Seminarul biblic penticostal
Yüklə 370,83 Kb.
|
Literatura epistolara A. CLEMENT (30-100) - Prezbiterul conducator al Bisericii din Roma: - scrie o epistola catre biserica din Corint in urma tulburarilor iscate de unii crestini, care erau revoltati impotriva prezbiterilor si diaconilor locali, mentionand ca prezbiterii si diaconii sunt dati de catre apostoli, care la randul lor au fost trimisi de Cristos, iar Cristos a fost trimis de Tatal. - lucrarea lui Clement scoate in evidenta ascultarea de episcop ca o garantie practica a unitatii crestine. A fost scrisa in jurul anului 95 si este considerata cea mai veche scriere crestina in afara de cartile Noului Testament.
- a fost arestat din cauza marturiei crestine si apoi dat la fiarele salbatice la jocurile imperiale. - a scris sapte scrisori in jurul anului 110. Scrisoarea catre romani era, in primul rand, o rugaminte ca ei sa nu faca eforturi sa-l salveze de la martirajul din Roma, sa nu fie impedicat sa devina “painea curata a lui Cristos”. Scrierile sale contineau: - avertizarea asupra invataturii gnostice si docetice (Isus a fost o fiinta pur spirituala iar pe cruce nu a suferit decat ca o fantoma). Ignatiu insista asupra aratarii lui Cristos in trup. - supunerea fata de episcop este o cale de a realiza unitatea si de a evita ereziile. - este primul care pune in contrast slujba episcopului cu cea a prezbiterului. - el subordoneaza pe prezbiteri si pe batrani episcopului monarhic, iar pe membrii Bisericii ambelor trepte ierarhice. - ierarhia in Biserica – episcop, prezbiter, diacon. - este primul care a folosit cuvantul “catolic”. C. POLICARP(70-155) – episcop de Smirna: -scrie o scrisoare catre Filipeni; -a fost martirizat in anul 155, prin ardere pe rug; -a fost ucenicul apostolului Ioan; -a marturisit, inaintea mortii, in fata proconsulului roman, ca “nu-L pot vorbi de rau pe Cristos pe care Il slujesc de 86 de ani si care mi-a facut numai bine”; -interesul lui a fost intarirea vietii practice, zilnice a crestinilor indemnandu-i totodata la o traire virtuoasa, la fapte bune si credinta pana la moarte, daca trebuie. D. EPISTOLA LUI BARNABA - se crede ca scrisoarea a fost scrisa de un crestin din Alexandria, in anul 130, desi parintii Bisericii o asociaza cu Barnaba din Noul Testament. - aceasta epistola a avut menirea de a-i ajuta pe paganii care s-au convertit si pe care unii crestini evrei ii indemnau sa tina Legea lui Moise. Epistola sustine ca viata si moartea lui Cristos sunt suficiente pentru mantuire. Crestinilor nu li s-a cerut sa respecte Legea. - scrie 17 capitole in care arata ca legea Mozaica a fost anulata odata cu venirea lui Cristos. E. EPISTOLA CATRE DIOGNETUS - scrisa de un autor anonim la sfarsitul secolului al-II-lea si inceputul secolului al-III-lea - mai poate fi considerata si scriere apologetica. - este o aparare rationala a crestinismului datorita caracterului pe care il faureste si beneficiile ce le ofera convertitului in contrast cu nebunia idolatriei si insuficienta iudaismului. F. A DOUA EPISTOLA A LUI CLEMENT CATRE CORINTENI - este o predica sau o omilie si nu a fost redactata de Clement. - a fost scrisa in anul 150 - mesajul ii indeamna pe crestini sa intre in conflict cu lumea din afara prin practicarea virtutilor crestine si prin punerea in practica a mantuirii, care a devenit a fiecaruia prin Cristos. - ea ilustreaza continutul predicilor din sec. al II-lea, care aveau un continut bogat despre: *o conceptie corecta despre Cristos, *credinta in invierea trupului, *puritatea vietii crestinului. G. PAPIAS (60-130) - episcop de Hieropolis in Frigia, - posibil ucenic a lui Ioan, - documentul “Interpretarile cuvintelor Domnului” trateaza viata si cuvintele lui Cristos si a fost scrisa de Papias pe la inceputul secolului al II-lea, care le primise si el de la crestini mai batrani si care ii cunoscusera pe apostoli. - Ireneu sustine in scrierile lui ca Papias a avut o conceptie puternic milenista. - din fragmentele scrierilor lui Papias pastrate de Eusebiu reiese clar ca Marcu a fost interpretul lui Petru, si ca Matei si-a scris lucrarea in limba ebraica. Literatura catehetica DIDAHIA (invatatura celor 12 apostoli) -descoperita in 1873 si publicata in 1883 de catre Bryennios Philoteus intr-o biblioteca eclesiastica din Constantinopol. -acest manual a fost probabil elaborat pe la mijlocul secolului al-II-lea , iar unii cred ca pe la sfarsitul secolului I datorita asemanarii multor aspecte din el cu practicile Noului Testament. -cartea este impartita in patru parti : Partea I – analiza cailor Vietii si Mortii. Partea a II-a - botezul, postul si comuniunea Partea a III-a – deosebirea profetilor , slujitorii demni si problemele disciplinare (profetul fals este acel profet care cauta hrana si adapost fara a da nimic in schimb bisericii sub forma inspiratiei spirituale) Partea a IV-a – nevoia de a trai o viata de statornicie si de veghere in vederea venirii Domnului. Organizarea Bisericii Pasii practici parcursi de apostoli pentru infiintarea si dezvoltarea unei biserici locale: -apostolii sub calauzirea Duhului Sfant au avut menirea sa organizeze Biserica. -orice organizatie mare are o conducere, -pe masura ce creste are loc impartirea functiilor -deci specializarea conducerii pentru ca organizatia sa functioneze eficient. -scopul final al Bisericii ca organism care se inchina este realizarea unei vieti de o calitate aleasa. Biserica este atat parte a unui organism cat si a unei organizatii. O institutie divino-umana. - pe un nivel ea este un organism divin: etern, invizibil care formeaza un singur corp cu ajutorul Duhului Sfant. - pe celalalt nivel Biserica este o organizatie institutionala, temporala, istorica, vizibila si umana. Noii slujitori trebuiau sa fie alesi de oameni, sa fie ordinati de apostoli si sa posede calificari spirituale speciale care includeau calauzirea de catre Duhul Sfant. Nu trebuia sa existe o clasa speciala de preoti sa slujeasca Bisericii deoarece membrii ei erau preoti cu drept de acces direct la Dumnezeu prin Cristos. SLUJITORII : A. CARISMATICI (cu daruri) B. ADMINISTRATIVI
Erau apostoli, prooroci, evanghelisti, pastori si invatatori cu responsabilitati ca: 1. pazirea adevarului Evangheliei 2. propovaduirea Evangheliei
- este primul care duce Evanghelia la neevrei (in casa lui Corneliu). - traditia fixeaza Roma ca loc al mortii, a fost rastignit cu capul in jos.
- primul decapitat din cei 12 de Irod AGRIPA I – anul 44 d. Cristos. - spaniolii il considera patronul lor sfant .
- considerat impreuna cu Petru ca fiind conducator al Bisericii din Ierusalim. - a ocupat un loc de mediator intre evrei si neamuri la CONCILIUL de la Ierusalim. - nu era unul din cei doisprezece. - a fost omorat cu lovituri de bate dupa ce fusese aruncat de pe acoperisul Templului.
- traditia asociaza lucrarea cu Efesul - a fost exilat de Domitian in insula Patmos (langa coasta de apus a Asiei Mici unde scrie cartea Apocalipsa).
- a murit rastignit pe o cruce in forma de X care de atunci este cunoscuta sub numele lui. FILIP – avea darul de evanghelist -a murit de moarte naturala la Hieropolis dupa distrugerea Ierusalimului TADEU - a lucrat in Persia unde a fost martirizat. MATIA – a lucrat in Etiopia unde a fost martirizat. SIMON ZILOTUL - a fost martirizat. BARTOLOMEU - a propovaduit in India. MATEI - a propovaduit in Etiopia TOMA - a lucrat in Partia si foarte probabil in India. IACOV, fiul lui Alfeu – nu se cunoaste nimic de lucrarea si moartea lui. PROOROCII - au fost printre cei mai influenti lideri ai Bisericii.
EVANGHELISTII: FILIP - era evanghelist - se stie putin despre aceasta slujba - probabil consta in lucrarea unui misionar care principala sarcina era sa propavaduiasca Evanghelia in locuri noi pana atunci neatinse.
Slujba de prezbiter – trebuie sa fie facuta de barbati cu o buna reputatie intre membrii Bisericii si o marturie buna din afara. -ei conduceau inchinarile publice. -slujba de batran sau prezbiter era considerata cea mai inalta slujba in adunarea locala. Noul Testament asociaza cele doua nume cu aceeasi functie. -trebuiau sa guverneze si sa impuna ordine si disciplina in Biserica.
Dupa moartea apostolilor slujitorii administrativi au preluat si unele responsabilitati spirituale. Slujba de diacon - este subordonata prezbiterilor - li se cereau aceleasi caracteristici stricte ca si prezbiterilor - aceasta slujba a fost ocupata si de femei. - erau alesi de adunare - lucrau mai mult in Biserica locala decat in Biserica ca un tot unit. - sarcina majora a diaconilor a fost distribuirea ajutoarelor si mai tarziu au ajutat pe prezbiteri la impartirea Mesei Domnului. Inchinarea Bisericii Primare Inchinarea adevarata este inaltarea spiritului uman prin practici religioase care sa duca sufletul in prezenta lui Dumnezeu. In primul veac, crestinii se adunau de doua ori in prima zi a saptamanii, ca zi in care a inviat Domnul Isus. Se adunau:
Este foarte probabil ca serviciul de dimineata includea citirea Scripturii (Col.3:16), indemnuri din partea prezbiterului conducator, rugaciuni si cantari (Efeseni 5:19). Masa iubirii care continua cu Cina Domnului aveau loc la serviciul de seara. Mai tarziu masa iubirii a fost lasata la o parte, iar Cina Domnului a continuat dimineata. Informatiile de la mijlocul sec. al-II-lea care se gasesc in „Prima Apologie” a lui Iustin Martirul si in Didahia ne descriu ca in ”ziua soarelui”, dupa citirea memoriilor apostolilor sau scrierile profetilor, urma un indemn bazat pe cele citite apoi adunarea se ridica pentru rugaciune. Cina Domnului urma dupa sarutul pacii – se binecuvanta painea si vinul prin rugaciune la care oamenii raspundeau cu un „Amin”. Dupa Cina, diaconii aduceau elementele Cinei la cei ce nu puteau fi prezenti la adunare. La incheiere se facea o colecta pentru vaduve, orfani , bolnavi si intemnitati. Dupa Didahia botezul in apa se oficia prin scufundare si numai daca nu exista un rau cu apa curgatoare sau o cantitate mare de apa, putea fi oficiat prin turnarea apei peste capul celui ce era botezat. Doar cei ce erau astfel botezati luau parte la Cina Domnului.
- ajutorarea celor in nevoi – la cina Domnului se facea strangere de ajutoare si cu banii adunati, diaconii ingrijeau de fiecare dupa nevoi. Femeile coseau haine pentru cei ce aveau nevoie de ele. - sclavii si stapanii sunt frati crestini – posedarea de sclavi nu le era interzisa crestinilor, dar indemnul lui Pavel catre Filimon de a acorda libertate lui Onisim a fost samanta invataturii ca „stapanii si sclavii sunt egali inaintea lui Dumnezeu”. - ascultare si respect pentru autoritati – crestinii erau indemnati de Pavel sa-si indeplineasca obligatiile civice de ascultare si respect fata de autoritatea civila, sa-si plateasca impozitele si sa se roage pentru conducatori - Rom.13:7. - separarea de practicile pagane si romane – puritatea vietii, dragostea si curajul Bisericii Primare erau principii respectate de crestinii sinceri pana acolo ca erau gata sa moara pentru ele, iar pentru societatea pagana a Romei Imperiale a fost un motiv major ca imparatul Constantin sa recunoasca oficial importanta crestinismului in stat. Separarea de practicile pagane (idolatria, imoralitatea pagana) dar nu si de semenii pagani cu care crestinii puteau avea legaturi inofensive. - sa se fereasca de orice li se pare rau - crestinul nu trebuie sa faca nimic ce ar putea sa-i impedice pe altii sa vina la Cristos si sa nu faca nimic ce ar putea sa-i duca in ratacire pe crestinii mai slabi – 1 Cor. 8:13.
Cauze ale persecutiei A. POLITICE: - odata cu separarea de iudaism, crestinismul a fost privit ca o grupare secreta, ca un pericol si a intrat sub interdictia Statului Roman. - religia crestina era exclusivista – cand trebuia facuta o alegere intre loialitatea fata de Cristos si fata de Cezar, Cezar ocupa locul al II-lea. - refuzau sa ofere tamaie pe altarul imparatului. Cei care ofereau sacrificiu pe altarul imparatului puteau apoi sa practice o a doua religie particulara. - adunarea crestinilor noaptea si in secret nu putea constitui decat un complot impotriva sigurantei statului - crestinii au refuzat sa serveasca ca soldati pana dupa anul 313. B. RELIGIOASE: - inchinarea la Dumnezeu cu ochii inchisi fara vreun obiect vizibil era in ochii romanilor „ateism” - Cina Domnului – trupul si sangele lui Cristos, existau acuze ca ucideau si mancau copii ca „jertfa lui Dumnezeu”. - adunarea in secret a atras acuzatii imorale precum: incestul, canibalismul si alte lucruri impotriva naturii. - expresia „sarutul pacii” - a fost considerat incest si o conduita imorala, respingatoare pentru mintea romana cultivata.
- neparticiparea la adunarile pagane de la temple, teatre si locuri de distractii a atras crestinilor antipatia celor din jur, acuzandu-i ca urasc omenia si ca sunt capabili de a incita masele la revolta. D. ECONOMICE: - preotii, fabricantii de idoli, ghicitorii, pictorii, arhitectii si sculptorii s-au simtit amenintati de noua religie care condamna inchinarea la idoli. - ciuma, foametea si tulburarile civile erau atribuite prezentei crestinismului in Imperiu.
NERO - a fost primul mare persecutor al Bisericii crestine intre anii 54-68; - a incendiat o parte a Romei si cand zvonul s-a raspandit in popor a trebuit sa gaseasca un tap ispasitor si cum crestinii nu erau vazuti bine s-a abatut asupra lor o campanie de distrugere. In aceasta perioada au murit Petru si Pavel.
PLINIU CEL TANAR- 112
Orice crestin care era gasit, era adus in fata tribunalului si intrebat de trei ori daca nu isi reneaga credinta si nu se inchina la zeii romanilor. Daca raspunsul era negativ, era condamnat la moarte. In timpul acestei persecutii si-a pierdut viata Ignatiu. O alta persecutie a inceput pe la mijlocul sec. al-II-lea in Smirna cand o gloata furioasa i-a tarat pe crestini in fata autoritatilor. In aceasta perioada a fost martirizat Policarp. MARC AURELIUS
DECIUS - dupa anul 250, a inceput o persecutie generala, in timpul Imparatului Decius si a tinut un an. Decius a poruncit ca fiecare cetatean roman o data pe an sa aduca o jertfa pe altarul Romei pentru zei si pentru geniul Imparatului. - cei ce se conformau primeau un certificat numit „libellus”. In acea perioada a murit Origen.
Cu cat un imparat era mai puternic, cu atat avea pretentii ca toti cetatenii Romei sa-i aduca inchinare, motiv pentru care incepea prigoana crestinilor. Unul din acesti imparati a fost Diocletian. Edictele lui Diocletian care cereau persecutarea crestinilor au fost date in anul 303 cu privire la: - sistarea intalnirii crestinilor - distrugerea Bisericilor - destituirea slujitorilor Bisericii - intemnitarea crestinilor - distrugerea Scripturilor in foc Crestinii care, conform declaratiilor lui Eusebiu, in aceasta perioada au umplut inchisorile incat nu mai erau locuri pentru criminali au fost pedepsiti cu pierderea proprietatii,exil, intemnitare, executie cu sabia sau aruncati la fiarele salbatice. Cea mai usoara persecutie considerata era mutarea intr-un lagar de munca, unde munceau in mina pana la moarte. In anul 305 Diocletian a abdicat si ritmul persecutiilor a slabit.
sa nu violeze pacea imperiului. Persecutia nu a incetat pana in anul 313, cand Constantin si Licinius au dat „Edictul de la Milano”, care aducea libertate de inchinare tuturor religiilor vremii. Constantin, odata cu edictul de libertate religioasa, a declarat ca „cea mai mare grija a imparatului trebuie sa fie inchinarea adusa lui Dumnezeu”.
- sangele martirilor a fost samanta Bisericii - in jurul anului 200 puteau fi intalniti crestini in toate partile imperiului. - Biserica a crescut in anii persecutiei asa ca, la sfarsitul persecutiei, in anul 313, Biserica numara intre 5-15% din populatia imperiului, care numara intre 50-75 de milioane de locuitori. - in urma persecutiei s-au iscat in sanul Bisericii controverse pe tema reprimirii acelor crestini care se lepadasera. Unii doreau ca acestia sa fie exclusi de la orice partasie cu Biserica, altii doreau ca ei sa fie reprimiti dupa o perioada de testare. - ascultarea de Cristos sau de Cezar a ramas o problema permanenta in istoria Bisericii. - persecutia diocletiana a fortat Biserica sa se ocupe de canonul Noului Testament si sa stabileasca care din scrieri sunt canonice. - a aparut literatura apologetica (de aparare). - perioada persecutiilor arunca o lumina asupra eternei probleme – relatia dintre stat si Biserica.
Ereziile sunt legaliste si filozofice. I. Erezii legaliste – provin din extremele evreiesti care accentuau: - Legea evreiasca este cea mai inalta expresie a vointei lui Dumnezeu si omul este inca obligat sa o respecte. - Isus a fost fiul lui Iosif si a atins un grad de divinitate cand Duhul a coborat asupra Lui la botez. - Iudeii convertiti se gandeau mereu inapoi la religia lor si aveau tendinta sa adauge la invatatura crestina unele practici din Lege. - Nu exista mantuire fara taiere imprejur si fara a tine legea lui Moise.
Cine erau gnosticii si ce sustineau ei: - s-au nascut din dorinta de a explica originea raului. - cautau sa explice relatia dintre Dumnezeu si om prin logica si rationament, rezultand o asociere doar la nivelul spiritului. - sustineau separarea clara a materiei de spirit deoarece materia era totdeauna asociata cu raul iar spiritul cu binele, prin urmare Dumnezeu nu poate fi creatorul actualei lumi materiale-decazute. - deoarece materia este rea, Cristos nu putea fi asociat cu un trup omenesc, de unde au adoptat o doctrina numita docetism: „Cristos a venit in trupul lui Isus, doar pentru un scurt timp, apoi L-a parasit pe omul Isus, lasandu-L sa moara pe cruce. - nu credeau in invierea trupului. - gnosticii au contribuit fara voie la inaintarea Bisericii. Cand Marcion si-a formulat propriul canon al scrierilor sfinte, ( Ev. lui Luca trunchiata si zece din epistolele lui Pavel), Biserica s-a vazut nevoita sa ia in discutie autoritatea tuturor cartilor de la acea vreme stabilind canonul Noului Testament. * Invatatura gnosticilor a reaparut intr-o oarecare masura in doctrinele paulicienilor in sec. al VII-lea, in cele ale bogomililor din sec. al XI-lea si al XII-lea si mai tarziu in doctrinele albigenzilor din sudul Frantei.
- fondat de MANI din Mesopotamia, pe la mijlocul secolului al-III-lea, care si-a dezvoltat propriul sau sistem filozofic, bazat pe o combinatie de crestinism, zoroastrism si alte idei religioase orientale. - Mani credea in doua principii vesnice si opuse: a) omul primitiv s-a nascut din emanatia de la o fiinta care la randul ei era o emanatie mai inalta din conducatorul Imparatiei luminii. b) opus regelui luminii era regele intunericului, care a reusit sa-l insele pe omul primar, astfel omul a devenit o fiinta in care lumina este amestecata cu intunericul.Sufletul omului il leaga de imparatia luminii, dar trupul il tine legat de imparatia intunericului. Pentru a fi mantuit omul trebuie sa elibereze lumina din suflet de sclavia materiei trupului. - puneau accent pe superioritatea celibatului - considera instinctul sexual un lucru rau - a ajutat la aparitia in Biserici a unei clase preotesti, separati de restul credinciosilor. Erau considerati laici neinitiati, care traiau vieti ascetice si faceau anumite ritualuri esentiale pentru eliberarea luminii. Ascultatorii care impartaseau sfintenia acestui grup select puteau si ei sa obtina mantuirea prin faptul ca ingrijeau de nevoile fizice ale acestui grup. - Augustin, inaintea convertirii, a fost timp de 12 ani un discipol al manicheenilor, dar dupa convertire a consumat multa energie pentru combaterea acestui sistem de gandire.
De-a lungul secolelor, in Biserica, au existat tendinte mistice. -misticism - credință despre existența unor forțe supranaturale cu care omul ar comunica prin revelație și extaz. Neoplatonismul afirma ca misticismul a actionat in trei forme diferite asupra gandirii oamenilor in dorinta lor e a-L cunoaste pe Dumnezeu. a) misticism epistemologic – toata cunoasterea noastra despre Dumnezeu este imediata si ne vine direct prin intuitie sau iluminare spirituala. Ratiunea si in unele cazuri chiar si Biblia, sunt subordonate luminii interioare. b) misticism metafizic – se crede ca spiritul omului este absorbit din cand in cand in chip mistic in fiinta divina in timpul unor experiente ocazionale. Dupa moarte, spiritul omului devine parte din fiinta divina. c) misticism ontologic – isi are originea in Alexandria - discipolul acestei inspiratii intelectuale a fost Ammonius Saccas(174-242) - invatatura lor era ca mai intai a fost o Fiinta Absoluta, dupa care totul a fost creat printr-un proces de emanatii. *Biblia accentueaza un misticism etic si spiritual, unde individul este legat de Dumnezeu prin unirea sa cu Cristos si prin Duhul Sfant care locuieste inauntrul lui. *Neoplatonismul a contribuit la aparitia misticismului in crestinism, dar a disparut ca miscare separata in sec. al VI-lea. Erori teologice A. MONTANISMUL - intemeietor MONTANI, in anul 155 dupa Cristos. - a aparut in Frigia din dorinta de a combate formalismul din Biserica si faptul ca Biserica se baza pe conducere omeneasca si nu pe calauzirea Duhului Sfant. Miscarea Montanista reprezenta protestul permanent in Biserica atunci cand aparea o supraelaborare a formelor si o lipsa a dependentei de Duhul lui Dumnezeu. Preocupat prea mult de a reformula doctrina Duhului Sfant, cat si cea de a doua venire a D-lui Cristos, a alunecat in extrema opusa, considerand ca: - el este paracletul sau avocatul prin care vorbeste Duhul Sfant Bisericii - sustinea ca Imparatia lui Cristos se va stabili la Pepuza, in Frigia, si el insusi va avea un loc important in acea Imparatie. - daca unul din soti murea, celalalt nu avea voie sa se casatoreasca - respectarea multori posturi - trebuia sa se consume doar hrana uscata - Conciliul de la Constantinopol(381 d. Cr.) a declarat ca Montanistii trebuie considerati pagani * Miscarea Montanista a fost si este un avertisment ca Biserica nu trebuie sa uite ca organizarea ei si formularea doctrinei nu trebuie despartite de satisfacerea partii emotionale a omului si dorinta lui de contact spiritual imediat cu Dumnezeu.
- a inceput pe la mijlocul secolului al II-lea asupra intrebarii, care era data corecta de sarbatoare a Pastelor. - Biserica din Rasarit sustinea ca Pastele trebuie tinut in a 14-a zi a lunii Nisan dupa calendarul evreiesc, indiferent in care zi a saptamanii cadea. - Episcopul Roman, Anicetus sustinea ca Pastele sa fie sarbatorit prima duminica dupa 14 Nisan - controversa a tinut pana in anul 325 la Conciliul de la Niceea unde s-a adoptat punctul de vedere al Bisericii Apusene. B. DONATISMUL - Donatus condamna pe Cecilian, care era episcop de Cartagina, pentru ca ar fi fost ordinat de Felix, care a fost acuzat de tradare in timpul persecutiei lui Diocletian. Donatus argumenta ca incapacitatea lui Felix de a ramane credincios pe timpul persecutiei invalida puterea lui de a ordina, deoarece comise un pacat de neiertat. - Donatus si grupul lui s-au despartit alegand ca episcop pe Majorinus si dupa moartea lui chiar Donatus a fost episcopul grupului. - Mai tarziu un sinod tinut la Roma a hotarat ca „validitatea unui sacrament nu depinde de caracterul celui ce oficiaza sacramentul respectiv”. Concluzii: -rezultatele controverselor, erorilor si ereziei nu au fost intotdeauna distructive. - Biserica a fost nevoita sa hotarasca un canon de autoritate al Scripturii si mai multe credeuri, precum principiile credintei formulate de IRENEU si TERTULIAN, care rezumau invataturile esentiale ale Bisericii. -nevoia de a raspunde teologiilor false a stimulat nasterea teologiei crestine. -pozitia episcopului a fost intarita prin accentul pus pe slujba lui ca un punct de mobilizare impotriva ereziei si erorii. * Invataturile false s-au nascut din incercarile unor oameni ambitiosi de a-si afirma autoritatea, din exagerarea, urmata de interpretarea gresita a anumitor parti din Scriptura si din felul lipsit de dragoste cu care Biserica a tratat minoritatea ratacita. Apologetii – sec. II-III Apologet – aparator al credintei crestine in fata ereziilor si in fata conducatorilor statului. Apologie – ramura a teologiei care se ocupa cu apararea crestinismului Apologetii - cautau sa combata acuzatiile de ateism, canibalism, incest, indolenta si actiune antisociala de care erau acuzati crestinii de semenii lor pagani. - cautau sa convinga autoritatile statului ca acesti crestini nu erau vinovati de acuzele care li se aduceau. Unul din argumentele majore era ca, din moment ce acuzatiile false nu puteau fi dovedite, crestinii erau indreptatiti la toleranta. Ei au scris ca niste filozofi, dovedind ca cea mai veche religie si filozofie este crestinismul si orice adevar din gandirea greaca era imprumutat de la crestinism sau de la iudaism. Apologetii de rasarit: Aristide, un filozof crestin din Atena(140 d. Cr.), a adresat o apologie imparatului Antonius Pius, in care a scris despre contrastul dintre inchinarea crestina si cele iudaice, caldeana, greaca si egipteana. Iustin Martirul(100-165 d. Cr.) a fost principalul apologet al sec. al II-lea. A fost un cautator al adevarului descoperit prin filozofie, dar, din cauza taxelor prea mari, nu a avut acces la scoli. Pana intr-o zi, cand un batran, in timp ce se plimba pe malul marii, i-a prezentat Scriptura drept adevarata filozofie. Abia atunci a gasit el pacea dupa care tanjea. A scris imparatului Antonius Pius in apararea crestinilor referitor la: - eliberarea crestinilor de handicapurile legale de a fi atei sau idolatri, odata ce aceste invinuiri nu sunt justificate. - dupa o comparatie intre Cristos si Socrate, scoate in evidenta ca ce este bun in oameni I se datoreaza lui Cristos, fondatorul crestinismului, si nu lui Socrate. - el atribuie lucrarii demonilor persecutia si eroarea. - in cartea „Dialog cu Trifo”, el cauta sa-i convinga pe evrei ca Cristos este Mesia, dezvoltand idei ca: relatia dintre declinul legii vechiului legamant si nasterea Evangheliei; legatura dintre Logos, Cristos si Dumnezeu si chemarea neevreilor de a fi si ei poporul lui Dumnezeu. Tatian (110-172), in cartea „Cuvant catre greci”, combate superioritatea culturala a grecilor deoarece din moment ce crestinismul este superior religiei si gandirii grecesti, crestinii ar trebui tratati cu justete. Atenagora - s-a convertit prin citirea Scripturii - in jurul anului 177, a scris cartea „Cerere pentru crestini”, in care arata ca zeii sunt creatii omenesti si sunt vinovati de aceleasi imoralitati ca si adeptii lor. Crestinii nu se fac vinovati nici de incest si nici de a-si fi mancat copiii in cadrul unor ritualuri sacrificiale, motiv pentru care imparatul ar trebui sa le arate clementa. Teofil din Antiohia(180) – a scris in prima carte despre natura si superioritatea lui Dumnezeu, in cea de a doua compara slabiciunile religiei pagane cu crestinismul , iar in a treia carte raspunde obiectiilor lui Autolicus (un magistrat pagan pe care Teofil il urmarea sa-l aduca la Cristos) fata de credinta crestina. Teofil a fost primul care a folosit cuvantul „trias” pentru Trinitate. Apologetii de apus : Tertulian(160) – a fost cel mai de seama apologet al Bisericii Apusene si a aparat loialitatea crestinilor fata de Imperiu. In apologia trimisa guvernatorului roman, el ia apararea crestinilor, argumentand ca ei sunt cetateni loiali Imperiului si oricum persecutia este un insucces deoarece ei se inmultesc ori de cate ori autoritatile incearca sa-i distruga prin persecutie. Minucius Felia - in anul 200 d.Cr. a scris un dialog, cu numele Octavius, cu scopul de a-l castiga pe prietenul lui, Cecilius, de la paganism la crestinism. POLEMISTII - la sfarsitul secolului II si inceputul secolului III au scris pentru a combate invataturile false si pe invatatorii eretici. - subliniau Noul Testament ca sursa a doctrinei crestine, spre deosebire de apologeti, care puneau mare accent pe profetiile Vechiului Testament. - erau ingrijorati de erezie, ca o amenintare interna la pacea si puritatea Bisericii. Irineu: polemist antignostic. - s-a nascut in Smirna - a devenit episcop in anul 180 - a scris lucrarea „Impotriva ereziilor”. *cartea I - este in principal istorica si este sursa cea mai buna care ne prezinta invataturile sustinute de gnostici. *in cartea a II-a, Irineu insista asupra unitatii lui Dumnezeu in contrast cu gandirea gnostica de separare a creatorului lumii de Dumnezeu. *in cartea a III-a, Irineu condamna doctrinele gnostice prin folosirea Scripturii si a altor scrieri crestine. *cartea a IV-a, condamna invataturile lui Marcion cu citate din Isus Cristos, *cartea a V-a este o aparare a doctrinei Invierii, respinsa de gnostici, deoarece trupul e rau.
In loc sa accentueze o interpretare istorico-gramaticala a Bibliei, ei au elaborat un sistem alegoric de interpretare, bazat pe presupunerea ca Scriptura are mai multe sensuri de interpretare si anume: *unul literal, istoric care corespunde trupului uman, *unul moral, ascuns care corespunde sufletului *si unul spiritual care numai crestinii avansati spiritual il pot intelege. Aceasta metoda de interpretare a Scripturilor a avut ca rezultat idei teologice absurde si deseori nescripturale.
- s-a opus pretentiilor lui Stefan, episcopul Romei de a avea suprematia asupra tuturor episcopilor. - face o distinctie clara intre episcop si prezbiter. Slujba episcopului este un garant al unitatii Bisericii si o garantie asupra schismei. - a formulat doctrinele succesiunii apostolice si a intaietatii episcopului Roman. - a considerat pe clerici, preoti ai jertfei atunci cand ofereau trupul si sangele lui Cristos, in serviciul de comuniune, fapt ce a dat nastere la conceptul de transubstantiere.
Unitatea Bisericii pe timpul persecutiei Motivele care au facut ca Biserica sa ramana unita pe timpul persecutiei din partea statului roman si a invataturilor eretice au fost :
Pozitia episcopului a fost intarita de nevoia de a avea pe cineva care sa rezolve problemele persecutiei si ereziei. Pe la mijlocul secolului al II-lea, episcopului monarhic al bisericii din Roma i s-a recunoscut o onoare speciala. Consideratii care au adus un surplus de prestigiu episcopului de Roma, ridicandu-l la rang de episcop principal si mai apoi de papa: - apostolul Petru, probabil primul episcop al Romei a primit o pozitie privilegiata din partea lui Cristos, fiind chiar piatra pe care a fost zidita Biserica si caruia i s-au dat cheile Imparatiei; - Roma era legata de cele mai multe traditii apostolice - Prestigiul istoric al Romei era in linia de succesiune de la Petru. - Odata cu distrugrea Ierusalimului, episcopul din Ierusalim a incetat sa mai fie considerat rivalul episcopului de Roma. Spre sfarsitul sec. al-II-lea au fost constatate trei realitati evidente: -a fost acceptata doctrina succesiunii apostolice –fiecare episcop este legat de Cristos intr-o linie neantrerupta prin apostoli. -in fiecare Biserica unul dintre prezbiteri era episcop, numit apoi „episcop monarhic”. Episcopul Romei a fost recunoscut ca primul intre egali, datorita importantei „scaunului apostolic”. -succesiunea apostolica in ierarhie, ca garantie impotriva schismelor, dar si ca metoda de promovare a unitatii. In conceptia lui Ignatiu si Irineu, ierarhia este cea mai buna aparare impotriva ereziei si promoveaza adevarata doctrina.
Rolul episcopului in Biserica a fost intarit prin dezvoltarea unui credeu. Credeul este o marturisire de credinta pentru uz public, continand articole necesare pentru mantuire si pentru binele teologic al Bisericii. Credeurile sunt expresii relative si limitate ale regulii divine de credinta si de practica din Scriptura. Credeurile au fost folosite cu scopul atat de a recunoaste pe credinciosi cat si ca un rezumat convenabil al doctrinelor esentiale ale credintei. Intre anii 313-451, datorita controverselor teologice, au fost elaborate credeurile conciliare sau universale. Cel mai vechi tip de credeu este credeul baptismal, pentru care credeul apostolic (Matei 16:16) este un exemplu si un rezumat practic al principalelor puncte ale credintei crestine. Formulari care seamana a credeuri se gasesc in Rom.10:9-10; 1Cor 15 :4 ; 1Tim. 3:16.
Autoritatea episcopului si a credeului a fost intarita de canon. Din ratiuni de ordin practic, Biserica a fost nevoita sa elaboreze lista cartilor care alcatuiesc Noul Testament, mai cu seama ca ereticii, precum Marcion, care si-a alcatuit propriul lui canon al Scripturii, ii duceau pe oameni in ratacire. Deoarece apostolii sau cei din imediata lor apropiere ieseau, incetul cu incetul din scena, era nevoie de documente care sa fie recunoscute drept autoritare si potrivite pentru inchinare. Elaborarea canonului a fost un proces lent incheiat in anul 175 cu exceptia catorva carti a caror paternitate a ramas in disputa. Testul principal ca o carte sa faca parte din canonul Noului Testament era semnul apostolicitatii, si anume:
In jurul anului 324, Eusebiu considera ca cel putin 22 de carti sunt acceptabile, pe aceeasi linie cu cartile Vechiului Testament. In anul 367, Atanasie, episcop de Alexandria, a enumerat ca si canonice 27 de carti – tot atatea cate avem si noi astazi. Nu toate scrierile au fost acceptate o data, ci incepand cu epistolele apostolului Pavel, adunate de conducatorii Bisericii din Efes, apoi Evangheliile, apoi epistolele lui Iacov, Petru, Ioan si Iuda. Cartile Evrei si Apocalipsa erau inca in disputa, din dorinta de a nu fi introdusa nici o scriere neinspirata de Duhul Sfant. Conciliul de la Cartagina din anul 397 a consfintit canonul celor 27 de carti ceea ce era un fapt real, acceptat de Biserica de mai multa vreme .
Cei convertiti dintre pagani au contribuit la separarea clericilor de laici, insistand asupra sfinteniei pozitiei ocupate de episcop, si de aici s-a ajuns ca Cina Domnului si botezul sa fie considerate ritualuri ce puteau fi indeplinite corespunzator numai de catre un slujitor acreditat. Patriarhul Constantinopolului a ajuns sub controlul Imparatului, iar Biserica a devenit un departament al statului. Un mare numar de pagani a invadat bisericile si, din dorinta ca ei sa se simta bine printre ceilalti crestini, disciplina in Biserica a devenit mai lejera. Afluxul de barbari si cresterea puterii episcopale au dus la schimbari in inchinarea Bisericii. Barbarii obisnuiti cu inchinarea la idoli au acceptat usor propunerile unor conducatori ai Bisericii, propuneri precum „materializarea liturghiei”, care avea scopul de a-L face pe Dumnezeu mai accesibil. Asa s-a introdus in Biserica venerarea ingerilor, a sfintilor, a moastelor, a tablourilor si a statuilor. Daca pana atunci inchinarea era simpla, democratica, in urma acestor evenimente a devenit mai aristocratica si cu o puternica distinctie intre clerici si laici. Duminica a devenit una din zilele importante in calendarul Bisericii, dupa ce Constantin a hotarat ca aceasta trebuie sa fie o zi de inchinare civica si religioasa. Botezul avea loc de obicei la Paste sau la Rusalii. La inceput celor convertiti, ca sa fie botezati, li se cerea credinta in Cristos si dorinta de a fi botezati, iar catre sfarsitul celui de al II-lea secol erau botezati numai dupa o perioada de invatatura si test pentru a se vedea autenticitatea experientei lor cu Dumnezeu. Botezul se oficia numai adultilor prin scufundare, doar ocazional se practica botezul prin stropire. La sfarsitul sec. al II-lea, a aparut botezul copiilor mici, la care Tertulian s-a opus, dar a fost sustinut de catre Ciprian. In aceasta perioada a fost introdus anul bisericesc, cu intreg ciclu de sarbatori.Cea mai timpurie dintre sarbatori pare sa fi fost Pastele. Craciunul a fost introdus in jurul anului 350, ca un corespondent pentru Ziua Soarelui, sarbatoare pagana (solstitiu de iarna) cand incepea sa creasca ziua. Prin aceasta asociere, paganii puteau” mult mai usor” sa-L accepte pe Domnul Isus. A fost introdusa in calendarul Bisericii sarbatoarea Epifaniei. In Apus s-a sarbatorit sosirea magilor pentru a-L vedea pe Cristos, iar in Rasarit botezul lui Cristos. Printr-un adaos permanent de date din anul sfant evreiesc, din istoria Evangheliilor, din vietile sfintilor si a martirilor, a crescut in permanenta numarul zilelor sfinte din calendar. Cina Domnului ocupa un loc de frunte in ordinea Liturghiei. Ciprian credea ca preotul tine locul lui Cristos la cina, oferind un sacrificiu deplin si adevarat lui Dumnezeu Tatal Primele biserici au fost construite dupa modelul basilicei romane. Basilica era o cladire dreptunghiulara cu un hol la capatul dinspre apus, unde se inchinau incepatorii, iar la capatul dinspre rasarit era o incapere pentru altar si scaunul episcopului. Intre cele doua incaperi erau strane pe ambele parti. Cea mai veche cladire folosita ca biserica, se pare ca a fost o casa-biserica din Dura-Europa, datand din 232 d. Cr. Vesmintele speciale pentru preoti au aparut mai tarziu, cand s-a renuntat la tipul de imbracaminte romana. Locul de adunare era in catacombe (kilometri de pasaje subterane la diferite adancimi), acolo unde isi ingropau adesea si mortii. In catacombe au fost gasite simboluri ale pestelui, porumbelului si anumite figuri asociate cu crestinismul. Dupa iesirea Bisericii din catacombe, Tertulian a indemnat pe crestini sa evite distractiile lumesti ale vremii si sa nu se amestece in viata politica. Totusi crestinii au contribuit la bunul mers al societatii civile prin viata lor curata si integra in familie, in relatia lor cu semenii si o bogata activitate filantropica. Unirea Bisericii cu statul, intre anii 313-590, a adus cele mai mari probleme Bisericii, probleme care nu au existat in timpul persecutiei. 3.SUPREMATIA BISERICII CATOLICE ( 313 – 590) Biserica si statul CONSTANTIN (274-337) - impacarea Bisericii cu statul a dus la intregul control al statului asupra Bisericii; - Constantin era fiul nelegitim al conducatorului militar roman Constantinus si al unei sclave eliberate, o crestina orientala Elena; - in anul 312, a vazut pe cer o cruce cu scrisul „CUCERESTE CU ACEST SEMN”, dupa care a invins dusmanul la podul Milvian pe raul Tibru; - el a tinut si functia de „Pontifex Maximus” – preot principal al religiei de stat, pagane; - a acceptat botezul cu putin inainte de moarte; - se presupune ca politica lui era un amestec de superstitie si profit; - i-a executat pe tinerii care au incercat sa emita pretentii la tronul lui; - toate acestea ne conduc la ideea ca imparatul Constantin nu a fost atras de crestinism din dorinta de intoarcere la Dumnezeu, ci a considerat ca Biserica ar putea fi noul centru al unitatii si ca ar putea salva cultura clasica si imperiul.
- edictul de la Milano – 313: Libertatea de inchinare; - a inapoiat proprietatile confiscate de la Biserica; - se prevedea subventionarea Bisericii de catre stat; - scutirea clerului de serviciu public; - interzicerea ghicirilor; - declararea „Zilei Soarelui” (duminicii) ca zi de odihna si inchinare; - a pus Biserica in slujba imperiului. *In anul 330 Constantin a infiintat orasul Constantinopol, fapt ce a dus la despartirea Rasaritului de Apus si a deschis calea spre schisma din 1054. *Dupa despartirea Bisericii, Constantinopolul a devenit centrul puterii politice in Rasarit, iar, in anul 476, episcopul Romei a fost investit cu putere politica si Spirituala. Imparatii care au urmat lui Constantin la tron au dat si ei alte edicte in legatura cu Biserica: - fiii lui Constantin au emis edicte ce interziceau sacrificiile pagane si frecventarea templelor pagane; - 361 – Imparatul Iulian a retras Bisericii crestine privilegiile, restabilind deplina libertate de inchinaciune, favorizand raspandirea filozofiei si religiei pagane, doar pentru putin timp; - Imparatul Gratian a renuntat la „Pontifex Maximus”; - 380 – Theodosius I – edictul care declara crestinismul „unica religie de stat”. Orice alta forma de inchinare atragea pedeapsa statului; - 392 – edictul de la Constantinopol – interzicea complet paganismul; - 529 – Iustinian ordona inchiderea scolii de filozofie din Atena, socotita o lovitura data paganismului.
Dezavantajele libertatii Bisericii:
Evanghelizarea barbarilor Dezvoltarea civilizatiei in Europa s-a datorat in mare masura Bisericii, prin convertirea la crestinism a triburilor barbarilor. - Armenia – a fost castigata pentru Evanghelie de Grigore Luminatorul. - a fost primul stat devenit in mod oficial crestin pana in anul 410, aprox. 2,5 milioane de persoane. -a fost tradus Noul Testament in limba armeana. - Etiopia – Frumentius si fratele lui(300-380) au ajuns aici in urma unui naufragiu si au predicat Evanghelia. - insulele britanice – evanghelizate de soldati si negustori romani; - Biserica britanica a fost reprezentata la Consiliul de la Arles in anul 314. - Gotii -au fost castigati la crestinism inainte ca vizigotii sa navaleasca in Imperiul Roman prin Ulfilas (un crestin arian 310 – 380). -Ulfilas a creat el insusi un alfabet potrivit, a dat o forma scrisa limbii gotilor si a tradus Scriptura in limba lor. Deoarece gotii erau foarte razboinici nu a tradus 1 si 2 Imparati si 1si 2 Samuel. - Galia (teritoriul Frantei de azi)locuita de burgunzi – Martin de Tours (335-400) , si-a organizat calugarii soldati si au distrus sanctuarile pagane, obligandu-i pe burgunzi sa creada in Evanghelie. Lucrarea lui Augustin printre burgunzi a avut un impact mai mare deoarece le-a adus o evanghelie a dragostei. - Irlanda – Patrick(389-461), a lucrat printre celtii din Irlanda, devenind mai tarziu patronul Irlandei; - Scotia – Columba(521-597), a fost patronul Scotiei. Biserica „celta” din Irlanda si Scotia a devenit o biserica misionara;
-din dorinta de a cuprinde tot mai multe teritorii de evanghelizare, masele de pagani castigate la religia crestina au fost prea mari ca Biserica sa-i poata educa si invata sfanta Scriptura, asa ca au intrat in Biserica relativ usor sarbatorile si ritualurile pagane precum inchinarea la sfinti, asemanata cu inchinarea la eroi. -pe langa convertirea la crestinism a triburilor pagane, Biserica a trebuit sa invete un crestinism ortodox si triburile crestine cu idei „ariene” . -Biserica a fost partial paganizata. Controversele si dezvoltarea crezului Metoda adoptata de Biserica pentru rezolvarea diferentelor de opinie aparute in Biserica in legatura cu invataturile Scripturilor a fost conciliul ecumenic sau universal prezidate de obicei de imparatul roman.
Probleme teologice care framantau gandirea crestina spre sfarsitul perioadei antice: 1.RAPORTURILE INTRE PERSOANELE TRINITATII Problema relatiei intre Dumnezeu Tatal si Fiul Isus a devenit acuta dupa persecutie. - Alexandru(318-319) – episcop de Alexandria a predicat „Marele mister al unitatii Trinitatii”; - Arius – un predicator popular a sustinut diferentierea clara intre cele trei persoane; - Disputa s-a ales cu condamnarea lui Arius de catre un sinod; - In 325, la Niceea, Constantin a prezidat un conciliu, unde a platit toate cheltuielile (aici Biserica s-a vazut clar dominata de stat). La conciliu au fost scoase in evidenta trei puncte de vedere:
2.RELATIA DINTRE NATURILE LUI CRISTOS Faptul ca Cristos a fost pe deplin om, dar si pe deplin Dumnezeu, a fost un fapt neanteles de mintea omeneasca inca din vremea apostolilor. Apolinarius- episcop de Laodicea a accentuat divinitatea lui Cristos dar a minimalizat adevarata Sa umanitate. Cristos a avut cu adevarat un spirit si un trup, dar cand a patruns logosul in El, logosul fiind divin a dominat partea pasiva adica trupul si asa se explica divinitatea Lui. Conceptia lui a fost condamnata oficial la conciliul ecumenic de la Constantinopol in anul 381. Nestorie –patriharh la Constantinopol in anul 428, a scris despre naturile lui Cristos ca asa cum Mariei, mama Lui nu i se poate atribui numele de „purtatoare de Dumnezeu” deoarece ea a purtat doar partea umana a lui Cristos, El a fost mai degraba purtator de Dumnezeu decat Dumnezeul-om. La conciliul de la Efes, in anul 431 au fost condamnata aceasta doctrina. Eutih –arhimandrit al unei manastiri din Constantinopol, a sustinut ca dupa intrupare cele doua naturi ale lui Cristos s-au contopit in una singura, - in cea divina. Aceasta doctrina avea menirea sa nege natura umana a lui Cristos.
1. Niceea-325-pentru a clarifica disputa ariana; 2. Constantinopol-381-pentru sustinerea personalitatii Duhului Sfant si umanitatii lui Cristos; 3. Efes-431-pentru a sublinia unitatea personalitatii lui Cristos; 4. Calcedon-451-pentru afirmarea relatiei dintre cele doua naturi ale lui Cristos; 5. Constantinopol-553-pentru a dezbate disputa monofizita, (Cristos are o singura natura). 6. Constantinopol-680-pentru a condamna monotelitii, (Cristos are doua naturi, dar o singura vointa). 7. Niceea-787-pentru a dezbate probleme legate de controversa iconoclasta.
Aceasta formulare a fost conceptia ortodoxa de la Conciliu incoace. Parintii Bisericii
- s-a nascut in jurul anului 347 intr-o familie bogata din Antiohia; - mama sa, Anthusa, ramasa vaduva la 20 de ani, nu s-a recasatorit, ci si-a petrecut timpul educandu-si fiul; - in anul 368 s-a calugarit; - intre 374-380, a trait intr-o pestera, dintr-un munte langa Antiohia; - a fost ordinat in 386 si a predicat in Antiohia pana in 398; - 398 – a fost ales patriarh al Constantinopolului, pana in anul 404, cand imparateasa Eudoxia l-a alungat deoarece o criticase pentru imbracamintea ei extravaganta si pentru faptul ca isi pusese o statuie a ei din argint langa Biserica Sf. Sofia. - traia o viata simpla si curata; - a murit in anul 407; - Biserica Rasariteana(ortodoxa) il considera cel mai mare orator al tuturor timpurilor. Se pot citi in jur de 640 de predici ale sale. Majoritatea predicilor sale sunt comentarii ale scrierilor lui Pavel.
- a fost ordinat ca prezbiter in anul 383 in Antiohia, apoi, in anul 392, a devenit episcop de Mopsuiestia in Cilicia. A fost numit printul exegetilor antici; - a insistat pe o intelegere profunda a textului gramatical pentru a descoperi sensul intentionat de scriitor, opunandu-se totodata sistemului alegoric de interpretare a Bibliei.
- a scris cartea „Istoria Ecleziastica” – o istorie a Bisericii din timpul apostolilor pana in 324. - Eusebiu a avut acces la surse primare ca: biblioteca din Cezareea si arhivele imperiale. Este sursa noastra cea mai buna de cunostinte in domeniul istoriei Bisericii in timpul primelor trei secole. - a mai scris :
Parintii postniceeni din Apus Inclinatia spre practica a latinilor, in contrast cu inclinatia spre speculatii a grecilor, a facut de multe ori diferenta intre Apus si Rasarit.
- in 374, dupa moartea episcopului de Milano, poporul a dorit pe Ambrozie episcop – fapt ce l-a determinat sa imparta banii la saraci, sa devina episcop si sa inceapa un studiu intensiv al Scripturilor si al teologiei; - a introdus in Biserica Apuseana cantarea imnurilor si psalmodierea antifonala; - s-a opus tuturor incalcarilor Bibliei, egal din partea cui veneau; - s-a opus Imparatului Theodosiu, care a ordonat masacrarea locuitorilor orasului Tesalonic, chiar daca a venit apoi la Biserica sa se impartaseasca.
- s-a convertit in anul 386; - mama lui, Monica, s-a rugat mult pentru convertirea lui; - convertirea lui s-a produs pe cand sedea pe un scaun in gradina si a auzit o voce spunandu-i: „Ia si citeste!”. A deschis Biblia la Romani 13:13-14, versete ce i-au adus pacea pe care o cauta de multa vreme; - 391 – a fost ordinat ca preot; - 396 – episcop de Hippona; - este considerat cel mai mare dintre parintii Bisericii; - a lasat peste 100 de carti, 500 de predici si 200 de scrisori; - cea mai cunoscuta opera este lucrarea „Confesiuni”, cea mai mare lucrare autobiografica din toate vremurile; - a sustinut ca „nu trebuie dezbatut din nici un pasaj anumit o invatatura contrara sensului general al Scripturii”; - A fost de parere ca „atunci cand intepretam un pasaj din Biblie, trebuie sa luam in considerare intreaga Scriptura”. Acesta a ramas un principiu cu valoare permanenta in Biserica. * Invataturile lui Augustin care au dus la erezii:
- sustinea ca mileniul este epoca dintre intrupare si cea de-a doua venire a lui Cristos, epoca in care Biserica va cuceri lumea, ceea ce a dus la accentuarea rolului Bisericii de la Roma ca Biserica Universala avand menirea sa aduca toate bisericile in sanul ei; - teoria lui despre mileniu a dus la ideea de postmilenism.
In Rasarit: Antonie (250-356): - fondatorul monasticismului - la varsta de 20 de ani si-a vandut toate averile, a dat banii saracilor si s-a retras intr-o pestera solitara pentru meditatie. Viata lui de sfintenie i-a adus o asa reputatie incat si altii au mers sa locuiasca in pesterile din apropiere. Antonie nu i-a organizat niciodata pe acesti adepti intr-o comunitate, ci fiecare isi practica viata ascetica de sihastru in propria lui pestera. Nu toti calugarii au fost sanatosi mintal asa cum era Antonie.
Cei mai fanatici pustnici s-au gasit in Rasarit. Phomie
Vasile de Cezareea (330-379):
In Apus: Atanasie – lui i s-a atribuit introducerea monasticismului in Apus. Martin din Tours, Ieronim, Augustin si Ambrozie au fost si ei sustinatori ai monasticismului. Benedict din Nursia – cel mai mare conducator al monasticismului apusean: - in anul 500 se retrage intr-o pestera in muntii de la rasarit de Roma; - in 529 a fondat manastirea Monte Cassino, care a supravetuit pana in Al II-lea Razboi Mondial, cand a fost distrusa de bombardamente; - hrana propusa de el era: carne putina, peste din belsug, ulei, unt, paine, zarzavaturi si fructe. - Punea accent pe saracie, castitate si ascultare, standard care a devenit regula in Apus in jurul anului 1000; - scrierile sale numite si Regula lui Benedict ocupau locul al II-lea dupa Biblie in biblioteca unui calugar medieval. Evaluarea monasticismului: Yüklə 370,83 Kb. Dostları ilə paylaş:
|