Seria de literatură universală a bibliotecii polirom este coordonată de Denisa Comănescu

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 1.99 Mb.
səhifə2/20
tarix30.12.2018
ölçüsü1.99 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   20

18

19

la o quinta care punea în ea cartofi dulci1, avea terfeloage cu caru şi dă mai mare durere. Am dat ochi cu iei la Radio Fenix, fix dă Ziua Pomilor. A recitat nişte parole al naibii dă cu schepsis şi i-a plăcut de-o ştirucă zgâriată dă măndel, care un fîştecare i-o băgase sub nas. M-a dus la el în ogeac, m-a înlesnit cu cărţoaie temeinice dă daiboj şi m-a poftit la chiolhanu dă la quinta; e drept că fără gentlemane, da alea ie turnire dă cultură, pă ochii mei. Unii zic c-ar crede în idoli, da are în salon un taur dă fer mai ceva ca un tramway. Vineri dă vineri se oploşesc lângă taur toţi akilii, care sunt, aşa cel puţin se cleveteşte, ăia iniţiaţi. IVecuse un kil dă vreme dă când jinduia doctoru Abanhaldun să fiu iniţiat şi măndel; nu mă ţinea balamalele să-i zic că zexe şi-mi venea al naibii la socoteală să mă pun bine cu ghiuju, că doar naţia dă om nu trăieşte numai cu pituşti. Druzii-s gagii secretomani, iar unora nu le venea să crează că un pulică din Vest s-ar merita să se implementeze în tagmă. Fără să se încumete prea dân gros, Abul Hasan, milordu dă ţine camioane pentru dusu cărnii, zisese că număru aleşilor rămâne neretuşat şi că nu-i ochei să converteşti un jupan; tot d-a latu s-a pus şi tezorieru Izedin; da ăla-i zbanghiu şi-şi trece zilele zgâriind hârtia, iar doctoru Abenhaldun face mişto dă garagaţă ba dă el, ba dă terfeloagele lui. Da reacţionarii ăia, cu ideele lor neprimenite dân vremea Iu Pazvante chioru, au săpat fără suspans şi io sunt beton când zic că vina ie dă sus până jos a gagiilor.

Pă 11 august, Abenhaldun mi-a dat răvaş cum că pă 14 o să mă încerce şi mai şi, aşa că să mă pregătesc.

1. In original, una quinta papal, unde quinta înseamnă şi „chintă", iar papal înseamnă atât „papal", cât şi „teren cultivat cu papas, cartofi dulci".


  1. Cum adică să te pregăteşti? a întrebat Parodi.

  2. Ei, ştiţi matale cum vine, să bat alviţa doar cu ceai trei zile şi să învăţ semnele dân zodiac, după rânduiala lor, în ordinea care le înşiră în Almanahu Bristol. Am dat dă veste la Lucrările Sanitare, unde mă aflu în treabă dimineaţa, cum că mă lovise boleşniţa. La prima, am căzut pă spate, aflând că petrecăreala iera duminică şi nu vineri, da bucherniţa dumirea că pentru o încercare aşa babană ziua Domnului venea mai bine la socoteală. Trebea să mă înfiinţez la quinta nainte dă mezu nopţii. Vinerea şi sâmbăta le-am trecut bine mersi, da duminică am căzut cu noaptea-n cap şi plin de draci naşpa dân culcuş. Uite ce-i, don Isidro, acu, că stau şi mă cugetez, nedezminţit prepuneam ce nasoală o să mi se întâmple. Da nici că m-am lăsat teleleu, ci am stătut cât mi-a fost ziulica dă lungă cu terfeloaga în ghiare. Iera dă mai mare băşcălia, mă bungheam la cinci minute o dată cu ochii roată în orlogiu, să văz dacă mai puteam hali alt ceai; nu ştiu dă ce mă zgâiam, că orşcum trebea să-1 dau de-a valma pă beregată: gâtu mi-erea secetă dă uscat şi tot cerea udătură. Cu toate că aşteptasem ca fata mare la măritat ora încercării, am ajuns târziu la Retiro şi a tret să iau mărfaru dă la 23 şi-un pol în loc să mă hurduc în ăl dân faţă.

Deşi ştiam totu ca pe apă, în droaşcă i-am tot dat cu buchiseala din almanah. Nişte nătărăi făcuţi grămadă scuipa parole dă cum se bătuse Millonarios versus Chacarita Juniors şi mă scotea dân săriţi care, mă jur pe mama, nici măcar nu ştiau vro iotă dă football. Am sărit dân teleguţă la Belgrano R. Quinta ie la vreo treişpe străzi dă gară. Am croşetat ideea să mă răcoresc mergând cu perpedesu, da iera să dau în primire dă oboseală. Cum îmi zisese Abenhaldun, i-am tras o sârmă dân dugheana dă pă strada Rosetti.


20

21

Chiar vizavi dă quinta stătea ciotcă nişte maşini; auzeam cum se trăncăneau gagiii în ele. Abenhaldun zăbovea aşteptându-mă, chiar la intrare. Mi-a părut mai bătrân ca nainte. Mă chiom-bisem amar dă ori la el la lumina soarelui; da abia în beznă mi-a căzut fisa că semăna oareşcum cu Repetto, şi-a făcut poc că răsărea mai cu barbă. Ironia sorţii, pă bune: tomna în noaptea de mă nebunea frica dă încercare, mă duc şi văd vaxu ăla de nu se potrivea dă nici o culoare. Am mers pă cărarea a pavată de dă roată căsii şi-am intrat pă dân dos. La secretariat stătea Izedin, pă partea cu arhiva.

— Eu stau aici arhivat de vreo paisprezece ani,


a observat molcom don Isidro. Dar de arhiva aia
n-am ştire. Zugrăveşte-mi cumva locul.

— Păi, dă pă de lături dă simplu ce-i. Secre-


tariatu-i sus: o scară duce fix la salon. Acolo,
oploşiţi în juru Iu tauru dă fer, stau druzii, vreo
sută juma, şi toţi sunt izmeniţi la chip şi au tunice
albe. Arhiva-i un coteţ lipit cu secretariatu: o
biată chilioară. Io zic mereu că ogeacu fără fereastră
pă bune ie, pă termen lung, aducător dă boli. Ce
credeţi ?

— Nici să n-aud de aşa ceva. De când am venit


în Nord, sunt sătul de încăperi. Descrie-mi acum
secretariatul.

— I-o debara barosană. P-un birău dă stejar


stă Olivetti, şi mai sunt nişte foteluri dă mai mare
dragu, care matale v-aţi afunda până-n ceafă, o
pipă turcă aproape putredă, care tre că face un
munte dă parai, un candelabru cu clopoţei, un
covor persan, futurist, un bust a Iu Napoleon, o
bibliotecă cu buchi serioase: Istoria universală de
Cesare Cantii, Minunile lumii şi ale omului, Biblio
teca internaţională a cărţilor vestite, Anuarul „La
Razon", Grădinarul ilustrat
de Peluffo, Comoara
tinereţii, La donna delinquente
de Lombroso, şi

22

câte alte. Izedin iera cu capsa pusă. Iar Iu măndel mi s-a luminat pricina cât ai zice peşte: luase atacu literar dă la cap. Pă masă zăcea gogeamitea pachetu dă cărţi. Doctoru, care nu-i iera mintea decât la cum să mă pună la încercare, voia să se scape dă Izedin, aşa că i-a juruit:

— Nu-ţi face griji. în noaptea asta îţi citesc
cărţile.

Nu ştiu dacă mocofanu i-a dat crezare; s-a dus să-şi înclifteze tunica, voia să meargă în salon; şi nu şi-a pus pă mine nici măcar un vizual.

Dă cum am rămas părăsiţi, doctoru Abenhaldun m-a luat la întrebări:

— Ai postit cu grijă, ai învăţat cele douăspre


zece zodii ale lumii?

I-am zis că să moară mama dacă dă joi dă la zece (în seara aia halisem cu nişte tigri ai noii sensibilităţi: o buseca uşoară şi un pesceto la cuptor, în Oboru dă Cărnărie) mai beam şi alte alea dăcât ceaiuri.

Apoi, Abenhaldun mi-a dat poruncă să-i zic pă dă rost numele la cele douăşpe semne dân zodiac. Le-am înşirat fără greş ca pă apă; şi m-a pus să i le mai înşir dă vreo cinci-şase ori. La urmă, mi-a zis:

— Văd că ai respectat întocmai instrucţiunile.


Dar ele nu ţi-ar fi de nici un folos, dacă n-ai fi
harnic şi curajos. Ştiu că aşa şi eşti; şi am hotărât
să nu ţin seama de cei care nu-ţi recunosc haru
rile : te voi pune la o singură încercare, cea mai
nepotrivită şi mai grea. Acum treizeci de ani, pe
înălţimile Libanului, eu i-am dat al naibii de bine
de cap; dar, înaintea ei, maeştrii îmi rezervaseră
alte probe, mai uşoare: am aflat o patacă pe fun
dul mării, o pădure izvodită din văzduh, un potir
în fundul pământului, un hanger condamnat la
chinurile Iadului. Tu nu vei căuta patru obiecte
magice, ci pe cei patru maeştri care compun

23

tetragonul Divinităţii, ascuns în dosul vălurilor. Acum, devotându-se unor pioase însărcinări, ei stau roată în jurul taurului de fier; se roagă alături de fraţii lor, akilii, ascunşi, la fel ca ei, sub văluri; nimic nu-i deosebeşte, dar inima ta îi va afla. Eu îţi voi porunci să-1 alegi pe Yusuf; tu vei coborî în salon, închipuindu-ţi semnele zodiacului în ordinea lor negreşită; când vei ajunge la ultimul, semnul Peştilor, te vei întoarce la primul, care-i Berbecul, şi tot aşa mereu; vei da de trei ori roată akililor şi, dacă nu vei greşi ordinea semnelor, paşii te vor purta la Yusuf. Ii vei spune: „Abenhaldun te cheamă la el" şi-1 vei aduce aici. Pe urmă îţi voi porunci să-1 aduci pe al doilea maestru, apoi pe al treilea, şi apoi pe al patrulea. Am avut baftă căcălău, că buchisisem un ciubăr dân Almanahu Bristol, iar cele douăşpe semne dân zodiac mi se tipăriseră la fix în glagore; da-i de-ajuns să-ţi spună unu să n-o încurci, că te şi apucă bâţu să n-o dai în bară. Nu că mi-aş fi rătăcit izmana dă frică, parol, da am avut un gând. Abenhaldun mi-a strâns ghiara, mi-a zis că rugăciunile lui vor fi cu mine, şi am coborât jos scara în salon. Ieram până peste cap cu zodiile; başca, cârca albă a fieştecăruia, căpăţânile cu ochii în duşamea, măştile linse şi tauru sfânt, care nicicând nu-1 văzusem d-aproape, de mă trecea fiorii. Da le-am dat dă trei ori roată după lege şi m-am trezit în cârca unuia încerşefăluit, care mi-a părut aşijderea puriilor ălorlanţi; da, cum îmi roteam în creieri semnele dân zodii, n-am avut vreme să croşetez raţionamente şi i-am zis: „Abenhaldun te cheamă la el". Gagiu a mers după măndel; io-i dădeam nainte cu zodiile, ne-am îmbâr-ligat amândoi pă scară şi ne-am implementat la fix în secretariat. Abenhaldun să ruga; 1-a poftit pă Yusuf în arhivă şi aproape cât ai clipi dân ochi s-a întors şi mi-a zis: „Acum adu-1 pe Ibrahim".

M-am repetat în salon, am dat iar dă trei ori roată, m-am oprit în cârca altui încerşefat şi-am zis: „Abenhaldun te cheamă la el". Şi l-am implementat şi pă milordu ăla în secretariat.



  1. Trage frâna la căruţă, vereşcane, a spus Parodi. Eşti sigur că, în vreme ce le dădeai ocol, n-a ieşit nimeni din secretariat?

  2. Păi, pă zău zăului că nu. Ie drept că ieram atent cu berechet la semnele dân zodiac, că doar nu-s chiar neterez. Nu-mi luam ochii dă pă uşa aia. Nu vă faceţi nici o grijă: n-a intrat şi n-a ieşit nimeni.

Abenhaldun 1-a umflat dă braţ pă Ibrahim şi 1-a cărat în arhivă; apoi mi-a zis: „Acum adu-1 pe Izedin". Mare ciudăţenie, don Isidro, primele două daţi m-am încrezut în mine; da dă data aia mă fleşcăisem d-a dreptu. Am coborât jos, am dat dă trei ori cu manda în juru druzilor şi m-am întors cu Izedin. Ieram istovit câtu-i hău: pă scară, mi s-a făcut negru naintea ochilor, chestii-trestii dân rărunchi; totu mi-a părut altfel, chiar şi toaişu meu. Ba şi Abenhaldun, care d-acu avea încredere grubă în măndel şi în loc să să roage, dase cep la soliter, 1-a dus pă Izedin în arhivă şi mi-a spus, turuind ca un tată:

— încercarea mea ţi-a sleit puterile. II voi căuta


chiar eu pe cel de-al patrulea iniţiat, care-i Halii.

Oboseala ie duşmanu atenţiei, da de cum s-a cărat Abenhaldun m-am atârnat dă gratiile dân pridvor şi m-am pus pă ginit. Puriu a dat trei roate scurte, 1-a prins dă braţ pă Halii şi 1-a dus sus. V-am zis că arhiva are decât uşa care să varsă în secretariat. Pă aia s-a împlementatără Abenhaldun cu Halii; şi, cât te-ai şterge la ochi, a năvălit cu ăia patru druzi învăluraţi; mi-a făcut semnu crucii, pentru că milorzii ie puhoi dă bigoţi; apoi le-a poruncit fără fasoane să-şi deie vălurile la o parte; matale o să spuneţi că io bat câmpii, da acolo


24

25

ierau Izedin, cu moaca lui dă străinar, şi Halii, care ie subşef la Parolista, şi Yusuf, cumnatu Iu fonfăitu, şi Ibrahim, alb găleată cu var ca mortu şi bărbos, ştiţi care, uşchitu care ie asociat cu Abenhaldun. O sută şi juma dă druzi şi cu ei ăia patru maeştri!

Doctoru Abenhaldun iera gata să mă prinză în braţe; da ăilanţi, candriii care zic că alba-i neagră, plini stup dă superstiţii şi preziceri, nu s-au lăsat mai naşpa şi s-au şucărit pă iei în druzeşte. Bietu Abenhaldun a dat să-i înduplece, da pân la urmă a tret s-o lase baltă. A zis că o să mă pună la altă încercare, puhoi dă grea, da că în proba aia o să pună în joc viaţa tutulor şi poate chiar sorţii la lume. Şi i-a dat nainte:

— Te legăm la ochi cu vălul acesta, îţi punem în dreapta băţul acesta lung, şi fiecare se va ascunde în câte-un loc din casă sau din grădini. Vei adăsta aici până când orologiul va bate miezul nopţii; apoi ne vei găsi rând pe rând, luându-te după zodii. Zodiile guvernează lumea; pe timpul încercării, îţi încredinţăm zodiile: întregul cosmos va fi în puterea ta. Dacă nu schimbi ordinea zodiilor, destinele noastre şi soarta lumii vor urma cursul dinainte menit; dacă imaginaţia îţi dă greş, dacă după Balanţă te duci cu mintea la Leu şi nu la Scorpion, maestrul pe care îl cauţi va pieri, iar lumea va cunoaşte ameninţarea aerului, apei şi focului.

Toţi au căzut la pace, da Izedin nu, că crăpase un arşin dă salam şi d-acu îl pirotea soileala, de-i cădea geana, şi iera aşa dus, că când să dea să plece a întins ghiara la toţi pă rând, care iei nu face niciodată aşa.

Mi-a datară o vărguţă dă bambus, m-a legatară la ochi şi duşi a fost pă vecie. Ieram dă unu singur. Mă încerca o spaimă ca nici alta: trebea să-mi rotesc în glagore semnele dân zodii, fără să le

clatin cumvaşilea şiru; să aştept să clopoţască orlogiu, care nu mai da cep odată; mă trecea năduşelile dă spaimă că tot s-or auzi oda ş-oda şi că va trebui să mă pun pă cutreierat căsoaia, care pă negândite mi-a părut fără sfârşit şi neştiută. Pă nevrute, gându mi s-a dus razna la scară, la podeşte, la mobilele dă care o să mă izbesc, la beciuri, la patio, la lucarne, la mai ştiu io ce. Urechile au început să-mi auză toate alea: crengile dân grădină, paşii dă sus, druzii care pleca dân quinta, strechea care dăduse în ghiuju dă Issota de Abd-el-Melek, ştiţi matale care, sărăcia d-a câştigat tombola Iu uleiu Raggio. Ce mai, toţi pleca, numai io rămâneam unic dă singurel în hărăbaie, cu druzii chitiţi cine mai ştia pă unde. Asta-i, şi când s-a auzit bătând ornicu, am tras altă spaimă. Am ieşit cu reteveiu, mandea, gagiu fraged, că musteam dă viaţă, şi mergeam ca andi-capatu, ca orbu - v-a căzut fisa, nu, şi v-a şi făcut poc, aşa-i ? Brusc am şi luat-o la stânga, că cumnatu Iu fonfăitu dă p-afară dă savoir faire şi mi-am zis că o să ne întâlnim noi oda ş-oda su masă; vedeam desluşit tot timpu Balanţa, Scorpionu, Săgetătoru şi toate alelante; mi-am uitat dă primu podest dă la scară şi i-am dat nainte, în gol; p-ormă m-am implementat în grădina dă iarnă. Da când îmi iera mapamondu mai drag, m-am sfeterisit. Nu dam nici dă uşă, nici dă pereţi. Şi când te gândeşti la alea trei zile de-am trăit decât cu ceai chior pă burta goală şi la încercările la care îmi pusesem de bunăvoie şi nesilit dă nime nervii! Da, una peste toate, ieram milord pă situaţie şi m-am dus la liftu dă vase şi mâncări; am suspicionat că un Fitecine să băgase în debaraua dă cărbuni; da, oricât dă şcoliţi ar fi, un druz nu-i aşa vioi ca creolu. Şi m-am repetat în salon. M-am pleznit de-o măsuţă cu trei labe, cum are druzii, care ei tot mai cred în spiritism,


26

27

ca feudalii. Mi-a părut că ierau cu ochii pă mandezu toţi gagiii dân poznele alea în ulei. Nu vă râdeţi, sorella îmi zice mereu că am ceva dă zbanghiu şi dă poetist. Da nu m-a luat soileala şi cât ai zice peşte am dat dă Abenhaldun: nici n-am întins bine ghiara, că l-am şi umflat. Foarte pă lesne am găbjit şi scara, care iera mult mai la îndemână decât mă chitisem io, şi-am izbit-o în secretariat. Pă drum, n-am cântat nici o parolă chioară. Ieram prins al naibii dă tot cu zodiile. L-am lăsat acolo şi-am ieşit să caut alt druz. Taman atunci am auzit ceva aşa ca un râs năbuşit. Pentru întâia oară m-am îndoiat: iera să crez că-şi râdeau dă măndel. Da pă loc am auzit un urlet. Pă zău meu că nu m-am înşelat cu zodiile ; da mai întâi dă furie şi p-ormă dă uimire, poa că m-am înşelat totuşi. Niciodată nu zic că alba care o văd io ie neagră. M-am întors şi, pipăind cu varga, am dat buzna în secretariat. M-am poticnit în ceva dă pă duşamea. M-am ciucit la pământ. Am atins nişte păr cu mâna. Apoi un nas şi nişte ochi. Nu ştiam ce făceam, şi mi-am zmuls legătura dă pă ochi.

Abenhaldun zăcea pă covor, cu gura ciubăr dă bale şi sânge; l-am pipăit; căldicel încă, da d-acu iera hoit pă bune. în odaie nema. Am văzut bătu, îmi zburase dân mână; şi avea sânge pă bot. Abia atunci m-am prins că chiar io-1 mierlisem. Da negreşit, când am auzit râsu şi urletu, m-am aiurit o clipă şi-am schimbat ordinea zodiilor: pă candriu îl cosisem dă zăpăcit. Poate iera chiar unu dân ăia patru meşteri. M-am pus în prag la galerie şi-am strigat după iei. N-a răspuns nime. Dă groază, am izbit-o la goană în fundu galeriei; repetam încetişor: Berbecu, Tauru, Gemenii, ca să nu să prăvale ceru pă mandezu. Am ajuns pă loc la ostreţe, deşi quinta aia ie cât trei fârtaie dă cvartal ; Tullido Ferrarotti îmi zicea mereu că viitoru

mi-era cursele dă semifond. Da în noaptea aia am fost as la săritura dă nălţime. Am sărit dân prima ostreţele, care s-apropie dă doi metri; tocmai când mă săltăm dân şanţ şi-mi scoteam cioburile dă geam care îmi intrase pă peste tot, m-am pus să tuşesc dă fum. Din quinta ieşa nori dă fum negru şi gros ca lâna dân saltele. Deşi nu mă antrenasem, am izbit-o la goană ca-n timpurile bune; am nimerit-o în uliţa Rosetti şi m-am întors: ceru iera luminat ca la 25 mai1, iar casa ardea foc şi pară. Asta aşa, ca să vedeţi matale ce-nseamnă să schimbi şiru la zodii! Dă cum mi s-a năzărit asta, gura mi s-a uscat mai ceva ca limba dă papagal. La răscruce am dat cu ochii de-un gabor şi m-am întors; p-ormă am luat-o razna pă nişte coclauri care sunt o ruşine că încă mai ie în capitală; io sufeream ca argentinean - dumicatu cui le-a făcut! - şi mă ameţise nişte dulăi, că, numai ce să lătrase unu, la toţi le căşunase să mă surzească primprejur, că mahalalele dân Vest nu ie sigure pentru jupani şi nu are pază dă nici o culoare. M-am liniştit pă loc, fincă am văzut că ieram pă strada Charlone; dântr-o dugheană, o gaşcă dă sărăcii au dat să zică „Berbecu, Tauru" şi să facă nişte zgomoturi care nu cadrează cu gura; da mandezu nu le-am răspuns la aproponturi şi i-am dat nainte. Tre să mă credeţi că abea p-ormă mi-a căzut fisa că înşirasem zodiile cu glas tare. M-am perdut încă o dată. Ştiţi că în mahalale dă soiu ăsta nu să ştiu bazele dă urbanism, iar uliţele să perd în labirinte. Nu mi-a roit pân creieri să iau vro droaşcă, iar când am ajuns acasă, la ora când ies măturătorii la drumu mare, aveam umblătorii numa praf şi pulbere. La crăpatu zorilor, istovu mă făcuse oale şi ulcele. Cre că mă luase chiar şi

1. Ziua naţională a Argentinei, care marchează cucerirea independenţei, în anul 1816.


28

29

cu friguri. M-am zvârlit în culcuş, hotărât să nu le soilesc, ca să nu-mi uit zodiile.

La douăşpe ziua am dat şfară în redacţie şi la Lucrările Sanitare că mă pleznise boleşniţa. Atunci a intrat vecinu, voiajoru dân Brancato, şi nu s-a înduplecat până nu m-a dus în ogeac la el, să hlepăi o porţioaie dă tăiţăi. Ce-i în guşă şi-n căpuşă: la început, mi-a fost parcă mai bine. Pretenaru ie trecut pân ciur şi pân dârmon, şi a destupat un muscat patriotic. Da mandea nu le am cu vorbăria şi fineţurile, aşa că am profitat că tuco îmi căzuse ca plumbu şi m-am dus la mine în debara. N-am ieşit d-acolea cât a fost ziulica dă lungă. Da, cum io nu-s vrun monah şi mi-era grijă dă ce să petrecuse cu o zi nainte, i-am cerut Iu propitara să-mi aducă ziaru Ştiri. Nici că m-am bunghit la pagina dă sport, da m-am pus pă buchisit cronica judicioasă, care am văzut pozat ghinionu în ea: la zero ş-un sfert noaptea, să umflase o huidumă dă pârjol în casa-quinta Iu doctoru Abenhaldun, dân Villa Mazzini. Cu toate că Secţia dă Pompieri a făcut o treabă trăznet, conacu a fost o pradă uşoară pentru flăcări, iar în pârjol perise propitaru, destins membru dân colonia siro-libaneză, doctoru Abenhaldun, mare pioneer în împortu dă surogat dă linoleu. Mă lua cu spaime groase. Baudizzone, care niciodată nu-i ie grijă dă pagina lui, nici baremi nu pomenise dă vro cerimonie religioasă şi zicea că noaptea aia iei s-adunase să buchisească Memorialu şi să schimbe naşii. Fix nainte dă prăpăd, domnii Halii, Yusuf şi Ibrahim să cărase dân quinta. Au zis că pân la mezu nopţii trăncănise ca nişte pretenari cu mortu, care nici vorbă să simţească tragedia care o să-i pună capăt la zile şi să facă scrum o tradiţională reşedinţă dân zona dă Vest, da dăduse dovadă dă obişnuitu-i sprit. Cauza dă motiv a văpăii cicloape urma să fie lămurită.

Io nu mă spariu dă şmotru, da d-atunci nu m-am mai dus nici la ziar, nici la Lucrări, şi sunt cu coraju la pământ. După două zile, m-a vizitat un domn potop dă amabilos şi m-a întrebat dă cum am luat parte la cumpăratu dă perii şi cârpe împletite pentru birtu lucrătorilor dân dugheana cu materiale dă construcţii dân strada Bucarelli; p-ormă a schimbat vorba şi a zis ceva dă coloniile străinarde şi s-a interesat mai cu osebire dă aia siro-libaneză. A zis, da nu părea pă cai prea mari, c-o să mai vie. Da n-a mai venit. în schimb, un incognito s-a pus în colţu străzii şi mă urmăreşte în mare secret pă peste tot. Ştiu că matale nu vă lăsaţi prins în plasa nici la caralii, nici la nime. Salvaţi-mă, don Isidro, io sunt desperat!


  1. Eu nu-s nici vrăjitor, nici postitor, ca să dezleg ghicitori. Dar n-o să refuz să-ţi întind mâna. Desigur, cu o condiţie. Promite-mi că vei ţine seama de tot.

  1. Cum spuneţi matale, don Isidro.

  1. Foarte bine. începem pe loc. Spune zodiile din almanah de la cap la coadă.

  2. Berbecu, Tauru, Gemenii, Racu, Leu, Fecioara, Balanţa, Scorpionu, Săgetătoru, Capricornu, Vărsătoru, Peştii.

  3. Foarte bine. Acum spune-le de la coadă la cap.

Zăpeziu, Molinari a bâiguit:

  1. Ucebreb, Uruat...

  1. Du-te de-aici cu fanfaronadele. Ţi-am spus să le schimbi ordinea, dar să spui aceleaşi zodii.

  2. Să le-o schimb? Da matale nu m-aţi înţeles, don Isidro, aşa cevaşilea nu se poa.

— Nu? Deci prima, ultima şi penultima,
îngrozit, Molinari i-a dat ascultare. Apoi a privit

jur-împrejur.

— Ei bine, acum că ţi-ai scos din minte fante
ziile, du-te la jurnal. Şi nu-ţi mai face sânge rău.


30

31

Mut, mântuit, zăpăcit, Molinari a ieşit din penitenciar. Afară îl aştepta celălalt.

II

După o săptămână, Molinari a acceptat că nu mai putea amâna a doua vizită la Penitenciar. Dar nu-i convenea să dea din nou ochii cu Parodi, care aflase că el era înfumurat şi mizerabil de credul. Un bărbat modern, ca el, să se lase îmbrobodit de nişte străini fanatici! Apariţiile domnului amabilos se îndesiseră şi se făcuseră şi mai groaznice : nu vorbea doar de siro-libanezi, ci şi de druzii din Liban; trăncăneala i se îmbogăţise cu teme noi, cum ar fi: abolirea torturii în 1813, avantajele unui instrument electronic de tortură pe care Secţia de Investigaţii îl importase recent de la Bremen etc.



într-o dimineaţă ploioasă, Molinari a luat omni-buzul din colţul străzii Humberto I. în mahalaua Palermo, o dată cu el a coborât şi necunoscutul, care îşi schimbase ochelarii pe o barbă blondă.

Ca întotdeauna, Parodi i-a făcut o primire oarecum seacă; a avut tactul de a nu face nici o aluzie la misterul din Villa Mazzini; a vorbit, lucru obişnuit pentru el, despre ce poate face un bărbat care cunoaşte temeinic cărţile de joc. A evocat memoria tutelară a lui Lince Rivarola, care a fost lovit cu un scaun chiar când scotea al doilea as de pică1 din dispozitivul special pe care îl ţinea în mânecă. Pentru a completa istorioara, a scos dintr-o cutie nişte cărţi de joc soioase, 1-a pus pe Molinari să le amestece şi i-a cerut să le înşire pe masă, cu faţa în jos. Apoi i-a zis:

1. In original, as de espadas, conform jocului spaniol de cărţi.



Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   20
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə