Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

Seria: BISERICA

Titlu: UN VAS PENTRU DUMNEZEU

Lecţia – 2
Dacă nu vom înţelege Biserica din perspectiva lui Dumnezeu, vom continua să fim confuzi şi ineficienţi. Citim 2 împăraţi 2:19-22 (19) "Oamenii din cetate au zis lui Elisei: “Iată, aşezarea cetăţii este bună, după cum vede domnul meu; dar apele sunt rele, şi ţara este stearpă. (20) El a zis: aduceţi-mi un blid nou şi puneţi sare în el.” Şi i-au adus. (21) Apoi s-a dus la izvorul apelor, şi a aruncat sare în el, şi a zis: “Aşa vorbeşte Domnul: vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte, nici sterpiciune.” (22) Şi apele au fost vindecate până în ziua aceasta, după cuvântul pe care îl rostise Domnul.” Venim acum la o analiză mai profundă a naturii şi funcţiei acestui vas special al lui Dumnezeu, Biserica Dumnezeului Celui Viu.

Este o mare diferenţă între oamenii care lucrează fără o stare de mulţumire, fără plăcere şi cei constrânşi la lucru de primirea unei viziuni divine - aceasta este rezultatul atingerii inimii noastre de către Dumnezeu, provocând o pasiune nouă în noi. Această puternică dorinţă interioară şi-a găsit expresia cu mult timp în urmă. Psalmul 137:1, 2, 4-6 spune: "Pe malurile râurilorBabilonului şedeam jos şi plângeam, când ne aduceam aminte de Sion. (2) În sălciile din ţinutul acela ne atârnasem harfele. (4) Cum să cântăm noi Domnului pe un pământ străin? (5) Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei! (6) Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!” Implicaţiile acestui sentiment adânc au fost cristalizate în scopul divin al Creatorului, din veşnicie. Lucrul cel mai înalt în inima lui Dumnezeu, în care vor fi adunate toate interesele celor care sunt una cu Domnul, este prezentat prin ceea ce noi cunoaştem ca fiind casa lui Dumnezeu.

Când vorbim despre lucrul suprem, ne referim la ceea ce trebuie să fie împlinirea veşnică a tuturor metodelor şi mijloacelor divine. Lucrul cel mai important, primul şi ultimul, este închinarea şi glorificarea lui Dumnezeu în întreg universul. Acest factor va influenţa tot ceea ce eu vă voi spune. Când suntem întrebaţi care sunt liniile şi subiectele majore ale revelaţiei divine ale Scripturii, vom răspunde cu adâncă convingere că ele sunt: persoana Domnului Isus Hristos, crucea Sa, moartea, îngroparea şi învierea Sa, Biserica sau Casa Domnului, a doua venire a lui Hristos şi cetatea lui Dumnezeu. Mai există şi alte subiecte, dar acestea sunt fazele majore, celelalte sunt mai degrabă aspecte ale temelor menţionate mai sus. Nu încape discuţie că persoana lui Isus Hristos, ca Dumnezeu întrupat, reprezintă suma tuturor revelaţiilor legate de acest subiect. Este nevoie de lucrarea crucii pentru a înţelege complet valoarea acestei manifestări supreme. Doar biserica poate să găzduiască întregul conţinut al acestei manifestări. Doar cetatea poate defini natura acestei manifestări în a-i conduce pe oameni la aprecierea persoanei Domnului Isus.

Dumnezeu începe cu crucea. Dacă Casa este Casa Fiului divin, iar cetatea este cetatea marelui Rege, atunci casa şi cetatyea se bazează pe cruce. Nu este nimic altceva decât ceea ce vine de la Dumnezeu. Mai departe, dacă atât casa cât şi cetatea sunt pentru slava lui Dumnezeu, în Hristos şi lauda Sa universală, atunci crucea reprezintă natura laudei şi drumul către slavă, deoarece crucea îndepărtează tot ceea ce nu este din Dumnezeu. Pentru a fi mai exact, dacă Domnul a avut în intenţia Sa un popor pentru slava Sa, prin care Fiul Său să fie revelat, atunci acest popor este în esenţa sa un popor al altarului, adică mort faţă de lume. Aceasta cred eu că este tema centrală a Scripturii: crucea este elementul central, recunoaşterea drepturilor veşnice ale lui Dumnezeu. La cruce şi în cruce, toate drepturile lui Dumnezeu din veşnicie sunt recunoscute şi înţelese.

Acesta este punctul central al Calvarului. Dumnezeu are drepturi. Drepturile lui Dumnezeu constau în faptul că tot universul trebuie să-I dea Lui închinare totală, fără a o împărţi cu altcineva şi fără rezerve, confirmarea faptului că toate lucrurile sunt ale Lui şi că nimeni şi nimic nu are nici un drept înaintea Lui. Aceste fapte sunt însumate în persoana lui Isus. El însumează în propria Sa persoană toate drepturile lui Dumnezeu, oferindu-se pe Sine însuşi în toată măreţia a cine şi a ceea ce este El, pentru că Dumnezeu are toate drepturile. Dumnezeu, prin Fiul Său, a creat întreaga lume pentru slava Sa. Duhul Sfânt a fost activ la crearea lumii pentru slava lui Dumnezeu, pentru ca întreg pământul să fie plin de slava Sa. Duhul Sfânt a fost agentul activ în răscumpărarea întregii lumi pentru slava lui Dumnezeu.

Măreaţa cântare a celor răscumpăraţi, atunci când lucrarea de la Calvar va fi încheiată, poate fi sintetizată astfel: "...ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, de orice popor şi din orice neam.” (Apocalipsa 5:9). Vedem, deci, că răscumpărarea este la Dumnezeu; ea restaurează drepturile lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt este agent activ în această lucrare de răscumpărare. El este agentul acestei lucrări de răscumpărare care are ca obiectiv slava lui Dumnezeu. închinarea, în toată adâncimea şi plinătatea sa, este, deci, cuvăntul-cheie. Acest lucru poate fi văzut foarte clar la marea sa încununare, când Iui Dumnezeu i se va închina întregul univers şi cântece de laudă şi închinare vor izbucni de pretutindeni, toţi cei o sută patruzeci şi patru de mii de aleşi din triburile lui Israel îl vor lăuda pe El. (Apocalipsa 7:4) O mare mulţime de oameni, pe care nimeni nu o poate număra, va cânta în cinstea lui Dumnezeu şi a Mielului. în Apocalipsa 7:9 este prezentată închinarea înaintea Fiarei şi aici este vorba despre o altă întronare.

Aceste două tronuri de închinare sunt prezentate în Apocalipsa. Cele două feluri de închinare sunt caracteristice timpului, nu eternităţii.

Închinarea la Fiară a luat naştere când Lucifer a emis pretenţii personale asupra reverenţei îngerilor din locurile cereşti. Când Satan a descoperit în inima lui mândrie, el a vrut să ia locul Celui Preaînalt şi să atragă către sine închinarea îngerilor. întregul său efort era pentru a atrage la sine slava ce i se cuvine lui Dumnezeu. Cum spuneam, cuvântul cheie este închinarea. Dorinţa lui Satan era să primească închinare. De atunci a început o altă închinare. Satan i-a atras după sine pe acei care au acceptat această închinare la el, îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia faţă de Dumnezeu şi care, urmându-1 pe Satan, sunt sub robia veşnică a întunericului. (Iuda 6) Fiind aruncat pe pământ, Satan s-a luptat pentru a uzurpa locul lui Dumnezeu în închinarea creaţiei terestre. A reuşit în această încercare, prin biruinţa asupra omului şi consimţământul acestuia, devenind astfel dumnezeul acestui veac, prinţul lumii acesteia. Cele două sisteme de închinare au devenit reale.

De la căderea sa Satan a pus bazele unui sistem de închinare prezent de-a lungul întregii istorii a omenirii. Oricând şi oriunde drepturile lui Dumnezeu erau recunoscute prin jertfa, Satan a încercat să se interpună în acea închinare. În momentul în care Abel a recunoscut dreptul lui Dumnezeu şi a ridicat un altar în cinstea Sa, forţa răului a venit împotriva mărturiei sale. Ucigaşul a venit să se împotrivească, să distrugă mărturia, folosindu-1 pe Cain ca instrument al său. Cain, de asemenea, a ridicat un altar, pretinzând în mintea sa întunecată că se închină lui Dumnezeu, dar închinarea lui nu a fost primită de Dumnezeu. Folosindu-se de această situaţie, Satan a stârnit sentimentele de gelozie şi mândrie, iar Cain a devenit astfel un instrument împotriva închinării lui Dumnezeu. Tactica lui Satan a pătruns adânc. El ştia ce face. Printr-o altfel de închinare, el reuşeşte să se împotrivească recunoaşterii drepturilor divine ale lui Dumnezeu, ale adevăratei închinări la Dumnezeu şi, de la Abel încoace, acest lucru poate fi remarcat mereu. De aceea idolatria este atât de urâtă de Dumnezeu.

Crucea Domnului Isus Hristos este răspunsul la această problemă. Prin Duhul veşnic, Hristos a oferit o soluţie la Calvar. La Calvar a fost mai mult decât problema “omului vechi” de care Isus a trebuit să se ocupe. Hristos a luptat pentru tronul lui Dumnezeu. Pentru slava eternă şi universală a lui Dumnezeu, Isus s-a luptat la Calvar. El a confruntat toate lucrurile şi pe oricine s-a împotrivit autorităţii divine, a ieşit victorios asupra lor, a consolidat drepturile eterne ale lui Dumnezeu în propria Sa persoană, pentru totdeauna. Fără urmă de îndoială, Dumnezeu va primi slava universală ce I se cuvine Lui, iar gloria Sa va umple întreg universul. Isus Hristos este în prezenţa lui Dumnezeu, biruitor asupra oricărui lucru care este împotriva tronului lui Dumnezeu. Acest lucru are o importanţă imensă. El a spus: "Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Evrei 9:7) Când vorbim despre a cunoaşte şi a face voia lui Dumnezeu, să ne ajute Domnul pe fiecare dintre noi să înţelegem semnificaţia acestui lucru. Voia lui Dumnezeu nu înseamnă nimic altceva decât că Dumnezeu va primi gloria Sa universală şi că El va fi obiectul central al întregii închinări din univers. Cei ce înţeleg profunda semnificaţie a crucii - care este voia lui Dumnezeu - se vor confrunta cu asaltul răzbunător al lui Satan. Vă miraţi de ce Satan urăşte crucea? Vă miraţi de ce el vrea ca lucrarea crucii să fie lăsată deoparte? Vă miraţi de ce azi se predică atât de puţin mesajul crucii? Am putea noi să nu vedem că acei ce pătrund înţelesul spiritual al lucrării crucii vor intra în conflict cu întreg sistemul antagonist al diavolului?

Îl putem vedea pe Abel în cel mai timpuriu şi simplu model al crucii. Când el a intrat în relaţie cu Dumnezeu, pe baza sângelui, a jertfei, a altarului, automat a intrat în confruntarea cu Satan. Duhul Sfânt a spus prin Ioan, despre Cain, că el a fost "de la Cel Rău”. (1 Ioan 3:12) La fel s- a întâmplat cu Avraam, cu Iosif, cu Moise şi acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul Esterei. Povestea lui Daniel este acelaşi lucru: doi dumnezei - dumnezeul instituit de Nebucadneţar şi DUMNEZEU, întrebarea era: cui să te închini? Daniel nu a ezitat nici un moment. Decizia lui a fost clară: "Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji DOMNULUI.” (Iosua 24:15) Numai lui Iehova! Decizia luată de Daniel l-a adus în conflict cu puterea din spatele sistemului religios al lumii, iar Daniel a trebuit să plătească preţul. Ne confruntăm azi cu efortul absolut al Satanei. Chiar de la naşterea lui

Isus, Satan a ştiut cine era Acesta. Încercarea sa de a-1 omorî chiar atunci a dus la uciderea a mii de prunci. El va ucide o întreagă mulţime doar pentru a ajunge la unul singur! După această încercare iniţială, nu ştim despre vreun alt efort al vrăjmaşului îndreptat împotriva lui Isus decât atunci când El a trecut graniţa vieţii personale şi a intrat în slujirea publică. Apoi, imediat El s-a întâlnit cu vrăjmaşul. Şi care a fost atunci întrebarea? "Dacă mi te închini mie...” (Matei 4:9) Satan doreşte închinare mai mult decât orice.

El a fost trădat de îndată şi acest lucru l-a condus la cruce. "Dacă vrei să mi te închini...” Acest lucru se poate face în multe moduri. Satan doreşte o aprobare, o recunoaştere asupra unor drepturi din univers. Dar Isus niciodată nu a recunoscut aceste drepturi ca fiind ale nimănui decât ale lui Dumnezeu. Isus a refuzat să recunoască aceste drepturi ca fiind ale Satanei, tot aşa cum Mardoheu a refuzat să recunoască dreptul lui Haman. Unul din cele mai frumoase lucruri din cartea Esterei este următorul: deşi Haman pretindea că este cineva (el câştigase puterea şi toţi i se închinau lui), totuşi Mardoheu a refuzat să recunoască gloria lui Haman. El l-a ignorat pe Haman şi gloria acestuia. Haman a spus: "eu sunt un om mare, am multă avere, mulţi copii, dar la ce bun toate acestea dacă există un om care nu recunoaşte toate acestea?” (Estera 5:9-15). Se adună nori de furtună. Acel singur om contează mai mult decât toţi ceilalţi şi, până nu este înlăturat, plinătatea vrăjmaşului este divizată. Acel Unul nu recunoaşte drepturile, lui Satan şi acest Unul este destinat să ruineze întunericul. Domnul Isus a împlinit acest lucru până la capăt, refuzându-i Satanei şi cele mai infime drepturi în acest Univers. Isus era acolo să-i conteste autoritatea, să câştige toate drepturile pentru Dumnezeu, în propria Sa persoană. Apoi, El însuşi a venit la tron cu aceste drepturi. Când El a terminat de făcut aceasta, acelaşi lucru continuă în biserică.

Aceasta continuă să fie una din problemele bisericii: închinători sau obiecte care primesc închinare sau are sau nu are duşmanul vreun colţ acolo? Numai Duhul Sfânt, în puterea lui Hristos cel Biruitor şi pe baza sângelui Său vărsat, poate tranşa această situaţie. Nu vorbim cu uşurinţă despre acest lucru. Noi vedem această chestiune ultimă cu o mare bucurie, dar recunoaştem că "...nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu - zice Domnul oştirilor!" (Zaharia 4:6) Dacă Domnul Isus a avut nevoie de Duhul veşnic ca să îl biruiască pe Satan, cu cât mai mult avem noi, biserica. Duhul Sfânt reclamă întotdeauna lucrarea crucii pentru activitatea Sa, dacă se are în vedere gloria lui Dumnezeu, deoarece crucea simbolizează nimicirea tuturor acelora care îi slujesc lui Satan. Ce anume din Cain a slujit scopurilor diavolului? Pofta, ambiţia personală, gelozia şi mândria! Acestea au lucrat la uciderea lui Abel - dar uciderea lui Abel a fost o expresie a urii faţă de Dumnezeu. Cain, ca instrument, a fost orb la această motivaţie mai adâncă a crimei. Ce anume i-a slujit Satanei, în viaţa lui Balaam? Lăcomia, pofta şi câştigul lumesc.

Crucea semnifică îndepărtarea prin nimicire a tuturor celor ce îi slujesc lui Satan şi este exprimată într-un cuvânt: EUL. Termenul mai direct este "firea pământească”. Unii oameni nu ştiu ce vrei să spui când vorbeşti despre firea pământească. Firea pământească este un alt termen pentru "eu”. "Eul” este un lucru foarte subtil. El include interesul propriu, înălţarea de sine, autoconservarea, autorealizarea, autoavansarea şi toate aspectele legate de influenţă, prestigiu şi aşa mai departe. Fazele "eului" sunt numeroase şi fiecare dintre ele îi slujeşte lui Satan. De asemenea, ele îl slujesc într-un alt sens, divizând drepturile lui Dumnezeu şi uzurpând locul lui Dumnezeu. De aceea, oriunde există o manifestare cât de mică a Eului, gloria lui Dumnezeu este umbrită, iar crucea trebuie aplicată. Dumnezeu nu aplică lucrarea crucii doar pentru că El vrea să ne smerească. Nu, ci ea are în vedere această măreaţă finalitate: gloria lui Dumnezeu. Oricând i se permite firii pământeşti să opereze în activitatea acestui vas al lui Dumnezeu, diavolul are drepturi, el primeşte acea închinare, iar gloria lui Dumnezeu păleşte. Crucea trebuie să fie centrul oricărui lucru. Un vas pentru Dumnezeu. Aceasta este dorinţa lui Dumnezeu. Acesta este tot scopul lui Dumnezeu, pentru că este intenţia finală a lui Dumnezeu.

Seria: BISERICA

Titlu: PRIN DUHUL MEU!

Lecţia – 3

După ce am văzut ce este Biserica şi ce a intenţionat Dumnezeu să fie ea, la fel ca Zorobabel, ne vom minuna şi noi cum pot fi posibile toate aceste lucruri, "...nici prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, zice Domnul." (Zaharia 4:6). Vom citi acum din Fapte 2:16-18, (16) “Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: (17) “în zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna peste Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri! (18) Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele, voi turna în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci.” La naşterea sa, Biserica a fost, în totalitate, un produs al Duhului Sfânt. Cuvântul spune că atunci când Duhul Sfânt va veni, oamenii vor visa visuri, vor avea vedenii, profeţii, etc. In textul nostru, Petru spune că astfel a vorbit prorocul Ioel: "voi turna din Duhul Meu peste orice făptură." Cu alte cuvinte, ungerea sosise, deci trebuiau să fie fii şi fiice ai bisericii care să demonstreze adevărul. În Zaharia 4: 1-6 vedem un tânăr, pe nume Zorobabel, pe care un înger îl trezeşte dintr-un somn adânc, şi îl întreabă: "... Ce vezi?” Iar Zorobabel îi răspunde: " un sfeşnic cu totul din aur..

Sfeşnicul este Biserica, iar aurul este Dumnezeu. Zorobabel a văzut biserica aşa cum Dumnezeu a intenţionat să fie şi a văzut-o aşa cum era ea cu adevărat. Îngerul i-a răspuns: "Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, spune Domnul.” în Fapte capitolul 2, Petru spune că acest lucru s-a împlinit. Evanghelia nu mai trebuia proclamată numai prin cuvinte, ci, de acum, şi prin puterea şi demonstrarea Duhului Sfânt. Pentru aceasta a fost dat Duhul Sfânt. Creştinismul nou-testamental funcţionează prin ungere. Toate lucrurile pe care le-am discutat vis-a-vis de biserică sunt cu mult mai mult decât ceea ce ştim azi că este biserica; totuşi acesta este gândul şi scopul lui Dumnezeu pentru Biserică. Dumnezeu va restaura Biserica Sa. Trebuie să avem mereu vie în mintea noastră această motivaţie pentru care Dumnezeu a dat Duhul Său. Tu poţi să înveţi tot ceea ce este de învăţat, dar dacă vântul lui Dumnezeu nu adie peste tine, slova te va ucide. Cunoştinţa este frustrată fără Duhul Sfânt. Dacă vântul lui Dumnezeu, adică Duhul Sfânt, nu suflă peste ceea ce predic, pot să vorbesc oricât de mult despre Dumnezeu care vindecă, iar eu nu voi putea face ca această lucrare să aibă, într-adevăr, loc. Să citim Zaharia 4:1-6. (1) “îngerul, care vorbea cu mine, s-a întors şi m-a trezit ca pe un om, pe care îl trezeşti din somnul lui. (2) El m-a întrebat: “Ce vezi?” Eu am răspuns: “M-am uitat şi iată că este un sfeşnic cu totul de aur, şi deasupra lui un vas cu untdelemn şi pe el şapte candele, cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului. (3) Şi lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului, şi altul la dreapta lui. (4) Şi, luând iarăşi cuvântul, am zis îngerului, care vorbea cu mine. “Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?” (5) îngerul, care vorbea cu mine, mi-a răspuns: “Nu ştii ce înseamnă aceste lucruri?” Eu am zis: “Nu, domnul meu.” (6) Atunci el a luat din nou cuvântul şi mi-a spus: “Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel, şi sună astfel: “Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, - zice Domnul oştirilor!”

Însemnătatea şi valoarea Duhului Sfânt este în primul rând pentru a ne da o cunoştinţă detaliată cu privire la planul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca noi să organizăm comitete pentru a încerca să descoperim care este planul lui Dumnezeu. El nu a intenţionat niciodată ca noi să învăţăm adevărul din încercări sau din greşeli. El ne-a dat Duhul Său cel Sfânt ca să ne călăuzească în tot adevărul. Isus a spus: "Când va veni (.. .) Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul...” (Ioan 16:13) Dumnezeu are un scop şi doar Duhul poate cunoaşte acel scop. Noi trebuie să aşteptăm înaintea Domnului. Una dintre minunile Cuvântului lui Dumnezeu este că el niciodată nu deviază, nimic nu se schimbă în Cuvântul Său. Chiar de la început, când Dumnezeu enunţă un adevăr şi până acesta se împlineşte în cele mai mici detalii, principiul nu se schimbă niciodată. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. El este întotdeauna credincios principiului. Dacă învăţăm chiar de la început ceea ce urmăreşte Dumnezeu şi urmăm Cuvântul Său, pas cu pas şi principiu dupa principiu, El ne va călăuzi în ceea ce este scopul lui Dumnezeu. Principiul nu se schimbă niciodată. Niciodată nu vei găsi urmă de schimbare, oricât de mult ar evolua lucrurile.

Există principii care guvernează Biserica, iar aceste principii trebuie urmate, altfel ne vom trezi lucrând în afara intenţiei lui Dumnezeu. Din acest motiv, doresc să declar acum şi aici, în mod special vouă care sunteţi chemaţi de Dumnezeu să conduceţi Biserica pentru a realiza scopul lui Dumnezeu, amvonul va guverna ceea ce biserica crede. Nu poate fi altfel. Nu vorbesc despre faptul că trebuie să fim stăpâni peste moştenirea Domnului, dar noi nu trebuie să permitem ca biserica să fie victima acelora a căror teologie este produsul ultimelor lor experienţe. Amvonul determină mărturisirea de credinţă a bisericii. Fiecare învăţător de şcoală duminicală trebuie să fie în acord deplin cu ceea ce se predică la amvon. Nu poţi avea învăţători în biserica ta care să-i înveţe pe copii altceva decât ceea ce se predică la amvon. Nu poţi avea evanghelişti care să predice la amvon altceva decât ceea ce omul pe care Dumnezeu l-a pus în fruntea bisericii a proclamat pentru biserica sa. Şi dacă un înger din cer ar veni în vizită, foarte bine şi frumos, dar în toate, noi trebuie să fim guvernaţi de principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă apare vreo abatere de la aceste principii, ea trebuie respinsă. Nu contează cât de mare poate fi predicatorul şi ce funcţii înalte poate deţine, dacă ceea ce spune e greşit, atunci trebuie tratat ca atare.

Biserica nu trebuie să se lase intimidată niciodată atunci când este vorba despre adevăr. Oile lui Dumnezeu cunosc glasul Lui. Adevărul va avea ecou în inimile lor. Duhul Sfânt este Dumnezeu şi El ştie totul despre Dumnezeu, iar noi trebuie să-L urmăm pe El. Refrenul unei cântări spune aşa: "Domnul cunoaşte drumul prin deşert, şi tot ceea ce trebuie să faci, este să-L urmezi pe El.” Duhul Sfânt cunoaşte principiile biblice şi legea care guvernează scopul lui Dumnezeu pentru toate lucrurile şi El ne-a fost dăruit nouă fără plată. Dumnezeu ne-a dat nouă Duhul Lui cel Sfânt şi El ne spune: "Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat.” (Romani 14:23). Când Moise a primit instrucţiuni pentru facerea cortului, lui i s-a spus unde să pună fiecare fir, fiecare nod, fiecare şurub, fiecare zăvor, fiecare uşă. Porunca lui Dumnezeu pentru omul Său a fost ca orice lucru ce trebuia zidit, trebuia să fie conform planului lui Dumnezeu, aşa cum Dumnezeu i l-a dat sus pe muntele Sinai: "fa aşa cum ti-am spus Eu să faci.” Poate că ţie nu-ţi place prea mult drumul sau întorsătura pe care calea lui Dumnezeu te duce, dar trebuie să o urmezi, oricum ţi se pare ea. Poate crezi că uşa ar trebui să fie albastră, dar dacă ţi s-a spus s-o vopseşti în roşu, va trebui să o faci roşie. Acel sistem reprezenta o parte a ceea ce Hristos era şi nu era permisă nici o deviere de la modelul iniţial.

Ungerea este ceva absolut, esențial și obligatoriu pentru biserica, deoarece numai Duhul Lui Dumnezeu cunoaşte gândurile şi scopurile lui Dumnezeu. Daca tu ai Duhul lui Dumnezeu ai gândurile lui Dumnezeu, gțndul lui Hristos. Doar El poate vorbi şi lucra în concordanţă totală cu ceea ce Dumnezeu doreşte şi aceasta aduce prezenţa lui Dumnezeu. Atunci când avem prezenţa lui Dumnezeu, avem tot ce căutăm. Aceasta este trezirea spirituală. Când noi umblăm într-o concordanţă deplină cu Duhul Sfânt, fără a devia la dreapta sau la stânga de la aceste principii, aceasta va aduce prezenţa lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi invocat la fel ca şi demonii. El vine pe măsură ce noi îl lăudăm în concordanţă cu planul Său. Dacă inimile noastre sunt curate şi noi urmăm călăuzirea Duhului Sfânt în închinarea noastră, atunci Dumnezeu va locui în mijlocul laudelor noastre. Atunci când Dumnezeu este prezent, va exista şi o manifestare a acelei prezenţe. Principiul care ar trebui să guverneze Biserica în totalitatea ei este acela ca Biserica să fie văzută asemenea unui trup ceresc. Acest principiu ar trebui întipărit pentru totdeauna în mintea noastră. Biserica este spirituală, ea nu aparţine acestui pământ. Niciodată acest adevăr nu va fi apreciat prea mult. Biserica s-a născut odată cu aşteptarea Duhului Sfânt. Atunci când putem vedea cu ochii spirituali că Biserica nu aparţine acestui pământ, ci este una cu Hristos din ceruri, vom fi terminat de parcurs un drum lung către restaurarea ei pentru scopul deplin al lui Dumnezeu.