii Guvernului, luptând din răsputeri cu miniştrii.
Din nefericire, toate aceste episoade nefaste ale luptei Băsescu-Tăriceanu afectează credibilitatea României. După ultimele analize internaţionale, suntem plasaţi pe locul întâi la corupţie. Apoi, ne trezim că ministrul justiţiei îşi dă demisia, la presiunile preşedintelui.
Justiţia este domeniul de căpătâi în privinţa combaterii fenomenului infracţional, iar Traian Băsescu stopează de ceva timp reforma în domeniu. Şi toate acestea datorită orgoliilor nemăsurate, a intereselor oligarhice şi a unui dezinteres revoltător faţă de viitorul României.
Sunt convins că Băsescu şi Tăriceanu nu s-au gândit măcar o clipă, de trei ani încoace, la binele ţării. Toate acţiunile lor au fost distructive pentru România, pentru imaginea ei în lume şi pentru bunăstarea poporului român.
Criza instituţională generată de războiul celor doi şi disfuncţionalităţile generate de această criză îndreaptă România spre dezastru. De aceea, trebuie să le cerem să înceteze, iar dacă nu doresc, într-un fel sau altul, îi vom obliga. Dacă nu noi, atunci, cu siguranţă electoratul, care a dat deja semne că s-a săturat.
Constantin Faina - declaraţie politică cu titlul Ce este de făcut?;
Domnul Constantin Faina:
"Ce este de făcut?"
Zilele trecute, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a dat înapoi la rectificarea bugetară peste 130 milioane de euro. Să nu rămână mai prejos, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate lasă nefolosiţi câteva sute de milioane de euro, mai exact 330 milioane euro. Tot în această perioadă, datoriile primelor 10 companii de stat la bugetul general consolidat totalizau la sfârşitul trimestrului III 1,39 miliarde euro.
Restanţele firmelor din topul datornicilor sunt concentrate la bugetul de pensii (55% din total, adică 766 milioane euro), acestea fiind urmate de cele de la bugetul de stat (34% bugetul de şomaj şi cel de sănătate). Acestea sunt plăţile restante la bugetul de stat, pensii (asigurări sociale de stat), sănătate şi şomaj, aşa cum figurează la ANAF. Pe baza unei practici mai vechi, probabil Guvernul va interveni "autoritar" şi unele companii de stat vor fi "iertate" şi li se vor şterge datoriile, altele vor fi executate silit, iar pentru unele se vor găsi noi posibilităţi de înlesniri la plată. Dar de ce Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu cheltuieşte banii prevăzuţi în buget, prezentând o scuză de genul "primarii nu au fost în stare să folosească sumele alocate", nu foloseşte nimănui. Baza materială lasă de dorit, unele unităţi de învăţământ nu au autorizaţii de funcţionare din această cauză, şi cu toate acestea, în acest an, Educaţia nu a reuşit să cheltuiască sumele alocate, fiind pentru prima dată nevoită să dea înapoi la rectificarea bugetară, după ce până acum era beneficiara suplimentărilor apărute cu ocazia rectificărilor.
În condiţiile în care programele de modernizare a spitalelor din ţară întârzie să apară, bugetul asigurărilor de sănătate este în excedent cu 330 milioane euro, 50% din cheltuielile din sănătate vizează unităţile sanitare cu paturi, iar diferenţa vizează medicamentele compensate şi gratuite, asistenţa medicală în ambulatoriu, programe naţionale de sănătate, asistenţa socială şi doar 2,94% spre servicii de urgenţă prespitaliceşti şi totuşi se înregistrează excedent, în pofida stării deplorabile a spitalelor, a epuizării plafonului la farmacii şi a sistemului de plată a personalului sanitar care se menţine sub nivelul mediu din economie.
Se impune în mod firesc întrebarea: "ce este de făcut?
O vorbă românească spune "Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă!"
Emil Radu Moldovan - declaraţie politică intitulată Mai multe Românii;
Domnul Emil Radu Moldovan:
"Mai multe Românii"
În ultimul timp se vorbeşte tot mai insistent de existenţa a două Românii, una foarte săracă din care fac parte cei mai mulţi cetăţeni ai acestei ţări şi una foarte bogată din care fac parte puţini români.
Însă nu se vorbeşte aproape deloc despre o a treia Românie, deşi ar trebui să se vorbească, şi care trăieşte după propriile reguli, total ruptă de România celor mulţi şi săraci, ea fiind compusă din politicienii de dreapta care s-au perindat pe la guvernare în ultimii trei ani.
Această a treia Românie este precum un castel de oţel, nimic nu pătrunde înăuntru, comunicarea cu România profundă a celor mulţi este inexistentă, totul se păstrează în interior pentru interesul propriu.
Astfel, politicienii din castelul de oţel sunt preocupaţi să-şi rezolve propriile probleme cu justiţia, încălcând flagrant legea şi Constituţia sau să încalce legislaţia europeană pentru a favoriza firmele personale, în acest mod sufocându-i financiar pe mulţi români.
Asta, în timp ce o parte dintre pensionari, pentru a-şi putea plăti facturile la întreţinere pe lunile de iarnă, se împrumută, deoarece, deşi le-au crescut pensiile, creşterea a fost anulată de majorarea preţurilor la produsele de bază şi la întreţinere, deoarece Guvernul nu a fost în stare să apere interesul cetăţeanului şi a permis unor intermediari să facă speculă şi averi pe spatele oamenilor.
Dar nimic nu mai miră în legătură cu această guvernare incompetentă încă de la începuturile ei, deoarece deşi oamenii din presă şi politicienii din PSD semnalau greutăţile cu care se confruntau ţăranii, muncitorii, pensionarii, ei erau cu totul şi cu totul impasibili, nici măcar nu schiţau vreun gest de interes pentru a le rezolva problemele, pur şi simplu se închideau în propria carapace şi nu au luat nicio măsură concretă.
Nimic din ce e în afara lumii lor nu îi interesează, nu contează absolut deloc, ei devenind prin absolut proprii lor guvernanţi pe principiul: totul pentru noi, nimic pentru voi, cetăţenii.
În aceste condiţii, domnilor miniştri şi domnule prim-ministru, cât veţi mai continua să umiliţi, batjocoriţi şi să minţiţi acest popor?
Florin Iordache - declaraţie politică intitulată Traian Băsescu dezbină şi cucereşte!;
Domnul Florin Iordache:
"Traian Băsescu dezbină şi cucereşte!"
Am început să ne obişnuim cu manipularea continuă a lui Traian Băsescu. Această figură legendară ni se arată ca un balaur cu şapte capete, pregătit mereu să recurgă la cele mai fine subtilităţi pentru a-şi dovedi puterea.
Cum a pierdut cursa contra cronometru a referendumului organizat pe tema votului uninominal, preşedintele a vrut să facă o nouă victimă pentru a nu mai fi aşa de amar gustul înfrângerii. Şi cum se gândea el aşa, deodată i-a venit în minte o idee. Ce-ar fi să îl suspend pe cel care a detronat-o pe cea care mi-a fost veşnic credincioasă, Monica Macovei. Zis şi făcut! Prin ameninţări şi ultimatumuri, Traian Băsescu l-a determinat pe actualul demisionar din funcţia de ministru al justiţiei să renunţe la această mascaradă şi să îşi dea demisia.
Sunt sigur că, pe calendarul de pe peretele lui Traian Băsescu, asociat cu feţele tuturor celor pe care nu îi are la inimă, preşedintele a mai bifat o victimă. Oare chiar atât de naivi ne crede acest preşedinte, încât să îşi imagineze că această minune a manipulării electoratului va dura la nesfârşit?
Mă întreb retoric, până când va continua să joace acest domino, ale cărui reguli le-a inventat? Cert este că suntem în faţa unui preşedinte fără scrupule, care joacă la cacealma şi care ... din păcate pentru el, a cam început să piardă.
Filonaş Chiş - declaraţie politică cu titlul Strategia învăţământului românesc - prioritate naţională;
Domnul Filonaş Chiş:
"Strategia învăţământului românesc - prioritate naţională"
Încă din primii ani de după Revoluţie, starea învăţământului românesc a început să se degradeze vizibil. Priorităţile şi realităţile din societatea românească s-au schimbat fundamental, dar învăţământul nu s-a racordat nicidecum la noile transformări.
Pe fondul unei false democratizări şi al unei autonomii prost înţelese, învăţământul românesc s-a îndepărtat tot mai mult de misiunea sa. Aşa-zisele reforme erau, de fapt, pseudoreforme, reluate de fiecare dată de la capăt, cu un nou ministru al învăţământului sau cu o nouă guvernare. Lipsa de orizont şi de perspectivă a făcut ca, de pe băncile şcolii, să apară sute de mii de absolvenţi care nu aveau nici cea mai mică pregătire pentru viaţă, pentru provocările pe care societatea românească le impunea.
Concurenţa dintre privat şi stat nu este altceva decât o bătălie pentru cât mai mulţi bani, o bătălie pentru cât mai mulţi studenţi. Calitatea scăzută a procesului de învăţământ şi slaba activitate teoretică şi practică de la ore scot pe piaţă cohorte de şomeri.
Aşa se explică de ce peste 4000 de absolvenţi specializaţi în finanţe-bănci nu îşi găsesc de lucru, în timp ce mii de absolvenţi de drept îngroaşă rândurile celor înscrişi la agenţiile de şomaj.
Dostları ilə paylaş: |