Seminar de profeţie 2009 Trompetele Fundamentul



Yüklə 463 b.
tarix14.01.2018
ölçüsü463 b.
#37825


Seminar de profeţie 2009

  • Trompetele

  • Fundamentul

  • Pionierii


În concordanţă cu Daniel

  • “Cartea Apocalipsei – cu suportul cărţii lui Daniel – necesită un studiu intensiv.” Education, 191

  • „Studiaţi Apocalipsa împreună cu cartea lui Daniel, căci istoria se va repeta ...“ Mărturii pentru predicatori, pag. 116 (Testimonies to Ministers, page 116).

  • Formarea instituţiei papale, dezvoltarea, şi preluarea puterii pe plan mondial sunt foarte clar temele profeţiei, precum căderea Romei (Vaticanului) şi reconstruirea ei pe baza celor zece imperii care sunt distruse. Acestă profeţie face parte din temele celorlalte profeţii, iar acestea nu se pot trata separat. A. T. Jones, Ecclesiastical Empire, 1



Şapte ingeri

  • Şi cei şapte ingeri care aveau cele şapte trâmbiţe, s’au pregătit să sune din ele. Apocalipsa 8:6

  • Tema celor şapte trompete este preluată şi dezbătută în acest capitol precum şi în capitolul 9. Cei şapte ingeri se pregătesc să sune.”Sunetul” este o completare a profeţiei din Daniel 2 şi 7, începând cu împărţirea vechiului imperiu roman în 10 părţi. Despre aceasta primim în cadrul primelor 4 trompete, o descriere. Daniel and the Revelation, 478–517



Primele patru trompete

  • - Primele legi duminicale prin Constantin 321. “După decădere pe plan national, urmează distrugerea naţiunii.

  • - Constantin mută capitala la Constantinopel în anul 330.

  • - Alarich apare în anul 395 şi în anul 410, oraşul Roma este cucerit.

  • - Geiserich, de la 428 până la 468.

  • - Atilla, de la 433 până la 453. Cucerirea lui Odoacru, aduce căderea finală a Romei în anul 476.

  • - Această istorie formează o paralelă cu cele trei sigilii. Ea atinge punctul culminant în anul 533, când Justian îşi predă puterea papei. Cinci ani mai târziu în anul 538, papalitatea începe să conducă întreaga lume.



Primul vai

  • Islamul arabic. O putere din adâncuri. Din natura ei spontană şi agresivă. Motivul apariţiei (islamului) a fost un război îndelungat între est şi vest, care a avut apogeul cu bătălia din Ninevah. Muslimii trebuiau să tortureze şi să dăuneze fiarei care a fost – Roma păgână din est, şi fiarei care este – papalitatea de la Roma, şi să nu dăuneze celor care aveau sigiliul lui DUMNEZEU. Cinci luni de zile trebuiau să-i tortureze şi să le dăuneze, adică 150 de ani, începând cu bătălia de Nicodemia din 27 iulie 1299. În această perioadă de timp se dezvoltă imperiul Otoman – islamul turcesc. Au avut un rege, înger din adâncuri – care înseamnă “distrugătorul” în limba hebraică precum şi în limba greacă.

  • Prima plagă s-a încheiat, pe timpul când ultimul rege al Romei de est, Johannes Palaogeus, şi-a predat tronul fiului lui Constantin. Constantin a refuzat să-şi i-a în primire tronul fără acordul imperiului turcesc. El urcă pe tron în anul 1449, iar în mai 1453 cade Constantinopolul.



Primul vai

  • Sigiliul lui DUMNEZEU

  • După moartea lui Mohammed a venit Abubekr în anul 632 după ISUS. După ce acesta şi-a stabilit autoritatea şi a preluat puterea, a transmis un mesaj statelor arabe, din care reieşea: Dacă porniţi “bătălia Sfântă” (pentru DUMNEZEU) luptaţi-vă ca nişte bărbaţi şi nu vă întoarceţi spatele. Nu pemiteţi ca bătălia voastră să fie defăimată prin sângele copiilor şi al femeilor. Nu distrugeţi palmieri şi nu ardeţi câmpurile cu cereale. Nu tăiaţi pomi de fructe, şi nu chinuiţi animalele, iar dacă omorâţi numai în cazul că vă foloseşte ca hrană. Dacă faceţi un contract sau un pact, respectaţi-l şi ţineţivă cuvântul. Pe drumul vostru veţi întâlni persoane religioase, care trăiesc retrase în mânăstiri, pentru că ei au făcut un legământ cu DUMNEZEU şi slujesc LUI în felul lor, lăsaţi-i în pace, nu-i omorâţi, şi nu distrugeţi mânăstirile lor. Şi veţi întâlni pe alţii care aparţin de sinagoga satanei, si au ras părul în mijlocul capului. Acestora să le crăpaţi capul, şi nu-i lăsaţi până nu devin mahomedani sau până vă plătesc tribut…



Primul vai

  • ...Nici din profeţie nici din istorie nu aflăm, dacă ordinele, de felul lor umane, au fost la fel executate precum a fost executată partea crudă a ordinului. Dar ordinul eliberat a fost astfel compus. Instrucţiunile pe care Abubekr le-a dat generalilor lui, şi care la rândul lor aveau obligaţia să le transmită trupelor sarazeniene, sunt singurele, din Gibbon, pe care le avem. Ordinele mărturisesc profeţia, prin modul diferit de tratare a celor două grupe descrise – ca şi cum kaliful ar fi primit personal, un ordin de sus. Exact prin felul de atac şi luptă împotriva religiei lui ISUS, care trebuia înlocuită cu islamul, se repetă ca mod de formulare, profeţia pe care a făcut-o ISUS CRISTOS în Apocalipsă.



Primul vai

  • ... Când am tratat Capitolul 7 versetele 1 la 3, am dovedit că sigiliul lui DUMNEZEU este Sabatul, legea a patra. Istoria mărturiseşte că în acea perioadă de timp existau persoane care ţineau Sabatul. Dar se naşte întrebarea: cine au fost aceia care au avut sigiliul lui DUMNEZEU pe frunte, şi care nu erau persecutaţi de imperiul islamic ? Cititorul trebuie să-şi dea seama că pe tot parcusul acestei periode, au existat oameni care au ţinut conştient, Sabatul. Pe deasupra trebuie să înţelegem că mesajul profeţiei referitor la dezastrul pe care îl aduce imperiul otoman, nu se adresează copiilor lui DUMNEZEU, ci unei alte grupe de oameni. Astfel tema se lasă a fi explicată foarte simplu. În afara acestori realităţi profeţia nu mai face nici o afirmaţie.



Primul vai

  • ... Grupa de oameni asupra cărora este făcută ameninţarea, este aceea care nu are sigiliul lui DUMNEZEU pe frunte. Ocrotirea celor care au sigiliul lui DUMNEZEU, nu este explicit declarată, ci se subînţelege din context. Deaceea nu reise din istorie, dacă şi persoane sigilate au fost implicate în cercul în care Sarazenii plini de ură şi-au executat ordinele. Oamenii sigilaţi sunt amintiţi indirect în ordin, “prin cruţarea pomilor fructiferi şi la tot ce este verde”, fapt de care nici o armată care se află în atac nu ţine seama, având ca scop normal să aducă inamicului daune cât se poate de mari. În acest caz însă toată ura lor se concentrează pe o anume grupă de oameni care “aparţin de sinagoga lui satana şi au centrul capului ras.”



Primul vai

  • ... Aici este vorba fără discuţie despre călugări sau alţi membrii ai Bisericii Romano – Catolică. Împotriva lor erau îndreptate armele mohamedanilor. Iar descrierea neintenţionată a celor care nu au sigiliul lui DUMNEZEU pe frunte, corespunde perfect cu membrii acelei biserici care a îndrăznit să schimbe sigiliul lui DUMENZEU, Sabatul, şi să-l înlocuiască cu un altul fals. Şi iarăşi nu reise din profeţie sau din istorie, dacă cei care au fost cruţaţi de sabia imperiului otoman, au avut un sigiliul, sau au făcut automat parte din poporul lui DUMNEZEU, pentru că nu erau membrii bisericii catolice. Cine au fost aceştia, şi din ce motive au scăpat nu reise din raportul scurt de la Gibbon, şi nici nu există alte surse de informaţie. Adevărul din istorie, este insă de ajuns pentru a confirma împlinirea exactă a profeţiei.

  • Uriah Smith, Daniel and the Revelation, 501–503



Al doilea vai

  • Islamul turcesc. O putere din adânc. Spontană şi agresivă de natura ei, pentru prima dată se foloseşte praful de puşcă. Aceasta trebuie să bată şi să omoare fiara care a fostRoma păgână din est. În aceaşi perioadă de timp a fost şi fiara care este – papalitatea, omorâtă.

  • Începutul plăgii se face odată cu încheierea primului vai, în acest moment începe profeţia despre cele 391 de ani şi 15 zile. La începutul profeţiei, sunt trimişi ingerii. La sfârşitul vaiului se dezvoltă aceaşi dinamică ca pe timpul lui Justinian, şi al ultimului Constantin, anume paşa îşi predă imperiul celor patru puteri Europene. Situaţia a fost iniţiată prin pierderea de putere a imperiului otoman, şi în acelaşi timp de ameninţarea islamului arab (Egipt), de a prelua puterea asupra imperiului otoman, fapt care forţează cele patru puteri Europene să intervină. Scurt timp după aceasta imperiul otoman este împărţit în mai multe bucăţi mici.



Primul înger

  • Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă. Apocalipsa 8:7

  • Domnul Keith a menţionat despre coţinutul acestei profeţii:

  • Nimeni nu ar fi putut explica mai bine şi mai detailat decât a făcut-o Gibbon, (acest filozof sceptic) în lucrarea lui. Capitolul care tratează această tematică nu necesită decât o întroducere, care vi se oferă aici, şi cenzura unor expresii nepoliticoase, şi poate fi considerată un studiu perfect al capitolelor 8. 9. din Apocalipsă. Cine încearcă să explice această tematică nu are decât să facă o trimitere la lucrările lui Gibbon ...



Primul înger

  • ... Prima judecată dureroasă, care a venit peste Roma pierdută, a fost războiul cu Goţii sub Alarich, care a deschis poarta pentru atacurile care au urmat. În Ianuarie 395 a murit Theodosius, imperatorul roman, şi încâ înainte de a trece iarna, Goţii sub conducerea lui Alarich erau deja pregătiţi pentru a ataca imperiul Roman. ”Grindină amestecată cu foc a căzut pe pământ.” Consecinţele acestei invazii a Goţilor, sunt descrise printr-o imagine de “grindină”, şi în acelaşi timp aceasta simbolizează provenienţa atacatorilor, care erau din nordul rece. “Focul” simbolisează modul de distrugere a oraşului, oraş care a fost ars. “Sângele” simbolizează cruzimea cu care locuitorii au fost măcelăriţi, de către soldaţii nordici.

  • Ca perioadă de timp, putem încadra sunetul primei trompete circa pe la sfârşitul secolului al patrulea.

  • Mesajul se referă la invasiunea crudă care au exercitat-o Goţii asupra imperiului roman ...



Primul înger

  • ... Paragraful de încheire al capitolului 33 a lucrării lui Gibbon, Gibbons History, este un comentar complet şi o descriere scurtă în cuvintele lui, a evenimentelor din această perioadă, creând în acelaşi timp paralele cu esenţa mesajului din profeţie. Dar şi informaţiile dinainte sunt importante, anume că după loialitatea societăţii faţă de religie, din acea epocă, nu ne putem aştepta ca martirii bisericii catolice să fie ridicaţi pe altarele lui Diana şi Herkules. Unităţile imperiului roman se destrămau, şi armate nordice necunoscute, din cauza emigrării popoarelor, îşi înfiinţau imperiul lor peste cele mai frumoase provincii din Europa şi Africa.

  • ”Africa” este folosit ca un signal pentru a anunţa sunetul celei de-a doua trompetă. Scena se mută de la malurile Balticului spre coastele sudice ale Marii Mediterane, sau din regiunile îngheţate ale nordului spre graniţele arzătoare ale Africii. Şi în loc de “Vânt cu grindină” vedem “un munte care arzând se rostogoleşte în mare” ...



Al doilea înger

  • Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare s-a făcut sânge;

  • Şi a treia parte din făpturile, care erau în mare şi aveau viaţă, au murit; şi a treia parte din corăbii au pierit. Apocalipsa 8:8-9

  • Imperiul Roman, după Constantin, a fost împărţit în trei părţi. Deaceea menţionarea continuă “trei” şi în acelaşi timp este un aviz la a treia parte a imperiului care a fost luată în prizonierat. Împărţirea a avut loc după moartea lui Constantin, şi s-a făcut între cei trei băieţii, Constanţius, Constantin II, şi Constanz. Constanţius a preluat partea de est, şi şi-a păstrat rezidenţa în Constantinopel care era metropola imperiului. Constantin II a preluat Britania, Galia şi Spania. Constanz a preluat provincia Illvrium, Africa, şi Italia (vezi Sabine’s Ecclesiastical History, 155) ...



Al doilea înger

  • ... Despre cel mai cunoscut eveniment istoric, Elliot menţionează în notiţele sale referitor la Apocalipsa 12, 4: Înainte ca imperiul Roman să fi fost definitiv împărţit în două părţi, est – şi vest Rom, a existat cel puţin de două ori o împărţire în trei a imperiului. Prima a avut loc în anul 311, când a fost împărţit între Constantin, Licinius şi Maximin; a doua, 337 la moartea lui Constantin, când copii lui Constanz, Constantin II şi Constantius au primit câte o parte.

  • Tabloul care este transmis cu sunetul celei de-a doua trompetă, are de-a face cu invasia şi cucerirea Africii şi mai târziu al Italiei de către îngrozitorul Geiserich. Cucerirea a fost în cea mai mare parte realizată, prin flota lui. Şi bătăliile care au avut loc erau “ca un munte mare care ardea şi a fost aruncat în mare”. Cum s-ar putea descrie mai adecvat colisiunea unor flote, şi pustiirea care a avut loc pe coastele mării ? Când vrem să interpetăm un “sunet al unei trompete” nu avem decât să cercetăm cum a fost influenţat comerţul la nivel mondial. Simbolul folosit ne trimite acolo unde au fost înregistrate nelinişte şi revoltă...



Al doilea înger

  • ... Nimic altceva decât o bătălie pe mare ar fi putut înplini profeţia. Dacă sunetul primelor patru trompete, ne fac atenţi asupra unor evenimente deosebite, care duc la căderea imperiului Roman, şi prima trompetă descrie cruzimea Goţilor sub conducerea lui Alarich, atunci este normal că următorul eveniment trebuie să fie un act de invazie, care a făcut ca Roma să capituleze. Următoarea invazie îngrozitoare, a fost a lui Geiserich, conducătorul Vandalilor. El a apărut pe scena politică în anul 428 – 468 după ISUS.

  • După eşecul acestei mari expediţii, Geiserich a devenit din nou tiranul mărilor. Coastele Italiei, Greciei şi Asiei erau expuse lăcomiei şi violenţei lui; Tripolis şi Sardinia i s-au predat, apoi a acaparat şi Sicilia, ca la puntul culminant al carierei lui să moară, fiind insă martor la distrugerea definitivă a imperiului din vest. Gibbon, Bd. 3, 495–498 ...



Al doilea înger

  • ... În ce priveşte rolul important al acestui pirat fără scrupule la distrugerea Romei, Gibbon foloseşte următoarele cuvinte significante: Geiserich, un nume, care se poate adăuga cu toată cinstea lângă Alarich şi Attila, referitor la efectivitatea cu care au distrus imperiul Roman...



Al doilea înger

  • Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor. Steaua se chema “Pelin”; şi a treia parte din ape s’au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare. Apocalipsa 8:10-11

  • Dacă înterpretăm acest text, ajungem la al treilea eveniment important, care are ca rezultat răsturnarea imperiului Roman. Se presupune că “trompeta” este un indiciu asupra bătăliilor crâncene şi invaziilor lui Attila, conducătorul hunilor, împotriva puterii romane. Despre acest luptător şi în special despre prezenţa lui, Barnes relatează:



Al treilea înger

  • ... Stilul în care el îşi făcea apariţia, semăna cu o cometă strălucitoare pe firmamentul cerului. A venit din est, şi-a adunat hunii, şi i-a împărţit peste imperiul roman cu o rapiditate care nu a mai fost întâlnită. El era devotat zeului Mars, zeu al luptei, şi ca atare se prezenta într-un mod extravagant, aşa încât apariţia lui fermeca privitorul. În legătură cu solia trompetei referitor la locurile unde aveau să aibă loc evenimentele, Barnes face următoarea afirmaţie: “Se presupune că efectele se vor remarca în special în următoarele zone: “la râuri” şi la “izvoarele apei”...



Al treilea înger

  • ... Dacă presupunem că prin expresiile folosite în solia “celei de-a doua trompetă” s-a descris partea imperiului care a fost atacă cel mai grav, atunci se poate afirma că descriirea s-a referit la o regiune unde se întâlnesc multe izvoare, căci este vorba de “izvorul apelor”, locul acesta fiind foarte afectat.

  • Întradevăr, cele mai semnificante operaţii militare făcute de Attila, au avut loc in munţii Alpi, de unde râuirile izvorăsc şi se scurg spre Italia. Invaziunea lui Attila, este descrisă de Gibbon cu următoarele cuvinte: Toată latura Europei, care se extinde 500 de mile, de la Euxine până la Adria a fost instantaneu atacată şi acaparată de barbarii conduşi de Attila ...



Al treilea înger

  • ... Şi numele stelei este Pelin (simbolizează efectele amare). Aceste cuvinte care sunt conectate la versetul dinainte fac cunoscut caracterul lui Attila, şi spaima care se provoca de fiecare dată când numele lui era rostit. Nimicire totală, este termenul care descrie cel mai potrivit catastrofele pe care acesta le-a provocat. El înşuşi îşi dăduse titlul de: ostaticul lui DUMNEZEU.



Al patrulea înger

  • Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei, şi noaptea de asemenea. Apocalipsa 8:12

  • Solia acestei trompete simbolizează cariera monarhului barbar Odoaker, care are legătură cu decăderea Romei din vest. Aceste simboluri, descriu corifeele regimului Roman – senatori, consuli imperatori. Bischof Newton, menţionează că ultimul rege al Romei de vest a fost Romulus, care mai era şi poreclit ca Augustus, cea ce înseamnă “piticul”...



Al patrulea înger

  • ...Roma de vest cade în 467 după ISUS. Cu toate că soarele imperiului Roman nu mai strălucea, senatorii şi consulii îşi mai menţineau incă posturile. După diferite crize vechiul regim a fost anulat în anul 566, iar Roma a fost de la un imperiu degradată la un ducat, care avea de plătit un tribut episcopului din Ravenna. Cu toate că atacurile barbarilor au fost îngrozitoare, ele erau relativ neînsemnate comparativ cu catastrofele care erau să urmeze. Cele trei trompete care au mai rămas, sunt acoperite de un nor de urgii, după descrierea din versetele următoare.



Vai, vai, vai

  • M’am uitat, şi am auzit un vultur, care zbura prin mijlocul cerului, şi zicea cu glas tare: “Vai, vai, vai de locuitorii pământului, din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei ingeri care mai au să sune” Apocalipsa 8:13

  • ... Acest text avertizează locuitorii pământului de evenimentele care o să urmeze. Următoarea trompetă, adică a cinci-a este primul vai, a şasea trompetă este al doilea vai, şi a şaptea trompetă ultima din serie este al treilea vai.



Primul vai

  • Ingerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s’a dat cheia fântânii Adâncului, Apocalipsa 9:1

  • Pentru descrierea acestei trompete, cităm din scrierile lui Keith: Aproape că nu există o concordanţă mai potrivită între simbolurile folosite şi personajele reale, ca în acest capitol al Apocalipsei. Fără nici o îndoială, a cinci-a şi a şasea trompetă, deci primul şi al doilea vai sunt reprezentate de Sarazeni şi de Turci. Acest lucru este foarte evident, încât nu au loc îndoieli. Aceste două popoare nu sunt menţionate într-un text sau două, ci întregul capitol al Apocalipsei descrie aceste popoare.



Prima vai

  • ...Imperiul Roman a căzut exact în acelaşi mod în care s-a înfiinţat – anume prin cucerire. Pe deasupra Sarazenii şi Turcii au fost uneltele prin care religia falsă a devenit ostatica (biciuitorul) bisericii false; de aceea trompeta este menţionată nu numai cu un număr, ci sunt numite şi vaiuri.

  • Constantinopolul a fost pentru prima dată după desfiinţarea imperiului de vest al lui Chosroes, ocupat de regele Persiei. O stea a căzut din cer pe pământ, şi i s-a dat cheia Adâncului.

  • În timp ce monarhul persian, se gândea la puterea şi miracolele făcute de el, primeşte o scrisoare de la un cetăţean obskur din Mekka, care îl somează să-l accepte pe Mohamed ca pe un profet al lui DUMNEZEU. El a rupt scrisoarea, şi a refuzat cerinţa. “aşa cum ai rupt scrisoarea, a răspuns profetul arab, la fel va rupe DUMNEZEU împărăţia ta, şi va refusa rugăciunile lui Chosroes...



Primul vai

  • ... Mohammed se afla la marginea celor două imperii din est, şi urmărea cum acestea se distrugeau între ele; şi chiar în timpul unui triumf al Persiei, a avut îndrăzneala să profeţeze că în scurt timp drapelurile Romei vor cădea. În perioada în care profeţia era rostită, credibilitatea acesteia nu era pusă la îndoială, deoarece primii 12 ani a lui Heraclius anunţau desfiinţarea împeriului.

  • Steaua nu a căzut, ca în cazul lui Attila, intr-un punct anume, ci PE PĂMÂNT.

  • Chosres subjugase propietăţile în Asia şi Africa. Imperiul Roman a fost redus numai în cadrul zidurilor lui Constantinipol, precum şi restul Greciei, Italiei, Africii şi oraşe de pe coasta asiatică între Tyrus şi Trebizond.



Primul vai

  • ... Regele Persiei a desconsiderat pe Sarazeul obscur, şi a batjocorit mesajul aşazisului profet din Mekka. Chiar victoria asupra imperiului Roman, nu a deschis uşa pentru Mohamedanism, sau pentru un marş al sarazeilor înarmaţi, cu toate că monarhul Persiei şi urmaşul lui Attila, Schagan al Avarilor, împărţiseră între ei rămăşiţele regatului Cezariilor. Chosroes a căzut. Monarhii Perşi şi Romani şi-au epuizat forţele luptându-se între ei. Şi înainte ca profetului fals, să i se încredinţeze sabia , li s-a luat sabia celor care puteau să-i stopeze cariera şi să-l înpiedice să ajungă la putere.

  • Regele Roman, cu toate că i-au reuşit o serie de cuceriri, nu sa simţit întărit prin aceasta. În aceaşi perioadă de timp, drumul maselor de Sarazeni arabi a fost netezit, şi precum lăcustele, au asaltat cu o viteză uluitoare imperiul roman şi pers, iar pe parcursul drumului răspândeau doctrinele întunecate şi eronate ale religiei mohamedane.



Primul vai

  • ... O ilustrare mai exactă a acestor realităţi, nu o putea face mai bine decât ultimele cuvinte ale capitolului lui Gibbon: Cu toate că prin standarturile lui Heraclius se formase o armată învingătoare, aceasta părea mai mult a fi slăbită decât întărită. În timp ce regele îşi sărbătorea victoriile în Ierusalem sau Constantinopel, un oraş neînsemnat în apropiere de Siria a fost jefuit de către Sarazeni, şi au bătut toate armatele care veniseră în ajutorul locuitoriilor oraşului – de fapt nimic neobişnuit numai dacă acest eveniment nu ar fi fost startul unei mari revoluţii. Jefuitorii au fost apostolii lui Mohammed. Curajul lor sălbatic se născuse în deşert. În ultimi 8 ani de domnie, Heraclius a pierdut provinciile pe care le acaparase de la Perşi, la Arabi.

  • Spiritul de fraudă şi laudă de sine care nu îşi au originea în Cer, au fost eliberate pe pământ. Pentru deschizătura Adâncului nu a fost necesar decât de o cheie pentru a fi deschis, iar cheia a fost căderea lui Chosroes...



Primul vai

  • ...El a rupt scrisoarea unui cetăţean suspicios din Mekka. Dar în momentul în care din marea sa glorie a căzut într-un turm al întunericului, numele său Chosroes, a fost mai repede uitat decât numele lui Mohammed. Semiluna parcă ar fi aşteptat căderea stelei, ca apoi să capete mai multă importanţă. Chosroes după ce a capitulat şi după pierderea imperiului în anul 628, a fost omorât, iar anul 629 este remarcat prin cucerirea Arabiei, şi prin prima bătălie a Mahomedanilor împotriva imperiului Roman.” Ingerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s’a dat cheia fântânii Adâncului.” El a căzut pe pământ. Când imperiul Roman era epuizat, iar marele rege din est era în turmul întunericului, o actiune de jaf la graniţa Siriei a iniţiat o mare revoluţie. Jefuitorii au fost apostolii lui Mohammed.



Primul vai

  • ... peste faţa adâncului era întuneric ... 1 Moise 1:2 Semnificaţia acestei expresii o putem prelua din limba greacă, unde este definită printr-un “adânc fără limită,”. Se poate referi la orice loc pustiu, părăsit, unde nu a existat vreodată ceva. În Genesa se foloseşte pentru a descrie starea pământului în decursul creaţiunii. În cazul acesta însă se poate referi la deşerturile arabice, de unde o imensă armată, cea a Sarazenilor, a năvălit. Şi căderea lui Chosroes, regele Persiei, se poate interpreta prin deschiderea adâncului, fapt care a netezit calea pentru urmaşii lui Mohammed, care au avut posibilitatea să scape din ţara lor, şi să-şi răspândească doctrina eronată. Astfel “întunericul“ a fost răspândit peste tot imperiul din est.



Primul vai

  • ... O nouă religie falsă a fost iniţiată, chiar dacă o perioadă de timp a fost o pedeapsă pentru cei care se închinau la zei, ea a umplut lumea cu întuneric. O imensă mulţime de Sarazeni, au acoperit ca lăcustele pământul, şi se răspândeau foarte rapid de la est la vest peste tot imperiul Roman. Grindina a venit de la malurile îngheţate ale Balticului, iar muntele care ardea a căzut în marea din Africa. Şi “lăcustele”, simbol pentru arabi, au venit din Arabia. Veneau ca distrugători şi răspândeau o învăţătură nouă, şi din motive religioase, îşi justificau jafurile şi actele de violenţă. O caracterizare mai adecvată se face prin comparaţia cu scorpionii. Atacurile lor erau rapide, iar sensibilitatea lor la faptul, de aşi păstra onoarea, are mai multă greutate decât viaţa unui om, şi-a răspândit veninul peste ei, aducândui (pe arabi) într-o stare de ceartă. O faptă neonorabilă, un cuvănt grăşit rostit, erau plătite cu moartea. Şi în incăpăţânarea lor, aşteptau ani de zile până la momentul potrivit, pentru a se răzbuna.



Primul vai

  • Li s’a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om. Apocalipsa 9:5

  • Atacurile repetate şi jafurile permanente, asupra oraşului Constantinopol, erau o continuă tortură pentru întregul imperiu; şi cu toate astea ei nu erau în stare să-i facă pe Romani să capituleze definitiv. Totuş se lansau din nou atacuri care torturau biserica care se închină zeilor, şi pe conducătorul ei, papa. Dar ordinul lor era numai de a tortura, nu de a extermina. Cu atât mai mult este de mirare, că chiar aşa au şi procedat.



Primul vai

  • Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi in cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vătăme pe oameni cinci luni. Peste ele aveau ca impărat pe ingerul adâncului, care pe evreişte se cheamă Abadon iar pe greceşte Apolion. Apocalipsa 9:10-11

  • Până aici Keith ne-a ilustrat “sunetul celor cinci trtompete”. Dar trebuie să mai ţinem seama şi de un alt aspect al profeţiei, şi anume interpretarea timpului in cadrul profeţiilor. Li s-a dat putere să-i chinuiască cinci luni. Se nasc următoarele intrebări: 1. Asupra căror oameni se exercită această putere? – fără indoială asupra acelora care până la urmă vor fi şi omorâţi: A treia parte din oameni, a treia parte din imperiul roman – care era partea grecească. 2. Când trebuie să inceapă să tortureze? Versetul 11 răspunde la intrebare...



Prima plagă

  • ... (1) Au avut un conducător peste ei. De la moartea lui Mohammed până la sfârşitul celui de-al 13-lea secol mahomedanii au fost despărţiţi. In fracţiuni diferite, sub diferiţi conducători, fără o formă clară de guvernământ. Scurt timp inainte de sfârşitul secolului al 13-lea, Osman formează un guvern, care a rămas ca guvernul otoman sau imperiul otoman, in amintire. Acest imperiu creştea din ce in ce mai mult, până a reuşit să unească toate taberele mahomedane sub acelaşi regim. (2) Caracterul regelui. “Ingerul Adâncului”. Un inger, are o funcţie de reprezentant,consul, al conducătorului său, fie că acesta este bun sau rău. Ingerul Adâncului, este principalul reprezentant al religiei care işi are originea in adâncuri. Această religie este mahommedanismul, şi sultanul era slujitorul principal al acestei religii.

  • Sultanul, marele seignior,cum mai era numit, este in acelaşi timp şi cel mai important Kalif,sau preot, punâdu-se la rangul de cea mai inaltă autoritate pe plan religios şi politic.

  • World As It Is, 361.



Prima plagă

  • ... (3) numele său. In limba hebreică “Abaddon” – distrugătorul, in limba greacă “Apollyon” – cineva care distruge. Pentru că are două nume in două limbi diferite, este de inţeles că caracterul lui reprezintă puterea şi nu numele. In acest caz el este precum reise din traducerea celor două limbi, un distrugător. Acesta a fost tot timpul caracterul regimului otoman.

  • Dar când a pornit Osman primul atac impotriva grecilor? – După Gibbon, Decline in fall, Osman intră in Nicodemia in 27 iulie 1299. Calculele unor scriitori, au pornit de la remisa că in această perioadă de timp, işi are inceputul şi formarea imperiului otoman. Acest lucru este greşit. Criteriul nu a fost numai că vor avea un conducător asupra lor, ci că şi trebuiau să chinuiască cinci luni de zile. Acest timp de tortură nu putea incepe inainte de primul atac, care a fost făcut in anul 27 iulie 1299.



Prima plagă

  • ... Calculele care urmază, şi care se bazează pe acestă punct ca origine, au fost publicate in 1833 de J.Litch in opera lui cu titlul Christ’s Second Coming

  • Şi puterea lor consta in ai chinui timp de cinci luni de zile. Atât de lungă era perioda de executare a ordinului, dar nu ai extermina politic. Cinci luni fac, socotind luna cu 30 de zile, 150 de zile. Şi pentru că zilele reprezintă de fapt ani, sunt 150 de ani. Incepând cu 27.Iulie 1299 se ajunge socotind 150 de ani, la anul 1449. In această perioadă de timp, Turcii au luptat neintrerupt impotriva grecilor fără ca să poată să-i cucerească. Au reuşit să cucerească câteva provincii greceşti, dar Constantinopel a rămas independent. In anul 1449, la sfârşitul perioadei de 150 de ani, s-a produs o schimbare in istorie,şi aceasta va fi tratată in cadrul soliei care urmează.



Prima plagă

  • Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin incă două nenorociri după ea. Ingerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit nu glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este inaintea lui DUMNEZEU, şi zicând ingerului al şaselea, care avea trâmbiţa: “Desleagă pe cei patru ingeri, care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!” Şi cei patru ingeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost deslegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni. Apocalipsa 9:12-15



Prima plagă

  • ... Prima plagă a durat din momentul in care Islamul a fost intemeiat, până la sfârşitul celor cinci luni. Aici se incheie prima plagă şi incepe a doua. La momentul când al şaselea inger a sunat din trompetă, sau ridicat limitele pe care le avea această naţiune, şi anume numai de a chinui, iar ordinul a fost extins prin inlesnirea de a ucide o treime din oameni. Acest ordin venea din partea celor “patru coarne ale altarului de aur”

  • Cei patru ingeri – Aceştia au fost patru sultani principali, care au făcut parte din imperiul otoman, locuind in partea tării, prin care trece marele râu Eufrat. Aceşti sultani şi-au avut bazele in Aleppo, Ikonium,Damaskus şi Bagdad. Până in acel moment ei aveau ingrădiri, dar DUMNEZEU a lăsat ordin să fie deslegaţi....



A doua plagă

  • ... In anul 1499 moare Johannes Palăologus, impăratul grec, şi neavând copii nu este nimeni care să moştenească tronul. Fratele lui, Constantin, i-a preluat tronul. Constantin nu a indrăznit să se suie pe tron fără permisiunea lui Amurath, sultanul turc. A trimies un reprezentant, pentru a cere permisiunea de a se incorona ca rege. Aceast adevăr istoric, trebuie să se trateze amănunţit in legătură cu profeţia de mai dinainte. Nu este voba de un asalt impotriva grecilor prin care şi-au pierdut independenţa, ci de un act la libera alegere unde se cere permisia turcilor. Autoritatea şi regimul turcesc au fost intărite de Constantin in momentul in care el cere voie: “Nu pot să domnesc fără permisia ta”.



A doua plagă

  • ... Celor patru ingeri care erau pregătiţi şi aşteptau ceasul, ziua, luna, şi anul ca să ucidă o treime din oameni, li s-a dat drumul. Perioada in care imperiul otoman a avut puterea este de 391 de ani şi 15 zile.

  • Calculul s-a făcut in felul următor: un an profetic sunt 360 de zile profetice, deci 360 de ani reali (in sistemul nostru) ; o lună profetică sunt 30 de zile profetice, deci 30 de ani reali; o zi profetică este egală cu un an real, şi o oră este a 24-a parte dintr-un an real, deci 15 zile. Suma totală se adună la perioadă de timp de 391 de ani şi 15 zile.

  • Unii experţi ai istoriei se identifică cu data din anul 1448, dar majoritatea autorităţilor lucrează cu anul 1449. Chamber’s Encyclopedia, art., Palaeologus.



A doua plagă

  • ... Cu toate că predarea independenţei de către greci a fost neforţată, şi cei patru ingeri au fost deslegaţi,o altă soartă il aştepta pe Amurath, sultanul căruia Constantin i-a cerut permisia să-şi ia tronul in primire. Amurath moare şi după scurt timp Mohammed II, in 1451 îi preia tronul. Acesta avea intenţia de a cuceri Constantinopel. Au urmat pregătiri pentru a lua cu asalt oraşul. Ocuparea a inceput la 6 Aprilie 1453, şi se incheie cu cucerirea oraşului şi moartea ultimului impărat din familia Constantin la data de 16 Mai 1454. Aşa a devenit partea de est al oraşului Cesarilor, propietatea imperiului otoman.

  • Trupele şi modul de cucerire a oraşului Constantinopel, a fost menţionat foarte detailat de către scriitor in Apocalipsa, precum vom vedea in curând...



A doua plagă

  • ... Foc, fum, pucioasă, aşa sunt descrise armele artileriei lui Mohammed, care trebuie să omoare o treime din omenire, ceace inseamnă cucerirea Contantinopolului şi distrugerea imperiului grec.

  • A treria parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul,de fumul şi de pucioasa, care ieşeeau din gurile lor.Căci puterea cailor stătea in gurile şi in cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau. Apocalipsa 9:18-19

  • Aceste versete descriu efectul pe care il aveau armele. Prin aceste elemente praf de puşcă, arme şi tunuri – Constantinopel a căzut pe mâna turcilor.



A doua plagă

  • ... Pe lângă foc,fum, şi pucioasa care ieşea din gurile lor se ma spune că aveau putere şi in cozile lor. Interesant este că coada unui cal este un simbol de putere pentru autorităţile şi oficialităţile din Turcia.

  • Imaginea pe care a avut-o Johanes – a fost de cai care scuipau foc şi fum – ce era al fel de ciudat precum şi faptul că puterea lor era in cozile lor. Fiecare care observa draperulrile şi stemele lor, era fascinat de ele, incât se spunea că au un efect magic şi că mobilizează puterea celui care le priveşte.



A doua plagă

  • ... Dominarea Greciei a durat precum menţionat mai sus, 391 de ani şi 15 zile.Dacă soctim inceputul, la sfârşitul periodei de 150 de ani, deci la 27 Iulie 1449, atunci a doua perioadă incepe la data de 11 August 1840. Şi după ce am cunoscut modul prin care imperiul otoman a preluat puterea, anume că grecii şi-au predat de bună voie şi nesomaţi independanţa, şi după cum se speculează că istoria se repetă, ne putem inchipui că modalitatea prin care puterea imperiului otoman s-a pierdut, a fost asemănătoare cu a grecilor. La data de 11 August 1840, sultanul işi predă nesomat de nimeni imperiul pe mâna creştinilor, exact precum 391 de ani şi 15 zile mai inainte, turcii au primit puterea de la Constantin XIII...



A doua plagă

  • ... Elder J. Litch prezice acestă situaţie in anul 1838, cu doi ani inainte de a se intâmpla evenimentul.

  • Nu era necesar decât să se urmărească cronologia profeţiei, şi să se calculeze datele. Astăzi pentrucă totul este istorie, deci faptele sunt inplinite este uşor să se facă proba. Pentru a reduce totul la o singură intrebare – când s-a sfârşit independenţa mohammedanilor in Constantinopel? – Scurtă vreme inainte de anul 1840, sultanul se afla in conflict cu Mehmet Ali, paşa Egiptului. 1838 conflictul intre cei doi era ameriorat prin intervenţia unui consul străin. 1839 conflictul renaşte, şi armata lui Mehmet (Egipt) infrânge armata sultanului turc, intreaga lui flotă fiind adusă in Egipt.



A doua plagă

  • ... Flota sultanului a fost aşa de mult distrusă incât la următoarea incercare in August, el nu a avut la dispoziţie decât numai două vapoare şi trei fregate rămase din imensul arsenal al flotei turceşti. Mehmet a refusat să-i restituie sultanului flota, şi a ameninţat că dacă cineva va incerca să le ia, el le va dat foc.

  • Aceasta era situaţia când in 1840 Anglia, Rusia, Austria şi Preusii au intervenit, căzând la comun acord ca să se găsească o soluţie, altfel Mehmet va ocupa tronul sultanului turcesc.

  • Sultanul acceptă intervenţia marilor puteri, şi işi predă fără presiune din afară imperiul.



A doua plagă

  • ... Sa ţinut o conferenţă la Londra de către cele patru mari puteri, unde a fost de faţă şi Effendi Bey Likgis, consul general al turciei. Sa ajuns la un compromis in care sultanul promiţea: paşa egiptului va avea asigurată toată viaţa lui conducerea asupra Egiptului, o parte din Siria, care se extindea de la golful Suez până la marea Tiberias, inclusiv provincia Akko. La rândul lui Mehmet tebuia să asigure că se va retrage din regiunile sultanului, şi că va restitui flota. Dacă acesta refusă oferta, cele patru puteri europene au ameninţat că vor rezolva problema intr-un alt mod, incercând să-l intimideze.



A doua plagă

  • ... Este clar că din momentul in care paşa Mehmet primeşte ultimatul, oricare ar fi decisia luată, sultanul nu mai are autoritate ci cele patru puteri europene au preluat cazul. Sultanul a trimis repede pe Rifat Bey, pe un vapor oficial spre Alexandria, ca acesta să predea ultimatul. Ultimatul a fost primit de Mehmet la data de 11 August 1840, şi prin acesta i s-a predat şi responsabilitatea. In aceaşi zi sultanul trimite un consul către cele patru puteri europene, cu intrebarea, in cazul că paşa Mehmet nu acceptă propunerea ce măsuri se vor lua? Puterile europene au răspuns prompt că o soluţie este deja luată şi că nu există nici un motiv ca acesta să-şi facă griji de anumite eventualităţi.



A doua plagă

  • ... La această dată se sfârşeşte perioada de timp de 391 de ani şi 15 zile, perioadă care a fost prezisă de profeţie. Independenţa sultanului – inexistentă! Şi cine a avut conducerea asupra imperiului otoman? – Patru puteri Europene, imperiul otoman a existat din acel moment numai prin aprobarea acestora. Astfel profeţia s-a inplinit până la ultimul amănunt.

  • Uriah Smith, Daniel and the Revelation, 501–503.



Trompete?

  • Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: “Fă-ţi două trâmbiţe de argint; să le faci de argint bătut. Ele să-ţi slijească pentru chemarea adunării şi pentru pornirea taberelor. Când se va suna din ele, toată adunarea să se strângă la tine, la uşa cortului intâlnirii. Când se va suna numai cu o trâmbiţă, să se strângă la tine căpeteniile, mai marii peste miile lui Israel. Când veţi suna cu vâlvă să pornească ceice tăbăresc la răsărit; Câand veţi suna a doua oară cu vâlvă să pornească ceice tăbăresc la miază-zi: pentru plecarea lor, să se sune cu vâlvă.

  • Când va fi vorba de strângerea adunării, să sunaţi dar să nu sunaţi cu vâlvă.”

  • Numeri 10:1-7



Trompete?

  • “Din trâmbăşe să sune fii lui Aaron, preoţii. Aceasta să fie o lege veşnică pentru voi şi pentru urmaşii voştri. Când veţi merge la război, in ţara voastră impotriva vrăşmaşului care va lupta impotriva voastră, să sunaţi cu vâlvă din trâmbiţe şi Domnul, DUMENZEUL vostru, Işi va aduce aminte de voi, şi veţi fi izbăviţi de vrăşmaşii voştri. In zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre, şi la lunile noi ale voastre să sunaţi din trâmbiţe, când vă veţi aduce arderile de tot şi jerfele de mulţumire; şi ele vor face ca DUMNEZEUL vostru să-Şi aducă aminte de voi. Eu sunt Domnul DUMNEZEUL vostru.” Numeri 10:8-10



Trompete?

  • Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: “In luna a şaptea , in cea dintâi zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă, vestită cu sunet de trâmbiţe, şi o adunare sfântă. Atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă, şi să aduceţi Domnlui jerfele mistuite in foc.” Leveticul 23: 24-25

  • In a zecea zi a lunii a şaptea, să pui să sune cu trâmbiţa răsunătoare; in ziua ispăşirii să sunaţi cu trâmbiţa in toată ţara voastră. Şi să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea să vestiţi slobozenia in ţară pentru toţi locuitorii ei: acesta să fie pentru voi anul de veselie; fiecare din voi să se intoarcă la moşia lui, şi fiecare din voi să se intoarcă la familia lui. Anul al cincizecilea să fie pentru voi anul de veselie; atunci să nu semănaţi să nu seceraţi ce vor aduce ogoarele dela ele, şi să nu culegeţi via netăiată. Căci este anul de veselie; să-l priviţi ca ceva sfânt. Să mâncaţi ce vă vor da ogorele voastre. In anul acela de veselie fiecare să se intoarcă la moşia lui. Leveticul 25:9-13



Trompete?

  • O zi de mănie şi strâmtorare.

  • Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine in graba mare! Da este aproape ziua cea amarnică a Domnului, şi viteazul ţipă cu amar. Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de intunerec şi negură, o zi de nori şi de intunecime, o zi in care va răsuna trâmbiţa şi strigătele de război impotriva cetăţilor intărite şi turnurilor inalte. Atunci voi pune pe oameni şi vor bâjbâi ca nişte orbi pentrucă au păcătuit impotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sângele ca praful şi carnea ca gunoiul. Nici argintul nici aurul lor nu vor putea să-i izbăvească, in ziua mâniei Domnului; ci toată ţara va fi nimicită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toţi locuitorii ţării. Ţefania 1:14-18



William Miller

  • “In profeţiile din scriptură, sunetul unei trompete simbolizează căderea unui imperiu, naţii, ori a unei localităţi, sau simbolizează o bătălie mare din care resultă soarta unei naţiuni. La căderea lui Jericho,trompeta pe care a avut-o preotul in mâna sa, a fost instrumentul puternicului DUMNEZEU al lui Iacob, care a făcut ca zidurile cetăţii să se dărâme şi ca oraşul să fie distrus. A fost blestemat acela care îi va ridica din nou zidurile. Şi la Gideon, a fost trompeta instrumentul cu care armata a reuşit să-şi alunge inamicii. Şi profetul Amon zice: Se poate sufla in trompetă fără ca poporului să i se facă frică?...



William Miller

  • ... Dorim acum să ne atragem atenţia celor trei trompete: primele patru au avut loc sub Roma păgână, şi ultimele trei sub papalitate. Aceste trei posaune – trei plăgi – sunt descrieri despre judecata pe care DUMNEZEU a făcut-o, şi o va face fiarei, şi intregii lumi care l-a refusat. Deacea această exclamaţie ciudată: vai, vai, vai celor care trăiesc pe pâmânt, deci celor care se inchină papalităţii, şi sunt susţin această ticăloşenie.

  • A cincia trompetă este un indiciu asupra ridicării imperiului otoman sub Osman, prin infrângerea Sarazenilor. Osman a adunat sub regimul lui cele patru grupări care erau intre ele certate, anume: Sarazenii, Tartarii, Arabii şi Turcii care pe perioada de domnie a imperiului Sarazean au luptat pentru putere. Toţi aceştia au avut ca religie Islamul, şi erau gata să urmeze un conducător cu ajutorul căruia cucereau şi alungau creştini din Asia. (inclusiv excursii făcute in Europa).



William Miller

  • ...Naţiunile care au preluat invăţăturile false ale lui Mohammed, şi care prin violenţă au impus această doctrină, au fost singura barieră, ca doctrina catolică să nu se poată răspândi in toată partea de est a lumii. Prin suportul impăratului din est,Constantin, biserica catolică, a influenţat enorm religia şi gândirea bisericilor creştine şi greceşti in partea de est. Dar şi Turcii prin ridicarea lor, ingăduită de DUMNEZEU, la Bithynien in apropierea râului Eufrat, au fost o piedică pentru puterea din Roma. Din această perioadă de timp se poate spune că autoritatea papală a slăbit. Papalitatea din Roma a inceput cu sunetul celei de-a cincia trompetă, să-şi arate slăbiciunea, care s-a manifestat din ce in ce mai mult la inceputul acestui secol,şi care a ajuns până la pierderea puterii de stat, iar lovitura definitivă şi descoperirea adevăratul ei caracter, va fi odată cu sunetul celei dea şaptea trompete.

  • William Miller, Lektion 8, William Miller’s Works, Bd. 2, 115–116



Yüklə 463 b.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin