Director adjunct al Institutului de Lingvistică “Iorgu Iordan – Al. Rosetti”
1. Cuvintele la care s-au făcut modificări de normă faţă de ediţia I
sunt precedate de !,
cuvintele nou introduse – de *.
2. Modificări privind numirea/ citirea unor litere
be/bî
če/cî
de/dî
ef/fe/fî
ğe/ghe/gî
haş/hî [1]
î/î din i
je/jî!
ka/kapa
el/le/lî
em/me/mî
[1] Varianta ha este rar folosită.
3. Folosiri „ necanonice” ale numelor literelor
în româna „electronică”, cf. şi o reclamă din
„ Academia Caţavencu” 16/2006:
Tineretu din ziua de azi …
s-a apukt sa scrie la katzavencu.
d sapt viitoare, gaseshti in fiecare editie
un supl facut d elevii
din cite un liceu d baza al tzarii.
primu p lista e mishu.
traducerea in numarul viitor
4. Admiterea unei valori suplimentare a literei w
În câteva anglicisme, w [u]
la iniţială de cuvânt + ee, (h)i
(deoarece diftongul [ŭi] nu există în limba română)
!weekend [uĭkend]
!whisky [uĭski]
!wigwam [uĭgŭom]
5. Recunoaşterea blancului ca semn ortografic
Nu era recunoscut ca semn ortografic în DOOM1.
A fost inclus ca atare în Dicţionarul general de ştiinţe ale limbii, 1997, s.v. pauză.
Flora Şuteu, Elisabeta Şoşa, în Îndreptar ortografic şi morfologic, 1999, p. 272 (ed. I, 1993), îl consideră „marcă ortografică”.
6. Abrevieri
1. !S-a admis şi scrierea fără puncte despărţitoare, preferată actualmente, a unor abrevieri de tipul SUA, UNESCO.
2. Nu mai sunt urmate de punct:
simbolurile majorităţii unităţilor de măsură: !gal pentru galon;
simbolurile unor termeni din domeniul tehnic şi ştiinţific: !Rh pentru (factorul) Rhesus.
3. La unele substantive provenite din abrevieri se preferă folosirea nearticulată: !ONU/O.N.U. a decis ... (în loc de O.N.U.-ul ...).
7. Unităţi de măsură
S-au respectat, pentru numele şi simbolurile unităţilor de măsură, prevederile sistemelor internaţionale obligatorii/normelor interne stabilite de profesionişti:
!watt-oră, pl. waţi-oră,nuwattoră, pl. wattore
V. şi 6. Abrevieri 3.
NB Pentru litru se poate folosi, pe lângă simbolul l indicat în DOOM2, şi L (ambele în caractere drepte).
8. Accentul I [1]
La unele cuvinte se admit variante accentuale literare libere (indicate în Dicţionar în ordinea preferinţei), cu unele deosebiri faţă de DOOM1:
[1] Vocala care poartă accentul principal este subliniată cu o linie.
9. Accentul II
La unele cuvinte se recomandă o singură variantă accentuală, uneori diferită faţă de DOOM1:
!aripă
!avarie
!caracter
!cobalt
!crater
!despot
!himen
!Procust
!suntem, !sunteţi
[dar butelie, email, prevedere, nu butelie, email, prevedere]
10. Nume proprii străine I
1. Numele statelor actuale trebuie folosite în forma oficială recomandată de acestea:
(cuvintele din aceeaşi familie se pot folosi în ambele forme: !belarus/bielorus, !belarusă/bielorusă)
!Cambodgia, nu Kampuchia
!Côte d’Ivoire, nu Coasta de Fildeş
!Myanmar, nu Birmania
Beijing [beĭjing]/(înv.) Pekin
11. Nume proprii străine II
2. Formele tradiţionale curente, intrate prin intermediul altor limbi şi adaptate limbii române, ale unor nume de locuri străine cunoscute de mai multă vreme la noi, pot fi folosite şi în !indicaţii bibliografice: Florenţa etc.
12. Nume proprii străine III
3. Pentru unele nume greco-latine se recomandă forme diferite faţă de anexa la DOOM1 :
!Bahus/(lat.) Bacchus, nu Bacus
!Damocles, nu Damocle
(cf. şi expresia consacrată sabia lui Damocles)
! Menalaos,nu Menelau
!Oedip [ödip], nuEdip
(cf. şi redarea titlului tragediei antice Oedip rege şi al operei lui George Enescu)
Pentru Artemis se recomandă g.-d. lui Artemis, nu Artemidei
13. Scrierea cu literă mică I
1. Se scriu cu literă mică şi numele fiinţelor mitice multiple (scrise cu literă mare în anexa la DOOM1):
ciclop
gigant
muză
sirenă
iitan
dar Parcă!
14. Scrierea cu literă mică II
2. !În propoziţie, elementele iniţiale din numărul de ordine al unor manifestări periodice se scriu cu literă mică:
Participanţii la !cel de-al X-lea Congres... sau Participanţii la !al X-lea Congres...,
nu Participanţii la Cel de-al X-lea Congres... sau Participanţii la Al X-lea Congres...
15. Scrierea cu literă mică III
3. !Se pot scrie, ocazional, cu literă mică, unele cuvinte care, în mod obişnuit, se scriu cu literă mare, pentru a realiza:
3.1. un efect stilistic : ceauşescu, pcr sau
3.2. un efect grafic: univers enciclopedic pe publicaţiile editurii în cauză.
16. Scrierea cu literă mare I
Se scriu cu literă mare la iniţială şi:
1. toate componentele (cu excepţia, de regulă, a cuvintelor ajutătoare) ale:
1.1. numelor proprii (inclusiv în cazul unităţilor lexicale complexe folosite ca nume proprii) care desemnează:
- marile epoci istorice (!chiar dacă nu reprezintă evenimente): !Antichitatea, !Evul Mediu;
- războaiele de anvergură (Primul *Război Mondial, al Doilea *Război Mondial, dar cele două războaie mondiale)sau care au un nume propriu (*Războiul celor Două Roze, *Războiul de Independenţă, *Războiul de Secesiune, *Războiul de Treizeci de Ani, *Războiul de 100 de Ani ş.a.),darrăzboaiele balcanice, punice etc.;
2. Se scriu cu literă mare la iniţială şi numele de instituţii folosite!eliptic:
admiterea la !Politehnică;
student la !Litere;
secretar de stat la !Externe;
Lucrează în !Institut de cinci ani.
18. Scrierea cu literă mare III
3.Se scrie cu literă mare la iniţială numai primul element din numele propriicompuse care reprezintă !denumirile organismelor de conducere şi ale compartimentelor din instituţii: Adunarea generală a Academiei Române, Catedra de limba română, Comisia de cultivare a limbii a Academiei Române, Compartimentul/Sectorul de limbi romanice, Direcţia, Secretariatul, Secţia de filologie şi literatură a Academiei Române, Serviciul de contabilitate.
19. Scrierea cu literă mare IV
4. Se pot scrie cu literă mare unele cuvinte (care, de obicei, se scriu cu literă mică) în semn de cinstire:
Soldatul Necunoscut;
Slavă Ţărilor Române!
(darţările române, pentru că nu a fost niciodată numele unui stat).
1. adjectivele (şi adverbele) compuse nesudate cu structura adverb (invariabil!) + adjectiv (eventual provenit din participiu), când compusul prezintă o diferenţă de sens faţă de cuvintele de bază: *bine-credincios, !bine-crescut „cuviincios”, !bine-cunoscut „celebru”, !bine-venit „oportun, agreat”.
Îmbinările cu o structură şi o componenţă asemănătoare se scriu într-un cuvânt când sunt compuse sudate (binecuvâtat) şi separat când sunt grupuri de cuvinte care îşi păstrează fiecare sensul (*bine crescut „dezvoltat bine”, bine cunoscut „ştiut bine”, bine mirositor, bine venit „sosit cu bine”).
21. Scrierea cuvintelor compuse II
2. Se scriu cu cratimă şi:
- substantivele compuse cu unitate semantică şi gramaticală mai mică decât a celor scrise într-un cuvânt (şi, eventual, cu articulare şi flexiune şi la primul element), ca:
[1] În actele normative, numele de funcţii compuse cu şef sunt scrise în cuvinte separate.
22. Scrierea cuvintelor compuse III
3. !Se generalizează scrierea cu cratimă a compuselor nesudate care denumesc substanţe chimice, specii de plante sau animale (cu nume ştiinţifice diferite) ş.a.:
Se scriu însă separat sintagmele care nu denumesc specii distincte: peşte de apă dulce, peşte de mare etc.
23. Scrierea cuvintelor compuse III
Se scriu într-un cuvânt şi:
adjectivele compuse cu structura adjectiv + vocala de legăturăo + adjectiv, care exprimă o unitate:
!cehoslovac „din fosta Cehoslovacie”, sârbocroat (de ex. limba sârbocroată).
Dar se scriu cu cratimă *ceho-slovac „dintre Cehia şi Slovacia”,*sârbo-croat „dintre sârbi şi croaţi”.
24. Scrierea cuvintelor compuse III
Se scrie într-un cuvânt şi
adv. !odată „cândva (nu numai în trecut, dar şi !în viitor), imediat, în sfârşit” (A fost odată; O să-ţi spun eu odată; Taci odată; Odată terminată treaba, a plecat; *odată şi odată), inclusiv în locuţiunile
odată ce „după ce, din moment ce”şi
odată cu „în acelaşi timp cu”.
Dar se scriu separat
o dată subst. fem. (o dată memorabilă) şi
num.: o dată pentru totdeauna; numai o dată în viaţă; Te mai rog o dată; o dată la două luni.
25. Scrierea cuvintelor compuse IV
!Se revine la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui !niciunulşi ale adjectivului pronominal corespunzător !niciun.
Pentru secvenţele în care nici şi un/unul/una/o şi formele lor flexionare sunt două cuvinte diferite, aparţinând unor părţi de vorbire distincte, se păstrează scrierea lor separat.
26. Scrierea cuvintelor compuse V
Argumente pentru scrierea niciun(ul) (1):
Scrierea nici un(ul) reprezenta singura excepţie în două privinţe:
a. era unicul pron./adj. pronominal redat grafic ca şi cum ar fi vorba de două cuvinte diferite şi nu de un cuvânt unic [1];
b. era singura combinaţie din seria celor formate din
nici + când, cât, cum, de cât, de cum, odată, o dată, odinioară, unde ş.a.
la care nu se făcea distincţie şi în scris între îmbinările libere (în care componentele îşi păstrează individualitatea şi sunt disociabile) şi cuvântul compus sudat (între ale cărui componente nu poate fi intercalat alt cuvânt), omofon cu ele.
[1] Succesiunea cel ce, considerată uneori pron. unic, este interpretată şi de noua „Gramatică a Academiei” (GALR, vol. I, p. 246) ca reprezentând două pronume, iar ceea ce are o situaţie specială, cf. GALR, vol. I, p. 284.
27. Scrierea cuvintelor compuse VI
Argumente pentru scrierea niciun(ul) (2):
Scrierea, după caz, a secvenţei nici + un(ul) etc. în două moduri, după cum este vorba de
un cuvânt unic
sau
de o îmbinare liberă,
se încadrează în aceeaşi serie cu scrierea secvenţelor nici + odată/o dată, la care şipână acum se distingea între:
niciodată adv. „în niciun moment”: „ Niciodată toamna nu fu mai frumoasă ...”
şi
nici odată [1] conj. + adv. „nici odinioară”: Ea nu mi-a plăcut nici odată, nu-mi place nici acum.
nici o dată conj. + num. adverbial „nici o singură dată”: Nu e adevărat, el n-a tras la poartă nici o dată, nici de mai multe ori.
[1] Caracterul accentuat în frază este aici marcat convenţional prin sublinierea cuvântului în cauză
28. Scrierea cuvintelor compuse VII
Argumente pentru scrierea niciun(ul) (3):
Într-o situaţie asemănătoare cu succesiunile nici + un(ul) se află şi fiecare, oarecare, oricine ş.a. şi, respectiv, fie care, oare care, ori cine (între care se poate intercala uneori adv. numai),care se scriau şi până acum în două moduri:
fiecarepron. nehot.: Poate să vină fiecare, dar
fie careconj. + pron. rel.: Să vină fie care vrea, fie care poate;
oarecare adj. nehot.: Un oarecare ziarist a făcut această afirmaţie inexactă, dar
oare adv. + carepron./adj. rel.: Oare care(ziarist) a făcut această afirmaţie inexactă?
oricinepron. nehot.: Poate să vină oricine,dar
ori cineconj. + pron. rel.: Să vină ori cine vrea, ori cine poate.
.
29. Scrierea cuvintelor compuse VIII
Argumente pentru scrierea niciun(ul) (4):
Tot atât de normal este să distingem şi între pron./adj. nedisociabil niciun(ul) şi combinaţiile libere în care nici este accentuat în frază şi în care se poate intercala, de ex., adv. măcar:
niciunulpron. neg. „nimeni”: N-a venit niciunul, dar
nici unul conj. + pron. nehot.: N-a venit nici unul, nici altul;N-a venit nici unul, nici celălalt;
niciunadj. pron.negativ: N-are niciun prieten, dar
nici un adv. + art. nehot. (El nu e nici un duşman, dar nici un prieten) sau conj. + num. (Mă confundaţi, eu nu am nici [măcar] un frate, nici doi/nici mai mulţi).
5. Combinaţiile în care apar secvenţele omofone care trebuie scrise în continuare separat apar mult mai rar decât pron./adj. şi mai ales în structuri binare, în care un(ul) se opune altui pron. nehot. (altul, celălalt), respectiv altui num. (doi etc.)sau unei construcţii cu sens numeric (mai mulţi etc.).
6. Scrierea niciun(ul) reflectă şi paralelismul cu pron./adj. cu o componenţă relativ asemănătoare vreun(ul), scris şi până acum într-un cuvânt.
7. Grafia niciun prezintă şi avantajul de a corespunde pronunţării adjectivului, care este [ničun].
8. Ea uşurează recunoaşterea de către elevi, în texte scrise, a pron. / adj. în cauză.
9. Acestă grafie a fost adoptată şi de noua „Gramatică a Academiei” [1],fiind în concordanţă cu interpretarea gramaticală dată şi până acum.
10. Grafia adoptată respectă şi paralelismul grafic cu celelalte limbi romanice în care există pronume cu o structură asemănătoare: it. nessuno, sp. ningún.
[1] GALR, vol. I, p. 269.
31. Scrierea locuţiunilor
Deoarece nu pun alte probleme decât cele generale, precum şi ale componentelor lor, multe locuţiuni nu au fost incluse în DOOM1 [1] , iar în DOOM2 s-a adăugat un număr restrâns.
Se scriu în cuvinte separate, ca şi până acum.
Ex. de locuţiuni introduse în DOOM2 sau cu modificări: !băgare de seamă „atenţie”, *chit că, !cu bună ştiinţă, *de bunăvoie „benevol”, *de jur împrejurul, !de prim rang „de calitatea întâi”;!Doamne fereşte; !Domnia Lui, !Excelenţa Sa, !Înalt Preasfinţia Voastră, *în ciuda, *în jur „în preajmă”, *în jur de „aproximativ”, *în jurul, *în locul, !Măria Ta; *până ce, *până să.
Din punctul de vedere al scrierii ca locuţiuni nu sunt semnificative situaţiile în care unele elemente din componenţa lor se scriu cu cratimă din motive fonetice – todeauna (de-a berbeleacul, !dintr-odată) sau acidental, pentru a reda rostirea lor în tempo rapid(*aşa şi aşa/aşa şi-aşa) – sau pentru că sunt cuvinte compuse (!de (pe) când Adam-Babadam).
[1] În DOOM1, locuţiunile substantivale şi cele pronominale sunt interpretate ca grupuri de cuvinte.
32. Scrierea grupurilor de cuvinte
Deoarece nu pun alte probleme decât cele generale, precum şi ale componentelor lor, multe grupuri de cuvinte – interpretate uneori şi ca locuţiuni – nu au fost incluse în DOOM1, în DOOM2 adăugâdu-se un număr restrâns.
Se scriu în cuvinte separate, ca şi până acum.
Ex. de grupuri introduse în DOOM2 sau cu modificări:
- !de mâncat (a da de mâncat; De mâncat, aş mânca); !după prânz.
Dar se scriu într-un cuvânt/cu cratimă compusele cu o structură asemănătoare: demâncare, demâncat „mâncare”, după-amiază, după-masă „a doua parte a zilei”.
- !apă de colonie, *apă minerală, *apă plată, *bună dimineaţa (formulă de salut), *bună stare „stare bună”.
Grupurile relativ stabile de cuvinte se deosebesc de cuvintele compuse cu structură şi componenţă asemănătoare, în care elementele componente nu-şi păstrează sensul de bază şi nu corespund realităţii denumite şi care se scriu fie cu cratimă (!bună-dimineaţa „plantă”), fie într-un cuvânt:bunăstare „prosperitate”.
33. Despărţirea în silabe şi la capăt de rând [1]
I. Despărţirea grupurilor de cuvinte
1. Pentru păstrarea unităţii lor, nu se despart la sfârşit de rând, ci se trec integral pe rândul următor !numele proprii de persoane: Abd el-Kader, Popescu (nu: Abd el-|Kader/Abd el-Ka-|der, Po-pescu/Popes-cu).
2. !Se tolerează plasarea pe rânduri diferite a abrevierilor pentru nume generice şia numelor proprii din denumirile unor instituţii, indiferent de ordine: şi!F.C. |Argeş, !RA |„Monitorul Oficial”, !SC |Severnav SA (ca şi în scrierea completă:Fotbal|Club|Argeş etc.), ca şi Roman |S.A., SC Severnav |SA.
[1] Atunci când utilizarea cratimei ar putea produce confuzii, ca semn despărţitor se foloseşte aici, convenţional, bara verticală.
34. II. Despărţirea cuvintelor la capăt de rând
!Regula generală şi obligatorie a despărţirii cuvintelor la capăt de rând, valabilă atât pentru despărţirea după pronunţare, cât şi pentru despărţirea după structură, este interdicţia de a lăsa la sfârşit sau la început de rând o secvenţă care nu este silabă (chiar dacă include o vocală propriu-zisă, cum prevedea DOOM1, care era mai puţin restrictiv).
Excepţie:grupurile ortografice scrise cu cratimă (dintr-|un, într-|însa), la care se recomandă însă, pe cât posibil, evitarea despărţirii.
35. !Normele actuale [1] prevăd despărţirea la capăt de rând după pronunţare.
Este acceptată şi despărţirea după structură, însă cu unele restricţii faţă de DOOM1.
Ca urmare, în dicţionar s-a inversat ordinea de preferinţă a celor două modalităţi de despărţire la capăt de rând pentru cuvintele (semi)analizabile (compuse sau derivate cu prefixe şi cu unele sufixe): prima este indicată despărţirea după pronunţare, iar pe locul al doilea despărţirea anumitor secvenţe după structură.
Cel care scrie are astfel libertatea, atunci când nu este sigur de structura morfologică a unui cuvânt, să-l despartă după pronunţare (omo-nim) saudupă structură (om-onim), ori, dacă despărţirea după pronunţare (ca în pos-tuniversitar) i se pare şocantă, să despartă cuvântul după structură (post-universitar) sau în alt loc, în funcţie de spaţiu (postu-niversitar, postuni-versitar, postuniver-sitar, postuniversi-tar).
[1] Despărţirea după pronunţare prezintă şi avantajul că pentru ea se pot stabili reguli mai generale decât pentru despărţirea după structură şi în parte formalizabile. Cf. şi Dicţionarul general de ştiinţe ale limbii, 1997, s.v. silabaţie: „Regulile morfologice nu sunt obligatorii” [subl. ns. I. V.-R.] .
36. Nu trebuie trecută pe rândul următoro singură vocală,
această despărţire fiind neeconomică (cratima ocupă tot atâta spaţiu cât şi o literă).
S-a păstrat recomandarea simetrică din DOOM1 de a se evita şi lăsarea pe primul rând a unei singure vocale, puţin elegantă şi putând crea probleme de înţelegere:
De ex., despărţirea ubicu-u nu are sens;
este de evitat şi despărţirea u-bicuu, cea mai adecvată fiind despărţirea ubi-cuu.
În DOOM2 s-a păstrat totuşi prezentarea din DOOM1, considerându-se că este util să se pună în evidenţă şi asemenea silabe, dar numai pentru a consemna structura silabică a cuvântului şi a oferi astfel indicii privind pronunţarea, respectiv redarea în scris a silabisirii din rostirea sacadată:absorbţi-e, o-monim,sublini-a, ubicu-u.
37. Se pot despărţi şi după structură cuvintele (semi)analizabile:
[1] Din cuvinte întregi, elemente de compunere sau fragmente de cuvinte dintre care cel puţin unul există independent şi cu un sens care corespunde celui din compus.
38. !Nu se mai admit despărţirile după structură care
1. ar conduce la secvenţe care nu sunt silabe, ca în
artr-algie,
într-ajutorare, nevr-algic
sau
2. ar contraveni pronunţării, ca în apendic-ectomie [apendičectomie], laring-ectomie [larinğectomie].
39. !Pentru cuvintele ale căror componente sunt neînţelese/neproductive în limba română
2. evitarea despărţirii, dacă aceasta ar presupune lăsarea unei singure litere la sfârşit de rând: !abrupt, !obiect.
40. !Lacuvintele scrise (obligatoriu sau facultativ) cu cratimă/linie de pauză
se admite şi despărţirea la locul cratimei/liniei de pauză, atunci când spaţiul nu permite evitarea ei. Este vorba de:
1. cuvinte compuse/derivate şi locuţiuni: aducere-|aminte;
2. !împrumuturi la care articolul şi desinenţele se leagă prin cratimă: flash-|ul;
3. grupuri ortograficescrise cu cratimă: ducându-|se, chiar când rezultă secvenţe care nu sunt silabe: dintr-|un (cazuri în care se recomandă însă evitarea despărţirii);
4. cuvinte compusecomplexe: americano–|sud-coreean sau americano–sud-|coreean.
41. Câteva norme morfologice 1. Adjectivul
1.1. La unele adj. neologice se admit la fem. forme cu şi fără alternanţa o– oa, în ordinea de preferinţă !analoagă/analogă, !omoloagă/omologă (în timp ce la altele nu admite forme cu oa:barocă, echivocă).
1.2. Adj. care se folosesc numai pentru subst. neutre nu mai sunt considerate, ca în DOOM1, „neutre[1] , ele având la sing. formă de !masc., iar la pl. (dacă au pl.), formă de fem.: (metal) !alcalino-pământos, (barometru) ! aneroid, (foc) ! bengal, (substantiv) ! epicen.
[1] Cf. şi GALR I, p. 148.
42. Locuţiuni adverbiale
Deoarece locuţiunile adverbiale nu cunosc categoria numărului, loc. adv.
!altă dată nu are plural,
!alte dăţi fiind o locuţiune distinctă.
43. Articolul
1. Art. hot. enclitic (sing. şi pl.) se leagă cu cratimă:
1.1. în împrumuturile a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare: !bleu-ul[blö|ul];
1.2. în împrumuturile care au finale grafice neobişnuite în limba română: !dandy-ul(nu dandiul), dandy-i [1]; *gay-ul, gay-i; !hippy-ul, hippy-i; *party-ul;*playboy-ul, playboy-i; *story-ul, story-uri.
2. !Se recomandă ataşarea fără cratimă a art. la împrumuturile – chiar nedaptate sub alte aspecte – care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în româneşte: *gadgetul [gheğetul], *itemul [itemul],!weekendul [uĭkendul].
[1] Dar derivatul dandism, nu dandysm.
44. Numeralul
!Se acceptă la femininul nearticulat al numeralului ordinalîntâi postpus substantivului şi forma întâia: clasa întâi/!întâia.
45. Pronumele
!În construcţiacu prepoziţia de (care şi-a pierdut sensul partitiv „dintre”, dobândind sensul „de felul”) + pron. pos./pers. în gen., se admite, pe lângă pl., şi sing.: !un prieten de-al său/ de-ai săi/de-al lui/de-ai lui.
46. Substantivul
1. Substantivele la care există ezitare în ce priveşte apartenenţa de gen se află în una din următoarele trei situaţii:
1.1. cuvinte de genuri diferite specializate pentru sensuri sau domenii diferite:
!basc2/bască1 „beretă”!basc3 „adaos la îmbrăcăminte”, bască2 „albie; lâna tunsă de pe o oaie; bluză; vestă”, bască3 „limbă”
!colind1 „colindat”, colind2/colindă „cântec”
!virus (de calculator) masc., !virus „ agent patogen” masc./neutru
zăloagă „semn de carte, capitol”, !zălog1 „arbust”, !zălog2 „garanţie”
1.2. ambele admise ca variante literare libere:*item masc. (pl. itemi)//neutru (pl. *itemuri/iteme)
1.3. un singur gen admis în norma academică actuală:
!astru masc.
!cleşte masc., cu pl. (doi) cleşti, nu (două) cleşte
!foarfecă fem.
mass-media fem. sg. (!~ actuală), cu gen.-dat. art. !mass-mediei(prin intermediul ~)[1] [1] Împrumutat din engleză, unde numai partea a doua provine, la rândul ei, din latină; cf. forma, precum şi trecerea unor substantive latineşti neutre pl. la origine la fem. sg., cf. supercilia > sprânceană.
47. S-au admis noi singulare
1. cele pe care unele subst. fem. cu rădăcina terminată în-lşi pl. în -e şi le-au creat după modelul sofa, sofale; cafea, cafele:
!bretea „fâşie de susţinere la îmbrăcăminte; ramificaţie rutieră”, !sanda,
nu bretelă cu aceste sensuri, sandală
2. !cârnat, nucârnaţ [1]
[1] Deşi cârnaţ este forma etimologică, cârnat se explică prin tendinţa distingerii între sg. şi pl.
48. S-au acceptat noile forme nearticulate
pe care şi le-au creat unele subst. fem. terminate în limba de origine în -a sau -ia:
!cariocă
!leva/levă
!nutrie
49. gen.-dat. sg.
Unele subst. fem. omonime la nom.-ac. sg. au gen.-dat. sg. diferit:
!maică1 „călugăriţă”, g.-d. art. maicii, pl. maici;
!maică2 „mamă”, g.-d. art. maicei/maicii/maichii, pl. maice/maici
50. La unele nume proprii
s-au admis variante de flexiune: !Ilenei/Ileanei.
51. La unele subst. fem. şi neutre la care seezită cu privire la forma de pl. (la fem. şi de gen.-dat.sg. neart.) – în -e sau -i şi, respectiv, în-uri/-e –,
opţiunea normei actuale este una din următoarele:
1. ambele forme sunt admise ca variante literare libere, cu preferinţă pentru una dintre ele (indicată prima în Dicţionar), schimbarea constând în acceptarea formelor în -i la fem.:
!coarde/corzi(ca în DOOM1 râpe/râpi)
!găluşte/găluşti
!căpşuni [1] „fructe”/căpşune
!cireşi „fructe”/cireşe
(NB Nu există decât plurale în -i atât pentru numele de fructe, cât şi pentru cele ale pomilor sau tufelor corespunzătoare în cazul lui fragi, gutui, lămâi, nuci, piersici, rodii)
!coperţi/coperte
!niveluri/nivele„înălţime, stadiu, treaptă” (ca în DOOM1 tuneluri/tunele)
[1] Şi în Îndreptar, căpşună are pluralul căpşuni.
52. 2. se admite o singură formă de pl.
la unele subst. fem. (se păstrează monede, dar se acceptă numai !băşini, !gagici, !poieni,!remarci,!ţărănci, !ţigănci)
şineutre precum!seminare (seminarii nemaiavând sprijin într-un singular în -iu).
NB Formele de pl. şi de gen.-dat. sg. ale multor subst. fem. au evoluat de la desinenţa -e la -i, pl. ca boale, lampe, limbe, roate, strade, şcoale ş.a. supravieţuind, eventual, numai în expresii (a băga în boale, a merge ca pe roate), dar fiind înlocuite în uzul general prin boli, lămpi, limbi, roţi, străzi, şcoli.
53. La împrumuturile recente
s-au adoptat soluţii diferite:
1. folosirea aceleiaşi forme la sg. şi pl.: !dandy, *gay, !hippy, !peso, *playboy;
2. încadrarea în modelul substantivelor româneşti, prin formarea pl.:
2.1. la masc. – cu desinenţa -i, eventual cu altenanţele fonetice corespunzătoare: *adidaşi,*bodyguarzi/bodigarzi, *brokeri, *dealeri, *rackeţi (ca în DOOM1 boşi);
2.2. la neutre, în general cudesinenţa -uri, legată
2.2.1.direct (fără cratimă) la cuvintele care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în româneşte:*gadgeturi [gheğeturi], *trenduri[trenduri],!weekenduri [uĭkenduri]);
2.2.2. prin cratimă la cuvintele a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare (!bleu-uri[blöuri], show-uri[şouri]) sau care au finale grafice neobişnuite la cuvintele vechi din limba română: *party-uri, *story-uri.
54. Verbe
1. S-au modificat unele forme flexionare:
- verbe conjugate cu sau fără -ez, -esc:
a absolvi, inclusiv cu sensul „a termina un an/o formă de învăţământ”, se conjugă fără -esc: ! (să)absolv (nu (să) absolvesc);
a decerna se conjugă cu -ez: (să) ! (să)decernez (nu (să) decern);
- alte modificări punctuale:
acontinua are la ind. şi conj. prez., pers. I sg., forma (eu) (să) !continui (nu(eu) (să) continuu);
a mirosi are la ind. prez., pers. a III-a pl., forma !(ei) miros (nu(ei) miroase)
2. !Formele fără -ră- la ind. m.m.c.p. pl. sunt considerate învechite.
55. Alte intervenţii în dicţionarul propriu-zis
1. S-au adăugat cca 2.500 de cuvinte:
1.1. împrumuturi din latină şi din diverse limbi moderne, (re)intrate în uz, majoritatea din engleză: *advertising, *airbag etc.;
1.2. cuvinte existente mai de mult în limba română, dar care, din diverse motive, lipseau din DOOM1 (unele formate sau devenite uzuale după elaborarea acestuia):
- adjective: *aeroportuar, *alb-argintiu, *alb-negru,*anglo-normand, *autocopiativ; *heliomarin,*neoliberal, *proamerican, *sociocultural, inclusiv adjective invariabile ca *extra, *super, *ultra;
- substantive şi adjective derivate de la nume de locuri româneşti (*albaiulian, *negruvodean), de la nume de ţări (*srilankez) şi alte derivate care pun probleme (*shakespearian dar, eventual, şi shakespeare-ian);
- substantive şi adjective reprezentând dublete ale unor cuvinte existente în DOOM1: *compleu „costum”, *emisie, *frecţie, *mental, *ocluzie, *papua, *repertoar – alături de complet (de judecată), emisiune, fricţiune, mintal, ocluziune, papuaş, repertoriu;
- verbe:*a accesa, *a se autoacuza, *a exînscrie, *a tracta;
- adverbe compuse absente din DOOM1: *alaltăieri-dimineaţă, *mâine-dimineaţă; *azi-mâine;
- prepoziţia compusă *à la;
1.3. cuvinte provenite din abrevieri: *ADN;
1.4. nume proprii cu care trebuiau puse în legătură substantive comune înregistrate în dicţionar: *Acropole faţă deacropolă;
1.5. grupuri de cuvinte omofone cu cuvinte compuse: *de sigur, *după masa ..., *fie cum etc.
56. S-au modificat alte recomandări ale DOOM1 privind:
1. scrierea şi/sau pronunţarea unor împrumuturi:
dumping, antidumping [(anti)damping], nu [(anti)dumping];
categoria împrumuturilor de tip englez formate cu -men: !congresmen, pl. congresmeni; !tenismen, pl. tenismeni (şi!tenismenă)etc.;
2. unele forme flexionare:
adj., s.f. !vagaboandă, nu vagabondă
57. s-au admis unele variante literare libere:
!becisnic/bicisnic
!cearşaf/cearceaf
!corijent/corigent şi familia
!delco/delcou
!diseară/deseară
!fierăstrău/ferăstrău şi familia
58. S-au eliminat unele forme sau variante, recomandându-se (numai)
!acciză, nu acciz
!astereală, nu astăreală
!astm, nu astmă
!azi-noapte, nu as-noapte
!carafă, nu garafă
!chermeză, nu chermesă
!chimioterapie, nu chemoterapie
!container, nu conteiner
!crenvurst, nu crenvurşt
!a dăula, nu a dehula
!de-a-ndăratelea,
nu de-a-ndăratele
!a dispera, nu a despera
!fiică, nu fiică [fĭică]
!a fonda, nu a funda
59. Alte modificări
5. s-a admis existenţa la unele nume de plante, animale, dansuri populare, jocuri ş.a. a formei neart. şi a flexiunii: abrudeanca (dans), !neart. abrudeancă, g.-d. art. abrudencii;
6. s-au considerat formal articulate şi de genul masc. (nu neutru, cum este cuvântul de bază) numele de plante sau de animale compuse (care nu pot fi neutre) de tipul !acul-doamnei (plantă), !degeţel-roşu;
7. epitetele referitoare la persoane au fost considerate de ambele genuri, nu numai masc.: !bâlbâilă s. m. şi f.;
8. s-a admis existenţa unor forme de sing. la unele nume de popoare vechi, de specii animale şi vegetale ş.a.: !acantacee;
9. s-a considerat că subst. provenite din verbe la supin nu au în general pl. şi s-au tratat separat locuţiunile formate de la ele:
ales s. n.; alese (pe ~) loc. adv.;
10. s-a schimbat încadrarea lexico-gramaticală a unor cuvinte: compusele *bun-platnic şi *rău-platnic (considerate, probabil, de autorii DOOM1 îmbinări libere), !uite devenit interj., nu formă verbală.
Gramatica limbii române
Conf. univ. dr. MIHAELA GHEORGHE
Universitatea “Transilvania” Braşov
GRAMATICA LIMBII ROMÂNE
Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2005
odescriere actualizată sub două aspecte:
odescriere actualizată sub două aspecte:
evoluţia limbii
evoluţia cercetării gramaticale
structura gramaticală a limbii române actuale între sistemşi discurs.
structura gramaticală a limbii române actuale între sistemşi discurs.