Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

Din acest motiv trebuie să examinăm conceptul de “Domnie” şi “Supunere”. Dacă vrem să ajungem la gloria deplină şi ultimă a lui Hristos, atunci singurul mod prin care putem face aceasta este să învăţăm că guvernarea spirituală, divină şi cerească, care este destinul Său pentru sfinţi, se face prin supunere absolută faţă de Duhul Sfânt.
Nu există nici un alt mod. Supunerea înseamnă că în toate lucrurile. El, Hristos, are întâietate. Noi preluăm de la El toate valorile noastre.

Nu vei avea parte de nici un beneficiu până ce nu vei şti ce este supunerea faţă de Hristos. Biserica nu îi este supusă lui Hristos în sensul că este reprimată, chiar dacă unii oameni ar vrea să fie aşa. Noi nu suntem sub călcâiul Lui, ci suntem mai degrabă una cu El. Ce lucru minunat! Ideea Domnului pentru Biserică este că ea ar trebui să aibă primul loc, venind în Domnul şi lăsându-I Lui întâietate pentm toate lucrurile. Domnia lui Hristos trebuie să ne ajute să-L lăsăm pe El să fie capul, pe deplin. Problema este că, din zilele lui Adam şi până acum, omul nu doreşte plinătatea altcuiva, decât a lui însuşi. Acest gând este în religie, este în toate lucrurile. Omul vrea să iasă el în evidenţă, şi nu altcineva.

2). Când Dumnezeu ne duce în pustie, lucru despre care am vorbit deja, scopul Lui este de a pune crucea într-o perspectivă corectă în viaţa noastră. Principiul crucii trebuie să lucreze în noi, pentru ca Hristos să ia chip în noi. Numai la cruce sunt frânte carnea, şinele, şi dorinţele omului. Dumnezeu ne arată apa vie şi o face disponibilă prin credinţă, la zorile înţelegerii noastre. Noi vedem ce nu avem, iar singurul mod de a ieşi din această stare nenorocită este să îmbrăţişăm crucea, spunând: “da” lui Dumnezeu în toate lucrurile. Aceasta este Domnia lui Hristos. Noi nu ne protejăm reputaţia, de asta se ocupă ungerea Duhului Sfânt. Cum putem noi fi motivaţi să apărăm o reputaţie, când El nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, de aceea a luat asupra Sa chip de om, a devenit slujitor şi a murit ca un blestem pe cruce. Trebuie să îmbrăţişăm crucea cu tot ce reprezintă ea. Trebuie să îmbrăţişăm înţelesul deplin al morţii faţă de carne, pentru a putea experimenta învierea fizică şi spiriuală – maturizarea , desăvârșirea - în timp ce suntem în trupul acesta.

Dumnezeu îl arată pe Fiul Său în trupul acesta. Înţelegerea acestui lucru ne ajută să ne dăm seama că pustia are rolul de a încerca, nu de a distruge. Diavolului îi place să îi înveţe pe alţii din Biblie şi nu îi este greu să găsească predicatori care să-l slujească. De fiecare dată când apare vreo amărăciune, el va avea grijă să-ţi spună că nu eşti mântuit. Trebuie să ştim să-i spunem: “Taci din gură, diavole! Eu voi urma în continuare norul. Duhul Sfânt.” Dacă nu faci aşa, te va convinge că te-ai rătăcit. Trebuie să înţelegi că pustia nu se află la o mie de kilometri de-a lungul drumului, ci este chiar înaintea ta. Dacă păcătuieşti şi îţi dai seama de aceasta, trebuie să te pocăieşti şi să trăieşti din nou în ascultare. Dacă umbli cu Dumnezeu, iar necazurile vin oricum, diavolul îţi va spune că te-ai rătăcit. Este un mincinos. Copiii lui Israel de la Marea Moartă au crezut şi ei că s-au rătăcit. Marea Roşie era înainte, iar înapoia lor era Faraon. Ei nu se rătăciseră, ci urmaseră norul. Dumnezeu i-a dus acolo pentru a-i încerca.

3). Ceea ce se întâmplă în viaţa ta nu este ciudat; nu este la întâmplare. Norul, Duhul Sfânt te-a adus până aici. Dacă îl urmezi din sinceritate pe Dumnezeu, Dumnezeu te-a adus în acest loc. Acesta este modul lui Dumnezeu dc a-ţi da pe faţă inima. “Inima este înşelătoare şi deznădăjduit de rea, cine o poate cunoaşte?” Numai Dumnezeu. Lucrul cu care te confrunţi, necazul prin care treci în pustie este Dumnezeu: El te-a condus acolo. Pentru că numai în necazuri carnea se duce la cruce, şi Hristos trăieşte în tine. De aceea Pavel poate spune: “Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... (Galateni 2:20). Sunt atâtea lucruri la care noi reacţionăm aşa cum un mort nu ar reacţiona, iar Dumnezeu nu va lăsa lucrurile aşa. Atât timp cât mai este un gram de carne în tine şi în mine, El ni-1 va da pe faţă. El ne va conduce într-un loc, unde ceea ce ştie El va fi cunoscut şi de tine şi de mine. Cel neprihănit va trăi prin credinţă. Dar, dacă îl asculţi pe diavol învăţându-te Biblia, vei da înapoi de pe căile Domnului, fără a-ţi da seama că Dumnezeu te-a adus la această experienţă pentru a-ţi revela lot ce nu este din El. “încercarea focului” se înteţeşte şi transformă în lichid, pentru ca zgura să se ridice la suprafaţă. Numai Dumnezeu poate da omului o inimă de piatră sau o inimă de carne. Numai Dumnezeu poate schimba pata unui leopard sau adăuga un cot la statura omului.

Un prieten al meu, predicator, mi-a povestit următoarea experienţă. El a spus: “Doamne, este vina ta că sunt aşa. Am strigat la Tine în legătură cu asta, Ţi-am cerut putere. Tu eşti singurul care poţi face ceva pentru mine. Acum, Doamne, de ce nu mă schimbi? De ce nu-mi dai o inimă pe placul tău?” Dumnezeu i-a răspuns cu cuvintele acestea: “Tu eşti pastorul acestei biserici, şi încă nu-ţi pot da tărie în acest domeniu. Îi iubesc prea mult pe oamenii aceştia. Uită-te la viaţa ta. în fiecare domeniu în care eşti puternic, ai lovit în capul oilor şi ele pleacă însângerate din biserică. Dar, în fiecare domeniu în care te lupţi, le slujeşti cu îndurare. Le arăţi compasiune, iar oamenii cresc şi sunt vindecaţi. Nu te pot întări, pentru că eşti plin de mândrie şi nu te voi întări până nu vei învăţa să spui adevărul în dragoste.” Ce adevăr! Fiecare din noi trebuie să audă aceasta.

O mare parte din ceea ce li se întâmplă creştinilor maturi în ziua de astăzi se datorează faptului că, cu puterea pe care o au, întorc oameni de la Dumnezeu. Nu eşti întărit pentru a-ţi etala tăria. Tăria trebuie să slujească slăbiciunii. Tăria care nu slujeşte slăbiciunii devine slăbiciune. Nicăieri nu este mai adevărat lucrul acesta decât în casa lui Dumnezeu. Creştinii puternici, care îşi etalează tăria, îi descurajează pe creştinii mai slabi. Ei nu ştiu cum să obţină tăria. Este nevoie de mai multă umilinţă şi Dumnezeu ştie cum să facă să apară umilinţa. “Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” (Evrei 10:38). Dacă asculţi de ce îţi spune vrăjmaşul despre Biblie, vei da înapoi în faţa lui Dumnezeu, iar aceasta înseamnă că te vei da înapoi de pe calea neprihănirii.

Am auzit un predicator la radio, care citea o scrisoare de la un ascultător. Persoana care a scris scrisoarea spunea: “Am trecut printr-un mare necaz. Cred că Dumnezeu l-a folosit pentru a mă învăţa ceva.” Predicatorul s-a supărat foarte tare, şi a spus: “Dumnezeu nu permite să ai probleme în viaţă. A fost diavolul.” Dacă îl asculţi pe diavol cum te învaţă Biblia, vei da înapoi. Când diavolul învaţă Biblia, o va cita verset cu verset, aşa cum a făcut şi cu Isus, de aceea nu trebuie să-i dăm nici un loc. Crucea este singura bază a harului lui Dumnezeu arătat faţă de mine, pentru că prin cruce, Dumnezeu se poate uita la mine ca la o persoană responsabilă, al cărui spirit este viu faţă de Dumnezeu, care poate primi, crede şi umbla în adevăr. Nu mai sunt o persoană care aduce o scuză după alta. Am răspunderea de a reacţiona la lumina pe care mi-o dă Dumnezeu, iar dacă o refuz, voi umbla în întuncree.

Dacă refuz revelaţia lui Dumnezeu şi o înlocuiesc cu o lumină făcută de mine, după priceperea pe care o am eu, voi ii copleşit de mâhnire şi nu va fi nici o excepţie pentru mine. Toţi, nu contează cine sunt ei, încearcă Cuvântul lui Dumnezeu şi îşi dau seama că este adevărat, într-un fel sau altul. Baza harului lui Dumnezeu pentru mine în această călătorie prin pustie este crucea. De aceea, când strig în amărăciunea mea, El mă trimite la vechea cruce. Dar dacă, atunci când sunt în dificultate, îl resping, nu am nici o nădejde, pentru că baza harului lui Dumnezeu este crucea, iar baza judecăţii lui Dumnezeu este crucea.

Psalmul 95 spune: “Veniţi să cântăm cu veselie Domnului, şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre. Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui! Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un împărat mare mai presus de toţi dumnezeii. El ţine în mână adâncimile pământului, şi vârfurile munţilor sunt ale Lui. A Lui este marea, El a facut- o, şi mâinile Lui au întocmit uscatul: veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru! Căci El este Dumnezeul nostru, şi noi suntem poporul păşunei Lui, turma, pe care o povăţuieşte mâna Lui... O! de aţi asculta azi glasul Lui! - “Nu vă împietriţi inima, ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustie, unde părinţii voştri M-au ispitit, şi M-au încercat, măcar că văzuseră lucrările Mele.” Nu vreau să crezi că Dumnezeu este un Dumnezeu mare, rău şi mânios, care stă undeva sus şi caută necazuri. El este un Dumnezeu cu o inimă plină de dor pentru ca tu să intri în tot ce a pregătit El pentru tine. El aude cântările goale. El aude tot ce este memorat; toate acestea nu vin din inimă. El intră în mijlocul acestor lucruri, cu inima plină de dor a unui Tată care vrea să te aducă la plinătatea naturii Sale. El, Dumnezeu, a făcut să fie cu putinţă pentru noi să fim părtaşi ai naturii Sale. Nu pot înţelege harul acesta, dar El a făcut-o.

Duhul Sfânt ne ia pământul de sub picioare şi spune: este plinătatea Lui - nu carnea, plinătatea Lui. În această primă lecţie în Şcoala lui Hristos, Duhul Sfânt face diferenţa dintre Hristos şi noi. Citeşte Evanghelia după Ioan cu un singur gând în minte. Cât de diferit este Hristos de alţi oameni, chiar şi de ucenicii Lui! E total diferit! Această diferenţă este afirmată în mod repetat. Ioan 8: 23: “Voi sunteţi de jos; Eu sunt de sus.”

Diferenţa aceasta duce la confruntări, confruntări de gândire, întrucât noi nu vedem lucrurile aşa cum le vede El, confruntări ale realităţilor, ale minţilor, ale ideilor, ale valorilor. Toate acestea se întâmplă pentru că El este diferit, cu totul diferit de noi. Aşadar, când se întâmplă aceste confruntări de valori, aceste confruntări de idei, înţeleg că se întâmplă datorită acestor diferenţe.

4). Prima lecţie pe care o vom învăţa de la Duhul Sfânt este că între Hristos şi noi există o mare diferenţă. El este un lucru, iar eu şi cu tine suntem altul. Nu putem fi niciodată siguri că suntem de partea corectă, dacă nu îi supunem totul lui Hristos. Din acest motiv, rugăciunea trebuie să ocupe un loc atât de important în viaţa copilului lui Dumnezeu.

Viaţa de rugăciune a Domnului Isus este problema cea mai mare cu care ne putem confrunta. El este Hristos, este Fiul lui Dumnezeu şi este sub ungere. Nu are păcat şi totuşi îşi petrece toată noaptea în rugăciune, după o lungă zi de muncă. De ce trebuie să se roage? Nu ştiu dacă aceasta a fost vreodată o problemă pentru tine. Pe mine m-a tulburat când mi-am dat seama de lucrul acesta. El a trebuit să se roage, pentru că la muncă erau şi alte influenţe. Erau şi alte lucruri pentru care era nevoie de consideraţie, de un răspuns şi de ascultare. El trebuia să armonizeze aceste lucruri cu ungerea, în armonie cu Duhul sub a cărui guvernare s-a pus. El nu poate decide nimic de unul singur. Noi avem toate aceste lucruri în natura noastră, care se luptă cu violenţă împotriva lui Dumnezeu, împotriva minţii lui Dumnezeu, împotriva voinţei lui Dumnezeu. Cu cât mai mult este necesar pentru noi să avem o viaţă de rugăciune prin care Duhului Sfânt i se dă ocazia de a ne ţine pe cărarea dreaptă.

Aşadar, dacă este vreun lucru pe care copilul lui Dumnezeu îl va învăţa sub Domnia Duhului Sfânt, acela este cât de diferiţi suntem de Hristos. Acum, în această dispensaţie, dacă suntem cu adevărat copii ai lui Dumnezeu, Cel cu totul diferit este nu doar obiectiv, ci este în noi şi chiar asta înseamnă a ti conform chipului Lui. Lucrul acesta trebuie dezvoltat. Sfinţirea este deci o viaţă ce înlocuieşte altă viaţă. Ei au ştiut prin chiar legea vieţii unde era Domnul. Ei au ştiut, prin aceeaşi lege, în ce este Domnul şi ce caută El. Iar dacă tu ştii unde este Domnul, în ce este El şi ce caută El, poţi umbla cu El.

Tot ce este necesar pentru realizarea scopurilor lui Dumnezeu s.e află în viaţa aceasta, iar pe măsură ce umblăm în viaţă aceasta este o realitate. “Viaţa” este în mod potenţial suma tuturor scopurilor divine. Creştinismul nu este o religie, creştinismul este Viaţă. Dumnezeu vrea să ne conformeze chipului Lui. lsus este adevărul, adevărul este viaţa. Aşadar, Dumnezeu lucrează cu tine în această şcoală, nu numai pentru ca tu să pleci de aici cu un caiet plin de notiţe, ci pentru a deveni adevăr, nu numai să cunoşti adevărul, ci să devii adevăr. Aceasta este partea cea mai importantă a Evanghelici - învăţarea prin ungere, sfărâmarea vechii naturi, umblarea în viaţă. Făcând acestea, vom şti unde este El, ce vrea şi ce caută.

Seria -1: ŞCOALA LUI HRISTOS

Titlu: PRINCIPIUL SEMINŢEI

Lecţia - 8
Citim din Geneza 1: 11-12: “Apoi Dumnezeu a zis: “Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost. Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.”Această întreagă serie de lecţii s-a învârtit în jurul acestui lucru, iar noi suntem predestinaţi să ne conformăm imaginii lui Hristos. Dumnezeu nu începe până ce nu a terminat. Noi, cei care suntem născuţi în Dumnezeu, care am fost născuţi din nou prin sămânţa nepieritoare a lui Hristos, am fost puşi în Hristos şi ni s-a poruncit să rămânem în El. Făcând aceasta, procesul acesta continuă, şi : ”ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom ti ca El, pentru că îl vom vedea aşa cum este” (1 loan 3:2), dacă rămânem în Hristos.

1). Conformarea cu Hristos este progresivă. Vorbind despre om, Dumnezeu spune: "L-ai făcut cu puţin mai pe jos decât Dumnezeu, şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui.” (Psalmii 8:5,6). Pavel îl citează pe David, în Evrei 2:8,9: “... Totuşi, acum încă nu vedem că toate îi sunt supuse. Dar... pe Isus, îl vedem...” Noi nu am terminat schimbarea. Procesul complet al conformării cu chipul Lui nu a avut loc. Totuşi, îl vedem pe Isus şi toate lucrurile sunt sub picioarele Lui. Când ne trezim în asemănarea Lui, după chipul Lui, toate lucrurile vor fi sub picioarele noastre. Aşadar, conformitatea cu Hristos este progresivă şi este modul lui Dumnezeu de a ne aduce la slavă. Apostolul Pavel a spus, în ll Corinleni 3:18: “Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului...”

Aş vrea să spun din nou că modul în care Dumnezeu aduce ceva la existenţă şi face să crească este printr-o sămânţă, care are viaţă în ea. Legea secerişului este “... după soiul lor.” Dacă plantezi porumb, primeşti porumb. Viaţa oricărui organism stă în sămânţă şi toate posibilităţile vieţii sunt acolo. Ce minunat! Toată culoarea, frumuseţea, simetria, sunt în acea viaţă. Să zicem că te uiţi la un trandafir. Nimeni nu a trebuit să îl vopsească, sau să îl parfumeze. Tot ce vezi tu la el, mireasma pe care o miroşi, a venit din viaţa acelei seminţe mici. Principiul seminţei este adevărat cu privire la toate formele de viaţă, la plante, animale, fie ele oameni sau fiinţe spirituale. Petru a scris despre fiinţe spirituale. “Fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” (1 Petru 1:23). Pavel a spus că acea sămânţă era Hristos.

Credinciosul se naşte din sămânţa lui Hristos. La naşterea din nou, Duhul Sfânt plantează sămânţa lui Hristos. Aceeaşi minune care s-a întâmplat cu Fecioara Maria se întâmplă cu fiecare făptură. Duhul Sfânt a umbrit-o pe fecioară şi a plantat sămânţa lui Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, în pântecele ei. Astfel s-a născut Hristos. Aceeaşi minune s-a întâmplat când noi am fost născuţi din Dumnezeu. Acelaşi Duh Sfânt a luat aceeaşi sămânţă a lui Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, pe care a plantat-o în duhul nostru omenesc şi astfel s-a născut o nouă făptură. Hristos a fost primul născut dintr-o nouă rasă. El a fost şi om şi Dumnezeu. Foarte mult Dumnezeu şi foarte mult om. Eu nu sunt Dumnezeu, dar sunt om, o nouă făptură, aşa cum Isus este om, cu tinta să devin Dumnezeu ca El, adică o persoana desăvârșită ca El. Toată frumuseţea şi puterea lui Hristos se află în acea sămânţă. Când m-am născut din nou din acea sămânţă care nu putrezeşte, tot ce a fost Hristos ca om s-a aliat în acea sămânţă. Când Hristos este sădit înăuntru, începe conflictul, carnea împotriva Duhului şi viaţa pe care o dezvoltăm este ceea ce devenim. Dacă umblăm în Duhul, suntem schimbaţi după chipul lui Hristos. Dacă umblăm potrivit firii pământeşti, suntem plini de lucrările ei. Pavel a scris: “Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” (Galateni 5:17).

Conformitatea cu Hristos este realizată prin înlocuirea vechii vieţi cu viaţa nouă. Cel ce se naşte din nou devine o nouă persoană, aşa cum s-a întâmplat cu Isus ca om. Creşterea noului realizează moartea vechiului. Nu poţi răstigni “eul” tot cu “eul”. Viaţa veche poate fi biruită doar odată cu creşterea Duhului. În timpul iernii, toate frunzele sunt căzute la pământ. Pe crengi rămân doar nişte frunze vechi. Dacă te vei duce în pădure, nu îi vei auzi pe acei pomi goi cârtind şi plângându-se, plini de autocompătimire, despre cum se vor îmbrăca ei. Ei ştiu că primăvara, când vine noua viaţă, cele vechi sunt date la o parte şi vin cele noi, care le vor înlocui. Aşa este şi viaţa creştină. Este o înlocuire a vechiului cu noul. Noua viaţă este în mine. Pe măsură ce o hrănesc cucuvântul lui Dumnezeu, o ud cu rugăciune, creşterea noului înlocuieşte vechiul. Toată frumuseţea şi puterea vieţii creştine este un produs al creşterii vieţii lui Hristos înăuntrul meu.

Viaţa lui Hristos este în sămânţă, în Cuvântul lui Dumnezeu. Tot ce a făcut Dumnezeu a fost bun la început şi orice se întâmplă trebuie să ne înveţe pe noi, făpturile noi, valorile şi lucrările spirituale. Metamorfoza fluturelui ne învaţă marele adevăr al tranziţiei. Precum viermele de mătase trebuie să-şi ţese gogoaşa şi să se supună acelei forme de viaţă, pentru a se trezi într-o nouă ordine, tot aşa trebuie omul să treacă dintr-o ordine într-alta, să fie constituit din nou, cu facultăţi şi capacităţi potrivite noii ordini.

Posibilităţile unei noi ordini există şi acolo, în stadiul inferior, dar, pentru a ajunge la stadiul pentru care a fost creat, trebuie să treacă de acest stadiu, să urce. Vechea viaţă trebuie să moară. Este dureros, dar nu există nici o altă soluţie. Trebuie să treacă de la stadiul de larvă la cel de pupă. pentru a deveni acea făptură cu aripi atât de frumoase, pe care a făcut-o Dumnezeu. Este dureros, pentru că trebuie să treacă prin toate stadiile. La fel trebuie şi ca viaţa creştină să treacă prin toate stadiile. Trebuie să treacă de stadiul de larvă (copilaş), la stadiul de om mare. Pentru a fi eficientă, pentru a fi atractivă, pentru a avea putere, trebuie să treacă de la stadiul de copilaş la chipul lui Isus Hristos. Isus a zis: “Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii." (Ioan 12:32). Lumea trebuie să-L vadă pe Hristos. Noi trebuie, ca şi fluturele, să trecem de la vechea viaţă la cea nouă. Viaţa nouă este mărturia noastră.

Roada vieţii noi este dragostea. Roada este un proces natural al vieţii. Lupta care se dă nu este pentru dragoste, pentru credinţă, pentru răbdare. Lupta este pentru a ieşi din carne, pentru ca viaţa lui Hristos să poată fi văzută. Aceasta este lupta. Nu este o luptă pentru a avea credinţă; viaţa nouă are credinţă. Scopul luptei este de a ieşi din carne şi de a intra în viaţa nouă a Duhului. Sfinţirea şi educaţia spirituală sunt una.

Evrei 12:1-3 spune: “Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi de un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.” Vorbim despre principiul seminţei. Aceasta este cheia tuturor lucrurilor pe care încercăm să vi le prezentăm. Înaintarea educaţiei şi sfinţirii este marcată de un lucru: creşterea Duhului. Când Duhul este înviorat prima dată. abia îşi poate arăta existenţa. Este departe de posibilitatea de a arăta stăpânire asupra cărnii. înaintarea sfinţirii este caracterizată de creştere spirituală, nu de reguli. în timpul creşterii spirituale. Duhul începe să-şi susţină supremaţia, pentru a sili viaţa fizică şi animală să-şi cunoască limitele şi să asculte de Dumnezeu. Cu cât sfinţirea înaintează mai mult, cu atât se vede mai multă inteligenţă spirituală, putere şi viaţă. Rezultatul final este conformarea cu chipul lui Hristos.

Această educare şi sfinţire nu este un rezultat al umblării potrivit cărnii, ci al umblării potrivit Duhului. O astfel de umblare te îndepărtează întotdeauna de starea de om firesc, de starea de copilaş. În acest proces vor fi crize, marcate de experienţe extraordinare, dar nici o astfel de criză nu este finală. Fiecare trebuie să aibă aceste experienţe, care duc la o mai mare plinătate. Este fatal să raportezi totul la o singură criză; nu există scurtături pentru aceasta. Eliberarea de acest trup de moarte este uniune cu Hristos în moartea Lui. Vechiul om trebuie să moară. Victoria asupra firii înseamnă trecere dintr-o stare într-alta, de la firesc la spiritual în mod progresiv.

Naşterea din nou aduce o “fiinţă spirituală” care nu poate păcătui. Omul acesta trebuie să înlocuiască vechiul om, care cunoaşte doar păcatul. Eliberarea de moarte, osândire, boală, frică, frustrare şi necredinţă are loc prin creşterea Duhului, prin viaţa seminţei lui Hristos. Astfel, soluţia este conformarea cu Hristos. Priveşte-L, Lui nu i-a fost niciodată teamă, nu a fost bolnav, grăbit sau plin de îndoieli. Creşterea spirituală înseamnă a fi ca El. Aceasta este întreaga lucrare a Duhului Sfânt, dezvoltarea unei vieţi a lui Hristos în făptura nouă. Trebuie să înţelegem că fiecare bărbat şi fiecare femeie născuţi din Dumnezeu au în ei aceste două naturi, cea veche şi cea nouă. In cele din urmă, vom fi asemenea naturii pe care o hrănim. Trebuie să înţelegem acest adevăr. Dacă ne gândim la lucrurile cărnii, vom deveni carne. Dar dacă ne gândim la lucrurile Duhului, vom deveni spirituali; vom creşte din punct de vedere spiritual.

Trebuie să înţelegem că, dacă ne-am născut din Duhul lui Dumnezeu, tot ce trebuie să facem este să dezvoltăm chipul Fiului lui Dumnezeu în noi. Pe măsură ce permitem acestei vieţi a lui Hristos să se dezvolte, pe măsură ce umblăm în Duhul şi nu împlinim poftele şi dorinţele cărnii, suntem conformaţi în mod progresiv chipului lui Hristos. Ca urmare, puterea va veni în viaţa noastră. Isus a zis: “Toată puterea mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” (Matei 28:18). Toată puterea i-a fost dată lui Hristos, ceea ce înseamnă că nu există putere pentru mine şi pentru tine personal, ci toată puterea i s-a dat lui Hristos. Aşadar, puterea poate veni la mine doar pe măsură ce eu înaintez în procesul de sfinţire, conformându-mă chipului lui Hristos. Este în natura creştinului să acumuleze putere şi bogăţie, pe măsură ce înaintează spre chipul lui Hristos. Aceasta este însăşi natura acestei experienţe. Ea este acolo, la început, şi are nevoie doar să fie dezvoltată.

Noua făptură care a fost adusă la fiinţă şi botezată în Duhul Sfânt, după ce a fost născută din nou, după ce a fost plantată în ea sămânţa lui Hristos, trebuie acum să fie călăuzită de Duhul. Conducerea Duhului Sfânt înseamnă pur şi simplu a învăţa unde este Dumnezeu, ce face El, ce vrea şi ce înseafnnă a umbla cu El. Pe măsură ce înaintăm în umblarea în Duhul, viaţa lui Hristos se dezVoltă continuu, indiferent de ce vedem sau nu vedem noi. Dacă rămânem în Hristos, această creştere în chipul Lui are loc tot timpul. Aşadar, mijlocul lui Dumnezeu pus la dispoziţia noastră pentru a creşte este chiar în sămânţa care are viaţa lui Dumnezeu în ea. Noi suntem născuţi din nou nu dintr-o sămânţă pieritoare, de aceea avem acum de făcut o alegere şi viaţa noastră spirituală este guvernată de alegerile pe care le facem. In fiecare zi în care umblu cu Dumnezeu mă confrunt cu ispite şi încercări şi trebuie să fac o alegere. Alegerea este întotdeauna între a rămâne în Hristos sau a rămâne în mine. Dacă aleg să stau întotdeauna în Hristos, atunci procesul conformării cu chipul Său este mereu în progres în viaţa mea. Dacă înţeleg aceasta prin credinţă şi umblu în ascultare, mă voi găsi din ce în ce mai mult într-o poziţie de putere şi de victorie. Toată necredinţa este un produs al vechii naturi. Ioan a spus de două ori: “Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte.” (lloan 3:9). l!’

Vechea natură poate doar păcătui. Lucrul acesta i l-a spus şi Isus omului care avea fiul lunatic. Ucenicii nu l-au putut scoate pe diavol din băiat, dar, când a venit Isus, El l-a scos. Ucenicii au întrebat: “Noi de ce n-am putut să-l scoatem?” Ei făcuseră acest lucru de multe ori înainte. El a răspuns, în Matei 17:20: “Din pricina puţinei voastre credinţe...” Iar apoi El a zis: “Acest soi de draci nu iese afară decât Cu rugăciune şi cu post.” Ceea ce a vrut să spună El a fost că atunci când te rogi şi posteşti te ocupi de necredinţa ta, pentru că, atunci când posteşti, te ocupi de vechea ta natură. Te dezbraci de omul cel vechi. Când te rogi, omul nou se înalţă. Acesta este modul lui Dumnezeu de a birui necredinţa Acesta este modul în care ne conformăm cu imaginea lui Isus Hristos. Legea recoltei; totul după soiul lui. Modul lui Dumnezeu de a face să ia fiinţă şi de a face să crească este printr-o sămânţă cu viaţă în ea. Dacă eşti născut din Dumnezeu, ai toate posibilităţile.