Seminarul biblic penticostal

Partea buna:

- calugarii curatau podurile, secau mlastinile, faceau drumuri, imbunatateau semintele si rasele de vite;

- taranii din apropiere de multe ori ii copiau pe calugari;

- manastirile au ajutat la mentinerea in viata a invataturii in timpul Evului Mediu(500-1000);

- scolile manastiresti asigurau educatia la nivelurile inferioare;

- calugarii se ocupau cu copierea manuscriselor pretioase;

- calugarii din Britania au devenit misionarii Bisericii medievale.

Calugari ca Beda, Einhard si Matei Paris au scris documente istorice, care sunt surse primordiale de informatii despre istoria perioadei respective.

Cei ce aveau nevoie de spitalizare gaseau aici grija plina de bunatate, hrana si un pat in casa de oaspeti a manastirii.

Partea rea:

- calugarii au ajutat in multe tinuturi la increstinarea oamenilor, numai ca atunci cand un conducator se convertea, obliga toti subordonatii lui sa faca acelasi lucru, indiferent ca doreau sau nu sa se boteze;

- prea multi barbati si femei cu capacitati deosebite au fost inghititi de manastiri;

- s-a creat o discrepanta intre calugari si restul populatiei, pe motiv ca standardul spiritual al calugarilor era mult mai inalt;

- cand manastirile au inceput sa se imbogateasca, a patruns lenea si lacomia;

- calugarii erau obligati sa-si asculte orbeste superiorii, care la randul lor erau subordonati papei.
Cateva motive care au dus la superioritatea episcopului Roman:
- mutarea capitalei Imperiului la Constantinopol in anul 330;

- Imparatul era prea departe pentru a putea lua parte la toate problemele Romei;

- episcopul era singura autoritate in Apus, autoritate la care veneau oamenii cu problemele spirituale si seculare;

- episcopul Romei a impiedicat in anul 410 incendierea orasului de catre vizigoti;

- nevoia de eficienta si coordonare a dus la centralizarea puterii;

- Biserica avea 5 mari patriarhii: Ierusalim, Roma, Constantinopol, Antiohia si Alexandria. Episcopul Ierusalimului a cazut in secolul al II-lea, dupa rascoala evreiasca impotriva Romei, episcopii Alexandriei si Antiohiei au cazut in secolul al VII-lea, dupa ce au trecut peste ele hoardele musulmane. Conciliul de la Constantinopol, in anul 38,1 a recunoscut intaietatea episcopului Romei si apoi a Constantinopolului;

- pozitia papei se intarea pe zi ce trecea prin edicte precum cel din anul 445 si hotarari bisericesti, cat si cu ajutorul unor imparati ca Valentinian al III-lea si Clovis, conducator francez.
Episcopul Donasius I(366-384) a fost primul episcop care a declarat ca scaunul papal este „scaunul apostolic”.

• 
  papa Gelasius I – scria in 494 ca papa raspunde inaintea lui Dumnezeu si de rege, de aceea puterea sacra a papei este mai importanta decat puterea regala.
  

Aparitia mahomedanismului
Incepand cu sec. al VII-lea, Biserica s-a confruntat cu aparitia mahomedanismului.

Mahomedanismul a aparut in peninsula araba, intr-o regiune stancoasa. Cand oamenii erau confruntati cu fortele naturii, erau inclinati sa recunoasca o fiinta suprema mai mare decat ei.

Triburile de beduini se ocupau cu comertul intre ei si orasenii din Mecca si Medina. Triburile se razboiau intre ele, cu exceptia perioadelor de armistitie, cand mergeau sa se inchine pietrei negre in Kaaba la Mecca.

In anul 732, la Tours, inaintarea mahomedanismului a fost oprita. Mai tarziu sclavii, maghiarii si mongolii au amenintat Biserica de Rasarit.

Mahomedanii, energizati de dinamismul unei credinte nou-gasite, de speranta jafului in numele religiei si de zelul de a converti necredinciosi la credinta lor, s-au raspandit din Arabia pana in nordul Africii, in Asia si in Europa prin Spania.

In anul 1453, au cauzat caderea Imperiului de Rasarit, punand Biserica Rasariteana sub control politic musulman.

Mahomed(570-632):

• 
  se ocupa cu transportul de camile, calatorind cu unchiul lui in Siria si Palestina, de unde a intrat in contact cu crestinismul si iudaismul;
  
• 
  s-a casatorit cu Khadijah(o vaduva bogata);
  
• 
  bogatia i-a permis sa-si consacre timpul pentru meditatie religioasa;
  
• 
  a inceput lucrarea misionara in anul 610, proclamand monoteismul;
  
• 
  in trei ani s-au convertit 12 oameni din tribul lui;
  
• 
  in anul 622 a fugit de la Mecca la Medina datorita opozitiei la predica impotriva idolatriei, deoarece el condamna inchinarea la icoane;
  
• 
  fuga lui s-a numit Heriga si a devenit primul an in calendarul mahomedan;
  
• 
  in anul 630, Mahomed cucereste Mecca;
  
• 
  in anul 632, Mahomed moare;
  
• 
  cele mai mari succese ale mahomedanismului au avut loc intre 632 –732;
  
• 
  in sec al VII-lea a fost ridicata la Ierusalim Moscheea lui Omar;
  
• 
  cartea de capatai este Coranul;
  

Coranul:

• 
  are 114 capitole;
  
• 
  fiecare capitol are din ce in ce mai putine versete pana la ultimul care are trei versete;
  
• 
  are 2/3 din Noul Testament;
  
• 
  Coranul nu este organizat si unele idei se repeta de mai multe ori;
  
• 
  punctul central este Allah;
  
• 
  Allah si-a facut cunoscuta voia prin 25 de profeti – Avraam, Moise, Cristos, iar ultimul si cel mai mare a fost Mahomed;
  
• 
  mahomedanii neaga divinitatea lui Cristos, cat si moartea Lui pe cruce;
  
• 
  crezul lor este ca dupa judecata, oamenii se vor bucura intr-un paradis senzual sau vor avea parte de chinurile iadului;
  
• 
  mahomedanul bun se roaga de cinci ori pe zi cu fata spre Mecca;
  
• 
  mahomedanul bun isi recita zilnic crezul;
  
• 
  postul si milostenia au o importanta deosebita in mahomedanism. Postul se tine in timpul Ramadanului (abstinenta totala de la mancare ziua, dar noaptea au voie sa manance cat vor);
  
• 
  Cel putin o data in viata este obligat a face o vizita la Mecca.
  

CAPITOLUL II. PERIOADA MEDIEVALA(590-1517)
De la urcarea pe scaunul papal a lui Grigore I, ca episcop al Romei, se trage o linie de demarcatie intre perioada antica si cea medievala a Bisericii.

Denumirea de Ev Mediu a fost data prima data de Christopher Kellner(1638-1680), datorita sterilitatii si absentei influentei clasice, chiar daca perioada intunecata a istoriei a fost intre anii 500-1000. Biserica, in aceasta perioada, a avut cea mai mare cadere si a fost cel mai mult corupta.

Papa Grigore I supranumit si Grigore cel Mare (540-604)

• 
  s-a nascut intr-o familie nobila si bogata de la Roma;
  
• 
  in anul 570 a fost ales prefect al Romei;
  
• 
  in anul 590 a fost ales episcop dupa moartea lui Pelagius;
  
• 
  a fost unul din cei mai capabili administratori pe care i-a avut Biserica Romana in timpul Evului Mediu;
  
• 
  A pus accent pe marirea puterii episcopului roman;
  
• 
  A fost numit ca si cap al tuturor bisericilor de catre imparatul Focas al Constantinopolului, denumire pe care nu a acceptat-o, ci s-a considerat „slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu”;
  
• 
  impreuna cu Ieronim, Ambrozie si Augustin este numit doctor al Bisericii Apusene.
  

Ganditorii Romano-Catolici sustin ca Biserica a avut un rol important in aceasta perioada, deoarece a lucrat lent la trecerea de la orasul-stat antic la natiunea-stat moderna.
Activitatea misionara:

Activitatea misionara in acea vreme era condusa de episcopi, fie de rasarit(ortodocsi), fie de apus(catolici) si avea scopul de a increstina atat pe pagani, cat si pe cei ce s-au trecut de partea lui Mahomed. Biserica de apus a fost mult mai activa din punct de vedere misionar.

Biserica Irlandeza a fost cea mai activa in raspandirea culturii din nordul Europei intre anii 590-800.

Ea l-a trimis pe Columbanus la burgunzi si pe Columba la scotieni ,cu misiunea pastrarii, copierii si impodobirii manuscriselor.

Anglia a acceptat sa se supuna papei de la Roma abia in sec. al VII-lea, avand de ales intre papa de la Roma si episcopul Constantinopolului.

Oswald, un conducator anglo-saxon, care a stat un timp in exil intre crestinii irlandezi si scotieni, a revenit in Anglia cu misionari scotieni, evanghelizand-o.

Biserica romana incepuse activitatea misionara in sudul Angliei. Augustin, staretul manastirii Sf. Andrei din Roma, in fruntea unui grup de calugari a fost trimis de Grigorie ca sa-i castige pe anglo-saxoni la credinta crestina.

In Germania, Bonifaciu a adus triburile teutonice la crestinism. Carol cel Mare i-a adus pe saxonii de la granita de rasarit cu forta armelor la Evanghelie. Marea problema era si a fost totdeauna ca odata cu intoarcerea unui conducator influent la crestinism, se convertea automat tot tribul, iar oamenii erau botezati fara sa fi fost nascuti din nou.

Wilfried, un cleric englez, i-a convertit pe cei din tinutul Frieslandei.
Aparitia Sfantului Imperiu Roman
Dupa mutarea capitalei Imperiului de la Roma la Constantinopol, in timpul domniei lui Constantin cel Mare, puterea a fost impartita intre Roma si Constantinopol, dar a scazut in autoritate. Incepand cu urcarea pe tron a papei Grigore I, institutia papala si-a cautat noi aliati si i-a gasit in conducatorii francezi dispusi sa sustina infiintarea Noului Imperiu Roman, in Apus, insa, de data aceasta, cu conducatori teutoni si nu romani.

Papa Paul Leon al III-lea a fost atacat de o factiune din Roma si a fugit la curtea imparatului francez, Carol cel Mare. Carol s-a intors cu el inapoi la Roma, unde au participat la un consiliu, in care papa a fost eliberat de acuzatiile care i se aduceau. Papa Paul Leon al III-lea, recunoscator imparatului Carol cel Mare, in timp ce acesta a ingenunchiat in catedrala in fata altarului, i-a pus coroana pe cap si l-a declarat Imparat al Romanilor. A fost proclamat un Imperiu universal si o Biserica Universala.

Perioada in care Carol cel Mare a fost conducatorul noului Imperiu Roman intre anii 800-814 a fost numita si „Renasterea Carolingiana” datorita devotamentului Imparatului spre progresul cultural.

Carol cel Mare a incercat sa se casatoreasca cu Irina, imparateasa Rasaritului intentionand sa uneasca, sub o singura coroana, tinuturile vechiului Imperiu Roman cu capitala in Apus. Irina a refuzat avansurile lui si Imperiul a ramas divizat.

In tot imperiul, intre anii 726-843, a avut loc o disputa cu privire la venerarea icoanelor, numita „controversa iconoclasta”. Imparatul Leon al III-lea, in Rsasarit, a interzis prin decretele sale, intre anii 726-730, folosirea imaginilor in Biserica. La al II-lea conciliu de la Niceea, din anul 787, s-a hotarat iarasi venerarea imaginilor (icoanelor), dar nu inchinarea la ele.

In toata aceasta perioada, Biserica Rasariteana a ramas mai mult statica, tocmai datorita subordonarii sale Imparatului de la Constantinopol. Biserica din Apus, insa, a reusit sa castige libertatea de sub controlul secular, ba mai mult a reusit sa preia controlul asupra puterii seculare.

Declinul Imperiului Carolingian, care s-a vrut a fi „Renasterea Imperiului Roman”.
Carol cel Mare a fost incoronat in anul 800, de Craciun, de catre papa Leon al-III-lea, ca Imparat al Apusului.

Dupa moartea lui Carol cel Mare, a urcat pe tron fiul sau, Ludovic cel Pios(778-840). In timpul domniei sale, el a propus impartirea Imperiului intre cei trei fii ai sai. Dupa moartea imparatului Ludovic cel Pios, regatul a fost impartit intre Ludovic(partea de Rasarit – Germania de astazi), Carol cel Plesuv(pe cea de Apus – Franta de astazi) si Lothair(partea centrala, de la Marea Nordului pana la Marea Adriatica – Italia de astazi).

Lothair a dorit sa-si intinda controlul peste tot Imperiul, dar cand au auzit cei doi frati ai lui, s-au intalnit la Strasburg si au incheiat un juramant „sa ramana uniti pana ce il vor infrange pe Lothair”. In anul 843, cei trei fii a lui Carol cel Mare au incheiat numitul „Tratat de la Verdum”, prin care consfintesc cele trei teritorii. Totodata a inceput sa se destrame visul renasterii noului imperiu.

Fragmentarea Marelui Imperiu, pe care il consolidase Carol cel Mare, si impartirea lui intre cei trei fii ai sai a dus la inceputul declinului carolingian.

Nasterea feudalismului – cand un guvern central slabeste si nu mai poate avea autoritatea asupra teritoriilor de sub controlul sau ia nastere feudalismul.

Feudalismul este un sistem de organizare politica bazat pe posesiunea asupra pamantului. Ierarhia este urmatoarea: seniori; cavaleri; vasali; iobagi .

Biserica Romana a fost influentata de sistemul feudal tocmai pe motiv ca era detinatoarea multor proprietati din Europa, care veneau din partea unor credinciosi piosi, sau celor ce se pocaiau ca pret de rascumparare a pacatelor.

Deoarece fiii mai tineri ai nobililor puteau castiga pamant si prestigiu prin serviciul in cadrul Bisericii, marii nobili deseori se amestecau in alegeri pentru ca rudele lor sa primeasca o manastire sau o episcopie. Multi dintre acesti oameni erau lumesti si prea putin interesati in problemele spirituale legate de slujba ecleziastica.

Controversa asupra investiturii si disputa daca seniorul feudal sau papa trebuia sa-i dea vasalului feudal simbolurile autoritatii lui, au facut ca in secolul al XI-lea si al XII-lea relatiile dintre stat si Biserica sa fie ostile. Inelul, toiagul si mantia erau simbolurile autoritatii spirituale, iar sabia si sceptrul erau simbolurile autoritatii feudale. Uneori atat seniorul feudal cat si papa pretindeau dreptul de a da aceste simboluri. Aceasta controversa a dus la o pierdere a vietii spirituale a conducatorilor Bisericii, la neglijarea datoriilor lor spirituale si la seculizarea intereselor lor, deoarece ei dadeau atentie mai mare controlului asupra pamantului lor si certurilor feudale locale, decat problemelor Bisericii. Biserica in Apus a avut de luptat cu feudalizarea, in timp ce Biserica din Rasarit lupta fara succes cu stapanirea imperiala.

Dupa ce conducatorii franci, in sec al X-lea au esuat in a infiinta noul Imperiu Roman, regele Henric al Germaniei, urmat de fiul sau Otto, i-au facut pe duci vasalii lor si a preluat supravegherea afacerilor Bisericii, numind episcopi si stareti alesi de ei.

In anul 962, regele Otto a trecut in Italia sa ajute pe papa impotriva unui conducator puternic. Papa Ioan al XII-lea l-a incoronat ca Imparat al Sfantului Imperiu Roman. Aceasta a doua incercare de a reinfiinta Imperiul Roman avea un rege german, se intindea de la Marea Nordului pana la Marea Adriatica si avea sa dainuie pana in anul 1806 cand a fost dizolvat de Imparatul Napoleon al Frantei.
Reinnoirea Bisericii de Apus

La reinnoirea puterii ecleziastice a papei au contribuit cativa factori:

1. Documentele invocate in sprijinul institutiei papale:

- Donatia lui Constantin cu referire la posedarea anumitor proprietati de pamant de catre papa;

- Decrete folosite de papa Nicolae I – o colectie de decrete numita si „Decretele false” sau „Decretele”, care au fost date de anumiti pontifi ai Romei pentru a sustine suprematia papei peste toti conducatorii ecleziastici. Dadea dreptul fiecarui episcop sa se adreseze direct papei peste capul arhiepiscopului sau.
2. A crescut numarul convertitilor la crestinism, crestini care se supuneau Bisericii de Apus. Convertirea Scandinavei:

Misionarul Anskar(801-865), din Flandra, a raspuns chemarii facuta de papa in urma solicitarii regelui danez Harold de a le trimite un misionar. In anul 826, si-a inceput activitatea misionara pentru urmatorii 36 de ani, evanghelizand nordul Europei. Danemarca, Norvegia, Suedia si Islanda au fost castigate la crestinism in jurul anului 1000, tot ca rezultat al evanghelizarii inceputa de Anskar.

3.Miracolul Liturghiei:

In jurul anului 831, Poschosius Radbersus, staretul manastirii de la Corbie, a inceput sa propage ideile ca substanta painii si vinului erau efectiv transformarea in trupul si sangele lui Cristos, printr-un miracol divin in cartea „Despre trupul si sangele Domnului”. Aceasta conceptie a intarit puterea preotului si superiorului lui in ierarhie, deoarece numai prin el se putea face asa ceva.

Biserica Romana a acceptat doctrina transubstantierii in anul 1215 si a definit-o pe deplin in 1545.
4.Reforma monastica:

Episcopul manastirii de la Cluny, vazand starea in care au ajuns manastirile datorita bogatiei si coruptiei, a inceput reforma prin scoaterea manastirii de sub control secular sau episcopal, urmand sa se autoguverneze sub protectia papei. Asa a ajuns sa reinfiinteze pana la 70 de manastiri, a numit noi stareti care au fost supusii lui, organizandu-se mai tarziu sub ordinul „abatele de la Cluny” .

Conducatorii cluniaci au inceput reforma prin:

• 
  condamnarea simoniei(practica de cumparare si de vanzare a slujbelor bisericesti) si nepotismului(practica de a favoriza rudele in numirea de slujbe);
  
• 
  Clericii nu aveau voie sa se casatoreasca, nici sa tina concubine, pentru ca intreaga lor atentie sa fie indreptata asupra problemelor Bisericii;
  
• 
  Biserica sa fie eliberata de controlul din partea regelui, imparatului sau ducelui;
  
• 
  Au creat scoli monastice bune, in care s-a invatat limba latina, care a fost si limba comuna a Evului Mediu;
  
• 
  Manastirile cluniace au devenit centre de misiune.
  

Ordinul cluniac a fost desfiint in mod legal in 1790.
5.Numirea unor conducatori capabili in fruntea bisericii:

Nicolae I (858-867) a fost unul dintre cei mai capabili papi, care a condus Biserica in epoca dintre 800 si 1054. El a sustinut puternic suprematia papei atat in cadrul Bisericii, cat si asupra conducatorilor seculari, cand se ajungea la problema moralei sau religiei. In cazul conducatorului secular Lothair al II-lea, care s-a casatorit cu Teutberga din motive politice si apoi s-a indragostit de Waldrada si si-a lasat sotia divortand. Episcopii i-au recunoscut divortul, imparatul s-a casatorit cu Waldrada, dar cand vestea a ajuns la urechile papei, acesta i-a adus pe episcopi sub controlul sau, iar pe Lothair l-a obligat sa o lase pe Waldrada si sa o repuna pe Teutberga la locul ei ca sotia lui de drept.

Intre Nicolae I si Leon al IX-lea a fost o lunga epoca de papi slabi. Papa Benedict al IX-lea a vandut tronul in schimbul unei mari sume de bani unui om, care a devenit Grigore al IV-lea .

Papa Leon al IX-lea a incheiat sirul de papi slabi, el insusi fiind interesat de reforma pe linia platformei cluniace.

Biserica Greco-Ortodoxa
Biserica de Rasarit nu a reusit niciodata sa fie atat de independenta ca si cea de Apus,deoarece ea

era sub ochii imparatului si trebuia sa faca fata traditiei culturii greco-romane.

Separarea Apusului de Rasarit a impiedicat patrunderea in Biserica din Rasarit a influentelor

Renasterii si Reformei. In schimb, Biserica de Rasarit s-a angajat in mai multe lucrari misionare:

• 
  Bulgarii au fost castigati la crestinism in anul 864, sub Boris, adoptand credinta Constantinopolului.
  
• 
  Chiril si Metodiu i-au castigat pe moravieni la credinta Constantinopolului.
  
• 
  Rusia a fost castigata la crestinism prin printesa Olga, care l-a convins pe nepotul ei Vladimir sa-l recunoasca oficial in anul 988.
  
• 
  Maghiarii au fost castigati la crestinism de Biserica din Rasarit tot in aceasta perioada, dar apoi au imbratisat religia catolica.
  

Cauzele separarii Bisericii de Apus de cea de Rasarit:

• 
  mutarea capitalei imperiului la Constantinopol, in anul 330, a pavat drumul pentru separarea politica;
  
• 
  Theodosiu a pus conduceri separate in Rasarit si Apus, in administrarea regiunilor in anul 395;
  
• 
  Papa a fost prea departe de imparat. Imparatul putea controla mai greu activitatile Bisericii de Rasarit, astfel papa a devenit conducatorul spiritual si secular al Apusului in vremuri de criza;
  
• 
  Conceptia intelectuala a Apusului era diferita de cea a Rasaritului;
  
• 
  Invatatura celibatului – Rasaritul permitea casatoria clericilor sub rangul de episcop, pe cand Apusul nu;
  
• 
  In Apus, preotul isi putea rade obrazul pe cand in Rasarit nu;
  
• 
  Apusul utiliza limba latina, iar Rasaritul – greaca;
  
• 
  Apusul sustinea ca Duhul Sfant venea atat de la Fiul, cat si de la Tatal, iar Rasaritul nu accepta asa ceva;
  
• 
  Au existat diferente de vederi la stabilirea datei Pastelui;
  
• 
  Rasaritul foloseste tablouri, icoane cu imagini ale lui Cristos si ale sfintilor, carora trebuie sa le acorde reverenta, dar nu inchinare, pe cand Apusul a continuat sa foloseasca tablouri si statui pentru inchinaciune.
  
• 
  la 16 iulie 1054 ,legatii romani au dat un decret de excomunicare a patriarhului si a discipolilor lui. Patriarhul l-a anatemizat pe papa de la Roma si pe urmasii lui.
  

Ultima controversa, care a dus la ruperea relatiilor dintre cele doua Biserici, a fost: Patriarhul Mihail Celularius al Constantinopolului a condamnat Biserica de Apus, pe motiv ca folosea la euharistie paine nedospita.
CONCLUZII:

- In Biserica de Apus s-au produs mai multe schimbari, deoarece au fost deschisi miscarii ecumenice moderne, fapt care a condus la o influenta mult mai mare asupra lumii;

- Slabirea puterii Bisericii de Apus s-a datorat conflictelor pentru suprematia tronului papal;

- Intre anii 1054-1305, puterea papala a atins apogeul. Hildebrand, care a devenit papa Grigore al VII-lea, a ajutat, pe cand nu era papa, pe Nicolae al II-lea sa initieze o lege, prin care alegerea papei sa fie luata din mana populatiei si sa fie pusa in mana colegiului de cardinali. Astfel, papa si-a arogat tot mai mult drepturi de suprematie asupra sufletelor oamenilor, a afirmat ca Biserica Romana isi datoreaza bazele „numai lui Dumnezeu”, ca in Biserica Romana nu a fost niciodata nici o greseala si ca dupa Biblie, ea nu va gresi niciodata.

- Conflictele intre papa si regii statelor-natiuni, precum Franta, Anglia sau Italia, s-au datorat adesea faptului ca unii regi nu se supuneau papei, iar papa, ca drept pedeapsa, excomunica tot poporul.

- Biserica de Rasarit, hartuita de lupta pentru a-i opri pe mahomedani sa invadeze Imperiul de Rasarit, slabita de controlul imparatului asupra ei si nemultumita de stagnarea teologica instalata de pe timpul lui Ioan din Damasc, nu a avut puterea sa se opuna ridicarii episcopului la rang de putere seculara si spirituala.

- Odata cu ruptura au aparut doua mari diviziuni ale religiei crestine excomunicandu-se una pe alta pentru multi ani de atunci incoace.

- Neintelegerile tot mai mari dintre cele doua parti ale Bisericii au dus la marea schisma din anul 1054.

- Aceasta excomunicare a fost indepartata pe 7 decembrie 1965, de catre papa Paul al VII-lea si Athenagoras.

CRUCIADELE

Datorita expansiunii mahomedane, care a avut loc intre anii 632-750 si a ereticilor crestini, s-au initiat cruciadele(razboaie sfinte impotriva dusmanilor crucii) de eliberare sau aducere a acelui tinut inapoi sub autoritatea papei. Cruciadele au fost duse de crestini sub egida Bisericii Romane intre anii 1095- 1291.

1. 1095 – Impotriva musulmanilor:

• 
  au participat o multime de francezi
  
• 
  au fost infranti de musulmani.
  

2. 1097 – Impotriva musulmanilor:

1. 
   au participat nobili din Franta, Belgia, Italia
   
2. 
   crestinii au invins si Ierusalimul a revenit sub stapanire crestina.
   
1. 
   1187 – Dupa ce musulmanii au fost considerati un pericol, regele Frantei si imparatul Imperiului Roman au condus ce-a de-a treia cruciada organizata impotriva musulmanilor.
   
   1. 
      musulmanii condusi de conducatorul musulman Saladin au invins si au cucerit Ierusalimul
      
2. 
   „Cruciada regelui” – condusa de Filip, August, Richard al Angliei si imp. Frederic
   

• 
  Musulmanii au cedat ca pelerinii sa poata vizita Ierusalimul
  

7. 
   Cruciada pornita de Inocentiu al III-lea cu scopul de a cuceri Palestina
   
   1. 
      Biserica Greaca si Imp. de Rasarit au fost supuse Papei intre anii 1204-1261.
      
8. 
   Frederic al II-lea a negociat un tratat in care Ierusalimul, Betleemul, Nazaretul si un coridor spre mare au revenit crestinilor, iar musulmanii au pastrat Moscheea lui Omar.
   
9. 
   1212 – Cruciada copiilor din Franta si Germania condusa de Stefan si Nicolae
   
   1. 
      multi copii au murit pe drum iar restul au fost vanduti ca sclavi. A fost cel mai
      

trist incident din istoria cruciadelor.
REFORMA MONASTICA – in sec al XII-lea au aparut mai multe organizatii monastice manate tot de acelasi val ca si cruciadele sau miscarea cluniaca. Redam pe scurt cateva miscari si importanta lor in reforma monastica:

• 
  ordinul cistercian – fondat in 1098, la Cisteaux, in Franta, de catre un calugar numit Robert, care punea mare accent pe simplitatea arhitecturii bisericilor si pe organizarea centralizata. Cei mai multi calugari proveneau din clasa taranilor.
  

• 
  ordinele dominicanilor si franciscanilor pentru a castiga la crestinism pe musulmani si pe eretici prin persuasiune, educatie si misionarism.
  

• 
  ordinul cavalerilor Sfantului Ioan sau ordinul cavalerilor ospitalieri – infiintat la inceputul secolului al XII-lea pentru a-i apara pe pelerini si a-i ajuta pe cei bolnavi. In perioada de inceput a istoriei lui, acesta era echivalentul medieval al Crucii Rosii moderne. Mai tarziu, ordinul a devenit o organizatie strict militara pentru apararea tarii Sfinte de pagani. Ordinul a fost desfiintat in sec. al XIV-lea, pentru ca se amesteca prea mult in politica europeana, formand o armata de cavaleri-calugari supusa numai papalitatii.
  

• 
  calugarii cersetori – acest ordin a avut adepti atat intre franciscani cat si intre dominicani – ei faceau juraminte de saracie, castitate si ascultare.Manastirile aveau proprietati, calugarii se autosustineau prin munca, iar calugarii cersetori erau sustinuti prin pomeni si daruri, pe care le primeau de la oameni. Ordinul Franciscanilor a fost fondat de Francesco d’Assisi (1182-1226 – Fiul unui negustor bogat care s-a convertit in timpul unei boli si s-a consacrat saraciei si slujirii lui Dumnezeu). Organizatia a fost acceptata de Inocentiu al II-lea in 1209. Mai tarziu, papa a acceptat chiar rugamintea unei fete de 18 ani, cu numele de Clara, de a forma un ordin pentru femei, cu numele de „Saracele Clare”. Ca ajutor pentru acele persoane, care nu puteau sa se degajeze de familii, dar voiau sa se implice in ajutorul celor nevoiasi, s-a creat „ordinul tertiarii”.
  

Franciscanii au fost intotdeauna in fruntea miscarii misionare in Biserica romana, remarcandu-se prin Ioan de Monte Corvino(1246-1328), botezand sase mii de oameni in Pekin si, pana in anul 1300, s-au convertit prin el treizeci de mii de oameni. In timp ce franciscanii misionau castigand oameni prin exemplul lor apeland la sentimente, dominicanii erau mai invatati si incercau sa-i castige pe oameni prin convingere intelectuala.

Principalii carturari ai ordinului dominican au fost Toma d’Aquino si Albertus Magnus. Actualul sistem al teologiei Bisericii Romano-Catolice a fost infiintat de Aquino.