Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

Cu creierul unui organist aş fi şi eu în stare să cânt la orgă. Cu gândul lui Hristos, pot să devin şi eu ca El. Dacă El a înviat din morţi, Biserica poate şi ea la rândul ei să învieze. El a vindecat bolnavi, a eliberat demonizaţi, a deschis ochii orbilor, i-a tăcut pe slăbănogi să umble. Dacă vom avea gândul lui Hristos în noi, vom putea face şi noi aceleaşi lucruri.

Psihologii moderni au descoperit că, dacă un om concepe ceva ca fiind posibil, în cele din urmă, el va realiza acel lucru. Dacă un om poate să vizualizeze în mintea lui un lucru, va putea în cele din urmă să-l realizeze.

Să ne uităm numai la câteva dintre realizările omului. Eu pot să vă vorbesc folosind video-ul, prin intermediul camerei de luat vederi şi alte accesorii electronice. Toate acestea nu sunt decât câteva din roadele omenești. Omul le-a putut face toate acestea pentru că mai întâi s-a gândit la ele. Toate minunile epocii moderne au lost la început doar simple idei ale minţii omeneşti. Conduci automobilul cu plăcere, transportând cu el tot ceea ce te interesează, dar la început acest lucru era doar un vis în minţile oamenilor. Astăzi acel vis a devenit realitate prin mintea acelora care l-au conceput şi ulterior l-au produs.

Cu ani în urmă guvernul nostru a trimis un vehicul pe Marte, şi îmi aduc aminte că am văzut asta la ştiri. NASA a trimis această navetă la 200 de milioane de mile în spaţiu până pe planeta Marte, de unde urma să filmeze imagini ale unei lumi necunoscute nouă, imagini care, prin ajutorul tehnicii, aveau să ajungă la noi pe Pământ. De la 200 de milioane de mile, cu ajutorul camerelor de luat vederi, acest vehicul îmi aducea aceste imagini în camera mea. Mă uitam cu respiraţia tăiată cum oameni de pe pământ dirijează sateliţii pe planeta Marte şi culeg informaţiile pe care le doresc. Un om din Huston punea roboţilor o întrebare: “Care e situaţia 7”. Mesajul venea înapoi prin intermediul unor circuite speciale. De la sute de milioane de mile, oamenii de pe Pământ spun maşinii din spaţiu ce să facă şi aceasta face. Cu toate acestea să nu uităm că nu Dumnezeu a (făcut aceste lucruri. Omul le-a făcut cu creierul pe care i l-a dat Dumnezeu. Cineva s-a gândit la acestea, iar apoi mintea lui a început să lucreze la realizarea lor.

Toate acestea arată că viaţa autentică de creştin nu constă în învăţarea unei cărţi, nici în muzică sau într-o orice altă abilitate, ci în călăuzirea Duhului Sfânt.

Mintea noastră umană este limitată. În pofida realizărilor deosebite ale minţii naturale, aceasta are limite, iar dacă mintea este limitată în conceperea unor lucruri, atunci este limitată şi în realizarea lor. Albert Einstein a fost probabil unul dintre cei mai deştepţi oameni care au trăit vreodată. Teoria lui în domeniul relativităţii a făcut posibile unele din cele mai mari descoperiri din toate timpurile. Gândurile şi realizările lui au schimbat în mod radical lumea. Tot Einstein a formulat şi teoria despre dispersaţia atomului care a condus la inventarea bombei atomice şi, prin ea, la o nouă putere a lumii. Însă, cu toate aceste abilităţi ale minţii, el ar fi râs dacă i-ar fi spus cineva că universul poate fi oprit.

Gândul lui Dumnezeu nu are limite. Când un om cugetă cu mintea lui Dumnezeu, el devine capabil să treacă dincolo de limitele gândirii fireşti. Să privim la relatarea despre losua. Era în război şi îi era frică. Mulţi oameni muriseră în ziua aceea. Spre seară, losua reuşise să-şi facă duşmanii să fugă. Era realmente bulversat sufleteşte şi inamicul nu primise încă lovitura decisivă. Victoria era în mâinile lui, dar noaptea deja venise şi bătălia ar fi trebuit suspendată până dimineaţa. losua ştia că dacă nu-i va înfrânge acum, peste noapte duşmanii se vor regrupa şi toate victoriile de până atunci şi oamenii care muriseră, n-ar mai fi însemnat nimic.

În felul acesta a gândit Omul lui Dumnezeu. Şi astfel i-a venit în minte oprirea soarelui. Eu nu cred că losua a auzit o voce în această privinţă, ci doar s-a gândit. Un gând aşa de puternic, dincolo de mintea omenească, încât probabil că atunci când i-a venit acest gând a trebuit să se aşeze. În gândirea lui avea loc de fapt oprirea întregului Univers şi nu doar a soarelui. Există bilioane de lumi cosmice, de stele şi de planete care se mişcă toate, la unison. Dacă ai opri una dintre acestea fără celelalte, totul s-ar transforma într-un haos. Eu cred că gândul lui losua referitor la acest vis imposibil, a venit din gândirea lui Dumnezeu, pentru că mintea lui era incapabilă să conceapă aşa ceva. Fără nici cea mai mică ezitare, el a poruncit soarelui să mai rămână încă pe boltă şi la porunca unui om dată sub ungerea Duhului Sfânt, universul s-a oprit. Astfel, un om, care a avut în minte gândul lui Dumnezeu, a putut să oprească universul.

Singura limită a Bisericii este impusă tocmai de gândirea firească. Gândirea lui Dumnezeu nu are limită. Cuvântul spune: “Din pricina puţinei voastre credinţe, le-a zis Isus. Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: “Mută-te de aici colo”, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă” (Mat. 17:20). Din nefericire, bisericile sunt conduse cu (de) o gândire firească. Prin rugăciunile şi acţiunile noastre, noi îl limităm pe Dumnezeu ca şi cum ar fî lucruri pc care El nu le poate face. Cu câţiva ani în urmă, la un program de miercurea seara, luând parte la timpul de rugăciune, o doamnă a rugat biserica să se roage pentru fratele ei. Acesta era frânar la tren şi într-o zi căzuse sub trenul care se deplasa cu viteză şi astfel a rămas tară ambele picioare. Ea provoca biserica să-L roage pe Dumnezeu să-i redea fratelui ei picioarele. Cererea ei ajunsese să stârnească chicote în biserică. De fapt, aceste chicote nu spuneau altceva decât. “Dumnezeu nu poate să facă aceasta” Biblia vorbeşte despre un şchiop care a fost adus la Hristos şi El l-a vindecat Relatarea biblică precizează că oamenii l-au adus la El fără picioare şi tară braţe. De o astfel de gândire şi de o astfel de credinţă avem nevoie şi minunea s-ar putea produce din nou.

Cunosc o doamnă, foarte bună prietenă cu noi, care şi-a pierdut fiul într-un accident stupid. Era mort de un an şi, cu toate acestea, această femeie îmi cerea să mă rog Domnului să i-1 dăruiască înapoi. Avea obiceiul să sune dimineaţa devreme, înainte de a merge la timpul de rugăciune şi eu am încercat să o înţeleg de fiecare dată. Chiar dacă încercam să-i explic cum stau lucrurile, Duhul Sfânt m-a oprit. I-am pus atunci următoarea întrebare: “Fiul dvs. era creştin?” Ea m-a asigurat că era şi atunci eu am încercat să-i vorbesc despre înviere. In timp ce vorbeam cu ca, Dumnezeu mi-a vorbit în felul următor: “Fii atent la ceea ce spui, nu Mă subestima. Nu vreau s-o faci să creadă că Eu n-aş putea să fac aceasta”. Am rămas puţin confuz, dar Duhul Sfânt mi-a adus aminte că atunci când Hristos a înviat din morţi, sfinţii care muriseră cu mii de ani in urmă, umblau pe străzile Ierusalimului. De atunci şi până azi, când mă rog pentru această soră, spun: “facă-se voia Ta” pentru că dacă Dumnezeu ar vrea să-l în vieze pe acel băiat, El ar putea s-o facă.

Gândul lui Dumnezeu în om poate trece dincolo de limita posibilului. Aşa cum gândirea umană poate fi dezvoltată prin educaţie, tot aşa şi gândirea duhovnicească creşte şi se dezvoltă în noi. Este extraordinar să vezi cum un copil, pe măsură ce creşte, îşi dezvoltă tot mai mult mintea şi gândirea. Timp destul de îndelungat, am călătorit în fiecare săptămână la diferite întâlniri care aveau loc prin ţară. Ginerele meu mergea şi el cu mine. Când ajungeam în aeroport, în regiunea unde locuia fiica şi ginerele meu, aveam plăcuta surpriză de a fi întâmpinat de nepoţica mea de numai trei anişori. Mă uitam la ea şi mă minunam cum se dezvoltă şi creşte de la o săptămână la alta. Mintea ei era ca un sol fertil gata pregătit pentru a da roade în fiecare săptămână învăţa noi cuvinte, putând astfel să se exprime din ce în ce mai bine... şi astfel universul i se lărgea văzând cu ochii. Mintea ei era în plină dezvoltare.

Gândul lui Dumnezeu, modul de gândire al lui Dumnezeu, poate lărgi în acelaşi fel şi universul nostru. Aceasta se face doar prin hrănirea permanentă cu Cuvântul lui Dumnezeu şi prin respingerea gândurilor care îl dezonorează pe Dumnezeu. Atunci când prin necredinţa noastră îl limităm pe Dumnezeu, El se întristează.

Dumnezeu este mai mare decât orice problemă reală sau imaginară căreia ar trebui să-i facem faţă. Nu trebuie să lăsăm ca gândirea noastră să diminueze puterea lui Dumnezeu.

Odată Dumnezeu mi-a vorbit în felul următor: “Propaganda ta este aşa de ieftină. Te temi că Mă vei prezenta mai mare decât sunt Eu”. Dumnezeu mi-a arătat că, pentru mine, acest lucru este imposibil, că n-aş putea vreodată să-l prezint în adevărata Sa splendoare şi, prin urmare, nu trebuie să-mi fie niciodată teamă că voi exagera în descrierea puterii şi atributelor Sale eterne. Dumnezeu poate face întotdeauna mai mult decât i-am putea noi cere.

După câtva timp, citind un ziar, am aflat despre o nouă stea care fusese descoperită la 10 bilioane de ani-lumină depărtare. Am început să mă gândesc cam cât de departe ar fi aceasta. Mă gândeam că lumina parcurge 186.000 de mile pe secundă şi că, dacă aş calcula câte secunde sunt în 10 bilioane de ani, înmulţite apoi numărul de secunde la 186000, aş putea cunoaşte la câte mile depărtare s-a aflat steaua respectivă. Mi-am adus aminte de Iov care întreba: “Nu este Dumnezeu la înălţimea cerurilor şi dincolo de înălţimea stelelor, oricât de sus ar fi ele?” Cu alte cuvinte, Iov spunea că Dumnezeu este mult mai înalt decât stelele. Oh, cât de mare este Dumnezeu! Aceasta trebuie să fie şi gândirea noastră, dar pentru un asemenea mod de gândire, avem nevoie de Duhul Sfânt. Nu trebuie să îngăduim ca gândurile noastre să-l limiteze pe Dumnezeu Trebuie să avem în minte gândul care era în Hristos şi doar atunci vom beneficia de puterea Sa. Noi putem împlini Scriptura care spune: “... va face lucrări şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl” (loan 14:12). Să fi luminat de Duhul Sfânt (gândul lui Dumnezeu) înseamnă să ai abilităţile lui Dumnezeu. “Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus (Filip. 2:5).

Să privim la Moise. Când Israelul a trecut Marea Roşie, ei aveau în faţă marea, muntele în cealaltă parte, iar armata lui Faraon pe urmele lor. Nu se întrezărea nici o scăpare. Totul părea pierdut. Tot Israelul se plângea: "De ce ne-ai scos din Fgipt ca să murim aici?” (Ex. 14:11). Moise însuşi a fost cuprins de nelinişte, dar tocmai atunci gândul lui Dumnezeu a venit peste el. Din nou, eu nu cred că a auzit o voce. I-a venit doar un gând: "... ridică-ţi toiagul, întinde mâna spre mare şi despic-o” (Ex. 14:16). Aceasta înseamnă conducerea Duhului Sfânt. Moise a tăcut întocmai, şi Israelul a trecut prin mare ca pe pământ uscat.

Gândul lui Dumnezeu în om poate despărţi Marea Roşie, poate aduce mană in pustie, poate face o stâncă să dea 27.000.000 galoane de apă pe zi, desparte apele Iordanului, dărâmă cetatea lerihon, satură 5000 de oameni cu pâinile şi peştii unui băieţel. Toate acestea deoarece gândul lui Dumnezeu era in toţi şi ei credeau şi acţionau în concordanţă cu El. Duhul Stănt în tine este gândul lui Dumnezeu şi acel gând reprezintă puterea Lui. Porunca lui Dumnezeu este pentru fiecare dintre credincioşi “Să aveţi în voi gândul acesta”. Aleluia!

Seria 7: DUHUL SFÂNT

EVANGHELIA, O UNEALTĂ A DUHULUI

Lecţia -7
În loan 14:15-20 Isus face o promisiune ucenicilor Săi “Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac “ (v. 15,16).

Observaţi ce spune Domnul: “Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele”. Dumnezeu dă Duhul Sfânt celor care-L ascultă. “Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor ...” (Dacă Mă iubiţi veţi şi face ceea ce vă cer Eu) şi anume Duhul adevărului pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte: dar voi II cunoaşteţi căci rămâne cu voi şi va fi în voi (Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi). Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. în ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine; şi că Eu sunt în voi” (v. 18-20).

“Veţi cunoaşte”, înseamnă că atunci când vine Duhul Adevărului, care ne conduce în tot adevărul, veţi putea cunoaşte această uniune a Tatălui cu Fiul şi a Fiului cu credinciosul. Adevărul şi perfecţiunea Evangheliei nu poate li realizată până când aceasta nu devine o unealtă a Duhului. Deşi au fost instruiţi de Isus, deşi au fost înzestraţi cu putere de a face miracole în Numele Lui, niciodată apostolii nu au fost calificaţi pentru a învăţa pe alţii despre tainele împărăţiei. Isus le-a spus: “Rămâneţi în Ierusalim până când...”. Ştiţi ce a vrut să zică El de fapt? Trebuia să vină măreaţa dispensare din care ei urmau să facă parte. Numai după ce El era proslăvit şi venea Duhul Sfânt, urmau să dispară moartea şi întunericul din inimile lor şi să experimenteze în viaţa lor împlinirea promisiunilor Domnului.

Credeţi că noi suntem diferiţi de ei? Pentru cei mai mulţi dintre noi religia pe care o avem este cea penticostală. Am crescut în această învăţătură a botezului cu Duhul Sfânt şi a vieţii pline de Duh. Dar, cu toate acestea, n-am înţeles că nu putem cunoaşte nimic din tainele împărăţiei fără Duhul Sfânt. Cum de se întâmplă asta? Deoarece majoritatea teologilor penticostali de astăzi învaţă că Duhul Sfânt nu este cu adevărat o parte din marea mântuire, ci a fost dat doar ca o putere.

Poţi să-L ai dacă vrei sau să-L respingi dacă vrei. Aceasta este doctrina pe care o auzi chiar în şcoli biblice penticostale.

Biblia ne învaţă că nu putem învăţa nimic despre Dumnezeu fără Duhul Sfânt şi nici nu putem să ne transformăm după chipul lui Hristos fără Duhul Sfânt. În această şcoală eşti pus faţă în faţă cu acest adevăr.

Nu există Evanghelie fără Duhul Sfânt. Nu există biserică in afara adevăratei Biserici, care a fost construită pentru a locui Dumnezeu în ea prin Duhul Sfânt. Biserica s-e naște în focul cincizecimii şi la fel va fi răpită.

Fară Duhul Sfânt nu puţi cunoaşte adevărul.

Isus a spus ucenicilor: “Adevărat vă spun: vă este de folos să Mă duc” (loan 16.7), vrând să-i înveţe prin aceasta că au nevoie să experimenteze ceva mai mult din dumnezeire decât prezenţa Sa trupească. Tot timpul oamenii îmi spun: “dacă aş fi trăit eu când era lsus aici... dacă aş fi fost cu El...”. Dar Domnul i-a învăţat pe ucenici că există o realitate spirituală mai înaltă decât cea pe care au experimentat-o atunci când lsus a fost pe pământ. “Vă este de folos să mă duc deoarece dacă nu mă duc Eu, Mângâietorul nu va putea veni la voi”. El spunea că se apropie o dimensiune nouă şi măreaţă.

Înainte de crucificare, Hristos le explică ucenicilor cât de necesar le este Duhul Sfânt pentru a pune în practică învăţăturile Sale. Majoritatea învăţăturilor nu ating decât nivelul mental. Predicatorii pun laolaltă câteva idei într-o schiţă făcută sâmbătă seara şi aleargă la amvon duminica dimineaţa. Acestea sunt doar lucruri exterioare. lsus le-a adus aminte mereu că ceea ce învaţă cu minţile lor trebuie să devină şi o parte din duhul lor. El le spunea că nu trebuie doar să ştie adevărul, ci ei înşişi să devină adevărul. El nu le-a dat voie să ducă vestea bună doar pe baza faptului că au participat la naşterea, moartea şi învierea Lui, ci ei au trebuit să aştepte în Ierusalim până când au fost îmbrăcaţi cu putere se sus.

“Şi voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori” (Fapte 1.8). Numai prin Duhul puteau apostolii să devină martori şi slujitori ai împărăţiei. Doar după Cincizecime, deoarece Duhul Sfânt era puterea care putea să transforme toată mărturia lor în realitate. “Nu după multe zile veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt” (Fapte 1:5) şi în acea zi: “veţi cunoaşte că Eu sunt în voi”. Duhul Sfânt este mai mult decât un limbaj de rugăciune. El vine pentru a-mi face de cunoscut că Hristos este în mine. Aşa cum Hristos este în Tatăl, aşa sunt eu în Hristos. Credinţa se zideşte pe acest mare adevăr. Ea devine reală abia când înţelegem corect această realitate.

Până când salvarea nu are loc prin naşterea şi viaţa lui Hristos în întreaga natură a omului, transformându-l într-o făptură nouă, el nu poate depune vreo mărturie autentică despre Dumnezeu. Oricât de “expert” ar fi cineva în Scripturi, în învăţătură sau doctrină, dacă Hristos nu trăieşte în viaţa lui prin puterea Duhului Sfânt, atunci mărturia lui va fi asemenea unei poveşti pe care a auzit- o şi el de la alţii.

In loan 17, lsus S-a rugat pentru ucenicii Săi. În rugăciunea Sa, El spunea: “ai Tăi erau, şi Tu Mi i -ai dat şi ei au păzit Cuvântul Tău”. Din această rugăciune înţelegem că, deşi urmau să primească ceva mai mult, ei au fost născuţi din nou, din Cuvănt. Duhul Sfânt avea să vină în ei ca să fie născuți din Duhul lui Dumnezeu. El le-a spus: “Voi nu puteţi să ştiţi ce se va întâmpla fără acest Duh Sfânt. EL nu este opţional”. Nimeni nu poate să cunoască adevărul mântuirii doar printr-un simplu demers raţional al veridicităţii istorice a spuselor lui lsus. “Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă ” (2Cor. 5:17) “Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos lsus” (Efes 2:10). Aceste pasaje arată că nimic nu poate să răscumpere omul, în afară de aceeaşi putere care l-a creat. Măntuirea noastră este un proces, care are un început și un sfîrșit. Nu este doar un act spiritual ci un proces de acte spirituale. Acesta reprezintă un adevăr fundamental în Biblie. Pavel spunea lui Timotei: “stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă (ITim. 4:16). Timotei era mântuit în înţelesul primar al termenului, dar continua să se mântuiască în calitate de călător spre veşnicie şi să înlocuiască viaţa vechiului Adam, cu cea a lui Hristos. Pentru acest proces Duhul Sfânt este absolut esenţial.

Dacă te-ai naşte din nou seara şi imediat după aceea ai muri, ai avea parte de prima înviere. Dar dacă te-ai naşte din nou şi ai continua să trăieşti în această lume, nu vei putea face nimic fară Duhul Sfânt. Vei spune, că este prea radical. Ştiu, dar Biblia este o carte radicală. Ai nevoie să ştii aceasta, s-o predici, să meditezi asupra ei până când toţi cei născuţi din nou vor fi umpluţi cu Duhul Sfânt. În Gal. 5:6 se spune: “...umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti”. Şi reversul este la fel de adevărat. Dacă nu umblaţi cârmuiţi de Duhul vei împlini poftele firii pământeşti, iar Pavel spune: “... că cei ce fac astfel de lucruri, nu voi moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (Gal. 5:21).

În cadrul Bisericii nou-testamentale, când bărbaţii şi femeile erau născuţi din nou, aveau loc imediat două evenimente. Ei erau botezaţi în apă şi apoi erau îndemnaţi să stăruiască ca să fie umpluţi cu Duhul Sfânt. Cu ocazia trezirii care a avut loc prin Filip în Samaria, mii de oameni au fost născuţi din nou, botezaţi în apă dar Biblia spune: “căci (Duhul Sfânt) nu se pogorâse încă peste nici unul dintre ei” (Fapte 8:16). Biserica din Ierusalim l-a trimis pe Petru şi pe Ioan acolo ca să sc roage pentru ca cei de acolo să primească Duhul Sfânt.

Ei ştiau că fară Duhul Sfânt, cei care se întorseseră la Hristos nu vor putea face faţă greutăţilor vieţii şi nu vor fi niciodată în stare să rămână în picioare. Acest mesaj trebuie să-l conţină predicile noastre.

În Fapte 19:2 Pavel, după ce a trecut prin părţile mai de sus ale Efesului, a găsit nişte ucenici şi le-a spus; “Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?”. Pentru apostoli, aceasta nu era o opţiune, ci un imperativ. Pavel scria mai târziu bisericii din Efes spunându-le: “Fiţi plin de Duh” deci nu ca o sugestie, ci ca o poruncă. Nu vă depărtaţi de Ierusalim până n-o veţi primi o putere. Aceasta este o poruncă a lui Dumnezeu, deoarece este imposibil pentru făptura nouă născută din Duhul Sfânt să supravieţuiască fără Duhul Sfânt, și să trăiască viața lui Dumnezeu, viața din belșug, fără plinătatea Duhului Sfânt.

Orice rod al mântuirii trebuie descris în cuvintele “Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2:20). Dacă această dependenţă totală de Duhul Sfânt este judecată într-un mod greşit sau oamenii vor desconsidera predica ta, alternativa nu este decât să trăiască după poftele firii pământeşti. Hristos a spus: “căci, despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15.5). Orice societate creştină care respinge acţiunea Duhului Sfânt nu poate produce nimic mai bun decât o religie a propriilor eforturi dispreţuind orice doctrină sănătoasă cu mare zel.

Râvna fară Duhul Sfânt a creştinilor se aseamănă cu râvna iudeilor pentru lege, în vechime. Această râvnă a dus la apariţia cărturarilor, a fariseilor şi a tot felul de partide religioase; În biserică ea a dus la erezii şi schisme, icoane, papi…etc. Toate acestea au dus la un zel legalist dar fară Duhul Sfânt. “Când va veni Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul ...” (Ioan 16.13). Nu poţi să fii plin de Duhul Sfânt, condus de Duhul Sfânt şi totuşi să urmezi învăţături greşite. Este imposibil.

Abordarea literară a Evangheliei a creat cărturari, farisei, ipocriţi, papi şi erezii. Asemenea lor şi în bisericile protestante există aceleaşi lucruri doar sub nume diferite - întreaga idolatrie a trecutului ni se prezintă sub alte forme decât crucifixurile şi indulgenţele. Icoanele de lemn şi lut sunt schimbate în icoane doctrinare. Susţinătorii diferitelor doctrine (harul, imputarea păcatului, neprihănirea, alegerea), în râvna lor de a-şi apăra propriile opinii, fărâmiţează trupul lui Hristos. Adevărul este o Persoană (HRISTOS) iar aceste lucruri sunt doar aspecte ale acestei Persoane.

Eu sunt un apărător al învățăturii biblice sănătoase. Dar aceste doctrine nu pot înlocui Biblia, aşa cum se întâmplă în religia legalistă. Aşa numitul fundamentalism nu este altceva decât a sta şi a încerca să observi care este adevărul, fară ca acest adevăr să fie viu şi să se manifeste prin tine. Aşa de mare este orbirea aceasta, încât fraţii se ridică unii împotriva celorlalţi. Isus compară religia fariseilor cu nişte morminte văruite. Pe dinafară sunt deosebiţi, dar pe dinăuntru sunt oase moarte. Cum ar putea această religie atât de drastică în restricţii, atât de frumoasă pe dinafară, să fie acuzată? Noi, care ne numim penticostali, suntem foarte asemănători cu Israel, atunci când ne justificăm prin ceea ce suntem. Israelul, când era ameninţat de judecată, plângea: “Templul, Templul” şi Dumnezeu le-a zis: “Priviţi la Silo şi veţi vedea ce se va întâmpla la sfârşitul acestui veac”. Cum de s-a putut întâmpla aşa ceva? S-a întâmplat pentru că aceasta a fost o religie a “eului”.

Când “eul” are putere şi ne dirijează propriile interese în detrimentul adevăratei doctrine, înseamnă că fariseii pe care i-a mustrat Domnul Isus, încă trăiesc (în noi). Motivul acestei severităţi a Domnului era “eul” care este rădăcina tuturor păcatelor. “Eu" nu este nimic altceva decât creatura firească. “Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos nu este a Lui” (Rom. 8:9). Aceste cuvinte sunt destul de clare. Creştinismul populist interpretează aceste cuvinte foarte superficial. Astfel, găsim foarte mulţi lideri religioşi a căror doctrină este bună, dar inima lor este împietrită şi rece. Pot să ţină o predică despre dragoste, dar în realitate să n-o manifeste.

Mulţi creştini sunt sârguincioşi în a respecta locuri şi ritualuri de închinare, dar când serviciul divin este gata, ei profesează o religie care nu are nimic de a face cu Biblia. Ei nu se deosebesc cu nimic de ceilalţi păcătoşi, doar că merg la biserică, se roagă şi cântă.

Evanghelia este o unealtă a Duhului. Numai Duhul Sfânt poate da viaţă şi poate transmite înţelesul autentic al Evangheliei. Întreaga lucrare a Duhului Sfânt, raportată la Cuvântul lui Dumnezeu, este să ne descopere adevărul pe care trebuie să-l cunoaştem.